Sunteți pe pagina 1din 5

Luminândele și stihirile celor unsprezece Evanghelii de dimineața ale Învierii.

Luminânda 1
Cu Ucenicii să ne suim în muntele Galileii și prin credință să vedem pe Hristos, grăind că a luat
putere asupra celor de sus și asupra celor de jos. Să auzim cum învață a boteza toate neamurile în
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și că va fi împreună cu ei, precum a făgăduit,
până la sfârșitul veacului.
A Născătoarei
Cu Ucenicii împreună te-ai bucurat Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că ai văzut pe Hristos
înviat din mormânt a treia zi, precum a zis. Acestora s-a și arătat, învățându-i și arătându-le cele
mai bune și poruncindu-le a boteza, în Tatăl și în Fiul și în Duhul; ca să credem noi în învierea
Lui și să te mărim pe tine, Fecioară.
Stihira Evangheliei, glas 1
În munte mergând Ucenicii, pentru înălțarea cea de pe pământ, înaintea lor a stătut Domnul și s-
au închinat Lui. Iară Domnul, arătându-le că I s-a dat toată puterea în cer și pe pământ, i-a trimis
în lume ca să propovăduiască învierea Lui cea din morți și suirea la ceruri. Acestora le-a și
făgăduit că în veci va petrece cu ei Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor noastre.

Luminânda 2
Piatra văzând-o răsturnată, Mironosițele s-au bucurat, că au văzut pe un tânăr șezând deasupra ei,
care le-a zis: "Iată, Hristos s-a sculat! Spuneți Ucenicilor Lui: Mergeți mai întâi în Galileea,
acolo se va arăta vouă, precum a zis mai înainte prietenilor".
A Născătoarei
Îngerul a adus Fecioarei, mai înainte de zămislirea Ta Hristoase, vestea cea bună, zicându-i:
"Bucură-te!" Și tot îngerul a răsturnat piatra mormântului Tău. Acela a adus, în locul întristării,
semne de bucurie negrăită, iar acesta în locul morții, pe Tine, Dătătorule de viață,
propovăduindu-Te și mărindu-Te, și spunând femeilor și Ucenicilor învierea.
Stihira Evangheliei, glas 2
Cu miresme venind femeile, cele ce au fost cu Maria, și nepricepându-se cum vor putea să-și
împlinească dorirea, li s-a arătat piatra răsturnată și dumnezeiesc tânăr, potolind tulburarea
sufletelor lor, a zis: "S-a sculat Iisus Domnul. Pentru aceasta spuneți vestitorilor Lui Ucenici, să
meargă în Galileea și-l vor vedea pe El înviat din morți, ca pe dătătorul de viață și Domnul".

Luminânda 3
Că Hristos a înviat nimeni să nu se îndoiască, pentru că S-a arătat Mariei, apoi a fost văzut de cei
ce au mers la sat și celorlalți ucenici iarăși S-a arătat; pe care trimițându-i să boteze, El s-a înălțat
la cer, de unde S-a pogorât, întărind învățătura cu mulțime de semne.
A Născătoarei de Dumnezeu
Soare, cel ce ai răsărit astăzi din mormânt, ca un mire din cămară, și iadul ai prădat, și moartea ai
stricat, pentru rugăciunile celei ce te-a născut, lumină trimite-ne nouă, lumină care luminează
inimile și sufletele, lumină care îndreptează pe toți, să umble în cărările poruncilor Tale și în
calea păcii.
Stihira Evangheliei, glas 3
Mariei Magdalena, celei ce a vestit Învierea Mântuitorului cea din morți și arătarea, necrezând
Ucenicii, au fost mustrați pentru învârtoșarea inimii. Fiind apoi înarmați cu semne și minuni, la
propovăduire au fost trimiși. Și Tu, Doamne, la începătorul luminii, la Tatăl, te-ai înălțat. Iar ei
au propovăduit pretutindeni cuvântul, cu minuni încredințându-i. Pentru aceasta, luminându-ne
printr-înșii, mărim Învierea Ta cea din morți, Iubitorule de oameni, Doamne.
Luminânda 4
Cu fapte bune luminându-ne, să vedem pe bărbații cei ce au stătut de față, în haine strălucitoare,
în mormântul cel de viață purtător, mironosițele plecându-și fața le pământ. Învierea Celui ce
stăpânește cerul să o cunoaștem, și la mormântul vieții să alergăm cu Ioan și cu Petru, și de ceea
ce s-a făcut mirându-ne, să rămânem, ca să vedem pe Hristos.
A Născătoarei de Dumnezeu
"Bucurați-vă" zicând, ai schimbat întristarea strămoșilor, Doamne, aducând în lume bucuria
Învierii Tale. Deci, Dătătorule de viață, pentru ceea ce Te-a născut pe Tine, trimite lumina care
luminează inimile, lumina îndurărilor Tale, ca să strigăm Ție: "Iubitorule de oameni, Doamne,
mărire Învierii Tale".
Stihira Evangheliei, glas 4
Foarte de dimineață era, și femeile au venit la mormântul Tău, Hristoase, și trupul cel dorit de
dânsele nu s-a aflat. Pentru aceasta mirându-se ele, cei ce le-au stătut înainte în veșminte
strălucitoare le-au zis: "Ce căutați pe cel viu cu cei morți? S-a sculat, precum a zis mai înainte.
Nu vă mai aduceți aminte de cuvintele Lui?" Cărora crezând ele, au propovăduit cele ce au
văzut. Dar Ucenicii fiind încă zăbavnici, bunele vestiri li s-au părut a fi vorbe deșarte. Iar Petru a
alergat și văzând, s-a mirat întru sine de ceea ce se făcuse.

