Almanahul-Arhiepiscopiei Timisoarei

Calendarul
Arhiepiscopiei Timişoarei
pe anul de la Hristos
2014
Comitetul de redacţie:
Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului

Vicepreşedinte: Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul
Membri: preot Zaharia Pereş, preot Adrian Carebia
şi preot Marius Florescu
Fotografiile reproduc evenimente bisericeşti din cuprinsul

eparhiei, din anul 2013.
Informaţiile din Calendar au fost actualizate la data de 31
decembrie 2013.
Calendarul
Arhiepiscopiei
Timişoarei
pe
anul de la Hristos
2014
(anul al XXXIV-lea)
CUVÂNT ÎNAINTE
Fiecare apariţie a Calendarului almanah constituie un bun prilej

de a oferi credincioşilor şi preoţilor noştri un îndreptar al vieţii bisericeşti
din acest colţ de ţară, asigurându-se prin aceasta circulaţia şi cunoaşterea
în rândul preoţimii, monahilor şi credincioşilor a informaţiilor legate
de bunul mers al eparhiei noastre, alături de rememorări ale trecutului
istoric şi aspecte ale actualităţii Bisericii. Ca o maică bună, Biserica ne
adăposteşte pe toţi la sânul ei cald şi ne îndrumă mereu paşii pe cărările
vieţii. Astfel slujitorii sfintelor altare au datoria să propovăduiască în mod
continuu şi pastoral adevărurile de bază ale credinţei, antrenând laolaltă
pe toţi membrii ei, fie clerici sau credincioşi. Această grijă ne-a determinat
să edităm prezentul Calendar almanah pe anul 2014, din dorinţa de
luminare duhovnicească şi spre edificarea sufletească a tuturor, sperând
într-o receptare cât mai pozitivă.
Se cuvine să amintim aici şi de iniţiativa Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române care a hotărât proclamarea anului 2014 ca
Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)
precum şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia
Română, deoarece la data de 15 August 2014, se împlinesc 300 de ani
de la moartea mucenicească la Constantinopol a voievodului Ţării
Româneşti, Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi Constantin,
Ştefan, Radu, Matei şi a visternicului Ianache Văcărescu. Domnia lui
Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba
română, numită „de la Bucureşti“, în anul 1688. Şi-a asumat rolul de
protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. A
dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de
5
la Sf. Sava în „colegiu public pentru pământeni şi străini“, cu o programă
asemănătoare instituţiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe
Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor
tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi
chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile
de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, Biserica „Sf.
Gheorghe Nou“ din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte. Pentru
că a refuzat să se lepede de credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în
ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeaşi
pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.
Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi şi cu sfetnicul
Ianache au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Română, fiind
sărbătoriţi la data de 16 august.
Totodată acest an este considerat şi euharistic, perioadă de timp
care sperăm că va constitui o ocazie providenţială de înţelegere mai
profundă a importanţei actuale a tainei Euharistiei în viaţa şi activitatea
fiecărei biserici. Din sfintele altare Mântuitorul Hristos ne va arăta drumul
nostru de credinţă; de acolo va răsuna cuvântul Său pe care îl îndreaptă
spre fiecare dintre noi şi tot de acolo va revărsa peste întreaga Biserică
mulţime de haruri şi binecuvântări pentru a merge cu nădejde şi curaj
mai departe. Ne însoţim totodată cu bucuria că o avem alături de noi pe
Fecioara Maria, cea care ne-a oferit din voinţa Părintelui întruparea şi
naşterea lui Iisus. Ştim că întreaga noastră credinţă îşi are fundamentul
într-o Persoană, iar această Persoană este Mântuitorul Iisus Hristos.
Deci, dacă vrem să ne numim creştini, dacă vrem să avem, să ştim şi să-L
cunoaştem pe Iisus, este important să citim şi să medităm Sfintele Scripturi,
pentru că, aşa cum spune un Sfânt Părinte: cine ignoră Scripturile, îl
ignoră pe Hristos. La rândul Lui, înainte să se înalţe la Tatăl, Mântuitorul
Hristos ne-a lăsat o altă modalitate pentru ca această credinţă a noastră
să poată fi hrănită. Iar această modalitate este El însuşi, concretizat în
Sfânta Euharistie. Din acest motiv, credinţa şi euharistia sunt strâns unite
şi nu pot fi niciodată despărţite. Deci, nimeni nu poate să spună că are
credinţă, că-şi trăieşte credinţa, dacă nu participă la Sfânta Euharistie,
6
şi nimeni nu poate participa la Sfânta Euharistie cu rodnicie, dacă nu are
credinţă. Astfel, credinţa şi participarea la Sfânta Euharistie le trăim în
vederea unei finalităţi foarte precise, iar aceasta este viaţa cea veşnică.
Credinţa şi Euharistia pregătesc tocmai pentru această viaţă veşnică,
viaţă în care vom ajunge la ceea ce am sperat şi trăit toată viaţa noastră:
comuniunea cu Dumnezeu şi cu oamenii.
Revenind la temele abordate în prezentul Calendar, ele îşi propun
să ofere o serie de repere religios-morale fundamentale pentru credincioşii
de astăzi, în vederea participării mai active a acestora în cadrul cultului
divin, dar şi punerea în lumină a evenimentelor pe care le comemorăm
potrivit prevederilor Sfântului Sinod al Bisericii noastre.
Cu aceste consideraţii, punem la îndemâna frăţiilor vostre
almanahul pe anul 2014, cuprinsul acestuia fiind ca şi în anii anteriori
diversificat, oferind cititorilor săi informaţii şi articole care comunică
imaginea unei Biserici vii, tradiţionale şi în acelaşi timp actuale, profund
înrădăcinată în spiritualitatea poporului nostru.
Aşadar, să luăm aminte la învăţămintele ce se desprind din paginile
Calendarului almanah pe care îl oferim cu drag tuturor credincioşilor
noştri. Să nu uităm că ,,dragostea zideşte” (I Corinteni 8,1) şi să dăm pildă
prin faptele noastre cele bune, nelăsându-ne ademeniţi de ispite şi îndoieli
apăsătoare, dobândind virtuţile necesare vieţii veşnice.
† Nicolae
Mitropolitul Banatului
7
File de calendar
IANUARIE – GERAR
1 M (†) Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul
Cezareei Capadociei, şi Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou; Harţi) 0
2 J Înainte-prăznuirea Botezului Domnului; Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv.
Serafim de Sarov
3 V Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Zi aliturgică; Harţi)
4 S Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria
5 D Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului; Post)
Duminica dinaintea Botezului Domnului; Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Marcu 1,
1-8; glas 3, voscr. 6
6 L (†) Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)
7 M †) Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
8 M Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul, Emilian Mărturisitorul şi Domnica G
9 J Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, episcopul evastiei
10 V †) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti; Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nisei, şi Dometian,
episcopul Melitinei
11 S † Sf. Cuv. Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte; Sf. Cuv. Vitalie
12 D Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia
Duminica după Botezul Domnului; Ap. Efeseni 4, 7-13; Ev. Matei 4, 12-17 (Începutul
propovăduirii Domnului); glas 4, voscr. 7
13 L Sf. Mc. Ermil şi Stratonic; Sf. Ier. Iacob, episcopul din Nisibe
14 M Odovania praznicului Botezului Domnului; Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait; Sf. Nina
15 M Sf. Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul
16 J Cinstirea lanţului Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact citeţul @
17 V †) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel Nou din Veria
18 S † Sf. Ier. Atanasie şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
19 D Sf. Cuv. Macarie Egipteanul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia
Duminica a 29-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 17, 12-19 (a celor 10
leproşi); glas 5, voscr. 8
20 L †) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Vas şi Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin şi Rim;
21 M Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Valerian, Candid şi Achila
22 M Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul
23 J Sf. Sfinţit Mc. Clement, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Agatanghel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul
al VI-lea Ecumenic
24 V Sf. Cuv. Xenia; Sf. Ier. Filon, episcopul Carpasiei; T
25 S †) Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului;
† Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului
26 D Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu); Ap. 1 Timotei 4, 9-15; Ev. Luca 19, 1-10;
glas 6, voscr. 9
27 L † Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa
28 M Sf. Cuv. Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie şi Iacob Sihastrul; Sf. Muceniţă Haris
29 M Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul; Sf. Mc. Filotei
30 J †) Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur; Sf. Sfinţit
Mc. Ipolit, episcopul Romei 0
31 V Sf. Mc. doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. Mc. Trifena
31 ZILE – ZIUA ARE 10 ORE, NOAPTEA 14 ORE
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
FAZELE LUNII
lună nouă 0 primul pătrar G
lună plină @ ultimul pătrar T
FEBRUARIE – FăURAR
1 S Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas
2 D (†) Întâmpinarea Domnului
Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei); Ap. 2 Corinteni 6, 16-18; 7, 1; al
Praznicului: Evrei 7, 7-17; Ev. Matei 15, 21-28; a Praznicului: Luca 2, 22-40; glas 7,
voscr. 10
3 L Sf. şi Dreptul Simeon; Sf. Proorociţă Ana
4 M Sf. Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie
5 M Sf. Mc. Agata şi Teodula
6 J Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei, şi Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv.
Varsanufie cel Mare G
7 V Sf. Ier. Partenie, episcopul Lampsacului; Sf. Cuv. Luca din Elada
8 S Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat; Sf. Prooroc Zaharia
9 D Odovania praznicului Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel
şi Pangratie
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului); Ap. 2 Timotei 3, 10-15;
Ev. Luca 18, 10-14; glas 8, voscr. 11 (Începutul Triodului)
10 L †) Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Valentina
11 M Sf. Ier. Vlasie, episcopul Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa
12 M Sf. Ier. Meletie, arhiepiscopul Antiohiei, şi Antonie, patriarhul Constantinopolului; Sf.
Mc. Hristea (Harţi)
13 J Sf. Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi Priscila; Sf. Ier. Evloghie, patriarhul Alexandriei
14 V Sf. Cuv. Auxentie, Maron şi Avraam (Harţi)
15 S Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior; Sf. Cuv. Eusebiu din Siria @
16 D Sf. Mc. Pamfil şi Valent; Sf. Ier. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
Duminica a 34-a după Rusalii (a întoarcerii Fiului risipitor); Ap. 1 Corinteni 6, 12-20;
Ev. Luca 15, 11-32; glas 1, voscr. 1
17 L Sf. Mare Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. împăraţi Marcian şi Pulheria
18 M Sf. Ier. Leon, episcopul Romei; Sf. Ier. Agapit, episcopul Sinaului
19 M Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Sf. Cuv. Mărturisitori Evghenie şi Macarie
20 J Sf. Ier. Leon, episcopul Cataniei, şi Agaton, episcopul Romei; Sf. Cuv. Visarion
21 V Sf. Cuv. Timotei; Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei
22 S Aflarea moaştelor Sfinţilor Mc. din Evghenia; Sf. Cuv. Atanasie, Talasie şi Limneu
(Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă) T
23 D Sf. Sfinţit Mc. Policarp, episcopul Smirnei; Sf. Cuv. Gorgonia
Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne); Ap. 1 Corinteni 8,
8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46; glas 2, voscr. 2
24 L † Întâia şi a doua aflare a cinstitului cap al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
25 M Sf. Ier. Tarasie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru şi Ipatie
26 M Sf. Ier. Porfirie, episcopul Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca (Zi aliturgică; dezlegare
la brânză, lapte, ouă şi peşte)
27 J Sf. Cuv. Mărturisitori Procopie şi Talaleu
28 V †) Sf. Cuv. Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea; Sf. Cuv. Vasile Mărturisitorul; Sf.
Sfinţit Mc. Proterie, patriarhul Alexandriei (Zi aliturgică; dezlegare la brânză, lapte, ouă
şi peşte)
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
martie – mărţişor
1 S Sf. Cuv. Mc. Evdochia; Sf. Cuv. Domnina; Sf. Mc. Marcel şi Antonie 0
2 D Sf. Sfinţit Mc. Teodot, episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Isihie şi Nestor (Lăsatul secului pentru
Postul Sfintelor Paşti)
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-
14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21; glas 3, voscr. 3
3 L Sf. Mc. Eutropie, Cleonic şi Vasilisc (Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică)
4 M Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi Iuliana, sora lui (Zi aliturgică)
5 M Sf. Mc. Conon din Isauria şi Conon Grădinarul; Sf. Cuv. Marcu Pustnicul
6 J Sf. 42 de Mucenici din Amoreea; Aflarea Sfintei Cruci
7 V Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, episcopul Tomisului; Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie
şi Eterie, episcopii din Cherson
8 S Sf. Ier. Mărturisitori Teofilact, episcopul Nicomidiei şi Pavel, episcopul Plusiadei
(Pomenirea morţilor -Sâmbăta Sf. Teodor) G
9 D †) Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40; Ev. Ioan 1, 43-51;
glas 4, voscr. 4
10 L Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie şi cei împreună cu dânşii
11 M Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Sf. Sfinţit Mc. Pionie, preotul din Smirna
12 M Sf. Cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. Ier. Grigorie Dialogul,episcopul Romei; Sf. Cuv. Simeon
Noul Teolog
13 J Aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Hristina din
Persia
14 V Sf. Cuv. Benedict de Nursia; Sf. Sfinţit Mc. Alexandru preotul
15 S Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Timolau (Pomenirea morţilor)
16 D Sf. Mc. Sabin Egipteanul; Sf. Cuv. Hristodul din Patmos @
Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama); Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3;
al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2; Ev. Marcu 2, 1-12 (Vindecarea slăbănogului din
Capernaum); a Ierarhului: Ioan 10, 9-16; glas 5, voscr. 5
17 L Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Cuv. Teostirict imnograful
18 M Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim
19 M Sf. Mc. Hrisant şi Daria, Claudiu şi Ilaria; Sf. Mc. Marian diaconul
20 J Sf. Cuv. Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava cel Sfinţit; Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul,
episcopul Apoloniadei
21 V Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul şi Toma, patriarhul C-polului; Sf. Cuv. Serapion
22 S Sf. Sfinţit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian
(Pomenirea morţilor)
23 D Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui
Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-
38; 9,1; glas 6, voscr. 6
24 L Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, ep. Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia T
25 M (†) Buna Vestire (Dezlegare la peşte)
26 M Odovania praznicului Bunei Vestiri; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus
preotul şi soţia sa, Maxima; Sfinţii 26 de Mc. din Goţia
27 J Sf. Mc. Matrona din Tesalonic; Sf. Mc. Filit şi Lidia, soţia sa, cu cei 4 fii ai lor
28 V Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
29 S Sf. Sfinţiţi Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona şi Varahisie
(Pomenirea morţilor)
30 D Sf. Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Euvula, mama Sf. Pantelimon 0
Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul); Ap. Evrei 6, 13-20; al Cuviosului:
Efeseni 5, 8-19; Ev. Marcu 9, 17-32 (Vindecarea fiului lunatic); a Cuviosului: Matei 4,
25; 5, 1-12 (Predica de pe munte -Fericirile); glas 7, voscr. 7
31 L Sf. Sfinţit Mc. Ipatie, episcopul Gangrei; Sf. Mc. Veniamin
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
aprilie – prier
1 M Sf. Cuv. Maria Egipteanca; Sf. Cuv. Macarie Mărturisitorul; Sf. Mc. Gherontie
2 M Sf. Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie (Denie-Canonul cel Mare)
3 J Sf. Cuv. Nichita Mărturisitorul şi Ilirie
4 V Sf. Cuv. Iosif Imnograful, Gheorghe din Maleon, Zosima şi Platon (Denie - Acatistul
Bunei Vestiri)
5 S Sf. Mc. Teodul şi Agatopod; Sf. Mc. Victorin şi cei împreună cu dânsul (Pomenirea
morţilor)
6 D Sf. Sfinţit Mc. Irineu, Episcop de Sirmium; Sf. Ier. Eutihie, patriarhul Constantinopolului;
Sf. Cuv. Grigorie Sinaitul şi Platonida
Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al
Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45; a Cuvioasei: Luca 7, 36-50; glas
8, voscr. 8
7 L Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei G
8 M Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
9 M Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea Capadociei; Sf. Cuv. Vadim
10 J Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima
11 V †) Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, episcopul
Pergamului
12 S †) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion; Sf. Cuv.
Antuza (Pomenirea morţilor - Sâmbăta lui Lazăr)
13 D (†) Intrarea Domnului în Ierusalim (Dezlegare la peşte)
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor). Toate ale praznicului; Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev.
Ioan 12, 1-18 (Denie)
14 L †) Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; Sf. Ier. Martin Mărturisitorul,
episcopul Romei; Sf. Mc. Tomaida (Denie)
15 M Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent şi Vasilisa (Denie) @
16 M Sf. Mc. fecioare: Agapia, Irina şi Hionia (Denie)
17 J Sf. Sfinţit Mc. Simeon, episcopul Persiei; Sf. Ier. Acachie, episcopul Melitinei (Denia
celor 12 Evanghelii)
18 V Sf. Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Ier. Cosma, episcopul Calcedonului;
Sf. Mc. Ioan din Ianina (Denia Prohodului Domnului. Zi aliturgică)
19 S Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
20 D (†) Învierea Domnului (Sfintele Paşti)
Duminica Sfintei Învieri. Toate ale praznicului: Ap. Fapte 1, 1-8; Ev. Ioan 1, 1-17
21 L (†) Sfintele Paşti; Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, episcop de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga;
Sf. Mc. Alexandra împărăteasa
22 M (†) Sfintele Paşti; Sf. Ier. Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei T
23 M †) Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă (Harţi)
24 J †) Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ştefan şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei;
Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin; Sf. Cuv.
Elisabeta
25 V †) Izvorul Tămăduirii; † Sf. Ap. şi Evanghelist Marcu; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana
Mărului (Harţi)
26 S Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie
din Axiopolis (Cernavodă)
27 D Sf. Sfinţit Mc. Simeon, ruda Domnului, episcopul Ierusalimului; Sf. Ap. Marcu şi Zinon
Duminica a 2-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan
20, 19-31; glas l, voscr. 1
28 L Sf. Ap. Iason şi Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia 0
29 M Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni
30 M Sf. Ap. Iacob al lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, episcopul Evriei (Dezlegare la peşte)
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
mai – florar
1 J Sf. Prooroc Ieremia. Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuv. Isidora; Sf. Tamara
2 V Aducerea moaştelor Sf. Ier. Atanasie cel Mare; †) Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie),
patriarhul Constantinopolului (Dezlegare la peşte)
3 S †) Sf. Cuv. Irodion de la Lainici; Sf. Mc. Timotei şi Mavra, soţia lui; Sf. Mc. Diodor şi
Rodopian
4 D Sf. Mc. Pelaghia; Sf. Monica, mama Fericitului Augustin
Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47;
16, 1-8; glas 2, voscr. 4
5 L Sf. Mare Mc. Irina; Sf. Mc. Neofit, Gaie şi Gaian
6 M Sf. şi Dreptul Iov, mult răbdătorul; Sf. Mc. Varvar
7 M Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim; Sf. Mc. Acachie şi Codrat (Dezlegare
la peşte) G
8 J †) Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan; Sf. Cuv. Arsenie cel Mare
9 V Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea la Bari a moaştelor Sf. Ier. Nicolae
(Dezlegare la peşte)
10 S Sf. Ap. Simon Zilotul; Sf. Mc. Alfeu, Filadelf şi Ciprian
11 D Sf. Mc. Mochie, Arghir şi Dioscor; Sf. Ier. Metodie şi Sf. Cuv. Chiril, luminătorii slavilor
Duminica a 4-a după Paşti (a Slăbănogului); Ap. Fapte 9, 32- 42; Ev. Ioan 5, 1-15; glas
3, voscr. 5
12 L †) Sf. Mc. Ioan Valahul; Sf. Ierarhi Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, şi Gherman,
patriarhul Constantinopolului
13 M Sf. Mc. Glicheria; Sf. Serghie Mărturisitorul
14 M Înjumătăţirea praznicului; Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, episcopul
Ciprului (Dezlegare la peşte) @
15 J Sf. Cuv. Pahomie cel Mare; Sf. Ier. Ahile, episcopul Larisei
16 V Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit; Sf. Mc. Isaachie Persul şi Nicolae din Meţovo (Dezlegare la
peşte)
17 S Sf. Ap. Andronic şi soţia sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie şi Teofan
18 D Sf. Mc. Petru, Dionisie şi Paulin; Sf. Mc. Teodot şi cele 7 fecioare din Ancira
Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42;
glas 4, voscr. 7
19 L Sf. Sfinţit Mc. Patrichie, episcopul Prusei; Sf. Cuv. Memnon
20 M Sf. Mc. Talaleu; Sf. Cuv. Talasie; Sf. Lidia din Filipi
21 M †) Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (Dezlegare
la peşte) T
22 J Sf. Mc. Vasilisc şi Marcel; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic
23 V Sf. Ier. Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf. Mironosiţă Maria lui Cleopa
24 S Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat
25 D † A treia aflare a cinstitului cap al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Olivian
Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere); Ap. Fapte 16, 16-34; Ev. Ioan 9,
1-38; glas 5, voscr. 8
26 L Sf. Ap. Carp şi Alfeu dintre cei 70; Sf. Mc. Averchie şi Elena
27 M Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfinţiţi Mc. Eladie şi Terapont, episcopul Sardei; Sf. Mărt.
Ioan Rusul
28 M Odovania praznicului Învierii Domnului; Sf. Sfinţit Mc. Eutihie, episcopul Melitinei;
Sf. Ier. Nichita Mărturisitorul, episcopul Calcedonului; Sf. Mc. Eliconida (Dezlegare la
peşte) 0
29 J (†) Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)
30 V Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam; Sf. Mc. Natalie (Dezlegare la peşte)
31 S Sf. Mc. Ermie, Eusebiu şi Haralambie
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
iunie – cireşar
1 D Sf. Iustin Martirul şi Filosoful; Sf. Mc. Hariton, Firm şi Valerian
Duminica a 7-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20,
16-18; 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 6, voscr. 10
2 L †) Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul
Constantinopolului
3 M Sf. Mc. Luchilian, Ipatie, Pavel şi Paula fecioara
4 M †) Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, patriarhul
Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr (Dezlegare
la peşte)
5 J Sf. Sfinţit Mc. Dorotei, episcopul Tirului; Sf. Mc. Apolo şi Leonid G
6 V Odovania praznicului Înălţării Domnului; Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii
Dalmaţilor, şi Visarion (Dezlegare la peşte)
7 S Sf. Sfinţit Mc. Teodot, episcopul Ancirei; Sf. Mc. Zenaida; Sf. Cuv. Sebastiana (Sâmbăta
morţilor - Moşii de vară)
8 D (†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)
Duminica a 8-a după Paşti. Toate ale praznicului; Ap. Fapte 2, 1-11; Ev. Ioan 7, 37-53; 8, 12
9 L (†) Sfânta Treime; Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul Alexandriei; Sf. Mc. Tecla şi Enata
10 M Sf. Mc. Alexandru şi Antonina; Sf. Sfinţit Mc. Timotei, episcopul Prusei
11 M Sf. Ap. Bartolomeu şi Barnaba; Sf. Ier. Luca, arhiepiscopul Crimeei (Harţi)
12 J Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul
13 V Sf. Mc. Achilina; Sf. Ier. Trifilie, episcopul Lefcosiei din Cipru (Harţi) @
14 S Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sf. Prooroc Elisei; Sf. Ier. Metodie,
patriarhul Constantinopolului
15 D Sf. Prooroc Amos; Sf. Mc. Isihie; Fericiţii Ieronim şi Augustin (Lăsatul secului pentru
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel)
Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev.
Matei 10, 32-33; 37-38 şi 19, 27-30; glas 8, voscr. 1
16 L Sf. Ier. Tihon, episcopul Amatundei; Sf. Sfinţit Mc. Marcu, episcopul Apoloniadei
(Începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel)
17 M Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail; Isavru, Inochentie, Felix şi Peregrin
18 M Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Sf. Cuv. Erasm
19 J Sf. Ap. Iuda, ruda Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare T
20 V Sf. Sfinţit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul C-nopolului
21 S Sf. Mc. Iulian din Tars şi Afrodisie (Dezlegare la peşte)
22 D †) Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti;Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu,
episcopul Samosatelor (Dezlegare la peşte)
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinţilor Români); Ap. Romani 2, 10-16; al Sfinţilor
Români: Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 4, 18-23 (Chemarea primilor Apostoli); a
Sfinţilor Români: Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22; glas 1, voscr. 2
23 L Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfinţit Mc. Aristocle preotul
24 M †) Naşterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); † Aducerea moaştelor Sf.
Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; †) Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la peşte)
25 M Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia
26 J Sf. Cuv. David din Tesalonic; Sf. Ier. Ioan, episcopul Goţiei
27 V Sf. Cuv. Samson, primitorul de străini; Sf. Mc. Anect; Sf. Mironosiţă Ioana 0
28 S Aducerea moaştelor Sf. Mc. doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan; Sf. Mc. Papias (Dezlegare
la peşte)
29 D (†) Sf. Ap. Petru şi Pavel
Duminica a 3-a după Rusalii; Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile
vieţii); glas 2, voscr. 3
30 L † Soborul Sf. 12 Apostoli; †) Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
iulie – cuptor
1 M †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi; Sf. Mc. doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian
2 M † Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne;
†) Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
3 J Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mc. Meliton
4 V Sf. Ier. Andrei, arhiepiscopul Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 S † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie G
6 D Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma; Sf. Sfinţit Mc. Astie, episcopul Dirahiei
Duminica a 4-a după Rusalii; Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 5-13 (Vindecarea
slugii sutaşului); glas 3, voscr. 4
7 L Sf. Mare Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon şi Acachie; Sf. Mc. Evanghel
8 M Sf. Mare Mc. Procopie şi Sf. Mc. Teodosia, mama sa; † Sf. Mc. Epictet preotul şi Astion
monahul
9 M Sf. Sfinţiţi Mc. Pangratie, ep. Taorminei şi Chiril, ep.l Gortinei; Sf. Mc. Andrei şi Prov
10 J Sf. 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sf. Mc. Apolonie, Vianor şi Siluan
11 V Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Olga, împărăteasa Rusiei
12 S †) Cinstirea Sfintei Icoane „Prodromiţa” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu şi Ilarie;
Sf. Cuv. Mihail Maleinul; Sf. Veronica @
13 D Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Maria din Persia; Sf.
Cuv. Sara
Duminica a 5-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul IV Ecumenic); Ap. Romani
10, 1-10; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1 (Vindecarea celor doi demonizaţi
din ţinutul Gadarei); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 4, voscr. 5
14 L Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
15 M Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiep.Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
16 M Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Avudim, Faust şi Iulia
17 J Sf. Mare Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, episcopul Ionopolei
18 V †) Sf. Mc. Emilian de la Durostor; Sf. Cuv. Pamvo
19 S Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Dias; Aflarea moaştelor Sf. Cuv.
Serafim de Sarov T
20 D †) Sfântul slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
Duminica a 6-a după Rusalii; Ap. Romani 12, 6-14; Ev. Matei 9, 1-8 (Vindecarea
slăbănogului din Capernaum); glas 5, voscr. 6
21 L Sf. Cuv. Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafael şi Partenie
de la Agapia Veche
22 M Sf. Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
23 M Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sfinţit Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei;
Sf. Mc. Vitalie şi Valeria
24 J Sf. Mare Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
25 V † Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sfinţii Părinţi de
la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada şi Eupraxia
26 S Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Cuv. Mc. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel
Nou de la Muscel
27 D †) Sf. Mare Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf. Cuv. Antuza 0
Duminica a 7-a după Rusalii; Ap. Romani 15, 1-7; Ev. Matei 9, 27-35 (Vindecarea a
doi orbi şi a unui mut din Capernaum); glas 6, voscr. 7
28 L Sf. Ap. şi Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, dintre cei 70; Sf. Cuv. Pavel de
la Xiropotamu
29 M Sf. Mc. Calinic, Veniamin şi Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
30 M Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet şi Andronic; Sf. Mc. Iulita; Sf. Sfinţit Mc. Valentin,
episcopul Umbriei
31 J Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Sf. şi Dreptul Evdochim; Sf. şi Dreptul Iosif
din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
August – gustar
1 V Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 fraţi Mc. Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii
Domnului)
2 S Aducerea moaştelor Sf. întâi Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul
împărat Iustinian
3 D Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat şi Faust; Sf. Mironosiţă Salomeea; Sf. Cuv. Teodora din Tesalonic
Duminica a 8-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 1, 10-17; Ev. Matei 14, 14-22 (Înmulţirea
pâinilor); glas 7, voscr. 8
4 L Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil G
5 M Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului; †) Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf.
Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei
6 M (†) Schimbarea la Faţă a Domnului (Dezlegare la peşte)
7 J †) Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul
Ierusalimului; Sf. Irina împărăteasa
8 V Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, şi Miron, episcopul Cretei
9 S † Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. Mărturisitori pentru icoana lui Hristos; Sf. Mc. Antonin
10 D Sf. Mc. Lavrentie arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit @
Duminica a 9-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 3, 9-17; Ev. Matei 14, 22-34 (Umblarea
pe mare -Potolirea furtunii); glas 8, voscr. 9
11 L †) Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu arhidiaconul
12 M Sf. Mc. Fotie şi Anichit; Sf. Cuv. Palamon
13 M Odovania praznicului Schimbării la Faţă a Domnului; Mutarea moaştelor Sf. Cuv. Maxim
Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei şi Dositei
14 J Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Prooroc Miheia
15 V (†) Adormirea Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)
16 S Sf. Mahramă a Domnului; †) Sf. Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru
fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache; †) Sf. Cuv. Iosif de la
Văratec; Sf. Mc. Diomid
17 D Sf. Mc. Miron preotul, Straton şi Ciprian T
Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23;
(Vindecarea lunaticului); glas l, voscr. 10
18 L Sf. Mc. Flor şi Lavru
19 M Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla
20 M Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor şi Teoharie
21 J Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan
diaconul şi Venust
22 V Sf. Mc. Agatonic, Teoprepie şi Severian
23 S Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf. Mc. Lup; Sf. Sfinţit Mc. Irineu,
episcopul de Lugdunum
24 D Sf. Sfinţiţi Mc. Eutihie şi Cosma Etolul; Sf. Mc. Tation
Duminica a 11-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 9, 2-12; Ev. Matei 18, 23-35; (Pilda
datornicului nemilostiv); glas 2, voscr. 11
25 L Aducerea moaştelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit 0
26 M Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa; Sf. Mc. Atic
27 M Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie şi Eutalia; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei
28 J Sf. Cuv. Moise Etiopianul; Dreptul Iezechia
29 V †) Tăierea cinstitului cap al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (Post)
30 S †) Sf. Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul
Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
31 D Aşezarea în raclă a cinstitului brâu al Maicii Domnului; Sf. Mc. Andrei, Iraclie, Faust şi Mina
Duminica a 12-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 15, 1-11; Ev. Matei 19, 16-26; (Tânărul
bogat); glas 3, voscr. 1
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
septembrie – răpciune
1 L †) Începutul anului bisericesc; †) Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (cel Smerit); Sf. Cuv.
Simeon Stâlpnicul şi mama sa, Sf. Cuv. Marta; Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol
2 M Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului G
3 M Sf. Sfinţit Mc. Antim, episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist
4 J Sf. Sfinţit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Prooroc Moise; Sf. Mc. Petroniu
5 V Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mc. Urban
6 S Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose; Sf. Mc. Eudoxie şi Macarie
7 D Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Sozont; †) Sf. Cuv. Simeon şi
Amfilohie de la Pângăraţi
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17
(Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); glas 4, voscr. 2
8 L (†) Naşterea Maicii Domnului
9 M Sf. şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; †) Sf. Cuv. Onufrie de la
Vorona şi Chiriac de la Tazlău; Sfinţii Părinţi de la Sinodul al III-lea Ec. @
10 M Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
11 J Sf. Cuv. Teodora din Alexandria; Sf. Cuv. Eufrosin
12 V Odovania praznicului Naşterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie şi Teodul
13 S Înainte-prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci; Sf. Sfinţiţi Mc. Corneliu Sutaşul şi Ciprian,
episcopul Cartaginei; † Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie,
Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian
14 D (†) Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Toate ale praznicului: Ap. 1 Corinteni 1, 18-24; Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 31-35
15 L †) Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf.
Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei
16 M Sf. Mare Mc. Eufimia; Sf. Mc. Meletina şi Ludmila T
17 M Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapi
18 J Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
19 V Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont
20 S Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
21 D Odovania praznicului Înălţării Sfintei Cruci; Sf. Ap. Codrat;Sf. Prooroc Iona
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci; Ap. Galateni 2, 16-20;Ev. Marcu 8, 34-38 şi 9,
1 (Luarea Crucii şi urmarea lui Hristos); glas 6, voscr. 4
22 L †) Sf. Sfinţit Mc. Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei; Sf. Sfinţit
Mc. Foca, episcop de Sinope
23 M † Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia
24 M Sf. Întâia Mare Muceniţă şi întocmai cu Apostolii, Tecla; Sf. Cuv. Siluan Atonitul 0
25 J Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej
26 V †) Mutarea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan; †) Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon
27 S †) Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Calistrat şi
Epiharia
28 D † Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Prooroc Baruh
Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11 (Pescuirea
minunată); glas 7, voscr. 5
29 L Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
30 M Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia şi Gaiani
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
octombrie – brumărel
1 M †) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv.
Iosif şi Chiriac de la Bisericani G
2 J Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara
3 V Sf. Sfinţit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist
4 S Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, Episcopul Atenei; Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena
5 D Sf. Mc. Haritina şi Mamelta
Duminica a 19-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 11, 31-33; 12, 1-9; Ev. Luca 6, 31-36
(Predica de pe munte -Iubirea vrăjmaşilor); glas 8, voscr. 6
6 L † Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida
7 M † Sf. Mari Mc. Serghie şi Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihronie
8 M Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia @
9 J † Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic şi Atanasia
10 V Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia, sora lui; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul
11 S Sf. Ap. Filip, unul din cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei; Sf.
Mc. Zenaida şi Filonila
12 D Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei
Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic); Ap.
Galateni 2, 16-20; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a
Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 1, voscr. 7
13 L Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie
14 M †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Chelsie
15 M Sf. Mc. Luchian preotul; Sf. Ierarhi Savin, ep. Ciprului şi Vars, ep. Edesei T
16 J Sf. Mc. Longhin Sutaşul; Sf. Mc. Domnin
17 V Sf. Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul
18 S † Sf. Ap. şi Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân
19 D Sf. Prooroc Ioil; Sf. Mc. Uar, Felix şi Eusebiu; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila
Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului
văduvei din Nain); glas 2, voscr. 8
20 L Sf. Mare Mc. Artemie; Sf. Cuv. Matrona
21 M †) Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion şi Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoţi Mărturisitori:
Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare
22 M Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes
23 J † Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului;Sf. Ier. Ignatie, patriarhul
Constantinopolului
24 V Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih şi Valentin 0
25 S Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita
26 D †) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; Ev. Luca 8, 26-39 (Vindecarea
demonizatului din ţinutul Gherghesenilor); glas 3, voscr. 9
27 L †) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala
Patriarhală); Sf. Mc. Nestor
28 M †) Sf. Ier. Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Mc. Terentie, soţia sa Neonila şi
cei 7 fii; Sf. Ier. Firmilian, episcopul Cezareei Capadociei
29 M Sf. Cuv. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie
30 J Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, ep. Ciliciei şi Sf. Mc. Zenovia, sora sa; Sf. Ap. Cleopa
31 V Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis; Sf. Mc. Epimah G
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
noiembrie – brumar
1 S Sf. doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, din Asia (Pomenirea morţilor)
2 D Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist
Duminica a 22-a după Rusalii; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31 (Bogatul
nemilostiv); glas 4, voscr. 10
3 L Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul; Aşezarea moaştelor
Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida
4 M Sf. Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. Sfinţiţi Mc. Nicandru, ep. Mirelor, şi Ermeu preotul
5 M Sf. Mc. Galaction şi Epistimia; Sf. Ier. Grigorie, arhiepiscopul Alexandriei
6 J Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul C-polului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia
7 V Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei @
8 S †) Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri
9 D Sf. Mc. Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Mc. Onisifor şi Porfirie; Sf. Cuv.
Matrona; Sf. Ier. Nectarie de la Eghina
Duminica a 24-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev. Luca 8, 41-56 (Învierea fiicei
lui Iair); glas 5, voscr. 11
10 L Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest
11 M Sf. Mc. Mina, Victor şi Vichentie; Sf. Mc. Ştefanida; Sf. Cuv. Teodor Studitul
12 M †) Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din
Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul
Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul
13 J †) Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, şi Sf.Antuza, mama sa
(Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului)
14 V † Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Începutul Postului
Naşterii Domnului) T
15 S †) Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. şi Mărt.: Gurie, Samona şi Aviv diaconul
16 D † Sf. Ap. şi Evanghelist Matei
Duminica a 25-a după Rusalii; Ap. Efeseni 4, 1-7; Ev. Luca 10, 25-37 (Pilda
samarineanului milostiv); glas 6, voscr. 1
17 L Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, şi Ghenadie, patriarhul
Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul
18 M Sf. Mc. Platon, Roman şi Zaheu
19 M Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam
20 J Înainte-prăznuirea Intrării în biserică a Maicii Domnului;†) Sf. Cuv. Grigorie
Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, patriarhul Constantinopolului
21 V (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte)
22 S Sf. Ap. Filimon, Arhip, Onisim şi Apfia; Sf. Mc. Cecilia (Dezlegare la peşte) 0
23 D †) Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, şi Grigorie,
episcopul Acragandelor (Dezlegare la peşte)
Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului
căruia i-a rodit ţarina); glas 7, voscr. 2
24 L Sf. Sfinţiţi Mc. Clement, episcopul Romei, şi Petru, episcopul Alexandriei
25 M Odovania praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului; †) Sf. Mare Mc. Ecaterina;
Sf. Mare Mc. Mercurie (Dezlegare la peşte)
26 M Sf. Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul G
27 J Sf. Mare Mc. Iacob Persul; Sf. Cuv. Natanael şi Pinufrie
28 V Sf. Cuv. Mc. Ştefan cel Nou; Sf. Mc. Irinarh
29 S Sf. Mc. Paramon şi Filumen; Sf. Cuv. Pitirun (Dezlegare la peşte)
30 D †) Sf. Ap. Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; †) Sf. Ier. Andrei Şaguna,
mitropolitul Transilvaniei; Sf. Ier. Frumentie, ep. Etiopiei (Dezlegare la peşte)
Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul
bogat - Păzirea poruncilor); glas 8, voscr. 3
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
decembrie – undrea
1 L Sf. Prooroc Naum; Sf. Cuv. Filaret cel Milostiv
2 M Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropi; Sf. Ier. Solomon, arhiepiscopul Efesului
3 M †) Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; Sf. Prooroc Sofonie; Sf. Sfinţit Mc.
Teodor, arhiepiscopul Alexandriei
4 J † Sf. Mare Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la peşte)
5 V †) Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie
6 S †) Sf. Ier. Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (Dezlegare la peşte) @
7 D †) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş; Sf. Ier. Ambrozie, episcopul Mediolanului
Duminica a 27-a după Rusalii; Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea
femeii gârbove); glas 1, voscr. 4
8 L Sf. Cuv. Patapie; Sf. Ap. Cezar, Tihic şi Onisifor; Sf. Ier. Sofronie, episcopul Ciprului
9 M † Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sf. Ana; Sf. Proorociţă Ana, mama Proorocului
Samuel (Dezlegare la peşte)
10 M Sf. Mc. Mina, Ermoghen şi Evgraf
11 J Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou
12 V †) Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei; Sf. Mc. Sinet; Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul
Ierusalimului
13 S †) Sf. Ier. Dosoftei, mitropolitul Moldovei; Sf. Mari Mc. Eustratie, Auxentie, Evghenie,
Mardarie şi Orest; Sf. Mc. Lucia fecioara din Siracuza (Dezlegare la peşte)
14 D Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie (Dezlegare la peşte) T
Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinţilor Strămoşi); Ap. Coloseni 1, 12-18; Ev. Luca
14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină); glas 2, voscr. 5
15 L Sf. Sfinţit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei, şi Sf. Mc. Antia, mama sa; Sf. Mc. Suzana
16 M Sf. Prooroc Agheu; Sf. Teofana împărăteasa
17 M Sf. Prooroc Daniel şi Sfinţii trei tineri: Anania, Azaria şi Misail
18 J †) Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian şi Zoe; Sf. Ier. Modest, patriarhul
Ierusalimului (Dezlegare la peşte)
19 V Sf. Mc. Bonifatie; Sf. Aglaia; Sf. Ier. Grichentie, episcopul Etiopiei
20 S Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului; Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei
21 D Sf. Mc. Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle
Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului);
Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas 3, voscr. 6
22 L †) Sf. Ier. Petru Movilă, mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mc. Anastasia; Sf. Mc. Hrisogon
şi Teodota 0
23 M Sfinţii 10 Mucenici din Creta; Sf. Ier. Pavel, arhiep. Neocezareei; Sf. Cuv. Naum
24 M Sf. Cuv. Mc. Eugenia (Ajunul Crăciunului)
25 J (†) Naşterea Domnului (Crăciunul)
26 V (†) Soborul Maicii Domnului; †) Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana; Sf. Ier.
Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardei (Harţi)
27 S †) Sfântul Ap. întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan; Sf. Cuv. Teodor Mărturisitorul
28 D Sfinţii 20.000 de Mucenici din Nicomidia; Sf. Sfinţit Mc. Glicherie preotul G
Duminica după Naşterea Domnului (a Sfinţilor: Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare
Maria; David Proorocul şi Iacob, ruda Domnului); Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Matei 2,
13-23; (Fuga în Egipt); glas 4, voscr. 7
29 L Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod; Sf. Cuv. Marcel şi Tadeu
30 M Sf. Mc. Anisia; Sf. Cuv. Teodora; Sf. Cuv. Leon
31 M Odovania praznicului Naşterii Domnului; Sf. Cuv. Melania Romana; † Sf. Mc. Hermes
(Harţi)
NOTE
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
..............................................................................................................
Rânduieli bisericeşti
Rânduieli Bisericeşti în anul 2014
Zile de post şi posturi de peste an
• Miercurile şi vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare,

