Seminarul Teologic Sf.

Gheorghe

lui Hristos,
în iconografia bizantină

Prof. coord. Ciubotariu Elena

Pr. Vizitiu Visarion

1|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Cuprins

I.Introducere……………………………...........................................................………...2

I.1 Icoana ortodoxă, simbol de credință visual…..........................................2

I.2 Icoana Ortodoxă, privire dohovnicească în împărăția

cerurilor.........................................................................................................................3

I.3 Noțunea de icoană…………………………...............................................………5

ÎI. Simbolismul iconei Învierei………...........................................………………..7

ÎI.2 Pogorârea la iad, semnul puterii lui Hristos……............................…17

ÎI.3 Moise și Sfântul Ioan Botezătorul arată celor din iad pe Cel proorocit
de ei……………………………………………….................................................……….18

III Bibliografie…………………...........................................…………………………23

2|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Introducere

I. Icoana orodoxă, simbol de credință vizual

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit

și mâinile noastreau pipăit despre Cuvântul vițîi vă vestim” (În. 9,1-3)

Eu sunt Lumina lumii” (În. 8, 12)

Dumnezeu este Lumină”(1In. 1,5)

Faptul unic al întrupării Fiului lui Dumnezeu motivează și explică

specificul unic al iconografiei crștine ortodoxe. Cu alte cuvinte, icoana
este o expresie vizuală liturgică a mărturisirii credinței Bisericii în Fiului
Dumnezeu întrupat. Ea este forma vizuală a limbajului credinței creștine.

De aslefel, pe Dumnezeu în trup, adică pe Iisus Hristos, nu l-a văzut

cu ochi trupești nici-un alt popor, ci numai Israel; însă la cea de-A Doua
Venire a Să, adică în slavă, Hristos vă fi văzut de toate neamurile (cf.
Matei 24, 30)

Însă această vedere cu ochii trupești a Fiului sau Cuvântului lui

Dumnezeu întrupat îm mod deosebit și prin excelență de către Israel a
fost pregătită și prevestită de către prooroci sau profețîi Vechiului
Testament, care eu prevăzut sau au „văzut de departe”(Evr. 11, 13) în

3|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Duhul Sfânt, tainic, prin credință, marea Taină a întrupării sau a

înomenirii Fiului lui Dumnezeu și făgăduițele legate de ea (cf. Evr. 11, 1-
40).

I.2 Icoana Ortodoxă, privire dohovnicească în împărăția cerurilor

M-am uitat și, iată, o ușă era deschisă

în cer...” (Apocalipsa 4,1)

Deși este memorial vizual al Persoanei istorice a lui Hristos și al

actelor săvârșite de El în trecut, icoana nu este o copie sau fotografie
naturalistă a simplei relației terestre, ci ea este o viziune a prezenței
tainice a împărăției lui Dumnezeu inaugurata de întruparea lui Hristos și
comunicata prin Pogararea Sfanțului Duh.

Vom enumera mai departe, pe scurt, izvoarele principale ale

teologiei ortodoxe despre icoane, atât cele dinainte de Sinodul al șaptelea
Ecumenic, cât și cele de după el.

1. Cel dintâi, care dezvoltă și justifică cultul icoanelor cu argumente

logice înainte de iconoclasm, este Leontie, episcop de Neapole în Cipru (+
702), în lucrarea să Împotriva iudeilor, despre inchincare la Crucea lui
Hristos, la icoanele sfințiilor a unora către alții și despre moaștele
sfințiilor.

4|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

2. Intre apologeții icoanelor, antererior iconoclasmului, părinții de

la Sinodul al 7-lea Ecumenic citează și pe Episcopul Ioan al Tesalonicului,
delegat al papei de la sinodul din 680 cu o cuvântare ținută la acest din
urma sinod.

3-4. Sfântul Ghermăn Patriarhul Constantinopolului (+733) cu

Epistola către Ioan, episcopul Sinadelor, și Epistola către Toma, episcop
al Claudiopolei precum și Sfântul Tarasie Patriarhul Constantinopolului
(784- 806), cu scrisoarea către Împărații Constantin și Dina și episcopii și
preoții din Antiohia, Alexăndria și Ierusalim.

