SFINȚII ÎNCHISORILOR

„Hristos a înviat!” Acest mesaj pe care îl rostim în această perioadă a anului, pentru cei
mai mulți este formal și oricând l-ar înlocui cu un salut de zi cu zi. Sfinții închisorilor, pentru
această convingere au fost nu doar închiși,ci și maltratați, cei mai mulți murind pentru un cuvânt,
iar acela este Cuvântul.

Nădejdea și credința pe care au avut-o în Hristos au fost fără limite. Totuși. timpul le
punea la încercare răbdarea. Deși chinurile erau groaznice din punct de vedere și fizic și psihic,
aveau încredere, convingerea că Mântuitorul, care a suferit mai întâi El penru ei, îi va izbăvi.

Părintele Iustin Pârvu, în anul 1948, anul absolvirii seminarului, la 14 mai, este arestat pe
motive politice şi condamnat la 12 ani de închisoare politică. Au urmat ani de suferinţe prin
închisorile comuniste de la Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava şi Aiud, munca silnică
din minele de la Baia Sprie, şi „reeducarea” din închisoarea Piteşti. Anul 1960, îi aduce
Părintelui Iustin, o nouă condamnare – de patru ani de închisoare – pentru refuzul său de a
renunţa la credinţă. Eliberarea din închisoare vine abia în anul 1964, la 14 mai, însă Părintele este
obligat să muncească o perioadă ca lucrător forestier. Părintele mărturisește din experinența
personală că acest tip de credință, prin suferință, a fost cel care l-a putut apropia cel maim ult de
Dumnezeu. Deși suferința era mare, faptul că alții mureau lângă ei îi întărea în credință și mai
tare, totuși găseu moartea ca pe o ușă de scăpare.

Radu Gyr, poet și dramaturg al secolului XX, moare în lagărele comuniste lăsând-și o
parte din viață în versurile sale. În timpul “fenomenului Pitești” este scrisă faimoasa colindă în
versuri „A venit și-aici Crăciunul” în care sunt exprimate sentimente de tristețe, de suferință,
fiind evidențiat caracterul teologic pe care îl are. În primele două versuri, poetul ne introduce
într-o atmosferă de iarnă care este dominată de o melancolie apăsătoare. Surghiunul pe care îl
simt deținuții nu este doar cel trupesc, este și cel spiritual.

Părintele Dimitrie Bejan a trăit acest surghiun, și nu numai; el este cel care a scris
„Mărturisiri din mlaștina disperării”, acesta a prins ”fenomenul Pitești” și reeducarea care a adus
cele mai crâncene pedepse. În Săptămâna Mare a postului Paștilor drumul crucii era reconstituit
de cei întemnițați pentru Cuvântul lui Hristos- unul era bătut pe cruce , în timp ce altul îi târa
trupul, fiind și el la rândul lui bătut și biciuit precum Mântuitorul. În carte amintește despre
„grupul lui Valeriu”, deși toți cei care se aflau acolo trăiau cu nădejdea în Hristos. Acest grup de
care amintește părintele Bejan suporta totul din dragoste pentru Hristos, în plus rugându-se și
pentru cei ce-i chinuiau. Această dragoste au avut-o sfinții, iar la sfinți mă refer la orice om care
a dus o viață plăcută lui Dumnezeu.

Când ne adresăm sfinților, îi numim cuvioși, mucenici sau în alte moduri prin care ne
exprimăm evlavia, considerația față de jertfa lor. Această adresare are un numitor comun, faptul
că toți aceștia au avut același mod de viață: unii au trăit în pustie și au fost chinuiți de diavol,
alții, dimpotrivă, au stat între oameni și au fost chinuiți de aceștia. Este ca și cum am diferenția
elevii- deși aparțin unor școli diferite, toți sunt elevi.

Și iarăși ne întrebăm adeseori cine sunt sfinții și nu putem să nu vedem că sunt oameni
ca și noi, dar oameni care își dedică viața în totalitate lui Dumnezeu și care pun numele
Domnului mai presus de toate, de ei însuși sau de familie.

La sfințenie se ajunge doar prin Dumnezeu, adică omul când suferă nu numai că nu Îl
vorbește de rău pe Dumnezeu, ci Îi dă mărire atunci când El îngăduie să ai necazuri.

Sf. Ioan al Crucii în lucrarea „Poeme mistice” spune că iubirea lui Dumnezeu a fost, este
şi va rămâne omul şi poetul unei singure mari iubiri aceea a Creatorului lumii, al universului, în
toată măreţia lui. Aspirând spre sfințenie, împlinim îndemnul Mântuitorului de a fi desăvârșiți
după cum și Tatăl nostru desîvârșit este, realizând astfel asemănarea noastră cu Dumnezeu.

Bibliografie:
Alecu, Dan ,,Părintele Arsenie Boca-despre nevoinţa în închisoare”
Arhim. Emilian Nica ,,Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri”
Baciu C.Petru ,,Veşnic osândiţi”
Constantineanu, Lungu , Grația ,,Părintele Iustin Pârvu-viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor”-
Pr. Bejan Dimitrie ,,Bucuriile suferinţei”