însemnate cu harţi
• Ajunul Bobotezei (Duminică, 5 ianuarie)
• Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (Vineri, 29 august)
• Înălţarea Sfintei Cruci (Duminică, 14 septembrie)
• Postul Sfintelor Paşti (3 martie-19 aprilie)
• Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (16-28 iunie)
• Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august)
• Postul Naşterii Domnului (14 noiembrie-24 decembrie)
Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zile aliturgice)
• Vineri, înaintea Botezului Domnului (3 ianuarie)

• Miercuri şi vineri, în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti
(26 şi 28 februarie)
• Luni şi marţi, în prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti (3-4
martie)
• În Sfânta şi Marea Vineri (18 aprilie)
36
Nu se fac nunţi
• În toate zilele de post de peste an

• În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 28-29
mai; 7-8 iunie; 13-14 septembrie)
• De la Duminica lăsatului sec de carne pentru Postul Sfintelor Paşti
până la Duminica Tomii (24 februarie-27 aprilie)
• În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (16-28 iunie)
• În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august)
• În Postul Naşterii Domnului (14 noiembrie-24 decembrie)
• În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6
ianuarie)
Zile şi date importante
• Ziua Naţională a Familiei (Duminică, 11 mai)

• Duminica părinţilor şi a copiilor (Duminică, 1 iunie)
• Duminica românilor migranţi (Duminică, 17 august)
• Începutul anului bisericesc. Ziua rugăciunii pentru mediu (Luni,
1 septembrie)
• Ziua Bibliei (Joi, 13 noiembrie)
Sărbători bisericeşti naţionale
• Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor (Joi, 29 mai)
Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează
• Anul Nou (Miercuri, 1 şi joi, 2 ianuarie)

• Sărbătoarea internaţională a muncii (Joi, 1 mai)
• Prima şi a doua zi de Paşti (Duminică, 20 şi luni, 21 aprilie)
37
• Prima şi a doua zi de Rusalii (Duminică, 8 şi luni, 9 iunie)
• Adormirea Maicii Domnului (Vineri, 15 august)
• Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României
(Duminică, 30 noiembrie)
• Ziua Naţională a României (Luni, 1 decembrie)
• Prima şi a doua zi de Crăciun (Joi, 25 şi vineri, 26 decembrie)
Nu se fac nunţi în anul 2015
• În toate zilele de post de peste an

• În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti
• (1-2 februarie; 20-21, 30-31 mai; 15 august; 13-14 septembrie)
• De la lăsatul sec de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la
Duminica Tomii (16 februarie-19 aprilie)
• În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (8-28 iunie)
• În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie-14 august)
• În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie-24 decembrie)
• În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6
ianuarie)
38
Ortodoxia în lume
Organizarea canonică a Bisericii
Ortodoxe
Atunci când ne referim la Biserica Ortodoxă universală,

spunem despre ea că este „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească“,
Biserica cea adevărată întemeiată de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Pe plan local, organizatoric, astăzi în lume Biserica Ortodoxă
este alcătuită din mai multe Biserici locale surori, „autocefale“ sau
cu o conducere de sine stătătoare, după practica din cele mai vechi
timpuri. Aceste Biserici, deşi au o conducere proprie printr-un Sfânt
Sinod, sunt în comuniune deplină, fapt care se exprimă în mod văzut
prin comuniunea euharistică cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus
Hristos.
Configuraţia canonică a Bisericii Ortodoxe în anul 2014 este
următoarea:
1. Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului
Patriarh: Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al
Constantinopolului
2. Patriarhia Alexandriei şi a întregii Africi
Patriarh: Preafericirea Sa Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al
Alexandriei şi al întregii Africi
3. Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient
Patriarh: Preafericirea Sa Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al
întregului Orient
4. Patriarhia Ierusalimului
Patriarh: Sanctitatea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului
5. Patriarhia Rusă
Patriarh: Sanctitatea Sa Chiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii
Rusii
40
6. Patriarhia Română
Patriarh: Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române
7. Patriarhia Sârbă
Patriarh: Preafericirea Sa Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Sârbe
8. Patriarhia Bulgară
Patriarh: Preafericirea Sa Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Bulgare
9. Patriarhia Georgiei
Patriarh: Sanctitatea Sa Ilie al II-lea, Patriarhul Georgiei
10. Biserica Ciprului
Arhiepiscop: Preafericirea Sa Hrisostom al II-lea, Arhiepiscop de
Noua Justiniana şi al întregului Cipru
11. Biserica Greciei
Arhiepiscop: Preafericirea Sa Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul
Atenei şi a toată Elada
12. Biserica Cehiei şi Slovaciei
Mitropolit: vacant
13. Biserica Poloniei
Mitropolit: Preafericirea Sa Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al
întregii Polonii
14. Biserica Albaniei
Arhiepiscop: Preafericirea Sa Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei şi
al întregii Albanii
Biserica Ortodoxă din America (Orthodox Church in America)
condusă de Preafericitul Iona, Mitropolitul întregii Americi şi Canadei,
are statut de semi-autocefalie, întrucât nu a fost recunoscută ca atare
de toate Bisericile Ortodoxe autocefale din lume.
În afară de aceste Biserici autocefale, mai există şi Biserici
autonome, care depind de Biserici autocefale (ex. Biserica Finlandei),
precum şi numeroase eparhii înfiinţate în Diaspora, prin emigrarea
multor ortodocşi din ţările lor de baştină, în regiuni precum: America
de Nord şi de Sud, Italia, Franţa, Germania, Australia ş.a.
41
Organizarea
Bisericii Ortodoxe Române
Biserica Ortodoxă Română
Potrivit Statutului său pentru organizare şi funcţionare,
Biserica Ortodoxă Română cuprinde pe toţi credincioşii ortodocşi
români. Ea este organizată ca Patriarhie cu titulatura „Patriarhia
Română“. Conducerea Bisericii în cele spirituale o are Sfântul Sinod.
Adunarea Naţională Bisericească este forul deliberativ central al
Bisericii. Organismul executiv al Adunării Naţionale Bisericeşti este
Consiliul Naţional Bisericesc.
Sfântul Sinod se compune din Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi
şi Arhiepiscopi, Preasfinţiţii Episcopi în funcţie şi Preasfinţiţii
Episcopi-vicari şi Arhierei-vicari. Sfântul Sinod, Adunarea Naţională
Bisericească şi Consiliul Naţional Bisericesc au ca preşedinte pe
Preafericitul Părinte Patriarh.
PATRIARHIA ROMÂNĂ
Patriarh:
Preafericitul Părinte dr. Daniel Ciobotea
Aleea Dealul Mitropoliei nr. 2, Sector 4, 040163, Bucureşti
Telefon 021.406.71.61; 406.71.95 ; Fax 021.406.71.62
Web site: www.patriarhia.ro; E-mail: patriarhia@dnt.ro
Episcop-vicar patriarhal:
Preasfinţitul dr. Varlaam Ploieşteanul
Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, Sector 4, 040163, Bucureşti
Telefon 021.406.71.69; Fax 021.406.71.70
E-mail: patriarhia.externe@dnt.ro
44
Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
1. Arhiepiscopia Bucureştilor
Arhiepiscop şi Mitropolit: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
Episcop-vicar: Preasfinţitul dr. Varsanufie Prahoveanul
Intrarea Miron Cristea nr. 9, Sector 4, 040161, Bucureşti
Telefon 021.337.49.57
2. Arhiepiscopia Tomisului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul dr. Teodosie Petrescu
Str. Arhiepiscopiei nr. 23, 900732, Constanţa, jud. Constanţa
Telefon 0241.61.40.20; Fax 0241.61.17.32
3. Arhiepiscopia Târgoviştei
Arhiepiscop, Mitropolit şi Exarh patriarhal pentru relaţiile externe:
Înaltpreasfinţitul dr. Nifon Mihăiţă
Bd. Castanilor nr. 3-5, 130004, Târgovişte, jud. Dâmboviţa
Telefon 0245.21.37.13; 61.18.05
4. Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Calinic Argatu
Bd. Basarabilor nr. 1, 115300, Curtea de Argeş, jud. Argeş
Telefon 0248.72.24.10; Fax 0248.71.44.01
5. Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul dr. Ciprian Spiridon
Aleea Episcopiei nr. 3, 120043, Buzău, jud.Buzău
Telefon 0238.71.07.14; Fax 0238.41.36.08
6. Arhiepiscopia Dunării de Jos
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul dr. Casian Crăciun
Str. Domnească nr. 104, 800201, Galaţi, jud. Galaţi
Telefon 0236.46.00.14; Fax 0236.46.01.94
7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor
Episcop: Preasfinţitul Vincenţiu Grifoni
Str. Episcopiei nr. 2, 117660, Slobozia, jud. Ialomiţa
Telefon/Fax 0243.23.12.05
8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului
Episcop: Preasfinţitul Galaction Stângă
Str. Carpaţi nr. 15, 140059, Alexandria, jud.Teleorman
Telefon 0247.31.60.57; Fax 0247.32.66.54
45
9. Episcopia Giurgiului
Episcop: Preasfinţitul dr. Ambrozie Meleacă
Str. Episcopiei nr. 13, 080015, Giurgiu, jud. Giurgiu
Telefon: 0264.21.40.79; Fax 064.21.40.81
10. Episcopia Tulcei
Episcop: Preasfinţitul dr. Visarion Bălţat
Str. Mircea Vodă nr. 6A, 820134, Tulcea, jud. Tulcea
Telefon/Fax: 0240.51.51.45
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
1. Arhiepiscopia Iaşilor
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Teofan Savu
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.16, 700064, Iaşi, jud.Iaşi
Telefon/Fax 0232.21.54.54, 21.54.56, 21.54.58, 21.53.00
Episcop-vicar: Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul
Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 16, 700064, Iaşi, jud. Iaşi
Telefon/Fax 0232.21.54.54, 21.54.56, 21.54.58, 21.53.00
2. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Pimen Zainea
Str. Ioan Vodă Viteazul nr. 2, 700497, Suceava, jud. Suceava
Telefon 0230.52.12.95, 22.70.54; Fax 0230.52.20.20
3. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca
Str. Alexandru cel Bun nr. 5, 611065, Roman, jud. Neamţ
Telefon/Fax 0233.744.683
Episcop-vicar: Preasfinţitul dr. Ioachim Băcăoanul
Str. Alexandru cel Bun nr. 5, 611065, Roman, jud.Neamţ
4. Episcopia Huşilor
Episcop: Preasfinţitul dr. Corneliu Onilă
Str. Mihail Kogălniceanu nr. 19, 735100, Huşi, jud.Vaslui
46
Mitropolia Ardealului
1. Arhiepiscopia Sibiului
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Laurenţiu Streza
Str. Mitropoliei nr. 24, 735100, Sibiu, jud.Sibiu
Telefon 0269.21.15.84; Fax 0269.21.55.21
Episcop-vicar: Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul
Str. Mitropoliei nr. 24, 735100, Sibiu, jud.Sibiu
Telefon 0269.21.81.54
2. Arhiepiscopia Alba Iuliei
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul dr. Irineu Pop
Str. Mihai Viteazul nr. 16, 510010, Alba Iulia, jud. Alba
Telefon 0258. 81.16.90; Fax 0258. 81.27.97
3. Episcopia Oradiei
Episcop: Preasfinţitul dr. Sofronie Drincec
Str. Episcop Roman Ciorogariu nr. 3, 410017, Oradea, jud. Bihor
Telefon 0259.43.78.83; Fax 0259.43.34.87
4. Episcopia Covasnei şi Harghitei
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan
Str. Patriarhul Miron Cristea nr. 17, 530112, Miercurea Ciuc, jud. Harghita
Telefon 0266.17.12.69; Fax 0266.12.44.53
5. Episcopia Devei şi Hunedoarei
Episcop: Preasfinţitul Gurie Georgiu
Str. Avram Iancu nr. 2, 330025 Deva, jud. Hunedoara
Mitropolia Clujului, Maramureşului

şi SĂLAJULUI
1. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Andrei Andreicuţ
Piaţa Avram Iancu nr. 18, 550179, Cluj-Napoca, jud.Cluj
Telefon 0264 19.39.44; Fax 0264.19.51.84
Episcop-vicar: Preasfinţitul Vasile Someşanul
Piaţa Avram Iancu nr.18, 550179, Cluj-Napoca, jud.Cluj
Telefon 0264.43.10.04
47
2. Episcopia Maramureşului şi Sătmarului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Justinian Chira
Str. Avram Iancu nr. 5, 430313, Baia Mare, jud. Maramureş
Tel/fax: 0262. 21.46.14.
Arhiereu-vicar: Preasfinţitul dr. Justin Sigheteanul
Mânăstirea Rohia, jud. Maramureş
Telefon 0262.46.62.41
3. Episcopia Sălajului
Episcop: Preasfinţitul dr. Petroniu Florea
Str. Avram Iancu nr. 29/A, 450143, Zalău, jud. Sălaj
Mitropolia Olteniei
1. Arhiepiscopia Craiovei
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Irineu Popa
Str. Mitropolit Firmilian nr. 3, 200381, Craiova, jud. Dolj
Telefon 0251.41.50.54; Fax 0251.41.83.69
2. Arhiepiscopia Râmnicului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Gherasim Cristea
Str. Carol I nr. 43, 240178, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
Telefon 0250.73.11.70; 73.88.21; Fax 0250.73.49.52
Episcop-vicar: Preasfinţitul dr. Emilian Lovişteanul
Str. Carol I nr. 43, 240178, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
3. Episcopia Severinului şi Strehaiei
Episcop: Preasfinţitul Nicodim Nicolăescu
Str. I. G. Bibicescu nr. 6, 220103, DrobetaTurnu Severin, jud. Mehedinţi
Telefon 0252.33.30.48; Fax 0252. 33.30.49
4. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
Episcop: Preasfinţitul dr. Sebastian Paşcanu
Str. Fraţii Buzeşti nr. 15, 230080, Slatina, jud. Olt
Telefon 0249.42.10.26; Fax 0349.41.68.61
Mitropolia Banatului
1. Arhiepiscopia Timişoarei
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Nicolae Corneanu
48
Bd. C.D. Loga nr. 5, 300021, Timişoara, jud. Timiş
Telefon 0256.49.32.32; Fax 0256.49.11.76
Episcop-vicar: Preasfinţitul Paisie Lugojanul
Bd. C.D. Loga nr. 5, 300021, Timişoara, jud. Timiş
Telefon 0256.29.52.28; Fax 0256.49.11.76
2. Arhiepiscopia Aradului
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul dr. Timotei Seviciu
Str. Episcopiei nr. 60-62, 310084, Arad, jud. Arad
Telefon 0257.28.18.56; Fax 0257.28.12.62
3. Episcopia Caransebeşului
Episcop: Preasfinţitul dr. Lucian Mic
Str. Mihai Viteazu nr. 11, 325400, Caransebeş, jud. Caraş-Severin
Telefon 0255.516.412; Fax 0255.51.64.02
Mitropolia Basarabiei, AUTONOMĂ ŞI DE STIL VECHI

ŞI EXARHATUL PLAIURILOR
1. Arhiepiscopia Chişinăului
Arhiepiscop, Mitropolit şi Exarh al Plaiurilor:
Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru
Str. 31 August 1989 nr. 161, 2004, Chişinău, Republica Moldova
Telefon/Fax +373.22.75.57.22
2. Episcopia Bălţilor
3. Episcopia Basarabiei de Sud
4. Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria
Mitropolia ortodoxă română

pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord
1. Arhiepiscopia ortodoxă română a Germaniei, Austriei şi

Luxemburgului
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Serafim Joantă
Fürthestraße 166-168, D-90429, Nürnberg, Germania
Telefon +49. 911.323.69.13; Fax +49. 911.323. 69. 12
Episcop-vicar: Preasfinţitul Sofian Braşoveanul
Paul-Heyse-Str. 19, D-80336, München, Germania
49
2. Episcopia ortodoxă română a Europei de Nord
Episcop: Preasfinţitul dr. Macarie Drăgoi
Hässlingbyvägen 7; 13691 Haninge-Stockholm, Suedia
Mitropolia ortodoxă română pentru Europa
Occidentală şi Meridională
1. Arhiepiscopia ortodoxă română a Europei Occidentale
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul dr. Iosif Pop
1 Bd. du Général Le Clerc, 91470, Limours, Franţa
Telefon +33. 1.64.91.59.24; Fax +33. 1. 64.91.26.83
Episcop-vicar: Preasfinţitul Marc Nemţeanul
62 rue Mazarin, 33000, Bordeaux, Franţa
2. Episcopia ortodoxă română din Italia
Episcop: Preasfinţitul Siluan Şpan
Via Ardeatina nr. 1741, 00134 Roma, Italia
Telefon/Fax +39. 06. 71. 97. 343
3. Episcopia ortodoxă română a Spaniei şi Portugaliei
Episcop: Preasfinţitul Timotei Lauran
Avenida Alfonso XIII nr. 157; 28016 Madrid, Spania
Telefon +34913501881 int. 104
Arhiereu-vicar: Preasfinţitul dr. Ignatie Mureşanul
Arhiepiscopia ortodoxă română
din cele două Americi
Arhiepiscop: Înaltpreasfinţitul Nicolae Condrea
5410 N. Newland Ave, Chicago IL, 60656, USA
Telefon +1.773.774.1677; Fax 1.773.774.1805
Episcop-vicar: Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina
1168 Chemin Louisa, Wentworth, OC J84 OC7, USA
Telefon 450.533.4374; Email: tcasian@hotmail.com
Episcopia ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN UNGARIA
Episcop: Preasfinţitul Siluan Mănuilă
Parcul Groza nr. 2, 5700 Gyula, Ungaria
Telefon/Fax +36.66.361.281
50
Episcopia DACIA FELIX
Episcop administrator: Preasfinţitul dr. Daniil Stoenescu

Ul. Zarko Zrenianina br. 60, 26300, Vârşeţ, Serbia
Telefon +381.138.110.71
Episcopia ortodoxă română din Australia

şi Noua Zeelandă
Episcop: Preasfinţitul Mihail Filimon

61–63 Queensberry Street, Carlton 3053, Melbourne, Victoria,
Australia, P.O. Box 122
VICARIATUL ORTODOX UCRAINEAN
Vicariatul Ortodox Ucrainean din România

Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş
Str. Bogdan Vodă nr. 12
Vicar general: preot Ioan Piţura
REPREZENTANŢE ŞI COMUNITĂŢI ALE PATRIARHIEI

ROMÂNE ÎN STRĂINĂTATE
Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte (Aşezământul

Românesc de la Ierusalim; Aşezământul Românesc de la Ierihon
cu Centrul de Studii şi Pelerinaje „Sfântul Cuvios Ioan Iacob”,
Aşezământul Românesc de la Iordan), Reprezentanţa Patriarhiei
Române pe lângă instituţiile europene (Bruxelles), Reprezentanţa
Patriarhiei Române de la Sofia (Bulgaria), Comunitatea Ortodoxă
Română din Turcia (Istanbul), Comunitatea Ortodoxă Română din
Africa de Sud (Johannesburg), Comunitatea Ortodoxă Română din
Cipru (Nicosia), Comunitatea Ortodoxă Română din Japonia (Tokyo,
Osaka), Comunitatea Ortodoxă Română din Siria (Damasc)
51
UNITĂŢI BISERICEŞTI SUB ALTE JURISDICŢII
Aşezămintele Româneşti din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu şi
alte schituri sau chilii), aflate sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice a
Constantinopolului
52
Organizarea
Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Timişoarei
CENTRUL EPARHIAL
300021 TIMIŞOARA, Bd. C. D. Loga nr. 7,
tel. 0256/490287, fax: 0256/491176
www.mitropoliabanatului.ro
email: mitropolia_banatului@yahoo.com
Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Nicolae

Corneanu
Episcop-vicar: Preasfinţitul Părinte drd. Paisie Lugojanul
Vicar eparhial: pr. ic. stavr. dr. Ionel Popescu
Sectorul cultural şi comunicaţii media: pr. ic. stavr. drd. Zaharia
Pereş
Sectorul economic-financiar: pr. ic. stavr. Cristian Constantin
Sectorul social filantropic şi misionar: pr. ic. stavr. Cristian Pavel
Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul: pr. ic. stavr. drd. Sorin
Lungoci
Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti: diac. ing. Timotei
Anişorac
Sectorul exarhatul mănăstirilor: arhimandrit drd. Simeon Stana
Inspector eparhial bisericesc: pr. ic. stavr. Marius Sfercoci
Inspector pentru învăţământul teologic preuniversitar: preot
Deian Ilia Vesici
Oficiul canonic juridic: pr. ic. stavr. Ioan Bălăngean
54
Secretar eparhial: arhidiacon Ioan Radu
Serviciul contabilitate: Ana Mariana Popescu, Mihaela Piroc şi
Sorina Lehaci
Serviciul personal: Andreea Chiţoran, Marioara Debucean şi Ana
Creţa
Serviciul registratură: Daniela Ţăran şi Mariana Varga
Redacţia revistei „Altarul Banatului“: pr. ic. stavr. dr. Adrian Carebia
Redacţia revistei „Învierea“: pr. ic. stavr. dr. Marius Florescu
Redacţia cotidianului „Lumina de Banat“: diacon Marius Mircia şi
Valentin Birău
Biroul de comunicaţii şi relaţii cu publicul: Lucian Florea
Studioul de radio „Învierea“: Irina Arieşan şi George Giurgiu
Fundaţia „Filantropia“: preot insp. Romeo Ionuţ Dumitraşcu
Arhivă şi bibliotecă: dr. Florin Popovici
Biroul de pelerinaje: Beatrix Pârvu
Casierie: Mirela Laţcu
Reşedinţă: monahia stavr. Mihaela Popan
Servicul tehnic: Nicolae Covaci, Petru Popan, Iosif Varga şi Gheorghe
Jurca.
Societatea comercială de editură şi tipografie Partoş S.R.L.: Dan
Ciobotaru şi arhidiacon Marian Pârvu
Tipografia arhidiecezană: preot Ioan D. Ţârnea
Depozitul de obiecte bisericeşti: diacon Gheorghe Lehaci şi preot ic.
stavr. Marius Covaci
Muzeul de artă veche bisericească: preot ic. stavr. Aurel Filip şi Eva
Ilieş.
Atelierul de lumânări: preot Ştefan Mezin
Catedrala mitropolitană, magazinul de obiecte bisericeşti –
gestionar: monahia Rafaela Bora şi monahia Eusebia Damian.
Magazinul de obiecte bisericeşti Timişoara – gestionar: monahia
Ariadna Sâlea
Magazinul de obiecte bisericeşti Lugoj – gestionar: Maria Cerbu
Magazinul de obiecte bisericeşti Făget – gestionar: Maria Jurj
Magazinul de obiecte bisericeşti Jimbolia – gestionar: Maria
Budulan
55
Contact telefonic:
- arhiepiscop şi mitropolit – 0256-493232
- episcop-vicar – 0256-295228
- reşedinţă – 0256-491195
- vicar eparhial – 0256-220343
- secretariatul Centrului Eparhial – 0256-490287
- atelierul de lumănări – 0256-202257
- S.C. Partoş S.R.L. – 0256-272763
- Fundaţia „Filantropia“ – 0256-490287
ADUNAREA EPARHIALĂ
Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae

Membri: pr. prof. dr. Vasile Muntean, pr. Ioan Covaci, pr. Ionel
Maftei, pr. Gheorghe Cucu, pr. Constantin Stoian, pr. Tiberiu Benescu,
pr. Timotei Sbera, pr. Marius Podereu, pr. Sebastian Ardelean, pr.
Adrian Magheţi, dr. Viorel Şerban, ec. Ioan Savu, dr. Ilie Vlaicu,
Titu Birceanu, jurist Cornel Toţa, Gheorghe Feraru, deputat Dorel
Covaci, dr. Marius Moşoarcă, Marcel Ardelean, Ioan Palconi, dr. Ioan
Talpoş, dr. Vasile Bâc, dr. Ion Nină, dr. Tiberiu Ion Bratu, dr. Paul
Mălăieşteanu, dr. Dumitru Popovici, dr. Ion Păun Otiman, jurist Ioan
Băla şi Alexandru Bogdan.
CONSILIUL EPARHIAL
Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae

Membri clerici: pr. Sebastian Ardelean, pr. Tiberiu Benescu şi pr.
Gheorghe Cucu
Membri mireni: ec. Ioan Savu, dr. Dumitru Popovici, Titu Birceanu,
Alexandru Bogdan, dr. Ion Nină şi dr. Viorel Şerban
MEMBRI ÎN ADUNAREA NAŢIONALĂ BISERICEASCĂ
preot Sebastian Ardelean, jurist Ioan Băla şi economist Ioan Savu

56
CONSISTORIUL EPARHIAL
Preşedinte: preot ic. stavr. Adam Rugaci
Membri: preot ic. stavr. Ştefan Marcu şi preot ic. stavr. Ioan Mura
Grefier: preot ic. stavr. Aurel Filip
MEMBRI ÎN CONSISTORIUL MITROPOLITAN
preot ic. stavr. Vasile Itineanţ şi preot Marius Ioana
CASA DE AJUTOR RECIPROC A CLERULUI
Preşedinte: preot ic. stavr. Cristian Constantin – consilier economic
la Centrul eparhial
Membri: preot ic. stavr. Miroslav Drăgan – Episcopia ortodoxă sârbă
Secretar: arhidiacon Ioan Radu – secretar la Centrul eparhial
Contabil: Marioara Debucean
CATEDRALA MITROPOLITANĂ
Eclesiarh: preot ic. stavr. dr. Daniel Trăilă
Administrator: arhidiacon Eugen Goanţă
Preoţi: ic. stavr. Constantin Micu, ic. stavr. Dumitru Vana, ic. stavr.
Gavrilă Creţa, ic. stavr. Dan Dragomir, ic. Vasile Câmpean, Cristian
Feraru şi ic. stavr. Marius Covaci
Diaconi: arhid. Marian Pârvu, Gheorghe Lehaci, Daniel Gherga,
Vasile Bădescu, Sergiu Pantea şi Cătălin Heler.
UNIVERSITATEA DE VEST – TIMIŞOARA
FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ŞI TEOLOGIE
cu secţiile teologie pastorală
ŞI TEOLOGIE DIDACTICĂ
Decan: lect. univ. dr. Dana Percec
Prodecani: lect. univ. dr. Valy Ceia, lect. univ. dr. Codruţa Goşa, lect.
univ. dr. Dumitru Tucan
Şeful Departamentului de Studii Româneşti: conf. dr. Mirela
Borchin
57
Secretar şef: prof. Ramona Miţiga
Secretari pentru programele de studii teologice: Titiana Kovacs şi
Monica Neumann
Coordonator: Preasfinţitul Episcop-vicar drd. Paisie Lugojanul
Şeful Catedrei: pr. conf. dr. Nicolae Morar
Conferenţiari: pr. dr. Nicolae Morar, pr. dr. Gavril Trifa şi pr. dr.
Constantin Jinga
Lectori: pr. dr. Vasile Itineanţ, dr. Remus Feraru, pr. dr. Daniel Enea
şi dr. Daniel Lemeni
Asistenţi: pr. dr. Adrian Covan, pr. dr. Alin Scridon şi pr. dr. Dragoş
Debucean
Cadre didactice asociate: pr. prof. univ. dr. Vasile Muntean, arhim.
drd. Simeon Stana, pr. dr. Marius Florescu, pr. dr. Cosmin Panţuru, pr.
dr. Radu-Cosmin Bogdan, diac. drd. Laurean Popa
Duhovnic: preot drd. Marius Ioana
Biblioteca Facultăţii de Teologie: Nicolae Dragoş Lengher
COLEGIUL PEDAGOGIC „CARMEN SYLVA“ – TIMIŞOARA
Profilul vocaţional teologic ortodox
Director: prof. Ionuţ Cristescu

Director adj.: prof. dr. Elena Ligia Jebelean
Secretar-şef: ing. Alina Taşcău
Secretar: Florentina Rus
Cadre didactice la disciplinele teologice: pr. prof. Dorinel Savescu,
pr. prof. Petru-Remus Suru, prof. Florin-Nicolae Şincari, prof. Liliana-
Monica Ghera
58
Şematismul Arhiepiscopiei timişoarei
PROTOPOPIATUL DETA
305200 Deta, str. 1 Mai nr. 4, tel. 0256/390631
Protopop: pr. ic. stavr. Ioan Prisăcean
1. Deta, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1924, biserica „Po-

gorârea Sfântului Duh“ 2009, 771 familii cu 2.245 credincioşi,
preoţi: Ioan Prisăcean şi Ioan Ciprian Blagoe.
2. Banloc, biserica „Înălţarea Domnului“ 1862–1869, 504 familii
cu 994 credincioşi; filia Ofseniţa, biserică în construcţie 2001, 56
familii cu 225 credincioşi, preoţi: Petru Achim şi Ionuţ Ciprian
Boşca.
3. Berecuţa, biserica „Învierea Domnului“ 1925, 53 familii cu 162
credincioşi; filia Mănăstire, capela „Pogorârea Duhului Sfânt“, 53
familii cu 166 credincioşi, preot Zoran Milovanov.
4. Birda, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1911, 207 familii cu
587 credincioşi; filia Sângeorge - capela „Sf. Arhangheli Mihail
şi Gavril“, 64 familii cu 174 credincioşi, preot Valentin Bugariu.
5. Cebza, biserica „Naşterea Sf. loan Botezătorul“ 1923, 230 familii
cu 540 credincioşi, preot Ion Ciprian Ene.
6. Cerna, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1905, 110 familii cu
288 credincioşi, preot Ionuţ Dănuţ Mania.
7. Ciacova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1900, 408 fami-
lii cu 1.136 credincioşi, preot Tiberiu Nicoli.
8. Clopodia, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, în construcţie, 123 fami-
lii cu 398 credincioşi, preot Ionel Marius Crăciunescu.
9. Colonia Gătaia, biserica „Sf. Ierarh Nicolae“ 1975, 121 familii cu
59
265 credincioşi, preot Iulian Popa.
10. Denta, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1889, 437 familii
cu 1.180 credincioşi, preot Achim Nicolae Miloş.
11. Ferendia, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1848, 151 fami-
lii cu 350 credincioşi, preot Dragan Giorgiev.
12. Folea, biserica „Sf. Nicolae“ 1925, 120 familii cu 281 credincioşi,
preot Ioan Sălvan.
13. Gaiu Mic, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1828, 62 familii
cu 151 credincioşi, preot.
14. Gătaia, biserica „Învierea Domnului“ 1796, 476 familii cu 1.125
credincioşi, preot Adam Rugaci.
15. Gherman, biserica „Înălţarea Domnului“ 1878, 68 familii cu 166
credincioşi, filia Lăţunaş capela „Sf. Mc. Pantelimon“, 1933, 30
familii cu 61 credincioşi, preot Călin Negrea.
16. Ghilad, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1812, 325 fami-
lii cu 1.309 credincioşi, preot Emilian Păcurar.
17. Jamu Mare, capela „Învierea Domnului“ 1978, 233 familii cu 610
credincioşi, preot Ioan Babeu.
18. Jebel, biserica „Sf. Ilie“ 1750, 591 familii cu 1.698 credincioşi,
preot Florin Groza.
19. Liebling, biserica „Sf. Gheorghe“ 1932, biserică în construcţie,
648 familii cu 2.297 credincioşi; filia Conacu Iosif, fără lăcaş de
cult, 45 familii cu 129 credincioşi, preot Irimia Oancea.
20. Livezile, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1759, 273 fa-
milii cu 747 credincioşi; filia Dolaţ, capela „Sf. Dimitrie“ 1976,
91 familii cu 304 credincioşi, preot Daniel Rusan.
21. Macedonia, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1903, 113 familii cu 302
credincioşi; filia Gad, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1935, 28 fa-
milii cu 41 credincioşi, preot Ioan Emanuel Popescu.
22. Moraviţa, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1962,105 fa-
milii cu 370 credincioşi; filia Dejan, capela „Pogorârea Sf. Duh“
1930, 37 familii cu 90 credincioşi, preot Sabin Nicoli.
23. Obad, biserica „Înălţarea Domnului“ 1891, 111 familii cu 382 cre-
dincioşi, preot Ioan Doţ.
60
24. Opatiţa, biserica „Învierea Domnului“ 1875, 112 familii cu 360
credincioşi; filia Roviniţa Mare, biserica „Naşterea Maicii Dom-
nului“ 1924, 53 familii cu 135 credincioşi, preot Ionel Rujan.
25. Partoş, mănăstirea Sfântul Iosif cel Nou, 82 familii cu 213 credin-
cioşi, stareţ ieromonah Varlaam Almăjanu.
26. Pădureni, biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ 1837, 393 familii cu
1054 credincioşi, preot Virgil Roşu.
27. Percosova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1910, 86 fami-
lii cu 217 credincioşi; filia Butin, biserica „Sf. Arhangheli Mihail
şi Gavril“ 1925, 23 familii cu 46 credincioşi, preot Cristian Gabriel
Băican.
28. Petroman, biserica „Sf. Apostol Petru şi Pavel“ 1873, 160 familii
cu 453 credincioşi, preot Daniel Florin Groza.
29. Sculea, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1864, 115 familii
cu 320 credincioşi, preot Ioan Marcu.
30. Stamora Germană, capela „Sf. Ilie“ 1980, 197 familii cu 619 cre-
dincioşi, preot Dragoş Georgian Popovici.
31. Şemlacu Mare, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1886, 64 familii cu
143 credincioşi; filia Şemlacu Mic, fără lăcaş de cult, 42 familii cu
86 credincioşi, preot Ioan Jula.
32. Şipet, biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor“ 1936, 245 familii cu
690 credincioşi, preot Oliviu Crişan.
33. Toager, biserica „Cuvioasa Paraschiva“ 1908, 102 familii cu 260
credincioşi; filia Giera, fără lăcaş de cult, 40 familii cu 94 credin-
cioşi; filia Grăniceri, fără lăcaş de cult, 41 familii cu 112 credin-
cioşi, preot George Danciu.
34. Voiteg, biserica „Sf. Gheorghe“ 1912, 430 familii cu 1.215 credin-
cioşi, preot Ioan Zaharie George.
61
PROTOPOPIATUL FĂGET
305300 Făget, Calea Lugojului nr. 4, tel. 0256/320586

