20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 20 aprilie 2014

Text: Coloseni 3: 1 – 3
Titlu: Implicaţiile Învierii
Vorbitor: Beniamin Fărăgău

I. Introducere
Hristos a înviat!

Textul din ziua de astăzi vorbeşte despre implicaţiile învierii Domnului Isus Hristos. Duminica
Învierii nu poată fi ruptă de Vinerea Mare. Imaginaţi-vă un mormânt în care au intrat ucenicii şi au
văzut giulgiul, ca şi cum trupul ar fi fost în continuare în el, dar gol, ştergarul de pe cap era
împăturat şi pus deoparte, piatra dată la o parte şi puterea învierii apărând înaintea lor în ziua aceea.

Dar duminica Învierii nu poate fi ruptă de Vinerea Mare. Pavel vorbeste şi despre una şi despre alta
aceleiaşi biserici, în aceeaşi scrisoare, în acelaşi text. În cap.2:20 el spune: Dacă aţi murit împreună
cu Hristos – şi asta este Vinerea Mare; iar cap.3:1 continuă cu Dumineca Învierii: Dacă deci aţi
înviat împreună cu Hristos. Noi ne-am bucura să începem viaţa creştină cu învierea; şi, într-adevăr,
prin învierea Domnului Isus Hristos am fost născuţi din nou, la o nădejde vie, la o moştenire
nestricăcioasă, neîntinată, care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru noi.

II. Viaţa creştină începe în Vinerea Mare, dar nu se opreşte

acolo
Dar practic viaţa noastră, viaţa de creştin, începe în Vinerea Mare. Şi acolo, în mormântul
Domnului Isus Hristos, s-au îngropat două lucruri, două feluri de lucruri. În primul rând v.20
continuă: Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii ... Cred că
odată cu Hristos au fost îngropate toate încercările nereuşite ale omului de a se împăca cu
divinitatea.

Am fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui, suntem religioşi în structurile noastre. Oriunde ai
umbla în istorie în lumea aceasta, oamenii au căutat pe Dumnezeu, au căutat mijloace de a se
apropia de El, de a se împăca cu El. Dar Domnul Isus Hristos atunci când a zis: Eu sunt calea,
adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine – practic a anulat orice altă încercare,
deschizând drumul spre casă, drumul spre Tatăl. Şi lucrul acesta l-a făcut pentru că El şi numai El a
putut plăti în Vinerea Mare păcatele noastre ale tuturor.

De aceea Pavel le scrie colosenilor. Ca şi astăzi şi ei erau încolţiţi de tot felul de idei care li se
îmbiau ca să se apropie de Dumnezeu. Versetul 8 din cap.2 spune: Luaţi seama ca nimeni să nu vă
fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale
lumii, şi nu după Hristos. Versetul 16 continuă: Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare
sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de
Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, trupul este a lui Hristos.

Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi
închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă,
prin gândurile firii lui pământeşti, şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-1-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.
Odată cu Hristos s-au îngropat toate încercările nereuşite ale omului, ale omenirii, de a se împăca cu
Dumnezeu.

Dar în Vinerea Mare s-a mai întâmplat ceva: împreună cu Hristos a fost îngropată întreaga omenire;
şi tu şi eu am ieşit din giulgiul acesta, pentru că acolo am fost şi noi, în coapsele Domnului Isus
Hristos. După cum toţi am fost în Adam, în coapsele lui, şi de aceea purtăm într-un fel semnele
păcatelor lui, tot aşa toţi am fost în al doilea Adam, începătorul unei noi rase umane, în Cel care a
venit să mântuiască planeta aceasta din căderea primului Adam.

Aşadar, nu doar Hristos a murit faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, ci şi noi am murit
împreună cu El faţă de ele. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale
lumii, continuă v.20, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu
lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi
sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o
închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării
firii pământeşti.

