Înălţarea Domnului

La 40 de zile după Înviere, Biserica prăznuieşte Înălţarea la cer a Mântuitorului, ultimul

eveniment din activitatea pamânteasca a Domnului Iisus Hristos. Naşterea şi Înălţarea
sunt cele două evenimente majore între care s-a desfăşurat opera de mântuire a lumii.
Două evenimente care alcătuiesc axa spirituală a creştinismului şi calea luminoasă a
mărturisirii lui Hristos, ca Domn şi Stapân al lumii.
Sfintele Evanghelii descriu în mod simplu evenimentul Înălţării Domnului. Domnul Iisus a
luat cu Sine pe ucenici în Betania, pe muntele numit al Măslinilor. Timp de 40 de zile, de la
Sfintele Paşti la Înălţare, Iisus s-a arătat de mai multe ori Apostolilor Săi pentru a le
adeveri realitatea Învierii Sale: „Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi
le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd un duh.
Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima
voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că
duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a
arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a
zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure
de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am
grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise
despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să
priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi
aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre
iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii
acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până
ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi
mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la
cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată
vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.” (Luca 24, 36-53). S-a
înălţat nu înainte de a le lăsa Apostolilor misiunea sfântă a propovăduirii Evangheliei la
toate popoarele pământului şi a botezării oamenilor în numele Sfintei Treimi: „Drept
aceea, mergând, învăţati toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh” (Mt. 28, 16-19).
Prin Înălţarea Domnului, activitatea Sa pământească lua sfârşit. Tot ceea ce se profeţise
prin prooroci, se împlinise. Acum se întorcea „întru ale Sale”, la slava Sa dumnezeiască
dintru care venise pentru a ne mântui. S-a înălţat fără să ne lase pe noi, oamenii, singuri,
părăsiţi de dragostea divină. Iisus a spus Apostolilor chiar în momentul Înălţării: “Iată, Eu
sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20), adică cu noi, toţi cei botezaţi întru
numele Sfintei Treimi. Înălţarea Domnului ne întăreşte credinţa că Iisus va reveni iarăşi,
întru slavă, aşa cum au spus cei doi îngeri care s-au arătat la Înălţare: „Acest Iisus care s-
a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum l-aţi văzut mergând la cer” (F. A. 1, 11).
Înălţarea Domnului este, totodată, o încredinţare a înălţării fiinţei noastre spre Împărăţia
lui Dumnezeu. În tradiţia populară românească, de Înălţare se prăznuieşte şi Ziua eroilor
neamului. A celor care s-au jertfit pentru ţară, pentru credinţă, pentru legea strămoşească
românească.