Luisa Piccarreta

„Fiica cea Mică a Voinței Divine”

editat de Don Pablo Martín

1
2
 UN CEAS
pentru al urma pe Isus mai de aproape,
pentru a ne uni cu El, pentru a ne îmbrăca din nou în El,
pentru a recopia în noi gândurile sale, intențiile sale,
rugăciunile sale, reparațiile sale, chinurile sale și Iubirea sa;
pentru a slăvi și a satisface cu Isus pe Tatăl,
pentru salvarea și sfințirea noastră și a fraților noștri,
pentru a obține triumful Împărăției sale.

Luisa Piccarreta,
„Fiica cea Mică a Voinței Divine”,
după o continuă contemplare cotidiană a celor
DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE A PĂTIMIRII,
pentru spațiul de 31 sau 32 de ani, spre 1913-1914
le-a pus în scris, din ordinul Părintelui
Sf. Hanibal Maria di Francia,
care a fost primul ce le-a publicat, dându-i el însuși titlul:
«CEASUL PĂTIMIRII»

3
 „În acea zi Domnul
o să facă de scutier locuitorilor din Ierusalim
și care dintre ei se clatină o să devină precum David,
iar casa lui David precum Dumnezeu,
precum Îngerul Domnului înaintea lor.
În acea zi Eu o să fac tot posibilul să distrug
toate persoanele care o să vină împotriva Ierusalimului.
O să revărs asupra casei lui David
și deasupra locuitorilor Ieruslimului
un Spirit de har și de consolare:
o să-l privească pe Acela pe care l-au străpuns,
o să țină doliu precum se ține doliu pentru unicul fiu,
O să-l plângă precum se plânge cel dintâi fiu”

(Zaharia, 12,8-10)

4
1 PENTRU CE ACEASTĂ CARTE?
Isus Cristos este Calea, Adevărul și Viața: nimeni nu merge la Tatăl decât prin
intermediul Lui (Ioan 14,6). Nu este sfințenie, care mai întâi de a ajunge la oceanul
infinit a Voinței Divine, să nu treacă printr-o mare nesfârșită de durere și de iubire a
Pătimirii lui Cristos. Nu este Sfânt care să nu fi meditat cu intensitate și în oarecare
măsură, să nu fi luat parte la această exigentă iubire. Iar SF. Biserică ne face o continuă
memorie: în schimb, celebrarea Euharistică este ”memorialul” trăitor, adică, oferta în
continu reânoită a Sacrificiului Răscumpărării noastre.
Isus Cristos „după ce a împlinit purificarea păcatelor, s-a așezat de-a dreapta
Maiestății Tatălui în înaltul Cerului” (Evrei, 1,3), „El fiind mereu viu pentru a
mijlocii în favoarea noastră” (7,25) în fiecare oră, în fiecare clipă, prezentându-i
Sacrificiul său, durerea și Iubirea sa în numele nostru, a Bisericii sale și a tuturor
creaturilor.
Dar ne vrea să fim asociați cu El, în modul de a putea spune noi: „Sunt răstignit cu
Cristos și nu mai sunt eu că trăiesc, dar Cristos că trăiește în mine. Această viață ce o
trăiesc în carne eu o trăiesc în credința Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a
dat pe Sine însăși pentru mine” (Gal 2,20). „Așadar sunt bucuros de suferințele ce le
suport pentru voi și completez în carnea mea ceea ce lipsește din patima lui Cristos,
în favoarea Corpului său, care este Biserica” (Col 1,24)
Este primul motiv a acestei cărți.
Al doilea motiv, este pentru că, aceste sunt zile de har și de milostivire. În acest timp
pe care îl trăim, este cât mai oportun „să privim pe Acela pe care l-am străpuns”,
privindu-l prin „Duhul Harului și Consolării”. Numai așa putem să ne introducem cu
toată Biserica în al treilea mileniu al creștinătăți, precum ne-a îndemnat să facem
Preaânaltul Pontefice.
Fecioara îndurerată, Mama noastră și Colaboratoarea Răscumpărări, ne invită să
trăim Patima lui Isus în rugăciune și în uniune cu El, a trăi, că este mult mai mult decât
să citim sau să medităm. În acest mod, cine din noi se clatină o să devină precum
David (precum Fiul lui David) și casa lui David (adică Biserica) o să devină precum
Dumnezeu!
În sfârșit al treilea motiv a acestei cărți: în momentul în care trăim este cât mai
necesar. Ne sare în vedere cum se extinde peste tot cruzimea, prin care iubirea multor,
chiar și a Bisericii, s-a răcit. Tabloul încețoșat pictat de Sf. Paul în a doua scrisoare
pentru Timotei (3,1-9) este evident, acela al timpului nostru. Crescând neâncetat
păcatele, în special în națiunile care au fost creștine ajung nivele nemaigândite,
amenință și confundă lumea cu ale sale oribile urmări. Adevărata pedeapsă pe care
omul o dă pentru el însăși este, înlăturarea lui Dumnezeu din viața sa; restul este
rezultatul. De altfel sunt mulți aceia care își urmează drumul înebuniți pe străzile
pierzări eterne, ca și cum nu ar fi fost Răscumpărarea, fără ca nimeni să îi oprească.
Această carte este așadar precum o sală de antrenament, o școală de iubire, de
sfințenie și de uniune cu Isus al nostru Răscumpărător și împreună cu El, în
Voința Tatălui.
Harul Domnului să nu ne permită ca noi să rămânem fără sensibilitate înaintea
acestor motive: Să formăm așadar multe „Ceasuri ale Pătimirii” TRĂITOARE așa
încât în continu să trăiască în noi Patima lui Isus și a Mariei.

5
2 CINE A SCRIS ACEASTĂ CARTE?
Servitoarea lui Dumnezeu LUISA PICCARRETA, „FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI
DIVINE”, precum însăși Isus o numește.
Este important de precizat căci această redactare a „ORELOR PĂTIMIRII” nu ete
rodul unui condei strălucitor a unei scriitoare, dar rodul unei contemplări continue și a
împărtășirii Patimii lui Isus, ceea ce acest suflet a făcut pentru mai mult de treizeci de
ani, de când s-a oferit precum victimă împreună cu Isus, fiind în vârstă de 16 ani, până
în momentul în care a început să le scrie, spre anii 1913-1914. Aceasta a făcut-o numai
din ascultarea Sf. Hanibal M. De Francia.
Așadar nu este ușoară literatura mistică, pentru cine dorește să facă public viziunile
sale proprii s-au rivelările supranaturale: în schimb se tratează de o mărturie dureroasă,
de o viață răstingnită din iubire, pentru anii lungi de suferință la pat trăiți de Luisa ca
și victimă în rugăciune și tăcere, ascultătoare și ascunsă de văzul tuturor. Numai
ascultarea a reușit cu o imensă violență ca Luisa să scrie de ea însăși.
Așadar cele treizecișișase de volume ale jurnalelor ei nu au fost scrise de o scriitoare
celebră sau de dorința de a-și face cunoscute propriile ei rivelări sau viziuni, nu de un
misticism fals și periculos așadar de “Doamna Ascultării” !
Scrierile ei ne arată și ne oferă toată durerea și iubirea lui Isus, și cu ele Darurl
Darurilor, Darul Suprem al Vrerii Sale pentru că așa cum este Viața în Dumnezeu așa
să devină și viața fiilor săi (Împărăția lui Dumnezeu pe care Biserica o proclamă și
pentru care se pregătește: ca Voința lui Dumnezeu să fie pe pământ cum este în Cer);
dar totul ajunge până la noi prin viața sacrificată de Luisa.
Ea poate spune ca și Sf. Paul: «Dacă evanghelia noastră rămâne acoperită la fel
este și pentru aceia care se pierd, la care Dumnezeul acestei lumi a orbit mintea
neâncrezătoare, să nu vadă splendoarea evangheliei glorioase a lui Cristos cea ce este
imaginea lui Dumnezeu. Noi de fapt nu ne predicăm pe noi înșine dar pe Domnul
Nostru Isus Cristos. În ceea ce ne privește pe noi suntem servitorii voștri din iubire
pentru Isus: Este Dumnezeu care a spus “Strălucind lumina în întuneric” a strălucit în
inimele noastre ca să restrălucească cunoașterea gloriei divine ce strălucește pe fața
lui Cristos. Dar noi avem această comoară în vas de lut pentru ca să se vadă că
puterea extraordinară vine de la Dumnezeu și nu de la noi. De fapt suntem
batjocorâți, tulburați din toate părțile dar nu striviți, suntem neajutorați dar nu
disperați, persecutați dar nu abandonați, loviți dar nu uciși: purtând mereu și peste tot
în corpul nostru moartea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se manifeste în corpul
nostru» (2a Cor 4,3-10)
Luisa deține și ne oferă o comoară prețioasă în săracul ei vas de lut: în primul
rând patima lui Isus în ea, deci Vrerea Divină domina în ea. Nu este vasul care
înfrumusețează conținutul ci invers. Luisa este cu siguranță o creatură săracă (din
punct de vedere uman) este una dintre acele persoane care în ochii lumii “nu contează”.
Dar Domnul o asigură că dacă ar fi găsit o altă persoană mai mică și mai săracă decât
ea cu siguranță ar apela pentru a-i încredința această misiune. Căile lui nu sunt căile
noastre. Nouă nu ne rămâne decât să contemplăm cu admirație, tresăltând de bucurie
și adorând în liniște.

6
3 CINE ESTE LUISA PICCARRETA?
Data și locul nașteri: 23 Aprilie 1865, în
Corato (prov. Bari, Italia), Arhidieceza de
Trani–Barletta–Bisceglie și numit în Nazaret.
Data și locul decesului: 4 Martie 1947,
Corato, în vârstă de 82 ani.
Locul unde a trăit: A trăit mereu la Corato
cu familia ei într-o fermă numită „Torre Dispe-
rata” la 30 Km de Corato în Murge. Ultimi 60
de ani din viața sa i-a trăit imobilizată la pat.
Starea civilă: Necăsătorită Fecioară. MIREASA LUI ISUS RĂSTIGNIT, nu a fost
soră dar Isus o chema “adevărata călugăriță a Inimi sale”.
Profesiunea: Victima lui Isus începând cu vârsta de 16 ani.
Temperamentul: „Rușinoasă și fricoasă dar isteață și vioaie; sărea, fugea, făcea
și impertinențe” (spunea ea).
Statura, părul, ochii: „Mereu senină, proaspătă precum Paștele; mică de statură,
ochii isteți, privirea pătrunzătoare cu capul puțin aplecat spre dreapta...!” (spune
despre ea un martor ocular, Mons. Don Luigi D’Oria).
Studii: „Chiar dacă nu deține o știință omenească, cu atât mai mult deține o
înțelepciune cerească din toată știința sfinților. Vorbirea ei te luminează și te
consolează. De felul ei este foarte inventivă. Legat de studii când era mică, a
frecventat doar clasa întâi: deși scrisul ei era plin de erori cu toate acestea nu-i
lipseau termenii de exprimare în conformitate cu revelațiile ce se pare că i le
sugera Domnul Nostru” (scrie de ea Sf. Hanibal Maria de Franța).
Semne particulare: Dorea să trăiască în ascuns, mai mult de atât în ASCULTARE.
Părintele Hanibal scria în 1915:
„Ea vrea să trăiască în singurătate, ascunsă fără să fie cunoscută. Pentru nimic
în lume nu ar fi scris intimitățile și prelungitele comunicări cu adoratul ei Isus. De la
cea mai tânară etate și până azi, urmând cine știe până când; dacă însuși Domnul
Nostru nu ar fi obligato, fie personal, fie prin mijlocul îndrumătorilor ei spirituali, și
al sfintei ascultări, ea nu ar fi scris nimic dar știind că o să-i fie refuzată intrarea în
Paradis, a acceptat cu o imensă violență și generozitate. În esență este că acest
suflet duce o luptă îngrozitoare dintre o preaputernică iubire ascunsă și o ascultare
nesfârșit de dominantă la care trebuie neapărat să cedeze. Iar ascultarea o învingea
mereu. Virtutea ei solidă și încercată ia format caracterul puternic cu un spirit
adevărat, fiindcă se tratează de vreo 40 de ani de când ea lupta cu o puternică
violență împotriva ei știind clar căci Sf. ASCULATRE trebuie să o domineze!”
Îndrumătorii avuți: patru preoți ,numiți de arhiepiscopii diecezani, urmând să aibă
grijă de Luisa pentru tot restul vieții ei, iar Părintele Hanibal Maria de Franța numit
cenzor pentru scrierile Luisei: frecventând-o timp de 17 ani.
Director spiritual: Această descoperire Domnul Nostru vrea să o țină pentru el.
Luisa la vârsta de 9 ani primește Sf. Impărtășanie și Sf. Mir. De atunci Isus i-a stat
mereu alături, conducând-o, învățând-o, corectând-o, făcându-i observați dacă era

7
 necesar, dându-i lecții despre Cruce, despre virtuți și despre viața lui ascunsă,
vorbindu-i în interiorul ei... Mai presus de toate pentru că trebuia să o instruiască
și să o conducă pentru ceva ce nimeni nu ar fi fost în gradul să o facă: „SĂ
TRĂIASCĂ ÎN VOINȚA DIVINĂ”.
Preocupări particulare din viața creștină: De la vârsta de 11 ani a fost numită
„Fiica Mariei” iar de la vârsta de 18 ani a intrat în rândul terțiarilor dominicani
devenind sora MAGDALENA.
Experiențe mistice extraordinare: Dat fiind că Luisa a auzit în interiorul ei vocea
lui Isus împlinind vârsta de 13 ani a avut pentru prima oara viziunea cu Domnul
Nostru de la balconul casei sale care purta Crucea. Ridicându-și ochii spre ea i-a
cerut să-i vină în ajutor. Din acel moment și pentru totdeauna s-a aprins în Luisa o
nemarginită dragoste de a pătimi pentru Isus. Au început atunci pentru ea primele
suferințe fizice ascunse, de la Patima lui Isus, adăugându-se și alte multe patimi
spirituale de neânlocuit, (lipsa lui Isus); și morale (faptul că familia ei a descoperit
suferințele ei schimbându-le ca pe o boală) așa că suferințele ei au fost conoscute și
altora; în sfârșit neânțelegerea și neâncrederea din partea preoților, dar Luisa și-a dat
seama că depindea în totalitate de ei. La toate acestea s-a adăugat o alta teribilă
încercare ce a durat 3 ani. De la vârsta de 13 la 16 ani a trebuit să lupte împotriva
diavolilor, rezistând la atacurile lor: sugestiile lor, tentațiile lor, tulburărilor până
când au fost învinși. În ultimul lor atac Luisa și-a pierdut simțurile și-l vede a doua
oară pe Isus în Patima sa, suferind din cauza păcătoșilor. A fost atunci când a
acceptat starea de VICTIMĂ la care ISUS și Maica Îndurerată au invitat-o să
participe, urmând ca aceste viziuni cu Isus să aibă loc mai des. Luisa obișnuia să ia
parte la diferite suferințe de la Patima lui Isus în particular la încoronarea cu spini,
această suferință i-a provocat lipsa poftei de mâncare, dar dacă mânca vomita mereu
totul. Începând cu vârsta de 16 ani a trăit într-o totală lipsă a hranei până la moartea
sa. Sa hrănit numai cu Sf. Euharistie. Hrana ei era să facă în toate „VOINȚA
TATĂLUI”.
Un alt semn extraordinar: Din cauza suferințelor pricinuite de la Patima lui Isus
Luisa pierdea mereu simțurile și rămânea ÎMPIETRITĂ fără nici un simț vital (de
multe ori pentru mai multe zile), în momentele acelea era necesar de venirea unui
preot de obicei era îndrumătorul ei spiritual pentru a o rechema la viață din starea de
moarte care era, dându-i binecuvântarea în sf. ascultare.
„Alt fenomen extraordinar (a dezvăluit ultimul îndrumător spiritual, Don Benedict
Calvi): în 64 ani care i-a stat la pat nu i-a apărut nici o rană”.
Luisa a murit în ziua de 4 martie 1947, după 15 zile de boală unica declarată din
viața ei: o puternică pneumonie. A murit la sfârșitul nopții având vârsta de 81 de ani,
la aceeași oră când îndrumătorul ei spiritual venea să o readucă la viață din
„obișnuita stare” în care era.
Din nou scrie Don Benedict Calvi:
„Fenomene extrardionarie la moartea ei: cum se vede și în fotografie, cadavrul
Luisei stă cu corpul așezat pe pat, practic ca atunci când trăia; nu a fost posibil să
fie întinsă nici cu forța mai multor persoane. A rămas în acea poziție, de aceea au
trebuit să-i construiască un sicriu special. Atenție, extraordinar: tot corpul ei nu s-a
întărit cum se întâmplă la alte cadavre omenești după moarte, „DURITATEA

8
 CADAVRULUI”. Cadavrul se putea vedea în
toate zilele pentru că a fost expus la vederea
tuturor personelor din Corato ca să o vadă și
să o atingă cu propriile mâini. ESTE UN CAZ
UNIC și EXTRAORDINAR: putând să i se miște
capul fără efort în toate părțile, ridicându-i
brațele,îndoindu-le, îndoindu-i mâinele și toate
degetele. I se puteau ridica și pleoapele
observându-se ochii lucizi și netulburați. Luisa părea că este vie și că doarme. În
timp ce un grup de medici anume convocați, declarau, după atentul examen al
cadavrului că Luisa este cu adevărat moartă și că trebuiau să se gândească la o
moarte adevărată nu la o moarte aparentă, cum de altfel toți își imaginau. Au fost
constrânși de autoritățile civile și de medicul sanitar pentru a o lăsa încă 4 zile,
spun, “PATRU ZILE” pe patul ei de moarte fără să dea nici un semn de alterare
pentru a satisface mulțimea care se înghesuia pentru a o vedea...”
Daruri mistice extraordinare: Un an dupa după ce a rămas definitiv la pat în
vârstă de 23 de ani a primit harul “CĂSĂTORIEI MISTICE” (pe 16 octombrie 1888)
după 11 luni i-a fost reânoit în Cer în prezența Sf. Treimi înfrumusețată de virtuțile
teologale (Credința, Sperața, Dragostea). Practic cu acea ocazie i-a fost încredințată
pentru prima oară Ei DARUL VRERI DIVINE. Puțin după aceea a urmat o ultimă
legătură strânsă cu Isus: “CĂSĂTORIA CU ÎNSĂȘI CRUCEA” (De atunci Isus ia
transmis) dureroasele stigmate de la Patima sa fiind de acord cu cererea făcută de
Luisa ca să le lase invizibile). Răstignirea a fost reânoită mereu în primi ani.
Documente și noutăți despre Luisa: sunt mulți care pot să dea mărturie despre
Luisa, credibili, serioși, competenți în virtuți dintre aceștia: numeroși religioși și
preoți, teologi, profesori, unii din ei chiar viitori episcopi, un cardinal și un sf.
canonizat, sf. Hanibal Maria de Franța. Dar principala sursă de declarație este mai
presus de toate aceea care a dat-o chiar de ea, (cât de mult a făcut Dumnezeu în ea)
valorizată cu sacrificiul ascultări, pentru care Luisa a trebut să scrie propriile
experiențe.
Care sunt aceste scrieri? Sunt jurnalele ei autobiografice: 36 vol. intitulate de Isus:
„Împărăția Voinței mele în mijlocul creaturilor. Cartea Cerului. Chemarea
creaturi în ordine la locul ei și cu scopul pentru care a fost creată de Dumnezeu”.
În primul volum Luisa povestește viața ei trăită până în momentul când a fost
îndemnată să scrie (28 Februrarie 1899), completând un caiet cu „Amintiri din
copilărie”, scris în 1926. A terminat de scris atunci când nu a mai fost obligată să o
facă, 28 decembrie 1938 completând al 36-lea volum și ultimul.
Sunt foarte numeroase rugăciuni, în afară de novene, etc, scrise de ea.
La îndrumările P. Hanibal din anul 1913-1914 a scris „Orele Patimi Domnului
Nostru Isus Cristos”, la care a adăugat din urmă câteva sfaturi și practici.
A mai scris: „Sufletul înconjurat de Voința Domnului” (“mod practic și eficace
de a obține venirea împărăției sale”) și 31 de meditații pentru luna Mai intitulate
„Fecioara Maria în împărăția Voinței Divine”, în data de 6 mai 1930.
În sfârșit există o bogată colecție de scrisori, fiind cele mai deosebite scrieri în
ultimi ei ani din viață.

9
Misiunea Luisei: În frumoasa ei mărturie Sf. Hanibal Maria de Franța a scris:
“Domnul Nostru care din secol în secol descoperă din ce în ce mai mult minunățiile
Iubiri sale se pare că pentru această fecioară pe care EL a găsit-o fără nici o
instrucție o cheama cu numele de cea mai mică de pe pământ, a vrut să formeze în
ea un instrument potrivit pentru o misiune așa nobilă ce nici una nu o poate
compara cum ar fi: TRIUMFUL VOINȚEI DIVINE în univers, în conformitate
cu ceea ce se spune în rugăciunea Tatăl Nostru: „FIAT VOLUNTAS TUA, SICUT
IN COELO ET IN TERRA”.
Isus însuși i-a spus: „Misiunea ta e mare, pentru că nu este vorba de sfințenie
personală dar se tratează de a îmbrățișa totul și pe toți și de a PREGĂTI
ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI MELE GENERAȚIILOR OMENEȘTI.”
Pentru aceasta Isus a chemat-o pe Luisa să fie în fruntea celei de “a doua
generație a Fiilor luminii”: ea este supranumită „Trompeta” –Isus îi spune– că
trebuie să cherme și să adune noua generație prea aleasă și atât de mult așteptată; ea
este „Fiica prima născută”, „scriitoarea și secretara lui Isus”, „cea mai nobilă
învățătoare a științei”, etc... Acestea sunt toate titlurile cu care ISUS o nominează.
De fapt Luisa este „FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI DIVINE” (Titlu cu care ea se
semnează în toate scriile ei și care se citește pe mormântul din parohia Sf. Maria
Greca din Corato).
Ce gândește biserica despre Luisa? Puțini ani după înmormântarea sa,
Congregația Sacră al Sf. Uficiu a autorizat înmormântarea ei în Prohia din care făcea
parte, Sf. Maria Greca din Corato. În martie 1994 Arhiepiscopul de Trani a autorizat
deschiderea cursului de a fi declarată Fericită în data de 20 Noembrie 1994 când s-a
sărbătorit solemnitatea Cristos Rege. Pe 2 Februarie 1996 Sacra Congregație pentru
doctrina de Credință (ex Sf. Uficiu) a autorizat Arhiepiscopul să aibă fotocopiile
scrierilor Luisei ce au fost duse în acea arhivă în 1938. În sfârșit pe 31 Octombrie
2005 a fost solemn clauzurată cursul declarări de a fii fericită în etapa sa diecezană
trecând la Congregația unde sunt declarați Sfinți pe 7 Noembrie 2005, unde totul se
procedează cu pași atenți și siguri.
„Toată abundanța Fiicei regelui;
când intră îmbrăcată în haine brodate cu aur;
în haine strălucitoare e adusă la Rege;
fecioare formează alaiul ei prietenele ei sunt aduse la tine
sunt aduse cu bucurie și veselie sunt conduse în Palatul Regelui...”
(psalmul 44)
Instinctul de Credință al poporului creștin semnificativ o cunoaște și își amintesc de ea
cu numele „LUISA, SFÂNTᾸ”.

10
4 CE ISTORIE A AVUT ACEASTĂ CARTE?
Luisa avea 17 ani când de Crăciun în 1882, a făcut o novenă de pregătire pentru
această Sărbătoare. Vocea interioară a lui Isus o făcea să înțeleagă în această
contemplație de nouă ore în fiecare zi. A avut la sfârșit o viziune, neașteptată al
Copilașului Isus, ce a invitat-o să urce mai mult în viața Harului său și a Iubirii sale. În
acest scop i-a impus de a continua să facă alte 24 de meditații a Pătimirii și morții sale
pe Cruce,distribuindu-le în cele 24 de ore ale zilei.Treizeci și unu de ani mai târziu
(în 1913 - 1914) Luisa a trebuit să scrie fiindu-i impusă ascultarea aceste „ORE ALE
PĂTIMIRII”. De atunci a avut acest zel pentru acest exercițiu, căci cu harul lui
Dumnezeu – spune ea nu l-a lăsat . De atunci a scris „ORELE PĂTIMIRII” în sufletul
ei!
Așadar SF. Hanibal M. De Francia le-a publicat în patru ediții, dând el însuși titlul
de: „CEASUL PĂTIMIRII ”
-Prima ediție (1915) : 5000 de copii
-A doua editie (1916): 2000 de copii
-A treia ediție (1917): 10.000 de copii
-A patra ediție (1924): 15.000 de copii
Toate aceste ediții au avut „aprobarea” și autorizația. În a treia și a patra ediție,
Padre Hanibal a adăugat un titlu: „TRATAT” (sau „MICUL TRATAT”)
„ÎN VOINȚA DIVINĂ” reprezentate de diferite capitole alese din câteva volume a
Luisei.
Sf. Hanibal a murit în anul1927 iar responsabilitatea publicării scrierilor a fost reluat
de D. Benedict Calvi ultimul Îndrumător a Luisei. El a făcut a cincea ediție a „Orelor
Pătimirii” (1934) cu „aprobare”, deja pregătind o a șasea ediție, când în Germania
această operă a fost tradusă în germană cu interes de P. Ludwig Beda, O.S.B., în două
ediții, cu „autorizație”. A fost a cincea ediție, tradusă în italiană. În germană, prima
ediție (1936) a fost de 25.000 de copii; a doua (1938), de 30.000 de copii.
Alte traduceri se pregăteau în diferite națiuni. Așadar cartea s-a răspândit
extinzându-se în cursul celor 23 de ani suscitând mare favoare și entuziasm. Având
mereu aprobare ecleziastică, a fost obiectul numeroaselor critici.
Diferiți martori expun că Sf. Hanibal M. De Francia se bucura de o mare încredere
din partea Papei Sf. Pio X, într-o zi ajungând la casa Luisei, bucuros a povestit că a dus
cartea Sfântului Părinte. Iar Papa a vrut să-i citească un pic, el citindu-i Ora când a fost
răstignit Isus; la un moment dat Papa l-a întrerupt spunând: „Nu așa, Părinte, dar în
genunchi trebuie să fie citită; este Isus Cristos ce vorbește”.
Această carte a fost retrasă din circulație după ce în data de 31 august 1938, a fost
pusă sub Sechestrul cărților interzise, cu un decret al Congregației S. Uficiu.
Alte două cărți a Luisei, publicate de Îndrumătorul ei spiritual („ÎMPĂRĂȚIA
VOINȚEI DIVINE” și „REGINA CERULUI ÎN ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE”)
au avut aceeași soartă. Niciodată nu a fost spus oficial care a fost motivul. Dar același
„Sechestru a cărților interzise”, ce au existat din 1559, a fost suspendat în valoarea sa
juridică, cu o notificare a aceleiași Congregatii pentru Doctrina credinței (Sf. Uficiu).
Aceasta rămâne valoarea sa morală, în sensul, deoarece este mereu o datorie a
conștiinței de a nu pune în pericol credința s-au lecturile periculoase și greșite. Așadar,
interzicerea adevărată și proprie nu mai există. Nu numai, dar „făcându-l fericit pe

11
Fericitul Hanibal M. De Francia AU FOST APROBATE DE BISERICĂ ȘI
SCRIERILE SALE așadar CHIAR ȘI PREZENTĂRILE OPERELOR LUISEI”. Iar
aceasta mai presus de toate, cu deschiderea Cauzei pentru a fi numită fericită Luisa,
făcută la Corato pe 20.11.1994 și consemnarea scrierilor sale din partea Congregației
Sacre. Este un timp pentru fiecare lucru sub soare; a ajuns timpul în care Biserica vrea
să așeze lumina pe candelabru, adică Luisa în locul care Voința Divină i-a pregătit-o în
Biserica sa. Laudă și slavă lui Dumnezeu.

5 DE LA PREZENTARE SAU
„INTRODUCEREA CEASULUI A DUREROASEI PĂTIMIRI”.
SCRISĂ DE SFÂNTUL HANIBAL MARIA DE FRANCIA
„CEASUL PĂTIMIRII”
scrisă de o persoană devotată
Providența Divină, care în fiecare timp inspiră suflete care
să-l cunoască, să-l iubească și care să-l facă să fie cunoscut
de către alții, a inspirat un suflet precum am amintit în primul
capitol al acestui mic tratat, care s-a consacrat chinurilor
Divinului Răscupărător.
Particularitatea inspirației pe care a avut-o acest suflet
formează un nou și suficient beneficiu în modul în care am
putea contempla pătimirile Domnului Nostru Isus Cristos;
adică pentru a rechema una câte una cele douăzeci și patru de
ore de la cinci după amiază de Joia Sfântă până la ora cinci
după amiază de Vinera Sfântă; și de a contempla oră după
oră ceea ce Isus Cristos a suferit mai târziu în cele douăzeci
și patru de ore.
Am spus că este nouă această metodă, nu încât de a transforma pătimirile Domnului
Nostru și a celor 24 de ore, dar în ceea ce privește forma, sentimentele și a scopurilor
care formează totul nou.
Așadar nu este nouă împărțirea în cele 24 de ore a Pătimirii Domnului Nostru Isus
Cristos; pentru că aceasta este ceea ce se chiamă CEASUL PĂTIMIRII și care se
găsește în multe cărți consacrate, precum: Filotea del Riva, Grădina Spirituală, nu
înseamnă că operele spirituale a Doctorului, Sfintei Biserici Sf. Alfons chiar dacă în
diverși Autori există câte o mică diferență în ceea ce privește orele.
Precum fiecare vede, această devoțiune a CEASULUI DUREROS dintre toate acelea
care ne interesează fiind Patima Domnului Nostru Isus Cristos și durerile Preasfintei
sale Mame, este printre primele, pentru că analizează și meditează unul câte unul toate
pătimirile externe și interne a adorabilului Nostru Răscumpărător Isus Cristos. Este un
fel de Calea Crucii mai întreagă si completă pentru că ne face cunoscut ceea ce Domnul
Nostru a suferit chiar de când și-a luat rămas bun de la Preasfânta sa Mamă, de unde a
început practic Patima sa ,deci nu de la condamna la moarte, din curtea lui Pilat, pentru
a merge la moarte, urmând întîlnirea cu Apostolii în Cenacol, Patima în Grădina
Măslinilor, iar apoi Prinderea, etc....

12
 Dar ceea ce vă este nou, în CEASUL PĂTIMIRII a Sufletului singuraitic care l-a
scris și mi l-a încredințat , deci, este în primul loc repararea celor 24 de ore în care nu a
făcut numai amintind, cum fac Autorii menționați mai sus de mine, mulțumindu-se de
a spune: De la 6 la 7 dimineața Isus este condus la Pilat – de la 7 la 8 este condus la
Irod, etc.... dar de ceea ce se întâmplă în fiecare oră, Sufletul afascinat și singuratic
face o vie descriere și adaugă opinii, afecțiuni și reparații. În al doilea loc, aceste
afecțiuni și aceste reparații sunt așa singulare, noi și intime încât nu se pare a fi Operă
umană, dar cerească.
Totul apare nou în aceste sfinte meditări. Chiar dacă nu se meditează numai acele
mistere prin care mult a fost scris și meditat de diferiți sfinți Autori nu mai puțin divina
inspirație, care înfăptuește mereu lucruri noi și variază în multe forme harul său
(multiformis gratia Dei), e manifestă prin intermediul acestui suflet într-un mod
totul singular.
Să spunem că evlavioasa persoană care scrie nu este un intelectual, abia cunoaște
să citească și să scrie. Si totuși pătimirile, umilirile, violențele, torturele adoratului
Răscumpărător Isus sunt pe viu descrise, cu termene care pătrund inima, o
emoționează, o impresionează, o atrage spre Iubire.
Iubirea, trebuie să o notăm, da, Iubirea divină, în cea mai rezervată expresie este nota
predominantă al acestui CEAS AL PĂTIMIRII: iubirea lui Isus Cristos pentru oameni
și iubirea acestui Suflet singuratic pentru Isus Cristos.Este o îndrăgostită care se
manifestează în cea mai iubitoare compasiune pentru Alesul ei, îl compătimește, îl
mângâie, îl îmbrățișează, îl sărută și din nou îl sărută îl acompaniază în fiecare pătimire
cu o înlocuire continuă, adică se așează ea, pentru cât stă în ea, în locul Iubitului chinuit
și primește totul asupra sa, precum în această înlocuire evlavioasă ar fi vrut să-i evite
chinurile Supremu-lui Bine acum pentru atunci. Pentru acest Suflet contemplativ nu
există trecut: ea reproduce scenele precum sunt prezente și se identifică. În excesul
compasiunii și a iubirii ea înaintează cu multă încredere spre Alesul ei,căci sărutându-i
ochii, fața, pe gură, pe mâini, pe picioare, pe Inimă, cere și ea săruturi iubitoare de la
Isus, cu o așa de mare încredere, că în puține suflete a celor mai iubitoare se observă
ceva asemănător. Este Mireasa Cântecelor ce exclamă: ”mă sărută El cu sărutul
buzelor sale”. Nu se poate pune în dubiu, dacă Domnului Nostru îi place mult devotata
teamă, nu mai puțin îi place Inimii sale iubitoare, o filială și o afecțiune încrezătoare.
Și cum să nu-l avem în Acela care putându-ne salva vărsând numai un singur strop de
Sânge prețios, vrea să verse totul în mijlocul celor mai nemaigândite torturi și a celor
mai vulgare violențe, pentru a ne demonstra cât ne iubește? Poate cere prea mult un
suflet când cere săruturi de la Isus care ne-a dat și ne dă mereu pe El însuși? Și pentru
ce ar trebui să ne rețină de la această mare încredere de iubire păcatele noasre, când ne-
am purificat cu căință si umilință? Poate nu este adevărat că Tatăl fiului rătăcitor, când
îl vede reântors, îl îmbrățișează și îl umple de sărutări? (Lc. 15,17). Iar mielul pe umerii
Bunului Păstor nu a fost și el mângâiat și sărutat? Poate nu este adevărat ce spunea
acel îngeraș îndrăgostit de Isus, Sf. Agneza: ”Eu îl iubesc pe Acela, cu cât mai mult îl
îmbrățișez și îl ating, cu atât mai mult am devenit pură și castă?” Ah! Încrederea
iubitoare ce pornește dintr-o inimă umilă , îi fură Inima lui Dumnezeu! Este acest mod
de a deveni copii, cum a învățat Domnul Nostru, când îmbrățișând la pieptul său iubitor
un copilaș dulce spuse: ”Precum aceștia este Împărăția Cerurilor ” (Mt. 18,2).

13
 Aceasta este încrederea care se manifestă din fiecare pagină al acestui CEAS AL
PĂTIMIRII. Iar sufletul care ia în mâini această carte și se introduce în acest evlavios
exercițiu fiind însoțită de aceasta, puțin câte puțin o să se găsească părtaș la:
sentimenete, compasiuni, iubire, de încrederea prin care este plină și din abundanță.
Câteodată, Sufletul singuratic în această carte, îl introduce pe Domnul Nostru Isus
Cristos să vorbească; iar atunci acele cuvinte la care se referă nu mai este un sentiment
particular, dar o inspirație care se manifestă cu acele expresii prin care sufletul este
capabil: așadar fiecare inspirație și revelație ce trece prin mintea omenească dând
naștere după capacitate sau de intuitul mistic a aceluiaș individ. De aici reiese diferența
de exprimare a sufletelor contemplative asupra aceluiaș argument.
Dar dacă sufletul autor al acestui CEAS DUREROS obține efecte noi, aș putea spune
că este unica făcând asemenea reparații.
Întradevăr, reparațiile tuturor supărărilor pe care le primește Domnul Nostru Isus
Cristos a fost mereu principalul obiect a multor suflete iubitoare și a multor cărți de
devoțiune, iar în anumite circumstanțe de speciale revelații. De exemplu: avem scrierile
Fericitei Margherita Alacoque, că în devoțiunea Inimii Preasfinte a lui Isus include
speciale reparații. Încă și mai directe, în acest scop sunt devoțiunile Preasfântului nume
a lui Isus și a Feței sale Preasfinte, în care a avut frumoase revelații carmelitana,
Venerabila Sora Maria a Sf. Petru. De obicei toate aceste reparații vin formate din
ascultări, pin a cere iertare și din rugăciuni.
Reparațiile acestui CEAS AL PĂTIMIRII sunt în schimb o unificare cu însăși
reparațiile Domnului Nostru Isus Cristos. Este o închidere în profunzime, în
sentimentele Inimii Preasfinte a lui Isus, în pătimirile sale divine; iar cu Isus ce
pătimește, care se roagă, care se oferă și repară, sufletul compătimește se roagă oferă și
repară. Si pentru ce lucru repară? Aici reparațiile se extind , se multiplică la infinit, și se
adaptă la fiecare specie de păcat care poate să aibă relații cu singurile pătimiri a
Domnului Nostru. De la primul la ultimul cuvânt, se poate spune că această operă este
o continuă și o complexă reparație a tuturor păcatelor cu toate speciile lor și nu numai
a păcatelor grave, dar chiar și de cele mai ușoare și nu numai de păcatele care erau
făcute împotriva Persoanei adorabile a lui Isus Cristos, când era în mâinile dușmanilor
săi, dar de toate păcatele prezente, trecute și viitoare, în persoana tuturor păcătoșilor,
fie condamnate sau alese. Sufletul răbdător se aruncă aș spune în fiecare pătimire a
Domnului Nostru; nici nu măsoară pentru căt poate fi făcut de o ființă umană, infinitul
abis, iar unindu-se cu infinitele intenții reparatorii a Omului-Dumnezeu chinuit, oferă
pentru El, oferă Tatălui, oferă Justiției Divine reparații infinite pentru toate și pentru
toți!
Așadar este o mare și necesară reparație universală de care are nevoie timpurile
noastre, s-a înmulțit nerecunoștința generațiilor prezente!

VALOAREA ȘI UTILITATEA ACESTUI CEAS

A PĂTIMIRII ȘI CÂT ÎI ESTE DE PLĂCUT DOMNULUI NOSTRU
Cu o excepție indispensabilă și cu o perfectă resemnare a judecății Sfintei Biserici și
fără să solicite o altă credință decât cea umană, corectă fiind înțelepciunea Decretului
dat de Urban al.VIII. lea eu transcriu aici câteva revelații ce Domnul Nostru Isus

14
Cristos ar fi făcut acestui Suflet singuratic prin care a inspirat această operă: revelații
care demonstrează cât îi este de plăcut Inimii adorabile a lui Isus și câtă bucurie îi dă.
Încep cu o scrisoare ce mi-a fost trimisă de persoana Autor:
”Prea Reverendu-le Părinte iată în sfârșit vă încredințez Orele scrise ale Pătimirii, iar
totul să fie pentru slava Domnului Nostru. Adaug și o altă broșură în care conțin
efectele, meritele și promisiunile lui Isus pentru cine face aceste ore ale Pătimirii. Eu
cred căci acela care o să le mediteze fiind păcătos, o să se convertească, dacă este
imperfect devine perfect, dacă este sfânt, devine și mai sfânt, dacă este tentat, o să
găsească victoria, dacă este suferind o să găsească în aceste ore putere, medicamentul,
confortul; iar dacă sufletul său este slab și sărac, o să găsească o hrană spirituală și o
oglindă unde o să se admire în continu pentru a se înfrumuseța și a se face asemănător
cu Isus modelul nostru.
Este mare plăcerea ce o are binecuvântatul Isus prin meditarea acestor ORE, că ar
vrea să fie cel puțin câte o fotocopie, pentru fiecare oraș sau sat și de a se pune în
practică, pentru că atunci ar avea reparații, iar Isus ar simții reproducându-se însăși
vocea și rugăciunile sale, pe care le înălța Tatălui său în cele 24 de ore a dureroasei
sale Pătimiri; iar dacă aceste ore s-ar face cel puțin în fiecare sat sau oraș de mai multe
suflete, mi se pare că Isus mă face să înțeleg că Justiția Divină ar rămâne în mare parte
calmă fiind oprite și reduse pedepele sale, în aceste timpuri triste de turmentări și
vărsare de sânge. Face-ți Dumneavoastră, reverendu-le Părinte, apel la toți; așa să se
împlinească opera pe care amabilul meu Isus m-a făcut să o fac.
Așadar vă spun că scopul acestor ORE ALE PĂTIMIRII nu este pentru a povesti
istoria Pătimirii, pentru că sunt multe cărți care tratează acest argument evlavios și nu
ar fi fost necesar să se facă alta; dar scopul este de a da REPARAȚIE, unind împreună
(să se noteze) diferitele puncte a Pătimirii Domnului Nostru cu diferența multor
suferințe, iar împreună cu Isus facând o demnă reparație, refăcându-l aproape de tot
ceea ce toate creaturile Îi datorează; și de aici vin diferitele moduri de reparație în
aceste ORE, cum ar fi: în anumite pasaje se binecuvântează, în altele se compătimește,
în altele se laudă, în altele se confortă chinuitul Isus, în altele se compensează, în altele
se imploră, se roagă, se cere. Așadar vă las Vouă Reverendu-le Părinte, de a face
cunoscut cu o introducere scopul acestor scrieri”.
Broșura despre care vorbește Autoarea la început este scrisoarea recopiată, conține
ceea ce Domnul Nostru i-a spus.

6 DIN DIFERITELE VOLUME A JURNALULUI

AUTOBIOGRAFIC A LUISEI
Găsindu-mă în obișnuita mea condiție, mă gândeam la Patima Domnului Nostru, iar
în timp ce făceam aceasta a venit și mi-a spus:
„Fiica mea, îmi face mare plăcere cine meditează mereu Patima mea, simțindu-se
îndurerat mă compătimește și așa mă simt confortat în cursul Pătimirii mele în toate
suferințele; iar sufletul meditând-o mereu, îmi oferă o hrană continuă.
În această hrană sunt diferite condimente și gusturi, care formează diferite efecte;
deoarece, în cursul Pătimirii mele mi-au dat funii și lanțuri pentru a mă lega, sufletul
mă dezleagă și îmi dă libertatea; aceia m-au disprețuit, m-au scuipat și dezonorat; ea mă
apreciază, mă curăță de acele scuipări și mă onorează. Aceia m-au dezbrăcat și m-au

15
biciuit; ea mă reânsănătoșește și mă îmbracă. Aceia m-au încoronat cu spini, tratându-
mă precum un rege luat în batjocură, mi-au amărât gura cu fiere și m-au răstignit;
sufletul meditând toate chinurile mele, mă încoronează de slavă mă onorează precum
Regele său, îmi umple gura de dulceață dându-mi hrana cea mai delicioasă, care este
însăși memoria faptelor mele și dându-mă jos de pe Cruce, mă face să înviu în inima
sa, dându-i Eu ca recompensă, ori de câte ori face aceasta, o nouă viață de Har:
deoarece ea este hrana mea, iar Eu mă fac hrana sa continuă. De unde lucrul care îmi
place cel mai mult este să se mediteze mereu Patima mea.” (Vol. 7, 9 Noiembrie 1906)
  

„Fiica mea, cine se gândește mereu la Patima mea, formează în inima sa un izvor, iar
cu cât se gândește mai mult, cu atât mai mult acest izvor se mărește iar din moment ce
apele care izvorăsc sunt ape comune pentru toți, așa această origine a Pătimirii mele, ce
se formează în inimă, este de folos pentru binele sufletului, pentru slava mea și binele
creaturilor.”
Iar eu: „Spunemi, Binele meu, cum ai să-i compensenzi pe aceia ce fac ORELE
PĂTIMIRII precum Tu m-ai învățat?”
Iar El: „Fiica mea aceste ORE nu o să le privesc precum lucrurile voastre, dar
precum lucruri făcute de mine și am să vă dau însăși meritele mele, precum Eu aș suferi
în acel moment Patima mea; și așa o să vă fac să obțineți aceleași efecte, după cum sunt
dispuse sufletele. Aceasta pe pământ, așadar un lucrul mai mare nu aș putea să vă dau.
După aceea în Cer aceste suflete am să mi le așez în fața mea, fulgerându-le cu scântei
de iubire și de bucurii, de câte ori au făcut ORELE PĂTIMIRII MELE, iar ei
fulgerându-mă pe mine. Ce dulce încânt o să fie aceasta pentru toți Fericiții!” (Vol. 11,
10 Aprilie 1913).
  

