Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 2 3 4
1 S-au stabilit surplusuri de mărfuri 217 612
Se înregistrează adaosul comercial aferent
2 217 831
mărfurilor stabilite ca surplusuri
3 Se înregistrează lipsurile de mărfuri în limita
712 217
normelor de perisabilitate naturală
Fig. nr. 7.1 Structura și aplicarea reducerilor cu caracter comercial și financiar în cadrul operațiilor
comerciale
Reducerea comercială de care beneficiază întreprinderea de comerț după momentul
intrării mărfurilor în patrimoniu se stabilește prin condițiile contractuale, se acordă în procente și
trebuie documentate prin facturi de reduceri (în roșu) care să cuprindă și taxa pe valoarea
adăugată aferentă acestor reduceri ce trebuie să formeze obiectul regularizărilor din decontul
TVA. în factura în roșu se specifică numărul și data facturii sau facturilor emise clientului asupra
cărora se aplică reducerea reciprocă. Aceasta se realizează în scopul înlesnirii eventualelor
controale din partea organelor fiscale. Reducerile menționate se fac succesiv (în cascadă),
respectiv se aplică mai întâi rabatul și apoi, dacă este cazul, remiza.
Reducerea se aplică asupra sumei nete anterioare. De regulă, reducerile comerciale premerg
reducerilor financiare. Astfel, pentru acest caz se vor executa următoarele înregistrări:
D 521 „ Datorii comerciale curente” la suma calculată a reducerilor aplicabile;
C 534 „Datorii față de buget” la suma TVA calculată la reducerea aplicată;
C 612 „Alte venituri din activitatea operațională”
în contabilitatea furnizorului de mărfuri se vor executa următoarele înregistrări contabile:
D 8312 „Returnarea și reducerea prețurilor la mărfurile vândute” la valoarea totală a
reducerii prezentate spre decontare în sumă fără TVA; sau D 712 „ Cheltuieli de distribuire
”
D 534 la suma TVA spre deducere în reducerea aplicată;
C 221 „Creanțe comerciale” la valoarea mărfurilor eliberate în prețuri incluse în factură.
7.1 Noțiunea și formele de reduceri practicate în activitatea comercială.
Clasificarea și caracterizarea reducerilor comerciale.: rabatul, remiza și
risturnul.
Pentru atingerea scopului de maximizare a profitului, fiecare entitate comercială, în
relațiile cu clienții proprii, practică diferite politici de preț, în funcție de caracterul acestor relații:
ocazionale sau permanente, în cantități constante sau oscilante. Prin prețurile practicate și prin
reducerile de preț acordate, întreprinderea reușește să accelereze încasarea creanțelor de la clienți
sau plasarea unor produse.
Reducerile practicate între partenerii de afaceri pot fi clasificate în două categorii distincte,
în funcție de sfera în care acestea acționează și își produc efectele, și anume: reduceri comerciale
și reduceri financiare.
Reducerile comerciale. Acest tip de reduceri acționează numai în sfera circulației
mărfurilor și numai atunci când proprietatea asupra acestora se transferă prin vânzare către
cumpărător. O reducere poate fi cuprinsă în categoria reducerilor comerciale numai dacă aceasta
este reală și se referă la mărfuri cu prețuri calculabile și concrete.
Lipsa unor prevederi foarte clare în această privință a determinat practicarea acestor
reduceri de către diferiți agenți economici, potrivit imaginației proprii, fără a se respecta câteva
condiții esențiale, și anume:
- reducerea comercială acordată trebuie să fie efectivă, față de un preț de vânzare
practicat curent în relațiile comerciale ale vânzătorului sau față de un preț stabilit
între parteneri printr-o înțelegere, contract etc.;
- reducerile comerciale se acordă în cascadă, începând cu reducerile care au un caracter
de frecvență și terminând cu cele acordate la intervale mai mari de timp (lună, an),
întotdeauna ultima reducere acordată se va face la suma netă rămasă după cedarea
reducerii anterioare;
- reducerile comerciale nu se înregistrează de regulă în contabilitate, acestea acționând
în mod corespunzător asupra prețului de vânzare din factura de însoțire a mărfurilor
la care acestea sunt acordate;
- taxele și impozitele calculate bugetului sunt determinate de fiecare dată la suma netă,
calculată prin respectarea condițiilor anterioare.