Relaţia cu Dumnezeu – şi aş vrea să subliniez relaţia cu Dumnezeu – nu poate fi mijlocită, nu

poate fi garantată, nici de reguli alimentare, nici de ritualuri religioase, nici de experienţe mistice,
chiar dacă ai avut vedenii şi ai văzut îngeri, şi nici de practici ascetice. Poate că toate acestea îşi au
locul şi rolul lor în purtarea în mod aspru cu trupul nostru, cum spune Pavel, dar nu în felul acesta te
apropii de Dumnezeu. Scoateţi-l pe Hristos şi toate acestea nu au niciun rost, niciun preţ, împotriva
gâdilării firii pământeşti. Ele sunt doar nişte învăţături şi porunci omeneşti, doar o încercare a firii
noastre de a ne apropia de Dumnezeu.

Dar Hristos nu a murit în Vinerea Mare doar pentru învăţăturile începătoare ale lumii, pentru
filosofiile sau religiile care croiesc sau încearcă să croiască un drum spre Dumnezeu, ci a murit
pentru păcatele întregii lumi. Ascultaţi implicaţia acestui fapt, Romani cap.6:10-11: Fiindcă prin
moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o
trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru
Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

Daţi-mi voie să elimin din text acel – în Isus Hristos, Domnul nostru. Ştiţi ce ar rămâne din viaţa
creştină? O încercare de a zice: am murit faţă de păcat, am înviat pentru Dumnezeu, am murit faţă
de păcat... Ar fi încantaţii inutile, pentru că nu te ajută la nimic. Dacă nu aş fi fost împreună cu
Hristos în mormânt şi dacă nu aş fi înviat împreună cu Hristos, cum spune Pavel, ce mă socotesc eu
sau ce gândesc eu nu ar avea absolut nicio valoare. Baza obiectivă este acolo, în această realitate
istorică a morţii şi învierii Domnului Isus Hristos.

Aşadar, viaţa creştină începe în Vinerea Mare dar nu se opreşte acolo.

Hristos a înviat! După moartea împreună cu Hristos urmează şi o înviere împreună cu El, Coloseni
3:1: Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade
la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit
şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa voastră,
atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

De fiecare Paşte după ce ne salutăm unii pe alţii cu „Hristos a înviat!” „Adevărat că a înviat!”,
cântăm cântarea: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte
viaţă dăruindu-le”. Nu ştiu ce simţiţi dumneavoastră cântând aceste cuvinte, dar este un mesaj de

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-2-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

biruinţă, un mesaj în care în sfârşit lupta cu păcatul, lupta cu cel rău, lupta cu Satana, cu şarpele,
pare să fi fost câştigată. Aproape că ai spune, după ce ai terminat de cântat: „În sfârşit! ce este greu
a trecut”.

Mă întorc cu vreo 35 de ani în urmă şi îmi aduc aminte de o experienţă a familiei noastre. Andreea
era mititică, Filip o ţinea pe Nora de fustă şi Benişor avea vreo cinci ani şi deja făcea paşi cu noi cu
un mic rucsăcel în spate. Noi, cu două valize imense şi cu o plasă plină cu scutece, ne-am dus să
facem concediul la mare. Ne-am târât cumva până la aeroport, am urcat, şi tot drumul până la
Constanţa stewardesele nu au ştiut cum să liniştească ba pe unul, ba pe altul: îi dureau urechile;
când termina unul de urlat începea celălalt.

În sfârşit am ajuns! Am coborât. Am ajuns cumva în centrul Constanţei, am luat troleibuzul şi am

ajuns la Mamaia. Aveam biletele, dar nu ştiam unde-i hotelul,. Ne-am luat valizele şi pruncii şi ne-
am târât cumva până în uşa hotelului. Am intrat în hol şi am cerut cheia să intrăm în sfârşit, după
toată oboseala, să ne aşezăm într-un fotoliu sau să ne întindem în pat. Recepţionera ne spune: „Ne
pare rău, mai trebuie să aşteptaţi, camerele nu sunt gata. Am aşteptat o oră, o oră şi jumătate; în
sfârşit am primit cheia. Am târât valizele şi pruncii, am deschis uşa, le-am trântit toate în mijlocul
camerei, eu am căzut într-un fotoliu şi am zis: „Uf, în sfârşit, sunt în concediu!”

