7 principii importante din educația copiilor în Sparta Antică

Chișinău, 2 Octombrie 2020

Cea mai mare putere militară a Greciei Antice a dezvoltat, în rândul oștenilor
săi, răbdarea, puterea și dorința pentru victorie. În acest oraș-stat
grecesc, drepturile femeilor erau egale cu ale bărbaților, iar cultura războinică
era ridicată la grad de tradiție. Însă astăzi vom afla după cum și după care
principii se educau copiii în familiile din Sparta Antică:
1. Nu vă înfășurați copiii și nu le transformați odaia într-o seră! Încă de
la pruncie, copiii din Sparta Antică erau crescuți liberi, dezbrăcați. Atunci
când mai creșteau, aceștia învingeau mai ușor fricile de întuneric și
singurătate.
2. Ținuta corectă a copiilor se forma încă din primele zile de viață. Pentru
a obține un rezultat bun, învățați-i pe copii să practice mișcarea încă de mici.
Gimnastica de dimineață ia doar câteva minute, însă este însoțită de efecte
pozitive. În familiile din Sparta Antică, copiii erau educați ca să devină
adevărați apărători ai statului, care să-i deosebească de apărătorii altor
popoare. Copiilor le era educată forța, rezistența, pregătirea pentru depășirea
obstacolelor și vitejia de la vârste foarte fragede!

3. Dacă vă permite buzunarul și sănătatea copilului, înscrieți-l la o secție

sportivă, în care acesta să îndeplinească instrucțiunile unui instructor
adult. La vârsta de 7 ani, fiecare băiețel din Sparta Antică era luat din familia
și dus într-o instituție educațională specializată. Acolo, de educația băieților
se ocupau soldații spartani, recunoscuți, la acea vreme, prin vitejia lor pe
câmpul de luptă. De la acești bărbați-model, copiii învățau cel mai mult.
4. Căliți organismul copiilor și nu uitați că Soarele, aerul și apa vă pot
ajuta în acest sens. Călirea organismului trebuie să înceapă nu atunci când
copilul este bolnav, ci din fragedă copilărie. Călirea ori este un proces
continuu, ori nu există deloc. 
5. Nu refuzați să le răspundeți copiilor la întrebări și să le oferiți sfaturi
în procesul educativ. În Sparta Antică, întreaga comunitate avea grijă de
educația copiilor. Deseori, conducătorii armatei spartane organizau discuții
publice cu copiii, la subiecte legate de moralitate sau politică.
6. Lăsați-vă copilul să practice sportul și dansul. Copiii din Sparta Antică
le practicau nu pentru dezvoltarea simțului artistic, ci pentru dezvoltarea
rezistenței și a ordinii! Micuții spartani știau să danseze cu armele, acesta
fiind doar un exercițiu. În acest dans, băiețelul învăța elemente de atac,
săritură, apărare, lovitură. 

7. Educați, în copiii voștri, dorința de a-și dezvolta continuu nivelul de

intelect, cel de cultură și cel de dezvoltare fizică. În Sparta Antică, de
educația fiecărei personalități statul avea grijă până când aceasta împlinea
vârsta de 30 de ani. Această vârstă simboliza atingerea nivelului suprem de
dezvoltare fizică și comportament decent pentru ambele sexe.

Educația fetelor, în Sparta Antică, se deosebea puțin de cea a băieților.

Educarea acestora avea loc acasă. Fetițelor li se antrena, din fragedă
copilărie, dezvoltarea fizică. Acestea aveau dreptul să participe la expediții
armate și să studieze în baza acestora.

Educaţia în Grecia antică. Cum era educația spartană

Educația în Grecia antică avea ca scop pregătirea copiilor pentru viața de

cetățeni ai ”cetăților”. Felul în care erau organizate cetăţile era diferit, așa că și

educaţia de zi cu zi era diferită în Atena față de cea din Sparta. Cu excepţia

atenienilor, care se considerau cei mai grozavi, restul aveau admiraţie pentru

Sparta. Nu ar fi vrut sa să fie spartani, dar pe timp de război toată lumea voia ca

aliat pe Sparta. 

Grecii găseau satisfacţii spirituale în lumea şi viaţa de zi cu zi. Îşi imaginau o viaţă
eternă şi se închinau la zei. Zeii greci au fost mai cu picioarele pe pământ şi mult mai
puţin grozavi decât zeii din Est. Pentru că li s-au atribuit calităţi umane, sunt
reprezentaţi ca lucruri din lumea noastră, cum ar fi soarele şi luna, marea.

Educația în Sparta
Scopul educaţiei în Sparta, un stat autoritar şi militar, era să producă cetăţeni soldaţi. În
vechea Sparta, scopul educaţiei era să producă o armată disciplinată. Spartanii credeau
într-o viaţă caracterizată de disciplină, negare a plăcerilor şi simplitate. Ei erau foarte
loiali statului Sparta.

