Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Încet-încet, printre oameni, un părinte înalt, dar aplecat de spate, pășea smerit. După felul
cum privea bătrânul stareț spre fiecare om, parcă liturghisea, îndreptând cădelnița spre
fiecare icoană. Pe unii îi binecuvânta, unora le răspundea și îi miruia. Însă pe toți îi lua în
suflet numai printr-o simplă privire. O imagine desprinsă din viețile apostolilor ‒ mi-am
spus. Purta multe boli, însă suferința trupului nu-i umbrea bucuria din suflet, pe care știa să
o transmită și celorlalți. În ultimele clipe ale vieții, părintele le zicea ucenicilor: „Nu vă
descurajați, vom comunica duhovnicește. Dragostea este mai presus de toate, dragostea
învinge orice!”. Deși înconjurat tot timpul de evlavia creștinilor, părintele Iona își cerea
mereu iertare și se simțea stingherit de cinstirea omenească. Cu toții cunoșteau unica și cea
mai mare armă a părintelui: Iubirea, iubirea, iubirea.
Părintele Iona s-a născut în orașul Kirovograd din Ucraina, în ziua de 10 octombrie 1925,
într-o familie numeroasă de țărani evlavioși, cu 11 copii. La botez a primit numele de
Vladimir, fiind al nouălea copil. După terminarea școlii primare se mută împreună cu
familia în Georgia și este nevoit să lucreze din greu pentru a supraviețui foametei. În
timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat în domeniul petrolier, iar mai apoi ca
miner. După război, s-a mutat în Republica Moldova și a locuit în satul Catranîc din
raionul Fălești. S-a căsătorit și a avut copii, iar pentru a-și întreține familia muncea ca
tractorist. În tinerețe a fost un om dur, puternic și mândru, caracter modelat de mediul rural
socialist în care a crescut, al oamenilor „colhoznici”. Dar la vârsta de 40 de ani s-a
îmbolnăvit foarte grav de tuberculoză. În spital, văzând cum oamenii mor în jurul său, a
făgăduit lui Dumnezeu că dacă îl va vindeca, își va schimba viața și se va face călugăr.
Simțind nevoia unui îndrumător duhovnicesc și auzind de unii monahi – „Pustnicii din
Caucaz” – care trăiau în Abhazia, a plecat să-i cerceteze mergând pe jos, din Georgia, pe o
autostradă militară. Însă dintre toți stareții virtuoși pe care i-a cunoscut, cea mai profundă
influență asupra vieții sale spirituale a avut-o Sfântul Kukșa din Odessa († 1964), ale cărui
sfaturi le-a păstrat până la sfârșitul zilelor. Acesta l-a binecuvântat pe „șoferul de
tractor” să meargă la Odessa, în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului. Căutând să-și
împlinească făgăduința, a avut de înfruntat numeroase piedici, pentru că în timpul acela
accesul la viața monahală era limitat de politica ateistă. Dar Dumnezeu a rânduit ca în anul
1971 să intre ca novice în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odessa. Cu toate că
nu a primit un loc unde să locuiască, părintele nu s-a descurajat. În apropierea mănăstirii,
pe malul mării, se aflau stânci de argilă. A săpat o peșteră și a viețuit aici pentru o vreme.
Mai bine de 15 ani a îndeplinit cele mai umile ascultări din mănăstire. Muncea fără
cruțare, chiar dacă suferise de tuberculoză. În data de 8 aprilie 1979 este tuns monah, iar la
data de 22 februarie 1990 este hirotonit preot, devenind păstorul multor suflete rătăcite și
îndurerate. Deși înconjurat tot timpul de evlavia creștinilor, părintele Iona își cerea mereu
iertare și se simțea stingherit de cinstirea omenească. Dar această evlavie a poporului era
modul firesc de a mulțumi pentru ajutorul primit prin rugăciunea sa.
Cei apropiați mărturisesc că era un adevărat isihast, petrecând cea mai mare parte a
timpului în tăcere și adâncit în rugăciunea inimii. Trăia prezența lui Dumnezeu și a Maicii
Domnului, folosind fiecare moment ca să-și țintuiască mintea în inimă, rugăciunea inimii
fiind singura care îi aducea pace și bucurie. Cu toții cunoșteau unica și cea mai mare
armă a părintelui: Iubirea, iubirea, iubirea. Străin de egoism și lăcomie, a fost un stâlp
al credinței, sădind sămânța cea bună în frățimea mănăstirii, în tinerii teologi și în creștinii
din diferite categorii sociale. Mereu înconjurat de mulțime, de oameni suferinzi, niciodată
nu s-a simțit împovărat. Purta multe boli, însă suferința trupului nu-i umbrea bucuria
din suflet, pe care știa să o transmită și celorlalți. În ultimele clipe ale vieții, părintele
le zicea ucenicilor: „Nu vă descurajați, vom comunica duhovnicește. Dragostea este
mai presus de toate, dragostea învinge orice!”.