Nu vă spun ce s-a întâmplat mai departe. Dar câţi dintre noi nu ne imaginăm viaţa creştină în acest
tipar. Nu ştiu dacă şi voi aţi avut zbaterile mele. Eu am crescut într-o familie creştină, cântam în cor,
aveam chitara după gât, dirijam corul, cu toate acestea, când am ajuns acolo, în faţa lui Hristos –
ştiţi primul tablou din Coloseni: Noi în faţa Lui punându-I întrebările – am avut o frământare
incredibilă! Ştiu că o lună de zile, când intram în adunare, izbucneam în plâns, nu mai ştiam ce-i cu
mine, ziceam că am înnebunit. Până într-o duminecă dimineaţa, când, în sfârşit, am capitulat. A
urmat botezul. Ca şi cum aş fi primit cheia de la camera de hotel. Am deschis uşa şi am zis: „Lupta
s-a terminat!”

III. Umblaţi după lucrurile de sus

Ce-i viaţa creştină, viaţa de după învierea noastră împreună cu Hristos? Pavel foloseşte două
cuvinte, nu promit prea multe, „a umbla” şi „a gândi”: umblaţi şi gândiţi-vă. Dacă deci aţi înviat
împreună cu Hristos, umblaţi după lucrurile de sus. Traducerea nu este foarte fericită, dar nici dacă
aş schimba cuvântul pe care-l foloseşte Cornilescu în toate celelalte texte din Noul Testament tot nu
mă ajută prea mult. În celelalte texte el spune: „căutaţi lucrurile de sus”; poate că acesta cuvânt are
mai multă forţă. A umbla după cele de sus – umbli când ai timp, când nu eşti tare obosit. A căuta
cele de sus este ca şi cum ţi-ar lipsi ceva şi ai vrea să câştigi lucruri sau să găseşti lucrul pe care l-ai
pierdut sau pe care-l cauţi. Şi apoi continuă: Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ,
căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Ca să înţelegem totuşi forţa acestor cuvinte aş lua trei texte din Noul Testament care folosesc exact
acelaşi termen în limba greacă. În primul rând este vorba de fuga în Egipt a lui Iosif şi a Mariei cu
pruncul, pentru că Irod căuta să-l omoare. Doisprezece ani mai târziu, sfinţii părinţi coboară cu Isus
Hristos la doisprezece ani în Ierusalim ca să se închine la Templu; probabil că era momentul în care
El era uns între bărbaţii lui Israel. Şi al treilea text este o pildă a Domnului Isus Hristos cu oaia
rătăcită. Daţi-mi voie să le iau pe rând şi să vă port pe scenă în dreptul acestor texte.

Pruncul s-a născut; nu ştiu cât timp avea când, într-o noapte, un înger a venit la Iosif şi a zis:
„Iosife, scoală-te, ia pruncul, şi fugi în Egipt şi rămâi acolo până-ţi voi spune eu, căci Irod are să
caute – ăsta este cuvântul – să caute pruncul ca să-l omoare. Irod umblă să omoare pruncul”, ştiţi

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-3-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

istoria. Magii nu s-au mai întors la Irod. Irod înfuriat a zis: „un împărat al lui Israel?” – era nebun
oricum, şi-a ucis doi dintre fii şi nevasta, ce era pentru el un prunc? Dacă aş lua „Irod umblă să
omoare pruncul”, mi-aş putea imagina că Irod s-a pornit să caute pruncul; l-a căutat aici, l-a căutat
acolo, a văzut că nu-i – nu-i! Un prunc. Ce poate fi un prunc? Nu, istoria continuă altfel: în mânia
lui – şi asta este forţa cuvântului – în mânia lui şi-a trimis oştenii şi a colindat împrejurimile
Betleemului, şi toţi copiii sub doi ani au fost măcelăriţi, toţi copiii de parte bărbătească. Poate că
acum ne putem imagina forţa acestui cuvânt „să umblaţi”.