5-7. Cei trei mari doctori ai teologiei icoanelor sunt: a) Sfântul

Ioan Damaschin, cu cele trei celebre Tratate apoligetice împotrivă
iconomahilor; b) Sfântul Teodor Studitul, cu cele trei, Antiretice
împotrivă iconomahilor; c) Sfântul Nechifor Mărturisitorul, cu cele trei
Antiretice împotrivă împăratului iconomah Constantin Copronim și
Apologia sfintelor icoane

I.3. Noțiunea de icoană

Cuvântul grecesc εικον ( de la εικω- a semăna) înseamnă la

origine asemănare și poate avea astăzi mai multe înțelesuri.

5|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

În limbajul teologic și filosofic, cuvântul icoana a avut și poate

avea încă mai multe înțelesuri. Astfel, Sfântul Ioan Damaschin enumerat
șase feluri de icoane.

1. În primul rand exista o icoana naturala: fiul cuiva este icoana naturala
a celui ce l-a născut. În acest sense Sfântul Apostol Pavel spune despre
Fiul lui Dumnezeu că este icoana Tatălui (cf. Coloseni 1,15)

2. Al doilea fel de icoane este ideia care se găsește în Dumnezeu despre

cele ce vor fi, adică sfatul Lui cel mai înainte de veci: înainte de a fi zidit
lumea, Dumnezeu a avut în minte oglinda tuturor lucrurilor zidite, așa
cum arhitectul, înainte de a zidi o casa își face înainte imaginea sau
planul ei în minte (ideia platonica sau hotărârile cele de mai înainte,
despre care vorbește și Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea Despre
numele divine)

3. Al treilea fel de icoana este cel prin poziție sau imitare. De exemplu,
omul este icoana Dumnezeirii, în sensul că el este făcut „după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu” ( Facere 1,26).

4. Al patrulea fel de icoane îl alcătuiesc reprezentările materiale sau

corporale pe care noi le facem despre realitățile nevăzute din pricina
neputinței noastre organice de a înțelege, fară ajutorul simțurilor, pe cele
ce nu cad sub simțuri. De exemplu, aici intra înfățișările omenești ale

6|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Divinitățile și ale îngerilor, în aparițiile lor descrise de Sfânta Scriptura.

După cum spune Sfântul Apostul Pavel: „Cele nevăzute ale Lui se văd de
la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adică veșnică Lui putere și
Dumnezeire așa că ei să fie fară cuvânt de apărare” (Romani 1,20)

5. Al cincelea fel de icoane sunt ceea ce noi numim aztazi tipuri sau
simboluri, adică lucruri care, în virtutea raportului de analogie sau
asemănare, indica, sugerează sau preinchipuie fapte sau lucruri viitoare
(de exemplu: Chivotul Legii care preinchipuie pe Maica Domnului și norul
sau apa simboluri ale botezului

6. Al șaselea tip de icoane sunt icoanele făcute spre aducerea aminte sau
comemorare sau înveșnicirea faptelor minunate și ale personajelor din
istoria mântuirii noastre care se fac spre folosul celor ce le privesc.
Acestea sunt icoanele propriu-zise, așa cum le concepem și noi azitazi.

ÎI.1 Simbolismul icoanei Învierii

Învierea lui Hristos este "praznicul praznicilor și sărbătoarea

sărbătorilor". Întrece chiar și Crăciunul în importanta și splendoare
petnru că aceasta sărbătoare mai mult că oricare alta îl ajuta pe om să-
și vadă viață în perspectiva ei reala, sub raportul eternității. Îl ajuta să se
oritenteze spre viață veșnică care este adevăratul sau sens.

7|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

În iconografia ortodoxa tradițională întâlnim mai multe moduri

de reprezentare a Învierii lui Hristos. Cea mai frecventa este "Învierea"
sau "Pogararea la iad". Acest mod de reprezentare a evenimentului îi
arata semnificația lăuntrică, mistică, universală. Alte reprezentări sunt:
"Încredințarea lui Toma", "Mironosițele la Mormânt" și "Sfinții Apostoli
Petru și Ioan la Mormânt". Aceste scene sunt expresii ale evidentei
empirice a Învierii.