Pe de altă parte, scopul educaţiei în Atena era să producă cetăţeni pregătiţi artistic pe
vreme de pace sau război. Când se nășteau copii în Sparta, soldaţii veneau acasă să
vadă dacă sunt sănătoși şi, dacă nu, erau duși pe un deal să moară sau îndepărtat de
familie și crescut ca sclav. Copiii care treceau de această examinare erau primiţi într-un
fel de frăţie, din care făcuse parte şi tatăl sau mama lor.

Educația băieţilor în Sparta

Băieţii din Sparta trebuiau să plece de acasă la 7 ani şi erau pregătiţi în grupe, sub
supravegherea unor ofiţeri. Pregătirea militară avea loc între 7 şi 18 ani. Ei trăiau, se
antrenau şi dormeau în barăci împreună cu cei din frăţie. La şcoală învățau cum să fie
soldaţi desăvârşiţi. Antrenamentele erau dificile şi dureroase.

Deşi erau învăţaţi să scrie şi să citească, acestea nu erau importante pentru spartani.
Doar faptele de arme contau, băieţii nu erau bine hrăniţi, erau puşi să fure, dar să nu
fie prinşi. Dacă erau prinşi, erau bătuţi. Umblau fără încălţări, ca să devină puternici.
Legenda spune că un băiat din Sparta a furat o vulpe vie pe care voia să o omoare şi să
o mănânce. A auzit cum se apropiau nişte soldaţi şi a ascuns vulpea în haină. Decât să
se dea de gol, a preferat să-l muşte vulpea de burtă şi nici un muşchi nu a mişcat pe
faţa lui.

Mergeau pe jos desculţi, dormeau pe paturi tari, făceau gimnastică şi alte activităţi
fizice, ca sărituri, aruncări, înot şi vânătoare. La 18 ani deveneau cadeţi militari, la 20
intrau în armată, pe care o serveau până la 60 de ani. Spartanul tipic putea sau nu să
citească. Dar cititul, literatura şi artele nu erau considerate potrivite pentru un cetăţean
soldat şi nu făceau parte din educaţia lui.

 Educația fetelor în Sparta

În Sparta, fetele mergeau la şcoală la 6 sau 7 ani, ele trăiau în barăci cu alte fete. Nu se
ştie dacă erau tratate cu aceeaşi cruzime ca şi băieţii. Unii istorici sunt de părere că
şcoala era exact la fel şi că încercau să le pregătească la fel pe fete. În orice caz,
spartanii credeau că femeile puternice vor face copii puternici.
La 18 ani, dacă fetele treceau de testele fizice, li se desemna un soţ şi se întorceau
acasă, dacă nu treceau testul treceau în rândul clasei de mijloc şi nu erau cetăţeni. În
celelalte cetăţi greceşti, femeile rămâneau acasă toată viaţa, pe când în Sparta ele se
mişcau în voie.

Educaţiei copiilor în Grecia antică consta în pregătirea acestora pentru

viaţa de adult prin implicarea în activităţile cetăţeneşti. Educaţia diferea
în oraşe ca Sparta sau Atena.

Educaţia băieţilor
Sparta, un stat militar şi autoritar, dorea să pregătească cetăţeni care să
fie foarte buni soldaţi. Spartanii credeau în disciplină şi duceau o viaţă
simplă, austeră, fiind însă foarte loiali statului. Atât fetele, cât şi băieţii
erau antrenaţi de mici, astfel încât să devină buni soldaţi. Atunci când
un copil se năştea, soseau câţiva soldaţi spartani la casa acestuia şi se
uitau la copil să vadă cât este de rezistent şi de sănătos. Copiii care
treceau testul acestei examinări erau consideraţi ca aparţinând
comunităţii militare.
Băieţii spartani erau obligaţi să îşi părăsească casa părintească la vârsta
de 7 ani şi să se alăture grupurilor militare sub directa supraveghere a
unui ofiţer. Până la vârsta de 18 ani băieţii urmau cursuri intensive de
militărie. Între 6 şi 7 ani urmau cursurile şcolii militare, unde, printre
altele, învăţau să scrie şi să citească, dar şi cum să se apare şi să
supravieţuiască. Băieţii spartani erau obligaţi să meargă pe jos desculţi,
să doarmă pe jos, alergau, practicau înotul şi vânătoarea în ideea de a-
şi întări organismul.
Milităria era un serviciu extrem de solicitant. Astfel, bărbaţii spartani
care se căsătoreau nu trăiau alături de soţie şi de copii. Serviciul militar
se încheia la vârsta de 60 de ani, când soldatul era lăsat la vatră.
Educaţia fetelor
În Sparta, fetele mergeau la şcoală la vârsta de 6 sau 7 ani. În afara
faptului că învăţau să scrie şi să citească, fetele practicau diverse
sporturi, cum ar fi gimnastica şi înotul. Se credea că, dacă o femeie avea
un corp rezistent şi bine antrenat, atunci ea putea să nască copii
sănătoşi şi puternici.
Fetele spartane care nu reuşeau să treacă testul abilităţilor pentru a se
putea căsători, deveneau cetăţeni aparţinând clasei de mijloc. Băieţii,
însă, care nu intrau în armată pentru că nu dovedeau calităţi militare
necesare, primeau o bucată de pământ pe care s-o cultive, dar nu
aveau drepturi politice şi nu erau consideraţi cetăţeni.
La vârsta de 18 ani, fetele se puteau căsători. O fată spartană îşi
petrecea cea mai mare parte a timpului în casă, unde avea grijă de
gospodărie şi îngrijea copiii. În Atena, de pildă, fetele erau educate
acasă, unde învăţau să scrie şi să citească.