Luminânda 5
Viața și Calea, Hristos, din morți sculându-Se, împreună cu Cleopa și cu Luca a călătorit, de care
S-a și cunoscut în Emaus, când a frânt pâinea, ale căror suflete și inimi erau arzând, când le-a
grăit lor pe cale și le-a tâlcuit Scripturile despre cele ce a pătimit. Cu care să strigăm: "S-a sculat
și s-a arătat și lui Simon."
A Născătoarei de Dumnezeu
Laud mila Ta cea nemăsurată, Făcătorul meu; că pe Tine însuți Te-ai deșertat, ca să poți și să
mântuiești firea omenească cea dosădită. Și Dumnezeu fiind, ai primit din curată porunca lui
Dumnezeu-Tatăl a Te face om precum sunt eu, afară de păcat, și a Te pogorî până la iad, vrând
să mă mântuiești pe mine, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut, Stăpâne, întru tot milostive.
Stihira Evangheliei, glas 5
O, preaînțelepte judecățile Tale, Hristoase! Cum lui Ioan și lui Petru prin giulgiurile singure ai
dat a cunoaște Învierea Ta? Și cu Luca și cu Cleopa împreună călătorind ai vorbit, și vorbind, nu
îndată Te-ai arătat pe Tine? Pentru aceasta și învinuire ai luat, ca și cum ai fi fost străin în
Ierusalim, și n-ai fi fost părtaș până la sfârșit sfaturilor lor. Ci ca Cel ce toate spre folosul zidirii
le orânduiești, le-ai descoperit și proorocirile cele despre Tine și când ai binecuvântat pâinea, ai
fost cunoscut de dânșii, ale căror inimi și mai înainte de aceasta spre cunoștința Ta se aprindeau.
Ucenicilor, fiind adunați, iată, luminat li s-a propovăduit Învierea Ta, prin care miluiește-ne pe
noi.

Luminânda 6
Arătând că ești și om după ființă Mântuitorule, înviind din morți, cu mâncare Te-ai împărtășit și,
în mijloc stând, ai învățat pe ucenici botezul pocăinței. Și îndată Te-ai înălțat la cerescul Părinte,
și învățăceilor ai făgăduit a le trimite pe Mângâietorul. Mărire Învierii Tale, Celui ce ești
Dumnezeu și om.
A Născătoarei de Dumnezeu
Făcătorul făpturii și Dumnezeul tuturor trup omenesc a luat din preacurate sângiuirile tale,
Preasfântă Fecioară, și toată firea cea stricată a înnoit, lăsându-te după naștere ca și mai înainte
de naștere. Pentru aceasta pe tine toți cu credință te lăudăm, strigând: "Bucură-te, stăpâna lumii".
Stihira Evangheliei, glas 6
Tu, Hristoase, ești pacea cea adevărată pentru oamenii lui Dumnezeu, Pacea Ta dând-o
Învățăceilor, după Înviere, înfricați s-au arătat, părându-li-se că văd nălucă. Tu însă ai potolit
tulburarea sufletelor lor, arătându-le mâinile și picioarele Tale, dar necrezând ei încă, cu
împărtășirea mâncării și cu pomenirea învățăturilor le-ai deschis lor mintea, să înțeleagă
Scripturile. Cărora și părinteasca făgăduință făcându-le și binecuvântându-i pe ei, Te-ai suit la
cer; pentru aceasta cu dânșii ne închinăm Ție, Doamne, mărire Ție.