Valoarea ambalajelor aduse de la terți 521 Valoarea ambalajelor restituite furnizorilor 217
Suma adaosului comercial aplicat la mărfuri: 500 lei x 25% : 100% = 125 lei.
Suma adaosului alimentației publice: (500 lei + 125 lei) * 20% : 100% = lei.
Suma produselor la prețul de vânzare cu amănuntul:
De cele mai multe ori se stabilește un adaos comercial comun care poate fi calculat după
relația:
v = a + b + 0,01(a *b)} (5.1)
unde,
v - cota adaosului comercial comun;
a - cota adaosului aplicat la mărfuri,
b - cota adaosului aplicat de alimentația publică.
În așa fel, cota cumulativă a adaosului aplicat de unitatea de alimentație publică constituie
% (25% + 20% + 0,01(25% x 20%)).
Suma adaosului aplicat reprezintă
Suma mărfurilor la preț de vânzare
Adaosul comercial cumulativ trebuie să fie mai mare decât în comerțul cu amănuntul
deoarece în comerț se suportă cheltuieli aferente desfacerii mărfurilor, pe când în alimentația
publică se concentrează cheltuieli privind prepararea și prelucrarea bucatelor, precum și
organizarea consumului și desfacerii acestora.
În alimentația publică, modul de calculare a prețului la bucatele pregătite se mai numește și
calculație care se realizează pentru un tip de bucate, o porție, un kg etc. Calcularea prețurilor la
bucate în alimentația publică este normată, adică consumul de materie primă pentru prepararea
bucatelor se fixează conform „Rețetarul bucatelor și articolelor dc culinăiic pentiu întreprinderile
de alimentație publică**, Rețetarul menționat reglementează:
• normele de consum a materiei prime conform masei brute în grame;
• deșeurile în urma prelucrării primare (reci) a materiei prime în procente la normele
brute;
• normele de consum după cantitatea netă (a semifabricatelor);
• pierderile la prelucrarea termică în procente față de cantitatea netă și a semifabricatelor;
• cantitatea normativă a bucatelor preparate;
• cantitatea produselor în grame pe fiecare tip în parte.
O dată cu aceasta, rețetarul prevede consumul de mirodenii, sare și verdeață la un anumit
tip de bucate preparate. Cu toate acestea, rețetarul nu dispune de toate tipurile de bucate și
unitatea de alimentație publică este în drept să elaboreze rețete autentice pentru mâncăruri
originale, ceea ce se documentează prin „Fișa de consum a materiei prime la bucatele noi".
La calcularea prețului bucatelor și mărfurilor în alimentația publică se utilizează „Fișa de
calculație”. în fișa de calculație sunt prevăzute câteva coloane, în care se calculează prețul de
vânzare de fiecare dată când se modifică componentele setului de materii prime și a prețurilor la
produse și materii prime. Corectitudinea prețului calculat în fișă se confirmă prin semnăturile
șefului de producție, care a întocmit calculația și a conducătorului unității de alimentație publică.
O dată cu aceasta, fișa de calculație servește pentru stabilirea cantității și valorii totale a
produselor și materiei prime consumate pentru prepararea bucatelor în scopul înregistrării
costului acestora și reflectării ieșirilor din stoc.
Calcularea prețului de vânzare la bucate și mărfuri în unitățile de alimentație publică
pentru care se stabilește o limită de adaos comercial (de către patron, de legislație sau organizația
ierarhic superioară) se face în baza calculației conform fișei. în condițiile economiei de piață
criteriul de bază în aprecierea prețului la oricare tip de mărfuri, produse finite sau servicii se
bazează pe nivelul cererii și ofertei.
4.3 Modul de întocmire și prezentare a rapoartelor privind fluxul de mărfuri.
În vederea intensificării controlului asupra integrității și oportunității reflectării în
contabilitate a mărfurilor și gestionării acestora de către gestionari periodic se întocmesc rapoarte
privind existența și mișcarea mărfurilor și ambalajului. Termenul de întocmire a rapoartelor îl
stabilește administrația întreprinderii în funcție de condițiile de muncă (volumul livrărilor,
circulația mărfurilor), care poate constitui 1-10 zile. În practică gestionarii întocmesc rapoarte
privind existența și mișcarea zilnică a mărfurilor, pentru 3, 5, 7, 10 zile.