În statul spartan copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani; după care un spartan
era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani. Educaţia spartană consta în exerciţii
fizice dure şi antrenament militar, urmărindu-se să i se formeze copilului sau tânărului un
desăvârşit spirit de disciplină, de supunere oarbă, precum şi capacitatea de a suporta cele mai
absurde privaţiuni fizice: umblând desculţi şi cu capul ras, antrenându-se complet goi, mâncând
mizerabil şi insuficient, dormind pe o saltea de trestie şi adeseori fiind biciuiţi numai pentru a se
deprinde să suporte durerea. În rest, o instrucţie intelectuală absolut minimă (şi de care foarte
probabil că nu toţi copiii beneficiau); scris-citit, eventual câteva noţiuni elementare de aritmetică
şi de muzică militară. Viaţa permanentă de cazarmă ducea la practica curentă şi în mod deschis a
pederastiei. Fetele primeau şi ele o instructie pre-militară: alergări, marşuri, luptă, aruncarea
discului şi a suliţei.
Educația războinicilor din sparta. Creșterea băieților în Sparta. Pregătirea pre-militară în Sparta
Acest lucru încă nu a fost suficient: a trebuit să satisfacă cerințele unui stil de viață militar,
să fie un om de învățământ militar spartan (agoge). Legea și obiceiul au stabilit formele
acestei educații militare, a căror disciplină a cuprins întreaga viață a spartanului din
fragedă copilărie până la bătrânețe și l-au făcut servitor al intereselor statului. Dorienii,
invadând Lakonika, au cucerit-o. Prin forța armelor au cucerit o populație mult mai mare
decât tribul lor și au trebuit să-și mențină stăpânirea prin forța armelor. Prin urmare,
ambarcațiunile militare ar fi trebuit să rămână profesia lor. Viața lor a fost să mențină
pentru totdeauna un caracter militar, astfel încât, după cum le-a spus oracolul Delphic,
„libertatea lor glorioasă a fost menținută prin curaj și unanimitate”. Principala preocupare a
statului spartan a fost să-i facă pe dorieni războinici puternici și curajoși. Acest lucru a fost
obținut printr-un sistem de învățământ special.

  Părinții spartani
Potrivit lui Plutarh, spartanii au aruncat în abisul crestei Taiget pruncii născuți slabi sau
incorect pliați. Această tradiție exagerată, mai degrabă, trebuie înțeleasă în sensul în
care au aruncat astfel de prunci din tribul doric, le-au dat periecilor. Băieții sănătoși, la
împlinirea vârstei de șase ani, au fost transferați din casa părintească în casele de
învățământ public spartane, care erau conduse de un supraveghetor numit pedonom. El
a împărțit băieții în grupuri (agel - literalmente „turme”). Educația în aceste case era
militară, disciplina în ele era strictă. Scopul educației spartane a fost pregătirea elevilor
pentru serviciul militar, pentru a-i face capabili să îndure greutățile și greutățile asociate
cu viața de tabără și tabără, să dezvolte forța fizică și o sănătate bună în ei. Prin urmare,
principala ocupație a băieților și a tinerilor din aceste case de învățământ au fost exerciții
gimnastice și militare: alergare, luptă, sărituri, aruncarea unui disc, aruncarea cu puiet,
dobândirea artei de a manevra arme, manevre militare.

Exercițiile s-au desfășurat în aer liber, pe vreme rea și pe frig. Elevii mergeau
desculți, deși terenul din Sparta era pietros; părul i-a fost tăiat scurt, capul rămas
descoperit în ploaie și frig; nu li s-au dat haine calde; dormeau pe fân, paie sau trestii, pe
care le-au rupt de la sine pe țărmurile Eurotasului. Pentru fiecare conduită incorectă,
orice neglijență, au fost pedepsiți sever cu bastoane sau flageluri; miniștrii cu flageluri în
mâini însoțeau întotdeauna pedonomul. Spartanii credeau că educația este mai strictă,
cu atât mai bine. Mâncarea elevilor a fost aspră. Puterea personajului băieților a fost
testată de flagelul crud la care i-au supus în fiecare an altarului Artemis din Orphia și au
existat bărbați tineri care au murit fără ghem sub scorburi - acești „cuceritori în
încercarea altarului” erau obișnuiți cu o astfel de răbdare. Dezvoltând forța fizică a
băieților și tinerilor cu gimnastica, educatorii spartani au învățat cu strictețe să fie smeriți,
respectuosi cu bătrânii, ascultători.