Stăteam și mă gândeam la ORELE PĂTIMIRII scrise, fiind fără indulgență; cine le

face nu câștigă, în timp ce sunt multe rugăciuni îmbogățite de multe indulgențe... În
timp ce gândeam așa, al meu mereu amabil Isus, binevoitor, mi-a spus: „Fiica mea, cu
rugăciuni de indulgență se câștigă câte ceva. În schimb cu ORELE PĂTIMIRII MELE,
care sunt însăși rugăciunile mele, reparațiile mele este totul iubire, sunt ieșite practic
din adâncul Inimii mele. Poate ai uitat de câte ori m-am unit cu tine pentru a le face
împreună și am schimbat pedepsele în haruri pe tot pământul? Așadar este mare
satisfacția mea, că în schimbul indulgenței dau sufletului o abundanță de iubire, ce
conține prețuri incalculabile de o infinită valoare. Iar apoi când lucrurile sunt făcute
pentru o iubire pură, Iubirea mea își găsește libertatea și nu este indiferentă când
creatura dă consolare și libertate Iubirii Creatorului.” (Vol. 11, 6 Septembrie 1913).
  

Scriind ORELE PĂTIMIRII mă gândeam în sinea mea: Câte sacrificii pentru a scrie
aceste ORE ALE PĂTIMIRII, în general așezând pe hârtie acte interne concrete că
numai între mine și Isus au trecut! Care o să fie recompensa ce El o să-mi dea?
Iar Isus făcându-mă să aud vocea sa afectuoasă și dulce, mi-a spus: „Fiica mea, ca
recompensă pentru că ai scris ORELE PĂTIMIRII, pentru fiecare cuvânt ce l-ai scris o
să-ți dau un sărut, un suflet.”

16
 Iar eu: „Iubirea mea, aceasta pentru mine; iar celor care o să le facă ce o să le dai?”
Iar Isus: „Dacă o să le facă împreună cu mine și cu însăși Voința mea, pentru fiecare
cuvânt ce o să le recite o să le dau lor un suflet, pentru că toată valoarea mai mare sau
mai mică a acestor ORE ALE PĂTIMIRII se află în o mai mare sau o mai mică uniune
pe care o au cu mine. Și făcându-le cu Voința mea, creatura se ascunde în Vrerea mea
și acționând Vrerea mea, pot să fac tot binele pe care îl vreau, chiar și prin intermediul
unei singur cuvânt. Și aceasta, de fiecare dată când o să le faceți.”
Altă dată mă plângeam lui Isus că după multe sacrificii în a scrie aceste ORE ALE
PĂTIMIRII, erau prea puține suflete ce le făceau. Iar El: „Fiica mea, nu te plânge: și
chiar de ar fi una singură, ar trebui să fii bucuroasă. Nu aș fi suferit toată Patima mea,
chiar dacă trebuia să se salveze un singur suflet? Așa tu. Niciodată nu trebuie să se
omită binele, pentru că puțini profită; tot răul este pentru cine nu profită. Și cum Patima
mea a obținut meritul pentru Umanitatea mea, așa încât toți s-ar salva, din nefericire nu
toți se salvează (pentru că Voința mea era aceea de ai salva pe toți și meritam ceea ce
Eu voiam, nu după profitul pe care creaturile le-ar fi făcut), așa tu, după cum voința ta
s-a unit cu a Mea, pentru a face bine tuturor, așa ai să rămâi recompensată. Tot răul este
pentru aceia, care putând, nu îl fac. Aceste ORE sunt cele mai prețioase din toate,
pentru că nu este altceva decât repetarea a ceea ce am făcut în cursul vieții mele
mortale și ceea ce continui să fac în Preasfântul Sacrament. Când aud aceste ORE A
PĂTIMIRII MELE, aud însăși vocea mea, însăși rugăciunile mele; în acel suflet văd
Voința mea, care este aceea de a vrea binele tuturor și de a repara pentru toți, iar Eu mă
simt transportat să lociuesc în ea, pentru a putea face în ea ceea ce face ea însăși. Oh!
Cât aș iubi chiar și una singură în sat să facă aceste ORE A PĂTIMIRII MELE ! M-aș
auzi pe mine în fiecare sat, iar Justiția mea, în aceste timpuri în mare parte înfuriată, ar
rămâne în parte calmă.”
Adaug: într-o zi făceam ORA în care Mama Cerească l-a înmormântat pe Isus, iar eu
o urmam îndeaproape pentru ai ține companie în amara sa tristețe pentru a o compătimi.
Aceasta nu obișnuiam să o fac mereu, numai câteodată. Acum eram indecisă dacă
trbuie să o fac sau nu. Iar binecuvântatul Isus, totul iubire era ca și cum m-ar fi rugat,
spunându-mi: „Fiica mea, nu vreau să o abandonezi; ai să o faci din iubire pentru mine,
în onoarea Mamei mele. Să ști că ori de câte ori o faci, Mama mea se simte precum ar fi
în persoană pe pământ, repetând viața sa, așadar este acea slavă și iubire ce mi-a dat-o
mie pe pământ; iar Eu simt că Mama mea ar fi din nou pe pământ cu afecțiunile sale
materne, iubirea sa și toată slava pe care Ea mi le-a dat. Așadar te țin în cont de
Mamă.”
De unde, îmbrățișându-mă, simțiam că îmi spune taci, taci: „Mama mea, mama” și
îmi sugerea ceea cea a suferit Mama Lui dulce în această ORĂ, iar eu o urmam. Iar de
atunci înainte nu am mai lăsat-o, ajutată de Harul său. (Vol. 11, Octombrie 1914).
  

Făceam ORELE PĂTIMIRII, Iar Isus, satisfăcut mi-a spus: „Fiica mea dacă tu ai ști
marea mea satisfacție ce o am în a te vedea repetând și iar repetând, tu ai rămâne
fericită. Este adevărat că Sfinții mei au meditat Patima mea și au înțeles cât am suferit
și s-au topit în lacrime de compasiune, așa încât se simțeau consumându-se din iubire
pentru chinurile mele, dar într-un mod nu așa continuat și mereu repetat în această

17
ordine. Așadar pot spune că tu ești prima care îmi dă acest gust atât de mare și special
și mergi fărămițând în tine din oră în oră Viața mea și ceea ce am suferit. Iar Eu mă
simt mult atras, căc din oră în oră te hrănesc și mănânc cu tine aceeași mâncare și fac
împreună cu tine ceea ce faci tu. Dar să știi că am să te recompensez din abundanță de
o nouă lumină și de noi haruri; chiar și după moartea ta, ori de câte ori o să se facă pe
pământ de către suflete aceste ORE A PĂTIMIRII MELE, Eu în Cer am să te învălui
de o nouă lumină și slavă”. (Vol. 11, 4 Noiembrie 1914).
  

Continuând a scrie, adorabilul meu Isus se făcea văzut încercuit total în lumină, ce se
transmitea dinăuntrul Umanității sale Preasfinte ce îl înfrumsețea, în modul de a forma
o viziune încântâtoare. Eu am rămas surprinsă, iar El mi-a spus: „Fiica mea, fiecare
durere ce o suferi, fiecare picătură de sânge, fiecare rană, rugăciune, acțiune, pas, etc,
a produs o lumină în Umanitata mea, în modul de a mă înfrumuseța și a ține răpiți
toți Fericiți. Acum, sufletul la fiecare gănd ce face pentru Patima mea, la fiecare
compătimire, reparație, etc, nu face altceva decăt să ia lumină din Umaniatea mea
înfrumusețându-se și asemănând cu mine. Așadar un gând în plus pentru Pătimirea mea
o să fie o lumină în plus, ce o să-i poarte o bucurie eternă”. (Vol. 11, 23 Aprilie 1916).
  

Găsindu-mă în obișnuita mea condiție, m-am trezit în afară de mine însă-mi și l-am
găsit pe amabilul meu Isus, totul transpirat de sănge, cu o coroană de spini oribilă. Mă
privea cu dificultate printre spini și mi-a spus: „Fiica mea, lumea s-a corupt pentru că a
pierdut gândul Pătimirii mele. În întuneric nu a găsit lumina Pătimirii mele ce o
îndrepta, făcându-i cunoscută iubirea mea și câte chinuri mă costă sufletele, putea să se
îndrepte să iubească pe Cine întradevăr l-a iubit, iar lumina Pătimirii mele conducându-
l îl proteja de toate pericolele. În slăbiciune nu a găsit puterea Pătimirii mele care o
susținea în nerăbdare nu a găsit oglinda răbdării mele, rușinându-se, și-ar fi făcut o
necesitate dominându-se pe sine însăși. În dureri nu a găsit confortul chinurilor lui
Dumnezeu, căci susținându-le pe ale sale îi inspira iubire pentru a pătimii.În păcat nu a
găsit Sfințenia mea, căci făcându-i față îi inspira ură pentru păcat...Ah! În toate a
profitat omul, pentru că s-a îndepărtat în toate de Acela care putea să-l ajute. Așadar,
lumea a pierdut echilibrul. A făcut precum un copil, care nu a vrut să-și mai recunoască
mama; precum un discipol care nerecunoscându-și maestrul, nu a vrut să mai audă
învățămintele nici să învețe lecțile sale. Ce o să fie de acest copil sau de acest discipol?
O să fie durere pentru ei înșiși și teroarea, durerea societăți... În așa fel a devenit omul:
teroare și durere, dar durere fără milă. iar lumina Pătimirii mele, conducându-l îl
avertiza de toate pericolele Ah! Omul decade, decade mereu, iar Eu îl plâng cu lacrimi
de sânge!” (Vol. 11, 2 Februarie 1917).
  

Găsindu-mă în obișnuita mea condiție, mă uneam toată în al meu dulce Isus iar apoi
mă revărsam toată în creaturi, pentru a da totul și tuturor pe Isus; iar al meu amabil Isus
mi-a spus: „Fiica mea, ori de câte ori creatura se unește cu mine dă tuturor creaturilor
un flux de Viață Divină, iar creaturile după cum au nevoie obțin efectul lor: cine este
slab obține forță, cine este dur în greșeli obține lumină, cine suferă primește confort, și
așa de tot restul”.

18
 Apoi m-am găsit în afară de mine însă-mi; mă găseam în mijlocul multor suflete –se
părea că erau suflete din purgator și Sfinți– ce nominau o persoană de mine cunoscută,
moartă nu de mult spunându-mi: „El se simte fericit văzând că nu este suflet ce intră în
Purgator care să nu aibă impronta ORELOR PĂTIMIRII, iar ajutată și curtegiată de
aceste ORE să ia parte într-un loc sigur; și nu este suflet care să zboare în Paradis care
să nu fie acompaniată de aceste ORE ALE PĂTIMIRII aceste ORE fac să ploae din
Cer o continuă rouă pe pământ, în Purgator și până în Cer.”
Auzind acestea, spuneam în sinea mea; poate iubitul meu Isus, pentru a menține
cuvântul dat, că pentru fiecare cuvânt a ORELOR PĂTIMIRII ar fi dat un suflet. Fă să
nu fie nici un suflet salvat care să nu se servească de aceste ORE. După aceea m-am
întors în mine însă-mi și găsind-ul pe al meu dulce Isus, l-am întrebat dacă este
adevărat. Iar El: „Aceste ORE sunt ordinea Universului și pun în armonie Cerul și
pământul și mă blochează de a nu trimite lumea pentru a fi distrusă. Simt că sângele
meu se pune în circulație, rănile mele, iubirea mea și tot ceea ce am făcut învăluind-ui
și salvănd-ui pe toți. Iar cum sufletele fac aceste ORE ALE PĂTIMIRII, simt că dau
viață sânge-lui meu, rănilor mele, nerăbdări mele de a salva sufletele. Auzind
repetându-se Viață mea, cum ar putea să obțină ceva bun creaturile, dacă nu prin
mijlocul acestor ORE?.. De ce ai dubi? Lucrul nu este al tău, dar al meu; tu ai fost
forțatul și instrumentul slab”. (Vol. 12, 16 Mai 1917).
  

Continuând obișnuitele ORE ALE PĂTIMIRII, amabilul meu Isus mi-a spus:
„Fiica mea, lumea stă într-un continu act de reânoire a Pătimirii mele, iar din moment
ce imensitatea mea învălue totul, înăutru și în afara creaturilor, așa încât în contact cu
ei sunt constrâns să primesc cuie, spini, bice, disprețuiri, scuipări și tot restul ce am
suferit Pătimând și chiar mai mult. Acum cine face aceste ORE ALE PĂTIMIRII, în
contact cu aceste suflete simt că mi se extrag cuiele, se fărâmițează spinii, îmi îndulcesc
rănile, îmi îndepărtează scuipările; mă simt recompensat în bine răul pe care mi-l fac
alții; iar Eu, simțind căci contactul lor nu îmi fac rău, dar bine, mă sprijin mereu mai
mult asupra lor.”
Mai mult de atât, reântorcându-se binecuvântatul Isus vorbind de aceste ORE ALE
PĂTIMIRII, a spus: „Fiica mea, să știi căci făcându-se aceste ORE, sufletul ia
gândurile mele și le face ale sale, ia cele mai intime fibre ale mele, făcându-le ale sale,
iar înălțându-se sus, între Cer și Pământ face însăși datoria mea, fiind colaboratoare,
spune împreună cu mine: Ecce ego, mitte me; vreau să-ți dau reparație pentru toți,
răspunzându-ți pentru toți și obținând binele pentru toți”. (Vol. 11, 6 Noiembrie 1914).
  

În această dimineață binecuvântatul Isus, venind, mi-a spus: „Fiica mea, crucile,
mortificațiile și orice specie de cruce ce o să fie îmbibată în gândul Pătimirii mele
pierde jumătate din asprime și din greutate”. Apoi, precum un fulger, a dispărut.
În timp ce făceam cîteva reparații și adorații în interiorul meu El s-a întors și a
adăugat: „Este mare cosolarea mea văzând refăcut în tine ceea ce Umanitatea mea a
făcut multe secole înainte, pentru că orice lucru ce Eu am determinat ca fiecare suflet să
facă, a fost făcută mai întâi în Umanitatea mea. Dacă sufletul corespunde, reface în ea
însăși ceea ce Eu am făcut pentru ea; iar dacă nu corespunde la acestea, rămâne făcut
numai în mine, avertizând Eu o amărăciune de nedescris.” (Vol. 6, 5 Iunie 1905 )

19
 Adaug; mă gândeam în sinea mea la dulcea mea Mamă și Isus mi-a spus: „Fiica mea,
Mamei mele dragi niciodată nu i-a scăpat nici un gând de la Patima mea, iar cu
intensitatea ce o repeta, s-a învăluit toată, toată în mine. Așa se întâmplă cu sufletul:
repetând cu intensitate ceea ce Eu am suferit, vine și se învăluie totul în mine.” (Vol.
11, 24 Martie 1913).
  

Stăteam și mă rugam pentru un suflet muribund cu o reală teamă și nerăbdare, iar

al meu amabil Isus, venind mi-a spus: „Fiica mea, de ce te temi? Tu nu ști că pentru
fiecare cuvânt din Pătimirea mea, pentru fiecare gând, compătimire, reparație,
amintindu-și de chinurile mele, multe căi de comunicare precum electricitatea se
deschid între Mine și suflet, așadar de multe și diferite frumuseți sufletul se
îmbogățește? Ea a făcut ORELE PĂTIMIRII MELE, iar Eu am să o primesc precum
o fiică a Pătimirii mele, îmbrăcată cu Sângele meu și ornată cu rănile mele. Această
floare a crescut în inima ta, iar Eu o binecuvântez și o primesc în a Mea precum o
floare preferată”. Iar în timp ce spunea aceasta, din inima mea se desprindea o floare
luându-și zborul spre Isus.” (Vol. 12, 12 Iulie 1918).
  

Stăteam și mă gândeam la Patima dulcelui meu Isus, de unde venind mi-a spus:
„Fiica mea, ori de câte ori sufletul se gândește la Patima mea, își aduce aminte de ceea
ce am suferit sau mă compătimește, se rânoiește în ea atenția chinurilor mele; sângele
meu se înalță pentru a o inunda, iar rănile mele se pun pe cale pentru a o însănătoși
dacă este îndurerată, sau pentru a o înfrumuseța dacă este sănătoasă, iar toate meritele
mele pentru a o îmbogăți. Traficul pe care îl face este surprinzător; este precum ar pune
în joc tot ceea ce am făcut și suferit fiind răsplătită dublu. Așadar, tot ceea ce am făcut
și am suferit stă în act continu de a se da omului, precum soarele stă intr-un act continu
de a da lumină și căldură; faptele mele nu sunt predispuse să se termine. Numai dacă
sufletul vrea, iar de câte ori vrea, primește fructul Vieții mele. Iar dacă își aduce aminte
de duouzeci, o sută, o mie de ori de Pătimirea mea, de mai multe ori o să se bucure de
efectele sale. Dar cât de puțini sunt aceeia care își fac comori! Cu tot binele Pătimirii
mele, se văd suflete slabe, oarbe, surde, mute, șchioape, cadavre trăitoare care fac
scârbă. Pentru ce? De ce Patima mea este pusă în uitare. Chinurile mele, rănile mele,
sângele meu sunt vigoarea care dă deoparte slăbiciunile, lumină ce dă vederea orbilor,
limba ce desleagă limbile și deschide auzul, calea ce îndreaptă șhiopii, viață ce învie
morții... Toate remediile ce sunt de folos omenirii, sunt în Viața și Pătimirea mea, dar
creaturile disprețuiesc medicamentul și nu se îngrijesc de remedii, așadar se vede căci
cu toată Răscupărarea mea condiția omului se degradează, precum o afecțiune a
tuberculozei ce nu se vindecă. Dar ceea ce mă îndurerează este de a vedea persoane
religioase, ce se obosesc făcând achiziții de doctrine, de speculații, de istorie, iar de
Patima mea nimic; deoarece de multe ori Patima mea este înlăturată din biserici, din
gura preoților, de aceea vorbirea lor este fără lumină iar popoarele rămân mai incapabili
decât la început.” (Vol. 13, 21 Octombrie 1921).
  

Făceam ORELE PĂTIMIRII, Iar binecuvântatul Isus mi-a spus: „Fiica mea, în
cursul Vieții mele mortale mii și mii de îngeri făceau curte Umanității mele și adunau
tot ceea ce făceam: cuvintele, faptele, pașii, chiar și suspinele, chinurile, picăturile

20
sângelui meu, în concluzie, totul. Erau îngerii deputați pentru a mă proteja, pentru a-mi
da onoare, ascultători la toate semnele mele; coborau și se înălțau la Cer pentru a duce
Tatălui ceea ce făceam Eu. Acum acești îngeri au o funcție specială: sufletul cum face
memoria Vieții mele, a Pătimirii mele, a rugăciunilor mele,vin împrejurul acestui suflet
și adună cuvintele sale, rugăciunile sale, compătimirile pe care mi le face, lacrimile
sale, ofertele sale, le unesc cu ale mele și le aduc în fața Maiestății mele, pentru a-mi
reânoii însăși slava Vieții mele. Este mare satisfacția îngerilor, căci stau supuși să audă
ceea ce spune sufletul și se roagă împreună cu el... Așadar cu câtă atenție și respect
sufletul trbuie să facă aceste ORE, gândind că îngerii iau de pe buzele lor, pentru a
repeta lângă el ceea ce el spune!”
Apoi a adăugat: „Pentru multele amărăciuni pe care creaturile mi le dau , aceste ORE
sunt micile picături dulci ce sufletele mi le dau; dar în comparație cu multele picături
amare ce primesc, sunt prea puține cele dulci. De aceea mai multă propagandă, mai
multă propagandă!” (Vol. 11, 13 Octombrie 1916).
  

Eram tristă pentru lipsa dulcelui meu Isus; iar dacă vine, în timp ce respir un pic de
viață, rămân și mai tristă văzând-ul mai trist decât mine pentru și că nu vrea să audă să
se calmeze, din cauza creaturilor ce îl constrâng și Îl provoacă să dea alte pedepse. Dar
în timp ce pedepsește, plânge soarta omului și se ascunde înăuntrul inimii, pentru a nu
vedea ceea ce suferă omul... Se pare că nu se poate trăi în aceste timpuri triste și totuși
se pare că este începutul. De unde dulcele meu Isus, stând eu îngândurată de soarta mea
dură și tristă trebuind să stau mereu, mereu în absența Lui, a venit, punând brațul său,
la gâtul meu și mi-a spus:
„Fiica mea, nu fă să crească chinurile mele îngândurându-te. Deja sunt prea multe.
Eu nu mă aștept la aceasta din partea ta, dimpotrivă, vreau să faci ale tale chinurile
mele, rugăciunile mele, tot ce este al meu, în modul ca Eu să mă pot găsi în tine pe
mine însă-mi. În aceste timpuri vreau mari satisfacții și numai cine face al său pe mine
însă-mi poate să mi-o dea. Este ceea ce a găsit în mine Tatăl, adică, slavă, beneficii,
iubire, satisfacții întregi, perfecte, pentru binele tuturor. Eu vreau să le găsesc în aceste
suflete precum la fel de mulți Isus, restituindu-mi schimbul. Iar aceste intenții trbuie să
le repeți în fiecare ORĂ A PĂTIMIRII, ce faci, în fiecare acțiune, în toate; iar dacă Eu
nu găsesc satisfacțiile mele, ah! Pentru lume este sfărșitul, pedepsele o să ploaie
torențial! Ah! Fiica mea...!” (Vol. 11, 9 Decembrie 1916)
  

7 CUM FUNCȚIONEAZĂ ACESTE CEASURI?

ÎN CE MOD SE POT FACE ACESTE ORE ALE PĂTIMIRI?
- O metodă este aceea de a medita în fiecare zi o ORĂ, citind-o singuri sau în familie
sau cu alții. Așa, în timp de 24 de zile se completează cele 24 de ORE. Un ceas bun nu
se oprește.
- O altă metodă este aceea de a forma grupuri de câte patru, opt, doisprezece sau
până la douăzeci și patru de persoane, ce pot fi chiar și familii, fiecare dintre acestea
trebuie să se implice cu seriozitate să facă una din aceste ORE, aceea care îi este
încredințată, iar aceasta pentru un anumit timp mai întâi să schimbe ORA. Un ceas bun
indică toate ORELE, nu sare nici una...

21
 - O a treia metodă, este aceea de a face în fiecare zi cel puțin o ORĂ, care ar fi acela
din momentul în care ne aflăm în ziua respectivă; oricum ar fi de dorit de a ajunge la o
familiaritate cu aceste ORE ALE PĂTIMIRII, asimilându-le și a ajunge în punctul
pentru a le putea urma în mintea noastră cu ceea ce conține, pe tot parcursul zilei.
„A face” o ORĂ A PĂTIMIRII înseamnă să o citim cu atenție, meditând-o,
contemplând-o, făcând-o rugăciune și viață proprie... Da, pentru că nu este o meditație
generică a Pătimirii, căci fiecare face cum poate, cum se face de exemplu considerând
misterele dureroase al Sf. Rosariu; dar este un mod concret și specific, inspirat din
iubirea lui Isus, de a ne uni mai înainte de toate cu Voința Divină și de a retrăi în
continu, fără întrerupere, Viața sa interioară, tot ceea ce El a făcut în cursul Pătimiri
sale.
Fiecare ORĂ ocupă puțin; câte o ORĂ mai puțin, câte o ORĂ mai mult. O lectură
calmă și atentă ocupă, în medie mai puțin de o jumătate de oră; câte una poate fi mai
lungă. Orele dificile de a le face în timpul indicat, precum sunt orele nopții, pot fi
mutate în alte momente.
Este important de a menține în fiecare zi responsabilitatea pe care am luat-o. Când o
persoană se implică de a face o anumită ORĂ pentru o perioadă de timp, nu trebuie să
se preocupe cu gândul: „dar mereu aceeași ORĂ?”, dar dacă se face cu atenție și cu o
iubire corectă, niciodată nu o să fie la fel; apoi este convenabil de a ne exercita cu
tenacitate de a o face mereu, neținând cont de altceva decât că facem companie
Domnului Nostru. Iar după un anumit timp, când se vede că CEASUL funcționează,
se poate trece la alte ORE. Deoarece așa se înțelege, „că nu este ceva de citit” și gata
și nici nu este un exercițiu de devoțiune sau de evlavie în plus, dar se tratează de o
educare a unei vieți: Viața interioară pe care a trăit-o Isus. În acest mod o să ajungă
momentul în care mai presus de acel spațiu de lectură, acele reparații și acte interioare
ale lui Isus ocupând mintea și inima pe tot restul OREI și a zilei, în timp ce se fac alte
lucruri sau se tratează cu alte persoane. Atunci o să simțim, puțin câte puțin că Isus
trăiește în noi, nu numai viața noastră dar practic Viața sa.

22
 CELE DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII
1 - (De la 5 la 6 după amiază) Isus își ia rămas bun de la Mama sa.
2 - (De la 6 la 7) Isus se îndreaptă spre Cenacol.
3 - (De la 7 la 8) Ultima Cină Legală.
4 - (De la 8 la 9) Spălarea picioarelor și Cina Euharistică.
5 - (De la 9 la 10) Prima oră de agonie în Ghețemani.
6 - (De la 10 la 11) A doua oră de agonie în Ghețemani.
7 - (De la 11 la 12 noaptea) Atreia oră de agonie în Ghețemani.
8 - (De la 12 la 1 noaptea) Capturarea lui Isus.
9 - (De la 1 la 2) Isus, împins de pe o stâncă în râul Cedron.
10 - (De la 2 la 3) Isus este prezentat în fața lui Ana.
11 - (De la 3 la 4) Isus în casa lui Caiafa, acesta îl condamnă la moarte. Negat de Petru.
12 - (De la 4 la 5) Isus în posesia răufăcătorilor.
13 - (De la 5 la 6) Isus în închisoare.
14 - (De la 6 la 7) Isus din nou în fața lui Caiafa, ce confermă condamnarea și îl trimite
la Pilat.
15 - (De la 7 la 8) Isus în fața lui Pilat; Pilat îl trimite la irod.
16 - (De la 8 la 9) Isus este readus în fața lui Pilat fiind supus la vot cu Baraba, Isus este
biciuit.
17 - (De la 9 la 10) Isus este încoronat cu spini; așadar este prezentat poporului: „Iată
Omul!”
18 - (De la 10 la 11) Isus îmbrățișează Crucea și se îndreaptă spre Calvar, unde este
Dezbrăcat.
19 - (De la 11 la 12 după amiază) Isus este răstignit.
20 - (De la 12 la 1) Prima oră de agonie pe Cruce. Primul cuvânt.
21 - (De la 1 la 2) A doua oră de agonie pe Cruce. Al doilea, al treilea și al patrulea
cuvânt.
22 - (De la 2 la 3) A treia oră de agonie pe Cruce. Al cincilea, al șaselea și al șaptelea
cuvânt. Moartea lui Isus.
23 - (De la 3 la 4) Isus mort este străpuns cu o lovitură de suliță. Isus este dat jos de pe
Cruce.
24 - (De la 4 la 5) Înmormântarea lui Isus. Sfânta Maria îndurerată.

ANUNȚ
ORELE PĂTIMIRII sunt rugăciuni ale Luisei; din acest motiv ea a scris punând
persoana la singular feminin (în termenii adjectivi etc...) așadar, chiar dacă sunt
rugăciuni pentru toți, trebuie să ținem cont că multe expresii și modurile de al trata pe
Isus sunt practic ale sale, deoarece este Mireasa și personalitatea sa. Mai mult de atât,
cuvintele lui Isus nu ar fi fost spuse de El (cum în schimb în „Jurnal”), dar maturate
de Luisa în adâncul sufletului ei.

23
 PREGĂTIRE PENTRU FIECARE ORĂ
Doamne Isuse Cristoase, îngenunchiat înaintea prezenței tale divine, implor Inima ta
iubitoare pentru a vrea să mă admită la dureroasa meditație a celor 24 de ORE prin
care din iubire pentru noi, mult ai vrut să pătimești în Corpul adorabil și în Sufletul
tău Preasfânt până la moartea pe Cruce. Te rog, dă-mi ajutor, har, iubire, profundă
compasiune și inteligența pătimilor tale, în timp ce acum meditez ora...
Iar pentru acelea pe care nu le pot medita, îți ofer voința cu care aș vrea să le fac și
intenția cu care vreau să le meditez în toate orele care sunt constrânsă a utiliza munca
mea, sau pentru a dormi.
Acceptă o Doamne milostive, intenția mea iubitoare, fă să fie de profit pentru mine și
pentru toți, precum în adevăr și sfințenie, împlinind dorința de a o pune în practică.
Pentru moment îți mulțumesc, O Isuse al meu că prin mijlocirea rugăciunii mă chemi
în uniune cu tine și pentru a-ți place mai mult, iau gândurile tale, limba ta, Inima ta și
cu acestea vreau să mă rog, unindu-mă toată în Voința ta și în Iubirea ta, întinzându-mi
brațele pentru a te îmbrățișa, îmi sprijin capul meu pe Inima ta și încep...

MULȚUMIRE DUPĂ FIECARE ORĂ

Amabilul meu Isus, Tu m-ai chemat în această ORĂ a Pătimirii tale să- ți țin
companie, iar eu am venit. Mi se părea că te aud, preocupat și îndurerat, rugând,
reparând și pătimând iar cu vocile mai impresionante și mai convingătoare susținând
și salvând sufletele. Am încercat să te urmez în toate, iar acum trebuind să te las
pentru obișnuitele mele ocupații, simt că trebuie, să-ți spun „mulțumesc”, și „te
binecuvântez”. Da, o Isuse, mulțumesc îți repet mii și mii de ori și te binecuvântez
pentru tot ceea ce ai făcut și pătimit pentru mine și pentru toți, mulțumesc și te
binecuvântez pentru fiecare picătură de sânge pe care ai vărsat-o, pentru fiecare
respirație, pentru fiecare palpit, pentru fiecare pas, cuvânt, privire, amărăciune și
supărare pe care ai suportat-o. În toate, o Isuse al meu, vreau să te imprim cu un
„mulțumesc” și un „te binecuvântez”.
Te rog, o Isuse al meu fă ca toată ființa mea să-ți trimită un flux continuu de
mulțumiri și binecuvântări, în modul de a atrage asupra mea și asupra tuturor fluxul
binecuvântărilor și a mulțumirilor tale. Te rog, Isuse, strânge-mă la inima ta, iar cu
mâinile tale sfinte semnează fiecare parte a ființei mele cu al tău „te binecuvântez”.
pentru a face ca din mine altceva să nu poată ieși decât un imn continuu spre tine.

24
PRIMA ORĂ De la 5 la 6 după amiază
ISUS ÎȘI IA RĂMAS BUN DE LA MAMA SA PREASFÂNTĂ
O Cerească Mamă, ora despărțirii deja a ajuns, iar eu vin la tine. O Mamă dă-mi
iubirea ta și reparațiile tale, dă-mi durerea ta, pentru că împreună cu tine vreau să urmez
pas cu pas pe adoratul Isus. Și văzându-l atât de palid și trist, Inima ți se strânge de
durere, puterile îți scad și ești gata pentru ai cădea la picioare... O dulcea mea Mamă, ști
Tu de ce a venit la tine adoratul Isus? Ah! El a venit pentru a-ți da ultimul adio, pentru
a-ți spune un ultim cuvânt, pentru a primi ultima îmbrățișare! O Mamă, de tine mă
apropii cu toată afecțiunea de care este capabilă această inimă a mea, așa încât strânsă
și atrasă de tine să pot primi și eu îmbrățișările adoratului Isus. Poți Tu să mă refuzi?
Sau nu este de preferat să ai un confort pentru inima ta, un suflet apropiat de tine, care
să împartă chinurile, afecțiunile,reparațiile?
O Isuse în această oră așa de turmentată pentru Inima ta delicată care educație nu ne
dai Tu de fii și de iubire ascultătoare spre Mama ta! Care dulce armonie nu trece între
tine și Maria! Ce încânt suav de iubire ce se ridică până la tronul Eternu-lui Tată
dilatându-se pentru salvarea tuturor creaturilor de pe pământ!
O Cerească Mama mea ști tu ce vrea de la tine adoratul Isus? Nu altceva decât ultima
binecuvântare. Este adevărat că din toate părticelele ființei tale altceva nu iese decât
binecuvântări și laude Creatorului tău; dar Isus, luându-și rămas bun de la tine, vrea
să audă dulcele cuvânt „Te binecuvântez o Fiule” iar acel „Te binecuvântez”
anulează înjurăturile din auzul său, iar dulce și suav coboară în Inima sa; este de a
pune o protecție pentru toate supărările ce creaturile i le dau. Isus vrea al tău „Te
binecuvântez...”
Și eu mă unesc cu tine, dulce Mamă: pe aripile vântului vreau să înconjor Cerul
pentru a cere Tatălui, Duhului Sfânt, tuturor îngerilor, un „Te binecuvântez”, pentru
Isus, cu scopul de a merge la El putând să-i duc binecuvântările lor. Iar aici pe pământ
vreau să merg la toate creaturile și să cer de la fiecare gură, de la fiecare palpit, de
la fiecare pas, de la fiecare respirație, de la fiecare privire, de la fiecare gând,
binecuvântări și laude pentru Isus; iar dacă nimeni nu vrea să mi le dea, vreau să le
dau eu pentru ei. O dulce Mamă după ce am înconjurat și reânconjurat, pentru a cere
Preasfintei Treimi, îngerilor, tuturor creaturilor, luminii soarelui, de la parfumul
florilor, undelor mării, de la fiecare suflare de vânt, de la fiecare scânteie de foc, de la
fiecare frunză ce se mișcă, din strălucirea stelelor, de la fiecare mișcare a naturii, un
„Te binecuvântez”, vin la tine, iar împreună cu tine unesc binecuvântările mele.
Dulce Mama mea, văd că Tu primești confort și consolare, oferind lui Isus toate
binecuvântările mele, pentru repararea înjurăturilor și blestemelor, pe care El le
primește de la creaturi... Dar în timp ce îți ofer totul, aud vocea ta tremurândă ce spune:
„Fiule, binecuvântează-mă și pe mine!”
O iubirea mea dulce, Isuse, binecuvântează-mă din nou și pe mine împreună cu
Mama ta; binecuvântează gândurile mele, inima mea, mâinile mele, faptele mele, pașii
mei iar împreună cu Mama ta binecuvântează toate creaturile.
O, Mama mea, privind cu intensitate Fața lui Isus îndurerată, palidă, tristă, tulburată,
se trezește în Tine amintirea durerilor ce peste puțin timp, El o să trebuiască să sufere.
Prevezi Fața sa acoperită de scuipări, și îl binecuvâtezi, capul străpuns de spini, ochii
bandajați, corpul masacrat de biciuiri, mâinile și picioarele perforate de cuie și oriunde

25
El merge Tu îl urmezi cu binecuvântările tale; împreună cu tine îl urmez și eu. Când
Isus o să fie lovit de biciuri, încoronat cu spini, pălmuit, perforat de cuie, peste tot o să
găsească, împreună cu al tău, al meu „Te binecuvântez”.
O Isuse, o Mama, vă compătimesc, este imensă durerea voastră în aceste momente;
Inima unuia se pare că rupe Inima celuilalt. O Mamă rupe inima mea de pe pământ și
leagă-l puternic de a lui Isus, pentru că, unită cu El, pot să iau parte la durerile tale, iar
în timp ce vă strâgeți, vă îmbrățișați, vă dați ultimile priviri, ultimile săruturi, stând eu
în mijlocul celor două Inimi ale voastre, să pot primii ultimile voastre sărutări, ultimile
voastre îmbrățișări. Nu vedeți că eu nu pot să stau fără voi, chiar dacă sunt mizerabilă
și rece?
Isuse, Mama, țineți-mă unită cu voi; dați-mi Iubirea voastră, Vrerea voastră; iradia-ți
săraca mea inimă, strângeți-mă în brațele voastre, iar împreună cu tine dulce Mamă,
vreau să urmez pas cu pas pe adoratul Isus, cu intenția de ai da confort, bucurie, iubire
și reparație pentru toți.
O Isuse, împreună cu Mama ta îți sărut piciorul stâng, rugându-te de a vrea să mă
ierți pe mine și toate creaturile, ori de câte ori nu am parcurs drumul spre Dumnezeu.
Sărut piciorul tău drept: iartă-mă pe mine și pe toți, ori de câte ori nu am urmat
perfecțiunea pe care Tu o voiai de la noi. Îți sărut mâna stângă: transmite –ne puritatea
ta. Sărut mâna ta dreaptă: binecuvântează-mi toate palpitele, gândurile, afecțiunile, așa
încât confermate de binecuvâtările tale, toți să se sfințească; și cu mine binecuvântează
din nou toate creaturile și sigiliază salvarea sufletelor lor cu binecuvântarea ta. Isuse
împreună cu Mama ta, te îmbrățișez și sărutându-ți Inima te rog să pui în mijlocul celor
două inimi ale voastre, pe al meu, în modul de a se alimenta în continu de însăși
afecțiunile și dorințele voastre și chiar de însăși Viața voastră. Așa să fie.
  

A DOUA ORĂ De la 6 la 7 după amiază

ISUS SE DESPARTE DE MAMA SA PREASFÂNTĂ
ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CENACOL
Adoratul meu Isus, împreună cu tine am luat parte la durerile tale și a suferințelor
Mamei tale, văd că te decizi să pornești, pentru a merge unde Vrerea Tatălui te cheamă.
Este mare iubirea dintre Fiu și Mamă ce vă face să deveniți nedespărțiți, de aceea Tu te
lași în Inima Mamei tale, iar Regina și dulcea Mamă se depune în a ta, altfel v-ar fi fost
imposibilă despărțirea. Dar apoi, binecuvântându-vă unul pe altul, Tu îi dai ultimul
sărut pentru a o întări în sfâșietoarele dureri și a o susține, îi dai ultimul adio și pleci.
Dar Fața ta palidă, buzele tale tremurânde, vocea ta sufocată, precum ai vrea să dai în
plâns spunându-i adio, ah! Totul îmi spune cât suferi trebuind să o lași!
Dar pentru a împlinii Voința Tatălui cu inimile voastre unite unul în celălalt, la toate
vă supuneți, vrând să reparați pentru aceia care: pentru a nu învinge sensibilitatea
neamurilor și prietenilor, raporturile și legăturile pentru bunuri, nu se îngrijesc să
împlinească Sfânta Vrere a lui Dumnezeu și de a corespunde la starea de sfințenie la
care Dumnezeu îi cheamă. Care iubire vrei să le dai lor, pentru a se bucura de iubirea
creaturilor!
Amabila mea Iubire, în timp ce repar cu tine, permite-mi să rămân cu Mama ta
pentru a o consola și a o susține, în timp ce Tu pleci; apoi o să accelerez pașii, pentru a

26
te ajunge. Dar cu o foarte mare durere a mea văd că îndurerata mea Mamă tremură și
este mare durerea că în timp ce vrea să spună Fiului adio, vocea îi moare pe buze și nu
mai poate articula nici un cuvânt, aproape că leșină, iar în delirul ei de iubire spune:
„Fiul meu, Fiul meu, te binecuvântez! Ce amară despărțire, îngrozitoare mai mult
decât orice moarte”...! Dar durerea o împiedică din nou să vorbească și o face să
devină mută!
Îndurerată Regină, lasă-mă să te protejez, să-ți usuc lacrimile și să te compătimesc în
amara ta durere! Mama mea eu nu o să te las singură; iar Tu ia-mă cu tine, învață-mă în
această perioadă atât de dureroasă pentru tine și pentru Isus cea ce trbuie să fac, cum
trebuie să-l apăr, cum să-i dau reparații și să-l consolez și dacă trebuie să-mi dau viața
mea pentru a o apăra pe a Sa. Nu, nu o să mă îndepărtez de sub mantaua ta. La
semnalul tău o să zbor la Isus prezentâdu-i iubirea ta, afecțiunile tale, săruturile tale
împreună cu ale mele și o să le pun în fiecare rană, în fiecare picătură al Sângelui său,
în fiecare durere și insult, așa încât simțind El în fiecare durere, săruturile și iubirea
Mamei, chinurile sale o să rămână îndulcite. Apoi o să mă întorc sub mantaua ta,
aducându-ți săruturile luipentru a îndulci Inima ta străpunsă... Mama mea, inima îmi
bate, vreau să merg la Isus. Iar eu în timp ce sărut mâinile tale materne, Tu
binecuvântează-mă cum l-ai binecuvântat pe Isus și permite-mi să merg la El.
Dulcele meu Isus, iubirea îmi indică pașii tăi și te ajung, în timp ce străbați drumurile
Ierusalimului împreună cu iubiții tăi discipoli.Te privesc și din nou te văd palid.
Aud vocea ta, dulce, da, dar maiestoasă, așa încât sfâșâie inima discipolilor tăi, care
sunt tulburați. „Este ultima oară –Tu spui– ce o să parcurg aceste drumuri de unul
singur; mâine o să le parcurg legat, târât între mii de insulte”.
Și indicând punctele unde o să fii dezonorat și sfâșiat, continui a spune: „Viața mea
este la apus aici jos, precum apune soarele, iar mâine la această oră nu o să mai fiu...
Dar precum soarele o să înviu a treia zi”.
Spunând acestea, Apostolii devin triști și tăcuți neștiind ce să răspundă. Dar Tu
adaugi: „Curaj nu vă abateți; pentru că este necesar ca Eu să mor pentru voi toți”.
Spunând așa te-ai emoționat, dar cu vocea tremurândă, continui să-i instruiești. Iar
mai întâi să te închizi în Cenacol privești soarele ce apune, cum urmează să apună viața
ta, oferi pașii tăi pentru aceia care se găsesc la apusul vieții lor și le dai lor harul de a o
face să apună în tine, reparând pentru aceeia care chiar dacă neplăcerile și înșelăciunile
vieții, se încăpăținează și nu se încredințează ție... Apoi privești din nou Ierusalimul,
centrul miracolelor tale și a preferințelor Inimii tale, care în schimb îți prepară Crucea,
ascuțind cuiele pentru a împlinii actul de ucidere a lui Dumnezeu, iar Tu palpitând ți
se rupe Inima și plângi pentru distrugerea sa. Cu toate acestea, repari pentru multe
suflete conscrate ție, ce cu multă grijă încercai să formezi precum miracole ale Iubirii
tale, iar ele nerecunoscătoare și necorespunzătoare, te fac să pătimești mai multe
amărăciuni...
Vreau să repar împreună cu tine, pentru a îndulci Inima ta frântă. Dar văd că privești
cu oroare Ierusalimul, iar retrăgând privirea, intri în cenacol. Iubirea mea, strânge-mă la
Inima ta, așa încât să fac ale mele amărăciunile tale, pentru a le oferii împreună cu tine,
iar Tu privește cu milă sufletul meu și vărsând în el Iubirea ta, binecuvântează-mă.
  