Luminânda 7
Spunând Maria că au luat pe Domnul, au alergat la mormânt Simon și alt ucenic al lui Hristos, pe
care îl iubea; și au alergat acești doi și au aflat giulgiurile înăuntru singure zăcând și mahrama
capului a fost osebită de dânsele. Pentru aceasta iarăși au tăcut, până ce au văzut pe Hristos.
A Născătoarei de Dumnezeu
Mari și preamărite minuni ai lucrat pentru mine, Hristoase al meu mult milostive; că din
Fecioară, prunc te-ai născut, negrăit, și crucea ai luat, și moarte răbdând, ai înviat întru mărire și
firea noastră ai slobozit din moarte. Mărire, Hristoase, strălucirii Tale, mărire puterii Tale.
Stihira Evangheliei, glas 7
Iată întuneric și de dimineață este și ce stai la groapă, Marie, mult întuneric având în minte?
Pentru ce întrebi, unde a fost pus Iisus? Ci vezi cum Învățăceii împreună alergând, prin giulgiuri
și prin mahramă au descoperit Învierea și și-au adus aminte de Scriptura cea pentru aceasta. Cu
care și prin care și noi crezând, te lăudăm, pe Tine dătătorule de viață, Hristoase.

Luminânda 8
Doi îngeri văzând înlăuntrul mormântului Maria, s-a spăimîntat, și pe Hristos necunoscându-L,
ca pe un grădinar L-a întrebat: "Doamne, unde ai pus trupul Iisusului meu?" Și prin strigare
cunoscându-L că era însuși Mîntuitorul, a auzit: "Nu te atinge de Mine, la Tatăl mă duc, spune
fraților mei".
A Născătoarei de Dumnezeu
Pe Unul din Treime ai născut, Fecioară, negrăit, îndoit în fire fiind și îndoit în lucrare și Unul în
ipostas. Deci pe Acesta roagă-l pururea pentru cei ce se închină ție cu credință, ca să se
izbăvească de toată bântuiala vrăjmașului, că toți acum către tine scăpăm, Stăpână, de Dumnezeu
Născătoare.
Stihira Evangheliei, glas 8
Lacrimile Mariei nu în zadar s-au vărsat cu căldură, că iată s-a învrednicit și a fi întrebată de
îngeri și a te vedea pe Tine, Iisuse. Ci încă cele pământești cugeta ca o femeie neputincioasă.
Pentru aceasta s-a și oprit a se atinge de Tine, Hristoase. Ci ca propovăduitoare s-a trimis
Învățăceilor Tăi, cărora bunele vestiri le-a spus, suirea la moștenirea părintească vestindu-le. Cu
care învrednicește-ne și pe noi arătării Tale, Stăpâne, Doamne.

Luminânda 9
Fiind ușile încuiate, Stăpâne, dacă ai intrat, ai umplut pe Apostoli de Duhul cel prea Sfânt, cu
pace învrednicindu-i, cărora și a lega și a dezlega păcatele le-ai zis. Și după opt zile ai arătat lui
Toma coasta Ta și mâinile. Cu care strigăm: "Domn și Dumnezeu Tu ești".
A Născătoarei de Dumnezeu
Pe Fiul tău dacă L-ai văzut înviat din groapă a treia zi, dumnezeiască mireasă, Preasfântă
Fecioară, ai lepădat toată durerea pe care, ca o Maică, o ai suferit, când L-ai văzut pătimind. Și
de bucurie umplându-te, cu Învățăceii Lui cinstindu-l, îl auzi pe El. Pentru aceasta, pe cei ce te
mărturisesc pe tine de Dumnezeu Născătoare, miluiește-i.
Stihira Evangheliei, glas 5
Ca întru anii cei de apoi, fiind seară într-una a sâmbetelor, stătut-ai înaintea prietenilor,
Hristoase, și cu minune ai adeverit minunea. Căci ușile fiind încuiate ai intrat înăuntru, adeverind
Învierea Ta cea din morți. Pe Ucenici i-ai umplut de bucurie și Duh Sfânt le-ai dat lor, și puterea
iertării păcatelor le-ai dat și pe Toma nu l-ai lăsat să se afunde în valul necredinței. Pentru
aceasta dă-ne și nouă cunoștință adevărată și iertare de greșeli, milostive Doamne.

