Referat: Stefanescu Elena

Clasa” 12A

INVENTARIEREA PATRIMONIULUI

.
Mijlocul principal prin care se constată situaţia reală a patrimoniului şi compararea datelor
obţinute pe această cale cu datele contabilităţii, îl reprezintă inventarierea.
Inventarierea este un procedeu al metodei contabilităţii, comun şi altor ştiinţe economice,
care reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa cantitativă şi valorică sau
numai valorică, după caz, a elementelor de activ şi de pasiv aflate în patrimoniul unităţii la data la
care aceasta se efectuează.

Necesitatea inventarierii patrimoniului unităţilor se explică prin importanţa deosebită pe care o

prezintă pentru activitatea practică a acestora. Constituie baza de pornire pentru deschiderea şi
organizarea evidenţei operative şi contabile la unităţile patrimoniale nou înfiinţate.
Rolul inventarierii se manifestă pe mai multe direcţii şi anume:
- inventarierea este un mijloc de realizare a concordanţei datelor contabilităţii şi a celorlalte
forme de evidenţă economică cu realitatea obiectivă pe care o reprezintă;
- constituie un mijloc de control şi verificare asupra integrităţii mijloacelor economice, a bunei
gospodăriri a patrimoniului pentru întărirea gestiunii economice. Cu această ocazie se stabilesc
răspunderile şi măsurile de recuperare a pagubelor produse asupra patrimoniului;
- inventarierea contribuie la mobilizarea resurselor interne prin aceea că permite identificarea
valorilor materiale fără mişcare, neutilizabile sau degradate, a produselor şi mărfurilor greu vandabile
etc., şi valorificarea acestora.
Din punct de vedere al perioadei când se efectuează, inventarierea este anuală şi periodică.
Inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se face, de regulă, cu ocazia încheierii
exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii unităţii economice.
Inventarierea periodică se face la alte intervale de timp mai mici, sau mai mari, decât anul
calendaristic. De exemplu, casa şi alte valori gestionate în casieria unităţii se inventariază cel puţin
odată pe lună, de către contabilul şef sau altă persoană desemnată în acest scop, mărfurile şi
ambalajele la unităţile comerciale cu amănuntul se inventariază de două ori pe an, vagoanele de cale
ferată o dată la cinci ani.
Din punct de vedere sferei de cuprindere, inventarierea poate fi: generală şi parţială.
Inventarierea generală cuprinde întregul patrimoniu, adică toate elementele patrimoniale ale
unităţii, precum şi toate bunurile deţinute, cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice.
Inventarierea parţială cuprinde numai anumite elemente patrimoniale sau numai anumite
gestiuni şi are, de regulă, caracter ocazional. Ea se efectuează în următoarele situaţii:
a) în cazul modificării preţurilor;
b) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului sau a altor organe prevăzute
de lege;
c) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert
decât prin inventariere;
d) ori de câte ori intervine o predare - primire de gestiune;
e) cu prilejul reorganizării gestiunilor;
f) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră.
După natura elementelor supuse inventarierii se disting:
- Inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti, adică: imobilizări corporale, elemente
patrimoniale de natura stocurilor (materii prime, materiale consumabile, mărfuri), titluri de valoare,
disponibilităţi, etc. Verificarea acestora se face prin constatare faptică şi cantitativă, iar în cazul
disponibilităţilor în conturi la bănci se face pe bază de documente (extrasul de cont).