Doisprezece ani mai târziu, din Nazaret, Iosif şi Maria împreună cu Isus şi cu toţi sătenii, toţi cei din
cetatea Nazaretului, au pornit spre Ierusalim. Era una din sărbătorile lui Israel. Isus Hristos venea cu
ei; a intrat în Templu, probabil că acolo a fost ritualul. După ce s-au terminat sărbătorile au pornit
spre casă. Era de obicei un puhoi de oameni. Isus era cu verişorii lui, cu prietenii lui, cu vecinii, şi la
un moment dat părinţii bagă de seamă că nu-i copilul. Îl caută peste tot şi când nu-l găsesc, în Luca
cap.2:45-46 ni se spune: s-au întors la Ierusalim să-L caute – acesta este termenul. După trei zile L-
au găsit în Templu şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Maria a
venit tremurând în faţa Domnului Isus şi a zis: „Fiule, pentru ce te-ai purtat aşa cu noi? Iată că
tatăl tău şi cu mine Te-am căutat cu îngrijorare.” Nu ştiu dacă vă puteţi imagina inima Mariei în
cele trei zile, căutarea celor doi în cele trei zile. Ei umblau, căutau lucrurile de sus fără să fi ştiut
precis ce caută.

Daţi-mi voie să închei cu pilda cu oaia rătăcită. În Luca cap.15 sunt mai multe pilde: oaia rătăcită,
banul rătăcit şi fiul rătăcit. „Care om dintre voi, spune v.4, dacă are o sută de oi şi pierde una
dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până o
găseşte?” sau se duce după cea pierdută şi o caută până o găseşte.

Priviţi cele două instanţe: se căuta un copil sau se căuta o oaie. Aş putea să-mi imaginez, dacă aş fi
în locul păstorului, că, da, o oaie este valoroasă, şi mă duc să o caut; dar, dacă am colindat toate
coclaurile, toţi spinii, toate râpele, şi a venit seara şi întunericul şi oile mele sunt pe izlaz, m-aş da
bătut la un moment dat şi m-aş întoarce la cele nouăzeci şi nouă; cel puţin să nu-mi mai fure leul
sau lupul încă una. V-aţi putea imagina ca Maria şi Iosif să fi făcut la fel când a căzut seara? Să
zică: „Nu-i. Hai să mergem înapoi în Nazaret.” Nu, ei L-au căutat trei zile!

Dacă am înviat împreună cu Hristos să umblăm, să căutăm, lucrurile de sus până când vom ajunge
să ne bucurăm de ele, până le vom găsi, până când ele vor deveni o realitate în adâncurile noastre, în
fiinţa noastră, în relaţiile noastre. Acesta este mesajul textului, astea sunt implicaţiile învierii. Dacă
aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.
Dar apoi Pavel adaugă al doilea cuvânt: Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Deci, umblaţi după
lucrurile de sus, şi când umblarea a încetat continuaţi-o în gândurile voastre: gândiţi-vă la lucrurile
de sus.

Mă întorc înapoi la Maria şi Iosif când Îl căutau pe Isus la doisprezece ani. S-au întors în Ierusalim
să-L caute, şi textul spune: după trei zile L-au găsit în Templu. Naratorii Scripturii lasă suficiente
goluri ca imaginaţia noastră să poată construi mai departe, să poată face punţi peste goluri. Vă puteţi
imagina ce s-a întâmplat de-a lungul celor trei zile? Seara în Ierusalim începea la ora 18, ora
noastră, şase după-masa; sunau trompetele de pe zidul Templului, se închideau uşile cetăţii, lumea
se retrăgea în case şi venea noaptea, pentru că dimineaţa începea devreme; la 5:45 suna trâmbiţa şi
toată viaţa începea să mişte în Ierusalim.

Imaginaţi-i pe sfinţii părinţi. S-au aciuat, probabil, unde stătuseră în timpul sărbătorii, le-au spus ce
s-a întâmplat, au pus capul pe pernă, pe paie, nu ştim exact pe ce, şi poate că Iosif a adormit, cum

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-4-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

fac bărbaţii. Uitaţi-vă la Maria care se foşnea în aşternutul ei, se întorcea de pe o parte pe alta, se
gândea: unde ar putea fi pruncul? Observaţi, când am terminat umblarea punem capul pe pernă, dar
atunci începe gândirea. Şi în felul acesta umblarea şi gândirea creează ciclul celor 24 de ore; şi dacă
Dumnezeu îţi dă harul să şi visezi la lucrurile la care te-ai gândit, nu te opreşti o clipă.

