Comparație între paradigma educațională spartană și cea ateniană

Privită de la distanța sutelor de ani care despart sistemul educațional

modern și cel antic, cele două tabere educaționale – ateniene și spartane – ar
putea forma întregul la care au aspirat de-a lungul secolelor toți precursorii
pedagogiei moderne:

“Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă în corp sănătos).

Sparta era un stat militar, locul dominant în cultură era idealul militar.
Atena era un stat democratic, accesul la cultură era liber pentru orice clasă
socială.

Educația tânărului spartan se concentra asupra stăpânirii perfecte a

meseriei armelor. Cetățeanul aparținea în întregime statului.

Statul atenian nu se amesteca în modul de realizare a educației copiilor, el

sprijinea numai niște instituții publice unde se practicau exercițiile fizice. Până
la vârsta de șapte ani, copilul atenian se educa în familie, iar de la șapte ani
începeau să învețe scrierea și citirea în școlile particulare.

Copilul spartan era supus judecății unei comisii de bătrâni care nu-l
acceptau decât dacă era robust și bine făcut. La vârsta de șapte ani, copilul
spartan intra direct în mâinile statului, căruia îi aparținea până la sfârșitul vieții.

Cetățenilor atenieni li se lăsa libertatea de a trăi și fără constrângeri

militare. Dacă în Atena autoritățile publice se interesau în deosebi de condițiile
în care se realiza educația, educația spartană era realizată potrivit scopurilor
politico-militare ale Cetății.
 Organizată în funcție de nevoile statului, educația spartană se afla în
întregime în mâinile acestuia. Scopul educației spartane era dezvoltarea
aptitudinilor războinice și cultivarea virtuților politice.

Scopul educației ateniene era dezvoltarea culturală a întregului popor.

Educația spartană era orientată spre formarea caracterului copilului și al

tânărului spre un ideal bine definit – cel al patriotismului, al devotamentului față
de stat.

Educația spartană dezvoltă în tânărul atenian încrederea în sine și în

valorile Cetății.

De-a lungul secolelor, cele două școli, spartană și ateniană, s-au

întrepătruns în metodele educaționale propuse de pedagogii vremurilor.

Orice derapaj, orice exces, a avut o influență hotărâtoare în educație ca

principiu de bază al pedagogiei. O abordare spartană a educației a născut
nazismul, o abordare ateniană a educației a născut spiritul Renașterii.