"Învierea" este descrisa astfel:

În prima, atitudinea nesimetrică trădează gândirea orientalâ, în

timp ce în a doua citim atitudinea hieratică, solemnă, specifica lumii
grecești, bizantine. Într-una Hristos se află într-un dialog direct cu Adam
şi Eva, în timp ce în cealaltă El pare că se adresează direct şi noua, cei
care în fiecare moment avem nevoie să fim scoşi din mormântul
păcatelor, în oricare din variante El purtând vizibil însemnele Patimilor.

Veşmântul său nu mai este cel din timpul slujirii pământeşti, ci

este mai întotdeauna de un alb strălucitor, auriu sau cu lumini aurii,
simbolizând firesc lumina Învierii, slava de care S-a bucurat Mântuitorul
precum şi demnitatea Să împărătească, manifestată plenar în acest
moment al Învierii. Tot un atribut al slavei dumnezeiești este mandorla,
un simbol al luminii, fapt pentru care ea este întotdeauna deschisă la
culoare. Din punct de vedere vizual ea focalizează atenţia asupra lui Iisus

8|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Hristos, care a mărturisit: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie
nu vă umbla în întuneric, ci vă avea lumina vieţîi.” (Ioan 8,12) Mandorla
este un atribut divin ce apare doar Îîn icoanele Schimbării la faţă şi ale
Înălţării, întotdeauna de forma circulară, perfecțiunea specifică acestei
forme estetice fiind o manifestare a perfecţiunii divine şi a odihnei. În
icoana Învierii ea este de formă migdalată, o accentuare a verticalităţîi,
traseul drumului de la cer la pământ al slavei şi foarte rar circulară.

Gesturile Mântuitorului sunt mai întotdeauna dinamice, variind însă de

la acea simplă aplecare a Să către făptura căzută până la gestul de un
extrem dinamism prezent la paraclesion-ul de la Chora, unde Hristos se
mişcă aici cu o extraordinara energie fizică, trăgându-i pe Adam şi Eva
din mormântul lor, astfel încat ei par a zbura prin aer, un original mod
de a exprima triumful divin.

Cum nu doar omul a fost restaurat, ci şi cosmosul întreg, e firesc că

şi el să fie prezent în icoană sub forma munților ce încadrează în partea
superioara întreaga scenă. Faptul că Învierea este manifestarea
demnităţîi împărăteşti, explică prezenta slujitorilor Împaratului cerului
şi al pământului, îngerii, cu atât mai mult cu cât evenimentul nu este
preamărit doar de cei direct implicaţi, oamenii, ci şi de îngeri – “Învierea
ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ
ne învredniceşte cu inima curată să Te mărim” – motiv pentru care în

9|Page
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

partea superioară a icoanei se află doi îngeri, adesea ţînând în mâini

însemnele Patimilor.

La cele două capete ale coordonatei verticale se află, în partea cea

mai de jos, iadul, iar în partea cea mai de sus, cerul. “Pogoratu-Te-ai întru
cele mai de jos ale pământului ăi ai sfăramat încuietorile cele veşnice,
care ţineau pe cei legați, Hristoase; şi a treia zi, precum Iona din chit, ai
înviat din mormânt.” (Irmosul Cântării a 6-a din Utrenia Învierii)
Adâncul negru ce se cască în josul icoanei reprezintă iadul, unde se
citeşte chipul morţîi, legată de mâini şi de picioare și cu o funie de gât. La
picioarele Mântuitorului se află dispuse adesea pe diagonale cele două
porţi ale iadului, care nu au fost doar deschise, ci desfiinţate. După cum
consemnează Evanghelia lui Nicodim, la pogorârea lui Iisus Hristos în
iad a răsunat un glas asemenea tunetului şi zvonului furtunii: “Ridicaţi-
vă porțile, stăpâni (ai iadului), deschideţi-vă porți veșnice, că să intre
Împaratul slavei…”, la care stăpânul iadului a zis nelegiuitelor lui slugi:
“Închideti porțile de aramă şi puneţi zăvoarele de fier; luptaţi vitejeşte”.
Şi din nou a răsunat glasul cel de asemenea cu tunetul: “Deschideți
porțile, dați de o parte porțile veşnice, că să intre împaratul slavei…”. În
unele icoane apar mai multe detalii legate de aceasta înfrangere
definitivă a morţîi, lanțurile sfăramate, cheile, lacătele zdrobite, îngerii
care îl leagă pe satana.

