Sunteți pe pagina 1din 2

Când plănuiam să merg pe Coasta Amalfitană a Italiei, am aflat despre un loc special.

O plajă mai
puțin obișnuită, în inima stâncilor, unde soarele abia intră. Câțiva oameni abia au loc să intre în
același timp în apă. Aveam să aflu că locul ăsta este un fiord în Furore și din prima am știut că
vreau să-l văd și poate chiar să stau câteva ore acolo. Nu numai că am reușit să ajung la Fiordo di
Furore, așa cum îi spun italienii, dar l-am găsit la sfârșitul zilei pustiu, asemenea unei lagune, și am
reușit să înot singură în el.

Ce este de fapt Fiordul Furore

Deși atunci când ne gândim la un fiord ne vin în minte imagini din țările nordice, trebuie să știi că
pentru relieful Coastei Amalfi acest lucru nu este o raritate. Aici, malul este foarte abrupt, stâncos
și presărat cu peșteri și  arcuri naturale. De-a lungul coastei, pe alocuri, marea pătrunde adânc în
sălbăticia muntelui şi formează fiorduri de diverse dimensiuni. Ce e e special la Fiordul Furore este
că marea și-a făcut loc printre stânci și a creat o mică plajă cu un farmec aparte. Soarele abia
luminează locul ăsta așa poți să te refugiezi aici în toiul verii când temperaturile sar cu mult peste
30 grade.

De ce este faimos Fiordul Furore

Fiordul Furore și plaja sa de câțiva metri sunt cunoscute în toată lumea datorită campionatului de
sărituri de la înălțime. Dacă în mod normal, sportivii sar în bazine olimpice de la 10 metri, aici
doar cei mai buni din întreaga lume se încumetă să se înscrie. Podul ce trece peste fiord are 27,5
metri iar săriturile de aici sunt o adevărată dovadă de curaj. În fiecare an, în luna august,
Marmeeting atrage aici atât sportivi, turiști cât și cele mai cunoscute televiziuni.

Cum se ajunge la Fiordul Furore


Coasta Amalfi este mărginită de un singur drum așa că dacă vii din Sorrento, ia autobuzul direct
până în Furore. Pregătește-te de coborâre imediat după Praiano. Dacă vii din sensul opus, din
Salerno, ia autobuzul până în Amalfi, apoi ia altul spre Sorrento și coboară imediat după Conca dei
Marini. Mai multe detalii despre transportul pe Coasta Amalfi și prețurile biletelor de autobuz
găsești în prima parte a poveștilor.

Când ajungi pe celebrul pod care veghează deasupra fiordului, fă o pauză. Priveliștea de acolo este
de neratat și probabil că nu vei mai sta curând deasupra unei astfel de plaje. Accesul spre fiord se
face pe scările din stânga podului, scări săpate în stâncă ce coboară șerpuit până în buza plajei.

Fiordul Furore – plaja ta privată

Dacă în miezul zilei soarele reușește să pătrundă între stâncile fiordului și atrage câteva persoane
aici, dimineața și seara nu e nimeni. Poate doar un paznic sau doi care au grijă de bărcile și micile
construcții în stâncă. Deși am trecut zilnic peste podul de deasupra fiordului, doar seara am reușit
să închiriez fiordul doar pentru mine și prietenii mei. Sentimentul e incredibil. Asemenea plajei
Gulpiyuri din Asturia, și aici te simți exact ca într-o piscină naturală.

Dacă ai vreme, fă o mică plimbare și pe lângă construcțiile din stâncă. Eu recunosc, am stat doar în
fiord și am vrut să mă  bucur de propria mea lagună albastră.

Cum te  echipezi

Îți recomand să folosești niște încălțări speciale sau simple sandale ca să nu te rănești în pietriș. De
altfel, nicăieri pe Coasta Amalfi n-ai să găsești nisip, așa că nu prea vei avea ocazia să umbli
desculță. Eu am folosit sandalele mele Trimm care sunt rezistente la apă și cu care am mers
kilometri întregi fără nicio problemă.

De asemenea, aici e locul potrivit să încerci să te scufunzi. Ia-ți o pereche de ochelari pentru
scufundări și bagă capul sub apa transparentă precum cristalul. Peștișorii colorați abia te așteaptă!

S-ar putea să vă placă și