Protopop: pr. ic. stavr. Bujor Păcurar
1. Făget I, biserica „Înălţarea Domnului“, în construcţie 2003, 480

familii cu 1540 credincioşi, preoţi Bujor Păcurar şi Ioan Jurj.
2. Făget II, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1889, 298 familii
cu 1005 credincioşi, preot Cristian Fărcaş.
3. Băteşti, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1938, 90 familii cu 340 cre-
dincioşi, preot Valentin Toma Murar.
4. Bârna, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1974, 44 familii cu
163 credincioşi, preot Miron Zepa.
5. Begheiu Mic, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1906, 91
familii cu 254credincioşi; filia Dumbrava, biserica „Sf. Apostoli
Petru şi Pavel“, 2004, 70 familii cu 172 credincioşi, preot Petru
Capotescu.
6. Bethausen, biserica „Naşterii Maicii Domnului“ 2004, 138 familii
cu 445 credincioşi, preot Ovidiu Marinescu.
7. Bichigi, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1927, 95 familii cu
302 credincioşi, preot Emanuel Ioan Ciusa.
8. Brăneşti, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1982, 88 familii cu 298 cre-
dincioşi; filia Jupâneşti, biserica „Cuvioasa Paraschiva“ 1990, 41
familii cu 136 credincioşi, preot Gheorghe Mestecănean.
9. Breazova, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1962, 63 familii cu 195
credincioşi, preot Liviu Sava.
10. Bucovăţ, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1935, 95 familii
cu 460 credincioşi, preot Ionuţ Lacatîş.
11. Bunea Mare, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1975, 49
familii cu 163 credincioşi; filia Povergina, biserica,,Sf. Ilie“ 1991,
45 familii cu 133 credincioşi, preot Ioan Lazăr.
12. Cladova, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1837, 74 familii cu 282 cre-
dincioşi; filia Ierşnic, biserica „Cuv. Paraschiva“ 2006, 47 familii
cu 122 credincioşi, preot Dumitru Craşovan.
62
13. Cliciova, biserica „Învierea Domnului“ 1908, 125 familii cu 375
credincioşi, preot Nicolae Drăghicescu.
14. Coşava, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1889, 104 familii
cu 322 credincioşi; filia Nemeşeşti, biserica „Sf. Nichita Roma-
nul“, 16 familii cu 56 credincioşi, preot Laurenţiu Păulescu.
15. Coşeviţa, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, 18 familii cu 42
credincioşi, filia Bulza, biserica „Sf. Ioan Teologul“, 1830, 12
familii cu 18 credincioşi, filia Groşi, biserica „Cuv. Paraschiva“,
1741, 22 familii cu 54 credincioşi, preot Ovidiu Capotescu.
16. Coşteiu de Sus, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1908, 38
familii cu 88 credincioşi, preot Nicolae Zisu.
17. Curtea, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1937, 180 familii
cu 555 credincioşi, filia Homojdia, biserica „Pogorârea Sf. Duh“,
1751, 21 familii cu 48 credincioşi, preot Petrică Barbu.
18. Cutina, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1899, 123 familii cu
339 credincioşi, preot Daniel Escariu.
19. Drinova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1905, 58 familii
cu 200 credincioşi, preot Florin Florescu.
20. Dubeşti, biserica „Sf. Dumitru“ 1764, 65 familii cu 200 credin-
cioşi; filia Ohaba Lungă, biserica „Naşterea Maicii Domnului“
1946, 65 familii cu 210 credincioşi, preot Dragan Radovan Simo-
nescu.
21. Fârdea, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1854, 120 familii cu 322
credincioşi; filia Hăuzeşti, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Ga-
vril“ 1883, 39 familii cu 136 credincioşi, preot Bojidar Ieremici.
22. Gladna Română, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1896, 91
familii cu 316 credincioşi; filia Gladna Montană, biserica „Tăierea
Capului Sf. Ioan Botezătorul“ 1954, 31 familii cu 88 credincioşi,
preot Dacian David.
23. Jupani, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1913, 63 familii cu 232 cre-
dincioşi, preot Rafael Florin Bunescu.
24. Jureşti, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 2003, 50 familii
cu 150 credincioşi; filia Boteşti, capela „Acoperământul Maicii
Domnului“ 1980, 15 familii cu 60 credincioşi, preot Vasile Costin.
63
25. Leucuşeşti, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1881, 135 fa-
milii cu 396 credincioşi, preot Bogdan Stănilă.
26. Luncani, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1975, 123 fami-
lii cu 261 credincioşi; filia Luncanii de Sus, 10 familii cu 25 cre-
dincioşi, preot Romel Neamţu.
27. Margina, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1938, 208 familii
cu 683 credincioşi; filia Zorani, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1737,
18 familii cu 42 credincioşi, preot Victor Sava.
28. Mănăştur, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1902, 231 fa-
milii cu 589 credincioşi, preot Constantin Dănuţ Stoian.
29. Mâtnicu Mic, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1912, 55 fa-
milii cu 149 credincioşi; filia Drăgsineşti, biserica „Cuv. Paraschi-
va“ 1996, 52 familii cu 160 credincioşi, preot Caius Andraşoni.
30. Nădrag, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1900, 380 familii cu 1.110
credincioşi, preot Daniel Iancu.
31. Nevrincea, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1834, 59 familii
cu 191 credincioşi, preot Petru Voichescu.
32. Ohaba Română, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1969, 52
familii cu 148 credincioşi, preot.
33. Pietroasa, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1779, biserica
„Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ 2000, 63 familii cu 235 credin-
cioşi; filia Fărăşeşti, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1977, 37 familii
cu 130 credincioşi, preot Călin Beniamin Lazăr.
34. Pogăneşti, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1921, 49 fami-
lii cu 190 credincioşi,; filia Sărăzani, biserica „Adormirea Maicii
Domnului“ 1877, 43 familii cu 130 credincioşi, preot Ioan Pa-
nusciac.
35. Poieni, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1800, 48 familii
cu 169 credincioşi; filia Crivina de Sus, biserica „Cuv. Paraschi-
va“ 1700, 19familii cu 50 credincioşi, preot Florin Ionel Cotocea.
36. Răchita, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1894, 402 familii
cu 906 credincioşi, preot Petru Morariu.
37. Remetea Luncă, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1937, 74 fa-
milii cu 214 credincioşi; filia Pădurani, biserica „Cuv. Paraschiva“
64
1948, 24 familii cu 44 credincioşi; filia Topla, 2 familii cu 3 cre-
dincioşi, preot Vasile Ulici.
38. Româneşti, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1955, 134 familii cu 392
credincioşi, preot Cristian Narcis Tiron.
39. Sinteşti, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1811, 115 familii
cu 271 credincioşi, preot Vasile Manzur.
40. Sudriaş, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 2004, 76 familii cu
219 credincioşi, preot Vasile Grecu.
41. Surducu Mic, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1879, 68 familii cu
154 credincioşi; filia Botineşti, biserica „Pogorârea Sf. Duh“
1871, 41 familii cu 139 credincioşi, preot Georgel Jilavu.
42. Susani, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1912, 83 familii cu
239 credincioşi, preot Cristian Ienea.
43. Temereşti, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1803, 120 familii
cu 400 credincioşi, preot Dorin Ioan Covaci.
44. Tomeşti, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 2006, 80 familii cu
236 credincioşi; filia Baloşeşti, biserica „Naşterea Maicii Domnu-
lui“ 1954, 37 familii cu 111 credincioşi, preot Ioan Nicorici.
45. Tomeşti Colonie, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 2002,
197familii cu 386 credincioşi, preot Adrian Magheţ.
46. Traian Vuia, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1882, 89 familii cu 191
credincioşi; filia Săceni, biserica „Adormirea Maicii Domnului“
1938, 29 familii cu 62 credincioşi, preot Nicolae Dorin Jurji.
47. Zolt, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1935, 58 familii cu 157
credincioşi, preot.
PROTOPOPIATUL LUGOJ
305500 Lugoj, str. 20 Decembrie ’89 nr. 7, tel. 0256/351 971
Protopop: pr. ic. stavr. Ioan Cerbu
1. Lugoj I, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1759, capela „Sf.

Împăraţi Constantin şi Elena“ 1883, 3.837 familii cu 11.326 cre-
dincioşi, preoţi: Ioan Cerbu, Vasile Muntean, Nicolae Borduz şi
Cristian Cerbu şi diacon Silviu Iordache.
65
2. Lugoj II, biserica „Învierea Domnului“ şi „Sf. Arhangheli Mihail
şi Gavriil“ 2009, 2.517 familii cu 6.100 credincioşi, preoţi: Mihai
Sidei, Ioan Covaci, Iosif David şi diacon Daniel Andriescu.
3. Lugoj III, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1991, 765 familii cu 2.040
credincioşi, preot Caius Capotescu.
4. Lugoj IV, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1920, 461
familii cu 1.378 credincioşi, preot Dorel Cimponeru.
5. Lugoj V - Cotu Mic, biserica în construcţie „Sfântul Ioan Bote-
zătorul“, 1.120 familii cu 2.824 credincioşi, preot Alin Vărzaru.
6. Lugoj VI - Dealul Viilor, biserica „Sf. Iosif cel Nou de la Par-
toş“ în construcţie, 160 familii cu 354 credincioşi, preot Traian
Birăescu.
7. Babşa, biserica ,,Sf. Gheorghe“ 1896, 90 familii cu 180 credin-
cioşi, preot Vasile Dărăbanţu.
8. Bacova, capela „Sf. Ilie“, 160 familii cu 470 credincioşi, preot
Nicolae Cherlea.
9. Balinţ, biserica „Învierea Domnului“ 1890, 86 familii cu 173 cre-
dincioşi, preot Ioan Şandru.
10. Bara, biserica „Sf. Gheorghe“ 1885, 82 familii cu 246 credincioşi;
filia Lăpuşnic, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, 10 fa-
milii cu 16 credincioşi; filia Dobreşti, biserica „Cuv. Paraschiva“,
22 familii cu 43 credincioşi, preot Viorel Cinca.
11. Belinţ, biserica „Învierea Domnului“ 1797, 505 familii cu 1.505
credincioşi, preoţi: Daniel Otescu şi Mircea Crişciu.
12. Blajova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1830, 50 familii
cu 116 credincioşi, preot Răzvan Mateş.
13. Boldur, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1868, 181 familii cu
535 credincioşi, preot Andi Valeriu Pop.
14. Buziaş I, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1830, 343 familii
cu 1.016 credincioşi, preot Sergiu Marian Zaharia.
15. Buziaş II, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 2004, 235 familii
cu 705 credincioşi, preot Mircea Maier.
16. Căpăt, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1920, 52 familii cu
135 credincioşi, preot Pavel Popa.
66
17. Chizătău, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1821, 201 familii
cu 569 credincioşi, preot Marius Oroian.
18. Cireşu, biserica „Sf. Dimitrie“ 1836, 170 familii cu 400 credin-
cioşi; filia Măguri, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1936,
200 familii cu 700 credincioşi preot Ioan Last.
19. Coştei, biserica „Sf. Gheorghe“ 1897, 245 familii cu 820 credin-
cioşi, preot Eugen Alin Ciutac.
20. Criciova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1885, 110 fami-
lii cu 350 credincioşi, preot Florin Predescu.
21. Crivina de Jos, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1854, 80 fa-
milii cu 188 credincioşi, preot Ioan Arimescu.
22. Drăgoieşti, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1852, 105 fa-
milii cu 197 credincioşi, preot Adrian Sorin Creţa.
23. Duboz, biserica „Învierea Domnului“ 1925, 145 familii cu 320
credincioşi; filia Cadăr, biserica „Învierea Domnului“ 1862, 105
familii cu 210 credincioşi, preot Ionuţ Cristea.
24. Fădimac, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1837, 55 familii
cu 171 credincioşi, preot Mircea Laichici.
25. Ficătar, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1890, 101 familii
cu 302 credincioşi, preot Ioan Bărburescu.
26. Găvojdia, biserica „Înălţarea Domnului“ 1928, 320 familii cu 962
credincioşi, preot Emanoil Vântu.
27. Gruni, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1891, 84 familii cu
177 credincioşi, preot Petru Pereş.
28. Herendeşti, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1931,142 familii
cu 398 credincioşi, preot Petru Pârvoni.
29. Hezeriş, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1720, 73 familii
cu 341 credincioşi; filia Valea Lungă, biserica „Naşterea Maicii
Domnului“ 1914, 40 familii cu 120 credincioşi, preot Nicolae Va-
lentin Voicu.
30. Hisiaş, biserica „Sf. Gheorghe“ 1928, 49 familii cu 167 credin-
cioşi; filia Ghizela, fără lăcaş de cult, 50 familii cu 173 credin-
cioşi, preot Moise Lazăr.
31. Hitiaş, biserica „Învierea Domnului“ 1901, 196 familii cu 660 cre-
dincioşi, preot Alin Nelu Ţenche.
67
32. Hodoş, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1897, 125 familii cu
320 credincioşi; filia Darova, biserica „Adormirea Maicii Domnu-
lui“, 30 familii cu 75 credincioşi, preot Serioja Covaci.
33. Honorici, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1907, 112 familii
cu 326 credincioşi; filia Pădureni, capela „Naşterea Maicii Dom-
nului“ 2002, 40 familii cu 154 credincioşi, preot Daniel Pele.
34. Ictar-Budinţ, bisericile „Sf. Gheorghe“ 1866 şi „Sf. Gheorghe“
1909, 98 familii cu 187 credincioşi, preot Sebastian Alexandru
Tudor.
35. Iosifalău, biserică în construcţie, 92 familii cu 272 credincioşi,
preot Vasile Cosmin Chiroiu.
36. Jabăr, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1888, 138 familii cu
412 credincioşi, preot Aurel Andrieş.
37. Jdioara, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1907, 161 familii cu
386 credincioşi, preot Ionuţ Furdean.
38. Jena, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1813, 130 familii cu
407 credincioşi, preot Radu Mihail Copil.
39. Lugojel, biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ 1775, 184 fa-
milii cu 451 credincioşi, preot Gabriel Petrescu.
40. Niţchidorf, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1999, 265 familii cu 845
credincioşi, preot Laurian Popa.
41. Ohaba Forgaci, biserica „Învierea Domnului“ 1894, 156 familii cu
450 credincioşi, preot Gheorghe Bruznican.
42. Oloşag, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1730, 98 familii
cu 280 credincioşi, preot Constantin Ciurel.
43. Paniova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1932, 72 familii
cu 168 credincioşi, preot Tiberiu Brestovicean.
44. Păru, bisericile „Naşterea Maicii Domnului“ 1875 şi „Naşterea
Maicii Domnului“ 1963, 68 familii cu 163 credincioşi; filia Ţi-
pari, fără lăcaş de cult, 41 familii cu 137 credincioşi, preot Doru
Ionescu.
45. Racoviţa, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1930, 270 familii
cu 535 credincioşi, preot Ioan Pociump.
68
46. Rădmăneşti, biserica „Sf. Ilie“, 18 familii cu 36 credincioşi, preot
Ioan Munteanu.
47. Sacoşu Mare, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1860, 245
familii cu 774 credincioşi, preot Ciprian Berariu.
48. Sălbăgel, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ 1879, 82 familii
281 credincioşi, preot Daniel Horniac.
49. Sâlha, biserica „Sf. Gheorghe“ 1869, 210 familii cu 597 credin-
cioşi preot Adrian Dumitru Avram.
50. Sârbova, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1909, 82 familii
cu 251 credincioşi, preot Ioan Petru Botoş.
51. Secaş, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1930, 40 familii cu
150 credincioşi; filia Crivobara, biserica „Naşterea Maicii Dom-
nului“ 1810, 15 familii cu 23 credincioşi; filia Visma, fără lăcaş de
cult, 5 familii cu 7 credincioşi, preot Dragoş Bogdan Vasile.
52. Silagiu, biserica „Înălţarea Domnului“ 1835, 215 familii cu 703
credincioşi, preot Gheorghe Luminosu.
53. Sinersig, biserica „Sf. Dimitrie“ 1913, 142 familii cu 351 credin-
cioşi, preot Nicolae Ciucure.
54. Şanoviţa, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1796, 148 familii
cu 540 credincioşi, preot Constantin Cocioba.
55. Şuştra, biserica ,,Înălţarea Domnului“ 1887, 113 familii cu 263
credincioşi, preot Marinel Pitău.
56. Tapia, biserica „Sf. Dimitrie“ 1870, 75 familii cu 215 credincioşi;
filia Armădia, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1924, 32 familii cu 73
credincioşi, preot Cristian Ivănescu.
57. Teş, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1929, 30 familii cu
80 credincioşi; filia Brestovăţ, biserica „Naşterea Maicii Domnu-
lui“ 1927, 44 familii cu 120 credincioşi; filia Coşarii, fără lăcaş de
cult, 24 familii cu 70 credincioşi; filia Hodoş, biserica „Învierea
Domnului“ 1934, 3 familii cu 6 credincioşi; filia Lucareţ, fără lă-
caş de cult, 15 familii cu 43 credincioşi, preot Ioan Petru Pană.
58. Târgovişte, biserica „Învierea Domnului“ 1925, 120 familii cu
270 credincioşi, preot Ioan Stoiţa.
69
59. Topolovăţu Mare, biserica „Sf. Gheorghe“ 1885, 204 familii 571
credincioşi; filia Topolovăţu Mic, biserica „Sf. Apostoli Petru şi
Pavel“ 1997, 40 familii cu 90 credincioşi, preoţi Pavel Ovidiu
Foale şi Ladislau Szasz.
60. V. V. Delamarina, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1908, 122 familii
cu 329 credincioşi, preot Petru Daminescu.
61. Visag, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1931, 56 familii cu
211 credincioşi, preot Vergică Cismaru.
62. Zgribeşti, biserica „Cuv. Chiriac Sihastrul“ 1848, 85 familii cu
180 credincioşi, preot Dimitrie Cornea.
PROTOPOPIATUL SÂNNICOLAU MARE

305600 Sânnicolau Mare, str. A. Şaguna nr. 29, tel. 0256/371.175
Protopop: pr. ic. stavr. Gheorghe Sutac
1. Sânnicolau Mare, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1903,

1.780 familii cu 5.100 credincioşi, preoţi: Gheorghe Sutac, Ghe-
orghe Chiriac şi Călin Cioban.
2. Beba Veche, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1779, 218 fa-
milii cu 538 credincioşi; filia Cherestur, fără lăcaş de cult, 10 fa-
milii cu 28 credincioşi; filia Pordeanu, fără lăcaş de cult, 4 familii
cu 10 credincioşi, preot Florin Matyas.
3. Biled, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1982, 746 familii
cu 1.607 credincioşi, preoţii Marius Ruscu şi Valeriu Radu Reja.
4. Bulgăruş, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ 1940, 340 fa-
milii cu 878 credincioşi, preot Valentin Cazac.
5. Cenad, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1880, 464 familii cu 1.034
credincioşi, preot Gheorghe Covaci.
6. Cheglevici, capela „Schimbarea la Faţă“ 1986, 75 familii cu 163
credincioşi; filia Dudeştii Vechi, capela „Sf. Ap. Petru şi Pavel“,
61 familii cu 133 credincioşi, preot Eleodor Ardelean.
7. Comloşu Mare, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1794, 786
familii cu 2.775 credincioşi, preoţi: Aurel Tomescu şi Nicolae Bagiu.
8. Comloşu Mic, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, 120 fami-
lii cu 410 credincioşi, preot Ion Andoni.
70
9. Gelu, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1991, 190 familii cu 421 cre-
dincioşi, preot Vasile Sauca.
10. Gottlob, biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ 1967, 286 familii cu 923
credincioşi; filia Vizejdia, fără locaş de cult, 56 familii cu 113 cre-
dincioşi, preot Aurel Văcărescu.
11. Grabaţi, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1949, 319 fa-
milii cu 966 credincioşi, preot Cristian Capotă.
12. Iecea Mare, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1987, 575
familii cu 1265 credincioşi, preot Marius Podereu.
13. Iecea Mică, capela „Sf. Ilie“ 1848, 189 familii cu 471 credincioşi,
preot Daniel Hlodec.
14. Igriş, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1819 şi biserica
„Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1913, 311 familii cu 878 credin-
cioşi, preot Gheorghe Bara.
15. Lenauheim, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1948, 411 fami-
lii cu 978 credincioşi, preot Ştefan Aurelian Ciucur.
16. Lovrin, biserica „Sf. Nicolae“ 1972, 525 familii cu 1.270 credin-
cioşi, preot Paul Cosmin Iosivuţ.
17. Nerău, biserica „Pogorârea Sf. Duh“ 1910, 233 familii cu 713 cre-
dincioşi, preot Cezar Călin Cojocaru.
18. Periam, biserica „Naşterea Maicii Domnului“ 1926, 694 familii
cu 2.363 credincioşi, preoţi: Valer Cioica, Vasile Popovici şi Con-
stantin Ceapa.
19. Pesac, biserica „Înălţarea Domnului“ 1810, 287 familii cu 742
credincioşi, preot Mihai Vucu.
20. Saravale, biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“ 1898, 445
familii cu 1.258 credincioşi, preot Dan Şirianţu.
21. Satchinez, biserica „Sf. Dumitru“ 1804, 527 familii cu 1.669 cre-
dincioşi, preot Alexandru Rusandu.
22. Sânpetru Mare, capela „Sf. Gheorghe“ 1850, 250 familii cu 800
credincioşi, preot Ştefan Dumitrescu.
23. Sânpetru Mic, capela „Naşterea Maicii Domnului“ 1985, 69 fami-
lii cu 200 credincioşi, preot Mihai Herghelegiu.
24. Şandra, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1985, 499 familii
cu 1.300 credincioşi, preot Nicolae Andreescu.
71
25. Teremia Mare, capela „Pogorârea Sfântului Duh“ 1994, 468 fa-
milii cu 1.658 credincioşi, filia Teremia Mică, capela „Cuvioasa
Paraschiva“ 2005, 82 familii cu 320 credincioşi, preoţi Ioan Ursu-
leţu şi Valer Coca.
26. Tomnatic, capela „Naşterea Maicii Domnului“ 1980, 470 familii,
cu 1.850 credincioşi, preot Alexandru Ciovârnache.
27. Uihei, capela „Naşterea Maicii Domnului“ 1937, 93 familii cu
224 credincioşi, preot Ionel Manuel Popescu.
28. Valcani, biserica „Cuvioasa Paraschiva“ 1789, 238 familii cu 603
credincioşi, preot Ilie Faur.
29. Variaş, biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ 1992, 416 familii cu
1.147 credincioşi, preoţi Deian Ilia Vesici şi Eftimie Cristea.
PROTOPOPIATUL TIMIŞOARA I
300199 Timişoara, Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9,

tel. 0256/496699
Protopop: pr. ic. stavr. dr. Ioan Bude
1. Timişoara – Blaşcovici, capela „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” şi

„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, biserică în construcţie, 920
familii, 2.021 credincioşi, preot George Moşneguţ.
2. Timişoara – Calea Aradului, biserica „Adormirea Maicii Domnu-
lui“, 2003, 2.600 familii cu 7.800 credincioşi, preoţi: Iosif Hânda,
Daniel Dumi Pop, Ciprian Câmpean şi diacon Flavius Unc.
3. Timişoara – Cetate, biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie“, 729 familii,
1.162 credincioşi, preoţi Marcel Vlaicu, George Dimoiu, Ioan Va-
siescu şi diacon Cătălin Burlacu.
4. Timişoara – Fratelia, biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel“, 1963, 3.334
familii cu 9.143 credincioşi, preoţi: Ioan Drăgănescu, Iosif Cio-
cloda, Ioan Bălăngean şi Alexandru Ranca şi diaconi Ioan Radu şi
Timotei Anişorac.
5. Timişoara – Freidorf, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1975, 1.200
familii cu 4.600 credincioşi, preoţi: Mircea Lăutaş, Emanoil Pă-
trulescu şi Mircea Roşoiu.
72
6. Timişoara – Iosefin, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1936,
4.091 familii cu 12.424 credincioşi, preoţi: Ionel Popescu, Ion
Văran, Florin Carebia, Eugen Babescu şi diacon Marius Adrian
Rumega.
7. Timişoara – Mehala, biserica „Înălţarea Domnului“, 1937, 2.347
familii cu 6.478 credincioşi, preoţi: Andrei Lehaci, Sebastian Ar-
delean, Ionel Maftei şi diacon Laurenţiu Bagiu.
8. Timişoara – Nord, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“, 2007, 703
familii, 1.855 credincioşi, preot Romeo Ionuţ Dumitraşcu.
9. Timişoara – Ronaţ, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1988,
600 familii cu 1.800 credincioşi, preot Ciprian Pitic şi diaconi:
Marius Mircia şi Ionuţ Arderean.
10. Timişoara – Zona Dacia, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1997,
4.515 familii cu 10.278 credincioşi, preoţi: Ioan Bude, Trăilă
Gherga, Adrian Chermeleu, Florin Ionuţ Filip şi Gheorghe Itine-
anţu.
11. Timişoara – Zona Steaua, biserică în construcţie, 645 familii cu
1.835 credincioşi, preoţi: Ioan Mezinca şi Ioan Ache Novac.
12. Bărăteaz, biserica „Cuv. Paraschiva“ 1832, 141 familii cu 239 cre-
dincioşi, preot Ioan Danciu.
13. Becicherecu Mic, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1909,
405 familii cu 1.209 credincioşi, preot Ioan Jurji.
14. Beregsău Mare, biserica „Sf. Gheorghe“, 1810, 349 familii cu 874
credincioşi, preot Semenic Sârbu.
15. Beregsău Mic, biserica „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, 2001,
162 familii cu 516 credincioşi, preot Nicolae Lupşescu.
16. Bobda, biserica „Sf. Ev. Luca“, 1864, 218 familii cu 469 credin-
cioşi, preot Simion Petruţ.
17. Călacea, biserica „Sf. Gheorghe“, 1812, 140 familii cu 364 cre-
dincioşi, preot Ioan Mura.
18. Carani, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, 1946, 145 fami-
lii cu 453 credincioşi, preot Sorin Ghilezan.
19. Cărpinş, biserica „Sf. Gheorghe“, 1966, 699 familii cu 2.048 cre-
dincioşi, preoţi Gheorghiţă Cristian Popa şi Macedon Cotuţiu.
73
20. Cenei, capela ,,Adormirea Maicii Domnului“, 1997, 186 familii
cu 468 credincioşi, preot Mihai Iustin Ierima.
21. Checea Română, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1856, 184 familii
cu 410 credincioşi, preoţi Gheorghe Cucu şi Vlad Stupariu.
22. Chişoda, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1735, 510 fa-
milii cu 1.866 credincioşi, preoţi Traian Debucean şi Dragoş De-
bucean.
23. Corneşti, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1832, 157 fa-
milii cu 512 credincioşi, preot Ştefan Şişu.
24. Crai Nou, biserica „Sf. Ilie“, 1946, 105 familii cu 366 credincioşi;
filia Rudna, fără lăcaş de cult, 29 familii cu 42 credincioşi, preot
Aurel Fediuc.
25. Diniaş, capela „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“, 1989, 177 fami-
lii cu 492 credincioşi; filia Sânmartinul Sârbesc, capela „Sf. Îm-
păraţi Constantin şi Elena“, 75 familii cu 295 credincioşi, preot
Vasile Balogh.
26. Dudeştii Noi, biserica „Sf. Dimitrie“, 1970, 420 familii cu 1.116
credincioşi, preot Florian Gaşpar.
27. Foeni, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1875, 256 familii
cu 702 credincioşi; filia Cruceni, capelă în construcţie, 49 familii
cu 132 credincioşi, preot Nicolae Strizu.
28. Giroc, biserica „Sf. Dimitrie“, 1759, 580 familii cu 1.760 credin-
cioşi, preoţi Marius Iulian Şonea şi Daniel Mateia.
29. Giulvăz, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1720, 271 fami-
lii cu 795 credincioşi; filia Ivanda, biserica „Sfântul Iosif cel Nou
de la Partoş“, 2007, 60 familii cu 220 credincioşi, preot Cornel
Bercea.
30. Hodoni, biserica „Sf. Dimitrie“, 1812, 260 familii cu 1.100 cre-
dincioşi, preot Ion Burdea.
31. Ionel, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ în construcţie, 150
familii cu 405 credincioşi, preot Grigore Mariţa.
32. Jimbolia, biserica „Buna Vestire“, 1942, 1.558 familii cu 4.674
credincioşi, preoţi: Ioan Budulan şi Petru Alexa.
74
33. Ortişoara, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1971, 404 fa-
milii cu 1.132 credincioşi, preot Ioan Sâtea.
34. Parţa, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1893, 233 familii cu
577 credincioşi, preot Simion Bistrian.
35. Peciu Nou, biserica „Adormirea Maicii Domnului”, 2012, 638 fa-
milii cu 1.276 credincioşi, preot Tiberiu Benescu.
36. Pustiniş, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1925, 125 fami-
lii cu 372 credincioşi; filia Otelec, fără lăcaş de cult, 4 familii cu
18 credincioşi, preot Dan Spătaru.
37. Săcălaz, capela „Pogorârea Sf. Duh“, 1971, biserică în construc-
ţie, 475 familii cu 1.708 credincioşi, preoţi: Toma Petru şi Costin
Bălaşa.
38. Sânandrei, biserica „Sf. Dimitrie“, 1830, 240 familii cu 612 cre-
dincioşi, preoţi Ioan Jurca şi Eduard Ilie Tănase.
39. Sânmihaiu German, capela „Adormirea Maicii Domnului“, 1986,
140 familii cu 420 credincioşi, preot Nicolae Oţican.
40. Sânmihaiu Român, biserica „Sf. Gheorghe“, 1774, 508 familii cu
1.440 credincioşi, preoţi Pompiliu Rediş şi Dan Dumitru Gârjoa-
bă.
41. Seceani, biserica „Sf. Nicolae“, 1840, 140 familii cu 298 credin-
cioşi, preot Dorin Ştefănuţ.
42. Şag, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 426 familii cu 1.218
credincioşi, preot Gheorghe Săvoiu.
43. Uivar, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“, 1890, 127 familii
cu 450 credincioşi; filia Răuţi, biserica „Naşterea Sf. Ioan Boteză-
torul“, 1996, 56 familii cu 150 credincioşi; filia Sânmartinul Ma-
ghiar, fără lăcaş de cult, 13 familii cu 46 credincioşi, preot Călin
Nicolae Tiberiu.
44. Urseni, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1933, 380 familii
cu 1025 credincioşi; filia Rudicica, fără lăcaş de cult, 10 familii cu
30 credincioşi, preot Nicolae Orlando Văran.
45. Utvin, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1714, 382 familii
cu 1.146 credincioşi, preot Ovidiu Cucec.
75
Protopopiatul Timişoara II
Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9, Timişoara, 300199
Telefon: 0372717840
Protopop: pr. ic. stavr. Mircea Szilagyi
1. Timişoara – Aeroport, capela „Sf. Ilie“, 2003, biserică în construc-

ţie, 181 familii cu 436 credincioşi, preot Mihai Romilă
2. Timişoara – Calea Lugojului, biserica „Naşterea Maicii Domnu-
lui“, 1.746 familii cu 3.601 credincioşi, preoţi Ioan Mircea Toie şi
Ştefan Mezin şi diacon Gavril Mihai Piroc.
3. Timişoara – „Sf. Arhid. Ştefan“ – Calea Martirilor, 3.521 familii
cu 7.859 credincioşi, preoţi: Ion Florentin Jura, Vasile Itineanţ,
Liviu Negoiţă şi Alin Cuza.
4. Timişoara – Ciarda Roşie, capela „Adormirea Maicii Domnului“,
biserică în construcţie 2010, 487 familii cu 1.356 credincioşi, pre-
ot Adrian Carebia.
5. Timişoara – Elisabetin, biserica „Adormirea Maicii Domnului“,
1784, 3.615 familii cu 9.375 credincioşi, preoţi: Cristian Nicules-
cu, Viorel Râncu, Ioan Petraş, Pavel Curuţi şi Petru Suru.
6. Timişoara – Fabric, biserica „Sf. Ilie“, 1931, 1.177 familii cu
2.697 credincioşi, preoţi: Adrian Floca, Cosmin Panţuru, Iulian
Cosma, Nicolae Morar şi diacon Dorin Cătinean.
7. Timişoara – Fabric Est, biserica ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi
Elena“, 1945, 284 familii cu 770 credincioşi, preot.
8. Timişoara – Fabric Vest, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 699 familii
cu 1.747 credincioşi, preoţi: Constantin Jinga, Cristian Pavel, Ioan
Rujoni şi Robert Nedelcu.
9. Timişoara – Ghiroda Nouă, biserica, „Adormirea Maicii Domnu-
lui“, 1986, 518 familii cu 1.673 credincioşi, preoţi: Mircea Szi-
lagyi, Vlad Munteanu şi Daniel Sabău.
10. Timişoara – Pădurea Verde, biserica „Naşterea Maicii Domnului“,
1746, 481 familii cu 1.209 credincioşi, preoţi: Aurel Filip şi Alin
Scridon.
11. Timişoara – Plopi, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, 1969,
412 familii cu 1.120 credincioşi, preot Zaharia Pereş.
76
12. Timişoara, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, în organizare, fără
locaş de cult, 51 familii cu 152 credincioşi, preot Cătălin Goia.
13. Timişoara „Sfinţii Cosma şi Damian“, biserică, 2012, Spitalul Ju-
deţean, 1.067 familii cu 2.046 credincioşi, preoţi: Cosmin Dan şi
Bogdan Neaga.
14. Timişoara – Viile Fabric, biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“,
1997, 4.996 familii cu 11.820 credincioşi, preoţi: Marius Sfercoci,
Mihai Petrovici, Sorin Lungoci şi Petru Drăghicescu.
15. Timişoara – Zona Pârvan, biserica „Bunavestire“ (biserica studen-
ţilor), 2000, 282 familii cu 523 credincioşi, preot Marius Ioana.
16. Timişoara – Zona Soarelui, biserica „Sf. Nicolae“, 2006, 1.974
familii cu 4.935 credincioşi, preoţi: Viorel Covaci, Valer Budiul,
Cristian Miloş, Eugen Murgu şi diacon Teodor Lucian Turcuş.
17. Timişoara – Zona Soarelui Sud, biserica „Sf. Nicolae“, 261 familii
cu 721 credincioşi, preoţi Voinea Ijeconi şi Constantin Pavel.
18. Timişoara – Zona Tipografilor, biserica „Sfânta Cuvioasa Paras-
chiva”, 1.125 familii cu 2.561 credincioşi, preoţi Ioan Dumitriu,
Grigore Mera, Vasile Cuc şi Cristian Răduică.
19. Albina, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1981, 124 familii
cu 332 credincioşi, preot Vasile Sbera.
20. Alioş, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1826, 281 familii
cu 731 credincioşi, preot Ionuţ Vântu.
21. Bazoşu Nou, biserica „Cuv. Paraschiva“, 1961, 95 familii cu 299
credincioşi, preot Dorin Muntean.
22. Bazoşu Vechi, biserica „Sf. Gheorghe“, 1901, 239 familii cu 592
credincioşi, preot Nicolae Virgil Cardaş.
23. Bencecu de Jos, biserica „Sf. Nicolae“ 1899, 75 familii cu 120
credincioşi; filia Bencecu de Sus, capela „Sf. Ioan Botezătorul“,
1976, 175 familii cu 750 credincioşi, preot Viorel Vasile Mânea.
24. Berini, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1975, 127 familii
cu 328 credincioşi; filia Tormac, fără lăcaş de cult, 103 familii cu
178 credincioşi, preot Constantin Timariu.
25. Bucovăţ, biserica „Sf. Gheorghe“, 1935, 253 familii cu 678 cre-
dincioşi, preot Marian Meda.
77
26. Buzad, biserica „Sf. Nicolae“, 1962, 86 familii cu 175 credincioşi;
filia Şarlota, fără lăcaş de cult, 36 familii cu 76 credincioşi, preot
Mihai Botiz.
27. Cerneteaz, biserica „Sf. Nicolae“, 1841, 252 familii cu 689 cre-
dincioşi, preot Iulian Matiş.
28. Chevereşu Mare, biserica „Înălţarea Domnului“, 1800, 179 fami-
lii cu 415 credincioşi, preot Viorel Blidariu.
29. Comeat, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1912, 13 familii
cu 26 credincioşi; filia Altringen, fără lăcaş de cult, 7 familii cu 17
credincioşi; filia Bogda, capelă, 25 familii cu 60 credincioşi; filia
Sintar, fără lăcaş de cult, 7 familii cu 22 credincioşi, preot Radu
Meşter.
30. Covaci, biserica „Sf. Dimitrie“, 1995, 136 familii cu 500 credin-
cioşi, preot Vergică Simion
31. Dragşina, biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, 1869, 118 familii
cu 313 credincioşi, preot Ionel Simion.
32. Dumbrăviţa, biserica „Sf. Vasile“, 2005, 400 familii cu 1.300 cre-
dincioşi, preoţi Vasile Baboş, Adrian Nicola şi diacon Marian Za-
haria.
33. Dumbrăviţa Banat II, biserică în construcţie, 2008, 389 familii cu
1.162 credincioşi, preot Adrian Craşovan.
34. Fibiş, biserica „Sf. Gheorghe“, 1812, 414 familii cu 1.132 credin-
cioşi, preot Ioan Bolbos.
35. Ghiroda, biserica „Sf. Gheorghe“, 1939, 807 familii cu 2.747 cre-
dincioşi, preoţi: Ioan Mermeze, Cristian Constantin şi Ionel Cris-
tea.
36. Giarmata, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1972, biserică în
construcţie 2006, 806 familii cu 4.583 credincioşi, preoţi Ştefan
Marcu şi Sorin Vasiu.
37. Giarmata Vii, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1938, 338 fa-
milii cu 859 credincioşi, preot Vasile Suciu.
38. Herneacova, biserica „Învierea Domnului“, 1870, 138 familii
cu 320 credincioşi; filia Sălciua Noua, biserica „Naşterea Maicii
Domnului“, 1951, 7 familii cu 15 credincioşi; preot Sorin Frujină.
78
39. Ianova, biserica „Sf. Gheorghe“, 1836, 284 familii cu 738 credin-
cioşi, preot Timotei Sbera.
40. Icloda, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1901, 81 familii cu
228 credincioşi, preot Florian Maxim.
41. Izvin, biserica „Sf. Ap. Toma“, 1786, 192 familii cu 535 credin-
cioşi, preot Ciprian Ştefoni.
42. Maşloc, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 2006, 134 familii
cu 260 credincioşi; filia Remetea Mică, capela „Naşterea Maicii
Domnului“, 1979, 50 familii cu 111 credincioşi, preot Iliia Pavlo-
vici Pătruţ.
43. Moşniţa Nouă, capela „Înălţarea Domnului“, 1988, 317 familii cu
915 credincioşi, preot Ionică Gâţă.
44. Moşniţa Veche, biserica „Înălţarea Domnului“, 1912, 245 familii
cu 691 credincioşi, preot Pavel Indru.
45. Murani, biserica „Sf. Gheorghe“, 1845, 81 familii cu 321 credin-
cioşi, preot Petre Temelie.
46. Pişchia, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1991, 294 familii cu 805
credincioşi, preot Lucian Spath.
47. Recaş I, biserica „Pogorârea Sf. Duh“, 1924, 410 familii cu 1.006
credincioşi, preot Emil Paven.
48. Recaş II, capela „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, 2003, biserică în
construcţie, 379 familii cu 1.136 credincioşi; filia Stanciova, ca-
pela „Sfântul Ierarh Nicolae“, 1927, 65 familii cu 87 credincioşi,
preot Aurelian Milă.
49. Remetea Mare, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1911, 290
familii cu 879 credincioşi, preoţi: Vasile Ciotău şi Ştefan Goanţă.
50. Sacoşul Turcesc, biserica „Sf. Ilie“, 1925, 215 familii cu 559 cre-
dincioşi, preot Cristian Păiş.
51. Sânandrei Colonie, capela „Sf. Ilie“, 2001, 70 familii cu 191 cre-
dincioşi, preot Teodor Cocan.
52. Stamora Română, biserica „Învierea Domului“, 1862, 170 familii
cu 320 credincioşi; filia Otveşti, fără lăcaş de cult, 34 familii cu
107 credincioşi, preot Ionel Bălăngean.
53. Uliuc, biserica „Adormirea Maicii Domnului“, 1922, 119 familii
cu 274 credincioşi, preot Ovidiu Groza.
79
54. Unip, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1912, 82 familii cu
211 credincioşi, preot Eugen Aurel Jurca.
55. Vucova, biserica „Naşterea Maicii Domnului“, 1895, 57 familii cu
138 credincioşi, preot Sorin Galeriu.
PREOŢI CU MISIUNE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ
Timişoara
La spitale: Cosmin Dan, Constantin Diboş, Vasile Cojocaru,

Silviu Damşe şi Cornel Teaha
La penitenciar: Dumitru Marius Ursu
La armată: Radu-Cosmin Bogdan
La hipoacuzici: Eugen Bendariu
La Direcţia pentru protecţia copilului: Horia Rodean
Lugoj
La centrele de plasament: Călin Boar
Ciacova
La căminul de bătrâni: Gheorghe Florea
Gătaia
La spitalul de psihiatrie: Matei Codruţ
Jebel
La spitalul de psihiatrie: Ioan Vasile Cheregi
80
Cronica anului 2013
Hirotonii
Întru diacon
- Cătălin Heler – catedrala mitropolitană

- Sergiu Pantea – catedrala mitropolitană
- Timotei Anişorac – Timişoara Fratelia
- Veselin Ciocov – mănăstirea Timişeni
Întru preot
- Daniel Hlodec – Iecea Mică

- Ovidiu Capotescu – Coşeviţa
- Daniel Horniac – Sălbăgel
- Daniel Lacatîş - Bucovăţ
- Vlad Stupariu – Checea Română
- Viorel Cinca – Bara
- Dragoş Vasile – Secaş
- Cristian Capotă – Grabaţi
- Eduard Ilie Tănase – Sânandrei
- Daniel Iancu – Nădrag
- Teodor Cocan – Sânandrei Colonie
- Cristian Constantin – Ghiroda
- Florian Maxim – Icloda
- Cătălin Goia – Timişoara Sf. Muc. Gheorghe
- Adrian Nicola – Dumbrăviţa
- Laurian Popa – Niţchidorf
- Bogdan Neaga –Timişoara Sfinţii Cosma şi Damian
81
Hirotesii
Întru iconom
Cosmin Chiroiu - Iosifalău
Întru iconom stavrofor
Gruia Ioan Bălăngean – Timişoara Fratelia
Mircea Lăutaş - Timişoara Freidorf
Ionuţ Vântu – Alioş
Petru Morariu – Răchita
Ioan Florentin Jura –Timişoara Sf. Arhid. Ştefan
Întru arhidiacon
Marian Pârvu – catedrala mitropolitană
Preoţi pensionaţi
Nicolae Mircia – Timişoara Ronaţ
Mihai Mizun – Nădrag
Gheorghe Cucu – Checea Română
Gheorghe Marcu – Icloda
Nicolae Belean – Timişoara Sf. Ier. Nicolae
Doru Milostean – Făget II
Preoţi decedaţi
Pensionaţi
Traian Râmneanţu – Timişoara
Activi
Nicolae Peicuţ - Bucovăţ
Constantin Mihaiu – Tomnatic
82
aşezăMINTELE MONAHALE
Mănăstirea Timişeni
(mănăstire de călugăriţe, 35 vieţuitoare, viaţă de obşte)
Hram: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“

– 29 august
Adresa: comuna Şag, judeţul Timiş
Telefon: 0256/394885
Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – com. Şag (14 km).
C.F.: Timişoara – Reşiţa, halta Timişeni
Stareţă: monahia stavroforă Casiana Şimon
Slujitori: arhim. Simeon Stana, protos. Mihail Duma, pr.
Marius Florescu, pr. Nicolae Fiţ şi diac. Veselin Ciocov
Este ctitoria mitropolitului Vasile Lazarescu, din anul 1944.