27
A TREIA ORĂ De la 7 la 8 seara
CINA LEGALĂ
O Isuse, deja ajungi cu iubiții tăi apostoli
la Cenacol și te așezi la cină cu ei. Care
dulceață, care amabilitate nu arăți în toată
Persoana ta, coborând și luând pentru ultima
oară hrana materială! Totul este iubire în
tine; chiar și în aceasta Tu nu numai că repari
păcatele de lăcomie, dar obții chiar și
sfințirea hranei, iar cum aceasta se schimbă
în putere, așa obții pentru noi sfințirea
lucrurilor mai mici și mai comune.
Isuse, Viața mea, privirea ta dulce și pătrunzătoare se pare că examinează pe toți
Apostoli și chiar în acel act de a lua hrana Inima ta rămâne străpunsă, văzând-ui pe
Apostolii tăi dragi slabi și extenuați, în special perversul de Iuda, care deja a pus
piciorul în iad. Iar Tu din adâncul Inimii, cu amărăciune spui: „Care este utilitatea
Sângelui meu? Iată un suflet de mine mult ajutat: este pierdut!” Și ochii tăi
strălucind de lumină, îl privești precum ai vrea să-l faci să înțeleagă că a înfăptuit un
mare rău. Dar Caritatea ta Supremă te face să suporți această durere și nici măcar nu
manifestezi aceasta iubiților tăi discipoli...
Iar în timp ce suferi pentru Iuda, Inima ta ar vrea să se umple de bucurie văzând la
stânga ta pe iubitul tău discipol Ioan, așa că nemaiputând conține iubirea, atrăgând-ul
cu delicatețe spre tine, îi așezi capul pe Inima ta, comunicându-i și făcându-l să
experimenteze Paradisul.
Este aceasta ora solemnă, că în cei doi discipoli sunt descrise cele două popoare,
perversul și alesul: perversul în Iuda, care simte deja iadul în inimă; poporul ales, în
Ioan, care în tine se odihnește și se bucură.
Dulcele meu Bine, și eu mă așez aproape de tine, iar împreună cu iubitul tău discipol
vreau să sprijin capul meu obosit pe Inima ta adorabilă, rugându-te să mă faci să aud,
chiar și aici pe acest pământ, încântările Cerului de unde răpită de dulcele armonii a
Inimii tale, pământul să nu mai fie pentru mine pământ, dar Cer.
Dar în acele armonii dulci și divine simt că îți scapă dureroase palpite: sunt pentru
sufletele pierdute! O Isuse, te rog, nu permite ca suflete noi să se piardă; fă ca palpitul
tău, trecând prin palpitul lor, să simtă palpitele vieții Cerului, precum le simte iubitul
tău discipol Ioan, iar atrași de suavitatea și dulceața Iubirii tale, să poată toți să ți se
încredințeze ție.
O Isuse, în timp ce rămân în Inima ta, dă-mi și mie hrana pe care ai dat-o
Apostolilor, hrana, Voinței tale Divine, hrana Iubirii, hrana cuvâtului Divin. Niciodată
să nu-mi negi, o Isuse al meu această hrană pe care Tu mult dorești să mi-o dai, în
modul de a forma în mine însăși viața ta.
Dulcele meu Bine, în timp ce stau aproape de tine, văd că hrana pe care Tu o iei
împreună cu dragii tăi discipoli nu este altceva decât un miel. Aceasta este mielul
figurativ; iar cum acest miel nu rămâne însuflețit prin puterea focului, așa Tu Mielul
mistic, care trebue să te consumi tot pentru creaturi prin puterea iubirii, nici măcar o
picătură de sânge nu ai să păstrezi pentru tine, vărsându-l tot din iubire pentru noi...

28
 Așadar, o Isuse, Tu nimic nu faci care să nu reprezinte pe viu dureroasa ta Pătimire,
ce o ai prezentă în minte, în Inimă, în toate; iar aceasta mă învață că dacă și eu aș avea
în fața minții și a inimii, gândul Pătimirii tale, niciodată nu ai să-mi negi hrana iubirii
tale. Cât îți mulțumesc!
O Isuse al meu, nici un act nu îți scapă care să nu mă aibă pe mine prezentă vrând
să-mi faci un bine special. De aceea te rog ca Pasiunea ta să fie mereu în mintea mea, în
inima mea, în privirele mele, în faptele mele și în pașii mei, așa încât oriunde mă întorc,
înăuntru și în afară de mine, să te găsesc pe tine mereu prezent în mine; dă-mi harul să
nu uit niciodată ceea ce ai suferit și pătimit pentru mine. Aceasta să fie magnetul meu,
în modul care să atragă toată ființa mea în tine, în așa fel să nu mă mai pot îndepărta
niciodată de tine.
  

A PATRA ORĂ De la 8 la 9 seara

CINA EUHARISTICĂ
Iubirea mea dulce, nesatisfăcut mereu în Iubirea ta, văd că în timp ce termini cina
legală împreună cu dragii tăi discipoli te ridici de la masă iar împreună cu ei, înalți un
imn de mulțumire Tatălui, pentru că v-a dat hrana, vrând să repari cu toate acestea
lipsurile de mulțumiri pe care creaturile nu le fac, prin multele mijloace pe care ne dă
pentru întreținerea vieții corporale. Așadar, Tu, o Isuse, în ceea ce faci, atingi sau vezi,
ai mereu pe buze cuvântul „Mulțumiri să-ți fie date, o Tată”... Și eu, Isuse, unită cu
tine, iau cuvăntul de pe însăși buzele tale și am să spun mereu și în toate: „Mulțumesc
pentru mine și pentru toți”, pentru a continua reparația pentru lipsurile de mulțumiri.
SPĂLAREA PICIOARELOR
Dar, o Isuse, iubirea ta se pare că nu are oprire...
Văd că faci din nou să se așeze iubiții tăi discipoli;
iei un vas cu apă, te încingi cu un ștergar alb și
te îngenunchezi la picioarele Apostolilor, într-un
gest atât de umil atrăgând atenția tuturor celor
din Cer și făcându-i să rămână afascinați. Însăși
apostolii rămân aproape fără mișcare, văzându-te
îngenunchiat la picioarele lor... Dar spune-mi,
Iubirea mea, ce vrei? Ce vrei cu acest act atât de
umil? Umilință nemaivăzută și nici nu o să se mai
vadă!
„Ah! Fiica mea, vreau toate sufletele și îngenunchiat la picioarele lor, precum un
sărac cerșetor, le cer, le invadez și plângând, inventez pentru ei tentații de iubire
pentru a le avea...! Vreau, îngenunchiat la picioarele lor, cu acest vas de apă
amestecată cu lacrimile mele să le spăl de orice imperfecțiune și să le pregătesc
pentru a mă primii pe mine în Sacrament... Este plăcerea Inimii mele acest act de a
mă primii în Euharistie, nu vreau să încredințez această datorie îngerilor și nici
măcar Mamei mele dragi, dar Eu însă-mi să purific chiar și fibrele mai intime,
pentru ai dispune să primească Fructul Sacramentului; iar în Apostoli voiam să
pregătesc toate sufletele. Vreau să repar toate faptele sfinte și administrarea
Sacramentelor în particular făcute de Preoții cu spiritul de mândrie, (fapte) goale de

29
spirit divin și dezinteres... Ah! Câte fapte bune îmi ajung, mai mult pentru a mă
dezonora decât pentru a-mi da onoare! Mai mult pentru a-mi da amărăciuni decât
pentru a mă satisface! Mai mult pentru a-mi da moarte decât pentru a-mi da viață!
Aceste sunt supărările care mă îndurerează mai mult... Ah! Da, fiica mea, numără
toate supărările cele mai intime ce îmi fac și repară-mă cu însăși reparațiile mele;
consolează Inima mea amărâtă”.
O îndureratul meu Bine, fac a mea Viața ta iar împreună cu tine vreau să repar toate
aceste supărări. Vreau să intru în cele mai intime ascunzișuri a Inimii tale Divine și să
repar cu însăși inima ta supărările cele mai intime și secrete ce le primești de la cei mai
dragi ai tăi. Vreau, o Isuse al meu, să te urmez în toate și împreună cu tine vreau să
vizitez toate sufletele care trebuie să te primească în Euharistie și de a intra în inimile
lor, iar împreună cu ale tale pun mâinile mele pentru a le purifica. Te rog, o Isuse, cu
această apă și lacrimile tale, cu care ai spălat picioarele Apostolilor să spălăm sufletele
care trbuie să te primească, să purificăm inimile lor, înflăcărându-i, să scuturăm praful
și mizeriile lor, pentru că primindu-te, Tu să poți găsi în ei satisfacțiile tale în schimbul
amărăciunilor tale. Dar, afectuosul meu Bine, în timp ce intenționezi să speli picioarele
Apostolilor, te privesc și văd o altă durere ce străpunge Inima ta Preasfântă. Toți acești
Apostoli îți reprezintă viitorii fii ai Bisericii iar fiecare dintre ei reprezentând seria
durerilor tale... În care slăbiciunile, în care înșelăciunile; în acesta ipocriziile, în acela
iubirea neânfrânată pentru interese; în Sf. Petru lipsurile ideilor și toate supărările
șefilor Bisericii; în Sf. Ioan supărările celor mai credincioși; în Iuda toți trădătorii cu
toată seria de cele mai grave răutăți înfăptuite de aceștia... Ah! Durerea ta este sufocată
de suferințe și de iubire, așa încât neputând să reziști, te oprești la picioarele fiecărui
Apostol și dai în plâns, te rogi și repari pentru fiecare supărare a acestora obținând
pentru toți remediul oportun...
Isuse al meu, și eu mă unesc cu tine; fac ale mele rugăciunile tale, reparațiile tale și
remediile tale oportune pentru fiecare suflet. Vreau să amestec lacrimile mele cu ale
tale, în așa fel, ca Tu niciodată să nu mai rămâi singur, dar mereu să mă ai cu tine
pentru a împărții împreună toate chinurile tale.
Dar în timp ce înaintezi, Iubirea mea dulce spălând picioarele Apostolilor văd că ești
deja la picioarele lui Iuda. Îți simt respirația îngreunată... Văd, nu numai că plângi, dar
gemând în timp ce speli acele picioare, le săruți, le strângi la Inimă și neputând să
vorbești cu vocea pentru că este sufocată de plâns, îl privești cu acei ochi umflați de
lacrimi și îi spui cu Inima: „Fiul meu, te rog, cu vocea lacrimilor, nu te duce în iad!
Dă-mi sufletul tău, ce îngenunchiat la picioarele tale îți cer. Spun-mi ce vrei? Ce
pretinzi? Totul o să-ți dau, numai să nu te pierzi. Te rog, evită-mi această durere,
Dumnezeu-lui tău!”
Și te întorci să strângi acele picioare la Inima ta. Dar văzând indiferența lui Iuda,
Inima ta este pusă într-o situație dificilă, Inima ta te sufocă și aproape că leșini... Inima
și Viața mea, permite-mi să te susțin în brațele mele. Înțeleg că acestea sunt pretextele
tale iubitoare, pe care le folosești cu fiecare păcătos îndârjit.
Te rog, Inima mea, în timp ce te compătimesc și repar supărările ce le primești din
partea sufletelor netrebnice care nu vor să se convertească, să înconjurăm împreună
pământul iar unde stau păcătoșii nătângi, să dăm lor lacrimile tale pentru a-i stimula,
săruturile și afecțiunile tale pentru a-i înlănțui de tine, în modul de a nu-ți mai scăpa,
și așa confortându-te în durerea pierderi lui Iuda.

30
 INSTITUIREA EUHARISTIEI
Isuse al meu, bucuria și satisfacția mea, văd că Iubirea ta, se grăbește și cu rapiditate
se grăbește. Te ridici, îndurerat cum ești te grăbești spre altar unde este pregătită pâinea
și vinul pentru consacrare. Te văd, Inima mea, că ai un aspect totul nou și nemaivăzut:
Persoana ta Divină are un aspect afectuos, delicat, iubitor, ochii tăi strălucesc de
lumină, mai mult decât ar fi fost soarele; fața ta roșiatică este strălucitoare; buzele tale
surâzătoare și arse de iubire; mâinile tale creatoare sunt pregătite pentru actul de a
crea...Te văd, Iubirea mea, totul transformat; Divinitatea se pare că pulsează în afara
Umanității. Inima și Viața mea, Isuse, acest aspect al tău nemaivăzut, chiamă atenția
tuturor Apostolilor; sunt prinși de un dulce încânt și nici măcar nu au curajul să răsufle.
Mama ta dulce se grăbește cu spiritul la picioarele altarului, să admire miracolele Iubirii
tale. Îngerii coboară din Cer și se întreabă între ei: „Ce este? Ce este?” Sunt adevărate
absurdități, adevărate excese! Un Dumnezeu ce crează, nu Cerul sau pământul, dar pe
sine însăși... Și unde? Înăuntrul materiei nedemne de puțină pâine și puțin vin...
Dar în timp ce sunt toți în jurul tău, o Iubire nesatisfăcută, văd că iei pâinea în mâini,
îl oferi Tatălui și aud vocea ta dulce care spune: „Tată Sfânt să-ți fie date mulțumiri că
mereu îl asculți pe Fiul tău. Tată Sfânt ia parte cu mine. Tu într-o zi, m-ai trimis din
Cer pe pământ pentru a mă încarna în sânul Mamei mele, pentru a veni să-i salvez
pe fii noștri; acum permite-mi să mă încarnez în fiecare ostie, pentru a continua
salvarea lor și de a fi Viața fiecărui fiu al meu... Vezi o Tată? Puține ore rămân din
Viața mea: cine o să aibă inima de ai lăsa pe fii mei orfani și singuri? Mulți sunt
dușmanii lor, întunericul, patimile, slăbiciunile la care sunt expuși. Cine o să-i ajute?
Așadar, te implor, să rămân în fiecare ostie, pentru a fi viață în fiecare, așadar,
punând pe fugă dușmanii, să fiu pentru ei lumină, putere și ajutor în toate... Altfel
unde o să meargă? Cine o să-i ajute? Faptele noastre sunt eterne, Iubirea mea este
de neântrecut; nu pot și nici nu vreau să-i las pe fii mei”.
Tatăl se emoționează de vocea sensibilă și afectuoasă a Fiului. Coboară din Cer; este
deja pe altar cu Duhul Sfânt pentru a concura cu Fiul. Iar Isus cu vocea sonoră și
mișcătoare pronunță cuvintele Consacrării și fără să se lase pe sine însăși, se creează
pe sine însăși în acea pâine și vin. Apoi îi împărtășești pe ai tăi Apostoli; și cred că
Mama noastră Cerească nu a rămas lipsită fără să te primească... Ah! Isuse, Cerurile se
închină și toți îți transmit un act de adorație, în noua ta situație de o profundă umilință.
Dar, o dulce Isuse, în timp ce iubirea ta rămâne bucuroasă și satisfăcută, neavând
altceva de făcut, văd Binele meu, pe acest altar, în mâinile tale, toate ostiile consacrate
ce o să se continue până la sfârșitul secolelor; iar în fiecare ostie demonstrată toată
Patima ta dureroasă, pentru că, creaturile la excesele Iubirii tale, îți pregătesc excese de
nerecunoștință și de enorme delicte... Iar eu, Inima inimii mele, vreau să fiu mereu cu
tine în fiecare tabernacol, în toate potirele și în fiecare ostie consacrată ce o să fie până
la sfârșătul lumii, pentru a manifesta actele mele de reparații, în supărările ce le
primești.
Așadar, Inima mea, mă așez lângă tine și sărut fruntea ta maiestoasă; dar sărutându-
te simt înțepăturile spinilor tăi. O Isuse al meu, în această ostie sfântă nu te evită spinii.
Văd creaturile venind înaintea ta iar în schimb să-ți dea omagiul gândurilor lor bune, îți
trimit gândurile lor răutăcioase, iar Tu din nou apleci capul precum când Pătimeai,
primind și tolerând aceste gânduri rele. O Iubirea mea, mă apropii de tine pentru a

31
împărții cu tine chinurile tale; așez toate gândurile mele în mintea ta, pentru a respinge
acești spini ce mult te îndurerează, iar fiecare gând al meu să treacă prin fiecare gînd al
tău, pentru a-ți face actul de reparație pentru fiecare gând rău și așa îndulcind gîndurile
tale abătute.
Isuse, Binele meu, sărut ochii tăi frumoși. Văd privirea ta iubitoare întoarsă spre
aceia care vin în prezența ta, nerăbdător de a avea în schimb privirea lor iubitoare; dar
câți vin înaintea ta, în schimb să te privească și să te caute pe tine, privesc lucruri care
îi distrag și îți exclud plăcerea de a o avea în schimbul privirilor de iubire! Tu plângi,
iar eu sărutându-te, simt buzele mele udate de lacrimile tale. Isuse al meu, nu plânge;
vreau să pun ochii mei în ai tăi, pentru a împărții împreună aceste chinuri ale tale și să
plâng cu tine; vrând să repar toate privirile neatente ale creaturilor, îți ofer privirile
mele mereu fixe în tine.
Isuse, Iubirea mea, sărut urechile tale sfinte, te văd că asculți cu scopul de a vedea
ceea ce vor de la tine creaturile pentru a le consola; iar ele în schimb, te fac să-ți ajungă
la urechi rugăciuni recitate rău, pline de neâncredere, rugăciuni făcute din obișnuință,
iar auzul tău în această ostie sfântă, este mai rău tratată decât în însăși Patima ta. O
Isuse al meu, vreau să iau toate armoniile Cerului și să le pun în urechile tale pentru a-ți
da reparație. Vreau să-mi pun urechile mele în ale tale, nu numai pentru a împărți
împreună aceste chinuri, dar pentru a-ți oferi actul meu continu de reparații și dea te
consola.
Isuse, Viața mea, sărut Fața ta sfântă; o văd însângerată, vânătă și umflată.
Creaturile, o Isuse, vin înaintea acestei ostii sfinte, iar cu pozițiile lor indecente și cu
discursurile lor rele, în shimb să-ți dea onoare îți dau palme și scuipări trăind din nou
Patima ta, cu toată pacea și răbdarea le primești și totul suporți. O Isuse, vreau să pun
fața mea lângă a ta, nu numai pentru a te săruta și pentru a primii palme care îți vin din
partea creaturilor, dar vreau să pătrund cu fața mea în însăși Fața ta, pentru a împărți cu
tine toate chinurile tale, iar cu mîinile mele, vreau să te mângâi, ștergându-ți scuipările
și să te strâng puternic la inima mea, iar cu ființa mea să fac multe bucăți mici
așezându-le înaintea ta precum statui îngenunchiate, iar toate mișcările mele vreau să
fie aplecăciuni continuie pentru a repara dezonoarea ce le primești de la toate creaturile.
Isuse al meu, sărut gura ta sfântă și văd căci coborând în inimile creaturilor ești
constrâns să te așezi pe multe limbi otrăvite, impure, rele... Oh! Cum rămâi amărât. Te
simți precum intoxicat de aceste limbi, este și mai rău când cobori în inimile lor. O
Isuse, dacă ar fi fost posibil aș fi vrut să mă găsesc în gura fiecărei creaturi, pentru a te
îndulci și repara de toate supărările ce le primești de la ele.
Extenuatul meu Bine, sărut gâtul tău sfânt. Îl văd obosit, slăbit și ocupat în munca
ta de iubire; spune-mi, ce faci? Iar Tu: „Fica mea, în această ostie lucrez dis de
dimineață până seara, formând lanțuri de iubire, iar cum sufletele vin la mine, Eu le
înlănțui la Inima mea; dar ști tu ce fac ele? Multe, forțându-se, se dezleagă și le rup
în bucăți iar cum aceste lanțuri sunt legate la Inima mea, Eu rămân torturat și dau
în delir. Apoi ele, rup lanțurile mele folosindu-se de mine pentru a ajunge scopul lor.
Aceasta mă îndurerează mult, dându-mi o febră violentă, făcându-mă să leșin și să
delirez”...
O Isuse, cât te compătimesc! Iubirea ta este pusă la strâmtoare, iar eu pentru a te
consola pentru supărările ce le primești din partea acestor suflete te rog să înlănțui
inima mea cu aceste lanțuri, pentru a putea să-ți dau pentru ei schimbul meu de iubire.

32
 Isuse al meu, Fulgerul meu divin, sărut pieptul tău. Este atât de mare focul ce îl
conține, că pentru a da un pic de răcoare flăcărilor tale și vrând să te oprești un pic din
munca ta, vrei să te joci cu sufletele care vin la tine, lansând spre ei săgeți de iubire, ce
ies din pieptul tău. Jocul tău este de a forma săgeți, fulgere; iar când acestea lovesc
sufletele, Tu faci sărbătoare. Dar multe, o Isuse, ți le resping, trimițându-ți în schimb
săgeți de răceală, de indiferență, de nerecuoștință, iar Tu rămâi atât de trist că ești de
plâns... O Isuse iată pieptul meu gata nu numai să primească săgețile tale destinate mie,
dar și acelea care îți resping și alte suflete și așa nu ai să mai rămâi îndepărtat în jocul
tău de iubire; vreau să-ți dau reparații pentru răceala, indiferența, și nerecunoștințele
ce le primești de la ele.
O Isuse, sărut mâna ta stângă și vreau să repar toate atingerile ilegale și neacceptate,
făcute în prezența ta și te rog să mă ți mereu strânsă la Inima ta.
O Isuse, sărut mâna ta dreaptă, vreau să repar toate sacrilegiile, în special liturghiile
rău celebrate .
De câte ori Iubirea mea, Tu ești constrâns să cobori din Cer în mâinile preoților
nedemni și chiar dacă simți dezgust să te găsești în acele mâini, Iubirea te constrânge să
rămâi; însă, în anumiți preoți Tu găsești preoții de la Patima ta, care cu enormele lor
delicte și sacrilegii reânoiesc actul uciderii lui Dumnezeu! Isuse, îmi este teamă
gândindu-mă la așa ceva! Dar, pur și simplu, Tu când Pătimeai stăteai în mâinile
Iudeilor, Tu stai în acele mâini nedemne, precum un miel răbdător, așteptând din nou
moartea ta. O Isuse cât suferi! Tu ai vrea o mână iubitoare pentru a te elibera din acele
mâini sângeroase. O Isuse, când o să te găsești în aceste mâini, te rog să mă chemi
aproape de tine, iar pentru a-ți da reparații o să te acopăr cu puritatea îngerilor, o să te
parfumez cu virtuțile tale pentru a reduce dezgustul ce îl găsești în acele mâini, iar
inima mea am să ți-o ofer pentru a te proteja și a-ți da refugiu. Iar în timp ce ai să stai
în mine, eu am să te rog pentru preoți astfel încât toți să fie demnii tăi miniștri.
O Isuse, sărut piciorul tău stâng și vreau să repar pentru aceia care te primesc din
obișnuință și fără trbuincioasele dispoziții.
O Isuse, sărut piciorul tău drept, vreau să repar pentru aceia care te primesc pentru a
te insulta. Te rog când vor avea acest curaj să o facă reânoiește miracolul pe care l-ai
făcut lui Longin, reânsănătoșindu-l și covertindu-l numai cu atingerea sângelui ce a
ieșit din Inima ta străpunsă de suliță... Așa, la atingerea sacramentelor tale schimbă
supărările în iubire iar pe cei care te supără în iubitori.
O Isuse, sărut Inima ta în care se revarsă toate supărările, iar eu pentru toate vreau
să-ți dau reparații, să-ți dau pentru toți un schimb de iubire și de a împărții mereu cu
tine chinurile tale.
O cerescule Săgetător, dacă îmi scapă câte ceva reparațiilor mele, te rog să mă
închizi în Inima și Voința ta, așa încât nimic să nu-mi poată scăpa. Am să o rog pe
dulcea mea Mamă să mă țină mereu împreună cu Ea, în sfârșit să repar totul pentru toți;
te sărutăm împreună și făcându-ți protecție, o să îndepărtăm undele amărăciunilor pe
care le primești de la creaturi... Te rog, o Isuse, amintește-ți că și eu sunt o săracă
prizonieră; este adevărat că închisorile tale sunt mai restrânse, care este un parcurs
rapid al unei osti; de aceea izolează-mă în Inima ta și cu lanțurile iubirii tale nu numai
să mă închizi, dar leagă unul câte unul gândurile mele, afecțiunile, dorințele, leagă
mâinile și picioarele mele la Inima ta în așa fel încât eu să nu mai am alte mâini și
picioare decât ale tale. Așadar, Iubirea mea, închisoarea mea o să fie Inima ta, lanțurile

33
mele o să fie formate din iubire, făcările tale o să fie hrana mea, respirația ta o să fie a
mea, porțile care o să mă împiedice să ies o să fie Voința ta sfântă; iar așa nu am să văd
decât flăcări, nu am să ating decât focul, căci în timp ce o să-mi dea viață, o să-mi dea
moarte, precum aceea care o suporți Tu în ostia sfântă numai așa o să-ți dau viața mea;
iar în timp ce eu o să rămân prizonieră în tine, Tu ai să rămâi dizolvat în mine. Nu este
aceasta intenția ta să te închizi în ostie: așadar, să fii eliberat de sufletele care te
primesc, luând viață în ei? Iar acum în semn de iubire, binecuvântează-mă și sărută-mă,
iar eu te îmbrățișez și rămân în tine.
O Dulce Inima mea, văd, că după ce ai instituit Presfântul Sacrament, ai văzut
enormele nerecunoștințe și supărărle creaturilor, în confront cu excesele iubirii tale
chiar dacă rămâi rănit și amărât chiar și așa nu dai înapoi, dimpotrivă vrei să îneci totul
în iubirea ta imensă. Te văd, o Isuse, că te administrezi pe tine însăți Apostolilor tăi și
după aceea adaugi, că ceea ce ai făcut Tu trebuie să o facă ei, dându-le puterea de a
consacra, de aceea îi numești preoți, și instiui alte sacramente. Așadar la toate te
gândești și totul repari: predicile făcute rău, sacramentele primite fără dispoziție, de
aceea sunt fără efecte, vocațiile greșite din partea preoților și a celor care îi numesc,
nefolosind toate mijloacele pentru a cunoaște adevăratele vocații... Ah! Nimic nu îți
scapă, o Isuse, iar eu vreau să te urmez și să-ți dau reparații pentru toate aceste supărări.
De unde, după ce ai împlinit totul, îi iei cu tine pe ai tăi Apostoli și începi să mergi
spre Grădina Ghețemani, pentru a începe dureroasa ta Pătimire. O să te urmez în toate
pentru a-ți ține credincioasă companie.
  

A CINCIA ORĂ De la 9 la 10 seara

PRIMA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA MĂSLINILOR
Tristul meu Isus, precum de un curent electric mă
simt atrasă în această Grădină... Înțeleg că Tu un
puternic magnet a inimii mele rănite, mă chemi, iar eu
alerg, gândind în sinea mea: ce sunt aceste atractive de
iubire pe care le simt în mine? Ah! Poate persecutatul
meu Isus se găsește într-o situație de amărăciune, că
simte nevoia companiei mele... Iar eu zbor, Dar ce! Mă
simt nerăbdătoare de a intra în această Grădină... Bezna
nopții, intensitatea frigului, mișcarea lentă a frunzelor, precum voci plângătoare anunță
durere, tristețe și moarte pentru îndureratul meu Isus; dulcile scântei ale stelelor,
precum ochi plângători sunt toate cu intenția de a privi, făcând ecou lacrimilor lui Isus
criticându-mă de nerecunoștințele mele. Iar eu tremur și orbește merg să-l caut
chemându-l: „Isuse, unde ești? Mă chemi și nu te faci văzut? Mă chemi, iar Tu te
ascunzi?”
Totul este teroare, totul este înspăimântător și liniște profundă. Dar, ascultând mai
bine, aud o respirație îngreunată, găsindu-l chiar pe Isus... Dar ce schimbare tragică! Nu
mai este dulcele Isus de la Cina Euharistică, în care strălucea pe fața sa o frumusețe
afascinantă și răpitoare dar este trist, este de o tristețe mortală, ce a desfigurat
frumusețea sa înăscută... Deja agonizează și mă simt tulburată gândind că poate nu o să
mai ascult vocea sa, pentru că se pare că moare... De aceea, îmbrățișez picioarele sale;

34
mă fac mai curajoasă, mă apropii de brațele sale, pun mâna mea pe fruntea sa pentru a-l
susține și în șoaptă îl chem: „Isuse, Isuse!”
Iar El mișcat de vocea mea, mă privește și îmi spune: „Fiică, ești aici? Te
așteșteptam, era aceasta tristețea ce mă turmenta mai mult abandonul total al
tuturor; te așteptam pe tine să te fac să fii spectatoarea chinurilor mele și să te fac să
bei împreună cu mine potirul amărăciunilor care peste puțin Tatăl meu Ceresc o să-
mi trimită prin intermediul Îngerului. O să-l degustăm împreună, pentru că nu o să
fie un potir de confort, dar de amărăciuni intense și simt nevoia căci câte un suflet
iubitor să bea cel pțin câteva picături. De aceea te-am chemat, pentru ca tu să accepți
și să împarți cu mine chinurile mele și de a mă asigura că nu mă lași singur în acest
mult abandon!”
„Ah! Da, îndureratul meu Isus, o să bem împreună potirul amărăciunilor tale, o să
suferim chinurile tale și nu o să mă îndepărtez pentru nimic în lume de lângă tine!”
Iar tristul Isus fiind asigurat de mine, intră în agonie mortală, suferă chinuri
nemaivăzute și nemaiauzite...Iar eu neputând să mă abțin și vrând să-l compătimesc și
să-l consolez, îi spun: „Spune-mi de ce ești atât de abătut, trist și singur, în această
Grădină și în această noapte? Este ultima noapte a vieții tale pe pământ; puține ore îți
rămân pentru a începe Patima ta... Credeam că o să o găsesc cel puțin pe Mama ta
Cerească, pe iubitoarea Magdalena, pe credincioșii tăi Apostoli, iar în schimb te găsesc,
singur, singur, în puterea unei amărăciuni care îți dă o moarte nemiloasă, fără să te facă
să mori... O Binele meu și totul meu , nu îmi răspunzi? Vorbește-mi! Dar se pare că îți
lipsește cuvântul, mare este tristețea ce te turmentează. O Isuse al meu, acea privire a ta
plină de lumină, da, dar trist și cercetător, se pare că ai nevoie de ajutor, fața ta palidă,
buzele tale rearse de iubire, Persoana ta Divină, care de la cap până la picioare tremură
tot, Inima ta care puternic, puternic îți bate –iar acele bătăi caută suflete, dându-ți o
greutate ce se pare că de la un moment la altul Tu îți dai sufletul–, îmi spun că Tu ești
singur și de aceea vrei compania mea. Iată-mă, o Isuse, toată pentru tine, împreună cu
tine; dimpotrivă nu mă lasă inima să te văd aruncat pe pământ... Te iau în brațele mele,
te strâng la inima mea; vreau să număr unul câte unul preocupările tale, una câte una
supărările care ți se înfățișează, pentru a-ți da în toate consolări, reparație și pentru toate
cel puțin să-ți dau satisfacție... Dar, o Isuse al meu, în timp ce te țin în brațele mele,
suferințele tale se măresc.. Simt, Viața mea, trecând prin venele tale un foc, simt că îți
fierbe sângele vrând să rupă venele pentru a ieși afară... Spune-mi, Iubirea mea, ce faci?
Nu văd biciuri, nici spini, nici cuie, nici cruce; și totuși sprijinind capul pe Inima ta,
simt că nemiloase spini îți străpng capul, că biciueli teribile nu îți iartă nici o părticică
înăuntru și afara Persoanei tale Divine iar mâinile tale sunt paralizate și întoarse mai
ceva decât cuiele... Spune-mi, dulcele meu Bine, cine este că are atât de mare putere
chiar și în interiorul tău, care te turmentează și te face să poți suporta multele morți
pentru câte turmentări îți dă?”
Ah! Se pare că binecuvântatul Isus, deschide buzele sale slăbite și muribunde
spunându-mi: „Fiica mea, cine este că mă turmentează mai mult decât însăși călăii?
Dimpotrivă, acele sunt nimicuri în confront cu acestea! Este Iubirea Eternă, care,
vrând întâietate în toate , mă face să sufăr totul împreună și în părțile cele mai
intime, ceea ce călăii o să mă facă să sufăr puțin câte puțin... Ah! Fiica mea, este
Iubirea ce totul domină peste mine și în mine: Iubire imi sunt cuiele, Iubirea îmi este
biciul, Iubirea îmi este coroana de spini, iubirea îmi este totul; Iubirea este Patima

35
mea neâncetată, iar în timp aceea a oamenilor este al timpului... Ah! Fiica mea, intră
în Inima mea, vino și pierdete în Iubirea mea și numai în Iubirea mea o să înțelegi
când am suferit și cât te-am iubit, învățând să mă iubești și să suferi numai din
iubire”.
O Isuse al meu, din moment ce Tu mă chemi înăuntrul Inimii tale pentru a-mi arăta
ceea ce Iubirea te-a făcut să suferi, eu intru , dar în timp ce intru văd miracolele Iubirii,
că nu cu spini naturali îți încoronează capul, dar cu spini de foc; că te biciuiește, nu cu
biciuri de funie, dar cu biciuri de foc; că te răstignește cu, cuie nu de fier dar de
foc...Totul este Foc, care pătrunde până în măduva oaselor, transformând toată
Preasfânta ta Umanitate în Foc, îți dă chinuri mortale, desigur mai mult decât însăși
Pătimirea ta, pregătind o baie de Iubire pentru toate sufletele ce vor să se spele de orice
pată, dobândind dreptul fiilor Iubirii.
O Iubire fără sfârșit, eu mă simt să dau înapoi dinintea acestei mari imensități de
Iubire, văzând că pentru a putea intra în Iubire și înțelegând-o, ar trebuii să fiu toată
numai iubire...! O Isuse al meu, nu sunt! Dar din moment ce Tu vrei compania mea și
vrei să intru în tine, te rog să mă faci să devin toată plină de iubire.
De aceea te rog să încoronezi capul meu și fiecare gând al meu cu această coroană a
Iubirii. Invocându-te o Isuse, să biciuiești cu biciul iubirii sufletul meu, corpul meu,
puterile mele, sentimentele mele, dorințele, afecțiunile... în cocluzie totul, iar în toate să
rămân biciuită și sigilată în iubirea ta. Fă o Iubire nesfârșită, să nu fie nici un lucru în
mine, care să nu ia viață din Iubire.
O Isuse, centrul tuturor iubirilor, te implor să imobilizezi mâinile și picioarele mele
cu aceste cuie a iubirii, așa încât imobilizată toată în Iubire, iubire să devin, numai
iubire să înțeleg, de iubire să mă îmbrac, de iubire să mă hrănesc, iubirea să mă țină
toată imobilizată în Tine, așa încât nici un lucru înăuntru și afară de mine să aibă
curajul să mă încurce și să mă îndepărteze de iubirea ta, o Isuse!
  

A ȘASEA ORĂ De la 10 la 11 noaptea

A DOUA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHEȚEMANI
O dulcele meu Isus,deja a trecut o oră de când ești în această Grădină.Iubirea este pe
primul loc în toate, făcându-te să suferi totul împreună, tot ceea ce călăii o să te facă să
suferi în tot cursul dureroasei tale Pătimiri; dimpotrivă, asistă și ajunge să te facă să
suferi ceea ce ei nu poate să-ți facă, în părțile interne a Persoanei tale Divine. O Isuse
al meu, deja văd că ți se clatină pașii și totuși vrei să mergi...Spune-mi Binele meu,
unde vrei să mergi? Ah! Am înțeles: să-i întâlnești pe iubiții tăi discipoli. Și eu vreau să
te acompaniez, așa încât dacă Tu te clatini, eu să te susțin...
Dar, o Isuse al meu, o altă amărăciune pentru Inima ta: deja ei dorm, iar Tu, cu o
iubire milostivă, îi chemi, îi trezești iar cu o iubire toată părintească îi sfătuiești și le
recomanzi lor vegherea și rugăciunea. Și te întorci în Grădină; dar ai o altă străpungere
în Inimă... În acea străpungere văd o Iubirea mea toate străpungerile sufletelor
consacrate ție, fie din cauza tentațiilor, fie din cauza stări sufletului, sau pentru lipsa
mortificației, în schimb să se strângă la tine veghind și în rugăciune, se abandonează în
sinea lor și somnoroase în schimb să se perfecționeze în iubire și uniune cu tine, dau
înapoi... Cât te compătimesc, o Iubitorule împătimit, îți dau reparație pentru toate
nerecunoștințele, celor mai credincioși ai tăi. Sunt acestea supărările care cel mai mult
întristează, Inima ta adorabilă și este atât de mare și multă amărăciunea lor căci te face

36
să delirezi... Dar, o Iubire fără limite, Iubirea ta, care deja îți fierbe în vene, învinge și
uită totul... Te văd umilit la pământ și te rogi, te oferi, repari și în toate cauți să-l
slăvești pe Tatăl pentru supărările făcute de creaturi pentru El. Și eu, o Isuse al meu, mă
umilesc cu tine iar împreună cu tine vreau să fac ceea ce faci Tu.
O Isuse, bucuria inimii mele, văd că mulțimi și mulțimi a păcatelor noastre,
mizeriilor noastre, slăbiciunilor noastre, delictele cele mai enorme, nerecunoștințele
cele mai negre, ți se înfățișează, se aruncă asupra ta, te strivesc, te rănesc, te mușcă,
iar Tu ce faci? Sângele care îți fierbe în vene, face față la toate aceste supărări, rupe
venele, din abundanță iese afară, te udă tot, curge pe pământ, dând sânge în locul
supărărilor. Viață pentru moarte... Ah! Iubire, în ce stare te văd că ai ajuns! Deja Tu îți
dai ultima respirație. Oh! Binele meu, Viața mea dulce, te rog, nu murii! Ridică fața de
pe acest pământ ce ai udat-o cu sângele tău Preasfânt! Vino în brațele mele! Fă să mor
eu în locul tău...!
Dar aud vocea tremurândă și muribundă a dulcelui meu Isus ce spune: „Tată dacă
este posibil, treacă de la mine acest potir; dar nu a mea ci Voința ta să se facă...”
Este pentru a doua oară că aud aceasta de la.
Dulcele meu Isus. Dar ce lucru mă faci să înțeleg cu
aceasta „Tată dacă este posibil, să treacă de la Mine
acest potir”? O Isuse ți se înfățișează dinainte toate
ribelările creaturilor; acel „Fiat Voluntas Tua”, acel
„Să fie făcută Voința ta” ce trebuia să fie viața
fiecărei creaturi, o vezi respinsă aproape de toți iar în
schimb să găsești viață găsești moarte; iar Tu, vrând
să dai viață tuturor și să faci o solemnă reparație
Tatălui pentru ribelarea creaturilor, de trei ori repeți: „Tată dacă este posibil, să treacă
de la mine acest potir, adică, sufletele ieșind din Voința noastră, să nu se piardă...
Acest potir pentru mine este foarte amar; de aceea NU VOINȚA MEA, dar A TA SĂ
FIE FĂCUTĂ”.
Iar în timp ce spui aceasta,este atât de mare amărăciunea ta, că te reduce în extreme,
agonizezi și stai în actul de a da ultima suflare. O Isuse al meu, Binele meu, din
moment ce ești în brațele mele, vreau și eu să mă unesc cu tine, vreau să-ți dau reparații
și să te compătimesc pentru toate lipsurile, pentru păcatele care se fac Vrerii tale
Preasfinte, iar împreună rugându-te ca în toate eu să fac mereu Preasfânta ta Voință.
Voința ta să fie respirația mea, aerul meu, Voința ta să fie palpitul meu, inima mea,
gândul meu, viața și moartea mea... Dar te rog, nu murii! Unde o să merg fără tine? Cui
o să mă adresez? Cine o să-mi mai dea ajutor? Totul o să se termine pentru mine! Te
rog nu mă lăsa, ține-mă cum vrei, cum îți place mai mult, dar ține-mă cu tine, mereu cu
tine! Să nu se întâmple niciodată ca eu să rămân separată nici măcar pentru o clipă de
tine! Lasă-mă mai degrabă să te îndulcesc, reparându-te și compătimindu-te pentru toți,
pentru că văd că toate păcatele de orice specie sunt ți se așează ca o greutate deasupra.
Așadar, Iubirea mea, sărut capul tău Preasfânt ...Dar ce văd? Toate gândurile rele, iar
Tu simți dezgust pentru ei. La capul tău Preasfânt fiecare gând rău este un spin ce te
înțeapă cu asprime... Ah! Nu are de a face coroana de spini, pe care iudeii o să-ți pună!
Câte coroane de spini o să-ți pună pe capul adorabil gândurile rele ale creaturilor, așa
încât sângele se prelinge peste tot de pe frunte și din înăuntrul părului! Isuse, te
compătimesc și aș vrea să-ți pun la fel de multe coroane de slavă; iar pentru a te îndulci

37
îți ofer toate inteligențele îngerilor și însăși inteligența ta, pentru a-ți da o compătimire
și o reparație pentru toți.
O Isuse, sărut ochii tăi miloși în ele văd toate privirile rele ale creaturilor, care fac să
curgă pe Fața ta lacrimi de sânge... Te compătimesc și aș vrea să îndulcesc vedera ta,
punându-ți dinainte toate delicatețele care se pot găsi în Cer și pe pământ.
Isuse, Binele meu, sărut urechile tale Preasfinte... Dar ce aud? Aud în ele ecoul
înjurăturilor teribile, strigătul de răscumpărare și de calumnie... Nu este voce care să nu
răsune în castitatea auzului tău... O Iubire nesatisfăcută, te compătimesc și vreau să te
consolez făcând să răsune în ele toate armoniile Cerului, vocea cea dulce a Mamei tale
dragi, înfocatele intonații a Magdalenei și a tuturor sufletelor iubitoare.
Isuse, Viața mea, un sărut mai intens vreau să imprim pe Fața ta, că frumusețea ta nu
are asemănare... Ah! Aceasta este acea Față dinaintea căruia îngerii nu îndrăznesc să-
și ridice privrea: este atât de mare și multă frumusețea ce îi răpește. Și totuși creaturile
îl batjocorăsc scuipându-l, lovindu-l cu palmele și călcându-l în picioare... Iubirea mea,
cât curaj! Aș vrea să strig atât de tare, încât să-i pun pe fugă! Te compătimesc iar pentru
a repara toate aceste insulte merg să cer Preasfintei Treimi, sărutul Tatălui și al Duhului
Sfânt, mângâierile incomparabile a mâinilor lor creatoare; merg și la Mama Cerească,
cu scopul de a-mi da săruturile sale, mângâierile sale materne, adorațiile sale profunde;
merg la toate sufletele consacrate ție și totul îți ofer, pentru a-ți da reparație pentru toate
supărările ce se fac Feței tale Preasfinte.
Dulcele meu Bine, sărut gura ta sfântă, amărâtă de oribile înjurături, din cauza
dezgustului băuturilor și lăcomiei, de discursurile obscene, de rugăciunile făcute rău,
de învățăturile rele, de tot ceea ce face omul rău cu limba... Isuse, te compătimesc și
vreau să îndulcesc gura ta oferindu-ți toate laudele îngerilor și tot ceea ce fac fii tăi
buni folosind bine limba lor.
Iubirea mea batjocorâtă, sărut gâtul tău îl văd încărcat de funii și lanțuri, pentru
legăturile și păcatele creaturilor... Te compătimesc, iar pentru a te consola îți ofer
uniunea indispensabilă a Persoanelor Divine, iar eu reversându-mă în această Uniune,
îți întind brațele mele și formând un lanț dulce de iubire la gâtul tău, vreau să-ți
îndepărtez legăturile funiilor care aproape te sufocă; iar pentru a te îndulci te strâng
puternic la inimă...
Putere Divină, sărut umerii tăi Preasfinți. Le văd aprope masacrate și aproape
rupte în bucăți. Este carnea scandalurilor și a exemplelor rele ale creaturilor... Te
compătimesc, iar pentru a te consola, îți ofer exemplele tale Preasfinte, exemplele
Reginei Mame, exemplele sfinților tăi; iar eu, o Isuse al meu, făcând să treacă săruturile
mele pe fiecare din aceste răni, vreau să închid sufletele care prin intermediul
scandalurilor ți-au fost sustrase din Inimă și așa reânoind carnea în Presfânta ta
Umanitate.
Preocupatul meu Isu, sărut pieptul tău, pe care îl văd rănit de răceala, indiferența,
necorespunderea și nerecunoștința creaturilor... Te compătimesc, iar pentru a te îndulci
îți ofer Iubire reciprocă al Tatălui al tău și al Duhului Sfânt, corespondența perfectă a
Persoanelor Divine, iar eu o Isuse al meu, revărsându-mă în Iubirea ta, vreau să te
protejez și să resping aceste răni pe care creaturile le fac cu păcatele lor; luând Iubirea
ta vreau să le rănesc cu ele, pentru a nu mai avea curajul de a te supăra, vărsându-l pe
pieptul tău, pentru a te îndulci și a te reânsănătoși.