10 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

În a doua situație, în planul apropiat, iadul, reprezentat că o

peștera întunecată sub un munte. Hristos în centrul compoziției, sta în
picioare pe porțiile dobarate ale iadului arătând că "cu moartea pe
moarte călcând". În jurul acestor porți stau aruncate chei, încuietori și
drugi de fier. Uneori cum ar fi în paraclisul Manastririi Chora din
Constantinopol, Hristos este înfățișat ridicandu-l pe Adam cu dreapta și
pe Eva cu stangă. Alteori este înfățișat ridicandu-l pe Adam cu dreapta și
ținând un filacter în mana stangă. În mozaicurile morale din Hosios
Lucas, Nea Moni, Daphni și din Biserica "Cei doisprezece Apostoli" din
Tesalonic (secolul XIV-lea).

Picioarele lui Hristos se afla depărtate, arătând o mișcare viguroasa,

acentuata de mișcarea vesmântului Sau exterior. Acesta este de obicei
albastra cu lumini aurii. Mainiile și picioarele le poarta semnele
piroanelor răstignirii. Expresia chipului Sau este solemna, dar blândă și
binevoitoare.

Uneori, figura Domnului este înconjurat de o Slava o vala

(mandorla) că în Biserica "Cei doisprezece Apostoli" din Tesalonic și în
paraclisul Mănăstirii Chora din Constantinopol.

În mod caracteristic, Adam și Eva sunt reprezentați bătrâni, Adam

cu parul lung și alb, cu barba alba și fară aureloe. Amândoi stau cu
mainiile întinse spre Iisus, într-un gest de implorare.

11 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

De o parte și de alta a lui Hristos, stau în picioare mai multe

persoane, precum Sfântul Ioan Botezatorul, Dreptul Abel, Regii-Prooroci
David și Solomon. Sfântul Ioan se recunoaște datorita fizionomiei sale
tipice din icoanele bizantine; David și Solomon, care nu se întâlnesc des în
icoane, poarta coroane împărătești pe cap. Botezatorul și Regii-Prooroci
sunt reprezentați fară aureole. Abel apare tânăr, fară barba, ținând un
toiag de pastor.

Spre deosebire de alte icoane ale Prazniciile Împărătești, icoana

Învierii redata sub forma Pogarârii la iad nu se bazează pe o relatare
propriu zise al Evangheliilor, ci pe versete răzlețe, din Noul și "Pentru că
și Hristos a suferit o data moartea pentru păcatele noastre, El cel drept
pentru cei nedrepți, că să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu
trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogarat și a propavauit și
duhuriilor ținute în închisoare" (I Pt. 3,18-19). Explicând semnificația
exacta a Pogararii lui Hristos la iad, marele teolog mistic ortodox al
secolului al XI, Sfântul Simeon Noul Teolog, spune: "Hristos S-a Pogorât
la iad și a slobozit din legăturile veșnice și a Înviat sufletele celor drepți
care erau robite acolo (adică le-a dus în Rai). Dar nu a înviat și trupuriile
lor, ci le-a lașat în morminte până la Învierea cea de obște" . Astfel,
Hristos, ridicandu-i pe Adam și Eva din morminte reprezentat în icoana,
simbolizează Invieriea, printr-Insul a sufletelor lor.

12 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Sfântul Ioan Botezatorul iesa în evidenta pentru că el

propavaduieste celor din iad vestea cea buna a învățăturii lui
Hristos. Lucrul acesta își găsește expresia în troparul care se canta
în cinstea Sfanțului Ioan pe data de 29 August:

" Pomenirea dreptului cu laude iara tie destul iți este mărturia
Domnului, mergatorule inaine. Că te-ai arătat cu adevărat și decât
proorocii mai cinsit că și a boteza în repejuni pe cel preamărit te-ai
învrednicit, drept aceea pentru adevăr nevoindu-te, bucurandu-te, bine
ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a arătat în trup; pe Cel ce a
ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit noua mare mila"

Și regele prooroc David iese în evidenta în icoana, deoarece el a

profețit cu putere veniera lui Hristos, care nu-l vă lasă în iad. Astfel, în
Faptele Apostolilor citim:

"Căci David zice despre El: 'Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea

mea, căci El este de-a dreapta mea că nu mă clatin. De aceea s-a bucurat
inima mea și s-a veselit limba mea; chiar și trupul meu se vă odihni intru
nădejde. Căci nu vei lasă sufletul în iad' "

Regele prooroc Solomon apare stand lângă David, pentru că el

este fiul și urmașul lui David și cunoștea și avea credință tatălui sau și

13 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

pentru că Hristos îl pomenește în Evanghelii, referindu-se la slava și

înțelepciunea lui (Matei 6,29 12,42).