A fost înzestrată prin osteneala exarhului mănăstirilor din Banat din
acea vreme, Justinian Dalea. Serviciile religioase se oficiau la început
în capela amenajată în interiorul imobilului. Desfiinţată în timpul
regimului comunist, a fost reorganizată prin stăruinţa I.P.S. Mitropolit
Nicolae Corneanu.
Prima biserică s-a construit între 1968–1972. Pictura a fost
executată de Victor Jurca din Lugoj, iar sfinţirea lăcaşului s-a făcut la
29 august 1972 de către I.P.S. Mitropolit Nicolae al Banatului. Între
timp s-a mai construit o clădire în care există stăreţia, trapeza şi o parte
din chilii. După 1990 s-a dat în folosinţă un corp de clădire pentru
pelerini.
În 2002 a început construcţia unei biserici noi, a cărei piatră
de temelie s-a pus la 10 mai, de praznicul Izvorul Tămăduirii, de către
83
I.P.S. Mitropolit Nicolae. Tot atunci sa început construcţia unui nou
corp administrativ, finalizat în anul 2011.
În ziua de 4 iulie 2009, mănăstirea a fost vizitată de Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel, aflat în vizită canonică în eparhia Timişoarei.
Biserica nouă a fost târnosită la data de 29 august 2012 de
către P.S. Episcop-vicar Paisie Lugojanul.
Mănăstirea „Izvorul Miron“

(mănăstire de călugări, 2 vieţuitori, viaţă de obşte)
Hram: „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ – 20 iulie şi

„Izvorul Tămăduirii“ – vinerea din săptămâna Luminată
Adresa: sat Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş
Telefon: 0256/334657
Acces: Rutier: DN 68 A Lugoj, Traian Vuia (21 km) – Făget (15
km) – Coşava (11 km), ramificaţie la dreapta, DL 108 spre Româneşti
(5 km)
Stareţ: ieromonah Nectarie Arvai
Slujitor: ierom. Nectarie Arvai
În anul 1910, episcopul Miron Cristea, viitorul patriarh, a făcut

o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi sesizând frumuseţea
peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri pe locul numit „Balta caldă“.
Temelia bisericii s-a pus în anul 1912, biserica zidindu-se prin dania
episcopului Miron Cristea şi a familiei Glava din Româneşti. A fost
terminată în 1929 şi inaugurată în 1931. În 1980 au început lucrările
de restaurare a acestui aşezământ, iar biserica a fost repictată, astfel că,
la 20 iulie 1991, când se prăznuieşte şi hramul, a fost resfinţită.
După 1995 s-au efectuat ample lucrări de construcţie: un
paraclis, trapeza, un corp de chilii, bibliotecă, spaţii de cazare, etc.
În 8 iunie 2003 s-a sfinţit noul paraclis cu hramul „Izvorul
Tămăduirii“ prin Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului, pe
atunci episcop-vicar al eparhiei Timişoarei. La 20 iulie acelaşi an s-a
târnosit paraclisul de vară, aflat în curtea aşezământului.
Biserica istorică a mănăstirii se află în faza de reconstrucţie.
84
Mănăstirea Săraca
Hram: „Schimbarea la Faţă“ – 6 august şi „Bunavestire“

– 25 martie
Adresa: sat Şemlacu Mic, comuna Şemlacu Mare, judeţul
Timiş
Telefon: 0256/410005
Acces: Rutier: DN 59 Timişoara, spre Sud – Voiteg (30 km),
ramificaţie la dreapta, spre Gătaia (19,5 km) – ramificaţie la dreapta,
DL spre Butin – Şemlacu Mic (21 km)
Stareţ: arhimandrit Climent Vântu
Slujitori: arhim. Climent Vântu şi protos. Iov Creţu
Mănăstirea Săraca este cea mai veche din eparhie, fapt

pentru care macheta bisericii a fost inclusă în stema Arhiepiscopiei
Timişoarei.
Originea mănăstirii nu se cunoaşte cu certitudine. După unii
istorici, ar data din secolele XIII–XIV. Un document papal din 1204
arată limpede că în părţile Şemlacului existau numeroase mănăstiri
„greceşti“, adică ortodoxe şi numai una catolică. Mai mult ca sigur,
ca şi construcţie de lemn, această mănăstire de la Şemlac a fiinţat şi
în secolul al XII-lea. Structura ei din lemn va fi fost înlocuită ulterior
cu alta de zid. Într-adevăr, cercetările arheologice au propus o datare a
respectivului aşezământ monahal în a doua jumătate a secolului XIV
(cf. pr. prof. dr. Vasile Muntean).
Alţi cercetători, pornind de la vechiul strat de pictură, susţin
că mănăstirea a fost zidită în secolele XVI–XVII. Din analiza
documentelor istorice, reiese că între anii 1270–1271 mănăstirea
desfăşura o bogată activitate. Informaţii suplimentare datează de la
începutul secolului al XV-lea, când superiorul călugărilor franciscani
raporta că mănăstirea este o apărătoare a „schismaticilor“, adică a
ortodocşilor.
În anul 1780, mănăstirea nemaiputând plăti dările către
Coroană este scoasă la licitaţie şi cumpărată de familia Ostoici, care va
folosi biserica pentru adăpostirea criptei familiale, până în anul 1934.
85
În 1865 mănăstirea se găsea în paragină. Între 1934–1939 se
află sub oblăduirea Episcopiei Caransebeşului, iar mai târziu sub aceea
a Arhiepiscopiei Timişoarei. Din 1948 şi până în 1987 a fost utilizată
de parohia Şemlacu Mic. În anul 1987, la stăruinţa I.P.S. Mitropolit
Nicolae Corneanu, şi-a redobândit statutul de mănăstire.
Aşezământul a fost complet restaurat şi aşezat în bună stare de
funcţionare. În anul 1996 i s-a adăugat o clădire nouă pentru chilii. În
anii din urmă s-au reconstruit din temelii stăreţia şi paraclisul de iarnă
cu hramul „Bunavestire“, târnosit de către Preasfinţitul Episcop-vicar
Paisie Lugojanul la data de 6 august 2007.
În prezent la mănăstire se derulează unele lucrări de construcţie:
trapeză, spaţii de cazare, ş.a.
Mănăstirea Cebza
Hram: „Înălţarea Sfintei Cruci“ – 14 septembrie

Adresa: sat Cebza, oraşul Ciacova, judeţul Timiş
Acces: Rutier: DN 59 (E 94) Timişoara, spre Sud – Jebel
(18km)– ramificaţie la dreapta, DL spre Sud-Vest – Ciacova (9 km)
– Cebza (7 km)
Stareţă: monahia Eufimia Ciocloda
Slujitor: protos. Serafim Grozăvescu
Despre timpul când s-a construit biserica mănăstirii, aflată

azi în mijlocul cimitirului parohial şi despre călugării care au vieţuit
aici nu se ştiu prea multe. Primele informaţii se află în istoriografia
străină care vorbeşte de existenţa unui vechi locaş de închinare şi de
izvorul aflat sub altarul bisericii, considerat de credincioşi ca având
puteri vindecătoare. Tradiţia atribuie bisericii mănăstireşti de la Cebza
origini mult anterioare secolului al XVIII-lea, actuala construcţie fiind
continuatoarea mai multor înaintaşe, care au fost ridicate pe locul
celei de astăzi. Sub denumirea de „mănăstire“, la Cebza găsim unele
însemnări pe cărţile vechi bisericeşti. Astfel pe fila unui Antologhion
este următoarea însemnare: „Biserica s-a zidit la 1758 cu turn de
86
lemn“, amintind şi de înnoirile care s-au făcut în 1780 şi 1815. Pe fila
manuscrisului unei Evanghelii găsim scris cu cirilică următoarele: „În
curgerea anului 1850 s-au acoperit mănăstirea cu cheltuiala bisericii
prin rânduiala tutorilor (epitropilor) Vitu Chirică şi Păun Tradii, iar
preoţii Trăilă Musteţ, Andrei Olariu, Ioan Petrovici şi Grigorie Petcu
capelan…“. O altă însemnare spune: „Spre aducerea aminte. În
curgerea anului 1882 s-au acoperit sfânta mănăstire cu şindrilă de nou
cu cheltuiala bisericii prin preotul Alexandru Bugariu şi George Treta
chinez (primar) şi Simion Treta ca tutore la sfânta mănăstire“.
Biserica veche, monument istoric, aflată actualmente în
cimitirul satului, purtând hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“, este
construită din lemn, în formă dreptunghiulară, fiind de o simplitate
impresionantă, având fundaţia din cărămidă, iar pereţii din bârne de
stejar, peste care s-a aplicat tencuială şi acoperişul din şindrilă.
La stăruinţa I.P.S. Mitropolit Nicolae Corneanu, în anul
1996 s-a reactivat acest vechi aşezământ monahal pentru călugăriţe.
Slujbele se oficiază acum în biserica din incinta corpului nou de
clădire, finalizat în anul 2006. Se mai află în construcţie o parte din
incinta mănăstirească constând din: trapeză, chilii, dependinţe ş.a.
Mănăstirea Petroasa Mare

Hram: „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ – 8 noiembrie

Adresa: sat Petroasa Mare nr. 321, comuna Victor Vlad
Delamarina, judeţul Timiş
Acces: Rutier: DL 136 Lugoj – Herendeşti – Petroasa Mare
(6 km)
Stareţ: ieromonah Ştefan Mateş
Slujitori: ierom. Ştefan Mateş, ierom. Teodor Hotea şi ierod.
Iacov Mohaupt
Aşezământul a fost ctitorit de monahia Mihaela şi nepotul

acesteia, Constantin Drădean, care au cumpărat un teren proprietate
personală la marginea satului. În 1995 Consiliul Eparhial aprobă
87
înfiinţarea mănăstirii, cu destinaţie pentru călugări. La 22 februarie
1996 s-a obţinut aprobarea Sfântului Sinod. În acelaşi an au început
lucrările de construcţie, iar sfinţirea noului aşezământ monahal s-a
făcut de către P.S. Episcop Lucian al Caransebeşului, pe vremea aceea
episcop-vicar la Timişoara, la 26 august 2001, când erau deja finalizate
parţial biserica şi corpul de chilii. În fază de finisare se află biserica şi
corpul principal de clădire al aşezământului.
Mănăstirea Fârdea
Hram: „Adormirea Maicii Domnului“ – 15 august şi

„Sfânta Cuvioasă Paraschiva“ – 14 octombrie
Adresa: comuna Fârdea, judeţul Timiş
Telefon: 0256/335473
Acces: Rutier: DN 68A Lugoj–Făget–Deva, din Traian Vuia
(21 km) ramificaţie la dreapta DJ 681A spre Surducu Mic – Fârdea
(11 km).
Stareţă: monahia Antonia Sfrijan
Slujitor: ierom. Maxim Anton
A fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea I.P.S.

Mitropolit Nicolae, mai întâi ca schit. Piatra de temelie s-a pus de
către P.S. Episcop Lucian al Caransebeşului, pe vremea aceea episcop-
vicar al eparhiei Timişoarei, la 12 august 2001.
Este aşezată în vecinătatea lacului de acumulare Surduc.
Serviciile religioase se oficiază în biserica nou construită şi sfinţită la
12 octombrie 2003. În anul 2004 au fost finalizate lucrările la chilii,
aşezate sub formă de căsuţe de jur împrejurul bisericii, precum şi
turnul clopotniţă. În ultimii ani s-au construit corpul principal de chilii
şi stăreţia.
În atelierele de croitorie şi broderie se confecţionează veşminte
clericale, acoperăminte pentru biserică, prapori, epitafe ş.a.
88
Mănăstirea Luncanii de Sus
Hram: „Acoperământul Maicii Domnului“ – 1 octombrie

şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – 21 mai
Adresa: sat Luncanii de Sus, comuna Tomeşti, judeţul Timiş
Acces: Rutier: DN 68A Lugoj, spre Est Traian Vuia – Făget
(13km)– Coşava (11 km), ramificaţie spre dreapta DL Româneşti–
Tomeşti – Luncanii de Sus (16 km)
Stareţă: monahia stavroforă Filoteea Nistor
Slujitor: ierom. Rafael Blejan
A fost înfiinţată în anul 2001 cu binecuvântarea I.P.S. Mitropolit

Nicolae, mai întâi ca schit. Piatra de temelie s-a pus de către P.S.
Episcop Lucian al Caransebeşului, pe vremea când era episcop-vicar
la Timişoara, la 12 august 2001. Biserica, la fel ca întreg aşezământul,
este din lemn şi impresionează prin dimensiunile sale. Alte lucrări de
construcţie s-au desfăşurat între anii 2001–2006. În prezent, cele două
corpuri de clădire, din dreapta şi stânga bisericii, sunt în bună stare de
funcţionare. Mănăstirea are şi o gospodărie proprie. Un nou corp de
clădire administrativă este în construcţie.
Mănăstirea Morisena
Hram: „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ – 24 iunie

Adresa: comuna Cenad, judeţul Timiş
Acces: DN6 Timişoara–Sânnicolau Mare–Cenad, 75 km N de
Timişoara, se află la hotarul comunei Cenad şi se vede de pe şosea.
Stareţă: monahia Ştefania Fronea
Slujitor: ierom. Matei Hădărig
A fost înfiinţată în anul 2003, pe temeiul faptului că la Cenad

(vechea Morisena) exista în jurul anului 1002 o mănăstire de călugări
răsăriteni, una dintre cele mai vechi atestată documentar pe teritoriul
89
ţării noastre. S-a considerat că prezenţa unui locaş monahal în această
parte a eparhiei ar contribui la revigorarea vieţii bisericeşti.
La 24 iunie 2005 s-a târnosit biserica prin P.S. Episcop-vicar
Lucian Lugojanul. Tot atunci s-au binecuvântat corpul de clădire şi
paraclisul de vară, toate construite în plin câmp, pe un teren arabil
altădată. Biserica se află acum în faza de pictare interioară.
Mănăstirea Dobreşti
Hram: „Sfânta Cuvioasă Paraschiva“ – 14 octombrie, „Sf.

Prooroc Ilie Tesviteanul“ – 20 iulie şi „Sfântul Voievod Ştefan cel
Mare“ – 2 iulie
Adresa: sat Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş
Telefon: 0256/333199
Acces: rutier:
Varianta I: E 70 Timişoara–Lugoj, la intrare în Coştei
ramificaţie la stânga, DL 85 Balinţ–Bara, ramificaţie la dreapta spre
Lăpuşnic–Dobreşti
Varianta II: DN 68A Făget–Lugoj, ramificaţie la dreapta
spre Mănăştur, spre Bethausen pe DJ 609B, ramificaţie la dreapta,
Cladova–Ohaba Lungă, ramificaţie spre Dobreşti
Stareţ: protosinghel Matei Buliga
Slujitori: protos. Matei Buliga, ierom. Grichentie Costea şi
ierod. Pantelimon Chirilă
S-a înfiinţat în anul 2003, la iniţiativa şi cu stăruinţa

Preafericitului Părinte dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, la acea vreme mitropolit al Moldovei şi Bucovinei,
originar din Dobreşti, care a achiziţionat un teren pentru construcţia
aşezământului.
În prezent, obştea monahilor locuieşte într-o casă din sat care a
fost achiziţionată în anul 2003, împreună cu câteva grădini.
La 23 octombrie 2005, cu binecuvântarea Chiriarhul locului,
I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi P.S. Episcop-vicar
90
Lucian Lugojanul de la Arhiepiscopia Timişoarei, împreună cu mai
mulţi preoţi şi diaconi au sfinţit locul pe care se va construi biserica,
aşezând piatra de temelie.
La 6 iulie 2009 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vizitat,
pentru prima dată în această calitate, mănăstirea de la Dobreşti.
Demisolul noii biserici sa dat în folosinţă la data de 14 octombrie
2010, după sfinţirea oficiată de către Preasfinţitul Episcop Lucian al
Caransebeşului şi Preasfinţitul Episcop-vicar Paisie Lugojanul.
Biserica mănăstirii este în plin proces de construcţie. La 2 iulie
2013 s-a sfinţit crucea prinjcipală de pe biserica mănăstirii, prin P.S.
Episcop-vicar Paisie Lugojanul.
Mănăstirea Partoş
Hramuri: „Înălţarea Sfintei Cruci“ (14 septembrie) şi

„Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“ (15 septembrie)
Adresa: sat Partoş, com. Banloc, jud. Timiş
Acces rutier: DN 59 Timişoara–Moraviţa, DN 59B Deta–
Banloc, DJ 184 Banloc–Partoş. Se află la 57,5 km de Timişoara şi 14
km de Deta.
Stareţ: ieromonah Varlaam Almăjanu
Slujitori: ierom. Varlaam Almăjanu şi ierod. Lazăr Popa
Conform cercetătoarei Luminiţa Munteanu-Dumitriu, Partoşul

s-a zidit la începutul secolului al XV-lea (vol. „Itinerare arheologice
bănăţene“). Cea mai veche menţiune documentară ce ne este cunoscută
despre acest aşezământ monahicesc datează din 1571, după 19 ani de
la ocuparea Banatului de către turci, când ieromonahul Laurenţiu, aflat
în drum spre Braşov şi Alba Iulia, zăboveşte timp mai îndelungat aici
şi face danie o tipăritură din 1562.
Harta austriacă a Banatului din 1723 înfăţişează mănăstirea ca
izolată, înconjurată de păduri întinse şi de mlaştini. Trecuse deci prin
cei 164 ani de stăpânire otomană şi peste luptele ce s-au succedat în
acest răstimp, când s-au nimicit o mare parte din documentele şi cărţile
91
pe care le-a avut, ca apoi din ce a mai rămas, să se înstrăineze, după
desfiinţare. În iarna grea a anului 1777, cum spun scrisorile vremii,
călugării pleacă îndureraţi că lasă fără veghe mormântul ce adăpostea
moaştele Sfântului Iosif.
Loc sfinţit prin faptele şi moaştele Sfântului Iosif cel Nou
de la Partoş, spre care se îndreaptă pelerinul din Timişoara, în 1749,
cerând ocrotirea în lunga călătorie până la Ierusalim şi unde Marcu
Muţiu zideşte în 1750 frumoasa biserică, mănăstirea îşi va continua
misiunea de apărătoare a Ortodoxiei. După patru ani de la desfiinţare,
în 1782, protopopul Ioan Şuboni, ca prinos de recunoştinţă, lasă unui
bun meşter să zugrăvească, se pare, după o icoană dispărută, chipul
Sfântului Iosif ce se păstrează şi astăzi. În zilele noastre, mănăstirea îşi
prăznuieşte hramul în ziua Înălţării Cinstitei Cruci, când credincioşii
vin ca odinioară să-şi întărească sufletele, deşi vechiul hram este la
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
În anul 1944, sub îngrijirea Centrului eparhial, mănăstirea a
fost reactivată, aşezânduse aici călugăriţe. În anii comunismului viaţa
monahală de aici a fost întreruptă, locul fiind luat de parohia Partoş.
Între anii 1955–1956 se efectuează săpături în interiorul bisericii
vechi. În anul 1956 moaştele Sfântului Iosif cel Nou sunt scoase din
mormânt şi duse la catedrala mitropolitană în vederea canonizării
oficiale, unde se află şi astăzi.
La 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei
Banatului, întrunit sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit
Nicolae al Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului
Eparhial, reînfiinţarea mănăstirii Partoş, cu destinaţie pentru călugări.
După ce mănăstirea a fost reînfiinţată, sau executat importante
lucrări de renovare şi întreţinere a interiorului celor două biserici şi a
întregii incinte.
La 8 noiembrie 2012 s-a dat în folosinţă „Casa Regina
Elisabeta”, aflată în vecinătatea aşezământului, care cuprinde o
colecţie muzeală şi o bibliotecă bogată.
92
Schitul Ierşnic
(schit de călugăriţe, în organizare)
Hram: „Sfânta Treime“ – a doua zi de Rusalii

Adresa: sat Ierşnic, comuna Ohaba Lungă, judeţul Timiş
Acces rutier: drumul E70 Timişoara–Lugoj, ramificaţie la
stânga pe drumul 609B Coştei–Balinţ–Bethausen, apoi ramificaţie
stânga pe drumul 609 Bethausen–Cladova–Ierşnic
Stareţă: monahia Marina Fecioru
Este ctitoria credinciosului Aurel Filip din localitatea Ierşnic,

care influenţat de personalitatea Părintelui Arsenie Boca, a dorit să
înalţe o mănăstire.
Anul 1996 a reprezentat un început de drum în edificarea
aşezământului monahal de la Ierşnic, când, „Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 13–14 februarie 1996, luând
în examinare adresa Arhiepiscopiei Timişoarei nr. 229C/1995 cu
recomandarea înfiinţării unei mănăstiri pentru călugări, în apropierea
localităţii Ierşnic Cladova, jud. Timiş; din documentaţie rezultând că
mănăstirea ar urma să fie construită din iniţiativa credinciosului Aurel
Filip din Lugoj, care deţine 2 ha de teren, materiale de construcţie,
beneficiind şi de sprijinul credincioşilor...; în temeiul prevederilor art. 8
din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale, conform căruia
«înfiinţarea sau desfiinţarea unei mănăstiri se aprobă de către Sfântul
Sinod la propunerea Chiriarhului locului»; la propunerea Comisiei
pentru doctrină, viaţa religioasă şi pentru mănăstiri, Sfântul Sinod
a hotărât: aprobă înfiinţarea unei mănăstiri în apropierea localităţii
Ierşnic Cladova, jud. Timiş, cu destinaţia pentru călugări, urmând a
se organiza şi funcţiona potrivit rânduielilor tradiţionale bisericeşti,
subordonată canonic şi administrativ Arhiepiscopiei Timişoarei“.
Un alt moment important în destinul aşezământului monahal
de la Ierşnic l-a constituit hotărârea Consiliului Eparhial din 21
octombrie 2010. În raportul sectorului Exarhatul mănăstirilor se
sublinia transferul de proprietate al terenului de 4 ha şi a construcţiilor
aferente conform C.F. nr. 400123 şi C.F. nr. 400124, ambele
93
aparţinând localităţii Ohaba Lungă, de la credinciosul Aurel Filip,
pe seama Arhiepiscopiei Timişoarei. Având în vedere precizările
hotărârii sinodale din anul 1996, se putea trece la etapa organizării
aşezământului monahal, supunând problema spre analiză şi aprobare
Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului. Astfel, Sinodul
Mitropolitan, întrunit în şedinţa de lucru din 18 noiembrie 2010,
decide ca, până la dezvoltarea obştii monahale corespunzătoare pentru
statutul de mănăstire, să se organizeze şi să funcţioneze ca schit de
monahii, dependent de mănăstirea Timişeni.
94
Pastoraţie şi misiune
ACTUALITATEA VIEŢII DE RUGĂCIUNE
ÎN CONTEXTUL CRIZEI MORALE, SOCIALE
ŞI FAMILIALE
Preot prof. dr. Sorin Cosma
Trăim într-o lume secularizată şi desacralizată, în care omul îşi

asumă puterea egocentrică de a trăi fară Dumnezeu. Antropocentrismul
biologizant scoate în evidenţă instinctele umane şi promovează forţa
ca virtute de prim ordin. Declarând moarte lui Dumnezeu şi anulând
noţiunea de păcat, omul trăieşte însă însingurarea obsedantă a vieţii,
derutată de nesiguranţă şi anarhie. Trăim astfel într-o lume în care nu
fără justificare se spune mai mult ca oricând că „existenţa în lume”
este dominată de obsesia „grijii” şi a „morţii”. Deşi ştiinţa a făcut
progrese uimitoare, pe care omul folosindu-le ar trebui să beneficieze
de liniştea pe care o aduce o viaţă comodă, totuşi obsesia nemiloasă a
„clipei” îl angajează mereu în acţiune, încât angoasa îi aduce neliniştea
apăsătoare a stresului…
Pe de altă parte, cotidianul îl confruntă pe om cu lipsurile
materiale însoţite de tot cortegiul lor de boli şi suferinţe, ţinându-l
într-un permanent conflict dramatic şi de multe ori tragic cu societatea
din care face parte, continuându-se aceeaşi şi mereu aceeaşi „ruptură”
nedreaptă dintre oameni: unii „bălăcindu-se” în „abuzul” civilizaţiei,
iar altora lipsindu-le chiar minimul trai decent… Pentru unii ca
aceştia, „lupta vieţii” continuă de multe ori până la epuizare, iar cei ce
nu mai pot alerga, abandonează capitulând fatal, fară drept de apel…
Dar de cele mai multe ori, în cursa disperată de căutare a remediului,
pentru a obţine mult aşteptata „deconectare”, omul se aruncă în
valul tumultuos al plăcerilor şi destrăbălărilor… Alteori îşi refugiază
96
căutările sufletului în tot felul de ideologii, concepţii şi practici
obscure şi oculte, în care se cufundă fară discernământ, fiindcă acestea
îi promit mult căutatul leac al zbuciumului său terorizant… Şi dacă
nu-l găseşte într-o parte, îl caută mereu în alta, şi rămâne totdeauna
nemulţumit cu sine însuşi. Iar dacă goliciunea şi zădărnicia vieţii îi
apasă tot mai mult sufletul, caută refugiul în surogate de tot felul, sau
în rătăcirea alcoolului, fară a-şi mai pune problema dezastrelor morale
şi sociale ce vor urma…
Iată că, scoţând pe Dumnezeu din sufletul omenesc, nimeni
şi nimic nu-l poate înlocui. Sufletul rămâne decompensat, fiindcă
toate ideologiile politice şi toate concepţiile filosofice, şi chiar
progresul uluitor al ştiinţei, care i-au promis omului fericirea în afara
lui Dumnezeu, nu s-au ţinut de cuvânt… Sufletul fară Dumnezeu a
rămas un înstrăinat căutător al propriei identităţi, iar viaţa socială în
care trăieşte devine de multe ori un labirint în care îşi încurcă propria
existenţă prin căutări sterile, fară finalitate, jucate la roata norocului şi
ironizate de zâmbetul destinului necruţător…
Aceste realităţi dramatice, apăsătoare şi de multe ori tragice ale
existenţei umane impun supremaţia spiritului la baza ordinii sociale
şi economice. Numai spiritul animat de iubirea lui Dumnezeu poate
temelui şi statornici adevăratul mod al convieţuirii sociale.
Chiar setea de dreptate este dovada faptului că nu trebuie
uitat aportul spiritului în viaţa socială. Relaţiile social-economice se
temeluiesc de asemenea statornic şi solid pe relaţiile moral-spirituale.
Prin libertatea sa, sufletul poate fi ridicat spre zările de lumină ale
virtuţii sau poate orbecăi rătăcitor în întunericul distrugător al
patimilor. O societate care vrea să asigure ordinea şi progresul
membrilor ei va trebui să aibă în vedere această realitate. Prin revolte
se pot schimba stăpânii, dar supuşii nedreptăţii rămân mereu, şi
numărul lor va creşte. De fapt, ce deosebire este între stăpânul detronat
şi stăpânul cel nou? Dacă stăpânul fară inimă este răsturnat de pe
tron, rezultatele sunt minime şi satisfacţiile neînsemnate, fiindcă a
fost detronat numai chipul de lut sau de came, dar acelaşi suflet robit
de patimi stăpâneşte vrerile sociale. Lumea va păşi mai departe din
decadenţă în decadenţă, şi plină de ură va continua lupta nimicitoare
97
dintre fraţi.1 De aceea putem spune că singurul remediu al durerii
umane stă în convertirea ei către zările iubirii divine. Dar numai cel
ce se roagă cu adevărat simte şi înţelege acest adevăr.2 Cei ce cred că
Dumnezeu este departe de problema socială, şi deci rugăciunea nu
este necesară, exclamă: mare este puterea sufletului, înţelegând prin
această „putere”, forţa lui distrugătoare. Dar prin aceasta ei dovedesc
că nu au înţeles nimic din problematica societăţii umane; căci puterea
sufletului este mare şi frumoasă mai ales pe cărările de lumină ale
desăvârşirii. Iar această desăvârşire este lucrarea harului rugăciunii,
care realizează puterea sufletului în Dumnezeu: ea mută munţii,
răstoarnă barierele nedreptăţilor sociale, schimbând însăşi fizionomia
vieţii umane şi sociale.3
Rugăciunea face ca inima omului să acţioneze totdeauna cu
milă şi dreptate. Dovadă e faptul că stăpânii creştini - oameni de
conştiinţă - cărora li se serveşte nu din frică sau cu ură, ci din dragoste,
împotriva acestora nu se ridică niciodată murmurul protestatar al
revoltei.4
Prin urmare, darul social al rugăciunii este iubirea practică şi
activă, fiindcă, împărtăşindu-ne prin rugăciune de iubirea divină, facem
ca această iubire să devină vie şi roditoare faţă de viaţa semenilor
noştri. Cei ce se împărtăşesc prin rugăciune de iubirea lui Hristos au
fost în stare să sângereze, jertfindu-se nu numai pentru rănile sufleteşti,
ci şi pentru toate durerile fizice ale omenirii. Ei vedeau pe Hristos
jertfindu-se în diversele feţe ale suferinţei umane şi, făcând roditoare
iubirea lui Hristos primită prin harul rugăciunii, au început să apară
în lume operele samarineanului milostiv, concretizate în spitale,
orfelinate, azile, pentru salvarea victimelor mizeriei sociale…
De aici vedem că ancorarea vieţii sociale în sfera exclusivă
a economicului se axează pe instabilitate şi revoltă. Susţinută însă
de duhul jertfelnic al dragostei izvorâte din sufletul îngenuncheat la
rugăciune, dinamizează creator viaţa socială.
Dar acum se cuvine să precizăm că în contextul vieţii sociale
la care ne-am referit nu e vorba de simpla rugăciune ocazională, rostită
1 Diacon Nicolae Mladin, Despre rugăciune, în Revista Teologică, nr. 3-4 / 1940, p. 96.
2 Ibidem, p. 103.
3 Ibidem.
4 Ibidem, p. 96.
98
după tipicul cărţilor de cult… Şi aceasta îşi are sensul şi importanţa
ei… Noi ne referim însă la aspectul de maximă profunzime a
rugăciunii, prin care pătrundem în adâncul de taină a Sfintei Treimi,
pentru ca, împărtăşindu-ne de harul îndumnezeitor al iubirii, să
punem la temelia societăţii umane raza luminii divine călăuzitoare. Iar
aceasta nu este simpla rugăciune, ci viaţa de rugăciune. Precum „fierul
îşi schimbă culoarea şi devine maleabil, tot astfel şi sufletul omenesc
prin rugăciune, sub acţiunea harului, îşi schimbă faţa, progresând în
asemănarea cu Dumnezeu, şi devenind o unealtă a puterii divine în
lume, un cristal pur ce răsfrânge măririle lui Dumnezeu printre oameni.
Cel ce atinge culmile rugăciunii harice simte cu adevărat că nu e el cel
ce trăieşte, ci Dumnezeu cel sălăşluit într-însul. Viaţa de rugăciune e
viaţa în Dumnezeu, sau viaţa lui Dumnezeu în noi. Ea este un ferment
activ de transformare a sufletului uman: e puterea care răstoarnă glia
sufletului; facând-o să dea rod însutit, sub ploaia darurilor divine şi
harului de sus. Prin rugăciune simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, şi
acţiunea noastră devine acţiune teandrică: lucrăm în lume ca fii ai lui
Dumnezeu, după asemănarea lui Dumnezeu”.5
Din cele până aici expuse, vedem că viaţa de rugăciune poate
schimba în bine chipul acestei lumi, prin înnoirea vieţii omului, pătrunsă
de iubirea lui Hristos. Viaţa de rugăciune, curăţind sufletele oamenilor
de păcate şi patimi, le angajează pe drumul virtuţilor creştine, menite
să statornicească sfinţenia vieţii şi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.
În altă ordine de idei, referindu-ne la importanţa vieţii de
rugăciune în familie, vom urmări în continuare pledoaria lui Marko
Rupnik în acest sens: „Este esenţial ca perechea de îndrăgostiţi ce se
pregăteşte pentru căsătorie să înveţe să se roage împreună. Am văzut
deja că momentele de însoţire a celuilalt cu rugăciunea de mulţumire sau
de cerere (fiecare pe cont propriu) sunt numeroase. A se ruga împreună
însă este foarte diferit. Rugăciunea este o realitate relaţională. Omul,
cu ajutorul lui Hristos, cu lumina şi puterea Spiritului Sfânt, încearcă,
cu toată fiinţa lui, să instaureze un raport personal cu Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că rugăciunea adânceşte şi întăreşte caracterul
relaţional al inimii umane. Deoarece îndrăgostirea este exact trezirea
relaţionalităţii în individ şi duce la comuniune între persoane – doar în
5 Ibidem, p. 95.
99
momentul acela se împlineşte iubirea – se înţelege imediat importanţa
rugăciunii. Raportul cu celălalt înseamnă ieşire din sine însuşi,
recunoaşterea celuilalt şi instaurarea unei relaţii fidele şi stabile.
Rugăciunea este o deschidere progresivă a relaţiei înspre celălalt, până
la recunoaşterea unei prezenţe ce „alimentează” dorinţa ca celălalt să-
şi împlinească planul cu cel ce se roagă. Rugăciunea argumentează
conştiinţa fidelităţii şi a stabilităţii. Se observă imediat deci, cât de
legată este rugăciunea cu relaţionalitatea creatoare şi, prin urmare,
cu îndrăgostirea. Mai mult, cele două persoane se însoţesc reciproc
înaintea lui Dumnezeu, fiecare simte în ce raport se află celălalt cu
Dumnezeu. încet, încet, rugăciunea va pătrunde şi va defini dragostea
lor. Astfel, rugăciunea îi va ajuta pe cei doi să înţeleagă, progresiv, că
sunt făcuţi pentru iubirea conjugală şi să primească această iubire ca
pe o misiune pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, pentru ca iubirea
însăşi, prin ei, să apară în lume. Iniţial rugăciunea poate fi spontană,
sau biblică, scurtă (rugăciuni scurte repetate deseori împreună), dar
progresiv, rugăciunea însăşi, ce evoluează o dată cu iubirea lor, îi va
face să se roage împreună cu Biserica, va deveni liturghie. A se ruga
împreună şi a participa la viaţa de rugăciune a Bisericii, înseamnă şi
„exerciţiu” de acceptare a obiectivităţii vieţii celuilalt. Este vorba de
a-l accepta pe acel Hristos prezent în Evanghelii, un Hristos euharistie
şi nu unul visat, imaginat, intim. Prin urmare, rugăciunea va deveni
reală, parte din viaţa concretă ce va duce tot la viaţă. Prin intermediul
rugăciunii cu Hristos cel adevărat, până şi lucrurile neplăcute, dificile,
momentele dramatice vor fi absorbite de rugăciune, iar cei doi le vor
vedea într-o lumină nouă. Această lumină pune în evidenţă semnificaţia
cea mai profundă a lucrurilor, semnificaţie legată de-acum înainte de
iubire”.6De aici putem înţelege mai bine că familia devine cu adevărat
o „biserică în miniatură”7 – cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur –
atunci când deopotrivă soţii şi copiii obişnuiesc să se roage împreună.
Se spune adesea că la iubirea sacră familială un rol hotărâtor îl
are relaţia de colaborare eficientă a soţilor, la care se adaugă naşterea,
6 Marko Rupnik, Serghei Averintev, Adam şi coasta sa. Spiritualitatea iubirii
conjugale (Roma, 1996), trad. rom. Constantin Hadarag, Ed. Ars Longa, Iaşi, 1998,
p. 53-54.
7 Omilia 20 la Efeseni, P.G. 62, 143.
100
creşterea şi educaţia copiilor. Cu atât mai mult sacralitatea iubirii
familiale este întreţinută ca o flacără de lumină mereu aprinsă prin
rugăciune. Am adăuga şi postul, precum şi psalmodierea şi participarea
la viaţa Bisericii, care în fond sunt tot moduri de exprimare a rugăciunii.
Prin harul rugăciunii în viaţa familială, „credinţa ca rod al
Duhului” (Galateni 5, 22) va fi statornică şi tot mai mult „lucrătoare
prin dragoste” (Galateni 5, 6), menţinând astfel fidelitatea conjugală
ca pace şi bucurie sfântă, pe măsură să înfrunte şi să depăşească
greutăţile inerente vieţii, precum şi ispitele venite din toate părţile.
Rugăciunea va fi în acest caz şi un mijloc esenţial în educarea
copiilor. Dacă este de toţi admis faptul că factorul prim şi esenţial în
educarea copiilor este familia, va trebui să venim cu precizarea că
educaţia mai întâi se învaţă din îndemnurile şi exemplul părinţilor,
dar ea constituie în acelaşi timp şi un exerciţiu pentru formarea
deprinderilor religios- morale. Nu a unor deprinderi reci şi mecanice,
ci încălzite de puterea iubirii părinteşti. Dar prin nimic nu-şi va
dovedi iubirea eficienţa şi statornicia, dacă nu va începe şi nu va arde
la candela rugăciunii. Niciodată nu va uita copilul iubirea sinceră a
mamei care-i va împreuna pentru prima dată mâinile şi va rosti alături
de el prima rugăciune… Va rămâne veşnic întipărită în sufletul omului
iubirea părinţilor concretizată, de pildă, în rugăciunea şi colindele de
Crăciun, sau rugăciunea şi ciocnirea oului roşu cu intonarea în comun
a imnului învierii, de Paşti.
Dar deprinderile nu se creează numai prin rugăciunea de la
Crăciun şi de la Paşti. Singure acestea vor rămâne nostalgii pierdute
în caierul vremii şi în amurgul uitării, dar nu vor avea finalitatea
fortificării caracterului religios-moral al adevăratului creştin, pe care
îl aduce rugăciunea. Pentru acest motiv, atât educarea copiilor, cât şi
comunicarea reciprocă între soţi a calităţilor şi corectarea defectelor,
impune ca rugăciunea să devină o constantă vie a comuniunii
familiale, prin care fiecare membru să-şi întărească forţele morale în
lupta vieţii, simţind necontenit prezenţa iubirii lui Dumnezeu în viaţa
lui. Prin rugăciune, faptele omeneşti vor deveni roadele unui pom de
toţi căutat, iar familia o oază în care omul se va regăsi pe sine însuşi în
comuniunea iubirii lui Dumnezeu.
101
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare
Preot dr. Ionel Popescu
Molitfele (slav. molitva = rugăciune) sau rugăciunile alcătuite

