Tema istorică

în opera
eminesciană
Conținutul prezentării

01 02
Opere Motive și
simboluri

03 04
Păreri ale Concluzii
criticilor literari
Dacă o generaţie poate avea un
merit, e acela de a fi un
credincios adept al istoriei, de a
pune sarcinile impuse cu
necesitate pe locul pe care îl
ocupă în înlănţuirea timpilor.
- Mihai Eminescu
 01
Opere
eminesciene cu
tematică
istorică
Opere istorice
În opera eminesciană, tema istoriei este mai rar regăsită,
Eminescu fiind un romantic. Câteva opere în care
predomină tema istoriei sunt:

• Scrisoarea III

• Epigonii

• Doina

• Memento mori

• Gemenii

• Doina

• Strigoii

• Împărat și proletar
Cea mai importantă și valoroasă operă de
inspirație istorică a lui Eminescu este vastul poem
Memento mori sau Panorama deșertăciunilor,
scris la vârsta de 22 ani, dar apărut postum.

Tema istoriei o pune două mari motive: pe de o parte,

marile civilizaţii, privind succesiunea generaţiilor,
stingerea strămoşilor glorioşi şi naşterea unor urmaşi
corupţi, şi pe de altă parte istoria naţională care la o
scară redusă tratează aceeaşi antiteză trecut-prezent,
strămoşi-urmaşi.