Adam și Eva sunt scoși în evidenta în icoana deoarece fiind primii

oameni, simbolizează întreagă omenire pe care Hristos, prin Întruparea,
Răstignirea și Învierea Să a trecut-o "de la moarte la viață", cum spune
Sfântul Ioan Damaschin în versetele de la începutul canonului pascal.
Aceeași ideie apare și în Theotokion.

Totodată, aducandu-l pe Adam în prim plan, iconarul sau

iconograful amintește privitoriului deosebirea dintre Vechiul, și Noul
Adam. Noul Adam prin Întruparea, Răstignirea, și Învierea Sa, a
răsturnat efectele neascultării primului Adam.

Cea mai veche icoana cunoscuta a Pogorârii la iad datează din

secolului VI și se afla pe una dintre bisericile Sfanțului Marcu din Veneția.
În paralel cu aceasta reprezentare a Învierii se dezvolta o alta varianta
iconografica marelui praznic, și anume tema îngerului care apare
femeile mironosițe aratandu-le mormântul gol al lui Iisus. În pictura
catacombelor, Învierea este sugerata printr-o tema cu caracter
prefigurativ.

Reprezentariile morale ale Învierii din naosul bisericilor, datând

de la mijlocul secolului al XI-lea și de mai tărziu, sunt amplansate în

14 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

spatii privilegiate. În Biserica din Daphni, mozaicul care o reda de afla pe

latura de răsărit a apsidei sudice. În Biserica de la Nea Moni, mozaicul se
afla în apsida nordica, deasupra stranei din stangă. Locul acesta
constituie și amplansamentul frescei Învierii din biserica mare a
Mănăstirii Lavra din Muntele Athos și din alte Mănăstirii Athonite.

Cu privire la icoana Învierii, Sfântul Nicodim Aghioritul spune că

nu trebuie reprezentata că Pogorâre la iad ci că Hristos Ieșind din
Mormânt cu soldații stand injurul mormântului și pazindu-l și cu îngerul
așezat pe o piatra așa cum ne spune Evanghelia . Respingerea icoanei
tradiționale a Învierii și aceptarea modelului modernist apusean se
datorează unei insuficiente familiarizări cu temeiul scripturistic și cu
istoria acestei reprezentări, precum și cu principiile care stau la baza
iconografiei bizantine.

Descrierea modernista a Învierii, desi se considera că are temei

scripturistic nu este în accord cu relatarea scripturistica înlăturarea
prietrei de pe Mormânt și include momente care nu sunt prezente în
Sfânta Scriptura pentru ortodocși Sfânta Scriptura nu este singura
fundament de credință și practic religioasa; mai sunt, pe lângă ea,
tradiția nescrisa, scrieriile sfințiilor părinți, teologia bisericii. Icoana
modernista Îl înfățișează pe Mântuitorul Inaltandu-se deasupra
Mormântului după ce a dat la o parte piatra care Îl pecetluia. Dar, după

15 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

învățătură ortodoxa care se găsește în scrieriile sfințiilor părinți cum ar

fi Sfântul Chiril al Alexandiei , și în imnografia bisericeasca, precum
Canonul Pascal al Sfanțului Ioan Damaschin; Hristos a ieșit din Mormânt
în timp ce acesta a rămas pecetluit, așa cum a intrat în încăperea unde se
adunaseră ucenicii. Astfel, una din cantariile Penticostarului spune:

"Pecetluit fiind mormântul, viață din pământ ai răsărit Hristoase

Dumnezeule și ușilor fiind inchuiate, înaintea ucenicilor ai statut Învierea
tutror. Duh drept printr-inșii innoindu-ne noua după mare mila Ta."

