TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Ziua I a Creației
-lucrare de seminar-

Profesor:
Prof. univ. dr. Eusebiu Borca

Student:
Ileș Adrian

Baia Mare
2020
 Introducere

Referatul biblic debutează cu o afirmaţie de ordin general: „La

început a făcut Dumnezeu cerul/cerurile şi pământul” (Facerea, 1, 1).
Propoziţia conţine o largă informaţie. Sfântul Vasile cel Mare distinge mai
multe sensuri ale «începutului», vorbind fie de originea timpului, ca
dimensiune a spaţializării, a extinderii cosmosului (sens confirmat de
ştiinţa contemporană; pentru comparaţie, fie de un «pretimp» al primei
creaţii sau despre veşnicia lui Dumnezeu, «începutul» prin excelenţă.
Majoritatea interpreţilor leagă acest «început» de acela din Ioan, 1,
1-3: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu
era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au
făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Oricum, este evident
că lumea are un început al existenţei, că nu e coeternă lui Dumnezeu şi ca,
fiind creată, nu e de esenţă divină sau o extensie a dumnezeirii, ca în
sistemele emanatiste (filonian, gnostic, origenist). Existenţa lumii nu e
necesară, adică Dumnezeu nu e determinat de ceva să o creeze; universul e
operă a libertăţii raţionale, a voinţei lui Dumnezeu.

1
 1. Ziua I (Facerea 1, 3-5).

Fac. 1. 3: Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.

Rostirea lui Dumnezeu este actul prin care voinţa Sa devine Faptă;
participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creaţiei (vezi Ioan 1,1)1. După
Philon, Dumnezeu creează prin Logos, care este lăcaşul ideilor/formelor
lumii inteligibile. După creştini, acest Logos este Fiul2.
Să fie lumină reprezintă pentru mitop. Bartolomeu Anania
„activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Însuşi este lumină,
aşa cum lumină este şi Cuvântul Său (Logosul) întrupat, Iisus Hristos
(Ioan 1, 2; 8, 12; 9, 5; 12, 46), vizibilă în momentul schimbării Sale la faţă
(Matei 17, 2; Marcu 9, 3; Luca 9, 29). Aşadar, nu e vorba de lumina
naturală (astrele vor fi create de abia în ziua a patra), ci de acea lumină pe
care o vor experia mai târziu isihaştii şi pe care teologia răsăriteană o va
cunoaşte îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama” 3. Lumina este
înţeleasă de Părinţi atât la propriu, ca lumină materială, cât şi simbolic, ca
atribut hristologic, în relaţie cu Ioan 1, 4-54.
Fac. 1. 4-5: Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit
Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar
întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.
Dumnezeu a creat lumina, separând-o de întunericul iniţial
(«noapte»), numind-o «ziuă». Cei doi termeni nu au sensul comun
experienţei noastre. Moise înţelege prin lumina-ziuă începutul organizării

1
Î.P.S Bartolomeu Valeriu Anania, Nota 6 la Facerea 1 în Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune
redactată, adnotată și diortosită după Septuaginta, Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 17.
2
Septuaginta I: Geneza, Exodul, Levitic, Numerii, Deuteronomul, Cristian Bădiliţă, Francisca
Bălticeanu, Monica Broşteanu, Dan Şluşanschi, în colaborare cu Pr. Ioan-Florin Florescu, Editura
Polirom, 2004, p. 52.
3
Î.P.S Bartolomeu Valeriu Anania, Nota 7 la Facerea 1, p. 17.
4
Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți - Facerea, Ed. Christiana,
Bucuresti, 2002, p. 4.

2
cosmosului vizibil, existenţa concretă a lumii, plină de armonie şi
frumuseţe, iar prin întunericul-noapte «pământul nevăzut şi netocmit».
Separarea lor nu trebuie înţeleasă dualist, ca fiind două principii
paralele, ci ca depăşirea întunericului neorganizat prin lumina structurării.
Cu toate acestea, faptul că şi întunericul a primit un nume («noapte»)
sugerează un risc latent al existenţei create: ea poate oricând să se
dezarticuleze, să recadă în întunericul amorf dacă nu respectă planul divin
( Psalmul, 103, 30—31). Un fizician ar putea recunoaşte în această
dualitate microcosmosul («noaptea») şi macrocosmosul («ziua»); de altfel,
una dintre dilemele cosmologilor contemporani e şi aceea a modului cum
«haosul» subatomic se manifestă ca o surprinzătoare «ordine» la nivel
macro (în termenii Sfântului Atanasie, cum «acosmia» devine «cosmos»),
unii postulând mai mult sau mai puţin curajos un «principiu ordonator».
«Apele pline de viaţă» peste care se purta Duhul lui Dumnezeu sunt acum
activate prin porunca divină. E începutul universului vizibil, o uriaşă
explozie de lumină, de energie, aşa cum e descris astăzi de scenariile
cosmologice ale oamenilor de ştiinţă (teoria «Big Bang»-ului)5.
Sfântul Vasile cel Mare, care descrie în imagini uimitor de actuale
propagarea luminii, insistă asupra faptului că Scriptura numeşte această
etapă a cosmogenezei «ziua una» (singura zi) şi nu «ziua întâi»: «ziua
întâi a fost numită «una» pentru a arăta unicitatea veacului». Este «ziua»
propriu-zisă, existenţa creată în sine. Din ea şi în ea s-au dezvoltat
celelalte, fapt pentru care toate sunt lumină.
Ca adjectiv, termenul kalos înseamnă frumos (versetele 4 şi 31); ca
adverb, înseamnă bine (versetele 8, 10, 12, 18, 21 şi 25). Lumina frumoasă