În unitățile de comerț cel mai răspândit tip de raport este raportul privind circulația
(fluxul) mărfurilor. Drept temei pentru întocmirea acestui raport servesc documentele primare
care confirmă intrarea și ieșirea mărfurilor. Raportul menționat constă din trei părți: adresa,
partea ce indică intrările și partea ce indică ieșirile.
În adresa raportului privind circulația (fluxul) mărfurilor se indică denumirea unității și
subunității, genul activității acesteia; numele și prenumele gestionarului; numărul raportului
privind circulația (fluxul) mărfurilor; perioada pentru care se întocmește raportul specificat.
Rapoartele privind circulația (fluxul) mărfurilor se numerotează de la începutul până la sfârșitul
anului calendaristic (financiar), succesiv de la primul număr.
Rapoartele privind circulația (fluxul) mărfurilor ale gestionarilor care au fost angajați nu de
la începutul anului se numerotează începând cu data angajării lor.
În partea de intrări a raportului menționat se reflectă stocurile de mărfuri și ambalaje la
începutul perioadei de raportare. Fiecare document ce confirmă sursa de intrare a mărfurilor și
ambalajului, numărul și data documentului, suma mărfurilor intrate se înscrie separat și se
calculează suma totală a mărfurilor și ambalajului înregistrate în decursul perioadei de raportare
menționate.
În partea ce indica ieșirile, de asemenea, într-un rând separat se înscrie fiecare document ce
confirmă direcția ieșirii mărfii - comercializarea, returnarea mărfurilor de calitate inferioară,
casarea mărfurilor în urma pierderii calităților de consum și altor cauze. Fiecare document în
baza căruia a avut loc ieșirea mărfurilor se reflectă într-un rând separat, precum și se calculează
suma totală a mărfurilor și ambalajelor ieșite din gestiune în decursul perioadei de raportare.
Indicatorul „stocul de mărfuri la finele perioadei de gestiune” se determină ca diferența
dintre indicatorul „stocul de mărfuri la începutul perioadei” plus toate intrările de mărfuri și
minus cheltuielile în decursul perioadei de raportare.
Numărul total de documente în baza cărora s-a întocmit raportul privind circulația (fluxul)
mărfurilor se indică în litere la finele acestuia.
Pentru comoditatea prelucrării documentele se înregistrează în rapoarte într-o anumită
succesiune, de exemplu, la intrări - livrările de la furnizori, depozitele întreprinderii,
deplasarea internă; alte intrări. în cadrul fiecărui tip de intrări și ieșiri documentele trebuie să
fie aranjate în ordine cronologică.
Raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor se întocmește în doua exemplare de către
gestionar și se semnează de către acesta și contabil la depunerea lui în contabilitate. Primul
exemplar al raportului cu documentele anexate la acesta în baza cărora se întocmește raportul
se transmite în contabilitate, iar cel de-al doilea exemplar rămâne la gestionar. Documentele se
anexează la raport conform succesiunii înregistrărilor.
Primind raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor contabilul verifică în prezența
gestionarului:
— corectitudinea întocmirii acestuia;
— existența semnăturilor pe toate documentele anexate la raport;
— corespunderea datelor indicate în documente perioadei pentru care este întocmit
raportul;
— existența unor corectări nestipulate;
— corespunderea stocurilor de mărfuri și ambalaje la începutul perioadei de raportare
indicațiilor din raportul precedent la finele perioadei de raportare;
— plenitudinea înregistrării în perioada de raportare a mărfurilor în baza delegațiilor
eliberate, documentelor achitate sau spre achitare;
— corectitudinea prețurilor la mărfuri, calculul valoric, calculele din raport și documentele
anexate la acesta.
Economistul Patrov V.V. subliniază necesitatea efectuării în procesul verificării rapoartelor
privind circulația (fluxul) mărfurilor a trei tipuri de bază a contra verificării 10. La primul tip al
contraverificării se referă confruntarea prețului de vânzare al mărfurilor comercializate în
numerar, care este indicat în raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor cu suma încasată
conform raportului casierului. Al doilea tip constă în controlul reciproc al documentelor
„unităților comerciale care au tip al contraverificării „documentele comerciale privind intrarea
mărfurilor de la furnizori anexate la raportul privind circulația (fluxul) mărfurilor se confruntă cu
documentul de decontare pentru același lot de mărfuri intrat prin bancă sau casierie” (11, p. 78).