Spartanii, chiar și în vremurile ulterioare, au avut puțină apreciere pentru educația

mentală. În opinia lor, a fost importantă doar capacitatea de a înțelege și de a conduce
cu atenție treburile de zi cu zi, dobândite prin experiență și conversații cu oameni
experimentați și capacitatea de a-și exprima gândurile pe scurt și puternic; educația lor a
învățat acest lucru. Spartanii erau zgârciți, vicleni, renumiți pentru arta de a da
răspunsuri inteligente, vorbind clar, puternic și scurt, „succint”. Erau oameni de viață
practică, războinici, prin urmare, pentru ei, resursele și obiceiul de a menține prezența
spiritului erau mai scumpe decât educația. Cel mai important avantaj mental al
spartanului, un militar, a fost arta realizării rapide a esenței chestiunii și fără a ezita, fără
 a pierde timpul, să acționeze așa cum trebuie. Viața inimii și a imaginației nu a fost bine
dezvoltată printre ele.

La vârsta de 18 ani, băieții spartani au absolvit instituțiile de învățământ și au primit

dreptul să poarte părul lung, să nu-și bărbierească barba. Acum erau numiți Melliren
(viitorii băieți), trebuiau să se implice în exerciții militare și să învețe război de gherilă. Au
rămas Melliren până la 20 de ani; de la vârsta de 20 de ani au intrat în categoria Irenes
(tineri) și au rămas în ea până la 30 de ani. Spartanii irenieni erau încă sub
supravegherea educatorilor și au continuat să studieze afacerile militare. Dintre aceștia,
au fost selectați 300 de călăreți, care în timp de pace au fost în slujba Eforilor, iar în
război au constituit un post de regi. Dintre bărbații care au slujit în acest detașament de
până la 30 de ani, Eforii au ales oameni pe care i-au trimis pentru a-și îndeplini ordinele;
acești oameni au fost numiți agafoergs (virtuți); erau cinci dintre ei.

Spartanii au considerat unul dintre cele mai importante mijloace de a oferi o

educație adecvată generației tinere pe care băieții și tinerii au experimentat prieteni, au
fost conectați prin sentimente de devotament personal cu oameni de vârstă respectabilă,
deoarece fiecare spartan de vârstă matură avea în permanență un băiat sau o tinerețe.
Această prietenie intimă ar putea fi uneori combinată cu o perversiune a sentimentelor
sexuale; dar, în general, motivul ei a fost dorința bătrânilor de a ajuta la dezvoltarea
valorii civile și militare în generația tânără. Dacă prietenul mai în vârstă își permite să
intre în relații vicioase cu un tânăr prieten, atunci aceasta era considerată o crimă
rușinoasă și era supusă disprețului.

Educația băieților și fetelor spartane.

Educația spartană a fetelor

Din povestea lui Plutarh, vedem că educația spartană a fetelor a fost realizată în același
spirit ca educația tinerilor. Exercițiile de gimnastică pentru fete erau probabil separate de
cele masculine. Dar au fost concursuri publice și jocuri în care tinerii și-au arătat arta
fetelor și invers; Probabil că, în aceste sărbători, tinerii spartani au auzit de la fete acele
laude sau ridicoluri despre care spun scriitorii antici; și-a emoționat foarte mult zelul de a
face gimnastică. Dar, cu toată libertatea relațiilor dintre fete și băieți, educația spartană a
asigurat moralitatea impecabilă a fetelor. Relațiile spartanilor cu femeile și fetele spartane,
celebre pentru frumusețea și sănătatea lor înfloritoare, erau cavalerești. Forma căsătoriei
era sub forma răpirii miresei și era obișnuit ca în prima perioadă de căsătorie soțul să-și
vadă soția doar în furt; acest lucru a dat relației tinerilor soți un farmec romantic. Căsătoria
spartanilor avea ca scop să ofere statului corpuri puternice de viitori cetățeni și cetățeni.
Obiceiul de a vedea o soție la prima dată în căsătorie nu era decât furtiv, desigur, era util
ca copiii să se nască puternic; pentru că i-a ferit pe soții tineri de exces în plăcere
senzuală, le-a protejat puterea de epuizare. Deseori s-a întâmplat ca o soție care născuse
copii să-și vadă soțul doar în furt. Poziția femeii în Sparta a fost mai liberă și mai onorabilă
decât în \u200b\u200brestul Greciei. Încă din copilărie, obișnuiți, datorită creșterii
adecvate, de a simți cetățenia și de a lua o parte plină de viață în treburile publice, au
împărtășit interesele politice ale bărbaților și patriotismul lor; simpatiza cu militanța, modul
lor de viață și, prin urmare, se bucura de respectul lor. Alți greci au spus chiar că femeile
domină în Sparta. Însă, cu toată libertatea poziției lor, spartanii din vechime erau faimoși
pentru calitățile economice bune și fidelitatea conjugală.
 Sparta este un adevărat stat războinic, ai cărui războinici au ținut de frică mai mult decât
un stat antic. Unele țări credeau că acest lucru a fost posibil numai datorită forțelor
supranaturale. Se credea că este imposibil să-i învingem pe spartani. Cu toate acestea,
de fapt, motivul principal al victoriilor unui stat beligerant a fost instruirea specială a
cetățenilor.