Luminânda 10
Marea Tiberiadei a avut odinioară ca pescari pe fiii lui Zevedei, pe Natanail, pe Petru și pe alți
doi și pe Toma. Aceștia au aruncat mrejele, după porunca lui Hristos, în partea dreaptă, și au
prins mulțime mare de pești. Petru, descoperind atunci pe Mântuitorul, a înotat către Dânsul. Prin
aceasta s-a arătat lor a treia oară și pâine le-a arătat și pește pe cărbuni.
A Născătoarei de Dumnezeu
Pe Domnul, care a înviat a treia zi din mormânt, Fecioară, roagă-L pentru cei ce te laudă pe tine
și cu dragoste te fericesc; că pe tine te avem toți scăpare la mântuire și mijlocitoare către Dânsul;
că moștenirea ta și robii tăi suntem, Născătoare de Dumnezeu, și spre a ta mijlocire toți privim.
Stihira Evangheliei, glas 6
După pogorârea la iad și după învierea din morți, întristați fiind Ucenicii, precum li se cădea,
pentru despărțirea Ta, Hristoase, la lucrarea lor s-au întors și iarăși luntrea și mrejele au luat, dar
vânatul nicăiri. Tu, Mântuitorule, arătându-Te atunci ca un Stăpân al tuturor, de-a dreapta ai
poruncit să arunce mrejele. Și s-a făcut cuvântul faptă și îndată mulțime multă de pești, și cină
străină gata pe pământ, de care împărtășindu-se atunci Ucenicii Tăi, și pe noi acum duhovnicește
ne învrednicește să ne desfătăm, Iubitorule de oameni, Doamne.

Luminânda 11
După dumnezeiasca sculare, de trei ori pe Petru întrebându-l: "Iubești-mă?" Domnul i-a adus
aminte de lepădarea cea întreită și iarăși l-a așezat între ucenicii Săi. Văzând Petru pe Ioan,
ucenicul pe care-l iubea Iisus, mergând după dânsul, a întrebat pe Stăpânul: "Dar cu acesta ce (va
fi)?" "-De voi vrea, a zis Mîntuitorul, să rămână acesta până ce iarăși voi veni, ce-ți este ție,
Petre"?
A Născătoarei de Dumnezeu
O, înfricoșată taină! O preamărită minune! Prin moarte, moartea cu totul s-a pierdut. Deci, cine
nu Te va lăuda pe Tine și cine nu se va închina Învierii Tale, Cuvântule, și nu va preacinsti pe
Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine cu trup? Pentru ale cărei rugăciuni izbăvește
pe toți din gheenă.
Stihira Evangheliei, glas 6
Arătându-te pe Tine Ucenicilor Tăi, Mântuitorule, după Înviere, lui Simon i-ai dat iarăși pașterea
oilor, spre răsplătirea dragostei, adică purtarea de grijă de a le păstori pe dânsele. Pentru aceasta
iertându-i căderea din vremea patimilor ai și zis: "De mă iubești, Petre, păstorește mielușeii mei,
păstorește oile mele" Iar el îndată arătându-și iubirea prietenească a întrebat despre celălalt
învățăcel. Cu ale căror rugăciuni Hristoase, turma Ta păzește-o de lupii cei ce o risipesc pe
dânsa.
Luminânde ale sărbătorilor
La Nașterea Domnului:
Cercetatu-ne-a de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, și cei din întuneric
și din umbră au aflat adevărul: că din Fecioară s-a născut Domnul.
La Botezul Domnului:
Arătatu-S-a Mântuitorul, Darul și Adevărul, în repejunile Iordanului, și a luminat
pe cei ce ședeau în umbră și în întuneric, că a venit și s-a arătat lumina cea
neapropiată.
În Săptămâna Patimilor:
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru
într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, și mă
mântuiește.
La Paști:
Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate și Doamne, a treia zi ai înviat, pe
Adam din stricăciune ridicând și moartea pierzând, Paștile nestricăciunii, lumii de
mântuire.
La Înălțarea Domnului:
Privind învățăceii la Tine, Te-ai înălțat, Hristoase, la Tatăl, împreună cu Dânsul
șezând; îngerii înainte mergând, strigau: "Ridicați porțile, ridicați, că Împăratul s-a
suit la mărirea cea începătoare de lumină".
La Pogorârea Duhului Sfânt:
Preasfinte Duhule, cel ce din Tatăl purcezi și prin Fiu ai venit la învățăceii cei
necărturari, pe cei ce Te-au cunoscut pe Tine Dumnezeu, mântuiește-i și îi
miluiește pe toți.
La Adormirea Maicii Domnului:
Apostolilor de la margini, adunându-vă aici în satul Ghetsimani, îngropați trupul
meu, și Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.
La Înălțarea Sfintei Cruci:
Crucea e păzitoare a toată lumea; Crucea, podoaba Bisericii; Crucea, stăpânia
creștinilor; Crucea, întărirea credincioșilor; Crucea, îngerilor mărire și dracilor
rană.

S-ar putea să vă placă și