Sunteți pe pagina 1din 3

Tema 2 Contabilitatea achiziției mărfurilor

2.1 Recepționarea și documentarea mărfurilor procurate.


2.2 Contabilitatea intrării mărfurilor
2.3 Contabilitatea divergențelor constatate la recepționarea mărfurilor.

Mărfurile se procură de regulă de la agenți economici autohtoni și străini, de asemenea de


la persoane care nu practică activitatea de întreprinzător. În afară de aceasta, mărfurile pot fi
procurate:
1. Prin delegat propriu. În această situație ridicarea mărfurilor de la furnizor are loc prin
delegatul propriu al intreprinderii.
2. Fără delagat propriu. În acest caz furnizorul expediază mărfurile cumpărătorului, pentru
care poate folosi mijloace de transport propriu sau ale terților.
Actualmente, pronind de la specificul activității comerciale, aprovizionarea presupune
următoarele faze:
1. De expediție
2. De recepție
3. De stocare
4. De contabilizare.
În cadrul fazei de expediție furnizorul expediază marfa beneficiarului. Acesta poat
elibera bunurile fără delegatul cumpărătorului sau prin intermediul acestuia. În cazul expedierii
mărfurilor în lipsa delegatului, furnizorul organizează ambalarea și încărcarea lor în transport.
Totodată întocmește în 2 exemplare procesul verbal de autorecepție, în care indică cantitatea și
calitatea bunurilor livrate, în corespundere cu prevederile contractului. În plus reflectă unele
informații specifice mărfurilor și anume: codul mărfurilor, simbolul grupei de mărfuri care este
utilizat pentru ținerea evidenței curente și simplificarea modului de decontare ulterioră a
bunurilor ieșite. Un exemplar al procesului verbal rămâne la furnizor, iar al doilea se înmână
cărăușului.
Totodată furnizorul întocmește documentele care însoțesc mărfurile și anume:
Factura fiscală, foaia de parcurs, certificatul de calitate, certificatul veterinar, certificatul de
conformitate, pașapoartele tehnice, factura feroviară (în condițiile livrării mărfurilor pe cale
feroviară).
Dacă mărfurile se livrează prin intermediul delegatului, atunci acestuia i se eliberează
delegație, cu care în continuare se prezintă la furnizor. Furnizorul perfecteză aceleași documente
justificative și livrează bunurile.
În continuare are loc recepția mărfurilor. Primirea și transmiterea acestora în gestiune
se efectuiază în corespundere cu Regulamentul privind recepționarea mărfurilor conform calității
și cantității în RM nr. 1068 din 26.10.2000. Astfel, recepționarea se execută de către gestionari.
Recepția include:
 Verificarea cantității mărfurilor;
 Aprecierea calității bunurilor. Se verifică indicatorii calitativi, adică corespunderea
mărfurilor cerințelor standardelor tehnice, rețetelor de preparare.
Pentru mărfurile primite, gestionarul întocmește în 2 exemplare fișa de recepție-
calculație, în care indică cantitatea și calitatea acetsora.
Dacă la recepție se indentifică unele abateri, cum ar fi: Deteriorarea ambalajelor sau a
sigiliului încărcăturii, defecte de fabricație, lipsuri de mărfuri, atunci cumpărătorul este obligat:
să sisteze recepția mărfurilor; să asigure păstrarea mărfurilor și să prefecteze actul de suspendare
a recepției mărfurilor. Totodată cumpărătorul trebuie să anunțe furnizorul despre devierile
constatate, indicând denumirea bunurilor, data expedierii, numerele facturilor, starea sigiliului.
La neprezentarea delegatului din partea furnizorului, recepția se efectuiază în continuare cu
participarea reprezentantului unei organizații din afară (expert a unei organizații specialzate în
domeniu) sau în mod unilateral de către cumpărător, dacă furnizorul a dat acordul.
Rezultatele recepției se reflectă în actul primirii mărfurilor conform cantității și calității.
Abaterile constatate pot să provină atât din vina furnizorului, cât și a delegatului.
Lipsurile indetinficate din vina furnizorului, de regulă se refuză de plată. De aceea se cere de la
furnizor o factură corectată în acest sens. În unele cazuri cumpărătorul poate cere furnizorului o
eliberare suplimentară de mărfuri în contul acoperirii lipsurilor constatate.
Dacă pentru divergențele identificate poartă răspundere delegatul, atunci lipsurile
respective se impun spre recuperare acestuia, ținând cont de lipsurile în limita perisabilității
naturale.
În cadrul fazei de stocare are loc transmiterea mărfurilor persoanei cu răspundere
materială. După primirea bunurilor gestionarul deschide pentru fiecare tip de marfă fișa de
magazie. Totodată datele despre mărfurile intrate se înregistrează în borderoul centralizator al
mișcării mărfurilor, în care se indică denumirea, cantitatea și valoarea bunurilor primite. Acest
document permite exercitarea operativă a controlului asupra stocurilor de mărfuri deținute.
Concomitent facturile fiscale se înregistrează în registrul de evidență a procurărilor.