Educația spartanilor ca războinici a fost cea mai importantă sarcină stabilită de

conducători. Asta nu înseamnă că statul se pregătea constant pentru campanii agresive.
Spartanii doreau pace, dar, în același timp, se temeau să nu piardă pământurile capturate:
valea Eurotasului și câmpia Messeniei. Mai mult, aceste teritorii trebuiau protejate nu de
vecinii care le pierduseră, ci de sclavi care visau în mod constant la libertate. Având în
vedere relațiile cu comunitățile doriene, Sparta a participat la campanii la Atena. În plus,
multe state ale Lumii Antice au mers în mod repetat la război pentru un stat puternic și au
încercat să-l capteze. Prin urmare, guvernul a cerut ca soldații să fie instruiți să apere
statul de dușmani externi și interni.

Mai ales pentru aceasta, a fost dezvoltat un sistem de educare a spartanilor, conform
căruia cetățenii Spartei nu puteau trăi separat unul de celălalt, ei trebuiau să servească
țara, să-și asculte comandantul. Astfel, de la naștere, băieții nu erau văzuți ca fii, ci ca
elevi ai întregii societăți.

Educația spartană a început din momentul în care s-a născut un copil. Fiecare băiat nou-
născut a fost arătat așa-numitilor medici care erau experți în sănătate fizică. Dacă au
decis că copilul este slăbit, atunci el a fost lăsat în munții Taygetus, după voia elementelor
naturale. Copiii nu erau înghițiți, membrele erau deschise la aer și la soare, așa că erau
întărite. Începând de la vârsta de șapte ani, statul și-a asumat toate grijile noului războinic.

Educația spartană a fost împărțită în 3 niveluri în funcție de vârstă. Printre ele se

numără următoarele:

De la 7 la 12 ani;

De la 12 la 20;

De la 20 la 30.

De la 7 la 12 ani, creșterea spartană a implicat unificarea băieților în grupuri. Copiii

s-au jucat și au studiat în același timp. În același timp, mentorii lor au încercat să
provoace o luptă pentru a vedea cei slabi și fiecare secție. O atenție deosebită a fost
acordată în această etapă

De la 12 la 20 de ani, băieții au fost instruiți în agel, un fel de internate. Șeful acestei

asociații era fie un tânăr senior, fie cel mai inteligent și mai agil dintre colegii săi.
Sarcinile sale includeau conducerea agelului și pedepsirea vinovatului. Pedepsele erau
crude. De obicei, era o bătaie. Niciunul dintre elevi nu se putea plânge, el trebuia să
suporte constant vreo pedeapsă. O condiție prealabilă a fost depunerea. Fiecare
războinic trebuia să se supună implicit ordinelor conducătorului superior. În această
perioadă, băieții au fost supuși unor teste fizice severe. Le era interzis să poarte lenjerie.
Au dormit pe stuf și s-au spălat în râu.
 Educația spartană de la 20 la 30 de ani a implicat unificarea în sissitiya. La vârsta
de 20 de ani, războinicii au primit mici parcele de pământ unde s-au angajat în cultivarea
culturilor de fructe. Au plătit impozit pentru asta. La această vârstă, li s-a permis să
înceapă o familie, să crească copii. Cu toate acestea, pregătirea militară a continuat să
ocupe un loc important în viața spartanului. Tinerii de peste 20 de ani s-au alăturat câte
15 persoane. Astfel, în cercul lor s-au antrenat după-amiaza, iar seara au putut merge la
casa lor.

Războinicii spartani au fost cetățeni ascultători, care au suportat ușor durerea și au

câștigat bătălia. Au studiat astfel de discipline precum arta inteligenței, înotul,
gimnastica, sportul ecvestru. Citirea și scrierea au primit valoarea minimă.

Educația spartană este un sistem unic, care de multă vreme a făcut copii de
adevărați războinici.

Acest articol vorbește despre cum au crescut copiii în Sparta Antică.

Regulile educației spartane se aplică în mod egal tuturor cetățenilor din Sparta, fără
excepție. Excepție erau reprezentanții de origine regală. Regulile similare au fost
respectate timp de 400 de ani, din secolele VII-IV. BC

Fiecare băiat născut în Sparta a fost supus unui așa-numit control al sănătății. El a
fost examinat cu atenție la marginea prăpastiei din defileul Taiget. În cazul în care nu
îndeplinea anumite criterii, el a fost aruncat chiar de pe munte.

Bebelușii puternici supraviețuitori au trecut printr-o școală aspră de viață. Obișnuit

cu sarcinile forțate încă din fragedă pruncie. Copiii dormeau într-un pătuț greu.