în unele unități comerciale mici în cazul ținerii manuale a contabilității pot fi aplicate
rapoarte privind circulația (fluxul) mărfurilor îmbinate cu registre contabile: partea de intrări cu
registrul contabil al contului 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”; partea de
ieșiri - cu registrul contabil al contului 217 „Mărfuri”.
Utilizarea rapoartelor-registrelor privind circulația (fluxul) mărfurilor permite să se reducă
volumul muncii contabilului.
După verificarea raportului privind circulația (fluxul) mărfurilor și registrului, documentele
se supun prelucrării contabile prin înregistrarea conturilor corespondente, gruparea operațiunilor
omogene pe conturi și întocmirea jurnalelor-order sau mașinogramelor în cazul sistemului
automatizat de contabilizare a mărfurilor.
4.2 Contabilitatea vânzării mărfurilor cu plată în virament și în rate.
Contabilizarea operațiilor de vânzare cu mica ridicata se efectuează în ordine analogică cu
vânzarea mărfurilor cu ridicata.
Un aspect specific în vânzările de mărfuri în prezent îl deține forma de vânzare prin
utilizarea pentru achitare a cardurilor bancare. Pentru decontarea cu cardul, cumpărătorul
încheie, în prealabil, un contract cu banca și primește un card de plastic care se utilizează la
achitarea pentru mărfuri în magazine speciale. La rândul său, băncile, care sunt emitente de
carduri, încheie un contract de acceptare a achitărilor cumpărătorilor cu carduri. În contractul
respectiv se stipulează următoarele condiții specifice:
- autorizarea cardului, adică posibilitatea verificării existenței mijloacelor bănești în card.
Acest control se execută prin intermediul telefonului, rețelei computerizată și a altor
mijloace tehnice;
- asigurarea unității de comerț cu mijloace tehnice speciale;
- condițiile decontărilor pentru mărfurile vândute.
- La vânzarea mărfurilor cu achitare prin card, în afară de cecul de casă se întocmește
extrasul din card pentru suma achitată, imprimat de aparate speciale. În numărul cardului;
- data executării cumpărăturii;
- tipul sistemului de decontare (Visa, MasterCard etc.);
- adresa magazinului;
- suma spre decontare etc.
Extrasul se întocmește în trei exemplare care se semnează de cumpărător. Primul
exemplar al extrasului se transmite cumpărătorului, al doilea se transmite către încasator sau
este destinat pentru bancă, iar al treilea exemplar se anexează la „Raportul de gestiune”
întocmit de către vânzător și se transmite în contabilitate. Contabilitatea, în caz dacă nu se
predă încasatorului, transmite extrasul instituției bancare pentru a executa transferarea sumei
respective la contul unității de comerț.
Contabilizarea operațiilor de achitare pentru mărfuri prin intermediul cardurilor bancare
se prezintă în următorul tabel:
Corespondența conturilor la evidența încasărilor din cardurile bancare
712 242
Se înregistrează comisionul bancar
pentru operațiile de transfer din
3. carduri
În scopul contabilizării venitului din vânzări se utilizează contul 611 „Venituri din
vânzări”. Contul 611 „Venituri din vânzări” are funcție de pasiv și este destinat generalizării
informației privind veniturile obținute din vânzarea produselor, mărfurilor, prestarea serviciilor,
operațiile de barter și din contractele de construcție.
În creditul contului 611 „Venituri din vânzări” se înregistrează în cursul perioadei de
gestiune cu total cumulativ de la începutul anului sumele veniturilor din vânzări constatate în
conformitate cu prevederile Standardului Național de Contabilitate „Venituri”, iar în debit se
înscrie trecerea la finele anului de gestiune a veniturilor acumulate la contul de rezultate
financiare.
Veniturile și cheltuielile ce fac obiectul uneia și aceleiași tranzacții sau operațiuni
economice sunt constatate în aceeași perioadă de gestiune. Astfel, diversele componente ale
cheltuielilor, ce compun costul vânzărilor, sunt constatate concomitent cu veniturile rezultate din
vânzarea produselor, mărfurilor sau din prestări de servicii.
Înregistrarea costului mărfurilor vândute se realizează în contul 711 „Costul vânzărilor”.
Contul 711 „Costul vânzărilor” are funcție de activ și este destinat generalizării informației
privind costul efectiv al produselor, mărfurilor vândute și al serviciilor prestate.