2.2 Contabilitatea intrării mărfurilor

Intrarea mărfurilor la întreprinderile de comerț poate avea loc în urma:


 Încasăriii de la diferite întreprinderi și persoane juridice neînregistrate în calitate de
întreprizători sub formă de cumpărare, primire cu titlu gratuit, parvenire ca aport la
capitalul social al întreprinderii, returnare de la cumpărător, obținere de la alte
întreprinderi și persoane culpabile în contul recuperării prejudiciului material cauzat.
 Altor operațiuni, cum ar fi: înregistrarea plusurilor constate la inventariere, tranferarea în
componența omvsd.
Înregistrarea mărfurilor la intrări se efectuiază în baza documentelor primare (factură
fiscală, act de achiziție a mărfurilor). Mărfurile achiziționate în străinătate sunt însoțite de factura
– invoice. La introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal, declarantul prezintă serviciului vamal
declarația vamală.
Particularitățile contabilizării mărfurilor intrate ține de:
1. Calcularea valorii de intrare a mărfurilor;
2. Calcularea prețului de vânzare a mărfurilor.
Pentru evidența mărfurilor se folosește contul de activ 217 „Mărfuri”. În debitul contului
de reflectă valoarea mărfurilor intrate, iar în credit – ieșirea acestora. Soldul contului este debitor
și reprezintă existența mărfurilor la finele perioadei de gestiune.
Contul 217 „Mărfuri” se debitează cu creditul conturilor care indică sursa de intrare a
mărfurilor și se creditează cu conturile, care reflectă direcțiile de ieșire a acestora.

2.3. Contabilitatea divergenţilor constatate la recepţionarea mărfurilor.

La primirea mărfurilor se verifică corespunderea cantităţii, calităţii şi componenţei


acestora conform documentelor de însoţire, precum şi conformitatea bunurilor cu prevederile
documentelor normative de standardizare şi prescripţiilor tehnice.
Deseori, în cadrul recepţiei mărfurilor se constată devieri dintre datele documentelor
justificative şi existenţa efectivă a acestora. Divergenţele respective pot constitui atât plusuri, cât
şi lipsuri.
Plusurile, la rândul său, pot fi:
1. Acceptate de către cumpărător. Se înregistrează ca o intrare de mărfuri evaluate la
costul de intrare. La momentul recepţiei se întocmeşte bonul de intrare şi se solicită factură
suplimentară de la furnizor. Se reflectă în contabilitate în felul următor:
a) până la primirea facturii fiscale de la furnizor: debit contul 217, 232 Creanțe
preliminate, credit contul 521;
b) după primirea facturii fiscale: debit contul 534, credit contul 232 Creanțe
preliminate.
2. Respinse de cumpărător care se înregistrează în debitul contului 914 “Bunuri primite
în custodie” până la restituirea lor furnizorului. Acestea se transmit în gestiune în mod similar
cu mărfurile intrate.
Lipsurile de mărfuri identificate la recepţie se grupează şi se contabilizează în funcţie de
conţinutul lor economic şi anume:
1. Lipsuri în limita normelor de perisabilitate naturală. Apar în urma uscării,
prăfuirii, fărâmiţării, evaporării etc. Sunt neimputabile şi se reflectă în modul următor: debit
contul 714, credit contul 521. Conform Codului fiscal se admite trecerea în cont a T.V.A.
aferentă lipsurilor menţionate.
2. Lipsuri din vina furnizorului. De regulă, se refuză de plată şi nu se reflectă în
contabilitate. Se solicită furnizorului o factură corectată corespunzător.
În situaţia când s-a efectuat plată în avans, lipsurile respective se impun spre recuperare
furnizorului prin scrisoare de reclamaţie, la care se anexează actul primirii mărfurilor. La
recunoaşterea lipsurilor (evaluate la valoarea de procurare) se dă formula contabilă:
debit contul 234 Alte creanțe curente, credit contul 224 Avansuri acordate curente.
3. Lipsuri din vina întreprinderii de transport. Se impută la valoarea de procurare
plus T.V.A. Se reflectă prin formula contabilă:
debit contul 234 Alte creanțe curente, credit contul 521.
4. Lipsuri din vina delegatului. Reflectarea în conturi a creanţei persoanei culpabile se
efectuează la recunoaşterea şi prezentarea de către acestea a acordului în scris privind
recuperarea prejudiciului. Se întocmesc formulele contabile:
a) debit contul 226, credit conturile 521 (creanța include valoarea contabilă a lipsurilor de
mărfuri și T.V.A. restabilită la buget de la această sumă).
b) Restabilirea T.V.A. la buget de la valoarea contabilă a lipsurilor de mărfuri: debit
contul 713, credit contul 534.
5. Lipsuri de mărfuri din cauză de forţă majoră. Sunt generate de diverse calamităţi
naturale. Recunoaşterea şi evaluarea pierderilor respective se face numai în baza
documentelor justificative (procese-verbale ale poliţiei rutiere, serviciului antiincendiar
etc.). Se reflectă prin formula contabilă: debit contul 723, credit contul 521.

S-ar putea să vă placă și