Dintre toate epocile istoriei, poetul a fost atras

cel mai mult de perioada geto-dacică, fapt ce
reiese din poemele Memento mori, Sarmis,
Povestea magului călător în stele, Gemenii,
Rugăciunea unui dac, Strigoii, etc.
 Memento mori
Memento mori înseamnă
amintește-ți că vei muri, deci, în
acest poem, se amintește că
națiunile mor, orașele și puterile s-
au prăbușit. În Memento mori se
succed rând pe rând: comuna
primitivă, Babilonul, Egiptul,
Palestina, Grecia si Roma antică,
Dacia, Marea Revoluție franceză si
Imperiul lui Napoleon I Bonaparte.
Cel mai întins episod este dedicat
Daciei si războaielor dintre daci si
romani, la care participa zeii
Olimpului de partea romanilor, iar
de partea dacilor, zeii nordici.
Împărat și proletar
În concepția lui Eminescu Napoleon I Bonaparte reprezintă
întruchiparea deplină a omului de geniu în istorie.
În acest poem este evocată pentru prima dată în literatura universală
Comuna din Paris, la numai câțiva ani de la consumarea acestui
eveniment istoric. Cezarul, care nu este altul decât Napoleon I
Bonaparte meditează în spirit schopenhauerian asupra manifestării
răului în istorie:
« Pe malurile Seinei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfășoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.»
Întreaga istorie universală a lumii este văzută ca un vis al morții
eterne:
« Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește
Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi. »
 Gemenii
Un alt poem de inspirație istorică, dar care
Poemul Gemenii este inspirat din
perioada geto-dacică, în care
este reprezentată în stil
schopenhauerian lupta pentru
putere dintre 2 frați gemeni:
Sarmis și Brigbelu.
Brigbelu il înlătură de la domnie
pe Sarmis, și-i ia și logodnica, pe
frumoasa Tomiris. Sarmis îl
invocă pe Zalmoxe și își
blestemă fratele nelegiuit, pe
care îl omoară în cele din urmă,
recăpătându-și tronul.
Strigoii
conține și elemente fantastice. Vastul poem
Strigoii este inspirat din perioada năvălirilor
barbare. Regele avar Arald se
îndrăgostește de regina Maria, care moare.
Arald se duce la un batrân mag și îl roagă
să-l convertească la religia geto-dacilor ca
să o aducă la viață pe Maria. Printr-o
practică magică bătrânul mag îi preface pe
Arald și pe Maria în strigoi. Strigoii sunt un
basm cult, o poveste fantastică în care
Eminescu valorifică credința populară în
strigoi.
Tema istorică
română
Eminescu își iubea neţărmurit poporul și
ţara. Tocmai temeinicele sale cunoștinţe
despre trecutul tumultuos al neamului său
l-au determinat să cultive un simţământ
aparte, o sinceră și desăvârșită empatie cu
fraţii săi de o credinţă și un sânge. Istoria
română este, deci, regăsită în operele
Doina, La arme și Scrisoarea III, pe care le
voi analiza.
Doina
Doina exprimă durerea pe care eul liric o
simte din cauza colonizării cu străini a
pământurilor românești și persecutarea
sistematică a acestora,ce reiese din versurile:
« De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate. »
Eul liric arată direct, fără ascunzișuri starea
mizerabilă de neputință pe care o aveau
românii:
« Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
Și izvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă! »
Eul liric cheamă salvatorul, domnul Moldovei, un erou
istoric, ca să salveze poporul:
« Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău! »
Din acest motiv, pentru că a expus realitatea ce era
mascată de oficiali, după publicarea poeziei în 1883, este
arestat abuziv și internat forțat, fără nici un temei legal sau
medical, într-un ospiciu psihiatric.
Aceasta este o dovadă puternică că Doina reprezintă
realitatea din acele timpuri, deci constituie o poezie istorică
prețioasă.
 La arme are temă istorică, pentru că eul liric
încearcă să deștepte spiritul național arătând
situația grea cu care se confruntă România,
De asemenea, pentru a da un
Basarabia, Transilvania și Bucovina fiind
impuls luptei împotriva
cotropite de dușmani. Aceasta se subînțelege
dușmanilor, eul liric arată clar
din versurile:
dușmanii și îi pune cu curaj într-o
« Auzi departe strigă slabii
lumină proastă :
Și asupriții către noi,
E glasul blândei Basarabii
« Maghiar, tatar cu cap de câne
Ajunsă-n ziua de apoi.
De noi și azi îți bați tu joc...
Iar tu, iubită Bucovină
Sub pumnul nostru vii tu mâne
Diamant din steaua lui Ștefan
Strămutăm falcile din loc,
Ajuns-ai roabă și cadână
Și limba ta muiată-n ură
Pe mâni murdare de jidan,
Ți-om smulge-o, câne tu, din gât,
Rușinea ta nu are samăn
Ți-om băga pumnul nostru-n gură
Pământul sfânt e pângărit... »
Căci, câne, te iubim atât.
Și brațul nostru-o să vă farme
Eul liric încurajează românii prin cuvintele:
Și robi veți fi, măriți stăpâni »
Și nimeni lanțul n-o să farme,
N-aveți inime, n-aveți mâni?
Ca și în Doina, eul liric caută scăpare la eroii istorici:
La arme, la arme,
« Au Dragoș nu-i din Maramureș,
La arme, frați români.
Au n-a fost la Moldova Domn?
Și-n tricolorul mândrei flamuri
N-ai frânt a dușmanilor nouri,
Să-nfășuri pieptul tău viteaz.
N-ai frânt pe leși și pe tătari,
Și smulge spada ta din teacă
Au Dragoș, vânător de bouri,
Și-ți cheamă toți vitejii tăi.
N-ai să vânezi și pe maghiari? »

În Scrisorea III, una dintre cele mai
cunoscute opere eminesciene, este
prezentat un eveniment istoric important
de pe vremea lui Mircea cel Bătrân,
domnul Țării Românești, ce aduce
onoare până în zilele de astăzi, și anume
un pact dintre el și Baiazid, sultan al
Imperiului Otoman.
Aici, Eminescu creează antiteza dintre un
trecut măreț și eroic, și un prezent
decăzut și
degradat.
Scrisoarea III
Trecutul măreț și eroic este reprezentat de purtarea curajoasă a
lui Mircea cel Bătrân, care la înșiruirea victoriilor luptelor de către
sultan, a răspuns:
« Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai valvîrtej
Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?…
Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul…
Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este,
Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! »
Prezentul decăzut și degradat este următorul:
« De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și irozii…
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți,
Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți,
Și cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii,
Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. »
02
Motive și
simboluri
Motivele din operele eminesciene istorice sunt
motivul războiului, des întâlnit, pentru că
majoritatea operelor sale istorice au ca temă
patriotismul, trezire cauzată de nedreptatea
dușmanilor. Alt motiv poate fi cel al suferinței,
prezent în toate operele istorice eminesciene, mai
ales în cele române. Poporul suferă, este asuprit.