Sfântul Simeon Noul Teolog face aceasta observație nelamuritoare

asupra problemei. Înainte de Învierea Sa, trupul lui Hristos era stricăcios
și material, dar după Înviere care s-a petrecu la 3 zile după îngropare,
trupul Sau a Înviat nestricăcios, duhovnicesc, dumnezeiesc, și nematerial.
De aceea, atunci când Hristos a ieșit din Mormânt, El nu a dat la oparte
pecețile puse pe Mormânt și intra și ieșea din odăi ale căror uși erau
închise

Se mai poate adaugă că din punct de vedere rațional, este absurd de

presupus că Hristos Dumnezeu, care este Atotputernic avea nevoie de un
înger – una din creaturile sale – că să dea piatra la oparte, El neputand
să-o facă singur.

16 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Un alt element al descrierii moderniste al Învierii care se expune criticii

este înfățișarea lui Hristos ținând un steag, pentru a sublinea biruință Să
asupra morții. Steagul este symbol profan, în timp ce Crucea pe care o
tine Hristos uneori este un symbol dohovnicesc.

Mai trebuie spus că Sfânta Scriptua, pe care pictura modernista a

Învierii se presupune că o urmează, nu spune nimic despre Hristos Înviind
din Mormânt cu un steag în mana. Nu spune nimic nici despre soldații
care păzeau mormântul că l-ar fi văzut pe Hristos ieșind din Mormânt
vorbește numai despre faptul că soldații au văzut un înger, care a venit
acolo după Înviere și a rastogolit piață care pecetluia mormântul.
Văzând îngerul a cărui înfățișare era că fulgerul soldații s-au cutremurat
și s-au făcut că morți. (Matei 28,1 ,4).

O alta eroare foarte gravă care face că reprezentarea modernista

să fie inacceptabila este aceea că îi prezinta pe Soldați că fiind primii
oameni de pe pământ care au văzut Învierea lui Hristos. Dar, după cum
relatează Evanghelia după Marcu, El s-a arătat mai întăi Măria
Magdalena (cf. Marcu 16,9)

Învierea lui Hristos este punctul central al istoriei mântuirii,

fiindcă prin aceasta Mântuitorul restaurează omul și întreaga creație,
aducându-i la maxima apropiere de Dumnezeu.

17 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Icoana obișnuită de Paști e cunoscută sub numele de „Anastasis”,

termenul grec pentru „Înviere”. Aceasta îl reprezintă pe Hristos biruitor
asupra iadului, a morții și luându-l cu El pe Adam.

În secolul al IX-lea și al X-lea, scena Învierii devine din ce în ce mai

mult evocată în picturi și alte forme de reprezentare vizuală a Învierii.
Începând cu secolul al X-lea, Ioan Botezătorul, regele David și regele
Solomon încep să apară în aceste icoane, iar pe parcursul secolelor
următoare vor apărea și alte personaje, precum Abel și Samuel.

Variațiile reprezentării iadului sunt, de asemenea, interesante.

Porți rupte, lacăte, bare, încuietori și chei sau îngeri care îl păzesc pe
diavol sunt tot atâtea simboluri ale răului care sechestrează, oprind
accesul la lumină.

Reticențele de a reprezenta prea detaliat sau a pune prea mare

accent pe imaginea iadului se simt pentru că partea superioară a
icoanei, cu Iisus Care îl salvează pe Adam din rai, trebuie să se afle în
centrul atenției.

ÎI.2 Pogorârea la iad, semnul puterii lui Hristos

Sfântul Ioan Damaschinul, autorul Canonului Paștilor, scrie că:

„Deși Hristos a murit că un om, iar sufletul Său S-a desprins din

18 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

preacuratul Său trup, dumnezeirea Lui a rămas nedespărțită de

amândouă, adică atât de trup, cât și de suflet”.

Acesta este motivul pentru care Hristos apare în iad nu în postura

smerită, de rob, ci de Stăpân al viețîi și al morțîi, Biruitor al iadului,
Izbăvitor al celor aflați aici. Și veșmintele lui Hristos sunt diferite de cele
purtate cât a viețuit pe pământ. Nuanța de galben-auriu simbolizează
lumina slavei Celui Care este Lumina lumii.

