Tema „Inventarierea mărfurilor și contabilitatea diferențelor de inventar”

1. Definirea noțiunii de inventariere. Sarcinile de bază ale inventarierii mărfurilor.

2. Efectuarea inventarierii mărfurilor.
3. Stabilirea și contabilizarea diferențelor de inventor.
4. Contabilitatea diferențelor constatate la inventarierea mărfurilor. / Contabilitatea recuperării
lipsurilor de către gestionari

1. Activitatea desfăşurată de entităţi se reflectă în contabilitate prin intermediul conturilor

contabile care arată existenţa la un moment dat şi modificările elementelor contabile. Prin
urmare, datele contabilităţii trebuie să corespundă situaţiei de pe teren. În practică însă, unele
modificări care au loc în componenţa elementelor contabile nu pot fi contabilizate la momentul
apariţiei lor. Aceste modificări se datorează unor factori obiectivi şi subiectivi. Astfel, se pot
identifica:

 diminuări cantitative şi pierderi calitative de bunuri corporale sub influenţa

temperaturii, umidităţii, nimicirii de diferiţi dăunători în perioada păstrării şi transportării lor (de
exemplu, în urma uscării, evaporării, alterării etc.). Astfel de pierderi se califică drept pierderi în
limita normelor perisabilităţii naturale şi nu pot fi evitate;
 lipsuri şi plusuri de active imobilizate și circulante apărute în consecinţa erorilor
comise la întocmirea documentelor primare, efectuarea calculelor matematice, reflectării
incorecte în conturile contabile a faptelor economice etc.;
 lipsuri şi plusuri de active provenite în urma inexactităţilor comise la măsurarea
cantităţii sau numărării bunurilor în cadrul primirii sau eliberării din gestiune etc.;
 sustrageri, furturi, risipă etc.
 pierderi cauzate de calamităţi naturale, accidente, incendii etc.
Modificările menţionate nu pot fi înregistrate în evidenţă la momentul efectuării lor,
întrucât nu sunt documentate. Divergenţele acestea pot fi identificate prin efectuarea periodică a
inventarierii elementelor contabile şi compararea rezultatelor ei cu datele contabilităţii.

Inventarierea - procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei elementelor

de activ şi datorii în expresie cantitativ-valorică sau numai valorică, după caz, care aparţin şi/sau
se află în gestiunea temporară a entităţii la data efectuării acesteia.

În rezultatul inventarierii se stabileşte la un moment dat atât existenţa de active

imobilizate și circulante, cât şi a obligaţiilor întreprinderii faţă de buget, organele asigurării
sociale, persoane fizice şi juridice etc.
 2. Pentru efectuarea inventarierii se formează o comisie specială, în care se includ
reprezentanţii administraţiei, lucrători din contabilitate şi alţi specialişti (economişti, tehnicieni
etc.). Nu pot fi membri ai comisiei gestionarii depozitelor, supuse inventarierii, precum şi
contabilii, care ţin evidenţa gestiunii respective. Comisia de inventariere se constituie din cel
puţin 3 persoane: preşedinte şi membri, cu excepţia microentităţilor unde inventarierea se poate
efectua de o singură persoană.
Inventarierea se execută la locurile de păstrare a mărfurilor prin numărarea, cântărirea şi
măsurarea fiecărui tip de marfă. Nu se permite însumarea cantităţilor de mărfuri aflate în diferite
încăperi sau depozite. Dacă mărfurile se află în încăperi separate, atunci comisia sigilează căile
de acces la acele încăperi unde nu lucrează comisia de inventariere. La fel, după încheierea zilei
de muncă se sigilează încăperile unde se efectuează inventarierea. La reluarea lucrărilor, se
verifică dacă sigiliul este intact, în caz contrar se întocmeşte proces verbal de desigilare.
Mărfurile intrate în perioada inventarierii se recepţionează de gestionar în prezenţa comisiei şi se
înregistrează imediat după finalizarea inventarierii. Pe fiecare document ce însoţeşte mărfurile
primite, preşedintele comisiei înscrie „primite după inventariere”, indicând data şi semnătura.
Eliberarea mărfurilor din depozitul supus inventarierii nu se efectuează până la încheierea
inventarierii.
Datele privind existenţa efectivă a mărfurilor se înscriu în listele de inventariere. Diferenţele
dintre rezultatele inventarierii şi datele contabile se reflectă în registru de verificare a rezultatelor
inventarierii, în care se determină plusurile, lipsurile şi pierderile de la deteriorarea mărfurilor.
La reflectarea rezultatelor inventarierii mărfurilor este necesar a ţine cont de resortare. Conform
Regulamentului privind inventarierea, în cazul când lipsurile nu sunt calificate drept
infracţiuni, se admite posibilitatea compensării reciproce a lipsurilor cu plusurile constatate.
Pentru efectuarea compensărilor reciproce persoanele responsabile trebuie să prezinte comisiei
de inventariere explicaţii detaliate privind cauzele resortării bunurilor. Decizia definitivă privind
compensarea reciprocă o primeşte conducătorul întreprinderii.