de Sfântul Vasile cel Mare (330-379) sunt înserate în Molitfelnic şi în
Aghiasmatar, cărţi de cult indispensabile oricărui slujitor al altarului, la
capitolul intitulat „Dezlegări, molitfe şi rugăciuni la felurite neputinţe
şi boli”.
Cunoscute cu numele de „Molitfele Sfântului Vasile cel Mare
pentru cei care pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa, care se
citesc şi în ziua Sfântului Vasile”, aceste rugăciuni, cu o vechime de
peste 1600 de ani, „au un puternic efect vindecător dacă sunt citite
cu credinţă şi potrivit rânduielilor bisericeşti”, scria mitropolitul
Bartolomeu Anania1.
Datorită puterii lor, moliftele sau rugăciunile Marelui Vasile,
ca şi cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, au fost şi sunt foarte
căutate şi cerute de către credincioşi, fapt pentru care, uneori, s-a
constatat din partea celor ce le citesc „o atitudine lipsită de echilibru
duhovnicesc”2.
Pentru a evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-
cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice,
săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Sfântul Sinod al
Bisericii noastre a hotărât ca ierarhii „să adreseze clerului îndrumarea
pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii moliftelor
Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după
caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită,
1 Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire. Antologie alcătuită de
ieromonah Benedict Stancu, Ed. Sofia, Bucureşti, 2012, p.75.
2 Ibidem, p. 9-10.
102
această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din
partea clericilor, cât şi a credincioşilor”3.
Rugăciunile sau molitfele Sfântului Vasile cel Mare „înrourează
evlavia credincioşilor noştri în toate momentele lor de bucurie sau de
întristare, de mulţumire sau de suferinţă turnând balsamul mângâietor
al încrederii în harul dumnezeiesc şi în puterile lor. Mai ales în ziua
pomenirii sale, credincioşii ţin să li se citească pentru sporul lor
duhovnicesc, pentru sănătate şi fericire, rugăciunile Marelui Vasile,
pe care le ascultă cu adâncă evlavie” 4. Ele fac parte din categoria
rânduielilor numite de Biserică exorcisme, sunt incluse în cadrul
ierurgiilor, adică a slujbelor pentru binecuvântarea şi sfinţirea anului,
a naturii înconjurătoare şi a diferitelor lucruri sau obiecte de folos
omului 5 şi se citesc, îndeobşte, „pentru eliberarea omului, a naturii
şi a lucrurilor de sub înrâurirea şi puterea nefastă a diavolului sau a
duhurilor rele. Rugăciunile acestea au, de obicei, formă imperativă,
de poruncă, de imprecaţie sau de blestem; prin ele, puterile răului
sunt conjurate, în numele Domnului, să plece de la omul sau lucrul
exorcizat, să se depărteze de la el şi să nu-i mai facă nici un rău”, scria
preotul profesor dr. Ene Branişte 6.
Astfel de ierurgii sunt, de asemenea, exorcismele clasice de la
Taina Botezului, molitfele Sfântului Trifon „la ţarini (holde), la vii şi
la grădini, când se întâmplă să fie stricate de sălbăticiuni sau de alte
vietăţi ca: lăcuste, gândaci şi altele” 7, cele patru rugăciuni sau molitfe
ale Sfântului Ioan Gură de Aur, „care de obicei se citesc în continuarea
molitfelor Sfântului Vasile cel Mare 8 şi molitfele Sfântului Ciprian.
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt în număr de trei şi se
citesc în ziua (sărbătoarea) închinată lui (1 ianuarie), „pentru cei care
3 Hotărârea Sfântului Sinod nr.630 din 17 februarie 2011.
4 Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Opera Sfântului Vasile cel Mare în
evlavia credincioşilor ortodocşi români, în vol. Sfântul Vasile cel Mare, închinare
la 1600 de ani de la săvârşirea sa, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p.15.
5 Ibidem, p.437.
6 Liturgica specială pentru institutele teologice, Ed. IMBOR, Bucureşti, 1980, p.443.
7 Molitfelnic, Bucureşti, 1998, p.363-366.
8 Ibidem, p.310-314.
103
pătimesc de la diavol şi pentru toată neputinţa” 9. Aceste rugăciuni
se deosebesc de celelalte rânduieli şi slujbe prin aceea că sunt, de
fapt, rostite sub formă de blestem asupra duhului şi puterii celui rău,
adică a diavolului”. Prin citirea lor se doreşte, aşadar, înlăturarea sau
alungarea diavolului şi a lucrării sale malefice, îndreptată împotriva
oamenilor şi a naturii înconjurătoare 10.
Prima rugăciune, mai scurtă, este adresată către „Dumnezeul
dumnezeilor şi Domnul domnilor, făcătorul cetelor de foc şi lucrătorul
puterilor celor fără de trup […], Cel ce a aruncat din cer pe căpetenia
îngerilor […] şi pe îngerii cei împreună cu dânsul potrivnici, care s-au
făcut diavoli …”, Care este rugat să „poruncească diavolilor să se
depărteze cu totul, ca să nu facă nici o vătămare acestui suflet pecetluit
…” (Molitfelnic, p. 304-305).
Rugăciunea a doua, mult mai bogată în conţinut, este un
blestem adresat direct diavolului: „Te blestem pe tine, începătorul
răutăţilor şi al hulei […], ieşi şi te depărtează de la robul (roaba,
robii) lui Dumnezeu […], teme-te de asemănarea lui Dumnezeu celui
întrupat şisă nu te ascunzi în robul (roaba, robii) lui Dumnezeu (N)”.
Se arată, totodată, cât poate fi de diversificată şi nocivă lucrarea celui
rău, „ispititorul şi aflătorul tuturor răutăţilor”, asupra oamenilor.
Cea de-a treia rugăciune, la fel de extinsă, este adresată către
„Dumnezeul cerurilor […], Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos
[…]” şi către „Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu”, Care, împreună cu
„preaputernicul şi de viaţă făcătorul Duh”, să izgonească de la (N)
toată lucrarea diavolească, „toată neputinţa, tot duhul necurat” şi să
insufle „într-însul Duhul cel paşnic, ca fiind păzit de El, să facă roade
de credinţă, de fapte bune …”.
Rugăciunile Sfântului Vasile, „frumoase şi bogate în conţinut
teologic, sunt o dovadă de netăgăduit a credinţei din totdeauna a
Bisericii în existenţa şi lucrarea celui rău, mărturisită, de altfel, de
toate religiile. În cuprinsul lor ies în evidenţă multiplele „modalităţi şi
forme prin care diavolul este prezent şi lucrează în viaţa oamenilor”
9 Ibidem, p.304-309.
10 Pr.prof.dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, Ed. Episcopiei
Dunării de Jos, Galaţi, 1996, p.310.
104
11
. În acest sens, Nicolae Steinhardt scris, cândva, că „demonismul,
vai, e o realitate”, iar Sfântul Iustin Popovici arăta că „lumea întreagă
zace sub puterea celui rău pentru că păcatele au doborât-o şi nu-şi
doreşte, nici nu vrea să se ridice […]. Dumnezeul-Om, Hristos este
cel ce a pierdut stăpânirea morţii, El este Cel ce a zdrobit pe diavol şi a
nimicit păcatul”, iar noi „am primit de la Domnul putere asupra tuturor
demonilor şi asupra căpeteniilor lor” 12.
Referindu-se la prezenţa şi lucrarea celui rău, preotul profesor
Dumitru Stăniloae, învăţa că acesta încearcă să ne lege de „suprafaţa
lucrurilor, făcând-o frumoasă, dar de o frumuseţe nespirituală,
netransparentă sau înfăţişând-o ca pe ultima realitate, nelăsându-ne
să pătrundem la sensurile lor”. Tot el atrăgea atenţia asupra faptului
că duhurile necurate pot intra „atât de intim în duhul şi trupul nostru,
încât ne este greu să distingem manifestarea noastră de manifestarea
lor”13.
Mântuitorul Iisus Hristos nu numai că a vorbit despre existenţa
diavolului şi lucrarea lui în lume şi în oameni, ci îl scoate din cei
demonizaţi şi recomandă ca arme de luptă împotriva lui, rugăciunea
şi postul (Matei 8, 28-34; 17, 21; Luca 8, 26-39). Sfinţii Apostoli au
primit de la El putere asupra duhurilor necurate, pe care au transmis-o
apoi ucenicilor şi prin ei episcopilor şi preoţilor, până în ziua de azi.
Sfinţii Părinţi, la rândul lor, s-au străduit să-i protejeze pe credincioşi
de lucrarea celui rău, aşa că au alcătuit „rugăciuni şi rânduieli prin care
să-i înlăture prezenţa”14. Între acestea sunt, aşadar, molitfele Sfântului
Vasile, foarte căutate de către unii credincioşi, care nu totdeauna se
află însă sub puterea celui rău. De altfel, aşa cum scria preotul profesor
Nicolae Necula, „nu orice formă a răului din viaţa noastră este urmarea,
efectul sau sensul demonizării, ci mai degrabă efectul păcatului de
care trebuie să scăpăm prin spovedanie şi prin hotărârea de a nu-l mai
face şi nu prin citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare sau a altor
molitfe, dezlegări, rugăciuni sau rânduieli” 15.
11 Necula, p.310.
12 Sfinţi şi mari duhovnici, p.35, 46-47 şi 48-49.
13 Ibidem, p.54-55.
14 Necula, Tradiţie şi înnoire, vol.IV, Bucureşti, 2010, p. 52.
15 Ibidem, p.54
105
Aşa stând lucrurile, întrebarea firească pe care ne-o putem
pune fiecare este când şi cu ce scop trebuie citite molitfele Marelui
Vasile, care este persoana autorizată să facă acest lucru şi cum ne
pregătim pentru primirea lor?
Aşa după cum am arătat mai sus, aceste rugăciuni speciale
se citesc, cu îngenunchere, în ziua de 1 ianuarie, la slujba sfintei
Liturghii, zi care coincide cu începutul Anului Nou, ce trebuie aşezat
„sub semnul luminii şi prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor,
prin înlăturarea puterii sau influenţei diavolului” 16. Citirea lor se mai
obişnuieşte atunci când este oficiată slujba sfeştaniei (sfinţirea mică
a apei), mai ales în Postul Paştilor sau odată cu săvârşirea Tainei
Sfântului Maslu. Unii preoţi le citesc în legătură cu rânduiala care
se face la casa sau locul ce sunt supărate de farmece sau descântece
sau împreună cu „Rânduiala rugăciunii pentru cei ce sunt tulburaţi
şi supăraţi de duhuri necurate”. Dacă se întâmplă a fi citite singure,
se recomandă să înceapă cu binecuvântarea, rugăciunile începătoare,
troparele de umilinţă şi să se încheie cu otpustul zilei respective 17.
Pe lângă cele arătate este recomandat ca molitfele Sfântului
Vasile cel Mare să fie citite numai în situaţii speciale, îndeosebi asupra
celor ce sunt posedaţi de diavol, dar numai după sfânta Liturghie şi
Vecernie, ori după Sfeştanie sau Maslu, săvârşite acasă, aşa cum se
poate vedea şi din denumirea lor. În asemenea împrejurări, pe lângă
pregătirea preotului şi harul dumnezeiesc prin care se efectuează
exorcizarea, un rol foarte mare îl are credinţa celor apropiaţi persoanei
demonizate. Edificatoare, în acest sens, este minunea săvârşită de
către Hristos Domnul, după Schimbarea la Faţă în muntele Taborului,
asupra copilului stăpânit de duhuri necurate, la rugămintea şi datorită
credinţei tatălui său 18. Când un credincios se confruntă cu neputinţe
grave, care trenează de mulţi ani şi nu au putut fi vindecate prin
tratament medical de specialitate şi prin mijloacele duhovniceşti puse
la dispoziţie de Biserică sau când asupra unei localităţi ori asupra
unei ţări se abat calamităţi soldate cu nenumărate pierderi omeneşti şi
16 Necula, 1996, p.311
17 Ibidem
18 Sfinţi şi mari duhovnici, p.69
106
pagube materiale majore, despre care se crede că se datorează lucrării
celui rău, se pot citi aceste rugăciuni, respectându-se însă, cu stricteţe,
rânduielile de pregătire atât de către preot cât şi de enoriaşi.
Pe lângă acestea, un alt motiv pentru a recurge la citirea
rugăciunilor Marelui Vasile îl constituie blestemul arhieresc, preoţesc
sau cel al părinţilor trupeşti. Astfel, persoana asupra căreia a fost rostit
un asemenea blestem trebuie să se pregătească îndelung prin post şi
rugăciune, prin curăţenie trupească şi sufletească şi numai după aceasta
poate solicita dezlegarea din blestem prin rugăciunile Sfântului Vasile.
Dacă această pregătire duhovnicească nu este făcută după rânduială,
cu pocăinţă şi evlavie, citirea molitfelor va avea consecinţe negative
asupra respectivului credincios, şi asupra preotului slujitor, peste care
necuratul se năpusteşte cu şi mai multă putere.
Într-o carte recent apărută se relatează o întâmplare extrem de
relevantă pentru tema pe care o tratăm, petrecută în Rusia, pe timpul
regimului comunist. La o mănăstire au venit nişte „angajaţi sovietici
sus-puşi” care au dorit să inspecteze aşezământul monahal, inclusiv
biserica. Când au intrat activiştii, în biserică se citeau rugăciunile
Sfântului Vasile, iar „oamenii se tăvăleau pe podea, urlând ca fiarele
sălbatice. Dar închipuiţi-vă starea musafirilor sus-puşi când una dintre
doamnele care veniseră cu ei, un important angajat sovietic, a început
dintr-o dată să sâsâie, să miaune prin toată biserica, de parcă ar fi
fost pisică, să se tăvălească pe podea şi pe deasupra, să strige nişte
necuviinţe, pe care nici bărbaţii încercaţi nu le mai auziseră!”. După
câteva zile respectiva activistă a revenit la mănăstire şi l-a întrebat pe
ieromonahul care citise rugăciunile ce se întâmplă cu ea. Răspunsul a
fost că este stăpânită de un demon şi că „Domnul a rânduit să te aducă
la credinţă prin boală”. De atunci a început să vină des la mănăstire,
a făcut o spovedanie completă, cu mare pocăinţă, s-a împărtăşit cu
Sfintele Taine şi „pornirile de îndrăcire nu s-au mai repetat” 19.
Lucrarea citată mai precizează că în Rusia înainte de
revoluţie, medicii psihiatrii îi deosebeau pe oamenii bolnavi psihic
de cei îndrăciţi punând înaintea bolnavului câteva ceşti identice cu
19 Arhimandritul Tihon (Şevkunov), Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri, trad. de Cristea
Florentina, Ed. Egumeniţa, Galaţi, 2013, p.15.
107
apă obişnuită şi una cu aghiasmă. „Dacă pacientul bea liniştit apa din
toate ceştile, îl trimiteau la spital. Iar dacă refuza să bea din ceaşca
cu aghiasmă, începea să facă tărăboi şi cădea în stare de inconştienţă,
vindecarea lui era de competenţa exorcistului” 20. Prin urmare,
molitfele Sfântului Vasile cel Mare se citesc de către preot numai
atunci când există certitudinea că „într-o casă, într-o familie, în viaţa
unui credincios s-ar manifesta lucrarea şi prezenţa celui rău”. Din
păcate, constatăm că, în ultimii ani, citirea lor a devenit aproape „o
modă”, foarte mulţi credincioşi care se confruntă cu probleme minore
de familie, de sănătate ori de serviciu, apelând la aşa-zişii preoţi „cu
har”, unii excluşi din preoţie, pentru a li se citi aceste molitfe, de cele
mai multe ori pentru sume mari de bani. Aceştia uită că „prea deasa
lor întrebuinţare creează psihoza unei prea mari prezenţe şi posesiuni
a credincioşilor de către diavol”. Credinciosul adevărat ştie însă că
viaţa lui se află în mâna lui Dumnezeu, că „stăpânirea asupra noastră
o are Dumnezeu şi nu diavolul” 21, aşa cum spunea Psalmistul: „Al
Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc
întru ea” (Psalmul 23, 1).
Referitor la săvârşitorii acestor molitfe, preotul profesor
Dumitru Stăniloae sublinia că „slujba de exorcizare o săvârşeşte
fiecare episcop sau preot, având această datorie, canonică şi legală,
prin misiunea pastorală şi sfinţitoare primită odată cu Sfânta Taină a
Hirotoniei. Deci aceasta nu este o practică nouă, introdusă întâmplător
în rânduiala vieţii creştine de unii slujitori bisericeşti, ci este o practică
moştenită din activitatea Mântuitorului Iisus Hristos şi a Sfinţilor
Apostoli, transmisă prin Sfinţii Părinţi şi legiferată de canoane” 22.
Pentru oficierea acestor ierurgii, preotul trebuie să respecte
„rânduiala slujbei din Molitfelnic, nelăsând nimic la o parte, dar
nici născocind sau adăugând ceva de la sine”. Datoria slujitorului
Bisericii este de a „insufla celor prezenţi respect pentru cele sfinte şi
încredere în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu” şi de a le săvârşi cu
pregătirea şi evlavia cuvenite 23. Întrucât „exorcizarea este un lucru
20 Ibidem, p.317-318.
21 Necula, Tradiţie şi înnoire, 1996, p.312.
22 Sfinţi şi mari duhovnici …, p.68.
23 Branişte, p.445.
108
foarte greu şi foarte primejdios”, preoţii care o săvârşesc trebuie să
primească „binecuvântarea specială” a duhovnicului şi ajutorul său
prin pomenirea la rugăciune 24. Datorită faptului că aceste rugăciuni
sunt blesteme împotriva diavolului, sunt preoţi care se feresc de citirea
lor, „pentru ca nu cumva duhul cel rău izgonit dintr-un loc să facă rău
familiei lor” 25. Pe de altă parte, sunt şi preoţi, aşa-zişi „harismatici”
care le citesc nu numai asupra celor posedaţi, cum este rânduiala
stabilită de Biserică, ci le folosesc, fără pregătirea cuvenită, pentru
orice fel de nevoinţe ale credincioşilor, din păcate în scopul obţinerii
de foloase băneşti. Procedând astfel, ele nu sunt de folos, nu contribuie
la îndepărtarea problemelor, ci sporesc ispitele, încercările şi lucrarea
celui rău şi asupra slujitorului bisericesc şi asupra credincioşilor care
le solicită fără discernământ duhovnicesc şi fără binecuvântare, de
cele mai multe ori pentru că pregătirea lor teologică lasă foarte mult
de dorit.
Mitropolitul Antonie Plămădeală atrăgea atenţia preoţilor care
banalizează rugăciunile Marelui Vasile, citindu-le ca pe nişte rugăciuni
obişnuite şi creându-şi o aureolă de „taumaturgi” ori „harismatici” că
„a lăsa pe credincioşi să creadă că tu ai puteri supranaturale, că ai
daruri de taumaturg (vindecător, n.n.), că ai vedenii care presupun o
vrednicie a ta, ştiind să citeşti în suflete păcatele, trecutul şi viitorul,
toate acestea nu ar însemna altceva decât o disimulată manevră de a
uzurpa locul lui Hristos.
Cine are cu adevărat aceste daruri – arăta mitropolitul Antonie
– şi le are de la Dumnezeu, nu le strigă pe uliţe, nu se laudă cu ele,
nu şi le arogă, nu se foloseşte de ele ca de o firmă de reclamă, ci se
ascunde, se smereşte, face uz de ele în public numai la mare nevoie,
numai în cazuri excepţionale, rămânând permanent supus Bisericii în
dogmă şi în disciplină şi mai degrabă se teme de aceste daruri decât se
mândreşte cu ele 26.
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare nu pot fi citite, în nici o
situaţie, de către mireni. Aceştia şi monahii nehirotoniţi au destule
24 Arhimandritul Tihon, p.320-321.
25 Necula, 1996, p.311.
26 Sfinţi şi mari duhovnici…, p-155.
109
arme ca să se apere de diavol: Sfânta Cruce, smerenia, rugăciunea
(psalmii lui David), postul, apa sfinţită, spovedania, împărtăşania,
precum şi tot harul Bisericii primit prin intermediul Sfintelor Taine,
spunea părintele Dumitru Stăniloae 27.
Fiind rugăciuni care se citesc numai în cazuri de excepţie,
mai ales asupra celor ce sunt posedaţi de duhuri necurate, se înţelege
de la sine că pregătirea slujitorilor Bisericii şi a celor asupra cărora
urmează a fi citite trebuie să fie excepţională. Astfel, Iisus Hristos
Mântuitorul ne învaţă că demonii şi lucrarea lor se poate îndepărta
„numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 29). Deşi Biserica nu a
stabilit o rânduială specială în acest sens, din spusele Mântuitorului
reiese limpede că cele două mijloace de desăvârşire duhovnicească
sunt indispensabile preotului, în lucrarea sa de exorcizare. De
asemenea, dacă o persoană aflată sub stăpânirea celui rău nu se poate
ruga şi nu poate posti, poate să facă familia acest lucru pentru el. Pe
lângă post şi rugăciune, de foarte mare importanţă este participarea
la sfânta Liturghie în duminici şi sărbători. Din păcate, uneori se
constată că anumiţi slujitori ai altarelor, e drept puţini, acordă o mai
mare importanţă molitfelor Sfântului Vasile ori Tainei Maslului,
neglijând sfânta Liturghie, Spovedania şi Împărtăşania. Credincioşii
trebuie învăţaţi, totodată, că pentru a se pune la adăpost de lucrarea
celui rău este necesar a trăi o viaţă fără de păcat, pentru că, de cele
mai multe ori, răul din viaţa noastră nu este din pricina demonizării
ci din cauza unei vieţi păcătoase. Credinciosul care se roagă zilnic,
se spovedeşte şi se împărtăşeşte cu regularitate, respectă rânduiala
postului, săvârşeşte fapte de milostenie, frecventează biserica, citeşte
acatiste, cărţi de spiritualitate creştin-ortodoxă, Biblia şi scrierile
Sfinţilor Părinţi, înlătură mult mai uşor ispitele şi încercările ce vin
din partea diavolului, fiind pe deplin încredinţat că „stăpânirea asupra
noastră o are Dumnezeu şi nu diavolul care pătrunde incidental în
viaţa noastră şi mai ales dacă îi îngăduim” 28.
În concluzie, molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt rânduieli
speciale, pentru situaţii speciale şi nu slujbe de fiecare zi, care pot fi
27 Sfinţi şi mari duhovnici …, p.73
28 Necula, 1996, p.312.
110
citite oricând, de oricine şi pentru oricine şi mai ales pentru obţinerea
unor foloase băneşti. Slujitorii bisericeşti care vor să se afirme ca mari
taumaturgi, vindecători, posesori ai unor harisme speciale, pe care nu
le au ceilalţi preoţi, între care nu puţini au fost excluşi din cler pentru
abateri canonice şi disciplinare, şi care citesc aceste rugăciuni zilnic,
fără nici o pregătire, fără discernământ şi fără binecuvântare, înşeală
buna credinţă a credincioşilor, profită de necazurile lor primind sume
de bani şi punându-se, de bună voie, în slujba celui rău.
La rândul lor, credincioşii trebuie să cunoască temeinic
învăţătura de credinţă a Bisericii noastre şi sfintele slujbe pe care
aceasta le-a rânduit, să stea sub ascultarea părintelui duhovnic, să nu
accepte improvizaţiile aşa-zişilor preoţi „harismatici” şi să solicite
citirea rugăciunilor Sfântului Vasile cel Mare numai după ce au fost
epuizate toate celelalte rânduieli din tezaurul nostru liturgic.
111
DESPRE TEMEINICIA SFINTEI EUHARISTII
Dr. Stelian Gomboş
Temeiul Sfintei Euharistii şi a celorlalte Sfinte Taine stă