De ce e important să ne gândim? Când Iosua se pregătea să intre în luptă în cap.1:8, Dumnezeu îi

spune: Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând
să faci tot ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale şi atunci vei lucra cu
înţelepciune. Dacă veţi răsfoi cartea Iosua, veţi vedea un lucru interesant: Dumnezeu vorbea cu el
noaptea şi-i spunea strategia pe care trebuie să o aplice. În zorii zilei, probabil cu noaptea în cap,
Iosua îşi chema generalii şi le spunea ce au de făcut. Întotdeauna am rămas uimit şi am zis:
Incredibil conducător! Da, pentru că el nu s-a mulţumit să umble doar, ci el a cugetat, a gândit, a
stat de vorbă cu Dumnezeu când nimeni nu era în jurul lui. Iar când au venit zorile a putut să dea
ordinele de luptă.

Sau daţi-mi voie să spicuiesc câteva versete din Psalmul 119, începând cu v.15: Mă gândesc adânc
la poruncile Tale şi cărările Tale îmi sunt sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit
Cuvântul Tău. Versetul 48: Îmi întind mâna spre poruncile Tale, pe care le iubesc. Vreau să mă
gândesc – nu oricum, ci – adânc la orânduirile Tale. Versetul 52: Mă gândesc la judecăţile Tale de
odinioară, Doamne, şi mă mângâi. Sau versetul 148: O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid
ochii ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă
gândesc la ea.

Când în felul acesta te gândeşti la lucrurile de sus, gândirea va genera umblarea, gândirea va
controla umblarea. Când Domnul Isus Hristos ne naşte din nou începe aici: ne înnoieşte în duhul
minţii noatre; avem o metanoia, o schimbare a gândirii, a raportării noastre la Dumnezeu, a
raportării la adevărurile Lui. Şi în momentul în care gândirea noastră se schimbă, vom observa,
chiar dacă trupul nostru este supus morţii din pricina păcatului, că încetişor gândirea trage după ea
umblarea. La o astfel de gândire se referă Pavel când spune: Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la
cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Daţi-mi voie să mă întorc în Ierusalim. Mă uit la Iosif, el doarme, o văd pe Maria foşnindu-se,
întorcându-se de pe o parte pe alta, nu putea să închidă ochii, nu avea linişte. Prin minte îi trec tot
felul de evenimente; îşi aduce aminte de noaptea aceea în care Iosif a scuturat-o şi i-a zis: „Scoală-
te, ia pruncul, trebuie să fugim în Egipt! Irod caută pruncul să-L omoare. Un înger al Domnului a
venit la mine şi mi-a spus.” Înfrigurată, a luat pruncul şi au plecat în Egipt.

Dar apoi şi-a adus aminte de momentul acela în care, în Nazaret, în chilia ei sărăcăcioasă, a intrat
lumina, arhanghelul Gavril, şi a început să-i vorbească despre pruncul pe care-l va naşte în chip
miraculos. Şi-a adus aminte de cuvintele lui: „El va fi chemat Fiul Celui preaînalt şi Dumnezeu,
Tatăl Lui, Îi va da scaunul de domnie al tatălui său David.” Apoi şi-a adus aminte de momentul
intrării în Ierusalim, doar cu trei zile în urmă, momentul intrării în Ierusalim în care pruncul abia a
aşteptat să intre în Templu; şi când a intrat în Templu a început să se uite în jur şi a îngânat: „Casa
Tatălui Meu”. L-a scuturat pe Iosif şi a zis: „Scoală-te, hai să fugim la Templu!”

Nu ştiu dacă înţelegeţi modul în care gândirea îţi poate determina şi controla umblarea. Ascultaţi-l
pe psalmist în Psalmul 119, versetele 59 şi 60: Mă gândesc la căile mele şi-mi îndrept picioarele
spre învăţăturile Tale. Observaţi, gândirea controlează umblarea. Mă gândesc la căile mele şi-mi
îndrept picioarele spre învăţăturile Tale. Mă grăbesc şi nu preget să păzesc poruncile Tale.