Poziția corpului Mântuitorului stând deasupra ușilor sfărâmate

ale infernului diferă de la un iconar la altul. În unele lucrări, Hristos este
înfățișat cu pas îndrăzneț, vioi, sugerând aproape o grabă de a coborî în
tenebre, pentru a-l salva pe Adam. În alte icoane, mai ales cele rusești,
Iisus Se apleacă pentru a-l ridica pe părintele omenirii, aflat în genunchi
împreună cu Eva.

Icoana rusească este una care inspiră calm, liniște. Hristos

este Stăpânul absolut, nu are de cine să se teamă. El privește cu
duioșie la fața lui Adam, care imploră iertare. Chipul lui, obosit de
atâta așteptare, se luminează la privirea Creatorului său.

ÎI.3 Moise și Sfântul Ioan Botezătorul arată celor din iad pe Cel proorocit
de ei

19 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Unul dintre exemplele cele mai bune de reprezentare a Învierii

sunt icoanele rusești anonime din secolul al XV-lea. Nu există nici o
îndoială privind ideea centrală redată în această operă: Iisus a coborât
chiar în iad pentru a-l aduce pe Adam la El.

Hristos nu e reprezentat că o victimă a morțîi și a răului, ci că

biruitorul Fiu al lui Dumnezeu, înveșmântat în slavă, Care prin moartea
Lui a învins moartea lui Adam și i-a eliberat pe cei care au fost ținuți
prizonieri în iad.

Icoana transmite ideea că Hristos a venit în salvarea lui Adam:

hainele ocru-aurii ale Mântuitorului se desfășoară în spatele Său în timp
ce Se apleacă spre Adam; El apucă mâna dreaptă a lui Adam, ale cărui
brațe sunt întinse pentru a-L întâmpina pe Răscumpărător.

Prin apariția Sa în iad, Hristos deplasează spațiul teofanic de la

nivelul superior la cel inferior. Transfigurarea nu are loc pe un munte,
punct de contact cu cerul, nici în partea de sus a icoanei, ci în jos.
Ruptura de nivel între cer, pământ și iad este consumată, totul este acum
„deschis”.

În spatele lui Hristos e pictată ceea ce se numește o „mandorlă”

circulară, care este simbolul prezenței divine inefabile și este folosită și în
alte icoane, cum ar fi cea a Schimbării la Față.

20 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Cercul exterior al acestui simbol este albastru, cercul următor mai

apropiat de interior are nuanțe albastre-verzui, iar peste cercul din
centru, mai întunecat, linii aurii ce strălucesc din dreapta sugerează
primele raze de lumină ale Învierii, și chiar spre această parte,
Mântuitorul îl trage pe Adam. Întunericul iadului a fost invadat de
lumină, iar nuanța de ocru a hainelor lui Adam reprezintă veșmintele
slavei, că o aluzie la noua viață spre care a fost ridicat.

În spatele lui Adam stau regele Solomon și regele David, îmbrăcăți

în veșminte împărătești, cu coroană pe cap, strămoși și profeți ai
Mântuitorului. Ei Îl recunosc pe Hristos, arătând tuturor pe Cel despre
Care profețiseră și a Cărui venire o vestiseră.

În spatele lui Solomon îl putem vedea pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Acesta este Înaintemergătorul care a pregătit calea Domnului, L-a
precedat cu o moarte de martir și a intrat înaintea Să în iad, în același fel
în care botezul său cu apă l-a precedat pe cel cu Duh Sfânt al lui Iisus.

21 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

Bibliografia

• Adevărul Învierii lui Iisus Hristos, în Altarul Banatului, nr. 4-6,

1992, p. 8

• Învierea Domnului, în Mitropolia Olteniei, nr.3-4, 1965, p. 268

• Despre Întruparea Domnului – Sf.Ioan Casian, în Mitropolia

Olteniei, nr. 3, 1986

• Învierea Domnului în Mitopolia Moldovei, nr. 3-4, 1984

• Contribuția Sfanțului Atanasie cel Mare la fixarea dogmei

Hristologice, nr.2, 1961, p. 195

• Învățătură despre sfintele icoane, Ediția jubiliara București 2017

vol. I

• Învățătură despre sfintele icoane, Ediția jubiliara București 2017

vol. II

22 | P a g e
Seminarul Teologic Sf. Gheorghe

23 | P a g e