în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Dumnezeul-Om. Acest
fundament stă în argumentul de neclintit al expresiei că Adevărul este
în Persoana lui Iisus Hristos şi că viaţa noastră înseamnă participare,
experienţă, comuniune cu Hristos, ca Adevăr, Persoană şi Viaţă.
„Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan 1, 14)
constituie baza şi noua bucurie a Bisericii.
El a lăsat Trupul Lui (Biserica) şi a trimis pe Duhul Său
şi nu un sistem filozofic şi nici n-a întemeiat o nouă religie. De la
începuturi până astăzi o găsim strânsă în jurului Mesei Domnului,
căci „stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în comuniune, în frângerea
pâinii şi în rugăciuni”, ne relatează Faptele Apostolilor în capitolul 2
cu 42. De atunci, aflându-se în stare permanentă de ascultare, Biserica
- trup a lui Iisus Hristos şi comuniune a Duhului Sfânt, este fidelă
îndemnului Mântuitorului de la Cina cea de Taină: „Aceasta să faceţi
întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28) Aici, în adunarea (sinaxa)
liturgică, se găseşte izvorul vieţii, centrul ei, de aici decurge învăţătura
nouă, harul ei sfinţitor şi modul în care ea se conduce. Adevărul ei este
viaţă; împărtăşire de viaţă: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi
mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea
viaţă în voi” (Ioan 6, 53).
De aceea, noi suntem chemaţi să realizăm şi să conştientizăm
adevărul cultului ortodox, care actualizează şi permanentizează
relatarea scripturistică raportată la viaţa Domnului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Relatarea biblică şi istorică a Mântuitorului
112
constituie, de fapt, realitatea cultică, euharistică a Lui, iar Taina Sfintei
Euharistii este o “capodoperă a iubirii, a milei şi a atotputerniciei
divine”1. Centrul cultului liturgic al Bisericii este recunoscut în mod
covârşitor ca fiind Euharistia. “Trupul istoric al lui Iisus Hristos, aşa
cum a trăit, a murit şi a înviat, cum străluceşte preamărit la dreapta
Tatălui, se găseşte în mod real pe Sfânta Masă şi se oferă credincioşilor
ca fiind Cina cea de Taină”2.
Memorialul sau cultul euharistic redă întreaga iconomie a
mântuirii neamului omenesc, mergând chiar dincolo de întrupare.
Sensul euharistic este unul totalizator, deoarece întreaga istorie trecută,
prezentă şi viitoare este în ea3. Euharistia ne reaminteşte de creaţia
lumii, de cădere, de sfâşietoarea căutare a lui Dumnezeu, de întruparea
Domnului, de patimile, moartea şi învierea Lui, de Sfânta Sa înălţare
şi de focul pogorâtor şi întemeietor al Duhului. Recapitulând întreaga
istorie, Euharistia se deschide totodată spre eshaton, făcându-ne din
fii vremelnici ai istoriei, fii nemuritori ai Împărăţiei veşnice deja
începute. Eshatologia este gustată în Euharistie, iar Sfânta Euharistie
arvuneşte plinătatea Împărăţiei ce va să vină. Sfântul Ignatie Teoforul
numea Euharistia „leac de nemurire, doctorie pentru a nu muri”.
Sfântul Irineu de Lyon (sec. II) a folosit teologia Euharistiei în luptă
cu dochetismul şi gnosticismul, care învăţau că Iisus Hristos a avut
trup aparent, arătând că Euharistia este cu adevărat Hristos, că El este
viaţă şi fiinţă în acelaşi timp, că El se dă ca viaţă, ca şi comuniune în
Sfânta Euharistie. De aceea, când vorbim de hristologie, învăţătura
despre persoana şi opera mântuitoare a lui Iisus Hristos, nu înţelegem
în numai o învăţătură despre acestea în sens teoretic, cum fac toate
ereziile istoriei.
Dincolo de aceasta, când afirmăm că el este Adevărul,
mărturisim şi trăim învăţătura despre Iisus Hristos şi opera Sa ca
existenţă personală, ce ni se comunică în relaţia Sa cu Trupul Său,
Biserica. Dacă nu eşti în Biserică nu poţi vorbi de o realitate a
1 Nicolae Popoviciu (viitor Episcop al Oradiei), Epicleza Euharistică, (teză de
doctorat), Editura Librăriei Arhidiecezane, Sibiu, 1933, p. 1.
2 Panayotis Nellas, Omul – animal îndunezeit, Editura Deisis, Sibiu, 1994, p. 93.
3 Alexandre Schmemann, Euharistia – Taina Împărăţiei, trad. de Pr. Boris
Răduleanu, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999, p. 168.
113
experienţei personale a lui Iisus Hristos, ce se dă în Sfintele Taine,
şi în mod culminant în Sfânta Euharistie. Împărtăşindu-te de Iisus
Hristos ca viaţă şi comuniune, poţi vorbi după aceea de o comunicare
a Lui până la noi, de cuvintele sale încorporate în Sfânta Scriptură ori
în Sfânta Tradiţie, dacă nu, totul este verbalism sectar, fraze învăţate
mecanic din textele Scripturii, răstălmăcite după bunul plac.
Potrivit învăţăturii unui alt mare teolog al Bisericii - Sf.
Nicolae Cabasila, „vremea aceasta (a Euharistiei) înseamnă vremea
aceea (a iconomiei), prin această Sfântă Taină noi fiind contemporani
evenimentelor trecute şi viitoare din istoria sfântă a mântuirii. Prin
ea, veşnicia se manifestă şi activează în realitatea cotidiană”4. Ca
participanţi la această Taină, ieşim din ciclitatea ameţitoare a istoriei
şi suntem introduşi în prezentul continuu al veşniciei, deoarece Iisus
Hristos este ieri, azi şi în veci Acelaşi.
Sfânta Scriptură şi cultul se întâlnesc în conţinutul şi finalitatea
edificatoare a lor, căci scopul revelaţiei divine unitare a Bibliei şi
a cultului este îndumnezeirea omului în Hristos, hristificarea lui:
„Hristos al Evangheliei şi Hristos al Euharistiei sunt Unul şi Acelaşi
Hristos, Dumnezeu, Omul, Iisus Hristos”5. Liturghia îşi are începutul
în Evanghelie, iar Evanghelia îşi continuă dinamica transfiguratoare
în Sfânta Liturghie. Împărăţia anunţată la începutul Sfintei Liturghii
este aceeaşi cu Împărăţia a cărei dimineaţă este vestită de „îngerul
Domnului” prin cuvintele: „pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia
Cerurilor” (Matei 3, 2). Liturghia Cuvântului şi Liturghia Euharistică
ori Liturghia catehumenilor şi a credincioşilor continuă cultic unitatea
interioară dintre Cuvânt şi Taină. Cina pregătită pentru noi în cadrul
Sfintei Liturghii este atât a Cuvântului lui Dumnezeu, cât şi a Trupului
Domnului. După slăvita Sa Înviere, Mântuitorul, mergând spre Emaus
cu ucenicii Săi, le-a explicat scripturile, apoi, la masă „a luat pâinea, a
binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o” (Luca 24, 13 – 35).
Prin urmare, împărtăşirea cu Cuvântul este indispensabilă
împărtăşirii cu Trupul, deoarece prin ascultarea cuvântului se naşte
4 Panayotis Nellas, Op. cit., p. 92.
5 Pr. Prof. Dumitru Radu, Caracterul eclesiologic al Sfintelor Taine şi problema
intercomuniunii, (teză de doctorat), în rev. “Ortodoxia”, anul XXX (1978), nr. 1-2,
p. 20.
114
în noi „crezul” ca prolog al Tainei. Fără afirmarea credinţei nu este
posibilă participarea la Tainele Bisericii în iconomia Liturghiei; crezul
niceo-constantinopolitan precede împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
Domnului nostru Iisus Hristos, ajungându-se de la comunicare la
cuminecare, căci, de asemenea, înainte de împărtăşirea propriu-zisă
rostim o altă mărturisire: „Cred, Doamne şi mărturisesc că Tu eşti
cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, Care ai venit în
lume...”6 Crezul este împărtăşirea cu Cuvântul în vederea împărtăşirii
cu Trupul.
În comparaţie cu Apusul, unde Cuvântul şi Taina sunt
concepute separat, Răsăritul creştin n-a privat niciodată Taina de
conţinutul ei evanghelic. „Toată slujirea este construită pe o bază
biblică şi, de aceea, necunoaşterea Scripturii duce la necunoaşterea
slujirii divine, duce la ruperea evlaviei liturgice de sensul cel adevărat
al legii rugăciunii – al lex orandi...”7
Relaţia dintre Cuvânt şi Taină este una de tip perihoretic:
Cuvântul este în Taină, dar şi Taina este în Cuvânt8. Cuvântul „creşte şi
se întăreşte cu Duhul” în Taină, iar Taina nu poate fi împărtăşită decât
celui ce crede şi dă mărturie despre Cuvânt. Cuvântul este desăvârşit
în Taină, „consideră Taina ca fiind împlinirea Sa, căci în Taină Domnul
Iisus Hristos Cuvântul devine viaţa noastră”9. În acelaşi timp însă,
sufletul, forma sau puterea formatoare a Tainei este Cuvântul, care
imprimă şi scoate în relief sensul ei10.
Împreună-locuirea în Duhul a Tainei şi a Cuvântului constituie
apoi temelia Bisericii creştine, deoarece, la Ierusalim, prin pogorârea
Duhului Sfânt, prin cuvântul rostit de Sfântul Apostol Petru şi prin
Botez, s-a înfiinţat prima comunitate creştină. Unitatea lăuntrică şi
ontologică între Cuvânt şi Taină, se extinde şi creşte în sinaxa liturgică.
Împreună locuind, Cuvântul şi Taina trag comunitatea liturgică spre
împreună locuire cu Iisus Hristos Cel Înviat. Liturghia catehumenilor
6 Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2000, p. 176.
7 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă,
Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 102-103.
8 Alexandre Schmemann, Op. cit., p. 72.
9 Ibidem, p. 74.
10 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 101-102.
115
sau a Cuvântului şi Liturghia credincioşilor ori Euharistică, sunt, aşadar,
în lumina celor spuse mai sus, într-un raport de reciprocitate şi într-o
relaţie de interdependenţă, de întrepătrundere, fără a uita că Liturghia
Euharistică realizează plenar, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
lui Iisus Hristos, împreună-locuirea în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar
împărtăşirea cu Iisus Hristos, în Taina Euharistiei constituie culmea
„părtăşiei la firea dumnezeiască” (III Petru I, 4), fiindcă dincolo de ea,
„nu mai este loc unde să păşim”11. Ea nu exclude însă alte moduri de
prezenţă şi lucrare a lui Hristos în Sfânta Liturghie.
Suntem datori să recunoaştem adevărul şi realitatea că
Dumnezeu - Duhul Sfânt este dătător de putere, de viaţă care
ne face fiinţa să devină relaţională, pentru că El este în acelaşi
timp”comuniune”(Koinonia: 2 Corinteni 13,13). Prin El ne naştem în
Iisus Hristos în taina Sfântului Botez şi ne încorporăm în trupul istoric
a Domnului Iisus Hristos care este Biserica, aşa cum însăşi naşterea
lui Iisus Hristos a fost „din Duh”, pentru ca fiecare botezat să poată
deveni el însuşi „Hristos”, adică fiinţă de comuniune şi prin urmare,
de adevărată viaţă. De două mii de ani fiecare Liturghie, fiecare Sfântă
Taină este un eveniment al Cincizecimii. Sfânta Liturghie îl reveleză
pe Iisus Hristos. Adevărul ca vizită, ca prezenţă şi realism dar nu
din afară ci ca „trup” adică interior propriei noastre experienţe, dar
ca o comuniune în interiorul Bisericii, a comunităţii ei şi nu într-o
cunoaştere raţională sau într-o experienţă mistică interioară individuală
ruptă de biserică, ca şi comuniune cu Iisus Hristos în Duhul Sfânt, căci
o asemenea formă de religie este naturalism religios.
În altă ordine de idei, Sfintele Taine continuă şi desăvârşesc
marile evenimente biblice, dar începutul trebuie căutat în Sfintele
Scripturi. Biserica, asistată fiind de Duhul Sfânt, a „cules Tainele
din pomul sfânt al Bibliei, ca fructe coapte şi pline de gingăşie, şi ne
oferă să bem băutură şi să mâncăm mâncarea Cuvântului şi să trăim
realitatea cea mai cutremurătoare: venirea lui Iisus Hristos”12. Către
aceste valori sacramental-liturgice este îndreptat orice credincios al
11 Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, trad. de Pr. Dr. Teodor Bodogae,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1989, p. 193.
12 Paul Evdochimov, Rugul aprins, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1994,
p. 64.
116
Bisericii, ce se doreşte a fi membru viu al acestui trup tainic – Biserica
– al cărui cap este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos –
Dumnezeu, într-o vreme în care Biserica este confruntată cu un duh al
desacralizării şi cu un proces al secularizării care-şi îndreraptă atenţia
către creaţie, aşezându-l pe om în locul creatorului.
Toate aceste adevăruri şi realităţi ajung la noi ca rezultat al
unei transmiteri istorice, dar istoria în înţelesul vieţii euharistice,
condiţionată fiind de caracterul de anamnează (amintire) şi epicleză
(invocare) al Euharistiei. În cadrul ei istoria înceteză de a mai fi o
succesiune de evenimente care vin din tecut în present, în direcţie
liniară. Adevărul nu vine la noi doar pe calea delegării: Hristos-
Apostoli-Episcopi în desfăşurare liniară, el vine ca eveniment al
Cincizecimii, cu alte cuvinte, ca o coborâre a Duhului Sfânt, ce asumă
istoria liniară într-un prezent harismatic. Toate Sfintele Taine sunt
evenimente harismatice, realităţi ale Cincizecimii.
De aici exigenţa şi responsabilitatea Bisericii în istorie faţă de
ereziile care s-au rupt de misterul divin al Bisericii. Dogmele sale sunt
în primul rând afirmaţii ce privesc mântuirea omului, obiceiul lor este
să elibereze chipul originar şi original al lui Hristos – Calea, Adevărul
şi Viaţa, de distorsiunile unor erezii, pentru a ajuta comunitatea
Bisericii să păstreze învăţătura corectă despre Hristos şi prin urmare,
viaţa ca prezenţă a lui Hristos în Biserică. De ce toate acestea? Pentru
că neamul omenesc atinge o criză spirituală fără precedent, uitând că
„centrul de gravitate al Bisericii, al omului şi al întregii creaţii se află
în Sfânta Treime ca izvor de sfinţire şi viaţă veşnică pentru cei ce
cred în Hristos”13. Iar izvorul viu şi nesecat la care suntem chemaţi cu
insistenţă de către Bunul Dumnezeu este Liturghia creştinătăţii noastre
ortodoxe, îmbogăţită succesiv prin „creaţia colectivă şi anonimă a
pietăţii poporului şi a liturghisitorilor, nu impusă prin ordine papale
sau decrete sinodale, ci generalizată cu încetul prin acceptarea şi
îmbrăţişarea ei benevolă de către toate popoarele ortodoxe, pentru
frumuseţea, profunzimea şi valoarea ei”14.
13 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Cuvânt înainte la lucrarea Pr. Prof. Dr. Ene
Branişte, Participarea la Liturghie, Editura România Creştină, Bucureşti, 1999, p.
10.
14 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Participarea la Liturghie, p. 37.
117
Suntem, în aceste vremuri, martorii şi părtaşii unui proces
complex de globalizare, întemeiat pe o mondializare, simţită în
toate aspectele vieţii: social, politic, cultural şi chiar religios. Se (re)
structurează state, culturi tradiţionale, economii naţionale etc. Cu
scopul de se contura structuri ori societăţi transnaţionale, ce vor fi
controlate doar de o minoritate suprapolitică şi de o elită economică.
În societatea actuală, contemporană întâlnim oameni răvăşiţi din punct
de vedere interior şi dezbinaţi lăuntric, care nu conştientizează relaţia
lor cu Dumnezeu, cu semenii, cu ei înşişi. Pretenţiile şi solicitările lor
religioase sunt „satisfăcute mecanic, prin obişnuinţe de familie sau
uzanţe sociale, cărora ei nu le adaugă nimic care să însemne un fior
sufletesc, o cutremurare lăuntrică, o aderenţă cerebrală”15.
Într-o asemenea situaţie, globalizarea ideologică încearcă
să se substituie unităţii în Iisus Hristos, universalităţii creştine şi
loveşte puternic în demnitatea persoanei umane, afirmată şi susţinută
de creştinism: „În timp ce pare că-i uneşte pe oameni în exterior sau
favorizează apropierea reciprocă a acestora, că elimină barierele
despărţitoare dintre ei şi facilitează comunicarea, în realitate ea duce
la transformarea popoarelor în mase de indivizi, la nivelarea culturilor,
la amestecul (sincretismul) religiilor, la omogenizarea înfăţişării şi
comportamentului oamenilor... la anihilarea omului ca persoană”16.
Universalitatea creştină, însă, se construieşte diametral opus
la nivel personal, cât şi la nivelul comuniunii, pornind din interiorul
omului, înălţându-l spre Dumnezeu, spre Împărăţia Sa, pe care o
„invocăm” să vină. Şi, într-adevăr, această legătură lăuntrică, fiinţială
şi ontologică a omului cu Dumnezeu se încununează cu unirea în chip
tainic prin Euharistie, prin Sfânta Liturghie, un „bun preţios deja dat,
existent, care trebuie numai reînviat şi revalorificat”17, evidenţiind
faptul că este datoria Bisericii să se implice în spiritualizarea societăţii,
având conştiinţa că „un viitor fără Biserică este un viitor fără viitor”18.
15 Ioan Gh. Savin, Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, Editura Anastasia,
Bucureşti, 1995, p. 123.
16 Georgios Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, trad. de Pr. Prof. Dr. Vasile
Răducă, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 6.
17 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Op. cit., p. 38.
18 Mitropolitul Antonie Plămădeală, Biserica în mers, vol. I, Editura Arhiepiscopiei
Sibiului, 1999, p. 228.
118
Patru componente ale
misiunii Bisericii
Preot dr. MARIUS FLORESCU
Misiunea ortodoxă se exprimă prin trimiterea Bisericii în

lume, în vederea propovăduirii Evangheliei şi a integrării oamenilor
în Împărăţia lui Dumnezeu, întemeiată prin lucrarea lui Hristos şi
inaugurată ca anticipare în Biserică, în momentul pogorârii Sfântului
Duh. Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta în plenitudine, la cea de
a doua venire a lui Hristos Domnul, întru slavă.
Misiunea ortodoxă îşi are punctul de plecare în comuniunea
veşnică dintre Persoanele Sfintei Treimi, în mişcarea iubirii Tatălui
către Fiul, în Sfântul Duh, către întreaga lume. Astfel, misiunea
e participarea la trimiterea Fiului şi Sfântului Duh în lume, care
revelează comuniunea lui Dumnezeu şi-i face pe cei ce doresc, să fie
părtaşi acesteia.
Vocaţia misionară a Bisericii ţine şi de caracterul ei apostolic.
Biserica Ortodoxă e apostolică, nu numai pentru că se prevalează de
originea apostolică în timp, ci şi pentru că posedă instituţii şi slujiri
apostolice, fără de care Biserica nu se poate identifica (ex. hirotonia,
ca transmitere a firului de aur al succesiunii apostolice).
Misiunea Bisericii nu numai că ţine de latura sa apostolică,
căci ea se află şi în dinamism perpetuu, pentru că Biserica evoluează
în timp, din punct de vedere istoric. La rândul ei, misiunea apostolilor
e legată de relaţia de trimitere dintre cele trei Persoane ale Sfintei
Treimi. Pe acest temei, misiunea Bisericii e actuală în permanenţă,
întrucât Biserica este datoare, nu numai de a propovădui cuvântul lui
Dumnezeu, ci şi de a ţine cont de contextul istoric în care Biserica lui
119
Hristos se manifestă în timp. Biserica e astfel prelungirea în timp a
activităţii mesianice a lui Iisus Hristos, care a venit în lume „pentru ca
lumea viaţă să aibă şi încă din belşug” (Ioan 10, 10).
Pe planul activităţii concrete, laturile prin care se manifestă
misiunea Bisericii au în comun aşa-numitul program misionar paulin,
care nu e altceva decât o expunere pe scurt a îndemnurilor date de
Biserică creştinilor, pentru ca aceştia să obţină mântuirea sufletului.
Pornind de aici, se poate spune că zicerea apostolului, potrivit căruia
„tot omul trebuie să ajungă la vârsta plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4,
12), poate fi considerat un document misionar în miniatură.
De la începuturile creştinismului, misiunea Bisericii s-a
angajat în două mari direcţii : misiunea ad intra sau internă, prin
care Biserica s-a preocupat de cei botezaţi, organizând viaţa internă,
liturgică şi socială a comunităţii creştine şi misiunea ad extra, externă,
prin care Biserica a propovăduit Evanghelia celor din afară, a intrat la
cei netăiaţi-împrejur şi a mâncat cu ei (Fapte 11, 3). Astfel, Biserica
apare atât ca o comunitate euharistică - poporul lui Dumnezeu deja
răscumpărat, care se adună să comemoreze faptele lui Dumnezeu
din istoria mântuirii, trăind o viaţă nouă în Duhul Sfânt -, cât şi ca
o comunitate apostolică misionară, care are conştiinţa unei trimiteri
speciale la cei necredincioşi: „Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi
dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine
eram eu ca să-L opresc pe Dumnezeu ?” (Fapte 11, 17). Istoria Bisericii
primare este o mărturie nedezminţită în această privinţă.
Propovăduirea Evangheliei
Propovăduirea Evangheliei semnifică transmiterea cuvântului

lui Dumnezeu sau propovăduirea Sfintei Scripturi în Biserică.
Aceasta este, din punct de vedere ortodox, o exigenţă esenţială a
misiunii Bisericii, care se realizează după învăţătura Mântuitorului
Iisus Hristos, conform dorinţei Acestuia. Sfântul Apostol Pavel îl
îndemna pe Timotei: „propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi
fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi
învăţătura” (II Timotei 4, 2).
120
Din procesul propovăduirii Evangheliei nu poate fi exclusă
parohia, căci propovăduirea Cuvântului este o activitate vitală pentru
viaţa parohială şi pentru viaţa creştină în esenţa ei. În învăţătura pe care
le-o dă ucenicilor Săi, Domnul Iisus Hristos zice : „Adevărat, adevărat
zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis,
are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte
la viaţă”(Ioan 5, 24). Propovăduirea constă deci în propovăduirea
cuvântului lui Dumnezeu şi trebuie făcută după dreptarul Bisericii,
ea fiind o condiţie datorită căreia oamenii ajung la mântuire şi la
cunoaşterea adevărului. Dacă Mântuitorul Hristos condiţionează
dobândirea vieţii veşnice de ascultarea şi păzirea cuvântului Său, la
fel condiţionează viaţa veşnică de primirea Trupului şi Sângelui Său:
„Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, are viaţă în sine
însuşi” (Ioan 23, 2).
Astfel, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu nu se face
decât în concordanţă cu adevărul de credinţă şi cu Taina Pocăinţei,
respectiv Euharistiei, căci numai cel care a ascultat cuvântul lui
Dumnezeu din Sfânta Scriptură, apoi tâlcuirea acestuia în cadrul
omiliei, respectiv a mărturisit credinţa, poate să primească Trupul
şi Sângele Domnului. În acest sens, conţinutul rugăciunii citită de
slujitor în Sfântul Altar, înaintea Sfintei Evanghelii, este relevant:
„Străluceşte în inimile noastre Iubitorule de oameni, lumina cea curată
a cunoaşterii dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru, spre
înţelegerea evanghelicelor Tale propovăduiri”.
Conform Sfântului Petru Damaschinul, lucrarea de
propovăduirea a Evangheliei presupune metode misionare îndreptate
către toate culturile şi clasele sociale, dar în acelaşi timp, râvnă
şi răbdare. Râvnă pentru că prin propovăduirea cuvântului nu se
urmăreşte numai transmiterea de idei şi informaţii, ci se transmite
însuşi mesajul de mântuire adresat de Hristos tuturor oamenilor şi
răbdare pentru că este nevoie de timp spre a construi trupul lui Hristos
în inimile celor credincioşi. Acelaşi sfânt părinte insistă asupra trăirii
mistice a cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Evanghelie: „Hristos
Însuşi S-a ascuns în Evanghelie şi cel ce vrea Să-L afle pe El, trebuie
să vândă mai întâi toate averile sale şi să cumpere Evanghelia, ca nu
121
numai să-L poată afla pe El din citire, ci şi să-L primească în sine, prin
urmarea vieţuirii Lui în lume”.
Propovăduirea cuvântului se extinde ca misiune a Bisericii şi
în afara parohiei, către creştinii netrăitori în duhul creştinesc, dar şi
către necreştini. Acest aspect reprezintă o parte a misiunii externe a
Bisericii, dar care azi nu mai are atât sensul de convertire la creştinism,
cât cel de a da o mărturie activă şi substanţială în lume, privitor la
credinţa cea adevărată. Prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu,
întreaga lume e chemată la o nouă viaţă, în şi cu Hristos, spre Împărăţia
cerurilor. Evanghelia însemnează proclamarea acestei Împărăţii,
enunţarea prin cuvânt şi faptă a iconomiei pe care Dumnezeu o are
cu lumea.
Slujirea cuvântului, predicarea explicită a Evangheliei, dar
şi catehizarea, sunt obligaţii de căpătâi ale Bisericii. Când slujitorii
Bisericii împlinesc acestea, ei trebuie să se gândească la cuvântul
Sfântului Apostol Pavel: „Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este
laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi
binevesti!”( I Corinteni 9, 16).
Mărturia
În accepţiunea generală, martorul este cel care este de faţă,

cunoaşte adevărul şi îl afirmă sau nu, care asistă la o întâmplare
sau eveniment. După Legea veche, după care se guvernau şi iudeii
din timpul Mântuitorului, adevărul stătea în mărturia a doi sau trei
martori. Sfânta Scriptură ne vorbeşte deopotrivă despre mărturisitorii
adevărului şi despre martorii mincinoşi. La învierea Mântuitorului au
fost martori care L-au văzut înviat şi care au spus transmis apoi acest
adevăr (femeile mironosiţe, sfinţii apostoli şi alţii cărora Mântuitorul
li s-a arătat timp de 40 de zile după înviere), după cum au fost şi dintre
aceia care, deşi au fost martori direcţi ai Învierii (străjerii) şi indirecţi
(cei ce L-au dat pe Iisus la moarte), au refuzat să mărturisească
acest adevăr. Cei care au fost martori ai adevărului, au devenit apoi
mărturisitori ai lui Hristos Cel Înviat, nu numai prin cuvânt, ci şi
prin faptă. Apostolii sunt cei dintâi martori ai Bisericii şi cei dintâi
122
propovăduitori ai faptelor lui Iisus Hristos, după cum se spune în
cartea Faptele Apostolilor: „Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia
noi toţi îi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 32).
Mărturisirea publică a lui Iisus cel înviat, este făcută de către
apostoli, pentru ca lumea să creadă şi pentru ca Biserica să se întărească.
Sfântul Apostol Petru se numeşte pe sine a fi împreună preot şi martor
al patimilor lui Hristos şi „părtaş al măririi ce se va descoperi” (I
Petru 5,1). Sfinţii Apostoli sunt aşadar împreună - lucrători în via
încredinţată de Hristos Domnul. Mărturia lor, ca şi a întregii Biserici,
este o condiţie a credinţei: „Am crezut şi de aceea am vorbit, şi noi
credem, de aceea vorbim” (II Corinteni 4, 13). Mărturisirea se referă
la Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, care a venit în lume pentru a
aduce vestea cea bună a mântuirii, a pătimit, a murit şi apoi a înviat.
Mărturie intensă a credinţei, cu preţul vieţii, au dat mai întâi martirii
din primele veacuri, dar şi toţi cei care de-a lungul timpului au suferit
moarte pentru credinţa în Hristos, între care amintim pe noii martiri din
perioada comunist – atee, despre care s-a spus că ar trebui canonizaţi.
Mărturisirea se referă, pentru creştini de acum, la împlinirea
şi desăvârşirea vieţii creştine prin Sfintele Taine, cultul Bisericii,
rugăciunea, spiritualitatea, diaconia şi exemplul vieţii personale.
Împlinirea mărturisirii în această lume se face pornind de la cuvintele
Mântuitorului: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de
sine, să-şi ia crucea, şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24). Prin aceasta
se înţelege nu numai renunţarea la toate, pentru Hristos şi pentru
Împărăţie, în sensul propriu al îndemnului, dar şi la lepădarea de păcat,
renunţarea la tot ceea ce nu este conform învăţăturii Mântuitorului şi la
asumarea tuturor încercărilor vieţii, pentru Hristos şi pentru Împărăţia
cea care va să fie. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul enunţa
că „a fi martir astăzi înseamnă a muri faţă de păcat şi a învia la o viaţă
nouă în şi cu Hristos”.
Diaconia sau slujirea aproapelui
În cadrul misiunii Bisericii, diaconia sau slujirea aproapelui

reprezintă o componentă esenţială, conform principiului enunţat de
123
fostul episcop al Oradiei, Vasile Coman: „Slujind lui Dumnezeu, slujim
oamenilor”. În Biserica Ortodoxă, filantropia îşi are rădăcinile atât în
Sfânta Scriptură, cât şi în Sfinţii Părinţi. În toate slujbele Bisericii se
aminteşte, nu de puţine ori, că Dumnezeu este „Dumnezeul milei, al
îndurărilor şi al iubirii de oameni”. El a iubit neamul omenesc atât de
mult, încât pe Fiul Său Unul-născut L-a dat ca jertfă de răscumpărare
pentru mântuirea oamenilor.
Diaconia este sarcină, funcţie primită prin împuternicire şi
exercitată cu responsabilitate. În Sfânta Scriptură slujirile sunt multe,
dar toate sunt făcute pentru şi în numele lui Iisus Hristos. Acesta Însuşi
a venit în lume ca să slujească şi nu pentru ca să I se slujească. El este
Cel care a slujit la masa cinei celei de taină pe ucenicii Săi şi Cel care
nu a lăsat să-i fie spălate picioarele, ci Însuşi a făcut aceasta pentru
ucenicii Săi: „şi Iisus chemându-i la Sine le-a zis : Ştiţi că cei ce se
socotesc conducători ai neamurilor, domnesc peste ele şi cei mai mari
ai lor le stăpânesc, dar între voi să nu fie aşa, ci cel ce va vrea să fie
mare între voi să fie slujitorul vostru şi cel ce va vrea să fie întâi între
voi, să fie slujitorul vostru” (Marcu 12, 44).
Hristos Domnul are o slujire arhierească concretizată prin
aceea că El îşi dă viaţa pentru mântuirea oamenilor şi slujeşte ca
răscumpărător, ca veşnic arhiereu, care permanent oferă spre mâncare
şi băutură, Trupul şi Sângele Său, fără de care nimeni nu poate avea
viaţa veşnică. Slujirea Mântuitorului Iisus Hristos este în deplină
concordanţă cu infinita sa iubire de oameni. El este Păstorul cel bun,
care-şi dă viaţa pentru oile sale şi care face acest lucru din iubire
nemărginită. Referitor la teologia iubirii, pr. prof. Ioan Ică (Sibiu)
spunea că termenii „slujitor, slujire, a sluji”, care sunt des întâlniţi în
Noul Testament, îşi au punctul de plecare în slujirea Mântuitorului
Iisus Hristos, slujirea fiind în esenţă hristocentrică.
A predica vestea cea bună înseamnă a fi solidari cu toţi cei
care au nevoie de milă şi ajutor de la Dumnezeu. Fără preocuparea
pentru cei în nevoi, misiunea Bisericii ar fi pusă în discuţie, aceasta
nu pentru că Biserica ar avea mijloacele pentru eradicarea sărăciei
şi altor probleme sociale, ci pentru motivul că Dumnezeu pe care Îl
propovăduieşte Biserica este Unul care S-a sărăcit pe Sine, pentru ca
124
noi să ne îmbogăţim cu sărăcia Lui, după cuvântul Sfântului Apostol
Pavel.
În cuprinsul sfintelor Evanghelii, Mântuitorul se referă de mai
multe ori în pilde sau pe faţă, atât la faptele milei trupeşti, cât şi la
opoziţia sărăcie - bogăţie. Aşa de pildă, în Evanghelia după Luca se
spune că „cel ce are două haine, să dea şi celui ce nu are” (Luca 3,
11). În descrierea pe care Mântuitorul o face cu privire la înfricoşata
judecată, spune că toţi vor fi întrebaţi ce au făcut cu privire la faptele
milei trupeşti. Celor care nu au împlinit aceste fapte, Dreptul judecător
le va spune: „duceţi-vă de la Mine blestemaţilor (...) că am flămânzit
şi nu Mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau, străin
am fost şi nu M-aţi primit, gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi
în temniţă şi nu M-aţi cercetat” (Matei 25, 42-43).
Diaconia cuprinde, în cadrul Teologiei ortodoxe, următoarele
aspecte: 1. vocaţia diaconiei (se află în însăşi fiinţa Bisericii şi conform
acesteia, toţi credincioşii trebuie să fie slujitori ai lui Dumnezeu, dar
şi ai aproapelui). Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că „cei ce sunt
împreună trup al lui Hristos, sunt dependenţi de capul lor şi unii de
alţii, pentru că trebuie să fie permanent orientaţi unii spre alţii”. 2.
Iisus Hristos este modelul adevăratei slujiri faţă de Dumnezeu şi faţă
de cei credincioşi. În acest sens spunea şi Domnul Hristos: „iată Eu
sunt între voi ca unul care slujeşte” (Luca 22, 27). Această slujire însă
nu încetează după învierea Sa din morţi, ci se continuă de-a dreapta
Tatălui, urmând a se desăvârşi la Parusie, „când se va vedea arătarea
lui în toată puterea Sa şi a Împărăţiei Lui, El atunci se va încinge,
va ruga pe slujitorii Săi să se aşeze la masă şi venind alături, le va
sluji” (Luca 12, 37). 3. Slujirea creştină este continuarea şi realizarea
slujirii Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica slujeşte în lume nu pentru
că urmează lumii sau se identifică cu lumea, ci pentru că ea trebuie
să fie ascultătoare slujirii lui Hristos faţă de lume. Conform viziunii
teologice a Părintelui prof. Ion Bria, slujirea înseamnă solidaritate
cu toţi oamenii, pentru transfigurarea societăţii, în lupta pentru
binele comunităţii. Slujirea nu poate fi desprinsă de propovăduirea
Evangheliei şi de mărturie, căci şi prin aceasta se manifestă misiunea
Bisericii lui Hristos în lume.
125
Pastoraţia
Misiunea este inseparabilă de pastoraţie, adică de „zidirea a

trupului lui Hristos - Biserica” (cf. Efeseni 4, 12). Pastoraţia (de la
pasco-ere = a hrăni) înseamnă acţiunea de a oferi o hrană, de a păstori
sau de a întreţine prin mâncare, nu de a conduce sau de a guverna.
Când Iisus Hristos îi spune Apostolului Petru: „Paşte oile mele”
(Ioan, 21, 16-18), îi încredinţează anume sarcina de păstor, în sensul
de săvârşitor al Euharistiei, care este hrana şi băutura Bisericii (Ioan
6, 51-58). De altfel, Iisus Hristos Se numeşte pe Sine „Păstorul cel
bun”, întrucât Îşi pune viaţa pentru oile Sale (Ioan 10, 11). Tot aşa,
preotul este „păstor”, în calitatea lui de săvârşitor al Tainei Euharistiei,
actualizând şi restituind actul prin care Hristos Însuşi S-a dat pe Sine
pentru viaţa lumii. Preotul face pastoraţie propriu-zisă, mai ales prin
lucrarea de împărtăşire a Sfintelor Taine, care constituie „hrana”
Bisericii.
Luând ca temei învăţătura Sfintei Scripturi şi Tradiţia Bisericii,
Teologia şi Practica Pastorală, împarte de obicei, mijloacele de
pastoraţie, în două mari categorii: a) mijloace de pastoraţie individuală
b); mijloace sau metode de pastoraţie colectivă. Necesităţile pastorale
pe care le manifestă societatea actuală, în special în contextul
diferenţierii profesionale şi de statut social, din rândul credincioşilor,
impun, de asemenea, o nouă categorie, şi anume, mijloacele de
pastoraţie intermediară, adică cele care se adresează grupurilor de
credincioşi constituite în cadrul parohiei, pe bază de gen (bărbaţi şi
femei), vârstă (copii, tineri, adulţi, bătrâni), profesie sau îndeletnicire
(intelectuali, muncitori, agricultori, etc).
Dacă semnificaţia termenului pastoraţie are în vedere
activitatea Bisericii în general, în cazul în care acest concept primeşte
atributul tinerilor, el desemnează o preocupare relativ nouă a Teologiei
şi Practicii Pastorale. Originea etimologică a termenului de pastoraţie
este, evident, latinescul pastor, care are ca echivalent în limba română
cuvântul păstor, şi care se referă la cel care îngrijeşte sau supraveghează
o turmă. Mântuitorul Însuşi S-a numit pe Sine „Păstor“(Ioan 10, 11),
iar ulterior, Sfinţii Apostoli au preluat termenii de turmă şi păstor
126
(I Pt 5,2-4) făcând referire la obştea credincioşilor, respectiv la
conducătorii duhovniceşti ai acestora. Pe baza acestor referiri biblice,
termenul de păstor a fost preluat şi utilizat atât în practica eclesială,
cât şi în terminologia teologică, reprezentând pe conducătorul
religios care păzeşte, supraveghează, călăuzeşte spre Dumnezeu
sufletele credincioşilor, aceştia împreună formând „turma“ Bisericii.
Totuşi, termenul pastoraţie a apărut relativ recent în limba română şi
este utilizat pentru a desemna sintagma latină „cura animarum“ (germ.
Seelsorge; engl. Pastoral care) care a fost preluată din limbajul laic
roman şi aplicată la realităţile vieţii bisericeşti de către Sf. Grigorie cel
Mare. Un teolog român contemporan definea conceptul de pastoraţie
ca fiind un echivalent al expresiei „grija de parohie“, şi sublinia
deosebirea fundamentală dintre acesta şi termenii prozelitism sau
propagandă.
O abordare specifică a tineretului din perspectivă pastorală
Tinerii sunt percepuţi de cele mai multe ori, ca o prefigurare a

viitorului unei societăţi, iar calităţile şi viciile acestora se constituie în
„semne“ ale nivelului vieţii religios-morale a adulţilor de peste ani. Cu
toate acestea, generaţia tânără nu poate fi percepută şi abordată doar
din perspectiva a ceea ce urmează să devină. Cu alte cuvinte, tinerii
nu reprezintă doar viitorul unei societăţi, ci şi prezentul acesteia şi
ca urmare a acestui fapt, solicită o atenţie şi o recunoaştere deplină a
statutului lor de parteneri, în raport cu generaţiile adulte.
Tema de faţă are în vedere problematica pastoraţiei tinerilor,
a necesităţii redescoperirii sau cultivării unei abordări specifice
a tineretului din perspectivă pastorală. Având ca temei îndemnul
Mântuitorului rostit către ucenici înainte de Înălţarea Sa la cer,
„propovăduiţi Evanghelia la toată făptura“ (Mc. 16, 15), Biserica
adresează chemarea Sa mântuitoare tuturor oamenilor, indiferent de
categoria socială, de neam, rasă, gen sau vârstă. Este evident faptul
că şi Mântuitorul Hristos, de-a lungul timpului petrecut în mijlocul
ucenicilor Săi, a transmis aceeaşi învăţătură pentru toţi, tineri sau
bătrâni, cuvântul Său fiind întotdeauna apreciat de ascultători ca
127
„având putere multă“(Lc 4,32). Încă din momentul întemeierii ei,
Biserica a adresat lumii aceeaşi învăţătură cu care Mântuitorul Hristos
„sătura“ mulţimile însetate, doar că, după exemplul Sf. Apostol Pavel,
a folosit o varietate bogată a formelor de expresie, „făcându-se tuturor
toate, pentru a-i dobândi măcar pe unii“(I Cor 9,22). Însuşi Apostolul
neamurilor îl sfătuia pe tânărul său ucenic, Timotei, să nuanţeze
sfaturile şi atitudinile în funcţie de cei cărora se adresează (I Tim cap.
5-6).
Statutul şi rolul tinerilor în viaţa Bisericii, precum şi importanţa
lor pentru viitorul acesteia au fost relevate în comunităţile creştine
occidentale cu mai multe decenii în urmă, probabil şi ca urmare a
manifestaţiilor prin care tinerii militau pentru recunoaşterea lor ca membri
deplini ai societăţii în care trăiesc şi a intereselor şi nevoilor lor specifice.
Datorită situaţiei politice existente şi a poziţiei regimului comunist
faţă de Biserică şi misiunea acesteia, în ţările Europei de Est, majoritar
ortodoxe, libertatea şi posibilitatea de a se căuta şi găsi soluţii, mijloace
şi strategii pastoral-misionare cu care să se vină în întâmpinarea
nevoilor specifice vârstei tinere au fost de fiecare dată îngrădite. În anul
1991, cu ocazia unei conferinţe pe tema pastoraţiei tinerilor, susţinute
la Moscova de către membrii unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe din
America, la deschiderea lucrărilor, arhiepiscopul Chiril, (director al
departamentului de relaţii externe din cadrul Patriarhiei Moscovei pe
atunci, actualul patriarh) remarca: „În aprilie 1990, revigorarea operei
caritabile, a educaţiei religioase şi a pastoraţiei tinerilor, au redevenit
posibile pentru Biserica Ortodoxă Rusă […]. Însă pastoraţia tinerilor
nu fusese foarte dezvoltată nici înainte de Revoluţia din 1917. De fapt,
în afară de activităţile din seminariile şi academiile teologice, nu a
existat nici o altă formă de pastoraţie a tinerilor. De aceea, în această
privinţă, nu putem vorbi propriu-zis de o „revigorare“. Pastoraţia
tinerilor trebuie creată, nu revigorată […] Provocarea lansată de
această conferinţă este aceea de a crea, pentru prima dată în cei 1003
ani de existenţă a Bisericii Ortodoxe din Rusia, o mişcare a tineretului
– independentă, dacă este necesar – pentru Biserica noastră“ .
Aşadar, odată cu redobândirea libertăţii religioase şi de
asociere, Bisericile din ţările fostului bloc comunist, printre care şi
128
România, au fost şi sunt încă nevoite să facă faţă unor probleme noi,
care au impun o abordare adecvată contextului actual. Ca urmare a
acestui fapt, transmiterea valorilor credinţei şi vieţii creştine către
generaţiile tinere este pe cale de a deveni o preocupare serioasă a
Bisericii, mai ales pe fondul unui proces accelerat de secularizare,
promovat şi susţinut şi de expansiunea ştiinţifică şi tehnologică fără
precedent, care caracterizează acest început de mileniu.
În privinţa temeiurilor pe care se fundamentează abordarea
specifică din punct de vedere pastoral a problemelor credincioşilor
tineri, acestea sunt în mare parte identice cu cele pe care se sprijină
orice demers educaţional promovat şi susţinut în cadrul societăţii,
care are în vedere atât specificul trăsăturilor persoanei umane în
parcurgerea etapelor de vârstă până la maturitate, dar şi de dinamismul
şi dificultăţile inerente acestor transformări. În acest sens, practica
slujirii creştine confirmă faptul că „aceleaşi principii dătătoare de
viaţă nu pot fi predicate după aceleaşi metode tuturor categoriilor de
creştini“ .
Transformările caracteristice acestei etape din viaţa creştinilor
necesită un sprijin real, eficient şi consistent din partea Bisericii,
sarcina de a ajuta tineretul să-şi regăsească identitatea, credinţa şi
viaţa creştină, reprezentând o misiune nobilă a Bisericii din orice loc
şi timp. Această misiune poate fi dusă cu succes la bun sfârşit doar
„printr-o legătură cât mai apropiată cu tinerii, ascultându-i, vorbind
cu ei, acordându-le atenţie, respectându-i; prin intermediul părinţilor,
sfătuindu-i în permanenţă cum să reînnoade legăturile cu fii şi fiicele
lor şi să-i îndrume spre Biserică; abordând teme de interes direct
pentru tineri; instrucţia religioasă trebuie să se realizeze în continuarea
celei laice şi sub directa îndrumare a preotului.
Într-o continuitate autentică a dinamicii vieţii şi spiritualităţii
creştine, Biserica are vocaţia, în orice context social, şi cu atât mai
mult în prezent, de a face faţă provocărilor lansate de către societatea
contemporană şi mutaţiilor pe care aceasta le-a suferit în urma
progresului tehnologic, a industrializării excesive, a modificărilor
caracteristicilor sociale, culturale şi demografice, care au efecte
directe asupra calităţii vieţii creştine şi implicit asupra Bisericii, trupul
lui Hristos Cel răstignit şi înviat. Totuşi, dintre toţi membrii Bisericii,
129
cei mai afectaţi de aceste transformări şi cei mai direct vizaţi de ele,
pe termen lung, sunt tinerii. Istoria a confirmat în nenumărate rânduri
un fapt a cărui evidenţă se impune de la sine: de felul în care tinerii
reuşesc să conştientizeze, să interiorizeze şi să trăiască anumite valori
(în cazul de faţă, preponderent spirituale) depinde însăşi perpetuarea
valorilor respective, precum şi caracterul lor funcţional şi normativ
pentru viitor. Îndeplinirea acestor sarcini misionare devine cu atât mai
dificilă cu cât faptul de a transmite şi „traduce“ mesajul Evangheliei
într-un limbaj accesibil, atractiv şi relevant pentru tineri, necesită pe
lângă un efort susţinut, consistenţă, perseverenţă şi mai ales anumite
calităţi înnăscute sau dobândite cu multă trudă şi pasiune.
Comunităţile creştine în cadrul cărora se desfăşoară o bogată
şi rodnică activitate pastorală pentru şi împreună cu tinerii, au ajuns în
urma unei experienţe de mai mulţi ani la anumite principii teoretice a
căror cunoaştere poate înlesni cu mult orice nouă iniţiativă de a intra
în contact cu tinerii şi de a-i ajuta să descopere bogăţia credinţei şi
vieţii creştine. Astfel, în urma unei experienţe acumulate de-a lungul
mai multor ani, în cadrul departamentului pentru activităţi pastoral-
misionare adresate tinerilor ortodocşi din America, au fost definite
o serie de dimensiuni, obiective şi principii esenţiale ale pastoraţiei
tinerilor. Astfel, au fost subliniate patru dimensiuni fundamentale ale
pastoraţiei tinerilor.
Aşadar, acest mod particular de realizare a pastoraţiei:
• se adresează tinerilor,
• se realizează împreună cu tinerii,
• se realizează de către tineri,
• se realizează pentru tineri.
Pastoraţia tinerilor constituie răspunsul comunităţii creştine
faţă de nevoile tinerilor şi împărtăşirea darurilor unice ale tinerilor către
întreaga comunitate. Ea se adresează tinerilor atunci când comunitatea
creştină în ansamblul ei îşi exercită rolul pastoral în a întâmpina
nevoile tinerilor. Pastoraţia adresată tinerilor se bazează pe resursele
şi darurile comunităţii adulte, care oferă pentru creşterea spirituală a
tinerilor oportunităţi de care aceştia au nevoie dar pe care nu le pot
obţine întotdeauna prin ei înşişi. De asemenea, pastoraţia tinerilor este
realizată împreună cu tinerii, întrucât aceştia au împreună cu adulţii o
130
responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiunea Bisericii. Când
tinerii au ocazia de a-şi exercita responsabilitatea împreună cu adulţii,
se oferă o recunoaştere contribuţiei pe care aceştia o pot aduce la viaţa
parohiei, familiei şi comunităţii în general.
Pastoraţia realizată împreună cu tinerii înseamnă a le da
acestora oportunitatea de a participa într-un anume fel la viaţa
comunităţii. Acest tip de pastoraţie este realizată de către tineri atunci
când sunt implicaţi ei înşişi în activităţi dedicate slujirii celorlalţi,
în cazul de faţă a altor tineri. Participarea la programe de consiliere
împotriva consumului de droguri şi a alcoolismului, implicarea în
activităţi pastorale iniţiate de Biserică, constituie exemple de pastoraţie
a tinerilor realizată chiar de tineri. În final, pastoraţia tinerilor este
pentru tineri, prin aceea că adulţii din Biserică, încearcă să interpreteze
nevoile tinerilor şi să pledeze în faţa comunităţii pentru satisfacerea
intereselor şi problemelor legitime ale acestora. Adultul implicat
în pastoraţia tinerilor are un acces special la punctele de vedere ale
tinerilor şi în general dispune de un nivel de credibilitate, influenţă şi
resurse care nu sunt disponibile tinerilor.
Din acest motiv, astfel de adulţi au o responsabilitate în plus,
anume aceea de a vorbi în numele tinerilor şi de a sensibiliza şi motiva
alţi adulţi cu privire la interesele şi problemele tinerilor. Ei se pot
implica şi atrăgând atenţia consiliilor parohiale sau eparhiale pentru
iniţierea de programe cu tinerii precum conferinţe, grupuri de discuţii,
activităţi sociale, etc.
Bibliografie:
1. BRIA, Ion, pr. prof. dr., Credinţa pe care o mărturisim, Editura

Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1987
2. BRIA, Ion, Destinul Ortodoxiei, Editura Institutului biblic şi de
misiune ortodoxă, Bucureşti, 1989
3. BRIA, Ion, pr. prof. dr., Dicţionar de Teologie ortodoxă, Ed.
Institutului biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1981
131
4. BRIA, Ion, Go Forth in Peace: Orthodox perspectives on
Mission, WCC Publications, Geneva, 1986
5. BRIA, Ion, Liturghia după Liturghie. O tipologie a misiunii
apostolice şi mărturiei creştine azi, Ed. Athena, Bucureşti, 1996
6. BRIA, Ion, Teologia dogmatică şi ecumenică, (II), Editura
Andreiana, Sibiu, 2009
7. BRIA, Ion, The sense of Ecumenical Tradition. The Ecumenical
witness from an Orthodox perspective, WCC Publications,
Geneva, 1996
8. BRIA, Ion, pr. prof. dr., Tratat de Teologie dogmatică şi
ecumenică (I), Editura Andreiana, Sibiu, 2003
9. BRIA, Ion, pr. prof. dr., Tratat de Teologie Dogmatică şi
Ecumenică (II), Editura Andreiana, Sibiu, 2009
10. *** Biserica în misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar,
Editura Institutului biblic şi de misiune ortodoxă, Bucureşti,
2005
11. BEL, Valer, pr. prof. dr., Misiune, parohie, pastoraţie.
Coordonate pentru o strategie misionară, Editura Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2006
12. BEL, Valer, pr. prof. dr., Misiunea Bisericii în lumea
contemporană, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2004
13. BEL, Valer, Teologie şi Biserică, Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2008BEL, Valer, Unitatea Bisericii în teologia
contemporană. Studiu interconfesional-ecumenic, Ed. Limes,
Cluj-Napoca, 2003
14. PETRARU, Gheorghe, preot, Misiologie ortodoxă, I. Revelaţia
divină şi misiunea Bisericii, Editura Panfilius, Iaşi, 2002
132
Catehizarea adolescenţilor prin
extinderea programului catehetic
„Hristos împărtăşit copiilor”
Preot drd. Sorin Lungoci
Introducere
Exigenţele pastorale actuale, şi nu numai, impun cunoaşterea

adolescenţei ca o etapa din viaţă care înregistrează o multitudine de
transformări pe toate planurile: somatic, psihologic, cultural, social,
spiritual etc. În acelaşi timp, ea face trecerea de la copilărie la etapele
adulte, semănând mult cu o naştere. Dacă la naştere suntem separaţi
de mamă prin tăierea cordonului ombilical, în cazul acesta are loc o
depărtare progresivă ce manifestă pregnant tendinţele de emancipare
de sub „normele” impuse de adulţi.
Adolescenţa este etapa plină de transformări biosomatice şi
mai ales psihologice, de un extrem de complex efort de adaptare a
fiinţei umane la caracteristicile exigenţelor şi diversităţii structurilor
vieţii sociale, profesionale, culturale, spirituale, politice, ideologice,
economice, de nivel de trai, de nivel cultural şi de conservare a sănătăţii
prin norme elementare igienice. Adaptarea e încărcată de confruntări şi
situaţii stresante, de forme de interrelaţionări foarte diverse. La acestea
se adaugă seismele interioare, confruntările de conştiinţă, numeroasele
structuri de care trebuie să se ţină seama în decizii, organizarea de
atitudini, de interese sociale, cerinţele de temperare a aspiraţiilor şi
intereselor în funcţie de situaţii şi condiţii, conştientizarea idealurilor
etc. Adolescenţa începe după 10 ani şi durează până la vârsta de 25 de
133
anii, primii patru ani constituind pubertatea sau preadolescenţa. Este o
perioadă relativ lungă, în care, deşi se trece prin numeroase schimbări,
nu poate fi neglijată formarea spirituală a adolescenţilor.
În cursul acestui stadiu, unele componente ale personalităţii
se consolidează şi se amplifică, aşa cum sunt aptitudinile şi caracterul
sau idealul de viaţă. Altele se formează acum, iar personalitatea se
prezintă pentru prima dată ca un ansamblu organizat şi unitar, deşi încă
insuficient de consolidat şi armonizat. Personalitatea adolescentului
nu este încă nici omogenă, nici definitivată. Abia la sfârşitul
adolescenţei şi în adolescenţa prelungită se ajunge la o autonomie mai
crescută pentru a permite adaptarea la situaţii variate, la un anumit
echilibru între aspiraţii şi posibilităţi sau între viaţa personală şi cea a
anturajului, se conturează un sistem orientativ mai clar, se acţionează
mai eficient în vederea atingerii scopurilor propuse. Însă toate acestea
se dobândesc după trecerea printr-o perioadă mai scurtă sau mai lungă
de negare, de opoziţie, de contestare, perioadă cunoscută ca fiind „criza
de originalitate” a adolescentului. Ea începe în pubertate şi poate să
dureze până la sfârşitul adolescenţei. Totodată, această structură de
personalitate a adolescentului tinde să fie unică, specifică fiecăruia.
Se menţine însă o anumită vulnerabilitate care solicită cu necesitate
sprijin din partea familiei, profesorilor, psihologilor, preoţilor etc. Este
diferită ca intensitate, durată, conţinut al prefacerilor interioare, de la
persoană la persoană. Marea transformare produsă de criză constă
în despărţirea de atitudinile şi comportamentele proprii copilăriei.
Perioada adolescenţei este încărcată şi de o intensă maturizare pe toate
planurile.
Formarea duhovnicească este o componentă capitală. Nu se
realizează de la sine şi de aceea este necesar să fie tratată o asemenea
temă, cu atât mai mult cu cât semnalăm că în această etapă, componenta
spirituală se manifestă tot mai evident. Contextul actual îi determină
pe adolescenţi să trăiască într-o lume scindată, tensionată, agitată,
în plină alertă, o lumea ce se dezvoltă, robotizată, informatizată,
computerizată, lumea telefonului mobil şi a internetului. În aceste
condiţii, adolescentul trebuie să-şi organizeze conduita morală.
134
Vulnerabilitatea, fragilitatea psihică, precum şi dinamizarea
energetică a momentului impune ca familia, Biserica şi toţi factorii
educaţionali abilitaţi să-şi manifeste susţinerea, atât pe plan moral-
religios, cât şi pe plan psihologic. Însă pentru o atare implicare este
nevoie de o cunoaştere detaliată a fenomenului, sub cele două aspecte
menţionate.
A. Definiţii şi delimitări
Din mulţimea şi diversitatea definiţiilor, de multe ori

contradictorii, privind această etapă a vieţii, rezultă complexitatea şi
necesitatea tratării subiectului cu cea mai deplină seriozitate. Definiţiile
date de specialişti din diverse domenii sunt relevante, conturând
caracterul complex şi inedit al vârstei. Unii o consideră vârstă ingrată,
alţii, dimpotrivă, vârsta de aur. Pentru J.J. Rousseau este vârsta celei
de-a doua naşteri, este vorba, evident, de naşterea întru maturitate1.
Ea a fascinat spiritul uman dintotdeauna determinând, la
începutul secolului al XIX-lea, apariţia unei discipline speciale, numită
hebeologie, al cărei părinte este G. Stanley Hall. În lucrarea sa, din 1904,
acesta lansează pentru prima dată opinia caracterului de criză a acestei
vârste, caracteristică ce este împărtăşită de majoritatea specialiştilor
în domeniu. Concret, este o etapă de „furtună şi stres” care semnifică
o perpetuă oscilaţie între extreme, între exuberanţă şi apatie, cruzime
şi sensibilitate, hărnicie şi lene. Din acest motiv, etapa a acumulat
denumiri diferite: „criză juvenilă”, „criză de originalitate”, „vârstă
dificilă”, „vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei”,
„vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu”,
„vârsta marilor idealuri”, „vârsta integrării sociale”, „ulei fierbinte”,
„vârsta contestaţiei, a marginalităţii şi subculturii”, „vârsta
participării la progresul social”, „problemă moral-psihologică” etc2.
Important este de semnalat caracterul de criză al vârstei, chiar dacă
nu unanim recunoscut de autorii literaturii de specialitate, şi caracterul
1 Anca Munteanu, Psihologia copilului şi a adolescentului, Ed. Augusta, Timişoara,
1998, p. 234.
2 Ibidem
135
tranzitoriu dinspre copilărie înspre maturitate. Cel puţin, sunt de acord
cu toţii, că adolescenţa este etapa din viaţă umană ce face trecerea de
la copilărie la etapele adulte. Şi, ca orice perioadă de tranziţie, e firesc
să fie încărcată de transformări, eforturi de adaptare la noua situaţie,
„seisme”, ezitări, bravuri, tensiuni, conflicte interioare şi exterioare.
Unele cercetări au evidenţiat caracterul „anormal”, de „criză” al
trecerii de la adolescenţă la tinereţe, pe ideea că această perioadă este
marcată de profunde modificări comportamentale şi atitudinale. Este o
vârstă critică, în care se manifestă pregnant tendinţele de emancipare
de sub „normele” impuse de adulţi. Ca primăvară a vieţii, e normal să
fie impregnată de albul inocenţei infantile, „dar şi de anumite porniri
exuberante”, sub razele zburdalnice ale entuziasmului adolescentin3.
Într-un mod cu totul aparte, Françoise Dolto denumeşte
această perioadă sau viaţă intermediară ca fiind complexul homarului4.
Homarii, spune autorul, când îşi schimbă carapacea, o pierd întâi pe
cea veche, rămânând fără apărare cât timp îşi fac una nouă. În tot
acest timp sunt în mare pericol. În preajma unui homar fără protecţie,
există totdeauna un ţipar de mare care stă la pândă, gata să-l devoreze.
Pentru adolescenţi, este aproape acelaşi lucru. Adolescenţa este drama
homarului, ţiparul de mare al nostru, tot ceea ce ne poate ameninţa,
dinăuntru şi dinafară. Ţiparul de mare poate fi copilaşul din noi, care
nu vrea să dispară şi căruia îi este teamă să piardă protecţia părinţilor.
Ne reţine în copilărie şi împiedică naşterea adultului care vom fi.
Ţiparul este copilul din noi care crede că făcând pe adultul devine
adult. Ţiparul poate fi şi acel adult periculos, uneori profitor, care se
învârte în jurul adolescenţilor pentru că îi ştie vulnerabili.
Cu toate acestea, adolescenţa este etapa cea mai dinamică a
dezvoltării umane care excelează prin multitudinea, diversitatea şi
complexitatea modificărilor la care este supus organismul. La această
vârstă intră în funcţiune cele mai dramatice contradicţii, manifestate
între dezvoltarea somatică şi cea social-psihologică, între aspiraţii şi
3 Pr. dr. Eugen Jurca, Experienţa duhovnicească şi cultivarea puterilor sufleteşti.
Contribuţii de metodologie şi pedagogie creştină, Ed. Marineasa, Timişoara, 2001,
p. 196.
4 Françoise Dolto, Cuvinte pentru adolescenţi sau complexul homarului, trad. de
Nicolae-Florentin Petrişor, Ed. Paradigme, Piteşti, 2006, p. 11.
136
posibilităţi, între diferitele categorii de trebuinţe şi modalităţile de
împlinire a lor, între realitate şi ficţiune5.
Adolescenţa este, în general, şi epoca tatonărilor, a încercărilor
nesfârşite, având ca scop pregătirea adolescentului pentru viaţa adultă.
În ea se întersectează apucăturile naive ale copilăriei cu tendinţele
serioase ale adultului. Întreaga structură psiho-fizică a adolescentului
prezintă o lipsă generală de stabilitate în orice direcţie. Un criticism
extrem caracterizeză latura sa intelectuală, adolescentul nu mai
primeşte nimic fără a trece prin filtrul propriei judecăţi6. Din acest
punct de vedere, o caracteristică fundamentală a vârstei o constituie
îndepărtarea de concretismul copilăriei în direcţia spiritualizării şi a
abstracţiunii.
Criza apare când persoana nu reuşeşte să treacă, pe baza noilor
achiziţii dobândite, dintr-o dată de la stadiul de copil la cel de adult.
Adolescentul oscilează între copilărie şi maturitate, chiar dacă se
orientează preponderent spre lumea adultului. Fără îndoială, putem
aprecia că această vârstă constituie o etapă incendiară, la capătul
căreia apare o nouă calitate, persoana umană7.
B. Dezvoltarea personalităţii
Este cunoscut că la naştere omul nu este o personalitate, ci un

candidat la dobândirea acesteia, dobândire realizată în timp, cu eforturi,
cu încercări reuşite şi mai puţin reuşite. Pubertatea (preadolescenţa)
şi adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea
structurilor de personalitate. Pubertatea este văzută ca un substadiu
al adolescenţei în care se pregătesc schimbările ce vor caracteriza
adolescenţa propriu-zisă. Nota dominantă a întregii etape o constituie
intensa dezvoltare a personalităţii. Deloc întâmplător, adolescenţa a
fost numită şi laboratorul de plămădire a personalităţii8.
5 Pantelimon Golu, Emil Verza, Mielu Zlate, Psihologia copilului, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1993, p. 156.
6 Lucian Bologa, Psihologia vieţii religioase, Ed. Cartea Românească, Cluj-Napoca,
1930, p. 71.
7 Anca Munteanu, Op. cit., p. 235.
8 Pantelimon Golu, Emil Verza, Mielu Zlate, Op. cit., p. 161.
137
În cursul acestui stadiu, unele componente ale personalităţii
se consolidează şi se amplifică, aşa cum sunt aptitudinile şi caracterul
sau idealul de viaţă. Altele se formează acum, iar personalitatea se
prezintă pentru prima dată ca un ansamblu organizat şi unitar, deşi încă
insuficient de consolidat şi armonizat. Personalitatea adolescentului nu
este încă nici omogenă, nici precizată în mod definitiv. Abia la sfârşitul
adolescenţei şi în adolescenţa prelungită se ajunge la o autonomie mai
crescută pentru a permite adaptarea la situaţii variate, la un anumit
echilibru între aspiraţii şi posibilităţi sau între viaţa personală şi cea a
anturajului, se conturează un sistem orientativ mai clar, se acţionează
mai eficient în vederea atingerii scopurilor propuse. Însă toate acestea
se dobândesc după trecerea printr-o perioadă mai scurtă sau mai lungă
de negare, de opoziţie, de contestare, perioadă cunoscută ca fiind criza
de originalitate a adolescentului. Ea începe în pubertate şi poate să
dureze până la sfârşitul adolescenţei. Totodată, această structură de
personalitate a adolescentului tinde să fie unică, specifică fiecăruia. Dar
se menţine încă o anumită vulnerabilitate care solicită cu necesitate
sprijin din partea familiei, profesorilor, psihologilor, preoţilor etc. Este
diferită ca intensitate, durată, conţinut al prefacerilor interioare, de la
persoană la persoană. Marea transformare produsă de criză constă în
despărţirea de atitudinile şi comportamentele propriei copilării (latura
negativă a crizei) şi în dezvoltarea forţei eului, a conştiinţei de sine, a
disponibilităţilor creatoare (latura pozitivă a crizei)9.
Procesul de definitivare a personalităţii este marcat de trei
dominante:
• cristalizarea conştiinţei de sine;
• identitatea vocaţională;
• debutul independenţei10.
În ce priveşte conştiinţa de sine, în pubertate şi adolescenţă, ea
înregistrează un salt calitativ remarcabil, datorită frecventelor replieri
înspre propriul for interior. Adolescentul se studiază interior cu cea mai
judicioasă atenţie, aflându-se într-o permanentă căutare şi descoperire
9 Tinca Creţu, Psihologia vârstelor, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Polirom,
2009, p. 298-299.
138
de sine, autovalorificare şi autoimplicare. Prin acest proces, deloc
uşor, se diferenţiază de alţii, îşi găseşte propria identitate şi se afirmă
ca personalitate. Apar o serie de întrebări cu conţinut existenţial: Cine
sunt eu? În ce cred? Unde trebuie să ajung? Ce fel de ocupaţie trebuie
să urmez? Ce fel de viaţă trebuie să duc?, întrebări menite să clarifice
identitatea de sine11.
Conştiinţa de sine este considerată ca fiind primul pas în
făurirea sinelui. În adolescenţă, conştiinţa de sine se accentuează
şi este direcţionată către cunoaşterea de sine şi definirea propriei
identităţi. Printre factorii care contribuie la accentuarea conştiinţei de
sine, amintim: eul corporal (schimbările corporale), eul spiritual (noile
capacităţi cognitive), eul social (schimbările atitudinilor şi cerinţelor
celor din jur faţă de adolescent, care nu mai este tratat acum ca un
copil). Începând cu vârsta de 12-13 ani, orientarea către propria fiinţă
este tot mai frecventă. Autoexaminarea propriilor conduite în diverse
împrejurări, observarea conduitelor altora, tendinţa de comparare şi
confruntare cu ceilalţi, autoreflecţia, autoanaliza, implicarea directă
în activităţi sunt căi de (auto)cunoaştere care stau la îndemâna
adolescenţilor12. Prin autoconoaştere, adolescentul nu urmăreşte doar
constatarea, ci şi schimbarea şi optimizarea propriei fiinţe, devenind
astfel coautor la propria dezvoltare. Prin parcurgerea unui anumit
traseu se modifică imaginea de sine, modificare, ce duce uneori, la
apariţia unor momente de melancolie, o nostalgie a copilăriei.
După cum ne putem da seama, imaginea de sine a
adolescentului depinde de ceilalţi; el caută popularitatea şi se teme de
ostracizare. De fapt, aici se ascund nevoile fundamentale ale vârstei:
nevoia de afecţiune, de relaţii şi comunicare în grup, de independenţă
şi de autodeterminare, de unicitate şi originalitate, de afirmare şi de
realizare, nevoia de împlinire spirituală etc13.
Se ştie că adolescenţa se caracterizează prin răzvrătiri, furtuni,
excentricităţi, nonconformism, criticism, agresivitate şi teribilisme de
tot felul: comportamentale, vestimentare, de limbaj etc. La finalul atâtor
11 Pr. dr. Eugen Jurca, Op. cit., p. 201.
12 Tinca Creţu, Op. cit., p. 265.
139
stratageme de afirmare, după vârsta de 14-15 ani, când se stabilizează
dimensiunile de personalitate, adolescentul intuieşte că sub ambalajul
ieftin în care singur s-a înveşmântat, se ascunde o lume plină de taine
pe care vrea s-o exploreze. În acest scop, el se refugiază în propriul său
loc interior pentru a-şi diseca fiecare gest, fiecare trăire, o maieutică
interioară ce îl ajută nu numai să-şi îmbogăţească imaginea de sine
(prin inventarierea calităţilor şi defectelor), dar îi inoculează şi apetitul
pentru investigarea problemelor ontologice14.
La capătul acestor frământări interioare vine marea iluminare,
respectiv identificarea (identitatea) vocaţională, cu dubla semnificaţie:
pe de o parte desemnează abilitatea de autoinvestigaţie, de analiză, iar
pe de altă parte, capacitatea de a decide pentru opţiunea profesională.
Pe baza studiului vârstei s-a putut realiza o distincţie semnificativă,
respectiv, dacă puberul manifestă abilitatea, îndeosebi în cunoaşterea
trăsăturilor de caracter, în schimb adolescentul devine capabil de a-şi
defini aptitudinile. Problema identităţii vocaţionale este mai mult
decât o simplă opţiune profesională. Este una de sens existenţial, cu
puternice implicaţii soteriologice. Reuşita sau eşecul vocaţional se
resimt şi pe planul mântuirii15.
A treia dominantă a personalităţii adolescentului o reprezintă
debutul independenţei (autonomiei). În realitate, pubertatea şi adolescenţa
aduc doar o autonomie pe plan valoric, întrucât, în pofida atitudinii
sale de bravare, dependenţa materială şi afectivă a adolescentului faţă
de propria familie rămâne activă încă un timp îndelungat. Cât priveşte
independenţa valorică (de mentalităţi), ea se structurează la capătul
unei atitudini apoape sadice, de „incendiere” a tuturor decorurilor care
i-au populat copilăria: principii, obiceiuri, norme, reguli de politeţe,
pe care familia a încercat să i le inoculeze. Dacă pe la 10-12 ani,
criticismul adolescentului este direcţionat îndeosebi asupra părinţilor,
între 13-14 ani, se focalizează, cu prioritate, asupra dascălilor lui. Este
un negativism global, fără nuanţe şi concesii care se va tempera, treptat,
odată cu vârsta16. Deşi nevoia de independenţă îmbracă forma atâtor
140
stridenţe şi excentricităţi ridicole, cu timpul, adolescentul va realiza atât
penibilul situaţiei, cât şi faptul că doar asimilarea şi crearea valorilor va
fi singura cale autentică de emancipare şi valorizare. Dacă în orientarea
sa, preponderent către viitor, începe să-şi cristalizeze un ideal de viaţă,
prin identificarea cu persoane renumite şi valori consacrate, cu atât mai
important este ca acest ideal să nu fie lipsit de perspectiva religioasă, de
împlinirea întru Dumnezeu.
C. Formarea caracterului creştin la adolescenţi prin programul

catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”
În acord cu noile provocări ale societăţii moderne, aflate într-o

dinamică accelerată, proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”,
prin specificul său, resimţit în cei 5 ani de aplicare la nivelul tuturor
eparhiilor din ţară, şi-a propus aducerea mai aproape de tineri a
Cuvântului lui Dumnezeu într-o formă atractivă, uşor de înţeles şi de
asimilat, care să le deschidă inimile spre un set de valori autentice într-o
lume seculară înţesată de pseudovalori17. Tinerii cărora li se adresează
acest program naţional se află în perioada formării personalităţii lor şi
sunt cei mai vulnerabili în faţa unei lumi fără Dumnezeu.
Fără a neglija componenta informaţională, programul „Hristos
împărtăşit copiilor” implică o componentă acţională importantă, cu
valenţe formative care urmăresc interiorizarea valorilor religioase,
formarea atitudinilor şi a deprinderilor de comportament moral-
religios, stimularea iniţiativei, a gândirii critice şi a creativităţii,
pregătirea pentru o viaţă responsabilă18.
Plecând de la premiza că orele de cateheză aduc Cuvântul lui
Dumnezeu la nivel personal, asociindu-l întotdeauna cu experienţele
de viaţă personale ale participanţilor, în cazul de faţă al adolescentului,
extinzându-l la nivelul familiei şi al grupului de prieteni, se impun mai
multe precizări:
17 *** Comunicat de presă, Al doilea Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”,
28 august 2009.
18 Dorin Opriş, Monica Opriş, Metode active de predare-învăţare. Modele şi aplicaţii
la religie, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2006, p. 7.
141
a) Se ştie că pe planul pastoraţiei colective, educaţia religioasă
se realizează prin grupul de dialog catehetic. Specificul grupului
catehetic, în raport cu alte grupuri de interes sociologic, terapeutic sau
psihosocial, constă în prezenţa lui Hristos în mijlocul celor adunaţi în
numele Lui şi a Duhului Adevărului, care-i luminează şi călăuzeşte
spre o mai profundă înţelegere a realităţilor spirituale şi spre o adâncire
a comuniunii ecleziale19.
Un astfel de demers îl constituie programul catehetic „Hristos
împărtăşit copiilor”. Acest program, care îşi propune infiinţarea de
grupuri catehetice (pe categorii de vârste) şi promovează cateheza de
grup, constituie expresia misionarismului şi dinamismului didactic
parohial. Prin aceasta, educaţia în grupul catehetic reprezintă o
introducere în experienţa comunitară eclezială, dezvoltând relaţii de
solidaritate şi influenţare reciprocă între membrii săi. Grupul catehetic
„Hristos împărtăşit copiilor”, pe lângă faptul că îndeplineşte un rol
instructiv-educativ, devine şi un important factor de influenţare a
personalităţii şi de dezvoltare a simţului comunitar-eclezial.
Făcând parte din tehnologia educaţională colectivă, promovată
de numeroase orientări psihopedagogice actuale, cateheza de grup
„Hristos împărtăşit copiilor”, pe lângă faptul că oferă un cadru
propice dezvoltării personalităţii moral-duhovniceşti şi de stimulare a
creativităţii, este şi un mijloc remarcabil de învăţare a adevărurilor de
credinţă şi de formare duhovnicească atât a copilului, cât şi a celorlalte
vârste. Programul impune o nouă viziune catehetică, hristocentrică şi
pnevmatizată, care are drept scop nu doar simpla informare teologică,
ci înduhovnicirea adolescentului.
b) Un element distinctiv îl constiuie organizarea grupurilor
catehetice pe categorii de vârstă, sub influenţa vădită a principiului
accesibilităţii (numit şi principiul respectării particularităţilor de vârstă
şi individuale sau principiul psihologic). Acest principiu determină
ca desfăşurarea procesului de catehizare să fie corelată permanent cu
posibilităţile de receptare ale tinerilor. Ghidurile catehetice, folosite în
cadrul proiectului, sunt concepute într-un limbaj aflat în concordanţă
cu nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, cuprinse între 6 şi17 ani.
142
Preotul catehet, cunoscând stadiile dezvoltării psiho-fizice ale elevilor,
are menirea de a adapta exigenţele didactice la vârsta şi nivelul de
înţelegere al tinerilor. Totodată, are în vedere mediul familial din care
provin elevii, nivelul pregătirii anterioare, capacitatea intelectuală,
precum şi diverse alte particularităţi ale acestora.
Chiar dacă nu sunt epuizate cunoştinţele într-o oră, aşa cum
sunt ele prevăzute în ghidurile catehetice, important este ca ceea ce
predăm să poată fi înţeles, asimilat, reţinut şi aplicat în viaţă cu folos.
Mulţimea informaţiilor nu trebuie să fie descurajatoare pentru elevi.
Catehetul va selecta din ele atât cât este necesar pentru o întâlnire,
urmând ca restul materialului să fie utilizat pe parcursul altei ore
catehetice, potrivit cu râvna, interesul şi nevoile fiecăruia. El trebuie să
dozeze foarte bine materia pe care o predă, în aşa fel încât asimilarea
să se facă în condiţii optime. Doar aşa se pot preîntâmpina anumite
urmări negative în rândul elevilor, cum ar fi saturaţia, surmenajul,
învăţarea mecanică, dezinteresul, atitudinea pasivă, indiferenţa,
stagnările în dezvoltarea psihică etc20.
Însuşi Mântuitorul a utilizat în permanenţă principiul
psihologic, S-a adaptat întotdeauna la mentalitatea, cunoştinţele şi
preocupările celor cărora le vorbea. Într-un fel a vorbit cu cei simpli,
în alt fel cu Nicodim cel erudit, autoritar cu Petru cel impulsiv, dar
plin de tandreţe cu Zaheu, vameşul cel smerit.
Pentru realizarea accesibilităţii cunoştinţelor, este necesar
ca demersul să se facă gradat, de la uşor la greu, de la cunoscut la
necunoscut, de la concret la abstract, de la particular la general, de la
simplu la complex21.
c) Proiectul catehetic propune o metoda modernă de predare
a cunoştinţelor religioase (biblice, liturgice, istorice, aghiografice,
iconografice etc.) astfel încât accentul să cadă pe însuşirea şi aplicarea
în viaţa de zi cu zi a acestor cunoştinţe. Adolescentul este călăuzit să
descopere el însuşi adevărul prin activitatea proprie. Această metodă
prezintă avantajul implicării active şi directe, al participării afective
20 Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Introducere în catehetica ortodoxă, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2004, p.119.
21 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, Metodica
predării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000, p. 53.
143
şi efective a tinerilor la procesul catehizării şi al cunoaşterii22. Nu este
vorba doar de acceptarea pasivă a unor cunoştinţe gata formulate. Ea are
menirea de a dezvolta capacitatea de autoinvestigaţie a adolescentului,
punând bazele unei gândiri autonome, învăţându-l să descopere, să ştie
ce şi cum să caute, să problematizeze, să vadă dincolo de aparenţe cauza
interioară a manifestărilor comportamentale, a atitudinilor, „îl ajută să
descopere esenţa vieţii, nu numai cu mintea, ci cu întreaga lui fiinţă”23.
Prin proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” catehetul
are posibilitatea de a folosi cât mai multe metode activ-participative24
care să faciliteze însuşirea cunoştinţelor religioase pentru ca, apoi, să
fie puse în practică.
În procesul de catehizare, cel mai important aspect al instruirii
active îl constituie faptul că elevii devin coparticipanţi la propria
instruire şi educare religioasă25, ştiindu-se bine că o achiziţie este cu
atât mai mult a cuiva, cu cât a avut mai multă iniţiativă la dobândirea
ei26. În conformitate cu principiului participării active, preotul catehet
are posibilitatea să valorifice întotdeauna înclinaţia către activitate27,
care este ceva natural pentru copii şi tineri. Când se implică activ
în activitate, ei învaţă cu plăcere, iar capacitatea lor de înţelegere
creşte. Învăţarea agreabilă dă naştere sentimentului de împlinire şi
autorealizare28.
22 Sophie Koulomzin, Biserica şi copiii noştri, Ed. Sophia, Bucureşti, 2010, pp. 155-
156, recomandăm capitolul IV „Şcoala duminicală”, pp. 145-169.
23 Ioannis V. Kokulis, Îmbisericirea elevilor – pentru o educaţie religioasă liturgică,
Ed. Deisis, Sibiu, 2012, p. 138.
24 De real folos este lucrarea soţilor Dorin şi Monica Opriş, Metode active de
predare-învăţare. Modele şi aplicaţii la religie, apărută la Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2006.
Printre metodele prezentate aici, regăsim „brainstormingul”, „ciorchinele”, „cubul”,
„unul stă, trei circulă”, „turul galeriei”, „jocul de rol”, „mozaicul”, „studiul de caz”,
„Phillips 6-6” etc.
25 Monica Opriş, Religie, morală, educaţie. Perspective teologice şi pedagogice, Ed.
Basilica, Bucureşti, 2011, p. 139.
26 Pr. Prof. Dumitru Călugăr, Catehetica. Manual pentru Facultăţile de Teologie,
Ediţia a IV-a, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 202.
27 Nu vom ezita să-i lăsăm să lucreze singuri sau în echipă, mai ales dacă devin
captivaţi de o activitate, deoarece vor reţine mai multe informaţii operând cu ele,
decât auzindu-le.
28 Ion Al. Dumitru, Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Ed. de Vest,
144
Catehizarea conştientă şi activă îi conduce pe elevi la dorinţa
de a învăţa mai mult, de a studia singuri, prin urmare, la învăţarea
proprie. Un program catehetic este activ atunci când reuşeşte să
schimbe caractere, să zdruncine opinii şi mentalităţi, să purifice de
relele deprinderi, să formeze oameni pentru mai bine şi mai frumos29.
Utilizarea metodelor activ-participative în proiectul „Hristos
împărtăşit copiilor” generează o serie de avantaje30: contribuie la
dezvoltarea spiritului de echipă la adolescenţi, a capacităţii de a
fi cooperant, de a accepta opiniile colegilor; are efect stimulativ
şi relaxant; permite implicarea activă a adolescenţilor la propria
catehizare; încurajează exprimarea liberă a tuturor opiniilor;
favorizează confruntarea de idei şi opinii cu respectarea fiecăreia
dintre acestea; stimulează reflecţia personală; permite dezvoltarea
potenţialul creativ; favorizează asimilarea activă a cunoştinţelor;
permite sistematizarea şi aprofundarea cunoştinţelor primite la ora
de religie; contribuie la aprecierea valorilor creştine; încurajează
interiorizarea şi aplicarea cunoştinţelor religios morale; determină
asumarea unui comportament creştin.
d) Fiecare cateheză (conţinut, temă, subiect, aplicaţie, exerciţii,
dialog etc) din proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” are
avantajul că favorizează utilizarea un limbaj adecvat, în concordanţă cu
nivelul de înţelegere al fiecărei vârste, încât se asigură interactivitatea
în cadrul lecţiilor de cateheză şi implicarea directă a adolescenţilor în
procesul de educaţie. Catehizarea efectuată după metoda propusă în
ghidurile „Hristos împărtăşit copiilor” creează o adevărată emulaţie
religioasă în rândul lor, adolescentul fiind în permanenţă îndemnat să
discute cu ceilalţi membri ai grupului catehetic, ai familiei sau prieteni
şi să aplice, în viaţa de zi cu zi, cunoştinţele dobândite prin cateheză;
e) Proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” propune
şi valorifică educaţia centrată pe elev. În accepţiunea pedagogiei
Timişoara, 2000, p. 32.
29 Constantin Cucoş, Educaţia religioasă, conţinut şi forme de realizare, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996. p. 171.
30 Dorin Opriş, Monica Opriş, Metode active de predare-învăţare. Modele şi aplicaţii
la religie, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2006, p. 15.
145
moderne31, centrarea întregului demers didactic pe elev/adolescent, cu
nevoile şi particularităţile sale de dezvoltare, presupune: respectarea
autonomiei celui care învaţă; cunoaşterea caracteristicilor sale socio-
cognitive, a cunoştinţelor anterioare, a competenţelor şi abilităţilor de
care dispune; participarea şi implicare activă a elevului în învăţare;
profesorul îndeplineşte rolul de facilitator, organizator şi furnizor de
resurse; colaborarea profesorului cu elevul devine resursă de învăţare;
valorificarea experienţei personale a elevilor; promovarea dezvoltării
gândirii critice; încurajarea elevilor de a-şi cunoaşte propriile stiluri de
învăţare, să valorifice resursele disponibile şi să îşi formeze deprinderi
de învăţare; învăţarea este un proces flexibil şi democratic.
Sunt doi factori32 pe care îi are în vedere proiectul catehetic
„Hristos împărtăşit copiilor” pentru ca procesul de catehizare să fie
concentrat pe elev/adolescent:
1) în primul rând, prin conştientizarea importanţei elevului/
adolescentului, aflat în plin proces de formare a personalităţii, avându-l
în vedere pe elev în toate aspectele planificării şi derulării lucrării
catehetice; scopul învăţăturii scripturistice fiind acela de a schimba
vieţile elevilor.
2) o a doua implicaţie majoră este aceea că preoţii/cateheţii
folosesc metodele cele mai eficiente prin care se realizează schimbul
de informaţii, prin care se înregistrează schimbările de atitudine şi de
comportament ale adolescenţilor cu care se lucrează.
În cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor” centrarea
pe elev înseamnă că activitatea catehetului, înţelepciunea Sfintelor
Scripturi, resursele curriculum-ului şi puterea lui Dumnezeu sunt
toate concentrate pe fiecare elev şi către progresul său spre deplina
maturitate spirituală. Cu alte cuvinte, chiar şi cele mai bune materiale
de educaţie creştină şi cei mai dedicaţi cateheţi pot avea un impact
scăzut asupra elevului dacă nu este provocată o schimbare într-un
anumit fel. Este imperativ să se folosească doar acele metode de
predare care pot determina o schimbare în viaţa fiecărui elev.
31 Cf. Ioana Todor, Perspective actuale în psihologia învăţării. Suport pentru
dezbateri, Alba Iulia, 2011, p. 11.
32 *** Atelier de formare „Hristos împărtăşit copiilor”, suport de curs tehnoredactat,
pp. 8-9.
146
f) Un alt element demn de reţinut este şi acela că proiectul
catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” asigură o cateheză captivantă,
atractivă şi ziditoare pentru adolescenţi, care solicită şi impune o
atmosferă relaxantă, dar plină de evlavie. Adolescentul doreşte să se
detaşeze (să scape) de tiparele existente în şcoală. El nu mai vrea o
altă oră de religie, care îşi are limitele şi neajunsurile ei. La biserică
nu mai există constrângerea vreunei note. El vine din plăcere, pentru
a afla lucruri noi. Se aşteaptă să găsească altceva. De aceea, preotul
este chemat, ca prin tactul său pastoral şi prin experienţa sa didactică,
să asigure un climat psiho-afectiv relaxant. O asemenea atmosferă are
ca efect consolidarea grupului, asigurarea continuităţii lui, stimulează
gândirea, creativitatea, comunicarea, oferă echilibru interior, încredere
personală în exprimarea opiniilor, favorizează propria cunoaştere.
Întâlnirea catehetică devine, în aceste condiţii, o adevărată
sărbătoare a dialogului şi a frăţietăţii, în care adolescentul se simte
în elementul lui, se poate deschide, spune ce gândeşte, ce simte, ce îl
frământă, întreabă la rându-i, are sentimentul susţinerii, comuniunii şi
comunicării sincere cu preotul şi cu colegii săi33.
g) Activitatea de catehizare se desfăşoară în biserică, la
iniţiativa preotului, pentru a spori cunoştinţele religioase ale tinerilor,
în vederea întăririi lor în credinţă şi în dragoste de Dumnezeu şi
aproapele. Creştinismul nu este teorie, ci viaţă. Atunci când se transmit
tinerilor cunoştinţele se are în vedere transpunerea lor în viaţă34. Nimic
nu trebuie învăţat doar pentru cultivarea minţii şi înnobilarea inimii,
ci şi pentru a pune voinţa în mişcare, în aşa fel încât cunoştinţele
teoretice să se regăsească în viaţa personală de zi cu zi.
h) Formarea caracterului creştin în rândul adolescenţilor, prin
programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, nu se limitează doar
la orele propriu-zis de cateheză. Programul în sine permite o extindere
a catehezei prin promovarea unor activităţi cu caracter formativ şi, în
acelaşi timp, recreativ. În funcţie de vârsta pe care o au şi de interesul
pentru activităţile propuse, tinerii participă la cercuri de pictură,
34 Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş, Op. cit.,
p. 55.
147
desen şi grafică, sculptură, folclor, teatru, literatură, muzică, poezie,
informatică, concursuri, audiţii şi proiecţie de film religios, oratorie,
tenis, fotbal, volei, baschet etc. De asemenea, de o importanţă majoră
sunt excursiile şi pelerinajele la obiective turistice şi religioase, precum
şi antrenarea în activităţi filantropice în parohie (ex. Concursul naţional
de miniproiecte de educaţie social-filantropică „Copilul invaţă iubirea
lui Hristos”, desfăşurat în anul 2012 în multe parohii din ţară).
O activitate aparte o reprezintă taberele de creaţie pentru tineri.
Taberele pentru adolescenţi au menirea de a contribui la dezvoltarea
abilităţilor personale ale adolescenţilor - comunicare, socializare,
expresie artistică - şi la responsabilizarea lor în relaţia cu prietenii,
părinţii, şcoala, comunitatea locală şi Biserica. Propunând un alt mod
de a petrece timpul liber, prin catehizare, dezvoltare personală şi
rugăciune, tabăra este o încercare de descoperire firească a aproapelui,
a sinelui şi a lui Dumnezeu. În cadrul taberelor, sunt organizate ateliere
artistice, tematice şi sportive, dezbateri pe diferite teme, întâlniri cu
personalităţi ale vieţii publice, drumeţii, jocuri şi pelerinaje la locurile
încărcate de spiritualitate. În acest sens, reprezentative sunt cele 235
tabere de creaţie „Licăr de Lumină”, organizate prin proiectul „Alege
Şcoala!”, la care au participat aproximativ 9.618 tineri (câte trei din
cele 3.206 parohii incluse în proiect). Copiii au participat la trei ateliere
de creaţie: un atelier de creaţie religioasă, constând în confecţionarea
de diferite obiecte religioase din materiale refolosibile şi nu numai,
un atelier religios ce a cuprins activităţi legate de studiul Bibliei, de
orientare turistică, de lecţii demonstrative, dar şi un atelier de pictură,
desen şi grafică. Pentru o parte din tineri, aceste tabere au fost adevărate
căi de iniţiere în tainele credinţei, în cunoaşterea frumuseţilor ţării, dar
şi a propriei generaţii, întâlnite în orizontul credinţei.
În contextul actual, al agitaţiei şi al confuziei de ordin existenţial,
spiritual, social, cultural şi educaţional tinerii, captivaţi de calculator
şi televizor, devin necomunicativi, se interiorizează, creându-şi o lume
imaginară şi paralelă cu cea reală. Şi din acest considerent, proiectul
catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” are menirea de a contribui
la reorganizarea vieţii personale a adolescenţilor, la transformarea
interioară şi spirituală a lor, la formarea şi dezvoltarea personală. Ne
148
manifestăm convingerea că proiectul catehetic „Hristos împărtăşit
copiilor” arată preocuparea Bisericii noastre pentru lucrarea educativ-
misionară a noi generaţii. Este un impuls de revigorare a catehezei
parohiale, este o invitaţie de implicare în demersul de creştere a
copiilor în iubirea lui Hristos. Prin el, Biserica dă un răspuns35 la o
paletă tot mai largă de tineri şi copii, care încearcă să-şi regăsească
rostul şi propriul drum în viaţă.
Concluzii
Într-un mesaj adresat tinerilor români ortodocşi din