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-5-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Sau Psalmul 1. Începe cu umblarea, dar aş vrea să notaţi felul în care gândirea te ajută în umblare
şi-ţi controlează, îţi direcţionează şi-ţi călăuzeşte umblarea: Ferice de omul care nu se duce la sfatul
celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Dar
de unde are puterea aceasta? De unde îi vine puterea aceasta? Versetul 2: Ci îşi găseşte plăcerea în
Legea Domnului, şi zi şi noapte – se gândeşte – cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă
un izvor de apă, care-şi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe duce
la bun sfârşit.

Dar ascultaţi v.4: Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava... Dar oare de ce? Pentru că nici nu
gândesc, nici nu umblă după cele de sus; gândesc şi umblă după cele de pe pământ – ca pleava pe
care o spulberă vântul. De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în
adunarea celor neprihăniţi. Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor
duce la pieire. Gîndul câştigării premiului ceresc, premiul alergării, ar trebui să ne însufleţească zi
şi noapte.

Dar poate vă întrebaţi: cum este posibil astăzi, într-o lume aglomerată, lucrul acesta? Foarte simplu.
Cum îşi va ţine tânărul cărarea – sau umblarea – curată? Îndreptându-se după Cuvântul Domnului.
Ştiţi ce face el ca să fie lucrul acesta posibil? Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc
împotriva Ta. Faceţi odată recensământul minutelor din 24 ore, vedeţi câte clipe pierdute aveţi.
Răscumpăraţi-le! Zilele sunt rele. Memoraţi Scriptura, adunaţi-o, citiţi-o în fiecare dimineaţă. Nu
porni la drum fără ea. Vei avea la ce gândi, la ce medita; în timp ce stai în staţia de autobuz poţi
răsfoi versetele pe care le memorezi, poţi repeta un verset.

Viaţa creştină este deci zugrăvită de Pavel prin aceste două cuvinte care se completează unul pe
celălalt: Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos
şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus... Acum, dacă v-aş lăsa aici, poate că
îmi veţi spune: dar ce înseamnă să umbli după lucrurile de sus? Care sunt ele? Îl las pe Pavel să dea
răspunsul şi voi citi din cap.3 de la v.12-17:

IV. Ce înseamnă a umbla după lucrurile de sus

Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu... Numai cei care au înviat împreună cu Hristos sunt aleşi
ai lui Dumnezeu, cei care nu au înviat sunt aleşii lui Satan. Sunt doar două împărăţii, doar doi
dumnezei. Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă
plină de îndurare – dar aş vrea să observaţi ciudăţenia acestei afirmaţii, este practic o gândire
ebraică turnată în straie greceşti: tu îmbraci ceva pe tine, nu îmbraci în tine lucruri. Or, aici este
vorba de „în tine”, de sursa sau pupitrul de comandă, de izvorul fiinţei tale: Păzeşte-ţi inima mai
mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

Şi textul spune: ...îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe,

cu îndelungă răbdare. Astea sunt lucrurile de sus. Textul continuă: Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi,
dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa
iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate aceste lucruri, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este
legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să
stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în
voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu
cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu
cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu
Tatăl.

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-6-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Ce înseamnă să umblăm după lucrurile de sus? Înseamnă să ne îmbrăcăm cu o inimă plină de

îndurare, cu bunătate, cu îngăduinţă unii faţă de alţii, şi dacă chiar avem pricină să ne plângem, cu
iertare unii faţă de alţii, cu dragostea care crede totul, iartă totul, nădăjduieşte totul, cu pacea lui
Hristos care stăpâneşte în inimile noastre, cu Cuvântul lui Hristos care locuieşte din belşug în noi.