38
 O Isuse al meu, sărut mâinile tale creatoare... Văd toate acțiunile rele ale creaturilor,
precum la fel de multe cuie ce străpung mâinile tale Preasfinte; în modul că, nu cu trei
cuie, precum ai avut pe Cruce Tu rămâi străpuns dar cu multe cuie, pentru câte fapte
rele înfăptuiesc creaturile. Te compătimesc, iar pentru a te îndulci, îți ofer toate faptele
sfinte, curajul martirilor în a da sângele și viața din iubire pentru tine... În concluzie
aș vrea, o Isuse al meu, să-ți ofer toate faptele bune pentru a îndepărta toate cuiele
faptelor răutăcioase.
O Isuse, sărut picioarele tale sfinte, mereu neobosite în căutarea de suflete; în ele
incluzi toți pașii creaturilor, dar multe dintre acestea simți că îți scapă, iar Tu ai vrea să
le oprești... La fiecare pas rău făcut de ei ,simți că ți se pune un cui, iar Tu vrei să te
servești de însăși cuiele lor pentru a le imobiliza în Iubirea ta; este atât de mare și multă
durerea ce o simți, și solecitarea cu care o faci pentru a le imobiliza în Iubirea ta, că
tremuri tot... Totul meu și bucuria mea te compătimesc, iar pentru a te consola îți ofer
pașii tuturor creaturilor credincioase, ce expun viața lor pentru salvarea sufletelor.
O Isuse, sărut Inima ta... Tu continui să agonizezi nu pentru ceea ce o să-ți facă
iudeii, dar pentru durerea ce îți provoaccă toate supărările creaturilor. În aceste ore Tu
vrei să dai primul loc Iubirii; al doilea loc tuturor păcatelor pentru care Tu pătimești,
repari, îl slăvești pe Tatăl și calmezi Justiția Divină; iar al trei-lea loc îl dai iudeilor.
Aceasta înseamnă că Patima care o să te facă iudeii să suferi nu o să fie altceva decât
reprezentarea dublă și amara pătimire a păcatului și iubirii. Așadar este totul
reconcentrat, ceea ce eu văd în Inima ta: lancea Iubirii, lancea păcatului și o aștepți pe
a treia lancea iudeilor; iar Inima ta sufocată de Iubire, suferă impulsuri violente,
afecțiuni nerăbdătoare de Iubire, dorințe care te consumă și palpite înfocate, care ar
vrea să dea viață fiecărei inimi. Este practic aici, în Inimă, unde simți toată durerea pe
care ți le dă creaturile, care cu dorințele lor răutăcioase, afecțiuni dezordonate, palpite
profanate, în schimb să vrea Iubirea ta, caută alte iubiri... Isuse cât suferi! Te văd că
amețești, inundat de undele nerecunoștințelor noastre... Te compătimesc și vreau să-ți
îndulcesc amărăciunea Inimii tale, fiind triplat străpunsă, oferindu-ți eternele delicatețe
al Paradisului și dulcea Iubire a Mamei tale dragi. Iar acum, o Isuse al meu, fă ca din
această Inimă a ta, să prindă viață săraca inima mea, așa încât să nu trăiască decât
numai cu Inima ta; iar în fiecare supărare pe care ai să o primești inima mea să fie
mereu gata să-ți ofere consolare, confort și un act de iubire neântrerupt.
  

A ȘAPTEA ORĂ De la 11 la miezul nopți

A TREIA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA MĂSLINILOR
Dulcele meu Bine, inima mea nu mai ține să
priviască, văzându-te cum continui să agonizezi.
Sângele îți curge din abundanță, din tot corpul, iar
nemaiținându-te pe picioare ai căzut în acel lac de
sânge... O Iubirea mea, Isuse, mi se rupe inima
văzându-te atât de slăbit și fără forțe! Fața ta adorabilă
și mâinile tale creatoare se sprijină pe pământ și se
acoperă de sânge... Se pare că în schimbul unui val de
nerecunoștințe pe care creaturile ți le trimit, Tu vrei să

39
dai fluvii de sânge pentru a face ca aceste păcate să rămână înecate în el și așa să dai
pentru fiecare iertarea ta. Dar, te rog, o Isuse al meu, ridicăte, este prea mult ceea ce
suferi; ajunge până aici, Iubirii tale...!
Iar în timp ce se pare că amabilul meu Isus, moare în propriul sânge, Iubirea îi dă o
nouă viață. Îl văd mișcându-se cu dificultate, se ridică, și așa cum este plin de sânge și
noroi, se pare că vrea să meargă, și neavând putere se mișcă cu dificultate... Dulcea mea
Viață lasă-mă să te port în brațele mele... Te duci poate la dragii tăi discipoli? Dar care
nu este durerea adorabilei tale Inimi, găsindu-i din nou adormiți...!
Iar Tu, cu vocea tremurândă și duioasă, îi chemi: „Fii mei, nu dormiți! Ora este
aproape. Nu vede-ți în ce stare am ajuns? Vă rog, ajutați-mă, nu abandonați-mă în
aceste ore extreme!”
Și clătinându-te, aproape că, leșini lângă ei, în timp ce Ioan întinde brațele pentru a
te susține... Ești atât de nerecunoscut, dacă nu ar fi fost pentru suavitatea și dulceața
vocii tale, nu te-ar fi recunoscut. Apoi recomandând lor rugăciunea și vegherea, te
întorci din nou în Grădină, dar cu o a doua străpungere în Inimă. În această străpungere,
văd, o Binele meu, toate păcatele acelor suflete, care fără să țină cont de demonstrațiile
concrete a favorurilor tale în haruri, săruturi și mângâieri, în nopțile încercărilor, uitând
de Iubirea ta și de harurile tale au rămas precum adormite și somnoroase, pierzând
spiritul de o continuă rugăciune și veghere.
Isuse al meu, este adevărat, că după ce te-au văzut pe tine, după ce au gustat darurile
tale, rămânând pierduți, iar pentru a rezista este nevoie de mare forță; numai un miracol
poate să facă ca aceste suflete să reziste la încercări.
Așadar, în timp ce te compătimesc, pentru aceste suflete, a căror neglijențe, lejerități
și supărări, sunt cele mai amare Inimii tale, te rog, ca în cazul în care ar ajunge să facă
un singur pas pentru a-ți da o neplăcere, Tu înconjoară-le de multe Haruri și oprește-i,
pentru a nu pierde spiritul rugăciunii continue.
Dulcele meu Isus, în timp ce te întorci în Grădină, se pare că nu mai poți deloc; ridici
fața la Cer îmbibată de Sânge și pământ, repetând pentru a treia oară: „Tată dacă este
posibil, să treacă de la mine acest potir... Tată Sfânt ajută-mă! Am nevoie de confort!
Este adevărat , că dinaintea Maiestății tale infinite; Justiția ta este înfuriată spre
mine... Dar privește-mă, o Tată, sunt mereu Fiul tău, ce formez un singur lucru cu
tine. Te rog, ajutor, milostivire o Tată! Nu mă lăsa fără confort!”
Apoi mi se pare că aud, dulcele meu Bine, chemând-o pe Mama ta: „Dulce Mamă,
strânge-mă în brațele tale, cum mă strânge-ai când eram copil! Dă-mi acel lapte pe
care l-am supt de la tine, pentru a-mi conforta și îndulci amărăciunile agoniei mele.
Dă-mi Inima ta, ce forma toată bucuria mea... Mama mea, Magdalena, dragilor
Apostoli, voi toți cei care mă iubiți, ajutați-mă, confortați-mă! Nu lăsați-mă singur în
aceeste momente extreme; faceți-mi toți coroană în jurul meu; dați-mi drept cofort
compania voastră, iubirea voastră!”
Isuse, Iubirea mea, cine poate să reziste în aceste momente extreme? Care inimă o să
fie așa dură, care să nu se rupă văzându-te așa înecat în sânge? Cine nu o să verse
lacrimi torențiale și amare, auzind glasul tău dureros ce caută ajutor și confort?
Isuse al meu, consolează-te, deja văd că Tatăl îți trimite un Înger, pentru a-ți da
confort și ajutor, de unde ieșind din această stare de agonie, pentru a te putea să te dea
în mâna iudeilor; iar în timp ce ai să stai cu Îngerul, eu am să înconjor Cerul și
pământul, Tu ai să-mi permiți să iau acest sânge pe care l-ai vărsat, cu scopul de a putea

40
să-l dau tuturor oamenilor precum garanția salvării
fiecăruia, aducându-ți în schimb, confortul, afecțiunile,
palpitele, gândurile, pașii și faptele lor.
Mama mea, Cerească, vin la tine pentru a merge la toate
sufletele, dându-le Sângele lui Isus. Dulce Mamă, Isus vrea
confort, iar cel mai mare confort pe care putem să îl dăm,
este de ai aduce suflete... Magdalena, acompaniază-ne! Voi
toți Îngerii, veniți să vedeți în ce stare a ajuns Isus! El vrea
din partea tuturor confort, este atât de mare disperarea în
care se găesște, că nu refuză pe nimeni.
Isuse al meu, în timp ce bei potirul plin de amărăciuni intense, pe care Tatăl Ceresc ți
le-a trimis, te aud suspinând, gemând, delirând, iar cu vocea sufocată spui: „Suflete,
suflete, veniți, consolați-mă! Luați loc în Umanitatea ma; vă vreau, vă aștept! Vă rog
nu fiți surzi la voceile mele, nu face-ți să rămână în zadar dorințele mele arzătoare,
iubirea mea, chinurile mele! Veniți suflete,veniți...!”
Isuse în delirul tău, fiecare geamăt și suspin este o rană pentru inima mea, care nu
îmi dă pace, de aceea fac al meu sângele tău, Vrerea ta, zelul tău arzător, iubirea ta, iar
înconjurând Cerul și pământul, vreau să merg la toate sufletele, pentru a le da lor
sângele tău, precum garanția salvării lor și pentru a le aduce la tine, pentru a calma
preocupările tale, delirurile tale și de a îndulcii amărăciunile agoniei tale. Iar în timp ce
am să fac acestea, Tu acompaniază-mă cu privirea ta.
Mama mea, vin la tine pentru că Isus vrea suflete, vrea confort. Așadar, dă-mi mâna
ta maternă să facem un ocol în toată lumea, în căutare de sufletre. Să încludem în
sângele său, afecțiunile, dorințele, gândurile, faptele și pașii tuturor creaturilor, să
lansăm în sufletele lor, flăcările Inimii sale, cu scopul de a ceda, fiind incluse în
sângele său și transformate în flăcările sale, să le conducem în jurul lui Isus, pentru a
îndulci amărăciunea chinurilor și agoniei sale.
Îngerul meu păzitor, mergi tu înainte; mergi și dispune sufletele care trebuie să
primească acest sânge, în modul care nici o picătură să rămână fără numeroase
afecțiuni... Mama mea, să parcurgem imediat! Văd privirea lui Isus că ne urmărește;
aud gemetele sale repetate, care ne împing să grăbim misiunea noastră.
- Și iată, Mamă, deja am făcut primii pași și suntem la ușile caselor unde sunt
infirmii.Câți izbucnesc în injurături, blestemă, disperă, chiar să-și pună capăt zilelor!
Ah!, Mamă, aud gemetele lui Isus ce se vede înlocuite cu supărări, cele mai dragi
preferințe de iubire a inimii sale, prin care face să pătimească sufletele, pentru a le face
să devină asemănătoare cu El. Să le dăm lor Sângele său, cu scopul de a da lor ajutoare
necesare iar cu Lumina sa să-i facă pe ei să înțeleagă binele care este în a pătimii și
asemănarea pe care o obțin cu Isus. (...)
- Intrăm în camerele muribunzilor... Mama mea, ce teroare, câte suflete sunt pentru
a cădea în iad! Câți, după o viață de păcate, vor să dea ultima durere acelei Inimi
străpunse de repetate ori, încoronând ultima dorință cu un act de disperare... Alții, legați
de raporturile pământești, nu știu să se resemneze să dea ultimul pas... Mamă Sfântă,
să dăm fiecărui muribund Sângele lui Isus, punând pe fugă diavolii și să-i dispună să
primească ultimile sacramente, pentru o bună și sfântă moarte. Să dăm lor pentru
confort agonia lui Isus, iar când El o să-i judece o să-i găsească acoperiți cu Sângele
său, abandonate în brațele sale iar tuturor o să le dea iertarea sa.

41
 - O Mamă, vezi cum pământul este plin de suflete, care sunt gata să cadă în păcat, iar
Isus începe să plângă văzând sângele său ce o să fie profanat. Ar trebui un miracol
pentru a împiedica căderea. De aceea să dăm lor sângele lui Isus; în El o să găsească
puterea și harul pentru a nu cădea în păcat.
- Încă un alt pas, o Mamă: iată suflete deja căzute în păcat. Isus le iubește, dar le
privește terorizat pentru că sunt pline de noroi, iar agonia sa se face mai intensă. Să
dăm lor sângele lui Isus, ce conține Viața, pentru a învia și să învie mai frumoase,
pentru a face să surâdă tot Cerul și pământul.
- Să mai mergem o Mamă, la acele suflete care păcătuiesc și fug de Isus, la cei care îl
supără și disperă de iertarea sa. Să dăm lor sângele său, cu scopul de a șterge impronta
pierzării și să imprime salvarea lor, să lanseze în inimile lor această încredere și iubire
după păcat, pentru ai face să alerge la picioarele lui Isus strângându-se de ele și pentru
a nu se mai separa niciodată.
Vezi, o Mamă, sunt și suflete bune, inocente, dar în jurul lor găsesc multe primejdii
și scandaluri... Să sigilăm și să încercuim inocența lor cu Sângele lui Isus, cum ar fi un
perete de apărare, pentru a nu intra păcatul în ei; cu El să pui pe fugă pe cine ar vrea
să-i contamineze păstrându-i inocenți și puri, în modul ca Isus să găsească în ei
satisfacțiile și odihna sa.
Iar acum să alergăm, Mamă la aceia care nu împărtășesc Credința Sfintei Biserici
Catolice și la aceia care nici nu sunt creștini, în special la aceia care se găsesc pe
punctul de a murii... Isus , care este Viața tuturor, nu are în schimb nici măcar un mic
act de iubire, nu este cunoscut de însăși creaturile sale, o Mamă, să dăm lor sângele său,
să-i punem pe toți în el, să-i ducem pe toți în jurul Lui precum ar fi mulți fii orfani și
exilați care îl găsesc pe Tatăl lor; așa Isus o să se simtă confortat în amara sa agonie...
O Mamă, să luăm sângele său și să-l dăm la toți: celor nefericiți pentru a primi
confort, săracilor pentru a iubii comoara sărăciei, celor tentați pentru a fi victorioși,
celor neîncrezători pentru ca în ei să triumfe Credința, celor care înjură pentru a
schimba înjurăturile lor în binecuvântări, Preoților pentru a înțelege misiunea lor și să
fie miniștri demni a lui Isus...
Să dăm și sufletelor din purgator, care plâng mult și cer acest sânge pentru eliberarea
lor... Iar acum să facem un zbor la Cer, să dăm sângele lui Isus tuturor, la Îngeri și la
Sfinți, pentru a avea o mai mare slavă, să-i mulțumească lui Isus și să se roage pentru
noi... Iar acum permite, o Mamă, să-ți dăm și ție acest sânge, pentru o mai mare slava a
ta, să te inunde de o nouă lumină și de noi bucuri, iar de la tine să coboare la toate
creaturile, pentru a da tuturor mulțumiri și salvare.
În sfârșit, dă-mi Tu și mie acest sânge; Tu ști cât de mult am nevoie. Cu El, purifică-
mă, reânsănătoșește-mă, îmbogățește-mă, fă să circule în venele mele și să-mi dea
Viața lui Isus, să coboare în inima mea și să mi-o transforme în însăși Inima lui Isus
înfrumusețându-mă mult, așa încât Isus să poată găsi bucuria sa în mine.
Agonizatul meu Isus, în timp ce se pare că viața ta se stinge, aud deja respirația
îngreunată a agoniei, văd ochii tăi încețoșați de apropierea morții iar toate Preasfintele
tale membre abandonate, aud că de multe ori nici măcar nu mai respiri, iar eu iată simt
că îmi crapă inima de durere; te îmbrățișez și te simt că ești înghețat; te mișc și nu dai
semn de Viață! Isuse, ești mort? Îndurerată Mamă, Îngerii Cerului, veniți să-l plânge-ți
pe Isus, și nu permite-ți ca eu să continui să mai trăiesc fără El că deja nu mai pot! Și
mi-l strâng puternic și aud că dă o altă respirație și din nou nu mai dă semne de viață;

42
iar eu îl chem: „Isuse, Isuse, Viața mea nu murii! Deja aud gălăgia asurzitoare a
dușmanilor tăi care vin să te prindă; cine o să te apere în starea în care te găsești?”
Iar El, mișcat, se pare că reânvie din moarte la viață; mă privește și îmi spune:
„Fiică, ești aici? Așadar ai fost spectatoarea chinurilor mele și a multelor mele morți
pe care le-am suportat? Să știi, fiică, că în aceste trei ore de amară agonie,am inclus
în mine toate viețile creaturilor, suferind toate chinurile lor și chiar însăși moartea
lor, dând fiecăruia însăși viața mea. Agonia mea o să susțină agonia lor;
amărăciunile mele și moartea mea, o să se schimbe pentru ei în izvoare de dulceață
și de viață. Cât mă costă sufletele! Dacă aș fi fost măcar răsplătit! Așadar, ai văzut că
în timp ce muream mă reântorceam să respir; erau morțile creaturilor pe care le
simțeam în mine.”
Suferindu-l meu Isus, din moment ce ai vrut să incluzi în tine viața mea, așadar și
moartea mea, te rog pentru această amară agonie să vi să mă asiști în punctul morții.
Ți-am dat inima mea pentru refugiu și odihnă, brațele mele pentru a te susține, iar toată
ființa mea la dispoziția ta și cu câtă bunăvoință m-aș da în mâinile dușmanilor tăi,
pentru a putea muri eu în locul tău. O Viața inimii mele, vino în acel punct (a morții
mele) să-mi înapoiezi ceea ce ți-am dat: compania ta, Inima ta pentru pat și odihnă,
brațele tale pentru sprijin, rspirația ta îngreunată pentru a consola dificultățile mele, în
modul de a respira prin intermediul respirației tale, precum aerul purificator, o să mă
purifice de orice pată, dispunându-mă să pot intra în eterna Fericire... Dimpotrivă,
dulcele meu Isus, o să aplici sufletului meu toată Presfânta ta Umanitate, în modul că,
o să mă privești prin tine însăți, iar văzându-te pe tine însăți, nu ai să găsești nimic
pentru a mă judeca; apoi o să mă uzi cu sângele tău, ai să mă îmbraci cu purul veșmânt
a Preasfintei tale Voințe, ai să mă ornezi cu Iubiea ta și dându-mi ultiml sărut, ai să mă
faci să-mi iau zborul de pe pământ la Cer. Și ceea ce vreau pentru mine, te rog să le dai
tuturor celor care sunt în agonie... Dar dușmanii tăi sunt deja aproape, iar Tu vrei să mă
lași pentru a te duce inaintea lor... Iar eu strângându-mă puternic la Inima ta, nu am să
te las niciodată, te urmez, iar Tu binecuvântează-mă.
  

A OPTA ORĂ De la 12 noaptea la unu

ARESTAREA LUI ISUS
O Isuse al meu, am ajuns deja la miezul nopții; auzi cum dușmanii se apropie, iar Tu
resemnându-te și uscându-ți Sângele, întărit de confortul primit, mergi din nou la ai tăi
discipoli, îi chemi, îi sfătuiești, îi faci să meargă împreună cu tine, mergând în fața
dușmanilor, vrând să repari cu a ta dacizie, mișcarea mea lentă, indiferența și lenea, în
fapte și pătimiri din iubire pentru tine.
Dar, dulcele meu Isus, Binele meu, ce scenă mișcătoare văd! Primul pe care îl
întâlnești este perfidul de Iuda, care apropiindu-se de tine și aruncându-și brațele la
gâtul tău, te salută și te sărută; iar Tu, cu o Iubire profundă, nu disprețuiești acele buze
infernale și le săruți, îl îmbrățișezi și îl strângi la Inima ta, vrând să-l tragi afară din iad
dându-i noi semne de iubire... O Isuse al meu, cum este posibil ca cineva să nu te
iubească? Este mare sensibilitatea Iubirii tale că ar trebui ca fiecare inimă să te iubească
și totuși nu te iubesc! Iar Tu, o Isuse al meu, în acest sărut a lui Iuda, suportându-l,
repari trădările, prefăcătoriile, înșelăciunule sub formă de prietenie și de sfințenie, în

43
special a preoților. Sărutul tău, dovedește că nici unui păcătos, în cazul în care vine la
tine umilit, ai să-i refuzi iertarea ta.
Afectuosul meu Isus, deja te dai în mâna dușmanilor, dându-le putere pentru a te face
să suferi, ceea ce ei vor... Și eu, o Isuse al meu, mă dau în mâinile tale, așa încât Tu să
poți face din mine ceea ce îți place mai mult, iar împreună cu tine vreau să urmez
Voința ta, reparațiile tale și suferind chinurile tale.Vreau să stau mereu în jurul tău, așa
încât supărările care o să le ai, eu să fiu mereu prezentă pentru a le repara, amărăciune
pe care eu să le îndulcesc, scuipări și palme, pe care Tu ai să le primești, iar eu eu să le
urmez cu săruturi și mângâieri. În căderile pe care ai să le faci, mâinile mele o să fie
gata mereu pentru a te ajuta să te ridici. Așadar, mereu cu tine vreau să stau, o Isuse al
meu, nici măcar un minut nu vreau să te las singur; iar pentru a fi mai sigur, așează-mă
înăuntrul tău, iar eu o să stau în mintea ta, în privirile tale, în Inima ta și în tine însăți,
pentru ca, ceea ce faci Tu, să o pot face și eu. Așa o să -ți pot ține o credincioasă
companie și nimic nu o să-mi poată scăpa de ceea ce Tu suferi, dându-ți în toate
schimbul meu de iubire.
Dulcele meu Bine, o să stau lângă tine pentru a te apăra, pentru a învăța lecțiile
tale,pentru a număra unul câte unul cuvintele tale... Ah! cum îmi coboară dulce în inimă
cuvântul pe care l-ai spus lui Iuda: „Prietene, la ce ai venit?” și aud că și mie îmi spui
același cuvânt, nechemându-mă prietene, dar cu dulcele nume de fiică: „Fiică la ce ai
venit?” pentru a te auzii răspunzând: „Isuse să te te iubesc” .
„La ce ai venit?”, mă întrebi când mă rog, „La ce ai venit?”, îmi repeți din Ostia
Sfântă; „La ce ai venit?”, dacă lucrez, dacă mănânc, dacă sufăr, dacă dorm... Ce
frumoasă chemare pentru mine și pentru toți! Dar câți la întrebarea ta, răspund: „Vin să
te supăr”. Alți prefăcându-se că nu te aud, fac orice fel de păcat, răspunzând la al tău
„La ce ai venit?” cu: să mă duc în iad...
Cât te compătimesc, o Isuse al meu! Aș vrea să iau aceleași funii cu care vor să te
lege dușmanii tăi, pentru a lega aceste suflete evitându-ți această durere. Dar din nou
aud vocea ta sensibilă ce spune: „Pe cine căutați?”, iar aceia răspund: „Pe Isus
Nazarineanul”; iar Tu le spui lor: „EU SUNT”. Numai cu acest cuvânt Tu spui tot și te
faci cunoscut cine ești, așa încât dușmanii tremură și cad precum morți la pământ; iar
Tu, Iubire ce nu are asemănare, repetând din nou „EU SUNT”, îi rechemi la viață, iar
Tu însuți te dai în puterea dușmanilor... Iar ei, peverși și nerecunoscători, în schimb să
cadă umili și palpitând la picioarele tale cerându-ți iertare, abuzând de bunătatea ta,
disprețuind miracole și daruri, pun mâinile pe tine și cu funii și lanțuri te leagă, te
strâng, te aruncă pe pământ, te calcă în picioare, îți trag părul..., iar Tu cu o răbdare
nemaiauzită taci, suferi, reparând supărările celor care chiar dacă au avut miracole nu
vor să audă de Binefacerile tale și se încăpățânează și mai mult. Cu funiile și lanțurile,
implori de la Tatăl darul de a rupe aceste lanțuri a defectelor noastre și să ne lege cu
lanțul dulce al Iubirii sale. Iar lui Petru, care vrea să te apere, tăindu-i urechea lui
Malco, cu iubire îl corectezi, cu aceasta vrând să repari faptele bune care nu sunt făcute
cu o sfântă prudență , sau, pentru prea mult zel, cad în eroare.
Răbdătorul meu Isus, aceste funii și lanțuri, se pare că îți înfrumusețează și mai mult
Persoana ta Divină așa încât atragi atenția însăși dușmanilor tăi, ochii tăi plini de
lumină sunt mai strălucitori, Fața ta divină se transformă, într-o pace și o supremă
dulceață, încât faci ca însăși dușmanii tăi să fie atrași de frumusețea ta; cu accentele tale
suave și pătrunzătoare, chiar dacă sunt puține, îi faci să tremure, așa încât dacă

44
îndrăznesc să te supere, este pentru că Tu însăși le permiți... O Iubire înlănțuită și
legată, ai să suporți și să permiți ca Tu să fii legat pentru mine, dând mai multă atenție
și iubire pentru mine, iar eu, fiica ta cea mică, să fie fără lanțuri? Nu, nu, dimpotrivă,
leagă-mă cu însăși lanțurile și funiile cu însăși mâinile tale Preasfinte. De aceea, te rog
să legi, în timp ce sărut fruntea ta divină, toate gândurile mele, ochii, urechile, limba,
inima mea, afecțiunile mele și pe mine însă-mi, iar împreună leagă toate creaturile, așa
încât simțind dulceața iubitoarelor tale lanțuri, să nu mai aibă curajul de a te supăra.
Binele meu dulce, deja este ora unu... Mintea mea începe să adoarmă; am să fac tot
posibilul pentru a mă menține trează, dar dacă somnul mă surprinde, mă las în tine
pentru a urmări ceea ce faci Tu, dimpotrivă, ai să o faci Tu însăți pentru mine.În tine
las gândurile mele, pentru a te apăra de dușmanii tăi, respirația mea, pentru curaj și
companie, palpitul meu pentru a-ți spune mereu că te iubesc și a-ți reface iubirea, pe
care alții nu ți-o dau, picăturile sângelui meu, pentru a-ți da reparație și pentru a-ți
restitui onoarea și stima pe care o să ți-o ia cu insulte, scuipări și palme. Isuse al meu,
binecuvântează-mă și fă-mă să dorm în adorabila ta Inimă, iar din palpitele accelerate
a Iubirii tale sau din durere, am să mă pot mereu trezii în acest mod să nu mai
întrerupem compania noastră; așa rămânem înțeleși o Isuse!
  

A NOUA ORĂ De la 1 la 2 noaptea

ISUS ÎMPINS DE PE O STÂNCĂ CADE ÎN TORENTUL CEDRON
Iubitul meu Bine, săraca mea minte te urmează între veghere și somn. Cum pot să
adorm, când văd că toți te lasă și fug de lângă Tine? Însăși Apostoli, Petru cel care era
aprins de iubire pentru tine, care puțin timp în urmă a spus că ar vrea să-și dea viața
pentru tine, simpaticul discipol care cu multă iubire l-ai făcut să-și odihnească capul pe
Inima ta. Ah! Toți te abandonează lăsându-te în mâna cruzilor tăi dușmani.
Isuse al meu, ești singur! Ochii tăi puri privesc împrejur, pentru a vedea dacă cel
puțin unul dintre ai tăi care au primit beneficii, te urmează, arătându-ți iubirea sa și
pentru a te apăra; iar în timp ce îți dai seama că nimeni și nici unul nu ți-a rămas
credincios, Inima ți se strânge și dai într-un plâns neântrerupt, așadar simți mai multă
durere pentru abandonul celor mai credincioși ai tăi și nu pentru ceea ce urmează să-ți
facă dușmanii tăi... Isuse al meu, nu plânge, fă ca eu să plâng împreună cu tine!
Dar amabilul meu Isus se pare că spune: „Ah! Fiica mea, să plângem împreună
soarta multor suflete consacrate mie, care pentru mici încercări, pentru evenimente
din viață, nu se mai îngrijesc de mine lăsându-mă singur; pentru multe alte timidețe
și slăbiciuni, că din lipsă de curaj și încredere mă abandonează; pentru mulți preoți
care negăsind răsplata lor în lucruri sfinte, în administrarea de Sacramente, nu se
îngrijesc de mine; pentru alții care predică, care celebrează, care spovedesc din
iubire pentru interese și pentru propria slavă, iar în timp ce se pare că sunt în jurul
meu, Eu rămân mereu singur... Ah! Fiica mea, cât este de dur acest abandon! Nu
numai că îmi plâng ochii, dar îmi sângerează Inima! Te rog, repară durerea mea
crudă, promițându-mi că nu ai să mă lași niciodată singur”. „Da, Isuse al meu,
promit, ajutată de Harul tău și cu tenacitatea Voinței tale Divine!”
Dar o Isuse, în timp ce Tu plângi abandonul celor dragi ai tăi, călăii nu îți evită nici o
suferință din ceea ce poate să-ți facă... Strâns și legat precum ești, Binele meu așa

45
încât nu poți da nici un pas, te calcă în picioare, te târâie pe străzile pline de pietre și de
spini, așadar nu este nici o mișcare în care să nu te facă să zbați de pietre și de spini...
Ah! Isuse al meu, văd că în timp ce te târâie, lași în spatele tău sângele tău prețios,
părul tău auriu pe care ți-l trag din cap. Viața mea și Totul meu, permite-mi să le adun,
așa încât să pot lega pașii tuturor creaturilor, care nici noaptea nu te lasă fără să suferi,
dimpotrivă, se folosesc de noapte pentru a te supăra și mai mult: care pentru locuri de
întâlniri, care pentru plăceri, care pentru a face teatru și sunt aceia care se folosesc de
noapte pentru furturi sacrilege. Isuse al meu, mă unesc cu tine pentru a repara toate
aceste supărări.
O Isuse al meu, suntem deja la râul Cedron, iar perverșii de iudei, te fac să cazi
înăuntru, iar în timp ce te împing cu agresivitate și fac în așa fel să te împiedici de o
piatră vărsând din gură sânge prețios, cu care lași semnată acea piatră. Apoi trăgându-
te te scufundă mai în adâcul acelei ape putrede, în modul că ele îți intră în nări, în gură,
în urechi... O Iubire neântrecută, Tu rămâi inundat acoperit de acele ape putrede,
dezgustătoare și reci, iar în această condiție reprezinți pe viu starea plină de lacrimi a
creaturilor când aceștia fac păcate. Oh! Cum rămân acoperite, înăuntru și afară, de o
manta de mizerie, încât fac scârbă Cerului și oricine ar putea să le vadă, în modul de a-
și atrage fulgerele Justiției Divine!
O Isuse, Viața Vieții mele, poate să se dea iubire mai mare? Pentru a înlătura această
manta de mizerie, Tu permiți ca dușmanii să te arunce în această apă; iar pentru a
repara sacrilegiile și răcelile creaturilor, care te primesc făcând sacrilegiu,
constrângându-te mai mult decât apa mizerabilă, pentru a te face să intri în inimile lor,
simțind tot dezgustul sufletelor lor, Tu încă permiți ca aceste ape să-ți pătundă în
interiorul corpului tău, așa încât dușmanii, temându-se că Tu ai să te îneci, pentru a te
rezerva la mai mari chinuri, te trag afară, dar faci atât de mult scârbă, că ei înșiși simt
dezgust în a te atinge.
Delicatul meu Isus, ești deja în afara acelei ape mizerabile... Inima nu mă ține
văzându-te atât de ud de aceste ape scârboase. Văd că trmuri din cap până în picioare,
din cauza frigului, privind împrejur cu ochii (ceea ce nu faci cu vocea) cel puțin unul
care să te usuce, care să te curețe și să te încălzească; dar în zadar, nimeni nu se mișcă
din milă pentru tine. Dușmanii te batjocorăsc și te iau în râs, ai tăi te-au abandonat,
iar Mama ta dulce este departe, pentru că așa dispune Tatăl.
Iată-mă o Isuse, vino în brațele mele; vreau să plâng atât e mult încât să formez o
baie pentru a te spăla, curăța și așeza cu mâinile mele părul care este încurcat tot.
Iubirea mea, vreau să te închid în inima mea, pentru a te încălzii cu căldura afecțiunilor
mele, vreau să te parfumez cu dorințele mele insistente, vreau să repar toate aceste
supărări, punând viața mea împreună cu a ta, pentru a salva toate sufletele; iar inima
mea vreau să ți-o ofer pentru loc de odihnă, pentru a te putea consola într-un fel de
chinurile suferite până aici, iar apoi o să reluăm împreună drumul Pătimirii tale.
  

A ZECEA ORĂ De la 2 la 3 noaptea

ISUS ESTE PREZENTAT LA ANA
Isuse fi mereu împreună cu mine; dulce Mamă să-l urmăm împreună pe Isus... Isuse
al meu, Santinela divină, supraveghindu-mă Tu în Inimă și nevrând să rămâi fără mine,
mă trezești și mă faci să mă găsesc mereu cu tine în casa lui Ana. Deja te găsești în acel

46
punct în care Ana te interoghează în doctrina ta și a discipolilor tăi, iar Tu, o Isuse,
pentru a apăra slava Tatălui, deschizi gura ta preasfântă și cu vocea sonoră și cu
demnitate răspunzi: „Eu am vorbit în public iar toți aceștia care sunt aici m-au
ascultat”.
La accentele tale pline de demnitate toți se simt tremurând, dar perversitatea este atât
de mare, că un servitor vrând să dea onoare lui Ana, se apropie de tine și cu mâna de
fier îți dă o palmă, atât de puternic încât te-a făcut să te clatini învinețind Fața ta
Preasfântă... Acum înțeleg, dulcea mea Viață, de ce m-ai trezit.Tu aveai dreptate; cine
trebuia să te susțină, în acest moment în care poți să cazi? Dușmanii tăi dau în râsete
satanice, fluierând și bătând din mâini, aplaudând pentru un act de nedrept, iar Tu,
clătinându-te, nu ai de cine să te sprijini... Isuse al meu, te îmbrățișez, dimpotrivă, vreau
să-ți fac un zid cu ființa mea și îți ofer obrazul meu cu mare curaj, gata a suporta orice
durere din iubire pentru tine. Te compătimesc pentru acest insult, iar împreună cu tine,
vreau să repar pentru multele suflete timide care se descurajează cu ușurință, îți dau
reparații pentru aceia care de teamă nu spun adevărul, din lipsă de respect ce trebuie dat
Preoților și pentru calumnii.
Dar văd, tristul meu Isus, că Ana te trimite la Caiafa; dușmanii tăi te împing pe scări,
iar Tu, Iubirea mea, în această durereosă cădere, repari pentru aceia care în timpul
nopții cad în greșeli favorizându-i întunericul și chemi în lumina Credinței pe eretici
și pe cei necredincioși. Și eu vreau să te urmez în aceste reparații, iar până să ajungi la
Caiafa, îți trimit suspinele mele pentru a te apăra de dușmanii tăi; iar eu în timp ce am
să dorm, Tu continuă să-mi faci de santinelă, trezindu-mă când o să ai nevoie. Așadar
dă-mi sărutul și binecuvântarea ta, iar eu îți sărut Inima și în ea o să-mi continui
somnul.
  

A UNSPREZECEA ORĂ De la 3 la 4 dimineața

ISUS ÎN CASA LUI CAIAFA
Îndureratul și abandonatul meu Bine, în timp ce doarme slăbita mea natură în Inima
ta îndurerată, somnul îmi este mereu întrerupt de invazii de iubire și de durere a Inimii
tale Divine... Între somn și veghere aud loviturile pe care ți le dau, mă trezesc și spun:
Săracul meu Isus, abandonat de toți! Nu este cine să-ți ia apărarea; dar înăuntrul Inimii
tale, eu îți ofer viața mea, pentru a-ți face de sprijin în momentul în care te bat... Și
adorm din nou; dar o altă invazie de iubire a Inimii tale Divine mă trezește însurzindu-
mă de insultele pe care le primești, de șoapte, de strigăte și de persoane care aleargă.
Iubirea mea cum de sunt toți împotriva ta? Ce ai făcut, de sunt ca niște lupi nervoși
care vor să te sfâșâie? Simt că mi se îngheață sângele auzind pregătirile ce fac dușmanii
tăi, iar eu tremur și sunt preocupată, gândindu-mă cum să fac pentru a te apăra.
Dar Îndureratul meu Isus, ținându-mă în Inima sa, mă strânge mai tare și îmi spune:
„Fiica mea, nu am făcut nimic rău și am făcut totul; vina pe care o am este iubirea,
ce conține toate sacrificile, iubire de un cost nelimitat . Suntem încă la început; tu să
stai în Inima mea, observă tot, iubește-mă, taci și învață. Fă ca sângele tău înghețat
să treacă prin venele mele. Pentru a da confort Sângelui meu, membrelor, așa încât
unită cu mine, să te pot consolida și reâncălzii, pentru a avea parte de durerile mele,
iar împreună să poți obține forța de a mă vedea suferind mult. Aceasta o să fie cea
mai frumoasă apărare pe care ai să mi-o faci; să-mi fi credincioasă și atentă”.

47
 Iubirea mea dulce, este atât de mare haosul dușmanilor tăi, că nu mă lasă să mai
dorm. Loviturile sunt mai violente; aud gălăgia lanțurilor cu care te-au legat atât de
strâns că te fac să-ți iasă din pulsuri sânge viu, cu care Tu semnezi acele drumuri...
Amintește-ți că sângele meu este al tău, iar cum Tu îl verși, al meu îl sărută, îl adoră, îl
repară. Sângele tău să fie lumină pentru toți aceia care noaptea te supără și magnet
pentru a atrage toate inimile în jurul tău, Iubirea mea și Totul meu.
În timp ce te târăsc, aerul se pare să fie însurzit de țipete și fluierături... Deja ajungi
înaintea lui Caiafa, Tu ești în toate răbdător, modest, umil; dulceața și răbdarea ta este
mare terorizând chiar pe însăși dușmanii tăi, iar Caiafa mâniat, ar vrea să te divoreze...
Ah! Cum se distinge bine Inocența și păcatul.
Iubirea mea, Tu ești în fața lui Caiafa, precum cel mai vinovat, în actul de a fi
condamnat. Deja Caiafa întrebă de martori care sunt vinovățiile tale... Ah! Ar fi făcut
mai bine să întrebe care este Iubirea ta! Și cine te acuză de un lucru, cine de un altul,
exagerând și contrazicându-se într ei; iar cum te acuză, soldații care stau lângă tine, te
trag de păr, iar peste Fața Preasfântă îți dau palme oribile care fac să răsune toată sala,
îți întorc buzele, te bat..., iar Tu taci, suferi, iar dacă îi privești lumina ochilor tăi
coboară în inimile lor și neputând să o suporte, se îndepărtează de Tine, dar alții îi
înlocuiesc, pentru a face din tine un mai mare masacru .
Dar în toate aceste acuze și violențe, te văd că întinzi urechea, iar Inima îți bate
puternic, în actul de a exploda de durere... Spun-mi îndureratul meu bine, ce este din
nou? De ce pentru ceea ce îți fac dușmanii văd că este mare Iubirea ta, că nerăbdător îl
aștepți și îl oferi pentru salvarea noastră; iar Inima ta repară cu mult calm, calumniile,
ura, mărturiile false, răul care se face pentru cei inocenți cu premeditare, repari pentru
cei care te supără pentru instigarea conducătorilor și supărările ecleziasticilor... Iar în
timp ce sunt unită cu tine, urmez însăși reparațiile tale, simt în tine schimbul unei noi
dureri, pe care nu am mai auzit-o până acum. Spune-mi, spune-mi ce este? Fă-mă să iau
parte la toate o Isuse.
„Fiică, vrei să știi? Aud voce lui Petru ce spune că nu mă cunoaște; apoi a jurat și
din nou a jurat, a refuzat să mă cunoască .Oh Petru, cum! Nu mă cunoști? Nu îți
amintești cu câte bunuri te-am beneficiat? Ah! Dacă alții mă fac să mor de chinuri,
tu mă faci să mor de durere! Ah! Cât rău ai făcut urmându-mă de la distanță,
expunându-te apoi la ocazii!”
Pentru moment dușmanii tăi continuă să te acuze, iar Caiafa văzând că nu răspunzi
la acuzațiile lor, îți spune: „Îți jur din nou pe Dumnezeul cel viu spune-mi?, cu
adevărat ești Tu fiul lui Dumnezeu?”
Iar Tu din Iubire pentru mine, având mereu pe buzele tale cuvântul adevărului,
dispunându-te precum Maiestate supremă, cu vocea sonoră și suavă, așa încât toți
rămân înmărmuriți chiar însăși diavoli se coboară în abis și răspunzi: „Tu o spui: da,
Eu sunt adevăratul fiu a lui Dumnezeu, și într-o zi am să cobor pe norii cerului să
judec toate națiunile”.
La cuvintele tale creatoare, toți fac liniște, se simt cutremura-ți și înspăimânta-ți;
dar Caiafa, după puține clipe de teroare, revenindu-și, furios, mai mult decât o fiară
sălbatică spune tuturor: „Ce nevoie mai avem de martori? A spus deja un mare
blestem! Ce mai așteptăm pentru a-l condamna? Este deja acuzat la moarte!”
Iar pentru a da mai multă forță cuvintelor sale, își rupe hainele cu multă ură și furie
că toți, precum ar fi fost unul singur, se aruncă împotriva ta, binele meu și cine îți dă

48
pumni peste cap, cine te trage de păr, cine îți dă palme, cine te scuipă pe Față, cine te
calcă în picioare... Sunt atât de mari și multe torturile, care ți le dau că pământul
tremură, iar Cerurile rămân dezamăgite.Iubirea și Viața mea, Isuse, cum te torturează,
așa săraca mea inimă este distrusă de durere. Te rog, permite-mi să ies din adorata ta
Inimă, iar în schimbul tău să înfrunt, toate aceste violențe. Ah! Dacă mi-ar fi fost
posibil aș vrea să te iau din mâinile dușmanilor tăi; dar Tu nu vrei, pentru că o cere din
nou salvarea tuturor, iar eu sunt constrânsă a mă resemna. Dar Iubirea mea dulce, lasă-
mă să te îngrijesc, să-ți aranjez părul, să-ți șterg Fața de scuipări, să-ți usuc sângele și să
mă închid în Inima ta, pentru că, văd că Caiafa obosit, vrea să se retragă, consemnându-
te în mâna soldaților.
De aceea te binecuvântez, iar Tu binecuvântează-mă și dă-mi sărutul Iubirii tale; iar
eu mă închid în cuptorul Inimii tale divine pentru a dormi. Îmi așez gura pe Inima ta așa
încât respirând, să te sărut, iar din diferitele tale palpite mai mult sau mai puțin
suferinde, pot să avertizez dacă Tu suferi sau te odihnești. Așadar, făcându-ți aripi cu
brațele mele pentru a te apăra, te îmbrățișez, mă strâng puternic la Inima ta și adorm.
  