Simbolul întâlnit în poemul La arme este

arma, care semnifică puterea și autoritatea,
deci când eul liric îndeamnă românii „la arme„
nu se referă la sensul propriu al cuvântului, ci
mai mult la trezirea spiritului național cu
ajutorul căruia vor înlătura jugul apăsător.
Simbolul tron semnifică autoritate deplină,
maximă asupra unei părți sau regiuni. Este întâlnit
în Gemenii, tronul sau puterea provocând ruptura
dintre frați și trezind egoism în inimile celor care îl
râvnesc.
 Istoria cu ipostazele ei constituie următoarele teme ale
creației eminesciene:

01 02 03

Patriotismul Panoramă a Meditație

La arme
Doina
Se trezește patriotismul din
cauza apăsării dușmanului,
suferința unește poporul.
deșertăciunilor patriotică
Memento mori Scrisoarea III
E o panoramă a Eul liric meditează asupra
deșertăciunilor din cauză că patriotismului românilor.
toate națiunile puternice de
altă dată s-au stins, nimic nu e
veșnic.
 Istoria cu ipostazele ei constituie următoarele teme ale
creației eminesciene:

04 05

Inechitate socială Societate coruptă

Împărat și proletary Scrisoarea III

În Franța, pe timpul lui Se propune antiteza dintre

Napoleon, erau mizerabilii, trecutul măreț și prezentul
oameni ce erau foarte săraci, degradat. Societatea de astăzi
iar respectul era direct este coruptă și superficială.
proporțional cu rangul
deținut.
03
Critici literari
 Eminescu stăpânea cu desăvârșire
cunoștinţa trecutului românesc și
era perfect iniţiat în istoria universală;
nimeni din generaţia lui nu a mai
avut în acest grad instinctul adevăratului
înţeles al istoriei și determinant al
întregii judecăți.
- Nicolae Iorga
 Opera lui Mihai Eminescu nu a fost
abordată exclusiv de către critica literară.
Numeroşi sociologi, filosofi sau
economiști au găsit în scrierile
eminesciene un valoros izvor de cercetare,
dezvăluind specialiștilor gândirea vastă și
profundă a genialului nostru poet. La
rândul ei, istoria a descoperit în textele lui
Eminescu o abundenţă de informaţii,
ipoteze de lucru, analize istorico-politice
privitoare la evenimentele majore din
timpul vieţii sale, încât poetul poate fi
considerat, pe bună dreptate, și un istoric
remarcabil.
Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui
individuală stă la nivelul culturei europene de astăzi.
Cu neobosita lui stăruință de a ceti, de a studia, de a
cunoaște, el iși inzestra fără preget memoria cu
operile însemnate din literatura antică și modernă.
Cunoscător al filosofilor, în special al lui Platon, Kant
si Schopenhauer, pasionat pentru operele poetice din
toate timpurile, posedând știința celor publicate până
astăzi din istoria și limba română, el află în comoara
ideilor astfel culese materialul concret de unde să-și
formeze înalta abstracțiune care în poeziile lui ne
deschide așa de des orizontul fără margini al gândirii
omenești.

- Titu Maiorescu
04
Concluzii
În concluzie, pot spune că, deși tema istoriei în
opera eminesciană nu este una dominantă,
este totuși vastă și necesită un studiu
îndelungat pentru a fi analizată ca la carte.
Poetul, despre care se poate spune că este și
istoric, tratează problemele societății de
astăzi, punându-le în antiteză cu cea din
trecut, tratează și inechitatea socială, lipsa
patriotismului, lipsa spiritului național, etc.
Tema istoriei este deci, și cea cu un impact mai
mare asupra minților cititorilor, realitatea
curată fiind sursa inspirației sale, mai ales pe
cele din prezentul său, pentru care a și suferit.
 Mulțumesc
pentru atenție