Sunteți pe pagina 1din 2

Parohia Mărţişor

2023 - Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice


Anul XI nr. 22 (593)
28 Mai 2023
Duminica a 7-a după Paști
(a Sf. Părinți de la Sinodul I
Ecumenic; Rugăciunea lui Iisus)
www.parohiamartisor.ro

"În vremea aceea Iisus, ridicându-Si ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveste pe Fiul Tău, ca si Fiul să
Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă vesnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
Si aceasta este viaţa vesnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai
trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârsit. Si acum, preaslăveste-Mă
Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe
care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau si Mie Mi i-ai dat si cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai
dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevărat că de la
Tine am iesit si au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru acestia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai
dat, că ei sunt ai Tăi. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslăvit întru ei. Si Eu nu mai sunt
în lume, iar ei în lume sunt si Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeste-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie
una precum suntem si Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; si i-am păzit si
n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine si pe acestea le
grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei." (Ioan 17, 1-13)
Aşadar, după ce Iisus s-a rugat pentru apostoli ca să-i păzească Dumnezeu-Tatăl în credinţă, urmează partea a treia –
rugăciunea pentru credincioşi: „Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin
cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca
lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe
ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să
vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte,
lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut
numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.” (Ioan 17, 20-26).
Sfântul Arhidiacon Ştefan ne încredinţează că rugăciunea Fiului a fost ascultată de Tatăl: „Iar Ştefan, fiind plin de
Duhul Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd
cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 7, 55). Însă acest loc „de-a dreapta lui
Dumnezeu” nu este doar apanajul sfinţilor, ci şi al celor care cred în Hristos şi în Evanghelia Sa. Toţi ne vom face
părtaşi stării celei de-a dreapta, adică celor cărora Fiul lui Dumnezeu le va zice: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34).
Sfântul Apostol Pavel scrie efesenilor: „Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii
tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a
dreapta Sa, în ceruri. Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte,
nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap
Bisericii.” (Efeseni 1, 19-22).
Hristos, în rugăciunea Sa, vrea ca Tatăl să-i iubească pe oameni întocmai ca pe Fiul Său. Şi aceasta întrucât suntem
„moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos” (Romani 8, 17). Numai că, spune părintele Stăniloae, Fiul
este Fiu al lui Dumnezeu în mod ontologic, pe când noi suntem, prin Hristos, fii ai lui Dumnezeu, dar numai prin
harul Duhului Sfânt. Sigur, Hristos – Care este Acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13, 8) – va continua să ne descopere în
veşnicie taina Sa, care este taina Împărăţiei lui Dumnezeu.
Rugăciunea arhierească este un model de rugăciune pentru noi toţi. Dumnezeu Însuşi ne-a învăţat să ne rugăm. Profetul
Isaia a surprins acest adevăr: suntem „ucenici ai Domnului” (Isaia 54, 13). Iar Sfântul Apostol Pavel scrie: „În zilele trupului