A DOISPREZECEA ORĂ De la 4 la 5 dimineața

ISUS ÎN PUTEREA SOLDAȚILOR
Isuse, Viața mea dulce, în timp ce dormeam strânsă la Inima ta, mereu mă simțeam
înțepată de spinii ce înțeapă Inima ta Preasfântă și vrând să mă trezesc împreună cu
tine, pentru ca Tu să ai cel puțin unul care să noteze toate chinurile tale și să te
compătimească, mă strâng mai tare la Inima ta; iar simțind mai pe viu înțepăturile tale,
mă trezesc... Dar ce văd, ce aud? Aș vrea să te ascund înăuntrul inimii mele, pentru a
mă expune în schimbul tău și să primesc asupra mea chinuri așa de dureroase, insulte
și umiliri așa incredibile; dar numai Iubirea ta, putea să susțină atât de multe torturi...
Răbdătorul meu Isus, ce se putea spera de la persoane așa nemiloase?
Deja văd că își bat joc de tine, îți acoperă Fața cu scuipări dense, lumina ochilor tăi
frumoși rămâne acoperită de scuipări, iar Tu dând fluvii de lacrimi pentru salvarea
noastră, respingi din ochii tăi acele scuipări, iar dușmanilor tăi nefiind capabili inimile
lor de a vedea lumina ochilor tăi, se întorc din nou să le acopere de scuipări... Alții
făcându-se mai buni în a face rău îți deschid gura ta dulce și ți-o umple de scuipări
scârboase, așa încât ei înșiși simt greață. Iar din moment ce acele scuipări coboară și
arată maiestatea Feței tale și dulceața ta supranaturală, se simt înfrigurați și se rușinează
de ei înșiși; iar pentru a se simți mai liberi te leagă la ochii cu o cârpă mizerabilă, în
modul de a se putea dezlănțui asupra Persoanei tale adorabile... așadar te bat fără milă,
te târâie, te calcă în picioare și îți dau fără încetare pumni și palme pe Fața ta și peste
cap, zgârâindu-te și trăgându-te de păr împingându-te ditr-o parte în alta...
Isuse, Iubirea mea, inima mea nu mă mai ține, văzându-te în aceste multe chinuri.
Tu vrei să notez tot, dar eu simt și aș vrea să-mi acopăr ochii, pentru a nu vedea scene
atât de dureroase, care fac să sfâșâie inima din fiecare piept, dar iubirea ce o am pentru
tine, mă constrânge să privesc de ceea ce o să fie cu tine. Văd că nu suspini, că nu spui
nici un cuvânt pentru a te apăra, stând în mâna acestor soldați precum o cârpă și putând
să facă din tine ceea ce vor, iar văzându-i sărind deasupra ta, mă tem că Tu ai să mori
sub picioarele lor.

49
 Binele și Totul meu, este mare durerea ce o simt pentru durerile tale că aș vrea să țip
atât de puternic, încât să se audă sus în Cer, chemând pe Tatăl, pe Duhul Sfânt și pe toți
îngerii, iar aici pe pământ, de la un punct la altul, mai întâi chemând-o pe dulcea Mamă
și toate sufletele care te iubesc, în modul în care formând un cerc împrejurul tău, să-i
împiedicăm pe acești soldați impertinenți să se apropie de tine, pentru a te insulta și
încă tortura; iar împreună cu tine să reparăm orice specie de păcate făcute noaptea,
mai preus de orice, pe acelea făcute de sectari în a ta Persoană Sacramentată și toate
supărările sufletelor care nu se mențin credincioși în noaptea încercărilor.
Dar văd, insultatul meu bine, că soldații obosiți și îmbătați, ar vrea să se odihnească,
iar săraca mea inimă extenuată și torturată de multele tale chinuri, nu vrea să rămână
singură împreună cu tine, simte nevoia de o altă companie. Te rog ,dulce Mama mea, fi
Tu nedespărțita mea companie, să-l îmbrățișăm împreună pe Isus pentru a-l consola! O
Isuse, împreună cu Mama te sărut, iar cu ea am să adorm din iubire pe adorata ta Inimă.
  

A TREISPREZECEA ORĂ De la 5 la 6 dimineața

ISUS ESTE DUS LA ÎNCHISOARE
Prizonierul meu, Isus, m-am trezit și nu te găsesc. Inima îmi bate tare, tare,
preocupată de iubire... Spune-mi, unde ești? Îngerul meu, du-mă în casa lui Caiafa. Dar
înconjor și iar înconjor, caut peste tot și nu te găsesc... Iubirea mea, fă repede cu mânile
tale mișcă lanțurile cu care ți legată inima mea de a ta și trage-mă la tine, cu scopul de
a putea să-mi iau zborul și să mă arunc în brațele tale. Iar Tu, Isuse, Iubirea mea, rănit
de vocea mea și vrând compania mea, deja mă atragi și văd că te-au pus în închisoare...
În timp ce inima mea, tresaltă de bucurie găsindu-te, mi-o simt rănită de durere, văzând
condiția în care te-au adus.
Te văd cu mâinile legate la spate, cu picioarele legate și strânse; văd Fața ta
Preasfântă rănită, umflată sângerând pentru oribilile palme primite... Ochii tăi puri sunt
învinețiți, pupila ta este obosittă și abătută din cauză că nu ai dormit, părul tău este tot
în dezordine. Preasfânta ta Persoană este toată zgârâiată, mai mult de atât, nu poți să te
ștergi pentu că ești legat... Iar eu, o Isuse al meu, într-un plâns neâncetat , îmbrățișându-
mă la picioarele tale, spun: „În ce stare te-au adus, o Isuse!”
Iar Isus privindu-mă, îmi răspunde: „Vino, fiica mea și fi atentă la tot ceea ce mă
vezi că fac, pentru a o face împreună cu mine și așa să pot continua viața mea în
tine.”
Și iată, în marea mea mirare, văd că în schimb să te ocupi de chinurile tale, cu o
iubire nedescrisă, te gândești să-i dai slavă Tatălui, pentru a-l reface în ceea ce noi
suntem obligați și chemi toate sufletele în jurul tău, pentru a lua asupra ta toate rele și
să le dai lor tot binele. Iar din moment ce suntem aproape de lumina zilei, aud vocea ta
dulce care spune: „Tată Sfânt, îți mulțumesc pentru tot ceea ce am suferit și de ceea
ce îmi rămâne de suferit. Iar cum această dimineață cheamă ziua și ziua face să
răsară soarele așa primul far al Harului să răsară în toate inimile și făcându-se ziuă,
Eu, Soarele Divin, să pot naște în toate inimile și să domnesc peste toți. Vezi, aceste
suflete, o Tată? Eu vreau să răspund pentru toți, pentru gândurile lor, cuvintele,
faptele și pașii, costându-mă sânge și moarte.”

50
 Isuse al meu, Iubire fără margini, cu tine mă unesc, îți mulțumesc pentru tot ceea ce
m-ai făcut să sufăr și pentru ceea ce îmi rămâne de suferit și te rog să faci să nască în
toate inimile începutul Harului pentru că Tu, Soarele Divin, să poți naște în toate
inimile și să domnești peste toți.
Dar văd din nou, dulcele meu Isus, că Tu repari toate primele gânduri, afecțiunile și
cuvintele, care la începutul zilei nu-ți sunt oferite ție pentru a te onora, chemându-i din
nou la tine, așa încât oferindu-ți, gândurile, afecțiunile, cuvintele creaturilor, pentru a
repara și a da Tatălui slava pe care trebuie să i-o dea.
Isuse al meu, Învățătorule Divin, din moment ce, în această închisoare avem o oră
liberă și fiind singuri, nu numai că vreau să fac ceea ce faci Tu, dar(vreau) să te curăț,
să-ți usuc părul, unindu-mă toată cu tine.
Mă apropii așadar la Preasfântul tău Cap, iar reașezându-ți părul vreau să-ți dau
reparați pentru multe minți trasfigurate și pline de pământ,care nu au nici un gând
pentru tine și unindu-mă cu mintea ta, vreau să reunesc în tine toate gândurile
creaturilor, amestecându-le cu gândurile tale, pentru a găsi suficiente reparații pentru
toate gândurile rele, pentru multe lumini și inspirații sufocate... Aș vrea să fac din toate
gândurile, unul singur cu ale tale, pentru a-ți da o adevărată reparație și o perfectă slavă.
Îndureratul meu Isus,sărut ochii tăi abătuți și îmbibați de lacrime... Având mâinile
legate, nu poți să-i usuci sau să-ți ștergi scuipările cu care te-au murdărit, iar poziția
prin care te-au legat este insuportabilă, nu poți să închizi ochii tăi obosiți pentru a te
odihni... Iubirea mea, cu câtă bunăvoință aș vrea să-ți fac ca brațele mele să înlocuiască
un pat pentru a te odihni; vrând să-ți usuc ochii, cerându-ți iertare și pentru a-ți da
reparații, ori de câte ori nu am avut intenția pentru a-ți face pe plac și privindu-te pentru
a vedea ceea ce voiai de la noi, ce lucru trebuia să facem și unde voiai ca noi să
mergem. Vreau să unesc ochii mei cu ai tăi chiar și cele a tuturor creaturilor, pentru a
putea repara cu însăși ochii tăi, tot răul pe care l-am făcut cu vederea.
Milostivul meu Isus, sărut Preasfintele tale urechi, obosit pentru insultele ce le-ai
primit toată noaptea și mult mai mult de ecoul tuturor supărărilor creaturilor, ce se
reflectă în auzul tău. Îți cer iertare și îți dau reparații de câte ori ne-ai chemat și am fost
surzi sau ne-am prefăcut că nu te ascultăm, iar Tu obositul meu Bine, ai repetat
chemările tale, dar în zadar! Vreau să unesc auzul meu cu al tău și a tuturor creaturilor,
pentru a-ți face o continuă și completă reparație.
Afascinatul meu Isus, ador și sărut Fața ta Preasfântă, învinețită toată de palme. Îți
cer iertare de câte ori, Tu ne-ai chemat să-ți oferim reparații, iar noi, unindu-ne cu
dușmanii tăi, ți-am dat palme și scuipări... Isuse al meu, vreau să unesc fața mea cu a
ta,pentru a-ți restitui naturala ta frumusețe, dându-ți o plină reparație pentru toate
disprețuirile care se fac adoratei tale Maiestăți.
Amărâtul meu Bine, sărut gura ta dulce, îndurerată de pumni și rearsă de iubire...
Vreau să unesc limba mea și a tuturor creaturilor cu a ta, pentru a repara cu însăși limba
ta, toate păcatele și discursurile rele care se fac; vreau însetatul meu Isus să unesc toate
vocile în una singură cu a ta pentru a face în așa fel când o să vrea să te supere, vocea ta
să treacă prin toate vocile creaturilor, putând sufocare vocile păcatului, schimbându-le
în voci de laude și iubire.
Înlănțuitul meu Isus, sărut gâtul tău, încărcată de lanțuri grele și de funii, ce coborând
de pe piept până în spatele umerilor, trecând peste brațe, te țin strâns, strâns legat ...

51
 Mâinile tale deja sunt umflate și înegrite de cum sunt făcute legăturile și din mai
multe părți țâșnește sânge. Te rog permite-mi, să te dezleg, legatul meu Isus, iar dacă
iubești să fi legat, să te leg cu lanțurile iubirii, căci fiind dulci, în schimb să te facă să
suferi o să te îndulcească.
Iar în timp ce te dezleg, vreau să pătrund în al tău gât, în pieptul tău, în umerii tăi, în
mâinile tale, în pașii tăi, pentru a putea repara împreună cu tine toate atacurile, iar așa
dând tuturor lanțurile iubirii tale; pentru a putea repara cu tine toate răcelile și așa
umplând toate piepturile tututror creaturilor cu focul tău, deoarece văd că este atât de
mare, încât nu o poți conține; iar pentru a putea repara cu tine toate plăcerile interzise,
iubirea pentru comodități, pentru a da tuturor spiritul de sacrificiu și iubirea pentru a
pătimii.
Vreau să pătrund în mâinile tale, pentru a repara toate faptele rele, binele făcut cu
răutate și cu îngânfare, pentru a da tuturor parfumul faptelor tale; pătrunzând în
picioarele tale așa încât să închid toți pașii creaturilor, reparând și dăruind tuturor
pașii tăi, pentru a-i face să pășească cu sfințenie.
În sfârșit, dulcea mea Viață, permite-mi să pătrunnd în Inima ta, astfel să reânchid
toate afecțiunile, palpitele și dorințele, pentru a le repara împreună cu tine dăruind
tuturor afecțiunile tale, palpitele și dorințele, iar în felul acesta nimeni să nu te mai
supere.
Dar aud zgomotul și scârțâitul cheilor; sunt dușmanii tăi ce vin pentru a te elibera. Iar
eu tremur, Isuse, simt că îngheț; Tu ai să fi din nou în mâinile dușmanilor; ce o să fie cu
tine?... Mi se pare că aud din nou scârțâitul cheilor tabrnacolelor. Cîte mâini sunt care
vor să profaneze nu vin să le deschidă, poate chiar să cobori în inimi sacrilege? În câte
mâini nedemne ești constrâs să te găsești! Prizonierul meu Isus, vreau să mă găsesc în
toate închisorile tale de iubire, pentru a fi spectatoare când miniștrii tăi te eliberează,
pentru a-ți face companie și pentru a repara supărările pe care Tu ai să le primești.
Văd că dușmanii tăi sunt aproape, în timp ce Tu saluți soarele ce răsare în ultima zi a
vieții tale; iar ei dezlegându-te, văzându-te totul Maiestos, ce îi privești cu multă iubire,
ca răsplată îți dau peste Față palme atât de tare că o fac să înroșească cu prețiosul tău
sânge. Isuse, Iubirea mea, mai întâi de toate să ieși din închisoare, te rog să mă
binecuvântezi în durerea ta pentru a primii la forța de a te urma în restul Pătimirii tale.
  

A PAISPREZECEA ORĂ De la 6 la 7 dimineața

ISUS ESTE PREZENTAT DIN NOU ÎN FAȚA LUI CAIAFA
CARE CONFERMĂ CONDAMNAREA LA MOARTE
ȘI ÎL TRIMITE LA PILAT
Îndureratul meu Isus, deja ești în afara închisorii; ești atât de mult slăbit că te clatini
la fiecare pas... Vreau să mă așez lângă tine pentru a te susține, când am să văd că ai să
cazi. Dar văd că soldații te duc în fața lui Caiafa, iar Tu, o Isuse al meu, reapari în
mijlocul lor precum Soarele chiar dacă ești desfigurat, răspândești lumină peste tot...
Deja îl văd pe Caiafa cum este în al șaptelea cer de bucurie, văzându-te atât de rău
batjocorât. Lumina ta reflectând asupra lui îl orbește în mare parte, iar în furia sa te
întrebă din nou: „Dacă întradevăr Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?” Iar Tu,
Iubirea mea, cu o Maiestate supremă, cu un har al vorbirii tale, cu obișnuitul tău accent

52
dulce și mișcător răpind inimile, răspunzi: „Da eu sunt adevăratul Fiu al lui
Dumnezeu”. Iar dușmanii tăi, chiar dacă simt în sinea lor, toată forța cuvântului tău,
sufocând tot, fără să mai vrea să știe altceva, toți într-o singură voce strigă: „Este
vinovat de moarte, este vinovat de moarte!”
Caiafa confermă sentința la moarte și te trimite la Pilat. Iar Tu, condamnatul meu
Isus,accepți această sentință, cu multă iubire și resemnare, aproape de a o trage de la
acest crud Șef al Bisericii, reparând toate păcatele făcute cu libertate și cu toată
răutatea, pentru aceia care în schimb să se întristeze de rău, se bucură și tresaltă pentru
însăși păcatele făcute, iar aceasta îi duce la orbire și sufocarea oricărei lumini și har...
Viața mea, Isuse, reparațiile și rugăciunile tale, fac ecou în inima mea, repar și mă rog
împreună cu tine.
Iubirea mea dulce, văd că soldații, au pierdut acea puțină stimă față de tine, văzând
că s-a dat pentru tine sentința la moarte, te iau, adaugă funii și lanțuri, te strâng foarte
puternic încât Persoana ta Divină nu mai poate mișca și nici nu mai poate da nici un pas
împingându-te și târâindu-te, te duc în afara palatului ce aparține lui Caiafa...
O mulțime de persoane te așteaptă, dar nimeni pentru a te apăra; iar Tu Soarele meu
Divin, ieși în mijlocul lor vrând cu Lumina ta să-i acoperi pe toți. Și cum faci primi
pași, vrei să reânchizi pașii tuturor creaturilor în ai tăi, te rogi și repari pentru aceia care
fac primi pași pentru a face fapte rele: care pentru a se răzbuna, care pentru a fura, care
pentru a trăda, care pentru a ucide și altele... Oh! Cum îți rănesc Inima aceste erori! Iar
pentru a împiedica atâta rău, te rogi, repari și te oferi pe tine însăți.
Dar în timp ce te urmez, văd că Tu, o Isuse Soarele meu, coborând din Palatul lui
Caiafa, te întâlnești cu frumoasa Maria și Mama noastra dulce... Privirile voastre se
întâlnesc în același timp și se rănesc, chiar dacă a-ți rămas consola-ți văzându-vă, nasc
noi dureri: Tu văzând-o pe Mama ta în suferință ,palidă și îmbrăcată în doliu, iar Mama
ta cea dragă văzându-te pe tine, Soarele Divin,eclipsat și acoperit de multe dezonori,
plângând și îmbrăcat de sânge... Dar nu puteți să vă bucurați prea mult de schimbul de
priviri. Iar cu durerea de a nu putea să schimbați nici măcar un cuvânt, Inimile voastre
își spun totul, iar uniți unul în celălalt încetați de a vă mai privi, pentru că soldații te
împing, te calcă în picioare și te târâie, așa ajungi la Pilat... Isuse al meu mă unesc cu
îndurerata ta Mamă în a te urma pentru a pătrunde în tine împreună cu EA; și dându-mi
privirea iubirii tale, binecuvântează-mă.
  

A CINCISPREZECEA ORĂ De la 7 la 8 dimineața

ISUS ESTE PREZENTAT DIN NOU ÎN FAȚA LUI PILAT
IAR PILAT ÎL TRIMITE LA IROD
Legatul meu Bine, Isus, călăii împreună cu preoții te prezintă la Pilat, făcând față de
sfințenie cu o exigentă fățărnicie, pentru că trebuie să sărbaătorească Paștele, rămân
în afara coridoriului. Iar Tu, Iubirea mea, văzând dedesubtul răutății loro, repari toate
ipocriziile corpului religioso; reparând și eu împreună cu tine. Dar în timp ce Tu te
ocupi de binele lor, ei în schimb încep să te acuze în fața lui Pilat, vomitând tot veninul
ce o au împotriva ta. Pilat arătându-se nesatisfăcut de acuzele pe care ți le fac, pentru a
putea să te condamne cu dreptate, te cheamă deoparte și singur te examinează și te
întreabă: „Ești Tu Regele Iudeilor?”

53
 Iar Tu, Isuse, Regele meu adevărat, răspunzi: „Împărăția mea nu este din aceasta
lume; de altfel mii de legiuni de Îngeri m-ar apăra”.
Iar Pilat mișcat de suavitatea și demnitatea cu care vorbești, surprins îți spune:
„Cum, Rege ești Tu?”
Iar Tu: „Tu o spui, EU sunt, și am venit în lume să învăț Adevărul”.
Iar Pilat fără să mai vrea să știe altceva, convins de inocența ta, iese la terasă și
spune: „EU nu găsesc nici o vină în acest om”.
Iudeii înfuriați, te acuză de alte multe lucruri, Iar Tu taci și nu te aperi, reparând
slăbiciunile judecătorilor, atunci când se găsesc în fața celor cu autoritate, repari
injustițiile lor și te rogi pentru inocenți, sclavi și abandonați. De unde, Pilat văzând
furia călăilor tăi și pentru a se descotorosi de tine te trimite la Irod.
ISUS ÎN FAȚA LUI IROD
Regele meu Divin, vreau să repet rugăciunile și reparațiile tale și să te acompaniez
pâna la Irod.Văd că dușmanii, înfuriați ar vrea să te divoreze conducându-te între
insulte, dispreț și batjocură și așa te fac să ajungi înaintea lui Irod, care umflându-se îți
pune multe întrebări. Tu nu răspunzi și nici măcar nu il privești. Iar Irod iritat, pentru
că nu se vede satisfăcut în curiozitățile sale și simțindu-se umilit de lunga ta tăcere,
declară tuturor că Tu ești un tâmpit și fără judecată și în acest mod comandă să fi tratat.
Pentru a-și bate joc de tine, dă ordine să fi îmbracat cu un veșmânt alb și te
consemnează în mâna soldaților, așa încât să facă din tine ce este mai rău...
Inocentul meu Isus, nimeni nu găsește vină în tine; numai Iudeii, pentru că prefăcuta
lor religie nu merită să strălucească lumina Adevărului în mințile lor. Isuse al meu,
Înțelepciunea infinită, cât te costă să fi declarat nenorocit! Soldații abuzând de tine,
te aruncă pe jos, te calcă în picioare, te scuipă, te disprețuiesc, te bat cu bastoane,
loviturile sunt multe, simți că mori... Sunt atât de mari și multe chinurile, rușinile,
umilirile pe care ți le fac, că îngerii- plâng și își acoperă fețele cu aripile lor pentru a nu
le vedea. Nebunaticul meu Isus și EU vreau să te chem nebunatic, dar nebunatic de
iubire. Este mare nebunia ta de iubire, că în schimb să te superi, te rogi și repari
ambițiile regilor și ai șefilor care aspiră împărății pentru rovinarea popoarelor, pentru
multe tragedi ce fac iar acel sânge mult pe care îl fac să curgă pentru capriciile lor,
pentru greșelile care se înfăptuiesc în curțile, palate și în poliție.
Isuse al meu, cum este de duios a te vedea în mijlocul multor violențe, rugând și
reparând! Vocea ta răsună în inima mea și urmăresc ceea ce faci Tu. Iar acum lasă-mă
să mă așez lângă tine pentru a lua parte la chinurile tale și să te consolez cu iubire mea,
îndepărtându-ți dușmanii, să te iau în brațele mele pentru a te consola și să-ți sărut
fruntea...
Iubirea mea dulce, văd că nu îți dau pace, iar Irod te trimite la Pilat. Dacă dureros a
fost când ai venit, mai tragic o să fie întoarcerea, pentru că văd că Iudeii sunt mai
nervoși decât la început și orice ar fi, ei vor să te vadă mort... Așadar mai întâi ca Tu să
ieși din palatul lui Irod, vreau să te sărut pentru a-ți atesta Iubirea mea în mijlocul atâtor
chinuri, iar Tu, întărește-mă cu sărutul tău și binecuvântarea ta, pentru a putea să te
urmez în fața lui Pilat.
  

54
A ȘAISPREZECEA ORĂ De la 8 la 9 dimineața
ISUS ESTE READUS LA PILAT ȘI ESTE SUBESTIMAT CU BARABA.
ISUS ESTE BICIUIT
Turmentatul meu Isus, săraca mea inimă te urmează între preocupări și chinuri, iar
văzandu-te îmbrăcat în acel mod, cunoscând Cine ești Tu, Înțelepciunea infinită care
dai înțelepciune tuturor,intru în delir și spun: Cum! Isus înebunit? Isus răufăcător? Și
dacă toate acestea nu ajung, acum o să fi subestimat cu cel mai mare răufăcător, cu
Baraba!
Isuse al meu, Sfințenie ce nu are asemănare, ești deja din nou la Pilat... El văzându-te
atât de rău tratat și îmbrăcat în batjocură și văzând că nici Irod nu te-a condamnat,
rămâne mai indignat împotriva Iudeilor, convingându-se în cea mai mare parte de
inocența ta pentru a nu te condamna. Dar vrând să dea satisfacție și Iudeilor, aproape
pentru a stinge ura, furia, nervozitatea și stea arzătoare ce o au pentru Sângele tău, te
subestimează împreună cu Baraba să aleagă ei; dar Iudei strigă: „Nu il vrem liber pe
Isus ci pe Baraba!”
Iar atunci Pilat neștiind ce să facă și pentru ai calma, te condamnă să fi biciuit.
Subestimatul meu Isus mi se frânge inima văzând că în timp ce Iudei se ocupă de tine
pentru a te da la moarte, Tu în schimb, închis în tine însăți, gândești să dai Viață
tuturor; și te aud spunând: „Tată Sfânt, privește-l pe Fiul tău îmbrăcat ca un nebun:
aceasta îți repară nebunia multor creature căzute în păcat. Această haină albă să fie
înaintea ta precum nevinovăția multor suflete care se îmbracă cu haina tristă a
greșelilor... Vezi o Tată, furia, nervozitatea ce o au împotriva mea, aproape îi face să
piardă lumina dreptății, pentru setea Sângelui meuIar EU vreau să-ți repar toate
urile, răzbunările, furia, crimele implorând pentru toți lumina dreptăți. Privește-mă
din nou, Tatăl meu: se poate face insulte mai mari? M-au subestimat cu cel mai
mare răufacător; iar EU vreau să-ți repar toate subestimările care se fac... Ah! Toată
lumea este plină de subestimări: cine se subestimează pentru interese murdare, care
pentru onoruri, care pentru vanitate, care pentru plăceri, care pentru propriile
atașări, care pentru demnitate, care pentru desfrânări și în sfârșit însăși păcatul. În
unanimitate toate creaturile, chiar și pentru cel mai mic nimic, ne subestimează; Iar
EU sunt gata să accept de a fi propus cu Baraba, pentru a repara subestimările pe
care ni le fac creaturile”.
Isuse al meu simt că mor de durere și de confuzie văzând iubirea ta mare în mijlocul
multor chinuri și eroismul virtuților tale în mijlocul acestor multe chinuri și insulte.
Cuvintele și reparațiile tale se reproduc în săraca mea inimă precum ar fi multe răni, iar
în a mea durere repet rugăciunile tale și reparațiile tale. Nici măcar o clipă nu vreau să
mă dezlipesc de tine, altfel multe lucruri o să-mi scape din ceea ce faci Tu... Și iată, ce
văd? Soldații te conduc pentru a te biciui. Iubirea mea, te urmez, iar Tu privește-mă
cu privirea ta plină de iubire și dă-mi putere pentru a asista la durerosul tău masacru.
ISUS ESTE BICIUIT
Purul meu Isus, deja ești aproape de locul unde ai să fi biciuit. Soldații înfuriați, te
dezbracă de hainele tale pentru a face din Corpul tău Preasfânt o crudă tragedie...
Iubirea mea, Viața mea, îmi vine să leșin pentru durerea de a te vedea gol. Tu tremuri
din cap pâna în picioare, iar Fața ta Preasfântă se colorează de un roșu pur; este mare

55
confuziunea și oboseala ta, că neținându-te pe picioare cazi dar soldații te susțin nu
pentru a te ajuta, dar pentru a te putea lega și nu te fac să cazi... Deja iau funiile și îți
leagă brațele atât de strâns că imediat se umflă iar sângele țâșnește din vârful degetelor.
Apoi te leagă cu funii și lanțuri împrejurul Preasfintei tale Persoane, până la picioare,
legându-te atât de strâns, neputând să faci nici o mișcare, în acest mod ei putându-se
să se dezlanțuie liberi asupra ta.
Dezbrăcatul meu Isus, permite-mi să plâng, altfel nu aș putea continua să te văd
suferind atât de mult. Cum, Tu care îmbraci toate lucrurile create, soarele de lumină,
cerul de stele, plantele de frunze, păsările de pene, Tu dezbrăcat?! Ce curaj! Dar iubitul
meu Isus, cu lumina ce o transmite din ochii săi îmi spune: „Taci, o fiică; era necesar
să fi fost dezbrăcat, pentru a repara pentru cei mulți care se dezbracă de orice
pudoare, de candoare și de inocență, ce se dezbracă de orice bine și virtute a Harului
meu și se îmbracă de orice brutalitate, trăind în mod urât. În a mea virginitate
înroșindu-mă, am vrut să repar multe dezonori, imoralități și plăceri brutale. De
aceea fi atentă la ceea ce fac, roagă-te și repară cu mine și resemnează-te”.
Biciuitu-le Isus, Iubirea ta trece din exces în exces... Văd,
călăii luând funiile și te bat fără milă, încât îți învinețesc tot
Corpul tău Preasfânt, este mare cruzimea, furia cu care te bat că
deja au obosit; dar alții doi intră, iau vergi spinoase și te bat atât
de mult căci din Corpul tău Preasfânt începe să curgă sângele
șiroaie; apoi fărămițând atât de tare carnea ta formând canale îl
umple de răni. Dar nu ajunge, alții doi din nou intră cu lanțuri de
fier unse, continuând durerosul masacru... La primele lovituri,
acele bucăți de carne fărâmate și rănite se rup mai mult și cad
bucăți pe pământ rămânând descoperite oasele, sângele curge din
abundanță atât de mult formând un lac de sânge împejurul tău.
Isuse al meu, dezbrăcata mea Iubire, în timp ce Tu ești sub această furtună de
lovituri, eu mă îmbrățișez la picioarele tale pentru a lua parte la chinurile tale și să
rămân acoperită toată de prea prețiosul tău Sânge. Dar fiecare lovitură ce o primești
este o rană pentru inima mea, mult mai mult căci întinzând urechea, aud gemetele tale,
dar nu sunt auzite, pentru că furtuna loviturilor însurzește aerul de jur împrejur; iar în
acele gemete Tu spui: „Voi toți care mă iubiți, venți să învățați eroismul adevăratei
iubiri! Veniți să stingeți în sângele meu setea pasiunilor voastre, setea multor ambiții,
a multor fumuri și plăceri, a multor senzualități! În acest sânge al meu o să găsiți
remediul tuturor răutăților voastre”.
Gemetele tale continuă să spună: „Privește-mă, o Tată, totul rănit sub această
furtună de lovituri; dar nu ajunge, vreau să formez multe răni în Corpul meu să dau
suficiente camere în Cerul Umanității mele tuturor sufletelor, în modul de a forma în
mine însă-mi salvarea lor, iar apoi să le fac să treacă în Cerul Divinității... Tatăl
meu, fiecare lovitură din aceste biciuri să repare înaintea ta fiecare specie de păcat,
unul câte unul, iar precum mă lovesc pe mine așa să scuze pe aceia care le fac.
Aceste lovituri să lovească inimile creaturilor și să le vorbească lor despre Iubirea
mea, încât să le forțeze să mi se dăruiască mie...”
Iar în timp ce spui, este atât de mare Iubirea ta, chiar dacă, cu o atât de mare durere,
ce aproape îi faci pe călăi să te bata mai mult... Scheletul meu Isus, Iubirea ta mă
distruge, simt că înebunesc. Iubirea ta nu este obosită, în timp ce călăii sunt terminați

56
de forțe și nu mai pot continua durerosul masacru... Deja îți taie funiile iar Tu cazi
aproape mort în propriul tău sânge; văzând bucățile de carne te simti murind de durere,
văzând în acele bucăți de carne separate de tine sufletele încercate și este atât de mare
durerea ta că te sufoci în propriul tău Sânge.
Isuse al meu, lasă-mă să te iau în brațele mele pentru a te consola un pic cu iubirea
mea. Te sărut, iar cu sărutul meu închid în tine toate sufletele; numai așa nimeni nu o
să se piardă, iar Tu binecuvântează- mă.
  

A ȘAPTESPREZECEA ORĂ. De la 9 la 10 dimineața

ISUS ESTE ÎNCORONAT CU SPINI ȘI PREZENTAT POPORULUI:
"IATĂ OMUL!"
ISUS ESTE CONDAMNAT LA MOARTE.
Isuse al meu, Iubire infinită, cu cât mai mult te privesc, cu atât mai mult înțeleg cât
suferi... Deja ești tot fărâmat, nu este parte sănătoasă în tine. Călăii înrăiți văzând că în
atât de multe chinuri îi privești cu multă iubire și văzând privirea ta iubitoare ce forma
un dulce miracol, aproape că implorai cu mai multe voci, mai multe chinuri și noi
chinuri, chiar și neomenești, dar forțați de Iubirea ta, te ridică în picioare; iar Tu
neținându-te, cazi din nou în propriul tău sânge, Iar aceștia iritați, cu șuturi și spini te
fac să ajungi în locul unde o să te încoroneze cu spini. Iubirea mea dacă Tu nu mă susți
cu privirea ta iubitoare eu nu pot continua să te văd suferind. Simt deja fiori în oase,
inima îmi bate, simt că mor. Isuse, Isuse, ajută-mă!
Iar amabilul meu Isus îmi spune: „Fiica mea, curaj, nu
pierde nimic din ce am suferit; fi atentă la învățămintele
mele. EU trebuie să refac omul în toate. Păcatul i-a retras
corona și la încoronat de dezonori și confuzie, în modul că
în fața Maiestăți mele nu poate să apară; păcatul la
dezonorat, făcându-l să piardă orice drept, onorurile și
gloria... De aceea vreau să fiu încoronat cu spini, pentru a
pune pe fruntea omului coroana și restituindu-i toate
drepturile, pentru orice onoare și glorie. Spini mei o să fie
înaintea Tatălui meu, reparții și voci de dezvinovățire pentru
multe păcate făcute cu gândul, în specal de mândrie, și
pentru fiecare minte creată o să fie voci de lumină si de implorare pentru a nu mă
supăra. De aceea Tu unește-te cu mine, roagă-te și repară împreună cu mine.”
Isuse Încoronat, călăii tăi turmentați te fac să te așezi, îți pun o cârpă de purpură, iau
coroana de spini și cu o furie infernală ți-o așează pe capul tău adorabil. Apoi cu
lovituri de bastoane fac să-ți intre spini coroanei mai adânc în frunte, o parte îți ajung
în ochi, în urechi, în craniu... Iubirea mea, ce masacru, ce chinuri îngrozitoare! Ce
morți crude suporți!
Deja sângele îți curge pe Față, în modul că se vede numai sânge; dar sub acei spini
și acel sânge se vede Fața ta Preasfântă, ce radiază de dulceață, de pace și de iubire...
Iar torturatori, vrând să sfârșească tragedia, îți bandajează ochii, îți pun în mână un
sceptru din salcie și încep batjocurile lor. Te salută Regele Iudeilor, îți bat coroana, îți
dau palme și îți spune: „Ghicește cine te-a lovit!”

57
 Iar Tu taci și răspunzi cu repararea celor care au ambiți și aspiră la împărății, la
demnități, la onoruri, și pentru aceeia care găsindu-se în aceste posturi de autoritate și
necomportâdu-se bine, formează rovinare popoarelor și a sufletelor încredințate lor,
iar exemplele lor rele sunt cauza de ai împinge spre rău, pierzându-se suflete. Cu acest
baston ce strângi în mână, Tu repari multe opere bune, dar goale de spirit intern și
făcute chiar cu intenție rea. În insulte și fașe Tu repari pentru aceia care pun în ridicol
lucrurile cele mai sfinte, defăimând si profanând, repari pentru aceia care își bandajează
vederea inteligenței pentru a nu vedea lumina Adevărului. Cu această fașă a ta implori
pentru noi să ne fie îndepărtate fașele pătimirii, a bogățiilor și a plăcerilor.
Regele meu Isus, dușmanii tăi continuă insultele lor; sângele care îți curge din Capul
tău Preasfânt este mult că ajungându-ți până la gura mă împiedică să aud cu claritate
vocea ta cea dulce. Așadar nu pot face ceea ce faci Tu. De aceea vin în brațele tale,
vreau să-ți susțin capul tău străpuns și îndurerat, vreau să pun capul sub acești spini
pentru a simți înțepăturile lor... Dar în timp ce spun acestea, al meu Isus mă cheamă cu
privirea sa iubitoare iar eu repede mă îmbrățișez la Inima sa și încerc să susțin capul
său. O cât este de frumos de a sta cu Isus chiar și în mijlocul miilor de masacre!
Iar El îmi spune: „Fiica mea, acești spini spun că vreau să fiu constituit Regele
fiecărei inimi; mie îmi aparține fiecare dominiu.Tu ia acești spini și înțeapă inima ta,
fa să iasă tot ceea ce mie nu îmi aparține iar apoi lasă înăuntru un spin, precum
sigiliu că EU sunt Regele tău pentru a împiedica ca nici un alt lucru să intre în tine.
Apoi înconjoară toate inimile și înțepându-le, fă să iasă toate fumurile mândriei și
stricăciunea pe care o conțin constituindu-mă Regele tuturor.”
Iubirea mea, lăsându-te, inima mi se stringe; de aceea te rog să-mi însurzești urechile
cu spinii tăi, pentru a auzi numai vocea ta; acoperă-mi ochii cu spinii tăi, pentru a te
privi numai pe tine; umple-mi gura cu spini tăi, în modul ca limba mea să rămână mută
la tot ceea ce aș putea să te supăr și să fie liberă pentru a te lăuda și a te binecuvanta în
toate. O Regele meu, Isus, încercuiește-mă de spini, așa încât să mă îngijească, să mă
apere ținându-mă toată concentrată în tine. Iar acum vreau să-ți usuc sângele și să te
sărut, pentru că îi văd pe dușmanii tăi conducându-te la Pilat, care o să te condanne la
moarte... Iubirea mea, ajută-mă să continui Viața ta dureroasă și binecuvântează-mă.
ISUS DIN NOU ÎN FAȚA LUI PILAT, ACESTA ÎL ARATĂ POPO RULUI
Încoronatul meu Isus, săraca mea inimă ,rănită de Iubirea ta și străpunsă de chinurile
tale, nu poate trăi fără tine; de aceea te caut și te găsesc din nou în fața lui Pilat. Dar ce
spectacol mișcător! Cerurile sunt treorizate, iadul tremură de frică și de nervi... Viața
inimi mele, privirea mea nu poate susține văzându-te cum suferi simt că mor, dar forța
răpitore a Iubiri tale mă constrânge să te privesc, pentru a mă face să înțeleg bine
chinurile tale, iar eu între lacrimi și suspine te consolez...
Isuse al meu, ești gol, în schimbul hainelor te văd îmbrăcat cu sânge, carnea ruptă în
bucăți, oasele dezgolite, Fața ta Preasfântă este de nerecunoscut... Spinii, în Preasfântul
tău cap îți ajung în ochi, în Față, iar eu nu văd decât sânge, ce curgând până la pământ,
formează un pâraiaș de sânge sub picioarele tale... Isuse al meu, nu te mai recunosc,
în ce stare ai ajuns! Condiția ta a ajuns cele mai profunde excese a umilinței și a
pătimirilor! Ah! Eu nu mai pot susține vederea ta atât de dureroasă, simt că mor! Aș
vrea să te iau din prezența lui Pilat pentru a te închide în inima mea să te poți odihni, aș

58
vrea să vindec rănile tale cu iubirea mea; aș vrea să inund toata lumea cu sângele tău,
pentru a închide toate sufletele și să le conduc la tine, pentru a fi salvate prin rănile tale.
Iar Tu, o răbdătorul meu Isus, cu dificultate se pare că mă privești printre spini și îmi
spui: „Fiica mea, vino între aceste brațe ale mele legate, așează capul tău pe Inima
mea și ai să vezi dureri mai intense și îngrozitoare, pentru că ceea ce vezi în afara
Umanități mele nu este altceva decât originea chinurilor mele interne. Fă atenție la
palpitele Inimi mele și ai să auzi că repar injustițiile celor care comandă, opresiunea
săracilor și inocenților subestimați de răufăcători, mândria celor care pentru a
susține demnitățile, însărcinările, bogățiile, nu se îngrijesc și calcă în picioare orice
legge și fac rău aproapelui, închizând ochii la lumina adevărului. Cu acești spini
vreau să distrug spiritul mândriei "a domniilor lor", iar cu găurile ce se formează
în capul meu vreau să-mi fac drum în mințile lor, pentru a reordina în ele toate
lucrurile în lumina adevărului... Cu statul meu așa umilit în fața acestui nedrept
judecător vreau să fac să înțeleagă toți, că numai virtutea este aceea care constituie
omul Rege de el însuși și-i învăț pe cei care comandă că numai virtutea unită cu o
dreaptă știință, este singurul lucru demn și capabil de a guverna și de a avea grijă de
alții în timp ce toate celelalte demnități fără virtuți sunt lucruri periculoase și
neplăcute... Fiica mea, fă ecou reparațiilor mele și continuă să faci atenție la
chinurile mele.”
Isuse Iubirea mea, văd că Pilat, văzându-te atât de rău tratat,
se simte că îi trec fiorii și impresionat exclamă: „Posibil atât de
multă cruzime în piepturile omenești? Ah! Nu era aceasta
voința mea condamnându-l să fie bătut!”
Și vrând să te elibereze din mâinile dușmanilor tăi, pentru a
putea găsi o dreptate mai convingătoare, fără pretexte și
retrăgându-și privirea pentru că nu poate să te vadă într-o așa de
mare suferință, se întoarce să te interogheze: „Dar spune-mi ce
ai făcut? Oamenii tăi te-au dat în mâinile mele; spune-mi Tu
ești Rege? Care este Împărăția ta?”
La întrebările neântrerupte ale lui Pilat Tu, o Isuse al meu, nu
răspunzi și închis în tine însăți te gândești să salvezi săraca mea
inimă costându-te multe chinuri. Iar Pilat văzând că nu îi răspunzi adaugă: „Nu ști Tu
că stă în puterea mea să te eliberez sau să te condamn?” Dar Tu, Iubirea mea vrând să
faci să strălucească în mintea lui Pilat lumina adevărului, îi răspunzi: „Nu ai fi avut
nici o putere asupra mea, dacă nu ți-ar fi venit de Sus; de aceia cei care m-au dat în
mâinile tale au făcut un păcat mult mai grav decât al tău.”
Atunci Pilat, aproape mișcat de dulceața vocii tale, neștiind ce să facă și cu inima
zbuciumată, crezând că inimile Iudeilor ar fi fost mai miloase, se decide să te arate din
lojă, sperând că se îndură, compătimându-te și văzându-te atât de torturat, el numai așa
putându-te elibera.
Îndureratu-le Isus, inima mi se strânge văzându-te cum îl urmezi pe Pilat. Calci cu
dificultate, încurbat sub acea oribilă coroană de spini. Sângele semnează pașii tăi și
cum ieși afară auzi mulțimea zgomotoasă, ce nerăbdătoare așteaptă condamnarea ta.
Pilat, impunând liniștea pentru a chema atenția tuturor și făcându-se ascultat de toți,
prinde cu dezgust cele două colțuri a veșmântului care îți acoperă pieptul și spatele, le
ridică pentru a te vedea toți în ce stare ai ajuns și cu voce tare spune: „ECCE HOMO!