La vârsta de 7 ani, băieții erau obligați să intre într-un lagăr militar. Acolo îi aștepta o
adevărată școală de viață. Cei slabi pur și simplu nu au putut să o suporte și au murit.

Sistemul de educație al tinerilor spartani a fost introdus treptat și era format din trei
componente

Etapele educației

Prima etapă (de la 7 la 15 ani) a sugerat copilului să dobândească abilitățile de

scris și citit. Dar conducerea era întărirea corpului. La 14 ani, băiatul era dedicat eiren.
Această procedură a implicat cele mai stricte teste. Intrând în comunitatea Eiren, băiatul
a fost supus unui test ulterior de perseverență și curaj.
Dobândirea abilităților de scris și citit
Întărirea copilului
Comunitatea Eiren
Testul de perseverență și curaj

A doua etapă   (de la 15 la 20 de ani) a fost o mică pregătire de alfabetizare.

Abilitățile muzicale au fost dezvoltate și la bărbații tineri. Dar creșterea a luat forme din
ce în ce mai dure. Adolescenții au învățat să moară de foame, să-și ia singuri mâncarea
 prin furt. Până la vârsta de 20 de ani, tinerii au primit titlul de războinic și muniție
completă.

Pregătire de alfabetizare
Abilități musicale
Adaptare la condiții aspre de viață
A treia perioadă   - Acesta este modul de a dobândi statutul de membru al unei
comunități militare înzestrate cu drepturi egale.
Rezultatul celor trei etape trecute a fost că tinerii războinici dețineau perfect o suliță
și o sabie, precum și toate tipurile de arme din acea vreme.

Dobândirea statutului de membru al unei comunități militare

Drepturi egale

RE
Viața bărbaților tineri în timpul educației

În timp ce tinerii erau în creștere, ei au trebuit să învețe constant să depășească

anumite adversități. Dacă ar fi prinși să fure mâncare, atunci ar fi pedepsiți sever pentru
încetinirea lor.

Copiii au fost crescuți în cele mai severe condiții. Pe tot parcursul anului, în ciuda
frigului, băieții au mers fără pantofi, într-o tunică scurtă ușoară. Pielea era atât de
înroșită încât nu simțeau durere și urcau munții, agățându-se de ele cu picioarele goale.

În fiecare an, luptele erau forțate. Scopul duelului a fost să împingă subiectul
testului dintr-o stâncă pură direct în apă. În timpul luptei, toate trucurile au fost permise,
mai multe persoane aveau dreptul să atace unul. A fost interzisă folosirea armelor.

În vacanța lui Artemis, tinerii au fost măcelăriți fără milă în templul zeiței. Țipătul de
durere era considerat o rușine imensă.

Educația spartană urmărea să obțină ca rezultat un războinic care este capabil să

supraviețuiască și să acționeze în orice condiții. Acest lucru explică faptul cum au
crescut copiii în Sparta.

În același timp, obiecte precum dansul și cântatul erau conectate pentru a ridica
moralul. Dar spartanilor nu li s-a predat matematica. Istoria susține că nu au învățat
retorica, dar, cu toate acestea, spartanii au știut să se exprime frumos și concis.

Sarcinile educației. Sarcina educației aristocratice spartane este de a pregăti o

comunitate militară de clasă articulată<…>

Educație familială (până la 7 ani). Controlul de stat asupra educației a început din
primele zile de viață. Nou-născuții au fost examinați într-un loc special - „pădurea” - de
către membrii în vârstă ai fila și doar copiii sănătoși au fost transferați în mâinile tatălui.
Soarta durerosului nu este în întregime clară. În orice caz, copiii bolnavi au crescut în
afara comunității spartane închise. Copii sănătoși sub 7 ani au rămas în familie<…>

Organizarea învățământului de stat. La vârsta de șapte ani, copiii au fost selectați

dintre părinți și relocați în cămine speciale pentru copii<…>

Populația masculină s-a încadrat în trei grupe principale: „minori” (până la 30 de

ani), „soți” (30 până la 60 de ani) și „bătrâni” (60 de ani) - primul, deși au alcătuit (alături
de „soți”) Armata spartană nu avea însă drepturi politice, aceasta din urmă avea dreptul
de a lua parte la o adunare populară, oricât de lipsită de inițiativă legislativă și numai
aceasta din urmă ar putea face parte dintr-o geruzie atotputernică, care a trimis,
împreună cu eterii, o navă de stat pe diferite rute.

O astfel de distincție strictă a vârstelor din clasa conducătoare corespundea

diviziunii de vârstă a tinerilor bărbați în condițiile învățământului de stat.

În general, această perioadă a învățământului de stat a cuprins perioada de la șapte

la treizeci de ani, divizându-se la rândul ei în trei „perioade de timp” - de la șapte la
cincisprezece ani, de la cincisprezece la douăzeci și de la douăzeci la treizeci de ani.