Rezultatele inventarierii trebuie să fie reflectate în contabilitate în luna în care aceasta s-a
finalizat.
8.3 Diferenţele identificate la inventariere se reglementează în felul următor:

• plusurile de mărfuri se înregistrează la majorarea veniturilor şi se evaluează la

valoarea justă;

• lipsurile de mărfuri se trec la cheltuielile perioadei şi se evaluează la valoarea

contabilă;

• lipsurile de mărfuri, care depăşesc normele perisabilităţii naturale, se impun spre

recuperare persoanelor culpabile;

• lipsurile şi pierderile din deteriorarea mărfurilor cauzate de accidente, incendii,

calamităţi naturale se atribuie la cheltuielile excepţionale.
În scopuri fiscale sumele plusurilor de mărfuri se includ în componenţa profitului brut şi se
supun impozitului pe venit în baze generale.
În cazul când lipsurile nu sunt considerate infracţiuni şi urmează fi compensate cu plusurile
constatate, este necesar să se îndeplinească următoarele condiţii:

• existenţa riscului de confuzie între sortimentele aceluiaşi tip de marfă, din cauza
asemănării aspectului exterior: culoarea, desenul, dimensiunile, ambalajul etc.
Listele cu sortimentele de mărfuri, care întrunesc condiţiile de compensare, datorită riscului de
confuzie se aprobă anual şi se înregistrează în politicile contabile;

• diferenţele constatate plus sau lipsă să se refere la aceiaşi perioadă de gestiune,

acelaşi gestionar;

• lipsurile constatate să nu provină din sustragerea mărfurilor de către persoana,

care răspunde de gestionarea lor.
Normele de perisabilitate pot fi aplicate doar în cazul determinării lipsurilor efective.
Diferenţele constatate la inventariere se contabilizează în felul următor:

1. Debit contul 217, credit contul 612 - la valoarea plusurilor de mărfuri;

2. Debit contul 714, credit contul 217 - la diferenţa valorică de preţ aferentă
mărfurilor supuse compensării;

3. Debit contul 714, credit contul 217 - la valoarea lipsurilor constatate la

inventariere;

4. Debit contul 723, credit contul 217 - la valoarea lipsurilor identificate ca urmare a
calamităţilor naturale;

5. Debit contul 713, credit contul 534 – restabilirea T.V.A. trecută anterior în cont şi
aferentă lipsurilor de mărfuri supranormative.
 4. La calcularea şi recuperarea sumelor prejudiciului material este necesar a ţine cont de
următoarele aspecte:

1. Mărimea prejudiciului material se determină pornind de la valoarea contabilă a

lipsurilor de mărfuri la data constatării acestora;

2. Persoana culpabilă este obligată să recupereze integral prejudiciul în cazul în care

ea poartă răspundere materială integrală. În celelalte cazuri de la persoana vinovată poate fi
reţinută suma care nu depăşeşte salariul mediu lunar al acesteia;

3. Recuperarea de către salariatul vinovat a sumei prejudiciului, care nu depăşeşte

salariul mediu lunar se efectuează prin ordin, care trebuie emis în termen de cel mult o lună din
ziua stabilirii mărimii prejudiciului;

4. Lipsurile şi pierderile din deteriorarea mărfurilor care urmează a fi recuperate de

persoanele culpabile sunt calificate drept ieşiri de active şi se impozitează cu T.V.A. în baze
generale. În acest caz, T.V.A. se include în suma creanţelor aferente persoanelor vinovate.
Modul de reflectare în contabilitate a sumelor prejudiciului material depinde de
modalitatea recuperării acestuia de persoanele culpabile:

• benevol sau
• prin instanţa judecătorească.
În cazul achitării benevole salariatul poate recupera prejudiciul integral sau parţial. La
înţelegerea părţilor se admite recuperarea prejudiciului în rate. Pentru aceasta salariatul prezintă
un angajament scris cu indicarea termenelor concrete de achitare. La eliberarea din serviciu în
această perioadă, datoria neachitată se restituie în modul stabilit de legislaţie.