59
Iată Omul! Priviți-l, nu mai are figură de om! Obseva-ți rănile sale: nu se mai
recunoaște! Dacă a făcut rău, a suferit destul, chiar prea mult; eu deja mă căiesc că
l-am făcut să sufere atât de mult; de aceea să-l lăsăm liber!”
Isuse, Iubirea mea lasă-mă să te susțin, pentru că văd că te clatini, neținându-te pe
picioare din cauza greutăților și a multor chinuri... Ah! În acest moment solemn se
decide soarta ta. La cuvintele lui Pilat se face profondă liniște în Cer, pe pământ și
în iad... Iar apoi, precum cu o singură voce aud strigătul tuturor: „Răstignește-l,
răstignește-l, orice ar fi noi îl vrem mort!”
Viața mea, văd că tremuri... strigătul morți coboară în Inima ta, Iar în aceste voci
recunoști vocea cea dragă al Tatălui Ceresc: „Fiul meu, te vreau mort și mort
răstignit!”... Ah! O auzi chiar și pe Mama ta dragă, chiar dacă străpunsă și abandonată,
face ecou Tatălui tău drag: „Fiule te vreau mort!”... Îngerii, Sfinții, iadul, toți într-o
singură voce strigă: „Răstignește-l, Răstigneste-l!”, așadar nu este suflet care să te vrea
viu... Și, ah, ah, cu multă rușine, durere și teroare, chiar și eu mă simt constrânsă de o
forță supremă să strig: „Răstignește-l!”. Isuse al meu iartă-mă chiar dacă și eu,
mizerabilă păcătoasă, te vreau mort! Dar, te rog să mă faci să mor împreună cu tine...
Iar Tu, până una alta o Isuse al meu îndurerat și mișcat de durerea mea se pare că îmi
spui: „Fiica mea, strânge-te la Inima mea și ia parte la chinurile mele și la reparațiile
mele. Momentul este solemn: trebuie să se decidă ori moartea mea, ori moartea
tuturor creaturilor... În acest moment două curente se revarsă în Inima mea. În una
sunt sufletele care mă vor mort, este pentru că vor să găsească în mine Viață, iar așa
acceptând Eu pentru ei moartea, vin dezlegate de la condamna eternă, iar porțile
Cerului se deschid pentru a le primi... În celălalt curent sunt aceia care mă vor mort
pentru ură și pentru confirmarea condamnării lor, iar Inima mea este torturată și
simte moartea fiecăruia și însăși chinurile iadului... Inima mea nu face față acestor
îngrozitoare dureri; simt moartea în fiecare palpit, în fiecare respirație și merg
repetând: de ce atât de mult sânge o să fie vărsat în zadar? De ce chinurile mele o să
fie inutile pentru mulți? Ah! Fiică, susține-mă, că nu mai pot deloc! Ia parte la
chinurile mele iar viața ta să fie o continuă ofertă pentru a salva sufletele, pentru a
alina chinuri atât de dureroase.”
ISUS ESTE CONDAMNAT LA MOARTE
Isuse, Inima mea, chinurile tale sunt ale mele și fac
ecou reparațiilor tale.
Dar văd că Pilat rămâne surprins și se grăbește
să spună: „Cum! Trebuie să-l răstignesc pe Regele
vostru? Eu nu găsesc nici o vină în El pentru a-l
condamna!”
Iar Iudeii urlă, însurzind aerul: „Nu avem alt rege,
decât pe Cezar, iar dacă nu îl condamni, nu ești
prietenul lui Cezar! Hai, hai, răstignește-l, răstignește-l!”
Pilat, nemaiștiind ce să facă, iar de teamă că ar putea fi înlăturat de la putere, dă
ordine să i se aducă un vas cu apă și spălându-și mâinile spune: „Eu sunt inocent de
sângele acestui Drept (Just)”, și te condamnă la moarte.
Dar Iudeii urlă: „Sângele său să cadă asupra noastră și a fiilor noștri!”

60
 Și văzându-te condamnat fac sărbatoare, bat mâinile, fluieră, urlă, în timp ce Tu o
Isuse, repari pentru aceia care stând mai sus, pentru o zadarnică frică și pentru a nu
pierde postul, calcă în picioare legile cele mai sacre, neângrijindu-se de rovinarea
popoarelor întregi, favorizând netrebnicii și condamnând pe cei inocenți, repari chiar și
pentru aceia care după ce sunt vinovați, fac în așa fel ca furia divină să-i pedepsească.
Dar în timp ce repari, Inima îți sângerează de durere văzând poporul ales de tine
fulgerat de blestemul Cerului, ce ei înșiși cu o deplină voință au vrut-o, sigilându-l cu
Sângele tău, ce l-au blestemat! Ah! Inimi ți se face rău! Lasa-mă să te susțin între
mâinile mele, făcând ale mele reparațiile tale și chinurile tale... Dar Iubirea ta te
împinge mai sus de toate și nerăbdător deja cauți Crucea.
  

A OPTÂSPREZECEA ORĂ De la 10 la 11 dimineaț

ISUS IA CRUCEA ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CALVAR,
UNDE ESTE DEZBRĂCAT
Isuse al meu, Iubire nesfârșită, văd că nu îți dai pace, simt nerăbdările tale de iubire,
durerile tale. inima îți bate puternic iar în fiecare palpit al tău simt explozii, torturi,
violențe de iubire, iar Tu neputând să conții focul ce te divorează, te întristezi, gemi,
suspini, iar în fiecare geamăt al tău te aud spunând: Cruce! Fiecare picătură a Sângelui
tău repetă: Cruce! Toate chinurile tale, în care Tu înoți precum într-o mare nesfârșită,
repetă între ele: Cruce!
Iar Tu exclami: „O Cruce preaaleasă și așteptată, Tu singură ai să-i salvezi pe fiii
mei, iar Eu cocentrez în tine toată Iubirea mea!”
A DOUA ÎNCORONARE CU SPINI
Dușmanii tăi pentru moment, te fac să intri din nou în Pretoriu te dezbracă de
veșmîntul tău, vrând să te îmbrace din nou cu hainele tale. Dar, ah, câtă durere! Mi-ar fi
mai suportabil să mor decât să te văd suferind atât de mult... Haina se agață de coroană
și nu pot să o tragă în sus; așadar cu o cruzime nemaivăzută, îți rup totul împreună,
haina și coroana. La această tragere brutală, mulți spini se rup și rămân înfipți în Capul
tău Preasfânt; sângele îți plouă precum râuri și este atât de mare durerea, că gemi. Dar
călăii indiferenți la torturile tale, din nou îți pun haina, îți repun coroana apăsând-o
puternic pe capul tău, îți fac să ajungă spinii în ochi, în urechi și nefiind parte a Capului
tău Preasfânt fără să simtă înțepăturile... Este mare durerea, că Tu te clatini sub acele
mâini crude, tremuri din cap până în picioare, între durerile îngrozitoare și oribile
aproape că mori, iar cu ochii slăbiți și învăluiți de sânge mă privești cu dificultate,
pentru a-mi cere ajutor în această mare durere...
Isuse al meu, Regele durerilor, lasă-mă să te susțin și să te strâng la inima mea. Aș
vrea să iau focul care te macină pentru ai incendia pe ai tăi dușmani și pentru ai salva;
dar Tu nu vrei, pentru că nerăbdarea de a ajunge la Cruce se face mai arzătoare iar Tu
vrei să te sacrifici imediat pe ea, chiar și pentru dușmanii tăi...
Dar în timp ce te strâng la inimă, Tu strângându-mă la inima ta, îmi spui:
„Fiica mea, fă-mă să-mi manifestez Iubirea mea. Repară împreună cu mine pentru
aceia care făcând binele mă dezonorează. Acești Iudei mă îmbracă cu hainele mele
pentru a mă dezonora în mare parte înaintea poporului, pentru a-l convinge că Eu

61
sunt un răufăcator; acțiunea în a mă îmbrăca era în aparență bună, dar de fapt în
sine era rea... Ah! câți fac fapte bune, administrează Sacramente sau chiar le
frecventează, cu interese omenești și rele! Dar binele făcut cu răutate, duce la
duritate, iar Eu vreau să fiu încoronat o a doua oară, cu dureri mai îngrozitoare
decât prima oara, pentru a înfrânge această duritate iar cu spinii mei atrăgându-i la
mine... Ah! Fiica mea, această a doua încoronare îmi este mult mai dureroasă; îmi
simt capul precum ar înota spinii înăuntru iar la fiecare lovitură care îmi dau, multe
morți crude suport... Așa repar răutatea supărărilor; repar pentru aceia care în
schimb să se gândească la propria sfințenie, în orice condiție al sufletului care se
găsesc, fug și aruncă Harul meu iar așa se întorc să-mi dea spini mai înțepătoari, în
timp ce Eu sunt constrâns să gem, să plâng cu lacrimi de sânge suspinând pentru
salvarea lor. Ah! Eu fac totul pentru a le iubi, iar creaturile fac totul pentru a mă
supăra! Cel puțin tu nu mă lăsa singur în chinurile mele și în reparațiile mele.”
ISUS ÎMBRĂȚIȘEAZĂ CRUCEA
Îndureratul meu Bine, cu tine repar, cu tine sufăr. Dar
văd că dușmanii tăi te împing pe scări; poporul cu
nerăbdare și furie te așteaptă. Deja te fac să găsești gata
pregătită Crucea, pe care Tu cu multe suspine o cauți, cu
iubire o privești și cu pas hotărât te apropii pentru a o
îmbrățișa. Dar mai întâi o săruți iar ajungându-ți un fior
de bucurie în Umanitatea ta Preasfântă, cu o prea înaltă
bucurie a ta te întorci din nou să o privești și măsori
lungimea și lățimea... În ea stabilești porția pentru toate creaturile, abilitățile suficiente
pentru a le uni cu Divinitatea, cu nodul de căsătorie și devenind moștenitorii Împărăției
Cerurilor, iar apoi neputând să conții Iubirea cu care le iubești, săruți din nou Crucea
și îi spui: „Cruce adorată, în sfârșit te îmbrațișez! Erai tu suspinul Inimii mele,
martirul Iubirii mele; dar tu o Cruce, ai întârziat până acum, în timp ce pașii mei
mereu spre tine se îndreptau. Cruce Sfântă, erai tu jumătatea dorințelor mele, scopul
existenței mele aici jos. În tine concentrez toată ființa mea, în tine îi pun pe toți fii
mei, iar tu o să fi viața lor și lumina lor, apărarea, îngrijirea, forța; tu ai să îi asiști
în toate, iar plini de slavă ai să mi le aduci în Cer... O Cruce, Catedra de
Înțelepciune, tu singură ai să-i înveți adevărata sfințenie, tu singură ai să formezi
eroii, atleții, martirii, sfinții. Cruce frumoasă, tu ești tronul meu și trebuind să plec de
pe pământ, ai să rămâi tu în schimbul meu. Ție îți dau calitatea tuturor sufletelor;
îngrijeștemi-le, salveazămi-le, ție ți le încredințez.”
Spunând așa, nerăbdător faci să ți se pună crucea pe umeri... Ah! Isuse al meu, pentru
Iubirea ta crucea este prea lejeră dar pe cruce se unește greutatea păcatelor noastre
enorme, imense cât este întinderea cerurilor, iar Tu, îndureratul meu Bine, te simți
strivit sub greutatea multelor păcate. Sufletul tău rămâne terorizat la vederea lor și
simți chinul fiecarui păcat; Sfințenia ta rămane cutremurată dinaintea acestei multe
urâțenii așadar lăsându-ți crucea pe umeri, te clatini, te agiți, iar din Preasfânta ta
Umanitate trece o sudoare de moarte.
Isuse, Iubirea mea, nu mă lasă inima să te las singur. Vreau să împart cu tine
greutatea crucii iar pentru a te consola de răutatea păcatelor mă strâng la picioarele
tale. În numele tuturor creaturilor, vreau să-ți dau iubire pentru cine nu te iubește,

62
laude pentru cine te disprețuiește, binecuvântări, mulțumiri, ascultare pentru toți... În
supărările pe care ai să le primești, vreau să mă ofer pe mine însă-mi pentru a-ți da
reparații, vreau să fac actul opus ale supărărilor ce creaturile îți fac consolându-te,
sărutându-te, și făcând continue acte de iubire. Dar văd că sunt prea mizerabilă; am
nevoie de tine pentru a-ți da reparații cu adevărat. De aceea mă unesc la Umanitatea
ta Preasfântă și împreună cu tine unesc gândurile mele cu ale tale, pentru a repara
gândurile mele rele și a tuturor; unesc ochii mei cu ai tăi, pentru a repara privirile rele;
unesc gura mea cu a ta, pentru a repara blestemele și discursurile răutăcioase; unesc
inima mea cu a ta, pentru a repara tendințele, dorințele și afecțiunile răutăcioase...
Într-un cuvânt, vreau să repar tot ceea ce repară Preasfânta ta Umanitate, unindu-mă cu
imensa ta Iubire pentru toți și pentru binelui imens pe care il faci tuturor. Dar încă nu
sunt sunt bucuroasă; vreau să mă unesc cu Divinitatea ta pentru a pierde al meu nimic
în Ea și așa dându-ți totul...
CALEA DUREROASĂ SPRE CALVAR
Răbdătorul meu Isus, văd că faci primi pași sub
enorma greutatea a crucii iar eu unesc pașii mei cu ai
tăi, iar când Tu, slăbit, fără forțe, clătinându-te,
aproape că ai să cazi, eu am să fiu lângă tine pentru a
te susține, o să-mi pun umerii mei sub cruce pentru a
împărți cu tine greutatea, iar Tu nu respinge-mă, dar
acceptă-mă pentru a-ți face o încrezătoare companie.
O Isuse, Tu mă privești și văd că repari pentru
aceia care nu poartă cu resemnare propria cruce,
dimpotrivă blestemă, se irită, se omoară și fac crime. Iar Tu implori pentru toți iubire și
resemnare pentru propria cruce; dar este atât de mare durerea ta, căci te simți strivit sub
cruce...
Abia sunt primi pași pe care îi faci și deja Tu cazi sub ea, iar în timp ce cazi te izbești
de pietre și spinii se infing mai mult în capul tău, în timp ce toate rănile se intensifică
ieșind din nou sânge. Din moment ce nu ai forțe pentru a te ridica, dușmanii tăi iritați,
cu șuturi și cu spini încearcă să te repună pe picioare. Iubirea mea Căzută, lasă-mă să te
ajut să te pun pe picioare, să te sărut și să-ți usuc sângele iar împreună cu tine să repar
pentru aceia care păcătuiesc din incapacitate, din fragilitate și din slăbiciune; te rog să
dai ajutor acestor suflete.
Isuse, Viața mea, dușmanii tăi, făcându-te să suferi torturi nemaiauzite, au ajuns să te
pună pe picioare. Iar în timp ce te clatini Tu mergi, aud că respiri cu dificultate; Inima
ta bate mai tare iar chinuri noi ți-o străpung cu intensitate..., Iar Tu scuturi capul pentru
a înlătura sângele din ochii tăi care îi umple și nerăbdător privești... Ah! Isuse al meu
am înțeles totul; este Mama ta, precum un porumbel, vine în căutarea ta, vrea să-ți
spună un ultim cuvânt și să primească o ultimă privire a ta. Iar Tu simți chinurile sale,
Inima sa îndurerată în a ta, emoționată și rănită de a sa și de a ta Iubire... Deja o observi
că împingându-se prin mulțime, cu orice preț vrea să te vadă, îmbrățișându-te și dându-
ți ultimul adio. Dar Tu rămâi mai străpuns văzând fața sa palidă, mortală iar toate
chinurile tale reprodu-se in Ea prin puterea iubirii... Dacă Ea trăiește, este numai prin
miracolul Atotputerniciei tale .
Deja îndrepți pașii tăi spre ai săi, dar cu dificultate puteți să vă schimbați privirile...

63
 O ruptură a Inimilor Amândoura! Soldații își dau
seama și cu lovituri și împingeri, împiedică ca Mama
și Fiul să vă da-ți ultimul adio. Este mare tristețea
pentru Amândoi, căci Mama ta rămâne împietrită
de durere și aproape cade. Credinciosul Ioan și
evlavioasele femei O susțin, în timp ce Tu cazi din
nou sub cruce... Atunci îndurerata ta Mamă, ceea ce
nu poate face cu corpul, pentru că este împiedicată, o face cu sufletul: intră în tine, face
al ei Vrerea Eternului și asociindu-se ție în toate chinurile tale, își face datoria de
Mamă, te sărută, îți dă reparații îți dă alinare iar în toate rănile tale varsă balsamul
dureroasei sale iubiri.
Torturatul meu Isus, mă unesc cu străpunsa Mamă. Fac ale mele toate chinurile tale,
Iar în orice picătură al sângelui tău, în orice rană, vreau să-ți fac de Mamă. Iar împreună
cu Ea și cu tine să repar pentru toate întâlnirile periculoase și pentru aceia care se expun
ocaziilor de a păcătui sau constrânși de necesități se expun și așa rămân legați de păcat.
Tu pentru moment gemi, căzut sub Cruce. Soldații se tem că tu poți muri sub
greutatea marilor masacre și pentru vărsarea de prea mult sânge… Dar, dându-ți bice
și șuturi, cu dificultate reușesc să te pună din nou pe picioare... Așa repari căderile
repetate în păcate și păcatele grave făcute de fiecare clasă de persone, te rogi pentru
păcătoșii netrebnici și plângi cu lacrimi de sânge pentru întoarcerea lor.
Disperata mea Iubire, în timp ce te urmez făcând reparații, văd că nu mai poți să
reziști sub greutatea enormă a crucii. Deja tremuri tot; spinii, continuatele lovituri ce
le primești, se adâncesc mereu mai mult înăuntrul Preasfântului tău cap; crucea, prin
greutatea sa mare, se adâncește în umăr atât de mult încât formează o rană atât de
adâncă că îți descoperă oasele... La fiecare pas se pare că mori, fiindu-ti imposibil de a
merge mai departe. Dar Iubirea ta, care totul poate, îți dă putere; iar cum simți că ți se
adâncește Crucea în umăr, repari pentru păcatele ascunse, că nefiind reparate, măresc
asprimea durerilor tale. Isuse al meu lasă-mă să-mi pun umărul meu sub cruce, pentru
a te consola și să repar cu tine toate păcatele ascunse.
Dar dușmanii tăi, de teamă că Tu ai să mori
sub Cruce, îl constrâng pe Simon din Cirene să
te ajute să duci Crucea, care fără bunăvoință și
murmurând, nu te ajută din iubire; dar forțat,
iar în Inima ta fac ecou toate plângerile celor
care suferă, Lipsirea resemnării, contestările,
ura și disprețul pentru a suferi. Dar mult mai
mult rămâi străpuns văzând că sufletele
consacrate ție, le chemi pentru a-ți face
companie și ajutor în durerea ta, îți fug iar dacă
Tu le strângi la tine cu durere, ele sar din
brațele tale pentru a merge în căutarea de câștiguri și așa te lasă singur în dureri… Isuse
al meu, în timp ce repar cu tine, te rog să mă strângi în brațele tale atât de tare, încât sa
nu fie chinuri ce Tu ai să suferi la care să nu i-au și eu parte, pentru a mă transforma în
ele și pentru a reface abandonul tuturor creaturilor.
Îndureratul meu Isus, mergi cu dificultate, totul încurbat dar văd că te oprești și te
uiți. Inima mea ce este, ce vrei? Ah! Este Veronica, că netemându-se de nimic, cu o

64
maramă îți usucă Fața cu mult curaj, toată acoperită de sânge, iar Tu îl lași imprimat în
semn de recunoștință... Generosul meu Isus și eu vreau să te usuc, dar nu cu o maramă,
vreau să te consolez cu toată ființa mea.Vreau să intru în interiorul tău și să-ți dau o
Isuse, palpite pentru palpite, respirați pentru respirații, afecțiuni pentru afecțiuni,
dorințe pentru dorințe. Mă arunc în Preasfânta ta Inteligență și făcând să treacă în
imensitatea Voinței tale toate aceste palpite, respirați, afecțiuni și dorințe, vreau să le
înmulțesc la infinit... O Isuse al meu, vreau să formez unde de palpite pentru a face ca
nici un palpit răutăcios să intre din nou în Inima ta și așa să alin toate amărăciunile
tale; unde de afecțiuni și de dorințe, pentru a îndepărta toate afecțiunile și dorințele
răutăcioase, care ar putea să întristeze Inima ta; unde de reparații și de gânduri, pentru a
îndepărta orice respir și gând care ar putea în absolut să-ți dea neplăcere. O să stau de
veghe, o Isuse, așa încât nimic să nu te întristeze și să ajungă alte amărăciuni chinurilor
tale... O Isuse, fă ca tot interiorul meu să înoate
în a ta imensitate, că numai așa o să găsesc
Iubirea și Voința ta, suficiente pentru a nu lăsa
să intre în interiorul tău iubire răutăcioasă nici
voință care ar putea să-ți dea neplăcere Între
timp dușmanii văzând cu ochi răi, acest act al
Veronicăi te biciuiesc, te împing, te obligă să
mergi...
Alți puțini pași și te oprești din nou; dar Iubirea ta, sub greutatea multor chinuri, nu
se oprește și văzând femeile evlavioase care plâng din cauza chinurilor tale, uiți de tine
și le consolezi spunându-le: „Fiice, nu plângeți pentru chinurile mele, dar asupra
păcatelor voastre și a fiilor voștri”. Ce învățământ nobil! Cum este dulce cuvântul tău!
O Isuse , cu tine repar lipsurile de caritate și îți cer harul de a mă face să uit de mine
însă-mi, așa încât să nu-mi aduc aminte decât numai de Tine.
Dar dușmanii tăi, auzindu-te vorbind, se înfurie, te trag cu funiile și te împing cu
multă ură făcându-te să cazi, iar în timp ce cazi, te lovești de pietre. Greutatea crucii te
turmentează, Iar Tu simți că mori. Lasă-mă să te susțin și să fac reparație cu mâinile
mele Feței tale Preasfinte! Văd că atingi pământul și că te sufoci în sânge; dar dușmanii
tăi vor să te pună pe picioare, te trag cu funiile, te ridică de păr, îți dau șuturi, dar totul
în zadar... Tu mori, Isuse al meu! Ce chinuri, mi se frânge inima de durere! Și aproape
târâindu-te te conduc pe muntele Calvar... În timp ce te târâie, aud că repari toate
supărările sufletelor consacrate ție, care îți dau mare greutate căci cu cât te forțezi
pentru a te ridica, nu reușești. Și așa târât și călcat în picioare, ajungi pe muntele Calvar
lăsând pe unde treci urmă roșie al sângelui tău prețios.
ISUS ESTE DEZBRĂCAT ȘI ÎNCORONAT CU SPINI PENTRU A
TREIA OARĂ
Dar aici noi dureri te așteaptă; te dezbracă din nou îți smulg haina și coroana di
spini. Ah! Tu gemi simțind smulgând din capul tău spinii; Iar în timp ce îți smulg haina,
îți smulg și carnea fărâmată și lipita de ea... Rănile se lărgesc, sângele șiroaie îți curge
până pe pământ și este atât de mare durerea că aproape mort Tu cazi. Dar nimeni nu se
mișcă din compătimire pentru tine, Binele meu; dimpotrivă cu o furie bestială îți pun
din nou coroana de spini, o bat bine, bine, și este atât de mare și insuportabil masacrul
pentru tragerea ce o fac părului tău fiind tot încurcat în sângele coagulat, că numai

65
îngerii ar putea spune ceea ce Tu suferi, în timp ce speriați întorc privirile lor cerești
și plâng... Dezbrăcatul meu Isus, permite-mi să te strâng la inima mea pentru a te
reâncalzi pentru că văd că tremuri iar o sudoare ca gheața, de moarte invadează
Umanitatea ta Preasfântă....
Cât aș vrea să dau viața și sângele meu, pentru a înlocui pe a-l tău, ce l-ai pierdut
pentru a-mi da Viață! Isus pentru moment, privindu-mă cu ochii slăbiți și muribunzi, se
pare că îmi spune: „Fiica mea, cât mă costă sufletele! Aici este locul pentru ai salva
pe toți, unde vreau să repar păcatele acelora care ajung să se degradeze mai prejos
decât animalele și se încăpățânează mult în a mă supăra, că ajung să nu știe să
trăiască fără să facă păcate. Judecata lor rămâne oarbă păcătuind la nebunie; Iată
de ce pentru o a treia oară mă încoronează cu spini... Iar dezbrăcându-mă, repar
pentru aceia care îmbracă haine de lux și indecente, pentru păcatele împotriva
modestiei și pentru aceia care sunt mult legate de bogății, onoruri, plăceri, ce își fac
un dumnezeu pentru Inimile lor. Ah! Da, fiecare din aceste supărări este o moarte
care o simt, iar dacă nu mor este pentru că Vrerea Eternului meu Tată nu a decretat
încă momentul morții mele!”
Dezbrăcatul meu Bine, în timp ce repar cu tine, te rog să mă dezbraci de toate, cu
mâinile tale Preasfinte și nu permite ca nici o afecțiune rea să intre în inima mea;
veghează-mio, încercuiește-o cu chinurile tale, umple-o cu Iubirea ta. Viața mea să nu
fie altceva decât repetiția Vieții tale. Cu binecuvântarea ta reânoiește dezbrăcarea mea;
binecuvântează-mă din inimă și dă-mi puterea să asist la dureroasa ta răstignire,
pentru a rămâne răstignită împreună cu tine!
  
A NOUĂSPREZECEA ORĂ De la 11 la 12 după amiază
ISUS ESTE RĂSTIGNIT
Prima parte: RĂSTIGNIREA
Isuse, Iubirea mea, deja te-au dezbrăcat de hainele tale: Corpul tău Preasfânt este atât
de sfărâmat, parcă ești un miel ras... Te văd tremurând, în timp ce dușmanii tăi îți
pregătesc crucea și neputând să stai în picioare, cazi la pământ deasupra acestui munte.
Binele și Totul meu, inima mi se strânge de durere privindu-te și văzând cum sângele îți
iese din toate părțile Corpului tău Preasfânt, ești rănit tot din cap până în picioare.
Dușmanii tăi, obosiți, dar nu sătui, dezbrăcându-te au smuls cu o incredibilă durere
din capul tău coroana de spini, apoi din nou au înfipt-o cu nemaiauzite durere, găurind
Capul tău Preasfânt cu răni noi...Ah! Tu repari perversitatea și încăpățânarea păcatelor
în special al mândriei. Isuse ,văd că dacă Iubirea nu te-ar fi împins mai în înîlțime, ai fi
fost mort de îngrozitoarea durere ce ai suferit în această a treia încoronare cu spini. Dar
văd că nu mai poți ține piept dureri, iar cu ochii acoperiți de sânge te uiți dacă cel puțin
unul se apropie de tine pentru a te susține în marea durere și confuzie...
Ducele meu Bine, Viața mea dragă, aici nu ești singur, cum ai fost în noaptea
Pătimiri tale. Este îndurerata Mamă, care torturată în Inimă, suportă multe morți pentru
câte chinuri tu suferi; este credinciosul Ioan, rămânând mut din cauza dureri Pătimirii
tale. Acesta este muntele celor care iubesc; nu poți fi singur... Dar spune-mi, Isuse,
Iubirea mea cine ai vrea să te susțină în această mare durere? Te rog, permite-mi să vin
eu să te susțin; sunt eu care am mai mare nevoie decât toți. Mama cea dragă și ceilalți,

66
îmi cedează locul și iată-mă, mă apropii de tine o Isuse. Te îmbrățișez și te rog să-ți
așezi capul tău pe umărul meu făcâdu-mă să simt spinii tăi în al meu...
Nu, numai că vreau să simt spinii tăi, dar să spăl cu prețiosul tău sânge care îți curge
din cap toate gândurile mele, pentru a-ți putea da reparație pentru orice supărare pe
care creaturile le fac cu gândul....
Isuse, Iubirea mea, strângete de mine! Vreau să sărut una câte una picăturile de sânge
ce curg pe Fața ta Preasfântă, te rog, în timp ce le ador, ca fiecare picătura să fie lumină
pentru mințile creaturilor, astfel încât nici una să nu te supere cu gânduri răutăcioase.
O Isuse, văd că privești Crucea pe care dușmanii îți pregătesc și auzi bătăile ce dau
pentru a face găurile unde o să te imobilizeze. O Isuse al meu, aud cum Inima ta îți bate
puternic și dă un palpit, agonizând acest pat de tine atât de dorit, chiar dacă cu o durere
nedescrisă, în care sigilezi salvarea sufletelor noastre în tine, te aud spunând: „Iubirea
mea, dragă Cruce, patul meu prețios: Tu ai fost martiriul meu în viață, iar acum ești
odihna mea! Te rog, o Cruce primește-mă imediat în brațele tale; Eu sunt nerăbdător
în a aștepta! Cruce Sfântă, în tine am să dau și să împlinesc totul; repede, o Cruce,
împlinește dorințele arzătoare care mă consumă să dau viață creaturilor, iar aceste
vieți o să fie sigillate de tine o Cruce. Oh, nu mai ezita; cu nerăbdare aștept să mă
întind pe tine pentru a deschide Cerul, tuturor fiilor mei și să închid iadul. O Cruce,
este adevărat că tu ești bătălia mea, dar ești victoria și trimful meu complet, iar în
tine o să dau mari moșteniri, victorii, triumfuri și coroana fiilor mei”...
Dar cine poate spune tot ceea ce dulcele meu Isus spune Crucii? Dar în timp ce
manifestează Crucii tot ceea ce are pe suflet, dușmanii îi comandă să se întindă pe ea,
iar El imediat ascultă de vrerea lor, pentru a repara neascultările noastre...
Iubirea mea, mai întâi să te întinzi pe cruce, permite-mi să te strâng mai puternic la
inima mea și să te sărut. Ascultă, Isuse, nu vreau să te las; vreau să mă întind împreună
cu tine pe cruce și să rămân cu tine imobilizată. Adevărata iubire nu suferă nici o
separare. Iartă-mi insensibilitatea iubirii mele și lasă-mă să rămân cu tine răstignită...
Vezi, Isuse nu numai eu îți cer aceasta, dar chiar și îndurerata Mamă, nedespărțita
Magdalena, prea alesul Ioan; toți îți spun că ar fi mai suportabil de a rămâne răstigniți
cu tine, decât să asiste de a te vedea pe tine singur răstignit... Așadar, împreună cu tine
mă ofer Eternului Tată, unită cu Voința ta, cu Iubirea ta, cu reparațiile tale, cu însăși
Inima ta și cu toate chinurile tale.
Ah! Se pare că îndureratul meu Isus îmi spuse: „Fiica mea, ai prevăzut Iubirea mea.
Aceasta este Voința mea: ca toți cei care mă iubesc să rămână cu mine răstigniți. Ah!
Da, vino și întinde-te cu mine pe Cruce; am să te fac viața vieții mele și am să te țin
precum prea aleasa Inimi mele”.
Și iată că te întinzi pe cruce privind călăii, ce țin
în mâini cuie și ciocan pentru a te imobiliza. Cu
multă iubire și dulceață le faci lor o dulce invitație
de a te răstigni cât mai repede. Iar aceia, chiar dacă
simt dezgust, cu o ferocitate neomenească îți iau
mâna dreaptă, opresc cuiul și cu loviturile ciocanului îl fac să iasă în partea opusă a
crucii... Este mare și multă durerea ce o suferi, o Isuse al meu, căci tremuri; lumina
frumoșilor tăi ochi se eclipsează, Fața ta Preasfântă devine palidă și vânătă... Sărut
dreapta ta binecuvântată și te compătimesc, te ador și îți mulțumesc pentru mine și
pentru toți. Pentru câte lovituri ai primit, îți cer să eliberezi multe suflete în acest

67
moment de la condamna la iad; pentru câte picături de sânge ai vărsat, te rog să speli
multe suflete în acest sânge prea prețios al tău; iar pentru durerea îngrozitoare ce ai
suferit-o când ți-au imobilizat mâna dreaptă și în întinderea nervilor a brațelor, te rog să
deschizi tuturor Cerul binecuvântându-i pe toți. Binecuvântarea ta să cheme păcătoșii la
convertire iar eretici și necredincioșii la lumina Credinței.
Isuse, Viața mea dulce, după ce au imobilizat mâna dreaptă, dușmanii iau cu o
cruzime nemaiauzită stânga ta și pentru a o face să ajungă la gaura semnată, o trag atât
de tare încât simți că ți se dezlocă încheieturile brațelor și a umerilor, iar din cauza
durerii, gambele tremurânde se încordează.
Mâna stângă a lui Isus al meu, te sărut te compătimesc, te ador și îți mulțumesc.
Pentru loviturile și durerile ce ai suferit când ți-au imobilizat-o, te rog să-mi dai multe
suflete în acest moment, de a face să zboare din Purgator la Cer; pentru sângele ce l-ai
vărsat, te rog să stingi flăcările ce le ard și să faci ca pentru toți să fie consolare și baie
sănătoasă care să le purifice de orice pată și să le dispună viziunii fericirii; iar pentru
durerea acută suferită când ți-au imobilizat mâna stângă, Iubirea. mea și Totul meu te
rog să închizi iadul pentru toate sufletele și de a nu lăsa să cadă fulgerele Justiției
Divine, fiind iritată de păcatele noastre. Fă, o Isuse, ca acest cui în mâna ta stângă
binecuvântată, să fie cheia care să încuie Justiția Divină, pentru a nu face să ploaie cu
pedepse pe pământ, dar să deschidă comorile Milostivirii Divine pentru binele tuturor;
de aceea te rog să ne strângi pe toți în brațele tale.
Deja se pare că ai rămas imobilizat în toate, iar noi suntem liberi de a putea să-ți
facem de toate; așadar în brațele tale pun lumea și toate generațiile, te rog cu însăși
vocea sângelui tău de a nu nega iertarea nimănui; iar pentru acest prea prețios sânge al
tău îți cer salvarea și Harul pentru toți; nu exclude pe nemeni o Isuse al meu! Iubirea
mea, Isuse, dușmanii tăi încă nu sunt bucuroși ...
Cu o feroce diavolică îți iau Preasfintele tale picioare , mereu neobosite în căutarea
de suflete și încordate cum erau din cauza durerilor mâinilor, le trag atât de tare că
rămân dezlogați genunchii, coastele și toate oasele pieptului...
Inima nu mai poate suporta, Binele meu! Din cauza puternică a dureri văd că ochii
tăi frumoși eclipsați și acoperiți de sânge, se întorc; buzele tale, vinete și umflate de
pumni, se strâmbă; obrajii tăi se adâncesc, dinții ți se zbat, pieptul se agită, iar Inima îți
rămâne total distrusă, din cauza puternică a întinderii mâinilor și picioarelor... Iubirea
mea, cu câtă bunăvoință aș lua locul tău pentru a-ți evita atâta durere! Vreau să mă
întind peste toate membrele tale pentru a te alina, săruta, confortându-te și reparând
pentru toți.
Isuse al meu, văd că îți pun un picior peste altul și ți le străpunge cu un cui ascuțit...
Te rog, o Isuse al meu, în timp ce cuiul ți le străpunge, permite-mi ca în piciorul drept
să-ți pun toți preoții, așa încât să fie lumină pentru oameni, în special pentru aceia care
nu trăiesc o viață bună și sfântă, iar în piciorul stâng să pun toate persoanele pentru a
primii lumină de la preoți, să îi respecte și să asculte de ei; iar cum acest cui străpunge
picioarele tale, așa să strpungă preoții persoanele, așa încât unii și alții să nu se mai
poată îndepărta de tine. Picioare binecuvântate ale lui Isus al meu, vă sărut, vă
compătimesc, vă ador și vă mulțumesc. Pentru cruzimea durerilor pe care le-ai suferit,
pentru întinderea cu care ți-au dezlocat toate oasele și pentru sângele pe care l-ai vărsat
îți cer să închizi toate sufletele în rănile tale; nu refuza pe nimeni, o Isuse! Cuiele tale
să imobilizeze puterile noastre așa încât să nu se îndepărteze de tine; să imobilizeze

68
inimile noastre deoarece să fie mereu fixe și numai în tine și toate sentimentele
noastre să rămână blocate de cuiele tale, așa încât să nu aibă nici un gust care să nu vină
de la tine.
Răstignitul meu Isus, te văd totul însângerat, notând într-o baie de sânge... Aceste
picături de sânge altceva nu spune decât „suflete”; în fiecare picătură văd din abundanță
suflete din toate secolele, deoarece pe toți în tine ne conțineai o Isuse. Așadar, prin
puterea acestui Sânge îți cer ca nimeni să mai poată fugii de la tine.
Isuse al meu, călăii termină să-ți imobilizeze picioarele, iar eu mă apropii de Inima
ta. Văd că nu mai poți deloc, dar Iubirea strigă mai puternic: „Încă mai multe
chinuri”...
Isuse al meu, mă îmbrățișez la Inima ta, te sărut, te compătimesc, te ador și îți
mulțumesc pentru mine și pentru toți; vreau să-mi sprijin capul pe Inima ta, pentru a
simții ceea ce suferi în această dureroasă răstignire... Ah, simt că fiecare lovitură de
ciocan răsună în Inima ta! Inima ta este centrul a toate; din ea încep durerile și în ea se
termină. Și dacă nu ar fi fost că aștepți o suliță care să te străpungă, flăcările Iubirii tale
și sângele care te inundă în interior și-ar fi făcut drum și ți-ar fi sfâșiat Inima. Acest
Sânge și aceste flăcări să cheme sufletele care te iubesc pentru a avea o fericită locuință
în Inima ta, iar eu, pentru iubirea Inimii tale și a-l Sânge-lui tău, îți cer o Isuse, pentru
ai face sfinți pe cei care te iubesc. Te rog, nu fă-i să mai iasă niciodată din Inima ta, iar
cu Harul tău înmulțește vocațiile pentru mai multe suflete victime, care să continuie
Viața ta aici pe pământ. Tu ai vrut să dai un loc distins în Inima ta sufletelor care te
iubesc; fă ca acest loc să nu-l piardă niciodată... O Isuse, flăcările Inimii tale să mă ardă
și să mă consume, Sângele tău să mă înfrumusețeze, Iubirea ta să mă țină mereu
imobilizată în a te Iubi cu durere și reparație!
Isuse al meu, călăii, după ce au imobilizat mâinile și picioarele de cruce, o întorc
pentru a bate mai bine cuiele și constrânge Fața ta adorabilă să atingă pământul
însângerat cu însăși sângele tău, iar Tu cu gura ta divină o săruți... Iar Tu cu acest sărut
vrei să săruți toate sufletele și a lega în Iubirea ta pe toți sigilând salvarea lor. Isuse,
lasă-mă să iau locul tău, așa încât Corpul tău Preasfânt să nu atingă acel pământ, chiar
dacă este îmbibat de preaprețiosul tău Sânge; lasă-mă să te strâng în brațele mele și fă
în așa fel că în timp ce călăii bat din nou cuiele, aceste lovituri să mă rănească și pe
mine imobilizându-mă toată în Iubirea ta.
Isuse al meu, în timp ce spinii se adâncesc mereu mai mult în capul tău, îți ofer toate
gândurile mele precum afectuoase săruturi, care să te consoleze și să aline amărăciunea
spinilor tăi.
Văd că ai tăi călăi încă nu s-au săturat să te insulte și să te ia în râs, iar eu vreau să
console privirile tale divine cu privirile mele de iubire. Limba ta este aproape lipită de
cerul gurii din cauza amărăciuni fierii a voinței omenești și din cauza arzătoarei sete;
pentru a îndestula setea ta, o Isuse al meu, Tu ai vrea toate inimile creaturilor prepline
de iubire, pentru a calma într-un mod amărăciunea fierii și arzătoarea ta sete... Isuse,
pentru fiecare mișcare ce faci, văd că rănile mâinilor tale se lărgesc mai mult și durerea
se face mai intensă și mai crudă. Dragul meu Bine, pentru a te alina și a te îndulci în
această durere îți ofer faptele sfinte a tuturor creaturilor.
Isuse, cât suferi în picioarele tale Preasfinte! Toate mișcările Preasfântului tău Corp
se pare că se reflectă în ele și nimeni nu este aproape de tine pentru a te susține și a
alina un pic cruzimea durerilor tale. Viața mea dulce, vreau să reunesc pașii creaturilor

69
a tuturor generațiilor, trecute, prezente și viitoare pentru ai îndrepta pe toți la tine,
pentru a te consola în chinurile tale dure.
Isuse al meu, ah, cum este sfâșiată săraca Inima ta! Cum o să fac să confortez atât de
multă durere? Mă revărs în tine, am să pun inima mea în a ta iar dorințele mele în
dorințele tale arzătoare, pentru a distruge orice dorință rea; am să revărs iubirea mea în
a ta, pentru ca focul tău să ardă toate inimile creaturilor fiind distruse toate iubirile
profane. Inima ta Preasfântă o să rămână confortată, iar eu promit de pe acum, o Isuse,
de a mă ține mereu imobilizată în Inima ta iubitoare, cu aceste cuie a dorințelor tale, a
Iubirii tale și a Voinței tale... Isuse al meu, răstignit Tu, eu răstignită în tine să rămân.
Tu să nu permiți să mă deblochez absolut de tine, dar să rămân mereu imobilizată,
pentru a putea să te iubesc și să repar pentru toți alinând durerea pe care creaturile ți le
dau cu greșelile lor.
A doua Parte: ISUS RĂSTIGNIT
(În această oră, în intimă comuniune cu Isus, sufletul împlinind
datoria sa de victimă, vrea să dezarmeze Divina Justiție)
Bunul meu Isus, îi văd pe dușmanii tăi că vor să înalțe
lemnul crucii lăsând să cadă în gaura pe care au pregătit-
o, iar Tu, Iubirea mea dulce, rămâi suspendat între Cer și
pământ. În acest moment solemn te adresezi Tatălui și cu
vocea slăbită îi spui: „Tată Sfânt, iată-mă aici, încărcat
de toate păcatele lumii, nu este eroare care să nu se
reverse asupra mea; nu mai descărca asupra oamenilor
pedepsele Justiției tale Divine, dar asupra mea, Fiul
tău. O Tată, permite-mi să leg toate sufletele de această Cruce, iar pentru ei să obțin
iertarea cu vocile sânge-lui meu și a rănilor mele. O Tată, nu vezi cum m-am
transformat? Pentru această Cruce, în virtutea acestor dureri, dă tuturor o adevărată
convertire, pace , iertare și sfințenie!”
Iubirea mea Răstignită, chiar și eu vreau să te urmez în fața Eternului Tron pentru a
dezarma împreună cu tine Justiția Divină. Umanitatea ta Sfântă o fac a mea, unită cu
Voința ta, iar împreună cu tine vreau să fac ceea ce faci Tu... Gândurile mele fă să
treacă prin ale tale; voința mea, dorințele mele, iubirea mea să treacă prin ale tale;
palpitul meu să treacă prin Inima ta și toată Ființa mea în tine, așa încât nimic să nu-mi
poată scăpa și să repet act cu act, cuvânt cu, cuvânt tot ceea ce faci Tu.
1: Iar Tu Răstignitul meu Bine, văzând foarte înfuriat Tatăl Divin împotriva
creaturilor te umilești în fața Lui și le ascunzi pe toate înăuntrul Umanității tale
Preasfinte, punându-le în siguranță, până când Tatăl, privind în tine creaturile, din
iubire pentru tine să nu le alunge de la el. Dar, dacă le privește înfuriat, este pentru că
multe suflete au refăcut frumoasa imagine de El creată, nu au gânduri decât pentru a-l
supăra, iar de inteligența care trebuia să se ocupe pentru a-l înțelege, fac cuiburi unde să
adăpostească toate greșelile.
Iar Tu, o Isuse al meu, pentru a-l calma, îl chemi să privească Preasfântul tău Cap
străpuns de spini, cu dureri îngrozitoare. În acest mod ții imobilizate în mintea ta toate
inteligențele creaturilor, oferind pentru fiecare un sacrificiu, pentru a satisface Justiția
Divină. Oh, cum iartă toate gândurile rele a creaturilor acești spini, sunt voci milostive
în fața Maiestății Divine! Isuse al meu, gândurile mele sunt unul singur cu ai tăi;

