VINDECAREA SLUGII SUTASULUI

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş,
rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi
i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt
vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea.
Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi
se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a
minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit
atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu
Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în
întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus
sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”

• o lecţie de credinţă autentică, venită, surprinzător, din partea unui „păgân”, faţă de
care Mântuitorul nu-şi ascunde admiraţia, zicând: „Nici în Israel n-am aflat atâta
credinţă!”
• fără credinţă (dimpreună cu faptele bune) nimeni nu se poate mântui. Să ne
amintim că Mântuitorul a rostit adesea: „Credinţa ta te-a mântuit!”, / „Cel ce va
crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi!” (Marcu16,
16).
• cum definim credinţa? Ne răspunde Sfântul Apostol Pavel: „Credinţa este
încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11, 1).
• credinţa este una din cele trei virtuţi teologale (alături de nădejde şi dragoste) şi că
este cel mai înalt mijloc de cunoaştere a învăţăturilor despre Dumnezeu şi despre
Împărăţia Sa. Ea vine în sprijinul raţiunii, care nu poate înţelege singură cele
supranaturale.
• Însă, pentru a fi autentică, credinţa trebuie să fie tare, statornică şi să se
adeverească prin fapte.Sfântul Apostol Iacov în epistola sa, „credinţa fără fapte
moartă este” (2, 26).
• Iar dintre păcatele cele mai grave împotriva credinţei amintim: erezia -
susţinerea învăţăturilor greşite. De exemplu, că Hristos nu este Dumnezeu
adevărat, ci numai Om; apostazia – lepădarea credinţei, ateismul; schisma –
abatere de la disciplina Bisericii. Ca, de pildă, a celor care ţin calendarul „pe
vechi”; superstiţiile – idei deşarte, moştenite din păgânism; ocultismul – credinţa în
vrăjitorii, magie, spiritism,; fanatismul religios – ura şi intoleranţa faţă de alte religii.
Tot în sfera acestor păcate intră yoga, reiki, radiestezia, bioenergia, dimpreună cu
toate aşa-numitele „alternative spirituale”.