1
 - Inventarierea producţiei neterminate se efectuează, fie prin constatare faptică la sfârşitul
perioadei, fie prin metoda contabilă.
- Inventarierea creanţelor (clienţi, debitori interni şi externi), respectiv a datoriilor (furnizori,
etc.) se face pe bază de documente şi punctaje cu persoanele juridice sau fizice partenere. Acestea se
concretizează în situaţii în care se înscriu facturile sau alte documente de decontare cu referire la:
numărul şi data lor, valoarea care urmează să se încaseze sau să se plătească, după caz, precum şi
termenele de decontare.
Organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, de către regiile autonome, societăţile
comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste, asociaţiile şi celelalte persoane juridice, precum
şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant, este standardizată la nivel naţional şi este
reglementată prin acte normative.
Pregătirea inventarierii se referă la măsuri cu caracter organizatoric şi contabil care să
asigure desfăşurarea în bune condiţiuni a celorlalte etape care se succed.
Comisia este formată din cel puţin două persoane, cu pregătire corespunzătoare economică şi
tehnică, care să asigure efectuarea corectă şi la timp a inventarierii patrimoniului, inclusiv evaluarea
elementelor patrimoniale. Acolo unde este cazul, comisiile sunt coordonate de o comisie centrală. La
lucrările de inventariere trebuie să participe întreaga comisie de inventariere. Membrii comisiilor de
inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine justificate şi numai prin decizie scrisă, emisă de
persoanele care i-au numit.
Nu pot face parte din comisiile de inventariere: gestionarii depozitelor şi magazinelor; şeful
compartimentului supus inventarierii; contabilii care ţin evidenţa gestiunilor respective, cu excepţia
unităţilor mici.
Tot sub aspect organizatoric, se iau măsuri pentru crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru
comisiei de inventariere prin:
- stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariază şi ordinea în care se efectuează
inventarierea acestora;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariază:
- sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, întocmirea etichetelor de raft, separarea
bunurilor deteriorate de cele în stare bună;
- asigurarea aparatelor şi instrumentelor adecvate şi în număr suficient pentru măsurare,
cântărire etc., a mijloacelor necesare identificării (cataloage, mostre, etc.), precum şi a formularelor şi
rechizitelor necesare;
- dotarea comisiilor de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a spaţiilor
inventariate;
- dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu două rânduri de încuietori diferite.
Din punct de vedere contabil se iau măsuri de înregistrare la zi în evidenţa tehnico-operativă (fişele de
magazie) organizată la gestiuni, precum şi în contabilitatea sintetică şi analitică, a tuturor documentelor până la data la
care se face inventarierea, stabilindu-se soldurile în fişele sintetice şi analitice ale conturilor respective.
Inventarierea propriu-zisă se realizează la locurile de păstrare sau depozitare.
Înainte de începerea operaţiunii de inventariere, comisia de inventariere ia o declaraţie scrisă de la gestionar
din care să rezulte dacă:
- gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare;
- are bunuri în gestiune aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente;
- are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţă;
- are valori materiale nerecepţionate sau care trebuie livrate, pentru care s-au întocmit documentele aferente;
- a primit sau eliberat valori materiale fără documente legale;
- deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa;
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii sau care nu au fost predate la
contabilitate.
De asemenea, gestionarul va menţiona, în declaraţia scrisă, numărul şi data ultimului document de intrare şi
de ieşire a bunurilor în/din gestiune.
Evaluarea şi stabilirea rezultatelor inventarierii.
2
 Evaluarea stocurilor faptice în listele de inventariere centralizatoare se face cu utilizând aceleaşi preţuri folosite
la înregistrarea bunurilor în contabilitate.
Stabilirea rezultatelor inventarierii se realizează prin confruntarea datelor consemnate în listele de
inventariere cu cele din evidenţa contabilă sau evidenţa operativă.
Pentru ca cifrele să fie comparabile şi diferenţele reale, este necesar ca datele inventarierii să fie stabilite la
aceeaşi dată calendaristică. Determinarea rezultatelor inventarierii, respectiv a diferenţelor, în plus sau în minus, se face
direct pe listele de inventariere.
Datele din listele de inventariere servesc la întocmirea registrului inventar .
Rezultatele inventarierii se consemnează în documentul numit proces verbal de inventariere, în care se
înscriu în principal: perioada şi gestiunile inventariate, precum şi persoanele care au efectuat inventarierea: plusurile şi
minusurile constatate; compensările efectuate; bunurile depreciate, precum şi creanţele şi obligaţiile incerte şi în litigiu;
valorificarea rezultatelor inventarierii; constituirea şi regularizarea provizioanelor, precum şi concluziile şi propunerile
referitoare la inventariere.
Pentru a stabili caracterul diferenţelor, comisia de inventariere analizează cauzele care au produs plusurile şi
minusurile, solicită explicaţii în scris de la gestionar şi formulează, potrivit dispoziţiilor legale, propuneri de regularizare
a acestora şi înregistrare a diferenţelor de inventar.