Ştiţi care este dictonul celui rău de când e istoria? Daţi-le mult de lucru să nu aibă vreme să umble
după năluci. Noi ne numim creştini. Credem că Hristos a înviat şi am înviat împreună cu El.
Credem că Dumnezeu nu e un om ca să mintă – Ce a promis, El va face. Şi ascultaţi ce ne-a promis,
Matei 6:33: Căutaţi – acesta este termenul – mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui,
şi toate aceste lucruri - mâncarea şi îmbrăcămintea – vi se vor da pe deasupra. Şi dacă aveţi ce
mânca şi ce îmbrăca vă este de ajuns. Credinţa noastră se vede în umblarea noastră sau mai bine zis
în lucrurile după care umblăm, în lucrurile care ne frământă, ziua şi noaptea, gândul.

Ce înseamnă sau care sunt lucrurile de sus? ...dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri
nu este lege. Asta este roada Duhului, Galateni 5:22.

Din v.4 din Coloseni cap.3 am sărit în v.12 ca să las în dimneaţa Învierii gustul acesta al lucrurilor
de sus. Dar există o problemă, şi problema v-aş ilustra-o printr-o întâmplare pe care am trăit-o în
toamna anului trecut. Am fost în Italia şi, între biserici, în fiecare seară a trebuit să fug într-un oraş
să predic, cineva ne-a dus să mâncăm nişte mititei într-un loc foarte frumos. Era pe malul unui lac
uriaş în Italia, şi acolo, cândva, un patron avea o fabrică. În timpul războiului nemţii au cucerit tot
locul, au transformat-o în fabrică de hidroavioane, existau şi pistele prin care lansau hidroavioanele
în apă. Era un munte care, foarte bine a fost ales, nici măcar avioanele nu puteau bombarda casa
omului respectiv, pentru că treceau peste munte, peste casă. Era un tunel care te scotea pe sub
munte până pe malul lacului. Un loc absolut feeric, cu ieşire la lac. Din păcate totul era în paragină.
Casa unde locuise patronul respectiv nu avea geamuri, uşi, mizerie pe dinăuntru. Toate hangarele şi
halele dărâmate, prăbuşite, lemnele putrezite, acolo, în mijlocul acestui loc feeric, bălării, murdării.

O fundaţie primise locul respectiv. Neştiind ce să facă cu el, au pus pe un român să o îngrijească. A
umplut-o cu găini şi răţuşte şi cu toate cele pe acolo, nici nu ştiai pe unde să calci. Mi-am zis: dacă
ar veni un investitor şi ar lua locul acesta cu ieşire la mare. M-am imaginat cumpărând terenul acela
şi dorind să construiesc ceva nou, frumos, ceva din lucrurile de sus pe el. Da, dar era o problemă:
era plin de dărâmături, de molozuri, de mizerie, de ... Degeaba aş fi venit cu cel mai fantastic plan.
În primul rând ar fi trebui să aduc o echipă care să scoată toată murdăria, molozul şi mizeria de pe
locul respectiv şi să las terenul viran; să mă uit la planurile lucrurilor de sus şi să încep să
construiesc. Spuneţi-mi, nu-i la fel în viaţa noastră?

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos să nu vă imaginaţi că terenul vieţii voastre este ca un loc
viran în care vine Hristos cu planurile şi începe să pună lucrurile noi pe el. În niciun caz. Daţi-mi
voie să recitesc textul, să merg mai departe. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi
după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus nu
la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când
se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă.

De aceea – începeţi curăţenia – omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia,
patima, pofta rea, lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui
Dumnezeu peste fiii neascultării. Din numărul lor eraţi şi voi odinioară când trăiaţi în aceste
păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire,
de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-7-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre
cunoştinţă după chipul Celui ce l-a făcut, dacă aţi înviat împreună cu Hristos.

Nu ştiu dacă aţi umblat vreodată iarna prin pădure. Frunzele se veştejesc, dar se încăpăţânează să
stea atârnate de crengile copacului, şi dacă ai fi destul de departe şi nu ai vedea bine culorile ai zice
că pomul e încă verde. Dar vine primăvara şi viaţa începe să pompeze dinlăuntru înspre afară şi
când pleznesc mugurii aruncă moartea jos şi vine viaţa la lumină şi totul se umple de verdeaţă şi
flori.