Astfel, prima etapă a educației a durat șapte ani. Modul de viață al acestor
detașamente a fost construit pe deplin după modelul militar, după cum spune Plutarch
foarte viu: „Au trăit și au mâncat împreună și au învățat să se joace și să petreacă timp
unul cu celălalt ... Au învățat să citească și să scrie, dar, din necesitate, restul educației
lor au urmărit un singur scop: ascultarea neobișnuită, rezistența și știința cuceririi. De-a
lungul anilor, creșterea lor a devenit mai aspră - și-au tăiat părul, i-au învățat să meargă
desculți și să se joace împreună, de obicei fără haine. În al treisprezecelea an, și-au
scos cămașa și au primit o mantie pentru un an. Pielea lor era bronzată și aspră. Au
dormit împreună pe „mătăsuri”, crengi și „ageli” pe paturi din stuf, care au fost colectate
pe malurile Eurotusului și l-au sfâșiat cu mâinile sale fără ajutorul unui cuțit ”.

Cu toate acestea, problemele educării tinerilor în creștere au fost considerate o

afacere comună a întregii clase conducătoare - reprezentate de reprezentanții generației
sale mai în vârstă: „Bătrânii ... mergeau la școlile lor pentru exerciții gimnastice,
urmăreau dacă ei [copii și adolescenți] se luptă sau râdeau unul pe altul.<…>

O formă importantă de „control public” asupra a ceea ce s-a întâmplat în timpul unei
astfel de activități educative au fost încercările publice anuale efectuate la începutul
competiției, așa-numiții „agoniști”<…>

Toți adolescenții de această vârstă au fost supuși unei secții publice la altarul
Artemis Orthia, iar această secțiune a fost, de asemenea, o formă particulară de
concurență pentru răbdare și rezistență.<…>
 Un an de testare a avut loc pentru tineri, în mare parte din afara Spartei. În acel
moment, unități speciale erau formate din adolescenți distribuiți în întreaga țară și aveau
obligația de a efectua serviciul de poliție și militar - în principal pentru a menține
smerenia în rândul populației mari Ilot, neîncărcate.

În lumina acestor fapte istorice, se poate înțelege obiceiul curios al guvernului

spartan de a declara anual „război” pentru Ilotii, care a fost asociat cu așa-numita
„criptie”, adică dreptul tinereții incluse în unitățile militare menționate mai sus de a ucide
pe oricare dintre heloturile care par suspecte , fără respectarea vreunei formalități
legale<…>

„Anul procesului” s-a încheiat după întoarcerea la Sparta cu un nou „agon” public,
după care tinerii au fost înscriși în așa-numitul „Eirens” (împărțit în două grupuri: de la 15
la 17 ani și de la 17 la 21 de ani), - încă nu care deține drepturi civile (adică, în primul
rând - dreptul de a participa la adunarea națională), dar care au fost cei mai apropiați
asistenți ai șefilor cu drepturi depline ale activității educaționale cu tinerii.

La Plutarh găsim o serie de indicii despre care s-au redus drepturile și obligațiile
Eirenilor în „munca lor educativă” și chiar o descriere a anumitor metode ale acestei
lucrări: „Cel care a fost mai inteligent decât alții și mai curajos în exercițiile gimnastice a
devenit cap. Restul ar trebui să ia un exemplu de la el, să-i asculte ordinele și să-l
pedepsească fără îndoială, așa că această școală a fost o școală de ascultare<...>

Plutarch își amintește, de asemenea, o curioasă „metodă educativă” spartană,

conform căreia copiii erau obligați să obțină mâncare pentru masa lor prin delapidarea în
grădinile și grădinile de bucătărie din jur. "Unii s-au dus ... la grădini, alții s-au strecurat în
sissitiya, încercând să-și arate propria lor viclenie și prudență .. Cine a venit fără milă a
fost bătut cu un bici ca un hoț rău, incomod. Dacă era vreo șansă, au furat mâncare și au
învățat să atace somnul și paznicii răi ... care au fost prinși să fure, au bătut și au fost
nevoiți să moară de foame ... "

Durata de viață de la douăzeci și unu de ani la treizeci de ani a fost un timp de

tranziție în calea dobândirii depline a drepturilor unui membru al comunității statului
spartan.

Obținând drepturi civile formale în acest moment, de obicei, tinerii, urmând

obiceiurile de modă veche, nu le-au putut aplica vieții practice.

În ceea ce privește educația fetelor spartane, această educație nu a fost cu mult

diferită de educația bărbaților tineri. Acest sistem de educație feminină a fost admirat de
reprezentanții aristocrației ateniene din epoca lui Socrate și Platon. Ecouri ale acestei
admirații le găsim la Xenophon în „statul lui Lacedaemon”<…>
 Imaginea de ansamblu poate fi completată cu datele raportate de Plutarch:

„Fetele au trebuit să alerge, să se lupte, să arunce un disc, să arunce sulițe pentru

a-și consolida corpul, astfel încât copiii lor născuți să fie puternici în corp ... Cartele
actuale le-au interzis să se răsfățeze, să stea acasă și să ducă un stil de viață răsfățat.
Aceștia, ca și băieții, trebuiau să apară în timpul procesiunilor solemne fără o rochie și
dans și cântau la unele sărbători în prezența și în viziunea tinerilor. Oka avea dreptul să
râdă de oricine, profitând cu atenție de greșeala sa, pe de altă parte, pentru a glorifica în
cântece pe cei care au meritat-o \u200b\u200bși pentru a stârni concurența și ambiția
aprinse în rândul tinerilor. ”

<…>   Pregătirea militară și pregătirea fizică au stat la baza activităților tinerilor

spartani. Nici măcar arta cititului și a scrisului nu a făcut parte din programul oficial și a
fost învățat cumva „apropo”.