70
așadar împreună cu tine mă rog, implor, iert și repar în fața Maiestății Divine tot răul
făcut de creaturi cu inteligența lor. Permite-mi să iau spinii tăi și însăși Inteligența ta și
să merg cu tine la toate creaturile, să lipesc Inteligența ta cu a lor. Vreau să restitui
pentru ei inteligența pe care Tu ai creat-o la origine, cu a ta sfințenie; să reordinez cu
gândurile tale sfinte toate gândurile creaturilor în tine, străpungând cu spinii tăi mintea
creaturilor, pentru a-ți restitui domnia și guvernarea asupra tuturor... O Isuse, Tu singur
să domnești peste fiecare gând și în orice afecțiune a creaturilor! Tu singur să fii
Conducătorul fiecărui lucru, iar fața pământului care face oroare și teamă se va
schimba!
2: Dar Tatăl Divin continuă să fie infuriat, găsind toate săracele creaturi înglodate în
greșeli și acoperite de cele mai urâte mizerii, încât face scârbă Cerului. Oh, cum rămâne
lovită puritatea Spiritului Divin, aproape nemairecunoscând săraca creatură precum
opera mâinilor sale Preasfinte! Dimpotrivă, se pare că sunt precum mulți moștri care
ocupă pământul, ce atrag furia privirii paterne... Dar Tu, o Isuse al meu, pentru a-l
calma încerci să-l îndulcești, vrând să schimbi ochii tăi cu ai săi și făcându-i văzuți
acoperite de sânge și umflate de lacrimi. În fața Maiestății Divine plângi, plângi pentru
a avea compasiune de săracele și multele creaturi și aud vocea ta care spune:
„Tatăl meu, este adevărat căci creaturile nerecunoscătoare se dezonorează mereu
mai mult în greșeli încât să nu mai merite privirea ta părintească. Dar privește-mă o
Tată, în fața ta vreau să plâng mult încât să formez o baie de lacrimi și de sânge
pentru a spăla mizeriile prin care s-au acoperit creaturile. Tatăl meu, vrei Tu poate
să mă respingi? Nu, nu poți, sunt Fiul tău, dar în timp ce sunt Fiul tău sunt și Capul
tuturor creaturilor iar ele sunt membrele mele; oTată, să le salvăm!”
Isuse al meu, Iubire fără margini, cu ochii tăi vreau să plâng în fața Maiestății
Supreme pentru pierderea multor sărace creaturi. Permite-mi să iau lacrimile tale și
însăși privirile tale, ce sunt un singur lucru cu ai mei și să merg la toate creaturile.
Pentru a le mișca și a avea compasiune de sufletele lor și de Iubirea ta, am să le fac să
vadă că Tu plângi din cauza lor, iar în timp ce se pătează, lacrimile și sângele tău sunt
gata pentru a le spăla și văzându-te plângând o să renunțe... Permite-mi să spăl cu
lacrimile tale toate mizeriile creaturilor ; să coboare în inimile lor, să îndulcească multe
suflete indiferente în greșeli pentru a învinge încăpățânarea lor. Vreau să-i pătrund cu
privirile tale, încât să-și ridice ochii spre Cer pentru a te iubi și să nu se mai piardă pe
pământ pentru a te supăra; așa Tatăl Divin nu o să mai fie furios privind săraca
umanitate.
3: Dar văd că din nou nu calmează furia sa, pentru că în timp ce bunătatea sa paternă
a umplut cu multă iubire cerul și pământul de acte de iubire și de beneficii pentru
creaturi, că aproape la fiecare pas și în fiecare act se simte trecând iubirea și harurile
Inimii sale paterne, creatura mereu nerecunoscătoare disprețuind această iubire, nu vrea
să o recunoască, dimpotrivă îi face față, umplând Cerul și pământul de insulte,
disprețuiri, violențe, ajungând să-l pună sub picioarele sale mizerabile, vrând aproape
să distrugă pentru a fi idolul de sine însăși. Ah, toate aceste supărări pătrund până la
Cer și ajung în fața Maiestății Divine. Oh, cum se înfurie văzând lașitatea creaturii
care ajunge să insulte și să îl supere pe Dumnezeu în toate modurile!
Dar Tu, o Isuse al meu, mereu cu scopul de a ne apăra, cu puterea răpitoare a Iubirii
tale, îl constrângi pe Tatăl să privească Preasfânta ta Față, acoperită de toate aceste
insulte și disprețuiri îi spui: „Tatăl meu, nu respinge săraca creatură; daccă îi

71
respingi pe ei mă respingi pe mine. Te rog, calmează-te; toate aceste supărări le port
pe Fața mea, ce îți răspunde pentru toți. Tatăl meu, oprește furia ta împotriva săracei
umanități; sunt orbi și nu știu ceea ce fac. De aceea privește-mă bine cum am ajuns
din cauza lor. Dacă nu te miști din compasiune pentru mizerabila umanitate,
milostivește-te de această Față înglodată de scuipări, acoperit de sânge, învinețită și
umflată de multe palme și lovituri primite... Milostivire, Tatăl meu! Eram Eu cel mai
frumos dintre toți,iar acum sunt atât de desfigurat că nu mă mai recunosc; am
devenit dezonoarea tuturor. Așadar vreau cu orice preț să salvez săraca creatură!”
Isuse al meu, posibil atât de multă iubire? Vrând să te urmez în toate, permite-mi să
iau Preasfânta ta Față pentru a o avea în puterea mea și am să o arăt Tatălui, atât de
desfigurat, pentru a-l mișca din compasiune pentru săraca umanitate, ce stă precum
moartă sub violența Justiției Divine. Permite-mi să merg în mijlocul creaturilor și să le
arăt lor această Față a ta, atât de desfigurată din cauza lor, pentru a le mișca din
compasiune pentru sufletele lor și a Iubirii tale, iar cu lumina ce răspândește Fața ta și
cu puterea răpitoare a Iubirii tale să-i fac să înțeleagă Cine ești Tu și cine sunt ei, căci
au curajul de a te supăra, să faci să învie sufletele lor din multele erori și moarte pentru
a primi Haruri iar umilindu-se în fața ta adorându-te și slăvindu-te.
4: Isuse al meu, răstignitu-le adorabil, creaturile continuă să irite Justiția Divină și de
pe limba lor răsună ecoul de blesteme oribile, voci care insultă și blestemă, discursuri
răutăcioase, aleanțe de cum ar fi mai bine să se omoare între ei și de a face masacre...
Ah, toate aceste voci însurzesc pământul și pătrund până în Cer, însurzesc auzul divin
al lui Dumnezeu, Care, obosit de acest ecou veninos ce îi trimite creatura, ar vrea să se
eliberze, alungând de la El departe, pentru că toate aceste voci veninoase care blestemă
și cer justiție și răzbunare împotriva di ei înșiși. Oh, cum se simte împins Justiția Divina
de a da pedepse! Oh, cum se aprinde furia sa împotriva creaturii multe blesteme oribile.
Dar Tu, o Isuse al meu, iubindune cu o iubire înaltă, faci față acestor voci letale cu
vocea ta atotputernică și creatoare , în care aduni toate aceste voci și faci simțit auzului
Tatălui vocea ta dulce penru a-l încuraja de batjocurile pe care creaturile îi dau cu la fel
de multe binecuvântări și laude și strigi implorând milostivire, mulțumiri și iubire
pentru săraca creatură.
Și pentru a-l calma mai mult, îi arăți Preasfânta ta gură și spui: „Tatăl meu,
întoarcete să mă privești; nu auzi vocile creaturilor, ascult-o pe a mea! Sunt Eu ce
satisfac pentru toți; așadar te rog să privești creatura, dar privește-o în mine, ce o să
fie de ea? Este slabă, incopetentă, capabilă numai să facă rău, plină de toate
mizeriile... Milostivire, mlostivire de săraca creatură! Pentru ea răspund Eu, cu
această limbă a mea amărâtă de fiere, arsă de sete, arsă și rearsă de Iubire...”
Amărâtul meu Isus, vocea mea în a ta vrea să facă față la toate aceste supărări.
Permite-mi să iau limba ta, buzele tale, și să înconjor toate creaturile, atingând limbile
lor cu a ta așa încât simțind amărăciunea ta în actul în care vor să te supere, dacă nu din
iubire, cel puțin pentru amărăciunea ce simt, să nu mai blesteme deloc; și atingi buzele
lor cu ale tale așa încât făcând să simtă și ei pe buzele lor focul greșelilor, făcând să
răsune vocea ta atotputernică în fiecare piept să pot opri fluxul tuturor vocilor
răutăcioase și schimbând toate vocile omenești în voci de binecuvântări și laude.
5: Răstignitule Isus, creatura încă nu se oprește la durerea și Iubirea ta atât de mare ,
dimpotrivă, disprețuindu-te, ajunge greșeli și greșeli , făcând sacrilegi enorme, crime,
sinucideri, duele, defăimări, înșelăciuni, cruzime și trădări... Ah, toate aceste fapte rele,

72
îngreunează brațele paterne, iar Tatăl neputând să susțină greutatea, este gata de a le
lăsa jos, pentru a revărsa pe pământ furie și distrugere.
Iar Tu, o Isuse al meu, pentru a sustrage creatura din furia divină, temând să o vezi
distrusă, întinzi brațele Tatălui, așa încât să nu le lase în jos pentru a o distruge; ajutând
cu brațele tale să susții greutatea, îl dezarmezi și împiedici ca Justiția să facă cursul
său.Iar pentru a-l mișca din compasiune pentru mizerabila umanitate îndulcindu-l, îi
spui cu vocea mai emoționată: „Tatăl meu, privește aceste mâini sfâșiate și aceste
cuie care mă străpung imobilizându-mă împreună cu toate faptelor rele. Ah, este în
mâini că simt toate durerile ce îmi dau aceste fapte rele! Nu ești bucuros de durrile
mele, Tatăl meu? Nu sunt poate capabile pentru a te satisface? Aceste brațe ale mele
dezlogate o să fie mereu lanțuri care o să țină strânse săracele creaturi, așa încât să
nu îmi scape, mai puțin acele care vor să se desprindă cu forța, lanțuri iubitoare care
o să te lege, Tatăl meu, pentru a te împiedica să distrugi săraca creatură; dimpotrivă,
am să te trag mereu spre ea, pentru ca tu să verși asupra ei beneficiilele și
milostivirea ta”.
Isuse al meu, Iubirea ta îmi este un dulce încânt și mă împinge să fac ceea ce faci Tu.
Așadar dă-mi brațele tale căci cu tine vreau să împiedic, cu prețul oricărui chin ca
Justiția Divină să-și facă cursul său împotriva săracei umanități, iar cu sângele care
curge din mâinile tale vreau să sting focul erorilor ce le aprinde și de a calma furia sa.
Iar pentru a-l mișca pe Tatăl din milă pentru creaturi, permite-mi să pun în brațele tale
multele membre sfâșiate a creaturilor, gemetele multor săraci răniți, multele inimi
îndurerate și extenuate... Permite-mi să merg la toate creaturile și să le strâng în brațele
tale, așa încât toate să se întoarcă în Inima ta. Permite-mi căci cu puterea mâinilor tale
creatoare să oprești fluxul multor fapte răutăcioase și să-i îndepărtez pe toți de a mai
face rău.
6: Amabilul meu răstignit Isus, creatura nu este încă bucuroasă în a te supăra; vrea
să bea până în la sfârșit toată mizeria erorilor și fuge aproape înebunită pe drumul
răului, cade din greșeală în greșeală neascultând de Legea ta și nerecunoscându-te, ți se
ribelează și pentru a-ți da neplăceri vrea să meargă în iad... Oh! Cum se înfurie
Maiestatea Supremă! Iar Tu, o Isuse, triumfând în toate, chiar și în încăpățânarea
creaturilor, pentru a-l calma pe Tatăl Divin îi arăți Preasfânta ta Umanitate, distrusă,
dezlocată, masacrată într-un modo oribil iar Preasfintele tale picioare străpunse, în care
conții toți pașii creaturilor, ce îți dau dureri mortale, fiind întoarse de atrocitatea
suferințelor și aud voce ta, mai mult ca niciodată mișcătoare, precum în act de a-ți da
duhul, ce vrea să învingă creatura prin forța de durere și de Iubire triumfând în Inima
Părintească: „Tatăl meu, privește-mă din cap până în picioare; nu este parte
sănătoasă în mine, nu mai am unde să deschid alte răni și să procur alte dureri.
Dacă nu te calmezi la acest spetacol de Iubire și de durere, cine ar putea să te mai
calmeze? Oh, creature dacă nu vă opriți la atât de multă Iubire, ce speranță vă
rămâne de a vă converti? Aceste răni ale mele și acest Sânge al meu o să fie mereu
voci care o să obțină din Cer pentru pământ haruri , pocăință, iertare și compasiune
pentru săraca umanitate...!”
Isuse al meu, te văd într-o condiție de violență pentru a-l calma pe Tatăl și pentru a
învinge săraca creatură. Permite-mi să iau Preasfintele tale picioare și să te port la toate
creaturile, pentru a lega pașii lor de picioarele tale, iar așa, dacă ar vrea să meargă pe
drumul răului, simțind legăturile ce ai făcut între Tine și ei, nu o să poată să meargă.

73
Te rog, cu aceste picioare ale tale fă-i să se retragă de pe drumul răului, îndrumă-i pe
drumul binelui, făcându-le să devină mai ascultători Legilor tale, iar cu ale tale cuie
încuie iadul, în așa fel ca nimeni să nu mai cadă înăuntru!
7: Răstignitul și Iubitorul meu Isus, văd că nu mai poți deloc, tensiunea teribilă ce
o suferi pe cruce, scârțâitul continu a oaselor tale, care pentru orice mică mișcare mereu
mai mult se dezlocă, carnea care mai mult se rupe bucăți, supărările repetate ce ajung
repetând Patimi și morți mai dureroase, setea arzătoare ce te consumă, chinurile interne
ce te sufocă de amărăciuni, de durere și de iubire, iar nerecunoștința omenească care în
multele tale pătimiri te înfruntă și te pătrunde precum o undă violentă până înăuntrul
Inimi tale străpunse, te strivesc, iar Preasfânta ta Umanitate neputând să țină sub
greutatea acestor multe pătimiri e pe sfârșite, iar delirând din iubire și pătimire cere
ajutor și compasiune...
Răstignitule Isus, este posibil ca Tu care ai toate și dai viață la toate, să ceri ajutor?
Ah! Vreau să pătrund în fiecare picătură a-l Sângelui tău și de a vărsa pe al meu pentru
a te îndulci în fiecare rană, pentru a-ți calma durerea fiecărui spin, devenind mai puțin
dureroase înțepăturile lor și pentru a te îndulci în fiecare rană interioară a Inimi tale,
ușurându-te de intensitatea amărăciunilor tale! Vreau să- ți dau viață pentru viață, dacă
mi-ar fi fost posibil, aș vrea să te dau jos de pe Cruce, pentru a-ți lua locul. Dar văd că
sunt nimic și nu pot nimic, sunt prea neânsemnată; de aceea dă-mi pe tine însăți; am să
iau viață din tine, iar în tine am să-ți dau ție pe tine însăți. Așa o să bucurăm dorințele
mele. Torturatule Isus, văd că Preasfânta ta Umanitate e pe sfârșite, nu pentru tine, dar
pentru a împlini în toate Răscumpărarea noastră; ai nevoie de ajutor. Oh! Cum se
înduioșează Tatăl Divin privind oribila tortură a Preasfintei tale Umanități, lucrul teribil
ce a făcut păcatul în Preasfintele tale membre! Iar pentru a bucura Iubirea sa, te strânge
la Inima sa părintească și îți dă ajutoare necesare pentru a împlini Răscumpărarea
noastră... Dar în timp ce te strânge, Tu simți în Inimă repetând mai tare loviturile
cuielor, violența biciuelilor, profunzimea rănilor, înțepăturile spinilor. Oh! Cum rămâne
fără glas Tatăl! Cum se înfurie văzând că toate aceste chinuri îți ajung până în Inimă
fiind făcute chiar și suflete consacrate ție! Iar în durerea sa îți spune:
„Posibil, Fiul meu, că nici partea aleasă de tine să fie toată cu tine? Dimpotrivă
sunt suflete care se pare că cer refugiu și protecție în Inima ta pentru a te amărâ și
pentru a-ți da moarte mai dureroasă, iar tot ceea ce este mai mult, toate aceste dureri
ți le dau ascunse și acoperite de ipocrizie. Ah! Fiule, nu mai pot conține furia pentru
nerecu-noștința acestor suflete, ce mă îndurerează mai mult decât alte creaturi toate
împreună!”
Dar Tu, o Isuse al meu, triumfând în toate, aperi aceste suflete și cu o Iubire imensă
a Inimi tale repari undele de amărăciuni și străpungeri ce îți dau, iar pentru a-l calma pe
Tatăl îi spui: „Tatăl meu, privește această Inimă a mea; toate aceste dureri să te
satisfacă, iar cu cât sunt mai îngrozitoare, să fie cu atât mult mai puternice în Inima
ta de Tată, pentru a obține pentru ei haruri, lumină și iertare. Tatăl meu, nu le
distruge; o să fie ei ai mei apărători, care o să continuie viața mea pe Pământ.
Iubitorule Tată, dacă Umanitatea mea a ajuns acum în vârful pătimirilor sale și
această Inima a mea explodează din cauza amărăciunilor, chinurilor interne,
nemaiauzitelor dureri ce a suferit pentru cei 34 de ani, începând din prima clipă a
încarnării mele.Tu cunoști o Tată intensitatea acestei interne amărăciuni, ce ar fi
fost capabile de a mă face să mor în orice moment de pură durere, dacă a noastră

74
Atotpu-ternicie nu m-ar fi susținut, pentru a prelungi a mea pătimire până la această
extremă agonie...Ah! Dacă până acum ți-am oferit toate chinurile Umanități mele
pentru a calma Justiția ta și de a atrage asupra tuturor Milostivirea ta triumfătoare,
acum îți prezint această Inimă a mea tulburată, strivită și înfrântă sub o presă de de
perversiuni a sufletelor consacrate Nouă!
Tatăl meu, aceasta este Inima care te-a iubit cu o Iubire infinită, ce mereu a fost
arsă de iubire pentru frații mei, fii tăi în mine; aceasta este Inima generosă cu care
am dorit pătimirea, pentru a-ți da o completă satisfacție, pentru toate păcatele
oamenilor. Fi milostiv în ale sale disperări și de ale sale continue dureri, de ale sale
tristeți și nesatisfacții, de ale sale tristeți în fața morții! O Tatăl meu, a fost poate
numai un singur palpit al Inimi mele care să nu fi căutat Slava ta, costându-mă
chinuri și sânge, și salvarea fraților mei? Nu au iesit din această Inimă a mea, mereu
batjocorâtă, arzătoarele implorări, gemetele, suspinele, senzații cu care pentru 34 de
ani am plâns și strigat milostivire în fața ta? Tu m-ai ascultat, o Tatăl meu, o
infinitate de ori, dându-mi la fel de multe suflete și îți dau mulțumiri infinite; dar
privește o Tată, cum nu se poate calma Inima mea în chinurile sale, dacă ar fi scăpat
Iubirii sale chiar și un singur suflet, pentru că noi iubim mult unul singur cât toate
împreună! Și o să se spună că ar fi trebuit să dau ultimul suspin pe acestă dureroasă
scenă, văzând cu rușine să piară și suflete consacrate Nouă? Eu mor într-o mare de
tristeți pentru injustiția și pierderea perversului de Iuda, mult prea nătâng și
nerecunoscător ce a respins toată Iubirea și delicatețea mea cu care l-am beneficiat,
făcându-l preot, episcop, precum ceilalți ai mei Apostoli... Ah! Tatăl meu, ajunge
acest abis de chinuri, ajunge! Câte suflete văd alese de Noi pentru a mă urma, ce vor
să-l imite pe Iuda, care mai mult, care mai puțin! Ajută-mă, Tatăl meu, ajută- mă!
Nu pot suporta toate aceste chinuri! Vezi dacă este o fbră în Inima mea care să nu
fie turmentată mai mult decât toate imensele dureri al Corpului meu Divin! Vezi
dacă tot Sângele pe care îl vărs nu se revarsă mai mult decât din rănile mele, din
Inima mea, ce se dezintegrează de iubire și de durere! Milostivire Tatăl meu,
milostivire, nu pentru mine care vreau să pătimesc până la infint, pentru săracele
creaturi, milostivire pentru toate sufletele, în special pentru cele chemate, fie să fie
miresele mele, fie să fie preoții mei!
Ascultă, o Tată ,Inima mea ce simte că îi lipsește viața, accelereaza palpitele sale
înfocate și strigă cerându-ți pentru multele mele chinuri, haruri eficace de iertare și
de o adevarată convertire pentru toate aceste nefericite suflete. Nici una să nu ne
scape! Îmi este sete, Tatăl meu, am sete de toate sufletele, în special de acestea! Am
sete de a pătimii mai mult pentru fiecare din aceste suflete! Am făcut mereu voința
ta, Tatăl meu; acum această Voință a mea, ce este și a ta, te rog să fie perfect
împlinită din iubire pentru mine, Fiul tău preaales, în care ai găsit toate plăcerile
tale!”
Isuse al meu, mă unesc implorărilor tale, pătimirilor tale, la Iubirea ta chinuitoare.
Dă-mi Inima ta, pentru a simți însăți setea ta pentru sufletele consacrate ție și să-ți
restitui iubirea și afectele tuturor...
Permite-mi de a mă duce la toate și de a purta lor Inima ta; la contactul său să se
încălzească cele reci, să se scuture cele călduțe, să se simtă rechemate cele înșelate,
iar în ei să se întoarcă multe haruri respinse. Inima ta este sfuocată de durere și de
amăraciune în a vedea rămase în van multe planuri ce le aveai cu ei, pentru

75
necorespunderea lor, iar văzând că alte multe suflete ce trebuia să aibă viață și salvare
prin intermediul acelora, se resimt tristele urmări. Dar eu vreau să le arăt lor Inima ta
mult amărâtă din cauza lor și de a le lovi cu razele Inimii tale; vreau să fac să audă
implorările tale și toate pătimirile tale pentru ei, nefiind posibil să nu se întoarcă la tine.
Așa o să se întoarcă căite la picioarele tale iar planurile tale iubitoare asupra lor o să fie
refăcute; o să stea împrejurul tău și în tine, să nu te mai supere niciodată. Dar numai
pentru a-ți da reparație, consolându-te și apărându-te.
8. Răstignitul meu Isus, Viața mea, te văd agonizând pe cruce, iar nefiind încă plătită
Iubirea ta, vrei să dai împlinire în toate. Chiar și eu agonizez cu tine și îi chem pe toți...
Îngeri, sfinti, veniți pe Calvar să admirați excesele și nebunia de iubire a unui
Dumnezeu! Sărutăm rănile sale însângerate, să le adorăm, să susținem acele membre
sfâșiate, să-i mulțumim lui Isus pentru Răscumpărarea noastră! Priviți-o pe străpunsa
Mamă ce multe chinuri și ce moarte simte în Inima sa Imaculată pentru câte chinuri
vede în Fiul său și Dumnezeu! Însăși hainele sale sunt îmbibate de sânge; muntele
Calvar este răspândit...
Să luăm toți acest Sânge, să o rugăm pe Mama noastră îndurerată de a se uni cu noi;
să ne răspândim în toată lumea și să mergem în ajurorul tuturor... Să ajutăm pe cine este
în pericol de viață, așa încât să nu piară, cei care au căzut în păcat, pentru a se ridica;
cei ce stau să cadă, pentru a nu cădea. Să dăm acest Sânge la mulții orbi săraci așa încât
să vadă în lumina Adevărului; să mergem la cei care suferă, pentru ai conforta; iar dacă
găsim suflete ce sunt pe moarte și în pericol să cadă în iad, să dăm lor acest Sânge
Divin care conține prețul Răscumpărări și să le tragem din mâinile Satanei... Iar în timp
ce stau lângă Isus strânsă la inima sa pentru a-l apăra și ai da reparație în toate, am să-i
adun pe toți la această Inimă, pentru a obține haruri eficiente de convertire, harul și
salvarea.
Isuse, văd că șiroaie sângele îți iese din mâinile și picioarele tale... Îngerii plângând,
făcându-ți coroană, admiră faptele supranaturale ale Iubirii tale imense. Văd la
picioarele crucii dulcea ta Mamă, străpunsă de durere, pe draga Magdalena, preaiubitul
Ioan, toți prinși într-un extaz de stupoare, de iubire și de durere.
Isuse mă unesc cu tine, strângându-mă la Crucea ta și iau în sfârșit tot Sângele tău și
îl vărs în Inima mea... Când am să văd Justiția ta iritată împotriva păcătoșilor, îți voi
arăta acest Sânge pentru a te calma, iar când am să vreau convertirea sufletelor
încăpățânate în pacat, îți voi arăta acest Sânge iar prin virtutea sa nu ai să respingi
rugăciunea mea, pentru că am garanția în mâini... Iar acum răstignitul meu Bine, în
numele tuturor generațiilor, trecute, prezente și viitoare împreună cu Mama ta și cu toți
îngerii, mă închin înaintea ta spunându-ți:
„TE ADORĂM, O CRISTOASE ȘI TE BINECUVÂNTĂM
CĂCI PRIN SFÂNTA TA CRUCE AI RĂSCUMPĂRAT LUMEA”.

76
A DOUZĂECEA ORĂ De la miezul zilei la unu
PRIMA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE
Primul cuvânt a lui Isus
Răstignitul meu Bine te văd pe Cruce precum pe tronul tău de
triumf, în actul de ai câștiga pe toți și toate inimile și de ai atrage mult
la tine, de a face tuturor simțită puterea ta supraomenească... Natura,
speriată de multa nerecunoștință, se închină înaintea ta și așteaptă în
liniște al tău cuvânt, pentru a-ți da onoare și de a face recunoscută
dominia ta. Soarele plângător își retrage lumina sa, nemaiputând să te
vadă în prea multă durere. Iadul simte teroare așteptând în liniște;
așadar totul este liniștit... Mama ta străpunsă și ai tăi credincioși toți
sunt muți, pietrificați de această vedere, preadureroasă de la a ta sfâșiată și dezlocată
Umanitate și liniștiți așteaptă; un cuvânt de-al tău. Însăși Umanitatea ta, ce este într-o
durere, nespus de mare, între sfâșietoarele dureri a agoniei, este mult liniștită, că se
teme că de la o respirație la alta Tu ai să mori... Înșiși perverșii Iudeii, chiar și nemiloșii
călăii, care nu până mult timp în urmă te violentau, te batjocorau, te-au chemat
impostor și răufăcător, chiar însăși tâlharii care te înjurau, toți tac. Vinovăția îi
invadează, iar dacă se forțează să te insulte, aceasta moare pe buzele lor.
Dar pătrunzând în interiorul tău, văd că Iubirea ta dă pe dinafară, te sufocă și nu o
mai poți conține, iar constrâns de Iubirea ta, care te turmentează mai mult decât însăși
chinurile tale, cu vocea puternică și mișcătoare vorbești, precum acel Dumnezeu care
ești, ridici ochii la Cer și exclami: „Tată, iartă-i pe ei căci nu știu ce fac”... Și din nou
te închizi în tăcere, scufundat în chinuri nemaiauzite.
Răstignitule Isus, posibil atât de multă iubire? Ah! După multe chinuri și insulte,
primul cuvânt este de iertare și ne ierți înaintea Tatălui de multele păcate! Ah! Acest
cuvânt îl faci să coboare în fiecare inimă după păcat și ești Tu primul care oferi
iertarea! Dar câți îl resping și nu îl acceptă! Atunci iubirea ta intră în exces, pentru că
Tu, nerăbdător, vrei să dai tuturor iertarea și sărutul de pace... La acest cuvânt al tău
iadul tremură și te recunoaște Dumnezeu; natura și toți rămân impresionați și recunosc
Divinitatea ta, nesfârșita ta Iubire, iar în tăcere așteaptă să vadă până unde ajunge ea. Și
nu este numai vocea ta, dar și sângele tău, rănile tale, ce strigă la fiecare inimă după
păcatul făcut: „Vino în brațele mele, pentru a te ierta, iar sigiliul iertării este prețul
Sângelui meu!”
O amabilul meu Isus, repetă din nou acest cuvânt pentru câți pacătoși sunt în lume,
imploră pentru toți milostivire, aplică tuturor meritele infinite al prețiosului tău Sânge;
pentru toți, o bune Isuse, continuă să calmezi Divina Justiție și dă harul pentru cine se
găsește în actul care trebuie să ierte, nu se simte în putere.
Isuse al meu, Răstignitul meu adorat, în aceste trei ore de o foarte amară agonie, Tu
vrei să dai împlinire la toate. În timp ce stai în tăcere pe cruce, în interiorul tău văd că
vrei să dai satisfacție în toate Tatălui, îi mulțumești pentru toți, satisfaci Tu pentru toți,
ceri iertare pentru toți și pentru toți obți harul ca niciodată să nu te mai supere; iar
pentru a obține aceasta de la Tatăl, recapitulezi toată Viața ta, din primul moment de
când te-ai Încarnat până la ultimul respir. Isuse al meu, Iubire nesfârșită, lasă-mă ca și
eu să recapitulez toată Viața ta cu tine și cu îndurerata Mamă.

77
 Recapitulăm Viața și chinurile lui Isus
(1) Dulcele meu Isus, îți mulțumesc de spinii care au străpuns adorabilul tău cap, de
sângele pe care l-ai vărsat, de loviturile ce ți-au dat în cap, de părul pe care ți l-au tras...
Îți mulțumesc de cât bine ai făcut și ai obținut pentru toți, de lumina și de bunele
inspirații pe care le-ai dat și de câte ori ne-ai iertat păcatele făcute cu gândul, de
mândrie, orgoliu și propria stimă. O Isuse în numele tuturor îți cer iertare de câte ori te-
am încoronat cu spini, de Sângele pe care te-am făcut să-l verși din Preasfântul tău cap,
de fiecare dată și de câte ori nu am corespuns inspirațiilor tale. Pentru toate aceste
dureri ce le-ai suferit, te rog să ne dai harul de a nu mai păcătui niciodată cu gândul, în
sfârșit îți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfântul tău cap, pentru a-ți da toată slava ce ar
fi trebuit să-ți dea creaturile dacă ar fi folosit bine inteligența lor.
(2) O Isuse, ador ochii tăi Preasfinți, îți mulțumesc de lacrimile și sângele ce au
vărsat pentru înțepăturile îngrozitoare a spinilor, pentru insultele, derâderile și
batjocorârile suportate în toată Patina ta. Îți cer iertare pentru toți cei care se servesc de
vedere pentru a te supăra și a-ți da violențe, te rog pentru durerile suferite în ochii tăi
Preasfinți, să ne dai harul de a nu te mai supăra cu priviri răutăcioase. Îți ofer tot ceea
ce ai suferit în ochii tăi Preasfinți, pentru a-ți da toată slava ce creaturile ar fi trebuit să
ți le dea, dacă privirile lor ar fi fost fixate numai spre Cer și ar privi numai spre tine, o
Isuse.
(3) Ador urechile tale Preasfinte și îți mulțumesc pentru cât ai suferit, în timp ce
delicvenții pe Calvar te însurzeau cu țipete și batjocuri. Îți cer iertare în numele tuturor
pentru câte discursuri răutacioase se ascultă și te rog să se deschidă urechile tuturor
oamenilor în eternul adevăr, la vocea Harului și ca nimeni să nu te mai supere prin
sensul auzului. Îți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfântul tău auz, pentru a-ți da toată
slava ce creaturile ți-ar fi dat, dacă ar fi făcut din acest sens un folos sfânt.
(4) Ador și sărut, o Isuse al meu Fața ta Preasfântă, îți mulțumesc pentru cât ai
suferit, de scuipările, palmele, și batjocurile primite ori de câte ori te-ai lăsat călcat în
picioare de dușmanii tăi. Îți cer iertare în numele tuturor de câte ori avem curajul de a
te supăra, rugându-te ca pentru aceste palme și scuipări să faci ca Divinitatea ta să fie
de toți recunoscută, lăudată și slăvită; dimpotrivă, o Isuse, eu însă-mi vreau să înconjor
toată lumea, reunind toate vocile creaturilor și să le schimb în la fel de multe acte de
laude, iubire și adorație, aducându-ți toate inimile creaturilor, așa încât Tu să le dai
tuturor Lumină, Adevăr și Iubire compătimind Persoana ta Divină. Iar în timp ce ai să-i
ierți pe toți, te rog să nu permiți ca nimeni să te mai supere, dacă ar fi posibil cu costul
sângelui meu ,în sfârșit îți ofer tot ceea ce ai suferit pe Fața ta Preasfântă, pentru a-ți da
toată slava ce creaturile ar fi trebuit să ți-o dea, dacă nici una ar fi avut curajul să te
supere.
(5) Ador Preasfânta ta gură, îți mulțumesc de primele tale gângureli, de laptele ce l-ai
supt, de fiecare cuvânt pe care l-ai spus Mamei tale Preasfinte, de hrana ce ai primit-o,
de fierea amară, de setea arzătoare de pe cruce și de rugăciunile ce le înălța-i Tatălui. Îți
cer iertare pentru câte murmurări, discursuri răutăcioase și profanări fac creaturile și
pentru câte înjurături spun. Vreau să-ți ofer discursurile tale sfinte în reparație pentru
discursurile lor care nu sunt bune, mortificarea gustului tău pentru a repara lăcomia lor
și toate supărările ce îți fac folosind rău limba lor, iar tot ceea ce ai suferit în Preasfânta

78
ta gură , pentru a-ți da toată slava ce ar fi trebuit să ți-o dea toate creaturile, dacă nu ar
fi avut curajul de a te supăra cu sensul gustului și cu abuzul limbi.
(6) O Isuse îți mulțumesc pentru toate și în numele tuturor, îți înalț un imn de
mulțumiri eterne, infinite și vreau să-ți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfânta ta
Persoană, pentru a-ți da toată slava ce ar fi trebuit să ți-o dea toate creaturile, dacă s-ar
fi unit cu viața lor în tine.
(7) Îți mulțumesc o Isuse pentru cât ai suferit în umerii tăi Preasfinți, pentru câte
lovituri ai primit, pentru câte răni ai lăsat să ți se deschidă în Corpul tău Preasfânt și
pentru cât Sânge ai vărsat. Îți cer iertare, în numele tuturor, de câte ori te supără din
iubire pentru comoditate, cu plăceri neadmise și nefiind bune. Îți ofer biciuirea ta
dureroasă pentru a repara toate păcatele făcute cu diferitele sensuri, atașați de propriile
gusturi, la plăcerile sensibile, de propriul eu, de toate satisfacțiile naturale și îți ofer tot
ceea ce ai suferit în umerii tăi Preasfinți, pentru a-ți da toată slava ce creaturile ți-ar fi
dat, dacă în toate ar fi încercat să îți facă pe plac numai ție și de a se refugia la umbra
protecției tale divine.
(8). Isuse al meu, sărut piciorul tău stâng, îți multumesc de câți pași ai făcut în viața
ta mortală și de câte ori ți-ai obosit săracele tale membre pentru a merge în cautarea de
suflete pentru a le conduce la Inima ta. Îți ofer toate acțiunile tale, mișcările și pasiunile
vrând să-ți dau reparații pentru toate și pentru toți. Îți cer iertare pentru cei care nu fac
fapte cu intenție dreaptă.Unesc acțiunile mele cu ale tale pentru a le diviniza și ți le ofer
unite în toate faptele ce le-ai făcut cu Preasfânta ta Umanitate în Voința ta Divină.,
pentru a-ți da toată slava, ce ar fi trebuit să-ți dea creaturile, dacă ar fi făcut fapte sfinte
și cu un sfârșit drept. Îți sărut, o Isuse, piciorul drept și îți mulțumesc pentru cât ai
suferit și suferi pentru mine, în special în această oră ce atârni pe această cruce. Îți
mulțumesc pentru dureroasa acțiune ce fac cuiele în rănile tale, în care se lărgesc
mereu mai mult prin greutatea Corpului tău Preasfânt. Îți cer iertare pentru toate
neascultările și revoltele ce fac creaturile și îți ofer durerile Preasfintelor tale picioare
pentru reparația acestor supărări, pentru a-ți da toată slava, ce creaturile ți-ar fi dat, dacă
în toate ar fi fost supuse ție.
(9). O Isuse al meu, sărut mâna ta stângă , îți mulțumesc de cât ai suferit pentru mine,
de câte ori ai calmat Justiția Divină satisfăcând pentru toți... Sărut mâna ta dreaptă, îți
mulțumesc de cât bine ai făcut și faci pentru toți ;în special îți mulțumesc pentru opera
Creațiunii, a Răscumpărării și a Sfințeniei… Îți cer iertare în numele tuturor ori de câte
ori am fost nerecunoscători beneficiilor pe care le-am primit și pentru multe fapte ce am
făcut fără o dreaptă intenție.În reparație pentru toate aceste supărări vreau să-ți ofer
toată perfecția și sfințenia faptelor tale, pentru a-ți da toată acea slavă ce ar fi trebuit să
ți-o dea creaturile, dacă ar fi corespuns tuturor acestor beneficii.
(10). O Isuse al meu, sărut Preasfânta ta Inimă, îți mulțumesc pentru cât ai suferit,
dorit și zelat din iubire pentru toți și pentru fiecare în particular. Îți cer iertare pentru
multele dorințe răutăcioase, pentru multe afecțiuni și tendinițe ce nu sunt bune și pentru
cei mulți o Isuse ce subestimează Iubirea ta înlocuind-o cu iubirea creaturilor. Iar
pentru a-ți da toată slava, ce aceștia ți-au negat, îți ofer tot ceea ce a făcut și continuă
să facă Inima ta adorabilă.

79
ORA DOUZECI ȘI UNU De la 1 la 2 după amiază
A DOUA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE
Al doilea cuvânt pe Cruce
Isuse Răstignit, în timp ce mă rog cu tine, forța Iubirii și a chinurilor tale menține
fixă privirea mea spre tine, dar inima mi se rupe văzându-te cât de mult suferi. Tu
delirezi de iubire și de durere iar flăcările ce ard Inima ta se ridică mult în înălțime, că
sunt în act de a te incendia. Iubirea ta conținută este mai puternică decât moartea, iar Tu
vrând să te manifestezi, privind tâlharul care este la dreapta ta, îl furi de la iad...
Cu Harul tău, îi atingi Inima iar acel tâlhar se căiește, te recunoaște, te mărturisește
precum Dumnezeu, iar totul căit spune: „Doamne, amintește-ți de mine când o să fi în
Împărăția ta”.
Iar Tu nu întârzii să-i răspunzi: „În adevăr îți spun, astăzi o să
fi cu mine în Paradis”; și așa faci primul triumf al Iubirii tale.
Dar în Iubirea ta văd că nu numai tâlharului îi furi inima, dar și
multor muritori. Ah! Tu pui la dispoziția lor Sângele tău, Iubirea
ta, meritele tale și folosești toate invențiile și trucurile pentru a
atinge inimile pentru a le fura toate pentru tine... Dar și aici
Iubirea ta este obstaculată! Câte opoziții, câte neâncrederi, câte
disperări! Este mare durerea, căci te reduce din nou la tăcere...
Vreau să repar, o Isuse pentru aceia care disperă de la Divina
Milostivire în punctul de moarte. Isuse, Iubirea mea, inspiră
tuturor încredere și familiaritate nelimitată în tine, mai presus de
orice pentru aceia care se găsesc în agonie, Iar în virtutea acestui cuvânt al tău, dă-le
lor lumină, forță și ajutor pentru a putea muri în sfințenie, zburând de pe acest pământ
la Cer.În Corpul tău Preasfânt în Sângele tău, în rănile tale conții toate sufletele, o
Isuse; pentru meritele și pentru acest Sânge prețios, nu permite ca nici măcar un singur
suflet să se piardă! Sângele tău să strige spre toți, împreună cu vocea ta: „Astăzi o să
fiți cu mine în Paradis!”
Al trei-lea cuvânt pe Cruce
Isuse al meu, Răstignitule sfâșiat, chinurile tale se măresc din ce în ce mai mult...
Ah! Pe această cruce ești adevăratul Rege a durerilor! Între multele chinuri nici un
suflet nu îți scapă, dimpotrivă dai fiecaruia Viața ta. Dar Iubirea ta se vede împiedicată
de creaturi, disprețuit, neângrijit, iar neputându-se să se exprime se face mai intens, îți
dă torturi incredibile, iar în aceste torturi, meditează ce altceva ar putea să dea omului
pentru a-l învinge făcându-te să spui: „Vezi fiul meu, cât te-am iubit? Dacă nu vrei să
ai milă de tine însăți, cel puțin ai milă de Iubirea mea!”
Așadar, văzând că nu ai ce să le mai dai, dându-le totul, întorci privirea ta extenuată
spre Mama ta; chiar și EA este mai mult decât moartă pentru chinurile tale, fiind mare
iubirea ce o torturează, că o face să fie răstignită cu tine... Mama și Fiul, vă dăruiți unul
altuia iubirea și durerea, iar Tu suspini cu satisfacție și ai un confort văzând că poți să o
dai pe Mama ta creaturilor. Iar în Ioan ai considerat tot neamul omenesc, cu vocea atât
de duioasă încât să induioșezi toate inimile, spui: „Femeie Iată fiul tău”... iar lui Ioan:
“Iată Mama ta”.