5
Pr. Dr. Doru Costache, Crearea lumii văzute - o interpretare contemporana a referatului biblic,
https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/crearea-lumii-vazute-interpretare-contemporana-
referatului-biblic-68916.html accesat la 17.12.2020

3
e opţiunea exegetică a Sfântului Vasile cel Mare. Frumos şi bine, laolaltă,
induc ideea de armonie6.
SEPTUAGINTA redă prin era bună, „în greacă, καλόν (de gen
neutru). Lumina era deopotrivă bună şi frumoasă, după criteriile teologice
şi estetice greceşti. Negaţia luminii (simbol al vieţii, al fericirii, al
mântuirii) este întunericul (simbol al morţii, al răului, al pedepsei şi
nenorocirii)7.
Sfântul Grigorie de Nyssa spune următoarele: „Veţi înţelege că în
timp ce lumea a izvorât din porunca lui Dumnezeu când a zis: să fie
lumină, întunericul a existat fără porunca Lui”8. Dacă lumina este creaţia
lui Dumnezeu, întunericul apare ca absenţa sau ca negaţia Sa. Astfel,
întunericul e îndepărtare de Dumnezeu, fiind introdus de păcat. Înseamnă
că, în alt plan, păcatul fusese săvârşit înaintea creării lumii văzute. Dar
Dumnezeu desparte lumina de întuneric, despărţire ce rămâne definitivă.
Sfântul Vasile cel Mare spune că: „cel dintâi cuvânt al lui
Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a
veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă
şi plăcută”9. Aceasta pentru că însuşi „Cuvântul dumnezeiesc este lucrarea
luminii care întrece orice cugetare omenească” 10. Cum astrele nu au fost
încă create, aici pare a fi vorba despre lumina necreată, care pătrunde în
oarecare fel în lumea creată, putând fi experiată de către creaturi. Lumina
naturală e icoană acestei lumini, manifestată pe Tabor (cf. Matei 17, 2)11.

6
Î.P.S Bartolomeu Valeriu Anania, Nota 8 la Facerea 1, p. 17.
7
Septuaginta I, p. 52.
8
Sfântul Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, în volumul 30 din Colecția Părinți și
Scriitori Bisericești, traducere de Pr. prof. dr. T. Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 96.
9
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, II, 7, în volumul 17 din Colecția Părinți și Scriitori
Bisericești, traducere de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1986, p. 88.
10
Sfântul Grigorie de Nyssa, op. cit., p. 97.
11
Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți - Facerea, Ed. Christiana,
Bucuresti, 2002, p. 5.

4
 Concluzii

Cosmologia biblică, în lumina gândirii Sfinţilor Părinţi, care nu au

abdicat de la revelaţie în favoarea unei filosofii sau a alteia, exclude orice
unilateralitate. Dumnezeu e Cel care a creat din nimic şi a «zidit»

5
(organizat) lumea, însă nu evitând mişcarea proprie făpturilor, care se
desfăşoară potrivit raţiunilor întipărite de El în creaţie; El a creat viaţa,
însă i-a dat şi acesteia puterea unei mişcări proprii.
Sfinţii Părinţi răsăriteni afirmă, cu alte cuvinte, că organizarea lumii
şi mişcarea ei se săvârşesc din iniţiativa şi cu aportul dumnezeiesc al
energiilor necreate, însă în convergenţă cu puterea naturală a făpturilor,
adică observă legătura internă dintre facere şi pronie, ca expresii ale
atotputerniciei divine. Soluţia Părinţilor răsăriteni ar fi foarte uşor de
receptat astăzi de către fizicieni, care caută să se eschiveze pentru că nu au
fost obişnuiţi cu un Dumnezeu Atotputernic şi Atotţiitor, adică imuabil,
transcendent, dar şi în mişcare iubitoare spre lume.

Bibliografie

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea şi cu

purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2008;

6
2. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, versiune redactată, adnotată și
diortosită după Septuaginta de Î.P.S, BARTOLOMEU Valeriu Anania,
Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod, București, 2001;
3. SEPTUAGINTA I: Geneza, Exodul, Levitic, Numerii,
Deuteronomul, Cristian Bădiliţă, Francisca Bălticeanu, Monica
Broşteanu, Dan Şluşanschi, în colaborare cu Pr. Ioan-Florin Florescu,
Editura Polirom, 2004;
4. Sfântul Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, în
volumul 30 din Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, traducere de Pr.
prof. dr. T. Bodogae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998;
5. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, în volumul 17 din
Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, traducere de Pr. D. Fecioru,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1986;
6. Costache Doru, Pr. Dr., Crearea lumii văzute - o interpretare
contemporana a referatului biblic,
https://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/crearea-lumii-vazute-
interpretare-contemporana-referatului-biblic-68916.html
7. Usca Ioan Sorin, Pr., Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți -
Facerea, Ed. Christiana, Bucuresti, 2002;