Dt221
Ct534
9. Se înregistrează decontarea cheltuielilor de transportare a mărfurilor către cumpărători în
conformitate cu structura acestora:
Dt712
Ct211
Ct531
Ct533
Remarcă: în cazul când transportarea mărfurilor către cumpărători se execută prin
intermediul terților, cheltuielile menționate se înregistrează cu credit contul 544.
8. Eliberarea ambalajelor restituibile cu mărfuri către cumpărători în sumă înregistrată
separat în factură se înscriu în:
Dt221
Ct612
9. Se înregistrează decontarea costului de achiziție a ambalajelor livrate către
cumpărători:
Dt714
Ct217
10. Se reflectă costul mărfurilor vândute către cumpărători:
Dt711
Ct 217
11. S-au reflectat încasările de la cumpărători pentru mărfurile vândute în sumă totală:
Dt 242
Ct221
Specificul fundamental al vânzărilor de mărfuri în tranzit ține de faptul că aceste mărfuri
nu se înregistrează la depozitul întreprinderii de comerț. Prin urmare, contul 217 „Mărfuri” în
cadrul acestor operații nu se utilizează. În afară de aceasta, în cadrul operațiilor de tranzit
administrat, procurarea și livrarea de mărfuri se înregistrează concomitent în evidență. Registrul
în care se ține evidența operațiilor de vânzare în tranzit, urmează să asigure controlul
decontărilor cu furnizorii, precum și cu diferiți cumpărători.
Contabilizarea acestor operații se prezintă în următoarele formule contabile:
4. S-a înregistrat costul mărfurilor livrate către cumpărători conform facturii eliberate de
către întreprinderea producător:
Dt711
Dt 534
Ct521
5. Achitarea datoriei față de furnizor pentru mărfurile contractate și livrate în baza facturii
Dt521
Ct242
Dt221
Ct 534
Ct611
Din acest punct de vedere, gestiunea este un compartiment specializat, o subdiviziune a unităţii
patrimoniale. Din punct de vedere juridic, “gestiunea reprezintă totalitatea operaţiilor de primire,
păstrare şi eliberare a bunurilor materiale sau valorilor băneşti, îndeplinite de angajatul unei
organizaţii, în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu”.
Indiferent de criteriul ales, gestiunile de mărfuri trebuie astfel organizate încât pentru fiecare
categorie de stoc a cărui evidenţă contabilă se realizează cu ajutorul unui cont distinct, aceasta să
poată fi identificată faptic şi spaţial. Această restricţie este impusă de necesitatea creării
condiţiilor pentru facilitatea controlului gestionar, respectiv, a concordanţei dintre soldurile
scriptice ale conturilor contabile de stocuri şi valoarea stocurilor faptice constatate cu ocazia
inventarierilor anuale.
Concomitent cu înregistrarea fiecărui document de intrare sau ieşire, în “Fişa de cont analitic
pentru valori materiale” se pot întocmi situaţii centralizatoare, cum sunt: “Situaţia stocurilor
intrate” şi “Situaţia stocurilor ieşite”. Aceste situaţii stau la baza înregistrărilor în contabilitate
deoarece în documente intrările şi ieşirile sunt grupate pe conturi corespondente ale conturilor de
stocuri.
Această versiune este denumită metoda valorică la locul de depozitare. Principalul avantaj al
acestei versiuni este faptul că furnizează operativ date cu privire la situaţia stocurilor
concomitent cu reducerea volumului de muncă.
Totalurile valorice stabilite sunt înscrise în “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de
stocuri” întocmită separat pentru intrări şi pentru ieşiri.
Concordanţa dintre stocurile înregistrate cantitativ în “Fişele de magazie” şi datele valorice din
“Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de mărfuri” se realizează cu ajutorul
documentului denumit “Registrul stocurilor”. Acest registru se deschide anual la compartimentul
contabilităţii gestiunii stocurilor.
La sfârşitul fiecărei luni, stocurile din “Fişele de magazie” se înscriu în “Registrul stocurilor”.
Aceste stocuri se evaluează în conformitate cu metodele de evaluare adoptate de unitatea
patrimonială la intrarea şi la ieşirea din patrimoniu a stocurilor.