Insuficiența extremă a activității educaționale în această direcție a fost compensată

parțial doar de acele spectacole corale publice<…>

Educația spartană nu a dat cunoștințe pozitive. Această circumstanță a avut cele

mai triste consecințe asupra nivelului cultural al Spartei. Sparta nu a contribuit cu nimic
sau aproape nimic la istoria filozofiei, literaturii și artei grecești.

Educație, școală și gândire pedagogică în Grecia antică

Grecia antică - un stat care a unit statele-orașe de sclavaj - politici. Un rol deosebit l-
au avut două politici - Atena și Sparta, ele au format un fel de sistem educațional, datorat
nu numai legilor sistemului de sclavi, ci și caracteristicilor dezvoltării acestui stat.

Sparta a fost unul dintre cele mai vechi state ale Greciei Antice, care a apărut la
începutul secolului al IX-lea. BC. e. după invazia teritoriului Laconiei, grupurile tribale
erau scumpe. Cuceritorii au pus stăpânire pe pământ și au subjugat locuitorii indigeni.
Populația din Sparta a fost împărțită în spartieni - clasa conducătoare, perieks - cetățeni
care au și sunt liberi, dar lipsiți de drepturi politice, precum și heloti - oameni lipsiți de
toate drepturile, dar lăsați pe pământurile lor, care au devenit proprietatea statului.
Exploatarea crudă a helotilor a dus la răscoale frecvente, ceea ce i-a obligat pe spartieni
să-și mențină domnia prin forță. Viața spartienilor a avut o formă ciudată, care a avut un
caracter paramilitar - toți bărbații adulți au constituit o armată care a fost concepută
pentru a menține sclavii într-o permanentă teamă și ascultare.

Astfel de condiții s-au reflectat în sistemul de învățământ al statului spartan, scopul

său era să pregătească copiii pentru serviciul militar, să formeze cetățeni puternici și
experimentați. Statul a controlat educația familială a copiilor încă de la naștere. Bătrânii
au examinat nou-născuții și i-au returnat tatălui sănătos, în timp ce bolnavii și cei slabi
erau distruși.
 Bebelușii au fost crescuți de obicei de mamele lor, atrăgând copaci sclavi, care, de
regulă, aveau educație și experiență pedagogică. Asistentele au avut grijă de viața și de
sănătatea copiilor, s-au angajat în abilitățile lor de întărire și de comportament. Copiii au
fost educați în nepretenția lor în ceea ce privește mâncarea, li s-a învățat să nu se teamă
de întuneric, că pot suporta cu ușurință foamea, setea, inconveniențele și dificultățile pe
care le pot întâmpina în viitoarele campanii militare.

Când băieții au împlinit 7 ani, au fost scoși din familie și au început să studieze la
instituții de învățământ special de stat până la 18 ani. Educația aici a fost condusă de
oameni special alocați de stat. O atenție deosebită a fost acordată antrenamentelor fizice
militare, alergării, săriturilor, luptei, aruncării de discuri și sulițe. Băieții au adus supunere
indubitabilă în fața bătrânilor, o atitudine fără milă și dispreț față de sclavi și muncă fizică.
Educația în aceste instituții s-a limitat doar la scriere și la numărare. Dezvoltarea abilității
copiilor de a răspunde clar și concis la întrebări („discurs laconic”) a fost acordată o
atenție specială. Întreaga comunitate a participat la educație; domnii de război, oamenii
de stat au frecventat școlile, i-au admonestat și pedepsit pe copiii vinovați, au purtat
discuții cu aceștia pe teme morale și politice și au participat la concursuri. Ca mijloc de
educare a viitorului proprietar de războinici și sclavi, adolescenții de 14-15 ani au
participat la raidurile de noapte și la exterminarea celor mai încăpățânați sclavi.

De la 18 la 20 de ani, băieții au urmat o pregătire militară specială și s-au înscris în

armată. De la vârsta de 30 de ani, tinerii spartieni au devenit cetățeni deplini.

Fetele din Sparta au fost crescute acasă, dar în creșterea lor, cea mai importantă a
fost considerată a fi dezvoltarea fizică, pregătirea militară și inculcarea abilităților de
gestionare a sclavilor, astfel încât, în caz de război, femeile să își poată proteja orașul și
să țină sclavii în ascultare. Fetele spartane au participat atât la festivaluri publice, cât și
la sport.