Său, [El] a adus cu strigăt şi cu lacrimi cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru
evlavia Sa.” (Evrei 5, 7). ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților - https://doxologia.ro/
. Dacă ne-am transporta cu mintea la Niceea Această Duminică este ziua de naștere a Crezului ortodox, acel giulgiu
textual întru care ne-am înfășurat din pruncie, și codul ADN-ului nostru ontologico-eclesial în 325, fie numai pentru o
clipă, am rămâne cu gurile căscate: în loc să vedem o adunătură de intelectuali blazați care stau la birou și, între două ceșcuțe
de cafea, mai scriu câte un articol teologic, am observa cum încet-încet pășesc spre sinaxă niște ciudați. Unul n-are un ochi;
altul șchioapătă ca Iacov după ce i-a rănit Iahve coapsa; Pafnutie poartă ca pe niște diamante urmele de fier înroșit;
altuia i se văd pe spate săruturile aspre ale biciului lui Dioclețian; un episcop e purtat pe brațe de doi diaconi... Toți
aceștia au pecetluit Crezul cu sângele persecuțiilor. Amin-ul final e iscălit cu limbi de foc. Îmi amintesc un cuvânt al lui
Thomas Torrance, care zice că Simbolul de credință a fost scris de Părinți stând în genunchi, fiind un cântec al
lacrimilor mărturisitoare. Să vă amintiți asta când îl veți rosti și să o faceți cu seninătate și demnitate.
Pr. Ioan Bădiliță - https://doxologia.ro/
Joi, 1 iunie – Sf.Iustin Martirul şi Filosoful;
Vineri, 2 iunie - Sf.M.Mc.Ioan cel Nou de la Suceava;
Sâmbătă, 3 iunie – Moşii de vară;
Duminică, 4 iunie – Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile);
Sf.Mc.Zotic, Atal, Camasis şi Filip din Niculiţel;
Joi, Luni,
1 iunie5 –iunie – Sfânta
Sf.Iustin Treime;
Martirul şi Filosoful https://ziarullumina.ro/
Sf.Iustin era păgân de neam și a trăit pe vremea împăratului Marc-Aureliu (161-180). De tânăr a simțit chemare pentru
filosofie, dorind a cunoaște adevărul asupra vieții și asupra lui Dumnezeu. Această dorință avea să-l ducă până la
Hristos. Odată, plimbându-se pe malul mării, un bătrân l-a îndemnat să-i citească pe Prorocii Vechiului Testament și să se roage,
ca să i se deschidă porțile vieții. Astfel, Sfântul Iustin s-a încredințat că numai filosofia creștină este singura filosofie de folos
și a devenit creștin. Ca urmare, după ce a primit botezul în numele Preasfintei Treimi nu a lepădat niciodată mantaua de filosof.
Una dintre cele mai importante mărturii ale Sf.Iustin este cea legată de desfăşurarea Sfintei Liturghii în vremea sa. Astfel, el
ne-a lăsat două descrieri în acest sens, una a Liturghiei baptismale (unită cu Botezul) şi cealaltă, a Liturghiei obişnuite
duminicale. Împărtăşirea nu era efectuată oricum, pentru primirea acesteia fiind necesară îndeplinirea anumitor condiţii. „Nimeni
nu poate participa la ea decât numai cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia
iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim aceasta ca pe o pâine
comună şi nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a
întrupat şi a avut în vederea mântuirii noastre trup şi sânge, tot astfel şi hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea
cuvântului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrănesc sângele şi trupurile noastre prin schimbare, am fost învăţaţi că
este atât trupul, cât şi sângele Acelui Iisus întrupat“ (Apologia I, LXVI, p.94). Condiţiile esenţiale pentru primirea
Împărtăşaniei erau: Botezul, credinţa dreaptă şi păzirea poruncilor. Astfel, fiecare creştin era pregătit pentru a se uni cu
Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului.
Descrierea Liturghiei duminicale a Sfântului Iustin este una dintre cele mai preţioase mărturii ale sale. Ritualul începea