Pentru fiecare grupă de elemente stocate, stocul valoric din “Registrul stocurilor” trebuie să fie
egal cu soldul din “Fişa centralizatoare a mişcărilor valorice pe grupe de stocuri”. În caz de
neconcordanţă, se verifică operaţiile la grupa respectivă de bunuri.
Metoda global-valorică se realizează prin ţinerea evidenţei stocurilor numai valoric, atât la
nivelul gestiunii operative, cât şi în contabilitate. Această metodă este utilizată pentru evidenţa
mărfurilor şi ambalajelor aflate în unităţile de desfacere cu amănuntul.
la furnizor se înscrie:
înscrie:
Astfel, pentru mărfurile procurate în timpul lunii în cazul evidenței mărfurilor se vor efectua
următoarele înregistrări:
Dt 217 „Mărfuri”
Ct 544 „Alte datorii curente” - valoarea serviciilor vămuire, taxele vamale și accizele
aplicate, precum și alte plăți locale.
1 2 3 4 5
1. Se recepționează mărfurile primite de la 217 544* „Alte
Act de achiziție a
persoana fizică** „Mărfuri” datorii curente”
mărfurilor
2. Se înregistrează mărfurile procurate de
către titularii de avans:
a) din contul sumelor primite în avans
din casierie; 217
b) fără avans primit în prealabil. „Mărfuri”
Decontul de 226 „Creanțe ale
avans 217 personalului”
„Mărfuri”
532 „Datorii față de
personal privind alte
operații
3. Se reflectă primirea de mărfuri din
producția proprie: 217, subcont 217
a) în cazul alimentației publice; „Produse și „Mărfuri”
b) în cazul întreprinderilor de preparate din
producție ce propun spre vânzare Bon de primire, Bon de alimentația
produsele finite prin magazinele proprii. consum publică”
217 216
„Mărfuri” „Produse”
1. Faza de expediție
Înainte de expedierea mărfurilor, furnizorul, în lipsa delegatului propriu al beneficiarului
procedează la recepția unilaterală a mărfurilor ce urmează a fi livrate, denumită în acest caz
În cazul stabilirii unor abateri cum ar fi: deteriorarea ambalajelor sau violarea sigiliului
încărcăturii, lipsuri în cantitatea mărfurilor, defecte de fabricație, nerespectarea termenelor de
livrare sau regimului de păstrare în timpul transportării produselor alimentare, comisia
întocmește un „Proces-verbal comercial” în patru exemplare, în care se vor înregistra abaterile
stabilite pentru fiecare poziție de marfă. Dacă abaterile în cantitate și deficiențele calitative s-au
constatat în cazul aprovizionării cu mărfuri pe răspunderea furnizorului, atunci acestea se
impun furnizorului pentru restituire sau schimb prin „Scrisoarea de reclamație”. Același
document se utilizează și în cazul abaterilor constatate din vina întreprinderii de transport.
Dacă se constată diferențe față de actele însoțitoare care nu atrag răspunderea furnizorului, ele
se imputează delegatului, prealabil reducându-se diferențele ce se încadrează în normele de
perisabilitate naturală.
În caz când la recepția mărfurilor nu există documente de însoțire sau lipsesc unele acte
distincte, comisia de recepție întocmește un “Proces-verbal de recepție unilaterală” în care
trebuie să se conțină informații privind cantitatea, calitatea și componența detaliată a
mărfurilor.
În situația când cumpărătorul refuză recepția mărfurilor, reieșind din următoarele circumstanțe:
s-au expediat mărfuri fără acordul beneficiarului, s-au primit valori neprevăzute de condițiile
contractuale, mărfuri ce nu se încadrează în normele de calitate, demodate sau cu defect; acesta
este obligat să asigure integritatea lor și să anunțe furnizorul despre aceasta. Unitățile mărfare
primite în așa caz se vor recepționa conform „Procesului- verbal de primire a mărfurilor în
custodie”, vor fi depozitate analogic cu mărfurile acceptate cu impunerea cheltuielilor suportate
ulterior către furnizor. La stabilirea unor abateri în calitatea mărfurilor este necesară prezența
unui specialist al Centrului Național de Standardizare, Metrologie și Certificare (CNSMC), care
are statutul de Organism Național de Standardizate, Metrologie și Certificare („Moldova-
Standard”). Mărfurile necalitative pot fi recuperate către furnizor sau primite în gestiune la un
preț mai mic, convenit cu furnizorul acestor mărfuri.