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, nu cumva să vă imaginaţi că începe concediul. Nu există
niciun cuvânt în tot textul nostru care să sugereze: În sfârşit! Pot să mă arunc în fotoliu, să las
mâinile jos, dau drumul la vâsle, pentru că a început concediul. Nu ştiu ce simţiţi dumneavoastră
citind astfel de texte, dar mie îmi vine să spun: „Dacă nici după ce am înviat împreună cu Hristos nu
am linişte şi odihnă, atunci dă-o-ncolo! Mai bine fac şi eu ce-ar fi făcut un păstorul nepăsător: nu
am găsit-o, nu am găsit-o... Mă întorc cel puţin la cele nouăzeci şi nouă.” Înainte de a vă da bătuţi aş
vrea să vă dau o veste bună: Hristos a înviat!

V. Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva

noastră?
Şi ce dacă a înviat? La ce mă ajută? Dacă şi cel care a înviat din morţi are de dus o bătălie: mai întâi
să omoare tot ce-i vechi, să cureţe terenul şi apoi cu trudă să adune în viaţa lui tot felul de lucruri cu
care nu e obişnuit, pentru că eu nu sunt obişnuit cu iertarea, cu îndelunga răbdare, cu bunătatea, cu
smerenia, cu blândeţea, nu sunt în firea mea. Eu sunt obişnuit cu celelalte: cu mânie, cu vrăjmăşie,
cu astea am crescut, astea ţin de mine. Şi ce dacă a înviat Hristos?

Daţi-mi voie să închei cu câteva versete din prima rugăciune a lui Pavel din Efeseni. Şi asta este
rugăciunea pentru mine, pentru casa mea, pentru noi toţi cei care astăzi sărbătorim învierea
Domnului Isus. Pavel, după ce a mulţumit lui Dumnezeu pentru ceea ce exista în viaţa efesenilor, în
v.17 continuă: Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un
duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui şi să vă lumineze ochii inimii, ca să
pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi...
Duminica trecută am văzut că această bogăţie a slavei moştenirii Lui în sfinţi o adunăm tocmai
dezbrăcând şi îmbrăcând, în fiecare moment. Este ca bulgărele acela care creşte de la un pas la altul;
este ca pâinea de toate zilele pe care ne-o dă Dumnezeu în fiecare zi.

... nădejdea chemării Lui, bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi – dar asultaţi v.19 – şi care este faţă
de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a
desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa în
locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie
şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.

Hristos a înviat şi atâta vreme cât stăm în Cel care a biruit moartea, stăm în locul biruinţei. Câtă
vreme suntem în Hristos, puterea învierii lucrează şi în noi, credincioşii. Aţi văzut oameni vechi
înnoindu-se? Aţi văzut curvari vindecaţi? Hoţi transformaţi în propovăduitori ai lui Hristos? Dar
întrebarea mea pentru tine este: Dacă ai înviat împreună cu Hristos – da, simt şi eu, simţi şi tu lupta,
dar – vezi paşi spre biruinţă? Bogăţia slavei, moştenire adunându-se în tine, un caracter schimbat,
chipul tău modelat după chipul Domnului Isus Hristos?

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-8-
20 aprilie 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Domnul Isus este cinstit cu noi. Când pornim pe urmele Lui, ne spune: Vulpile au vizuini, păsările
cerului au cuiburi, Fiul omului nu are unde-şi pleca capul. Mai vrei să vii după Mine? Dacă cineva
îţi induce o imagine greşită, îţi vei frânge gâtul la al doilea pas. De aceea citeşte Biblia cu ochii
deschişi şi acceptă ce spune Scriptura: viaţa creştină nu e concediu, e război. Dar este război pe
urmele Împăratului, pe urmele învingătorului. Şi chiar dacă avem de luptat – Dacă Dumnezeu este
pentru noi, cine va fi împotriva noastră? Diavolul? Îngerii lui? Mama, tata, vecinii, şefii mei? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Cum altfel aş putea termina decât: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor
din morminte viaţă dăruindu-le!

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-9-