prin citirea unor pasaje din Vechiul şi Noul Testament, fiind urmată de predica episcopului. După aceea avea loc sfinţirea
Darurilor, împărtăşirea tuturor celor prezenţi şi trimiterea Împărtăşaniei prin diaconi celor bolnavi. (Apologia I, LXVII, p.95)
Vineri, 2 iunie - Sf.M.Mc.Ioan cel Nou de la Suceava Pr. Ciprian Negreanu www.cuvantul-ortodox.ro/ 2010
Ce legătură este între pilda samarineanului milostiv şi viaţa Sfântului Ioan? Prin viaţa Sfântului Ioan, nu numai prin ea,
ci prin viaţa tuturor martirilor într-un fel sau altul, ni se descoperă şi un alt înţeles al acestei pilde. Problema e că, de multe ori,
cel căzut între tâlharii minţii noastre şi Cel căzut între tâlhari pur și simplu, în lumea aceasta, este Hristos, şi noi suntem
samarineanul milostiv, care ar trebui să ne aplecăm puţin să vedem ce se întâmplă cu Cel pe Care acum Îl vedem batjocorit,
lovit, vorbit de rău, în necinste pus, Cel Care este, de fapt, Dumnezeul nostru, şi aşa cum samarineanul a fost pus într-o situaţie
foarte dificilă pentru moment. Şi tot aşa, pericolul acesta de a-L ajuta pe Hristos, Care Se lasă batjocorit, şi doar să vii să
ajuţi sau să spui ceva este foarte periculos. Hristos era căzut între tâlhari și pe corabie, când a fost vorbit de rău şi a fost pocit
chipul Lui de acel corăbier latin care L-a şi vândut după aceea autorităţilor portului şi celor din Cetatea Albă, a fost pus în faţa
acestui mai-mare al cetăţii care L-a batjocorit pe Hristos, şi el n-a vrut să se supună şi n-a vrut să privească nepăsător această
batjocură faţă de Hristos, și a sărit în ajutorul Lui. Aşa a făcut Sfântul Ioan. Şi într-un fel sau în altul suntem puşi şi noi în faţa
aceleiaşi situaţii, de multe ori. Dumnezeu Se lasă batjocorit, Se lasă prins de tâlharii veacului acestuia, dar oamenii Îl prind şi-L
batjocoresc şi-L lovesc şi Îl lasă aproape mort și noi suntem de multe ori puşi în situaţia de a trece pe lângă şi de a nu zice
nimic sau de a zice ceva. Sfântul Ioan a zis ceva. Sfântul Ioan nu a tăcut. El era exact ca samarineanul, era un târgoveţ, avea
treburi cu comerţul, avea o familie, trebuia să câştige un ban, nu spre martiriu mergea; el alte treburi avea, dar când a fost și L-
a văzut pe Hristos căzut între tâlhari, nu a tăcut. Şi nu L-a lăsat batjocorit, Şi a deschis gura şi a vorbit şi pentru aceasta a
suferit martiriu. Și tot aşa cum el nu L-a lăsat pe Dumnezeu căzut între tâlhari şi L-a uns pe Dumnezeu cu vinul înţelepciunii
şi dragostei de Dumnezeu și cu undelemnul milostivirii, aşa şi Dumnezeu pe Ioan l-a oblojit veşnic în Împărăţia Cerurilor,
iar trupul său, iată, e neputrezit, iar Dumnezeu şi de trupul său S-a îngrijit şi el stă şi acum în Biserica Sa, în Suceava.
Programul săptămânii 28 mai – 5 iunie 2023
Sâmbătă, 3 iunie – Moşii de vară Duminică 8 - 12 - Sf.Liturghie (Sf.Părinţi de la Sinodul I ) – Pr.Marian
17 - 18 - Paraclisul Maicii Domnului - Pr.Marian
În Sâmbăta dinaintea Duminicii Luni 17 - 18 - Acatistul Sf.Arhangheli – Pr.Marian
Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Marţi - Program administrativ (zi liberă)
face din nou pomenirea generală a Miercuri 9 - 10 - Sfinţirea mică a apei – Pr.Marian
morților, rugându-se pentru ei, prin Joi
rugăciunile și cântările înscrise în Vineri 9 - 11 - Taina Sf.MASLU
slujba zilei din Penticostar, pentru 17 - 18 - Acatistul Sf.Mc.Ioan cel Nou de la Suceava – Pr.Marian
ca și ei să se bucure de darurile Sâmbătă 7 - 11 - Sf.Liturghie şi parastasul celor adormiţi (Moşii de vară)
Sfântului Duh, a Cărui pogorâre 17 -18 - Vecernia Pogorârii Sf.Duh – Pr.Dragoş
este prăznuită a doua zi, în Duminică 8 - 12 - Sf.Liturghie ( Pogorârea Sf.Duh ) – Pr.Dragoş
Duminica Rusaliilor. 12 - 13 - Vecernia pogorârii genunchilor
Luni 8 - 12 - Sf.Liturghie ( Sfânta Treime ) – Pr.Dragoş

S-ar putea să vă placă și