80
 Vocea ta coboară în Inima sa maternă și unită cu vocea
Sângelui tău continuă să spună: „Mama mea, îți încredințez
pe toți fiii mei. Toată iubirea ce o simți pentru mine, să o
simți pentru ei; toate atențiile tale și gingășia maternă să fie
pentru fii mei; Tu ai să-i salvezi pe toți”... Mama ta acceptă.
Dar, chinurile sunt atât de puternice, că te face să stai în
tăcere. O Isuse al meu, vreau să repar supărările ce se fac
Preasfintei Fecioare, înjurăturile și nerecunoștințele multor,
care nu vor să recunoască beneficiile pe care Tu le-ai făcut tuturor, să o dai pentru noi
precum Mama noastră... Cum putem noi să-ți mulțumim de un așa mare beneficiu?
Alerg la însăși izvorul tău, o Isuse, iar drept mulțumire îți ofer Sngele tău, rănile tale,
Iubirea infinită a Inimii tale.
O Mamă Sfântă, care nu este emoția ta auzind vocea Fiului tău, care te lasă nouă
tuturor precum Mama noastră? Îți mulțumesc, o Fecioară binecuvântată, iar pentru a-ți
mulțumi precum meriți îți ofer chiar însăși mulțumirea lui Isus. Dulce Mamă, fi tu
Mama noastră, îngrijeștete de noi și nu permite ca niciodată să te mai supărăm chiar cât
de puțin. Ține-ne mereu strânși lângă Isus; leagă-ne de El cu însăși mâinile tale, în
modul de a nu putea să-i mai scăpăm niciodată. Cu însăși intențiile tale, pentru toți
vreau să repar supărările ce i se fac lui Isus al tău și ție, dulce Mama mea.
Isuse al meu, în timp ce stai scufundat în multele chinuri, Tu susții în mare parte
cauza salvării sufletelor. Dar eu, nu stau indiferentă, dar vreau să parcurg rănile tale,
pentru a le săruta, alina și aruncându-mă în Sângele tău, pentru a putea spune cu tine:
„Suflete, suflete!” Vreau să susțin capul tău străpuns și îndurerat pentru a-ți da
reparații și cerându-ți milostivire, iubire și iertare pentru toți.
Al patru-lea cuvânt pe Cruce
Îndureratu-le Isus, în timp ce sunt abandonată, strânsă la Inima ta, numărând
chinurile tale, văd că un fior violent invadenză Preasfânta ta Umanitate. Membrele tale
se zbat, precum unul ar vrea să se separe de altul, iar între contracțiile și pentru
sfâșietoarele dureri strigi puternic: „Dumnezeul meu, Dumnezeu meu, de ce m-ai
părăsit?”...
La acest strigăt toți tremură, întunericul se face mai intens, împietrita Mama devine
palidă și amețește.
Viața mea și Totul meu, Isuse ce văd? Ah! Tu ești aproape pe moarte, însăși
chinurile mult credincioase ție sunt gata de a te lăsa, iar din moment ce după multă
suferință vezi cu o imensă durere că nu toate sufletele rămân încorporate în tine,
dimpotrivă vezi că multe se vor pierde, simți dureroasa lor separare, îndepărtându-se de
membrele tale; iar Tu trebuind să satisfaci Justiția Divină chiar și pentru ei, simți
moartea eternă a fiecăruia și însăși chinurile ce o să le sufere în iad, și strigi puternic
către toate inimile: „Nu mă abandonați! Dacă vreți mai multe chinuri, sunt gata, dar
nu vă separați de Umanitatea mea! Aceasta este durerea durerilor, este moartea
morților; tot restul îmi este nimic, dacă nu as suporta separarea voastră de mine. Vă
rog, aveți milă de Sângele meu, de rănile mele, de moartea mea! Acest strigăt o să fie
continu pentru inimile voastre, așadar nu mă abandonați!”
Iubirea mea, cât mă îndurerez împreună cu tine...! Tu respiri cu dificultate.
Preasfântul tău cap cade deja pe piept, Viața te abandonează... Isuse al meu, simt că

81
mor; chiar și eu vreau să strig cu tine: „Suflete, suflete!” Nu o să mă despart de crucea
ta, de rănile tale, pentru a-ți cere suflete, iar dacă Tu vrei o să cobor în Inimile
creaturilor și să le încercuiesc în chinurile tale, pentru ca să nu îți scape, iar dacă mi-ar
fi posibil, aș vrea să mă pun la ușa iadului pentru a face să se întoarcă sufletele
destinate în acel loc conducându-le la Inima ta... Dar Tu agonizezi și taci, iar eu plâng
apropiata ta moarte. O Isuse al meu, te compătimesc, strâng Inima ta puternic în a mea,
o sărut și o privesc cu toată gingășia de care sunt capabilă, iar pentru a-ți da o ușurare
mai mare, fac a mea Gingășia divină și cu aceasta vreau să te compătimesc, schimbând
inima mea într-un fluviu de dulceață pentru a putea vărsa în al tău, pentru a îndulci
amărăciunea ce o ai pentru pierderea sufletelor. Este foarte dureros acest strigăt al tău,
Isuse; mai mare decât abandonul Tatălui, este pierderea sufletelor care se îndepărtează
de tine, acela care face să iasă din Inima ta acest dureros plânset. O Isuse al meu,
mărește în toți Harul, așa încât nimeni să nu se piardă, iar reparația mea să fie în
favoarea acelor suflete care ar putea să se piardă, pentru a nu fi pierdute. În sfârșit te
rog, o Isuse, pentru acest abandon extrem al tău, de a da ajutor multor suflete care te
iubesc iar pe aceia care pentru a le avea precum companie în abandonul tău, se pare că
le îndepărtezi de tine, lăsându-le în întuneric. Chinurile lor să cheme sufletele aproape
de tine pentru a te consola în durerea ta.

A DOUĂZECI ȘI DOUA ORĂ De la 2 la 3 după amiază

A TREIA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE
MOARTEA LUI ISUS
Al cinci-lea cuvânt a lui Isus pe Cruce
O Isuse al meu, Răstignitu-le muribund, îmbrățișată la Crucea ta, simt focul ce arde
toată Preasfânta ta Personă... Inima îți bate foarte tare, căci ridicându-ți coastele, te
turmentează într-un mod nedescris, iar toată Preasfânta ta Umanitate suferă o
transformare încât devi de nerecunoscut. Iubirea cu care este înflăcărată Inima ta te
însetează și te arde, iar Tu neputând să-l conții, simți forte tare suferința, nu numai
pentru setea corporală, dar pentru împrăștierea totală a Sângelui tău și mult mai mult de
setea arzătoare pentru salvarea sufletelor noastre. Tu, precum apa, ai vrea să ne bei,
pentru a ne salva și a ne pune pe toți înauntrul tău; de aceea adunând slăbitele puteri,
strigi: „Mi-e sete!”
Ah! Această voce o repeți pentru fiecare inimă: „Am sete de voința ta, de afectele
tale, de dorințele tale, de iubirea ta! Apă mai proaspătă și dulce nu poți să-mi dai,
decât sufletul tău; te rog, nu fă-mă să ard! Am o sete arzătoare, de aceea nu numai
că simt că-mi arde limba și gâtul atât de mult că nu mai pot articula un singur
cuvânt, dar îmi simt chiar Inima și venele uscate.. Milostivire de setea mea,
milostivire...!”
Și delirând pentru marea sete, te abandonezi în Voința Tatălui...
Ah! inima mea nu poate să trăiască văzând cruzimea dușmanilor tăi, care în schimb
de apă îți dă fiere și oțet, iar Tu, nu îl refuzi! Ah! Înțeleg; este fierea multor păcate, este
oțetul patimilor noastre nedomesticite, care în schimb de a te consola, te arde mai
mult... O Isuse al meu, iată inima mea, gândurile mele, afectele mele, iată toată ființa
mea, pentru a te îndestula cu apă, și de a răcori gura ta arsă și amară. Tot ceea ce am,
tot ceea ce sunt este pentru tine, o Isuse. Chiar dacă pentru salvarea unui singur suflet

82
ar fi fost necesare chinurile mele, iată, sunt gata să sufăr de toate; ție mă ofer în
întregime, fă din mine ceea ce îți place mai mult. Vreau să repar durerea ta pentru toate
sufletele care se pierd și chinul pe care ți-l dau aceia care în schimb să-ți ofere confort
în arzătoarea ta sete ce îți divorează tristețele și abandonurile pe care Tu le permiți, se
abandonează în sinea lor și așa te fac să chinui mai mult.
Al șase-lea cuvânt a lui Isus pe Cruce
Muritorul meu Bine, marea nesfârșită a chinurilor tale, focul care te consumă e mai
mare decât orice, Voința Supremă a Tatălui, care vrea ca Tu să mori, nu ne mai fac
deloc să sperăm că Tu poți continua să mai trăiești..., iar eu cum o să pot trăi fără tine?
Îți lipsesc puterile, ochii tăi se învăluie, Fața ta se transformă și se acoperă într-o moarte
palidă; gura este pe jumătate deschisă, resprația îngreunată și întreruptă; nu mai este
speranță că aș putea să te reânsuflețesc. Focului care te arde intră un ger și o sudoare
rece care îți udă fruntea. Mușchii și nervii se întăresc mereu mai mult din cauza
durerilor îngrozitoare și pentru străpungerea cuielor, rănile încă se mai lărgesc, iar eu,
tremur și simt că mor. Te privesc, Binele meu, și din ochii tăi văd că coboară ultimile
lacrime, semnalând apropiata ta moarte, cu dificultate faci auzit încă un cuvânt:
„Totul s-a împlinit”.
O Isuse al meu, deja ai terminat totul, altceva nu îți mai rămâne; Iubirea a ajuns la
sfârșitul ei... Iar eu m-am consumat toată de Iubirea ta? Care mulțumiri ar fi trebuit eu
să-ți dau, care ar fi trebuit să fie mulțumirea mea pentru tine? Isuse al meu pentru toți
vreau să repar necorespondența pentru Iubirea ta și a te consola de înfruntările ce le
primești din partea creaturilor, în timp ce te consumi din iubire pe cruce.
Al șapte-lea cuvânt  MOARTEA LUI ISUS
Isuse al meu, răstignitule terminat, deja stai pentru a da ultima suflare din viața ta
mortală... Preasfânta ta Umanitate este deja întărită, Inima se pare că nu mai bate. Cu
Maria Magdalena mă îmbrațișez la picioarele tale și dacă ar fi posibil, aș vrea să dau
viața mea pentru a o însufleți pe a ta. Pentru moment văd o Isuse că redeschizi ochii tăi
muribunzi și de pe cruce privești împrejur, precum ai vrea să dai ultimul adio tuturor...
O privești pe Mama ta muritoare, care nici nu mai mișcă și nici nu mai are voce, multe
sunt chinurile ce le simte și îi spui: „Adio Mama, Eu plec, dar am să te țin în Inima
mea; Tu să ai milă de fiii mei și ai tăi”...O privești pe Magdalena care plânge, pe
credinciosul Ioan, iar cu privirile tale le spui lor: „Adio!” Cu iubire îi privești pe
însăși dușmanii tăi și cu privirea le spui lor: „Eu vă iert și vă dau sărutul păcii”...
Privirii tale nimic nu-i scapă; îi părăsești pe toți și pe toți îi ierți. Apoi aduni toate
puterile tale și cu voce puternică și tunătoare strigi: „Tată, în mâinile tale îmi
încredințez Sufletul meu!”
Și închinând capul, Tu îți dai sufletul.

83
 O Isuse al meu la acest strigăt natura se agită și plânge moartea ta, moartea
Creatorului său. Pământul tremură puternic iar cu al său freamăt se pare că plânge
vrând să-i scuture pe oameni pentru a te recunoaște precum adevăratul Dumnezeu.
Vălul Templului se rupe, morții învie, iar soarele care până acum a plâns chinurile tale
cu oroare a retras lumina sa...
La acest strigăt dușmanii tăi se îngenunchiază și bătându-și pieptul spun: „Cu
Adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!” Iar Mama ta, împietrită și muritoare, suferă
chinuri mai dure decât moartea.
Mortul meu Isus, cu acest strigăt ne pui și pe noi toți în mâinile Tatălui, pentru a nu
ne mai îndepărta. De aceea ai strigat cu putere, nu numai cu vocea, dar cu toate
chinurile tale și cu vocea Sângelui tău: „Tată, în mâinile tale îmi așez Duhul meu și
toate sufletele!”
Isuse al meu, și eu mă abandonez în tine, dă-mi harul de a muri toată în Iubirea ta, în
Vrerea ta; te rog să nu permiți niciodată ca nici în viață nici în moarte să nu ies din
Preasfânta ta Voință. Mai presus de orice vreau să repar pentru toți cei care nu se
abandonează cu perfecțiune în Preasfânta ta Voință, așa pierzând sau reducând prețiosul
fruct al Răscumpărări. Care nu este durerea inimii tale văzând pe mulți care scapă din
brațele tale și se abandonează în ei înșiși? Ai milă de toți o Isuse, chiar și de mine.
1) Sărut capul tău încoronat cu spini și îți cer iertare pentru multele mele gânduri de
mândrie, de ambiție și propria stimă. Îți promit că ori de câte ori o să-mi vină un gând
care să nu fie totul pentru tine, o Isuse și am să mă găsesc în ocazie de a te supăra, am
să strig imediat: „Isus și Maria, vă recomand sufletul meu!”
2) O Isuse sărut ochii tăi, încă udate de lacrimi și acoperite de sânge închegat, îți cer
iertare ori de câte ori te-am supărat cu priviri răutăcioase și fără modestie, îți promit că
de fiecare dată când ochii mei o să fie purtați să privească lucrururi pământești, am să
strig imediat: „Isus și Maria, vă recomand sufletul meu!”
3) Isuse al meu sărut preasfintele tale urechi, însurzite până în ultimile momente de
insulte și de oribilile înjurături, îți cer iertare ori de câte ori am ascultat, am făcut să se
asculte discursuri care să ne îndepărteze de tine, iar pentru multe discursuri rele ce fac
creaturile, îți promit că ori de câte ori o să mă găsesc în ocazia de a auzi discursuri
care nu îți plac, am să strig imediat: „Isus și Maria, vă recomand sufletul meu!”
4) O Isuse al meu, sărut Presfânta ta Față, palidă, învinețită și sângeroasă, îți cer
iertare pentru multele disprețuiri, înfruntări și insulte pe care le primești din partea
noastră, nevrednice creaturi cu toate păcatele noastre. Iar ori de câte ori o să-mi vină
tentația de a nu-ți da ție toată slava, iubirea și adorarea pe care trebuie să ți-o dăm, îți
promit că o să strig imediat: „Isus și Maria vă recomand sufletul meu!”
5) Isuse al meu, sărut preasfânta ta gura, arsă și amară; îți cer iertare ori de câte ori
te-am supărat cu discursuri sau cuvinte răutăcioase și de câte ori am concurat pentru a
te amărâ și a mări setea ta, îți promit că ori de câte ori o să-mi vină gândul de a spune
lucruri care ar putea să te supere, am să strig imediat: „Isus și Maria vă recomand
sufletul meu!”
6) O Isuse, sărut Presfântul tău gât, văd încă semnele lanțurilor și a funiilor care te-
au oprimat. Îți cer iertare pentru multele legături și atașamente a creaturilor, care au
adăugat la gâtul tău funii și lanțuri, îți promit că ori de câte ori o să mă simt tulburată de

84
atașamente, dorințe și afecțiuni care nu sunt pentru tine, o să strig imediat: „Isus și
Maria vă recomand sufletul meu!”
7) Isuse al meu, sărut umerii tăi Preasfinți, îți cer iertare pentru multele și interzise
satisfacții și pentru multele păcate făcute cu cele cinci sensuri al corpului nostru. Îți
promit că de fiecare dată când o să-mi vină gândul de a avea o oarecare plăcere sau
satisfacție care să nu fie pentru slava ta, o să strig imediat: „Isus și Maria vă recomand
sufletul meu!”
8) Isuse al meu, sărut Preasfântul tău piept îți cer iertare pentru multele răceli,
indiferențe, slăbiciuni și nerecunoștințe oribile pe care le primești din partea creaturilor.
Și dacă câteodată o să simt răceală pentru Iubirea ta o să strig imediat: „Isus și Maria vă
recomand sufletul meu!”
9) O Isuse al meu, sărut Preasfintele tale mâini, îți cer iertare pentru toate faptele care
nu sunt făcute pentru tine, pentru faptele cele rele și pentru acelea care propria iubire,
interesul s-au propria stimă, devin răutăcioase. De fiecare dată când o să-mi vină
gândul de a face ceva, dar care să nu fie numai pentru iubirea ta, o să strig imediat:
„Isus și Maria vă recomand sufletul meu!”
10) O Isuse al meu, sărut Preasfintele tale picioare, îți cer iertare pentru mulții pași și
multe drumuri bătute fără o dreaptă intenție și pentru mulți care se îndepărtează de tine
pentru a merge în căutarea plăcerilor de pe pământ. Îți promit căci ori de câte ori o să-
mi vină gândul de a mă îndepărta de tine, o să strig imediat: „Isus și Maria vă recomand
sufletul meu!”
11) O Isuse, sărut Preasfânta ta Inima iar în Ea vreau să pun, cu sufletul meu toate
sufletele de tine răscumpărate, pentru ca toate să fie salvate, nici una esclusă... O Isuse
închide-mă în Inima ta și închide în așa mod ușile, ca eu să nu mai văd altceva decât pe
tine. Îți promit că ori de câte ori o să-mi vină gândul de a ieși din această Inimă, eu o să
strig imediat: „Isus și Maria vouă vă dau inima și sufletul meu!”
  
A DOUĂZECI ȘI TREIA ORĂ De la 3 la 4 după amiază
ISUS MORT ESTE STRĂPUNS CU O LOVITURĂ DE SULIȚĂ
- ISUS ESTE DAT JOS DE PE CRUCE -
O Isuse al meu, deja ești mort! Iar eu, stând în Inima ta încep deja să mă bucur de
copioasele fructe a Răscumpărări tale... Cei mai necredincioși se închină cu reverență
înaintea ta, bătându-și pieptul și ceea ce nu au făcut în fața Corpului tău viu îl fac acum
în fața Corpului tău neânsuflețit. Natura se scutură, soarele se întunecă, pământul se
cutremură, elementele se resimt și se pare că iau parte la moartea ta forte dureroasă.
Îngerii, prinși de admirație și de iubire, coboară cu miile din Cer, te adoră, te recunosc
și te confermă adevăratul nostru Dumnezeu... O Isuse al meu, chiar și eu unesc adorația
mea cu a lor oferindu-ți mulțumirea mea și toată iubirea săracei mele inimi.
Dar văd că Iubirea ta nu este plătită și pentru a ne da un semn încă și mai sigur,
permiți ca un soldat să se apropie de tine și cu o suliță îți străpunge Inima, făcându-te să
verși ultimile picături de sânge și apă închise încă în acel loc. O Isuse nu ai vrea Tu ca
această suliță să-mi rănească chiar și inima mea? Ah! Da aceasta să fie sulița care să
rănească dorințele mele, gândurile mele, palpitele mele, voința mea, dă-mi Vrerea ta,
gândurile tale, toată viața ta de iubire și de sacrificiu! O Isuse, cu Inima ta rănită de

85
 această suliță, te rog să purifici toate sufletele, dă
un refugiu tuturor inimilor, odihnă tuturor celor
disperați! Este aceasta rana din care Tu faci să
iasă Biserica, preaaleasa ta Mireasă; de aici
Sacramentele, de aici viața sufletelor. Iar eu
împreună cu Preasfânta noastra Mamă, crud
rănită în Inimă, vreau să repar supărările,
abuzurile, profanările care se fac împotriva
Bisericii tale Sfinte. În virtutea acestei răni și
din iubire pentru Maria, Mama noastră dulce, te rog să-i închizi pe toți în Inima ta
preaiubitoare protejând, apărând și iluminând Păstorii Bisericii tale.
O Isuse al meu, după moartea ta sfâșietoare și foarte dureroasă se pare că eu nu ar
trebui să mai am viață proprie, dar viața trebuie să o regăsesc în Inima ta rănită.
Deoarece, orice lucru aș vrea să fac, am să iau mereu din această Inimă Divină...
Niciodată nu o să mai dau viață gândurilor mele, dar dacă viață o să vrea am să le iau
pe ale tale. Nu am să mai dau niciodată viață vreri mele, dar dacă viață o să vrea, o să
iau Voința ta Preasfântă. Niciodată nu o să mai aibă viață iubirea mea, dar dacă viață o
să vrea, am să iau precum viață, Iubirea ta... O Isuse al meu, toată Voința ta este a mea;
aceasta este Voința ta, aceasta este vrerea mea.
Isuse al meu, ultima demonstrație a Iubiri tale ai dat-o: Inima ta este sfâșiată, altceva
nu îți rămâne de făcut pentru noi. Și iată că se dispun să te dea jos de pe Cruce; Iar eu,
după ce am depus totul în tine, ies afară și împreună cu ai tăi discipoli dragi vreau să-ți
înlătur cuiele din picioarele și mâinile tale Preasfinte, iar în timp ce eu îți dau cuiele
jos, Tu imobilizează-mă toată în tine.
Isuse după ce te-au dat jos de pe Cruce, Mama ta îndurerată a fost cea dintâi care te-a
primit în brațele sale, iar în brațele sale capul tău străpuns se odihnește... O dulce
Mamă, nu respinge-mă să mă ai în compania ta, dar fă ca împreună cu tine chiar și eu
să pot da ultimile mângâieri iubitului meu Isus. Mama mea dulce, este adevărat că Tu
mă întreci în iubire și în delicatețea în a-l atinge pe Isus al meu, dar eu am să caut să te
imitez în modul cel mai bun posibil, pentru al satisface în toate pe adorabilul Isus. De
aceea pun împreună cu mâinile tale Preasfinte ale mele și extrag toți spini care îi
înconjoară capul, vrând să unesc ale mele cu ale tale profunde adorații...
Cerească Mamă, deja apropii mâinile de ochii lui Isus al meu, care într-o zi dădeau
lumină lumii întregi iar acum întunecați și stinși, pentru a șterge sângele închegat.O
Mamă, mă unesc cu tine; să-l sărutăm împreună și în prufunzime să-l adorăm... Văd
urechile lui Isus al meu îmbibate de sânge, bătute de palme și sfâșiate de spini. O
Mamă, să punem adorațiile noastre înăuntrul acelor urechi care nu mai aud și care au
suferit mult, pentru a rechema multe suflete surde și îndârjite la vocea Harului. O dulce
Mamă, văd fața ta îndurerată și înlăcrimată în a admira Fața adoratului Isus. Unesc
durerea mea cu a ta; să-i dăm la o parte împreună noroiul și scuipările ce l-au deformat
și să adorăm acea Față a Maiestății Divine, ce îndrăgostea Cerul și Pământul iar acum
nu mai dă semne de viață... O dulce Mamă, să îi sărutăm împreună gura sa, acea gură
Divină care cu suavitatea cuvântului său multe suflete a atras la Inima sa. Mamă cu
însăși gura ta vreau să îi sărut acele buze învinețite și însângerate și profund le ador.
O dulce Mama mea, împreună cu tine vreau să îi sărut și iar să îi sărut Corpul
adorabil a lui Isus al meu, redus total într-o rană; așez mâinile mele în ale tale, pentru a

86
recopune din nou acele bucăți de carne căzute jos de pe el și profund să le adorăm... O
Mamă să îi sărutăm acele mâini creatore, care multe miracole au făcut pentru noi, iar
acum sunt străpunse, încovoiate, deja reci și dure din cauza morții. Să închidem în
aceste sacre și sfinte răni soarta tuturor sufletelor; Isus înviind o să le găsească puse aici
de tine iar nici una nu o să fie pierdută. O Mamă, să adorăm împreună aceste răni
profunde în numele tuturor și împreună cu toți.
O Cerească Mamă, văd că te apropii să îi săruți picioarele săracului Isus... Cât sunt
de sfâșiate aceste răni! Cuiele au îndepărtat o bună parte din carne și piele, iar greutatea
Preasfântului Corp le-a sfâșiat într-un mod oribil. Să le sărutăm împreună, să le adorăm,
așa încât creaturile pășind să simtă pașii lui Isus ce îi urmează de aproape și să nu aibă
curajul de a-l supăra.
Văd, o dulce Mamă, că îți întorci fața la Inima adorată a lui Isus... Ce o să facem în
această Inimă? Tu o să mă înveți, Mamă, ai să mă îngropi în Ea, ai să mă închizi cu
lespedea, iar depozitând aici înăuntru inima și viața mea o să rămână ascunsă până în
eternitate. Dă-mi iubirea ta, Mamă, pentru a-l iubi pe Isus și durerea ta pentru a implora
pentru toți și pentru a repara orice supărare ce o să se facă la această Inimă!
Amintește-ți, o Mamă, căci cum ai să-l înmormântezi pe Isus, cu însăși mâinile tale
vreau să fiu chiar și eu înmormântată cu El, pentru a putea reânvia cu El și cu tot ceea
ce este al său.
Iar acum, un cuvânt pentru tine, dulce Mama mea. Te compătimesc mult, mult, iar cu
toată căldura săracei mele Inimi, aș vrea să reunesc toate palpitele, dorințele, viețile
creaturilor, pentru a le aduce la tine, în act de compătimire și de iubire. Te compătimesc
în extrema durere ce ai suferit văzându-l pe Isus mort, încoronat cu spini, sfâșiat de
biciuiri și de cuie; văzând acei ochi care nu te mai privesc, acele urechi care nu mai
ascultă vocea ta, acea gură care nu mai poate vorbi; văzând acele mâini care nu te mai
pot îmbrațișa, acele picioare care nu te mai lăsau, care de departe urmărea pașii tăi...
Vreau să-ți ofer însăși Inima lui Isus, preaplină de iubire, pentru a te compătimi precum
meriți și pentru a da o ușurare durerilor tale îngrozitoare.
  
A DOUĂZECI ȘI PATRA ORĂ De la 4 la 5 după amiază
ÎNMORMÂNTAREA LUI ISUS
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PREASFÂNTA MARIA ABANDONATĂ

Îndurerată Mama mea, văd că te dispui ultimului sacrificiu, de a trebui să-l
înmormântezi pe iubitul tău Fiu Isus, iar resemnată vreri Cerului îl acompaniezi, iar cu
însăși mâinile tale îl depui în mormânt; iar în timp ce compui acele membre și faci să
dai ultimul adio și ultimul sărut, de durere simți că îți sare inima din piept. Iubirea te
imobilizează peste acele răni, iar prin puterea Iubirii și a durerii viața ta deja este în act
de a rămâne stinsă împreună cu Fiul tău decedat... Săraca Mamă, ce ai să faci fără Isus?
Este Viața ta, este totul pentru tine; și totuși este Vrerea Eternului care așa vrea. O să
trebuiască să lupți cu două puteri de neânvins: Iubirea și Vrerea Divină. Iubirea te
blochează, în modul că nu poți să faci despărțirea; Vrerea Divină se impune și vrea
sacrificiul... Săraca Mamă, cum o să faci? Cât te compătimesc! Vă rog îngerii Cerului,
veniți să o ridicați de pe membrele întărite ale lui Isus, dacă nu o să moară!

87
 Dar, o minunăție, în timp ce se părea moartă împreună cu Isus, aud vocea sa
tremurătoare și neântreruptă de gemete, care spune: „Iubitul meu Fiu, era această
unică consolare care îmi rămânea și care înjumătățea chinurile mele, Preasfânta ta
Umanitate, găsind confort în aceste răni, adorându-le, sărutându-le. Acum și aceasta
îmi este luat, Vrerea Divină așa vrea iar eu mă resemnez; dar să ști Fiule, căci vreau
dar nu pot. Numai la gândul că trebuie să o fac, puterile mă lasă iar viața mă
părăsește... Te rog permite-mi, o Fiule pentru a putea primi viața și puterea de a face
amara despărțire, să mă lași înmormântată toată în tine și pentru mine să iau toată
viața ta, chinurile tale, reparațiile tale și tot ceea ce ești Tu. Ah! Numai un schimb
de Viață între tine și mine poate să-mi dea puterea pentru a împlini sacrificiul de a
mă despărți de tine!”
Așa decisă, îndurerată Mama mea, văd că din nou treci peste acele membre și depui
în locul capului lui Isus pe al tău, sărutându-l, închizi în el gândurile tale și iei pentru
tine spinii săi, durerile sale și supărările, gândurile și tot ceea ce a suferit în Preasfântul
său cap... Oh, cum ai vrea să însuflețești intelligența lui Isus cu a ta, pentru a putea să
dai viață pentru viață! Deja simți că începi să retrăiești, luând în mintea ta gândurile
și spinii lui Isus.
Îndurerată Mamă, te văd că săruți ochii stinși a lui Isus și mă simt străpunsă văzând
că Isus nu te mai privește... De câte ori privirile sale te umpleau de Paradis și te făceau
să învii din moarte la viață, iar acum văzând că nu te privește, simți că mori! De aceea
în ochii lui Isus îi depui pe ai tăi și iei pentru tine pe ai săi, lacrimile și amărăciunile
sale așa văzând supărările creaturilor, multele insulte si disprețuiri...
Dar văd, o străpunsă Mama mea, căci săruți urechile sale Preasfinte îl chemi și îl
rechemi, spunând: „Fiul meu, este posibil că nu mă mai asculți, Tu care la fiecare
mic semn mă auzeai? Iar acum plâng și te chem și nu mă asculți? Ah, iubirea este
cel mai crud tiran! Tu erai pentru mine mai mult decât însăși viața mea, iar acum
trebuie să supraviețuiesc la atât de multă durere? De aceea o Fiule, las în auzul tău
pe al meu și iau pentru mine ceea ce a suferit în Preasfântul tău auz, ecoul tuturor
supărărilor ce în el răsunau; numai aceasta poate să-mi dea viață, chinurile tale și
durerile tale”...
Iar în timp ce spui așa, este atât de mare durerea și amărăciunea ce o ai la inimă, că
pierzi vocea și rămâi nemișcată. Săraca Mama mea, săraca mama mea, cât te
compătimesc! Câte morți crude poți suporta! Dar Vrerea Divină se impune și te pune
în mișcare, iar tu privești Preasfânta sa Față, o săruți și exclami: „Fiule adorat, cum
ești de desfigurat! Ah! Dacă iubirea nu mi-ar spune că ești Fiul meu, viața mea, totul
meu, nu te-aș mai recunoaște, atât de mult ești de nerecunoscut! Frumusețea ta s-a
transformat și te-a deformat, obrajii în vânătăi iar lumina și splendoarea Feței tale --
așadar văzându-te și rămânâd fericită era același-lucru, totul s-a schimbat în palidă
moarte, o Fiule iubit. Fiule, în ce stare ai ajuns! Ce urât lucru a făcut păcatul peste
Preasfintele tale membre! Ah! Cum nedespărțita ta Mamă ar vrea să-ți restituie
prima ta frumusețe! Vreau să unesc fața mea cu a ta și să iau pentru mine pe a ta,
pălmuirile, scuipările, disprețurile și tot ceea ce ai suferit pe Fața ta Preasfântă. Ah!
Fiule, dacă mă vrei vie, dă-mi chinurile tale, dacă nu eu mor!”
Și este atât de mare durerea ta, că te sufocă, îți întrerupe cuvintele și rămâi precum
stinsă peste Fața lui Isus. Săraca Mamă, cât te compătimesc!... Îngerii mei veniți să o

88
consolați pe Mama mea; durerea sa este imensă, o inundă, o sufocă și nu îi mai rămâne
nici viață nici putere. Dar Vrerea Divină, frângând aceste unde îi redă viața...
Ești deja la gura lui Isus și sărutând-o, simți că ți se amărăsc buzele de fierea care
mult a amărât gura sa, și în gemete continui: „Fiule, spune un ultim cuvânt Mamei
tale. Posibil că nu am să mai ascult vocea ta? Toate cuvintele ce mi le-ai spus în
viață, acum sunt precum multe săgeți care îmi rănesc Inima de durere și de iubire,
iar acum văzându-te mut se repun în mișcare în Inima mea sfâșiată, îmi dau multe
morți iar cu o putere vie ar vrea să rupă un ultim cuvânt al tău. Dar neavând-ul mă
distruge și îmi spune: Așadar nu ai să-l mai asculți, nu ai să mai auzi dulcele său
accent, melodia cuvântului său creator! Multe paradise a creat în mine, pentru câte
cuvinte spunea... Ah! Paradisul meu s-a terminat, nu o să mai am altceva decât
amărăciuni! Ah! Fiule, vreau să-ți dau limba mea pentru a o însufleții pe a ta... Dă-
mi ceea ce Tu ai suferit în Preasfânta ta gură, amărăciunea fieri, setea ta arzătoare,
reparațiile și rugăciunile tale; iar simțind vocea ta prin intermediul acesta, durerea
mea o să fie mai suportabilă, iar Mama ta o să poată trăi prin intermediul acestor
chinuri.”
Mamă îndurerată, văd că te grăbești, pentru că aceia care îți stau împrejur vor să
închidă mormântul și aproape din zbor prinzi mâinile lui Isus între ale tale, le săruți, le
strângi la inimă și depunând mâinile tale în ale sale, iei pentru tine durerile și
străpungerile acelor mâini Preasfinte... Apoi treci să atingi picioarele lui Isus, privind
sfâșierea crudă ce cuiele au facut în ele, iar în timp ce îi depui pe ai tăi, iei pentru tine
acele răni și te oferi să alergi în locul lui Isus alături de păcătoși, pentru ai împiedica să
mearga în iad...
Îndurerată Mamă, te văd că dai ultimul adio Inimi străpunse a lui Isus... Aici te
oprești; este ultimul asalt al Inimii tale materne; simți că ți se rupe inima din piept
pentru vehemența Iubirii și a durerii și singură fuge să se depună în Inima Preasfântă a
lui Isus. Iar tu, văzându-te fără Inimă, te grăbești să iei în inima ta , Inima Preasfântă a
lui Isus, Iubirea sa respinsă de multe creaturi, multele sale dorințe arzătoare neâmplinite
din nerecunoștința lor, durerile și străpungerile acelei Inimi Preasfinte, care o să te țină
răstignită pentru toată viața. Și privind rana cea largă, o săruți atingând sângele și
simțind Viața lui Isus ai putera de a face amara despărțire. Așadar îl îmbrățișezi și
permiți ca piatra mormântului să-l închidă.
Îndurerată Mama mea, te rog plângând de a nu permite deocamdată ca Isus să fie
luat din privirile noastre; așteaptă ca mai întâi să mă închid în Isus, pentru a lua în
mine viața sa. Dacă tu, care ești Fără pată, toată Sfântă, plină de Har, nu poți să trăiești
fără Isus, mult mai puțin eu, care sunt slăbiciunea, mizeria, plină de păcate. Cum pot să
trăiesc fără Isus? Mamă îndurerată, nu mă lăsa singură, ia-mă cu tine, dar mai întâi
depune-mă toata în Isus, înlătură tot ceea ce nu-i aparține lui Isus pentru a-l putea pune
pe Isus în mine, cum l-ai pus în tine. Începe de la mine responsabilitatea maternă ce
Isus ți-a dat când era pe cruce și făcând o deschizătură în Inima ta maternă primește
săraca mea extremitate, cu însăși mâinile tale închide-mă toată în Isus.
Închide în mintea mea gândurile lui Isus, așa încât nici un alt gând să intre în mine.
Închide ochii lui Isus în ai mei, pentru a nu mai putea fugi din privirea mea, iar auzul
tău în al meu, de unde Să-l ascult mereu și să împlinesc în toate Vrerea sa Preasfântă.
Depune Fața ta în a mea, așa încât admirându-l cum este de desfigurat din iubire pentru
mine, să-l iubesc, să-l compătimesc și să-i dau reparații; limba sa în a mea, de unde să

89
vorbesc, să mă rog și să învăț cu limba lui Isus; mâinile sale în ale mele, așa încât
fiecare mișcare pe care o fac și fiecare faptă pe care o împlinesc să aibă viață din
faptele și acțiunile lui Isus; așează picioarele sale în ale mele, așa încât fiecare pas al
meu să fie pentru altre creaturi o viață de salvare, de forță și de zel.
Iar acum amărâtă Mama mea, permite-mi să-i sărut Inima și să ating Sângele său
preaprețios, Iar îchizând tu Inima sa în a mea, să pot trăi din Iubirea sa, din dorințele
sale și din chinurile sale... În sfârșit ia mâna dreaptă și întărită a lui Isus, așa încât să-
mi dea ultima binecuvântare.
Piatra închide mormântul iar tu sfâșiată, îl săruți și plângând îi dai ultimul adio și
pleci, dar este mare durerea ta că dintr-un moment în altul tu rămâi împietrită și
congelată... Tristă Mama mea, împreună cu tine îi spun adio lui Isus și plângând vreau
să mă pun alături de tine pentru a-ți da la fiecare suspin, amărăciune și durere, un
cuvaânt de confort, o privire de compasiune. O să adun lacrimile tale și o să te susțin
în brațele mele, dacă am să te văd că nu mai poți.
Dar văd că ești constrânsă să te întorci în Ierusalim pe drumul de unde ai venit...
Abia puțini pași și ești deja dinaintea Crucii pe care Isus a suferit atât de mult, iar tu
alergi, o îmbrățișezi și văzând-o colorată de sânge, unul câte unul se reânoiesc în Inima
ta durerile pe care Isus le-a suferit pe ea; dar neputând conține durerea, gemând
exclami:
„O Cruce cum, o așa cruzime cu Fiul meu? Ah! În nimic nu l-ai apărat! Ce rău ți-
a făcut? Nu mi-ai permis mie îndurerată Mamă, de ai da nici măcar o picătură de
apă în timp ce o cerea, iar la gura sa arsă i-ai dat fiere și oțet! Inima mea străpunsă o
simt că se dizolvă și aș fi vrut să i-o împrumut buzelor sale pentru al îndestula, dar
am avut durerea de a fi respinsă... O Cruce, crudă, da, dar Sfântă pentru că ești
dvinizată și sfințită prin contact cu Fiul meu! Acea cruzime pe care ai folosit-o cu El,
reschimb-o în compasiune pentru mizerabilii mortali, iar pentru chinurile pe care le-
a suferit pe tine, obține haruri și putere sufletelor care suferă, așa încât nici una să
nu se piardă din cauza necazurilor si crucilor... Prea mult mă costă sufletele: mă
costă viața unui Fiu Dumnezeu, iar eu, precum Colaboratoare și Mamă, le leg de
tine, o Cruce.”
Și sărutând-o și resărutând-o pleci... Săraca Mamă cât te compătimesc! La fiecare
pas și întâlniri ies la iveală noi dureri care cresc în imensitatea lor și devenind mai
amare, te inundă, te îneacă, iar în fiecare clipă simți că mori...
Și iata ești deja în punctul unde în dimineața aceasta L-ai întâlnit terminat sub acea
enormă greutate a crucii, plin de sânge și cu fașa de spini în cap, care zbătându-se de
cruce, i se adânceau înăuntru, dându-i la fiecare lovitură dureri de moarte. Privirile lui
Isus încrucișându-se cu ale tale căutau milă, dar soldați pentru a vă împiedica această
consolare, l-au împins și l-au făcut să cadă, făcându-l să verse din nou sânge. Tu vezi
terenul îmbibat, te arunci pe jos, iar în timp ce săruți acel sânge, te aud spunând:
„Îngerii mei, veniți și puneți-vă de pază pentru acest Sânge, așa încât să nu fie călcat
în picioare și să nu fie profanată nici o picatură.”
Îndurerată Mamă, lasă-mă să-ți dau mâna pentru a te ridica și pentru a te consola,
pentru că te văd că leșini peste Sângele lui Isus. Cum mergi, noi dureri găsești; peste tot
vezi urme de sânge și îți amintești de durerile lui Isus, așadar grăbești pasul și te închizi
în Cenacol... Chiar și eu mă închid în Cenacol, dar al meu Cenacol este Inima
Preasfântă a lui Isus, iar de acolo vreau să vin la tine pentru a-ți face companie în

90
această oră de un amar abandon. Nu mă lasă inima să te las singură în atât de mare
durere.
Dar mă simt străpunsă văzând cum miști capul, simți pătrunzând spinii pe care i-ai
luat de la Isus, înțepăturile tuturor păcatelor noastre făcute cu gândul, căci pătrunzându-
ți până în ochi, te fac să plângi cu lacrimi de Sânge. Și având în ochii tăi vederea lui
Isus, dinaintea ochilor tăi trec toate supărările creaturilor.
Cum ești de amărâtă! Cum înțelegi ceea ce a suferit Isus având în tine aceleași
chinuri! Dar o durere nu așteaptă alta... Cum întinzi urechea, simți că ți se însurzește de
ecoul vocilor creaturilor si de varietatea acestor supărări, care ajungându-ți la Inimă
ți-o străpunge iar tu repeți: "Fiule cât ai suferit!"
Abandonată Mamă, cât te compătimesc! Permite-mi să-ți usuc fața udată de lacrimi
și de sânge; dar mă simt că dau înapoi văzând-o acum acoperită de vânătăi, de
nerecunoscut și palidă de moarte... Înțeleg: sunt batjocurile ce Isus le-a primit iar tu le-
ai luat asupra ta, făcându-te să suferi mult, căci cum miști buzele pentru rugăciune sau
cum suspină pieptul tău înfocat, simți suflarea amară și buzele arse din cauza setei lui
Isus... Săraca Mamă, cât te compătimesc! Durerile tale cresc mereu mai mult și luând
mâinile tale în ale mele, le văd străpunse de cuie. Este în mâini că simți durerea și vezi
crimele, trădările, sacrilegiile și toate faptele rele, care repetă loviturile, lărgind rănile și
înăsprindu-le mereu mai mult... Cât te compătimesc! Tu ești adevărata Mamă răstignită,
așa că nici picioarele nu îți rămân fără cuie, dimpotrivă nu numai că ți le simți blocate,
dar le simți sfâșiate de mulți pași perverși a sufletelor care merg în iad, iar tu alergi
după ei, așa încât să nu cadă în flăcările iadului.
Dar încă nu este tot, străpunsă Mamă. Toate chinurile tale, reunindu-se împreună, fac
ecou în Inima ta și ți-o străpung, nu cu șapte săbii, dar cu mii și mii de săbii; mult mai
mult având în tine Inima Divină a lui Isus, care conține toate inimile și în care palpit
învăluie palpitete tuturor, cum palpită spune: „Suflete! Iubire!” iar tu din palpitul
„Suflete!”, în palpitul tău simți că îți trec toate păcatele și te simți că mori, iar în
palpitul „Iubire!” simți că dai viață, din moment ce stai în act continu de moarte și
viață.
Mamă răstignită, privindu-te compătimesc durerile tale; sunt de nedescris. Aș vrea
să transform ființa mea în limbă și voce pentru a te compătimi, dar dinaintea acestor
mari dureri compătimirea mea este nimic. Așadar chem îngerii, chiar însăși Preasfânta
Treime și mă rog să pună împrejurul tău armoniile lor, bucuriile lor și frumusețea lor,
pentru a îndulci și compătimi durerile tale intense; să te susțină în brațele lor și să-ți
schimb în iubire toate chinurile tale..
Iar acum abandonată Mamă, mulțumesc în numele tuturor, pentru tot ceea ce ai
suferit și te rog pentru acest amar abandon, să vi să mă asiști în momentul morții mele...
Când o să fiu singură și abandonată de toți, în mijlocul miilor de agitări și teamă vino tu
atunci să-mi dai compania pe care de multe ori ți-am făcut-o în viață, vino și asistă-mă,
așează-te alături de mine și pune pe fugă dușmanul; spală sufletul meu cu lacrimile tale,
acoperă-mă cu Sângele lui Isus, îmbracă-mă cu meritele sale, înfrumusețează-mă și
reânsănătoșește-mă cu durerile tale cu toate chinurile și faptele lui Isus, iar în virtutea
lor fă să dispară toate păcatele mele, dându-mi o totală iertare. Iar când îmi dau
sufletul, primește-mă în brațele tale, așează-mă sub mantia ta, ascunde-mă din privirea
dușmanului, ia-mă din zbor la Cer și așează-mă în brațele lui Isus. Așa rămânem
înțeleși Mama mea dragă!

91
 Iar acum te rog să redai compania pe care ți-am făcut-o azi tuturor celor care sunt în
agonie. Fi Mama tuturor; sunt momente extreme și avem nevoie de mare ajutor. De
aceea nu nega nimănui responsabilitatea ta maternă.
Un ultim cuvânt: în timp ce te las, te rog să mă închizi în Inima Preasfântă a lui Isus,
iar tu, îndurerată Mama mea, fă-mi de santinelă, așa încât Isus să nu mă dea afară, iar
eu chiar dacă o să vreau, să nu pot ieși. Așadar îți sărut mâna maternă, iar tu
binecuvântează- mă.
FIAT

„Ah, dacă FIAT-UL Divin nu ma-ar fi susținut... eu aș fi fost moartă

de multe ori pentru câte dureri a suferit Fiul meu drag!”
(„Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine”– a 27 - Zi)

92