Operațiunile economice și formulele contabile privind recuperarea benevolă a

prejudiciului material:

1. Reflectarea creanţei persoanei culpabile (valoarea contabilă a lipsurilor de mărfuri și

T.V.A. restabilită la buget de la această sumă) privind recuperarea prejudiciului material:

a) în anul curent: debit contul 226,

credit contul 612;

b) în anii de gestiune ulteriori:

debit contul 226, credit conturile 535,
424.
 Dacă în angajamentul de plată nu sunt indicate termenele concrete de recuperare, sumele
prejudiciului se recunosc integral ca venituri ale anului de gestiune cu reflectarea lor în conturi
prin formula contabilă:

debit contul 226, credit contul 612.

2. Restabilirea T.V.A. la buget de la valoarea contabilă a lipsurilor de mărfuri:
debit contul 713, credit contul 534.
5. Reflectarea la finele anului a sumelor prejudiciului material reflectate anterior în
componenţa veniturilor anticipate pe termen lung, dar care urmează a fi recuperate în
următoarele 12 luni:

debit contul 424, credit contul 535.

Recuperarea prejudiciului prin instanţa judecătorească se efectuează în cazurile când:

• persoana culpabile nu-şi recunoaşte vina şi suma care urmează a fi reţinută

depăşeşte salariul mediu lunar al acestuia;

• s-a omis termenul de o lună prevăzut pentru emiterea ordinului de recuperare a

prejudiciului;

• lucrătorul nu respectă ordinea de recuperare a prejudiciului.

Până la primirea deciziei de către instanţa judecătorească, întreprinderea poate să reflecte
creanţele contingente (previzibile) în contul extrabilanţier (varianta I) sau în contul contabilităţii
financiare (varianta II). Varianta selectată se reflectă în politicile contabile.
Varianta I. În acest caz evidenţa creanţelor contingente se ţine la contul 920
Operațiunile economice și formulele contabile:

A) Până la decizia instanţei judecătoreşti:

1. Reflectarea sumei creanţelor contingente ale persoanelor vinovate:

debit contul 920.

2. Restabilirea T.V.A. la buget de la valoarea contabilă a lipsurilor de mărfuri:: debit

contul 713, credit contul 534.
B) după decizia instanţei judecătoreşti:

3. Reflectarea creanţei persoanei vinovate privind recuperarea prejudiciului material:

• în anul curent: debit contul 226,

credit contul 612;
 • în anii de gestiune ulteriori:
debit contul 226, credit conturile 535,
424.
4. Decontarea sumei creanţelor contingente:
credit contul 920.
Dacă persoana este recunoscută nevinovată de lipsurile stabilite, atunci se decontează
creanţele contingente:

credit contul 920.

Varianta II. În acest caz evidenţa creanţelor contingente se ţine la contul 226
Operațiunile economice și formulele contabile: A) Până la decizia instanţei judecătoreşti:

1. Reflectarea sumei creanţelor contingente ale persoanelor vinovate privind recuperarea

prejudiciului previzionat:
debit contul 226, credit contul 535.

2. Restabilirea T.V.A. la buget de la valoarea contabilă a lipsurilor de mărfuri:: debit contul

713, credit contul 534.
B) După decizia instanţei judecătoreşti:
3. Reflectarea sumelor prejudiciului material adjudecat conform deciziei instanţei
judecătoreşti:
debit contul 226, credit contul 226.

4. Reflectarea sumelor prejudiciului material care urmează a fi încasate de la

persoanele culpabile în perioada curentă:
debit contul 535, credit contul 612.

Dacă persoana a fost recunoscută drept nevinovată de lipsuri, atunci are loc:

5. Decontarea sumei creanţelor contingente:

debit contul 535, credit contul 226.

6. Achitarea creanţelor de către persoana culpabilă: debit conturile 241, 242, 531,
credit contul 226 (conform articolului 149 din
Codul muncii, cuantumul total al reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile
prevăzute de legislaţie - 50 la sută din salariu).