3. Faza de stocare.
Odată cu recepția mărfurilor, acestea se transmit în gestiune, adică către locul de păstrare
sau persoana cu răspundere materială. Gestionarul consemnează informația privind mărfurile
primite deschizând pentru fiecare tip de marfă o „Fișă de magazie", centralizând datele despre
intrări într-un registru numit ,,Borderoul centralizator a mișcărilor de marfă”, care va conține
următoarele elemente; denumirea mărfii, grupa de mărfă, cantitatea și valoarea mărfurilor
primite, Documentul menționat va permite executarea operativă a controlului asupra stocurilor
de mărfuri la orice moment de timp, Concomitent, în conformitate cu prevederile legislației
fiscale, orice operație de achiziție care se documentează prin factura fiscală, se înregistrează în
„Registrul de evidență a procurărilor".
În cadrul etapei de stocare mărfurile se regrupează conform regimului intern de activitate a
întreprinderii comerciale și pot fi supuse unei prelucrări suplimentare privind redarea
aspectului comercial: reambalarea în cantități mai mici, asamblarea și reasamblarea etc.,
cheltuielile suportate fiind înregistrate într-o fișă specială de calcul și atribuite la cheltuielile
perioadei.
1.4 Organizarea răspunderii materiale în comerț
Succesul oricărei forme de activitate depinde mult de organizarea cuvenită a muncii efectuată de
colectiv. În legătură cu aceasta, un rol important are cunoaşterea normelor prevăzute de Codul Muncii
şi a mecanismelor de utilizare în practică. Scopul stabilirii răspunderii materiale este evitarea
pagubelor şi neadmiterea reţinerilor neîntemeiate. Conform Codului Muncii, salariaţii poartă
răspunderea materială în mărimea deplină a pagubei pricinuite, în cazul în care a fost încheiat un
contract cu răspundere materială cu angajat ce ocupă funcţii sau execută lucrări legate nemijlocit de
păstrarea, vînzarea bunurilor. În cazul acest este necesar de luat în consideraţie următoarele condiţii:
persoana trebuie să aibă vîrstă de 18 ani şi bunurile materiale să fie predate pentru prelucrarea,
transportarea sau vînzarea. Contractul de răspundere materială deplină se încheie în momentul
angajării lucrătorului şi prevederile lui se răsfrînge pe întreaga perioadă de activitatea şi se
îndeplineşte în 2 exemplare. Codul Muncii prevede şi răspunderea materială colectivă care poate fi
introdusă în cazul executării în comun a unor lucrări legate de păstrarea, vînzarea, transportarea sau
folosire în procesul de producţie a valorilor ce le-au fost predate cînd este imposibil de a delimita
răspunderea individuală.
Răspunderea materială – constă în obligaţia oricărui salariat de a repara, în limitele prevăzute de
lege, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din vina sa şi în legătură cu munca sa. Răspunderea
materială este o instituţie proprie dreptului muncii., şi este reglementată de art. 336-340 din Codul
muncii şi Hotărârea Guvernului RM nr. 449 din 29.04.2004 despre Nomenclatorul funcţiilor deţinute
şi lucrărilor executate de către salariaţii cu care angajatorul poate încheia contracte scrise cu
privire la răspunderea materială individuală sau colectivă (de brigadă) deplină, precum şi a
contractelor – tip cu privire la răspunderea materială deplină(MO nr. 073 din 07.05.2004,
art.nr.586).
Gestionarul (salariatul) poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material
cauzat din vina lui angajatorului în următoarele cazuri:
(1) Salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din
vina lui angajatorului în cazurile când:
între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină
pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru
păstrare sau în alte scopuri (art.339 al Codului muncii);
salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în
baza altor documente unice;
prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin
hotărâre judecătorească;
prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor,
inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii
de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat
salariatului în folosinţă;
în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină
pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă;
prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii.
Obligaţia în cauză deriva din prevederile articolului 7 ale Legii nominalizate, în care se
stipulează că, baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare o constituie Standardele de
contabilitate. Ca parte componentă a cadrului juridic naţional, aplicarea standardelor este
obligatorie.
De menţionat că, în măsura în care nu există un standard specific sau o interpretare, intră în
rol raţionamentul profesional în formularea în formularea şi dezvoltarea unei politici contabile,
care să ofere informaţii relevante şi credibile beneficiarilor de situaţii financiare.
În mod concret, politica contabilă este elaborată şi asumată de către: (art. 13)
a. inteligibilitatea
b. relevanţa
c. credibilitatea
d. comparabilitatea.
În consecinţă, evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare şi care provin din conturile
contabile curente, dar şi dimensionarea elementelor pe care fiecare dintre acestea le urmăresc zi
de zi şi le sintetizează periodic, trebuie să fie efectuate în acord cu principiile statuate ale
contabilităţii, care sunt de fapt “porunci economice” (probabil de aceea sunt tot 10).
Acesta presupune că persoana juridică îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor
previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a
acesteia. Dacă managerii entităţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea întreprinderii de a-şi continua activitatea,
aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
În cazul în care rapoartele financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această
informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţiile privind modul de întocmire a raportării
financiare respective şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia persoana juridică nu
îşi mai poate continua activitatea. Continuitatea sau încetarea activităţii trebuiesc înţelese în sens
financiar, pentru că orice entitate „moartă” poate fi ţinută în viaţă prin finanţări hemoragice, dar,
astăzi, nimeni nu-şi mai propune aşa ceva.
Exemplul 1. S.R.L. Dacia achiziţionează utilaj frigorific în vederea utilizării lui în procesul de
păstrare şi comercializare a mărfurilor, pentru care se estimează o durată de viaţă economică a
activului de 10 ani. Valoarea de achiziţie a utilajului este de 425 000 lei. Această valoare este
denumită în termeni contabili cost de achiziţie. Principiile contabile fac diferenţă între
recunoaşterea intrării activului şi alocarea costului său pe durate de utilizare, prin recunoaşterea
unei cheltuieli în Raportul de profit şi pierdere.
Exemplul 2. Băncile oferă împrumuturi entităţilor comerciale ţinînd contul de anumite condiţii,
inclusiv reeşind de la ipoteza că entitatea îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil. Dacă
banca are dubii asupra acestei condiţii, atunci apare temeiul de refuz pentru acordarea creditului
entităţii în cauză.
Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor
contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod
adecvat; efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a
rezultatelor societăţii.
Principiul prudenţe
Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei. În mod
special aceasta presupune a se avea în vedere următoarele aspecte:
Se înţelege deci că potrivit acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ
şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinînd cont de
deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent
sau anterior.
Exemplul 3. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport vinde o parte din mărfuri
pe credit comercial. Mijloacele financiare de la cumpărători vor fi încasate în contul bancar în
luna februarie a anului N+1. Potrivit contabilităţii de angajamente vînzarea se va reflecta în luna
decembrie a anului N, adică atunci cînd s-a produs vînzarea, dar nu în luna februarie cînd se vor
încasa mijloacele băneşti.
Exemplul 4. În luna decembrie a anului N entitatea comercială Sport achită plata pentru
abonarea la revista Contabilitate şi audit, aferentă anului N+1. Cheltuielile aferente vor fi
repartizate uniform pe fiecare lună (12 luni) a anului N+1 cînd sunt suportate de facto, dar nu
sunt reflectate integral în luna decembrie a anului N, cînd a fost efectuată plată.
În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ se va determina separat
valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv, indiferent de conţinutul său
economic, de evoluţia previzibilă a pieţei, de consecinţele pe care le are această evaluare. Odată
stabilită corect valoarea, mai departe, prelucrarea şi sistematizarea informaţiilor o face
contabilitatea după toate regulile sale specifice.
Principiul intangibilităţii
Principiul necompensării
Exemplul 5. O entitate de comerţ exterior efectuează exportul în nume propriu în clauza FOB
(Free on Board – Franco la bord) al unei instalaţii complexe, cu plata ulterioară, în valoare de 15
000 dolari USD, pentru care încasează de la partenerul extern un avans în sumă de 3 500 dolari
USD, pe care la rândul său îl transferă furnizorului intern, producător al instalaţiei. Urmează apoi
facturarea, livrarea (direct de la furnizor), încasarea şi regularizarea obligaţiilor.
În mod simetric, pentru identitate de raţiune şi din aceleaşi considerente, furnizorul intern emite
factura pentru suma integrală, deşi anterior primeşte un avans.
Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor
financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare
trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.