Scandinavia, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunea: „Fiecare
om trăieşte la vârsta tinereţii o dorinţă puternică a dăruirii de sine şi
a primirii iubirii altora, dar şi dorinţa de a da sens vieţii sale proprii.
Tinerii încearcă să orienteze această dăruire de sine în căutarea unui
sens al vieţii. Biserica lui Hristos, prin lucrarea sa cu tinerii, iese în
întâmpinarea acestei căutări, deoarece tânărul creştin poartă deja harul
baptismal ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice în iubirea Preasfintei
Treimi”.
De o mare importanţă în viaţa omului, adolescenţa, drumul
spre maturitate şi integrare în viaţa adulţilor, este o perioadă cu un
parcurs sinuos, mai ales în condiţiile complicate pe care ni le oferă
societatea de astăzi. Dimensiunea intelectuală cu cea afectivă, puse
împreună sub amprenta moralităţii, formează personalitatea, care
se schiţează din copilărie şi care urmează să se cristalizeze în anii
adolescenţei.
Chiar dacă între componenta psihologică şi cea morală nu
putem pune un semn deplin de egalitate, ele nu se exclud, deşi în unele
situaţii nu suntem de acord, ci dimpotrivă se completează şi, nu de
puţine ori, se intersectează, ca două faţete ale aceleiaşi realităţi.
După cum s-a putut constata, datorită maturizării biologice,
adaptarea socială a adolescentului capătă o încărcătură nouă, adeseori
fără avertizări prealabile, încărcătură legată de restructurarea
35 Pr. Iacob Cismaş, Preotul – misionar în contextul lumii contemporane, Ed.
Renaşterea, Cluj Napoca, 2010, p. 243.
149
trebuinţelor. O atitudine plină de responsabilitate şi competenţă ne
conduce către o educaţie autentică. Aceasta pentru că deficienţele
care se întâlnesc pe această linie sunt, de regulă, rodul unei educaţii
deformate, rigide. Pentru a evita derapajele ar fi indicat o cateheză
firească menită să înlăture elementele care deformează.
Această lucrare catehetică nu elimină rezultatele cercetării altor
ştiinţe, ci dimpotrivă îmbie la căutare şi la valorificare. Dacă o cateheză
austeră poate duce la grave confuzii de identitate şi sens existenţial sau
chiar la eşecuri vocaţionale, cu atât mai mult, înregistrăm consecinţe
grave în cazul lipsei catehezei. La fel de dăunător este îndoctrinarea
forţată, fără a ţine cont de particularităţile de vârstă şi intelectuale
ale subiectului de educat. În acest caz, lipsa discernământului este
o cale sigură spre repulsie sau conformism. Un tratament expeditiv
(ex. spovedania la minut) şi inadecvat aplicat adolescentului, fie
din ignoranţă, fie din ignorarea problemelor specifice vârstei, riscă
să compromită definitiv legătura sa cu cele sfinte, cu Biserica, fapt
cu posibile consecinţe morale dezastruoase pe toata viaţa. Oamenii
spun că vorbesc cu copiii lor, dar adeseori vorbesc de fapt copiilor lor.
Trebuie să privim la inima adolescenţilor noştri şi nu doar la aspectul
lor exterior, oricât de şocant ni s-ar părea.
Adolescenţii noştri trebuie să ajungă singuri la etapa convingerii
mature cu privire la credinţă. Acest proces nu înseamnă desigur „în
izolare de ceilalţi”, ci „prin propria lor experienţă”. Adolescenţii noştri
trebuie să se simtă liberi să-şi spună păsurile, îndoielile, criticile şi, în
general, punctele lor de vedere. Ei trebuie să simtă că ne interesează
în mod real ceea ce fac şi gândesc ei. Fireşte, trebuie să le respectăm
secretele, dar prin purtarea noastră şi felul nostru de a vorbi trebuie să
încurajăm un dialog deschis. Dacă nu există acest contact real, atunci
chiar şi cele mai binevoitoare sfaturi vor fi luate drept pisălogeli.
O anumită îngrădire a libertăţii le dă tinerilor o anumită
siguranţă îndeosebi dacă au încredere şi îşi respectă adulţii. Problemele
se ivesc atunci când adulţii sunt atât de severi, încât copiii încep să aibă
resentimente faţă de ei; atunci inima lor se răceşte faţă de ei şi faţă de
tot ce reprezintă ei, inclusiv Biserica sau chiar Domnului Însuşi. Calea
împărătească (de mijloc) între libertatea totală şi ocrotirea exagerată
150
trebuie căutată şi iarăşi căutată fără încetare cu rugăciune şi cu multă
înţelegere36.
Şi pe baza acestor precizări, considerăm că un rol capital îl
are preotul prin taina spovedaniei, prin programul catehetic „Hristos
împărtăşit copiilor”, dar şi prin multitudinea de activităţi la care
adolescenţii pot participa activ şi creativ. În funcţie de modul în care
au fost acceptaţi, ascultaţi, apreciaţi, încurajaţi, valorizaţi tot aşa se
vor manifesta. Catehizarea autentică a tinerilor este una din misiunile
cele mai delicate la care este pusă la încercare pastoraţia în rândul
lor. Deşi programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” a parcurs 5
ani de aplicare în toate eparhiile, el întâmpină încă greutăţi. Cu toate
acestea, roadele programului catehetic încep să se vadă. De aceea,
suntem convinşi că acest proiect, aşa cum a început, va continua şi
se va dezvolta în anii următori, desigur cu paşi mărunţi, dar siguri,
devenind o lucrare permanentă şi coerentă a Bisericii.
36 Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi, Editura

Deisis, Sibiu, 2002, p. 84.
151
File din istoria Bisericii
TIMIŞOARA-FABRIC, STRĂVECHE VATRĂ DE
ISTORIE, ROMÂNITATE ŞI SPIRITUALITATE
Prot. dr. Ioan Bude
1. REPERE ŞI PREMIERE ISTORICE, ECONOMICE ŞI

RELIGIOASE ROMÂNEŞTI
Dincolo de râul Bega, pe direcţiile est şi nord-est, dinspre

zona Podului Decebal, spre cunoscuta Piaţa Traian, pe la anul 1720,
contele Claude Florimond Merçy d‘Argenteau, primul guvernator
civil şi militar al Timişoarei şi al întregului Banat, în ampla sa acţiune
de refacere a oraşului, a înfiinţat un important cartier, care, din anul
1744, se va numi oficial Fabric (Fabrică)- desigur, de la densitatea
atelierelor şi chiar fabricilor înfiripate încă de pe atunci în această
zonă, fapt ce-i menţine specificul până astăzi. De fapt, contele de
Merçy a sistematizat aici una din cele două suburbii timişorene deja
conturate încă înainte şi din timpul perioadei turceşti (1551-1718):
Palanca Mică- la sud de Castelul Huniazilor şi Palanca Mare, în zona
dintre cetatea propriu-zisă şi actualul teritoriu al Fabricului. În această
suburbie, Palanca Mare (Fabric), a rezidat centrul românismului
urban timişorean, cartierul păstrându-şi în mod consecvent caracterul
tradiţional, cu o viaţă socială, culturală şi spirituală proprie, orientată
pe multiple direcţii. Acest colţ al Timişoarei devenise de timpuriu un
cartier de meşteşugari-patroni, cu ateliere şi angajaţi proprii (calfe şi
ucenici). După anul 1870, unele din atelierele de aici s-au dezvoltat
la dimensiuni industriale, devenind, aşa cum am precizat, veritabile
154
fabrici. Teritoriul suburbiei Fabric este străbătut de braţele Begăi
(Begheiului), a căror ramificare furniza energia necesară numeroaselor
nori de apă de pe firul lor. Bega intră în cartier dinspre est (unde a
luat fiinţă Uzina electrică acţionată hidraulic), pe două albii paralele,
despărţite de o fâşie de pământ, folosită de vechii localnici ca loc de
promenadă, un veritabil „corso“, de la locul stabilit ulterior a fi capul
de linie al tramvaiului cu cai (1869), până la cheul de descărcare a
buştenilor (undeva în spatele cunoscutei băi publice „Neptun“).
Braţul drept al râului Bega fusese amenajat pentru transportul pe apă
al materialului lemnos din zonele împădurite ale Banatului, până la
Timişoara. Dar faima cartierului Fabric se datora - printre altele -
amintitei Uzine electrice, prin care, din anul 1884, Timişoara a devenit
primul oraş european cu străzi iluminate electric, precum şi Fabricii
de bere (1718) şi Fabricii de încălţăminte-marochinărie „Guban“.
Pe firul istoriei, în configuraţia ulterioară a oraşului Timişoara,
se profilează noi repere, inaugurate succesiv: se regularizează astfel
râul Bega, transformat în canal navigabil, care lega Timişoara, prin
Tisa şi Dunăre, cu sistemul fluvial navigabil al Europei Centrale, iar
după 1857, prin extinderea sistemului feroviar, se va edifica şi gara din
cartierul Fabric (Timişoara-Est), inaugurată în anul 1876, modificată
în anul 1897 şi modernizată atât în perioada interbelică, precum şi în
cea de după 1966. Aşa cum ştim, Timişoara a fost unul dintre primele
oraşe ale lumii, în care, transportul în comun se făcea folosindu-se
tramvaiul cu cai, (existent din 1852 doar la New York, iar din 1854
şi la Paris). La inaugurarea acestuia (1869), în Timişoara circulau
21 de asemenea vagoane pe un traseu de 6 km, făcând legătura între
cartierele Iosefin şi Fabric, cu traversarea cartierului Cetate. După
punerea în funcţiune a tramvaiului electric în Bucureşti (1894), al
doilea oraş din ţară dotat cu un asemenea mijloc de transport în
comun, va fi Timişoara (1899). Aşadar, în cartierul Fabric fiinţează de
foarte timpuriu numeroase întreprinderi şi fabrici, dintre care, unele se
remarcă prin longevitatea lor funcţională, cum ar fi: Fabrica de bere,
înfiinţată în 1718, dotată apoi cu o construcţie şi instalaţii proprii în
1765, reconstruită în 1890 şi modernizată succesiv, până în actualitate;
Fabrica de spirt - 1867; Fabrica de cărămizi şi o turnătorie de fier -
155
1890; Fabrica de chibrituri - 1883; Fabrica „Industria Lânii“ - 1906,
şi altele.
Pentru timişorenii dintotdeauna, podurile au reprezentat
repere extrem de importante în stabilirea şi menţinerea legăturilor
intraurbane, de o parte şi de alta a canalului Bega. Între acestea, cele
care suscită un plus de interes şi sunt amplasate în zona Fabricului,
amintim Podul Decebal, care asigură trecerea peste Bega, pe tronsonul
dintre Prefectură şi Parcul Poporului, fiind construit în anul 1908 (după
proiectul inginerului G. Mihailovici) şi reamenajat în anii ‚70; Podul
Traian, construit din metal în locul fostului Pod Huniade şi translatat
pe Bega (1916), până în dreptul actualei străzi Andrei Mureşianu.
Acesta a fost reconstruit din beton armat în perioada interbelică. Un
alt pod, cunoscut iniţial sub denumirea de Podul Dacilor, este situat în
zona Pieţei Badea Cârţan, fiind la început din lemn, apoi din schelet
metalic şi reconstruit în anul 1989, iar pe strada Uzinei, pe actuala
arteră principală de circulaţie care străbate Fabricul, nu departe de
biserica „Sf. Ilie“, se află Podul Breslaşilor.
Dar Timişoara a fost şi încă este cunoscută ca un „oraş al
parcurilor“, înlănţuite de-a lungul canalului Bega. Între acestea,
emblematică este zona numită „Pădurea Verde“ - o veche suprafaţă
împădurită din perimetrul oraşului, cu o întindere iniţială de 737 ha,
marcată pe hartă din anul 1732 şi având în centrul său importantul
Muzeu etnografic al Banatului (Muzeul Satului). Această zonă a fost
amenajată în scopuri cinegetice în anul 1860, devenind pădure de
agrement, din anul 1955. Aici se află Liceul Silvic, cu clădiri datând
din secolul al XVIII-lea, precum şi o cruce-monument, ridicată în
memoria celor 12 luptători anticomunişti, foşti deţinuţi politici,
executaţi la 16 iulie 1949 pe acest loc.
Trecând peste Podul Decebal, spre interiorul Cartierului
Fabric, în dreapta, se întinde Parcul Poporului, amenajat în anul 1862.
Iniţial s-a numit Parcul Coronini, apoi Parcul Regina Maria.
Pe lângă cele enumerate, selectiv, mai sus, Fabricul mai
cuprinde şi alte repere de mare importanţă şi interes social, de dată
mai recentă (de după anul 2000), ca de pildă: Centrul Clinic de
Cardiologie, în incinta căruia funcţionează biserica cu hramul „Sf.
156
Evanghelist Luca“, precum şi Spitalul de boli infecţioase „Victor
Babeş“, care găzduieşte în incinta lui biserica cu hramul „Sf. Mare
Mucenic Mina“, iar în preajma Muzeului Satului Bănăţean, în 1997, a
fost adusă şi reansamblată străvechea biserică din lemn din satul Topla
(protopopiatul Făget), alături de care s-a edificat Casa naţională „Virtus
Romana Rediviva“, destinată manifestărilor culturale şi de educaţie
religioasă. Aceste două obiective constituie nucleul unei noi şi de-
sine-stătătoare parohii, denumită, aşa cum era de aşteptat: Timişoara
- Pădurea Verde. Dar pe lângă această parohie ortodoxă română, care
poartă numele zonei în care s-a înfiinţat, în cuprinsul cartierului mai
există încă alte trei parohii ortodoxe româneşti, denumite generic,
după numele istoric „Fabric“: parohia centrală: Timişoara-Fabric, apoi
Timişoara Fabric-Est şi Timişoara Fabric-Vest.
2. SCURTĂ RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ ASUPRA

VIEŢII BISERICEŞTI A ORTODOCŞILOR ROMÂNI DIN
TIMIŞOARA-FABRIC
Românii care trăiau din vechime în jurul cetăţii Timişoarei, ca

şi cei aduşi mai târziu, de Ioan Corvin, pentru zidirea cetăţii şi pentru
a lupta împotriva turcilor, îşi aveau biserica lor pe teritoriul numit
Palanca Mare, adică Fabricul de mai târziu. Existenţa unui astfel de
locaş de cult este menţionată înainte de anul 1490, dar acesta a ars la
asediul din 1552. Cum însă prin înfiinţarea Patriarhiei de Ipek (1557),
sub a cărei jurisdicţie se afla pe atunci şi Banatul, reşedinţa unui
episcop ortodox la Timişoara, a devenit stabilă, putem afirma că aici,
în mod logic, exista o organizare bisericească şi la nivel parohial, cu
cel puţin o biserică aferentă.
O serie de documente menţionează că, în perioada ocupaţiei
turceşti, anterior anului 1660, în Timişoara, pe lângă patru geamii,
existau şi zece lăcaşuri de cult creştine, dintre care, cu siguranţă, cele
mai multe erau ortodoxe, în jurul cărora, în mod necesar şi logic,
exista şi o organizare parohială. Dintre acestea, două sunt menţionate
ca fiind în Palanca Mare: una la marginea suburbiei, care a deservit
comunitatea până către mijlocul secolului al XVIII-lea, iar alta în
157
centrul cartierului, care a ars în incendiul din 1738. Catastifele cu
evidenţa milelor dintre anii 1660 - 1666, menţionează şi numele unor
preoţi ortodocşi din Timişoara, printre ei fiind şi unul numit Drăgoilă
- evident nume românesc. Pe la anul 1718, pe planul oraşului întocmit
de inginerul cartograf Seutter Mathias, sunt însemnate zece lăcaşuri de
închinare, dintre care numai unul cu semilună, celelalte fiind, desigur,
ortodoxe (eventual 1-2 catolice căci, la timpul respectiv, coloniştii
catolici încă nu erau prea numeroşi). Un alt document din acea vreme,
aminteşte de o biserică „foarte frumoasă“, împodobită cu „un turn
înalt“, pe teritoriul fostei suburbii Palanca Mare, care e posibil să fi
fost catedrală episcopală în timpul stăpânirii turceşti.
Importanţa bisericească a Timişoarei va creşte însă considerabil
după ocuparea oraşului de către austrieci, Timişoara redobândind
statutul de reşedinţă episcopală, odată cu recunoaşterea episcopului
Ioanichie, rămas aici din timpul ocupaţiei turceşti. De atunci, întreaga
Ortodoxie din Imperiu va trece oficial sub jurisdicţia Bisericii Sârbeşti,
până la separarea ierarhică din anul 1864 şi reînfiinţarea vechii
Mitropolii a Ardealului (recunoscută oficial în 1868). Şi tot de atunci,
încep să se producă modificări în structura demografică a Timişoarei
şi a Banatului timişan, prin valurile succesive de colonizări cu etnici
germani, în epocile: carolingiană, tereziană şi iosefină, ori sporadic,
cu etnici maghiari. Dar atât colonizările, cât şi alte presiuni (de
prozelitism) care au grevat asupra comunităţilor româneşti, n-au reuşit
să dizloce populaţia românească şi nici omogenitatea blocului etnic
românesc de aici. Respectiva etapă din istoria bisericească a românilor
ortodocşi timişoreni şi bănăţeni, are specificul ei propriu de organizare
şi la nivel parohial, în sensul că, pe lângă comunităţile formate numai
din credincioşi români, au existat şi comunităţi parohiale mixte,
româno-sârbe, sau de români, macedoneni şi sârbi, cu lăcaşuri de cult
comune, în care slujbele s-au oficiat, iniţial, în limba slavonă, apoi
alternativ: în româneşte şi slavoneşte.
Dar, potrivit unei statistici din anul 1767, în Timişoara, din 12
preoţi (care slujeau în cele 8-9 biserici existente atunci), doar doi erau
născuţi în „Slavonia“, ceilalţi 10 provenind fie din Ţara Românească,
fie din unele sate româneşti din Banat, ori chiar erau născuţi în
158
Timişoara. De remarcat că, în conjunctura istorică deja cunoscută,
până în secolul al XVIII-lea şi în bună măsură şi în următorul,
lăcaşurile ortodoxe ale românilor timişoreni erau totuşi modeste şi,
în ciuda vechimii lor, nu ni s-a păstrat nici o biserică din perioada
medievală, de dinaintea ocupaţiei turceşti. Explicaţia constă în faptul
că, datorită caracterului strategic al cetăţii Timişoarei, diferitele
stăpâniri succesive au construit fortificaţii în detrimentul vechilor
clădiri, iar în planul de sistematizare al Contelui de Merçy, acestea
au fost în mod deliberat distruse spre a face loc altora noi. Numai
după consolidarea unei burghezii româneşti şi cu aportul numeroşilor
negustori macedo-români, va începe acţiunea de zidire a unor lăcaşuri
durabile, din cărămidă, în locul celor anterioare, din lemn. Desigur că,
aşa cum am arătat, aceste biserici deserveau pe toţi ortodocşii din oraş,
indiferent de naţionalitate, potrivit grupării lor comunitare.
În aceste condiţii, parohia situată în actualul cartier Fabric
este păstrătoarea, pe linie istorică, a organizării bisericeşti a românilor
ortodocşi din fosta suburbie Palanca Mare, existentă cu mult înainte,
precum şi în timpul ocupaţiei turceşti. În timpul asediului din 1716,
zona respectivă, cuprinzând circa 2000 de case, a fost dizlocată,
populaţia retrăgându-se pe actualul teritoriu al cartierului Fabric
(denumit astfel din anul 1744). Treptat, aici s-au aşezat şi etnici sârbi
şi colonişti germani. Istoricul Bárány afirmă că în acest areal ar fi
existat o biserică, încă prin 1397, iar, potrvit altor surse documentare,
tot în Palanca Mare ar mai fi fost (încă) o biserică, înainte de anul
1606, construită cu sprijinul românilor macedoneni, stabiliţi aici
ca negustori. Este foarte probabil, după cum am mai spus, ca acest
lăcaş să fi servit drept catedrală pentru ierarhii români care-şi aveau
sediul în cartierul respectiv, precum mitropolitul Neofit (1606-1612),
fiind în acelaşi timp şi biserică a Protopopiatului Ortodox Român al
Timişoarei. Deci, încă din acea vreme, Fabricul era centrul bisericesc
al ortodocşilor români din întreg Banatul timişan. Dar, cum bine
ştim, documentele istorice mai menţionează că, până pe la jumătatea
secolului al XVIII-lea, românii ortodocşi de aici mai aveau o bisericuţă
din lemn, pe câmpul târgului (adică într-un loc mărginaş), care însă
era şubrezită de vreme. De aceea, obştea românească a hotărât să-şi
159
dureze o altă biserică, din zid, chiar în piaţa Fabricului. La ridicarea
ei, au contribuit cu sume considerabile şi câteva familii bogate de
macedo-români, stabiliţi aici.
Această nouă biserică, cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe“,
a fost sfinţită în anul 1746, însă, la cererea comunităţii sârbeşti, ea
a devenit mixtă, astfel încât, serviciile religioase nu numai că nu se
puteau desfăşura în condiţii normale, ci ulterior, partea sârbă şi-a
impus chiar stăpânirea asupra ei. De aceea comunitatea ortodoxă
română a decis din nou să-şi ridice altă biserică. Noua biserică, înălţată
cu purtarea de grijă a preotului paroh şi protopop Vasile Georgevici,
a fost inaugurată şi sfinţită în anul 1826, cu hramul „Sf. Prooroc Ilie
Tesviteanul“. La ea se vor afilia, provizoriu, şi românii din parohia
mixtă româno-sârbă, de la biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe“.
Din nou, însă, partea sârbă a pus stăpânire şi pe acest nou lăcaş,
considerându-l afiliat la biserica adjudecată anterior („Sf. Gheorghe“).
Începând cu anul 1907, aici, ortodocşii aveau, practic, două parohii.
Dar, în anul 1913, biserica inaugurată în 1826, a fost demolată din
raţiuni de sistematizare urbanistică, în locul respectiv înălţându-se o
cruce (în anul 1928). Decizia de demolare a bisericii zidită în 1826, a
fost luată în şedinţa Consiliului Comunal al Timişoarei, prin hotărârea
din 30 iunie 1909, fiind motivată de necesitatea de reglementare a
cursului Begăi şi de construirea unui pod (al Breslaşilor), în cadrul
aceluiaşi proiect. Totodată, Primăria s-a angajat să ofere gratuit terenul
şi să suporte toate cheltuielile aferente construirii unei noi biserici în
locul celei demolate. Zidirea acestei noi biserici a început în luna
mai a anului 1911 şi s-a încheiat în luna iulie 1913, protopop fiind
dr. Traian Putici, iar preot paroh Iosif Matei. Proiectul monumentalei
biserici a fost conceput de arhitectul Ioan Niga, întreaga lucrare fiind
coordonată de inginerul Iosif Ecker ( jr.) . Eforturile de amenajare
interioară au fost continuate, după încheierea zidirii, de protopopul
Ioan Oprea şi de preot dr. Patrichie Ţiucra. O antesfinţire s-a făcut la
5 octombrie 1913, de către protopopul Ioan Oprea. Pictura interioară
a fost executată de renumitul pictor bănăţean Ioan Zaicu, între anii
1911-1913, iar lucrările de sculptură îi aparţin vestitului artist Nistor-
Iosif Bosioc.
160
Sfinţirea propriu-zisă a bisericii s-a făcut la 20 iulie 1914,
de ziua hramului, de către Episcopul Andrei Magieru al Aradului.
De precizat că biserica cu hramul „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul“, a
Parohiei Timişoara-Fabric, este primul edificiu bisericesc timişorean,
în componenţa căruia s-au folosit elemente de arhitectură tradiţionale,
tipice Ţării Româneşti. Şi de precizat iarăşi, că de la inaugurarea ei
din 1913 şi până în anul 1936, biserica „Sf. Prooroc Ilie“ a fost, nu
numai perla arhitecturală a Fabricului, ci şi cea mai de seamă şi cea
mai spaţioasă biserică ortodoxă română din Timişoara, fapt pentru
care a fost considerată drept catedrala oraşului, precum şi centrul
tuturor serbărilor religioase din metropola Banatului, începând cu
slujbele dedicate credincioşilor din parohie şi până la serviciile divine
săvârşite de episcopii Aradului, atunci când soseau la vreo solemnitate
în oraşul de pe Bega. Şi încă mai precizăm, cu titlu de înaltă distincţie
şi onoare, că vreme de peste două secole şi jumătate (1666-1925),
această parohie şi sfintele ei lăcaşuri, au deservit Biserica Ortodoxă
Română a Banatului, fie succesiv, fie concomitent, atât ca sediu şi
centru eparhial cât şi ca sediu protopopesc, slujind cu neprecupeţită
jertfelnicie şi lui Dumnezeu şi neamului.
În momentul de faţă, această biserică se află la ceas aniversar
sărbătorindu-şi centenarul, prilej cu care Îl rugăm pe bunul Dumnezeu
să dăruiască sfinţiţilor ei slujitori şi bunilor ei enoriaşi din vremea de
acum, vrednicia şi biruinţele înaintaşilor lor de odinioară, să-i apere
de suferinţe, de necazuri, de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi şi să-i
păzească întru mulţi şi fericiţi ani !
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
- în ordine cronologică -
1. Cosma, Aurel, ( jr.), Un mic istoric al Bisericii Româneşti din

Timişoara-Fabric (Sf. Ilie), Timişoara, 1926;
2. Ilieşiu, Nicolae, Timişoara. Monografie istorică, Timişoara,

1943;
161
3. Vlăduceanu, Victor, Monument de artă al Ortodoxiei Bănăţene
din Timişoara-Fabric, în Rev. „Mitropolia Banatului“, XI, nr.
1-4, 1961, p. 115-125;
4. Ţintă, Aurel, Colonizările habsburgice în Banat: 1716-1740,

Timişoara, 1970;
5. Cosma, Aurel, ( jr.), Prin Timişoara de altădată, Timişoara,

1977;
6. Suciu, I.D., Monografia Mitropoliei Banatului, Timişoara,

1977;
7. Suciu, I.D.; Niculescu, D.; Ţigu, V., Catedrala Mitropoliei

Banatului, Timişoara, 1979;
8. Petreuţă, Ioan, Monografia Arhiepiscopiei Timişoarei şi

Caransebeşului; (mss.), Vol. 4, Timişoara, 1980;
9. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 3,

Bucureşti, 1981;
10. Griselini, Francesco, Încercare de istorie politică şi naturală

a Banatului Timişoarei. Prefaţă, traducere şi note de Costin
Feneşan, Timişoara, 1984;
11. Cuţara, Alexandru, Timişoara. Monografie artistică. Temesvar

Bild-Kunst Monographie, trad. de Eleonora Pascu, Timişoara,
1998;
12. Munteanu, Ioan; Munteanu, Rodica, Timişoara. Monografie,

Timişoara, 2002;
13. Munteanu, Ioan, Banatul istoric (1867-1918), Vol. I, Timişoara,

2006;
14. Negrescu, Marlen; Pura, Dan, Navigaţia pe Bega. Secvenţe

istorice, Timişoara, 2006;
162
15. Haţegan, Ioan, Prin Timişoara de odinioară, Vol. I, Timişoara,
2006;
16. Bude, Ioan, Din istoricul parohiilor ortodoxe române timişorene,
Timişoara, 2007;
17. Idem, Timişoara-“Oraşul intern“. Restituiri documentare
bisericeşti, Timişoara, 2010;
18. Haţegan, Ioan, Premiere şi priorităţi timişorene, Vol. II,
Timişoara, 2010;
19. Calendarul Arhiepiscopiei Timişoarei, (almanah), Timişoara,
2011;
20. Bude, Ioan, Repere religioase ortodoxe române timişorene, Ed.
a II-a, Timişoara, 2012.
163
PILDĂ DE CREDINŢĂ ŞI RECUNOŞTIINŢĂ
Preot dr. Adrian Carebia
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât

proclamarea anului 2014 ca An comemorativ al Sfinţilor Martiri
Brâncoveni în Patriarhia Română, datorită faptului că anul acesta la
data de 15 august, se împlinesc 300 de ani de la moartea mucenicească
la Constantinopol a voievodului Ţării Româneşti, Constantin
Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei
- şi cu ginerele său, visternicul Ianache Văcărescu, una din cele mai
cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României.
Având rădăcini voievodale, tânărul Constantin era boier
după tată din neamul lui Matei Basarab. Născut în anul 1654, în
satul Brâncoveni, din fostul judeţ Romanaţi, şi rămas orfan de tată la
numai un an din viaţă, a fost crescut de mama sa în casele părinteşti
din Bucureşti, din apropierea Curţii Domneşti. Rămâne singurul fiu
în urma morţii celor doi fraţi ai lui şi, totodată, devine moştenitorul
întregii averi părinteşti. Îşi întemeiază familia alături de doamna
Marica, nepoata lui Antonie-Vodă din Popeşti. Nepot al domnitorului
Şerban Cantacuzino, predecesorul său la tronul Ţării Româneşti,
Constantin devine prezent în viaţa de la Curte înaintând treptat în
ierarhia boierească. Om de încredere al lui Şerban-Vodă, îndeplineşte
diferite misiuni cu caracter politico-religios. Una dintre acestea viza,
după cum afirmă cronicarii vremii, apărarea intereselor religioase
ale românilor din Transilvania. Datorită intervenţiei sale în calitate
de ambasador, românii transilvăneni, vânaţi de pericolul Uniaţiei, ce
prindea contur, devin liberi în a-şi păstra credinţa străbună. Totodată,
Curtea Imperială, pentru a garanta îndeplinirea promisiunii, îl
eliberează pe mitropolitul Sava Brancovici.
164
După ungerea ca voievod al Ţării Româneşti, Constantin
Brâncoveanu nu a uitat că înainte de toate este creştin. Această
calitate a păstrat-o, preţuit-o şi valorificat-o întreaga viaţă. Nu a avut
înclinaţii pentru obţinerea domniei, ci, dimpotrivă, asemenea marilor
Părinţi ai Ortodoxiei care fugeau de preoţie, nici Constantin nu dorea
cu orice preţ acest jug al conducerii celorlalţi. Datorită stăruinţelor
sfatului de obşte al ţării, acceptă această numire în anul 1688. Punând
început bun domniei sale, ctitoreşte mănăstirea Hurezi din Oltenia,
ce va deveni simbolul şi etalonul artei brâncoveneşti. Pacea de
care s-a bucurat pentru scurtă vreme este răvăşită de luptele dintre
turci şi imperiali ce constituiau o ameninţare serioasă pentru Ţara
Românească. Drept urmare, are loc lupta de la Zărneşti din 21 august
1690, soldată cu victoria românilor asupra austriecilor, bătălie ce
va fi catalogată de cronicari ca una în care voievodul s-a dovedit un
deosebit strateg. Cu trecerea anilor, Constantin atrage atenţia asupra
sa în mod pozitiv, fiindu-i recunoscute abilităţile sale diplomatice şi
politice prin primirea unor titluri şi diplome. Astfel, în 1679, primeşte
diploma de nobil ardelean, conte al Ungariei, precum şi titlul de prinţ
al Sfântului Imperiu, alături de fiul său, titlu cunoscut sub numele
de „Illustrissimus“. Datorită primirii acestor titluri, dar mai ales
al celui de conte al Ungariei, Poarta Otomană avea să-l dojenească
aspru pe Constantin. De aceea, pe fondul reluării luptelor dintre turci
şi austrieci, românii trebuiau să contribuie consistent, din punct de
vedere financiar, în favoarea turcilor. Prins la mijloc atât de turci, dar
şi de austrieci, Constantin credea într-o posibilă alianţă cu Rusia, ţară
ortodoxă prin excelenţă. Pentru a-şi împlini acest gând, marele comis
Gheorghe Castriotul este trimis la Moscova în 1697. Nu a fost vorba de
o trădare din partea voievodului român, ci se lua în calcul o eventuală
alianţă doar în cazul în care otomanii nu îşi respectau promisiunile
făcute la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Haraciul
anual datorat Porţii trebuia achitat, însă posibilităţile financiare erau
reduse drastic din cauza războiului amintit dintre turci şi austrieci. În
1699, Brâncoveanu trimite o delegaţie prin care solicită marelui vizir
scutirea dărilor pe o perioadă de doi ani, întrucât aceasta fusese plătită
în avans, prin cheltuielile implicate de războaiele purtate de turci pe
165
teritoriul ţării sale. Este acceptată această propunere şi, totodată, i se
acordă voievodului, de către sultan, „domnia pe viaţă“. Bucuria acestui
moment durează însă doar până în 1703, când Constantin va fi chemat
la Adrianopol. Această chemare presupunea tacit plata consistentă a
dărilor în funcţie de schimbările politice de la Poartă.
Pe fondul greutăţilor externe amintite, ca şi cum nu era de ajuns,
politica internă se destabilizează din cauza adâncirii conflictului dintre
domn şi gruparea boierească a Cantacuzinilor, ce urmărea înlăturarea
lui Constantin de la tron. Aşteptând rezultatul luptei dintre turci şi
ruşii aliaţi cu moldovenii din 1711, voievodul Constantin va fi trădat
de către însuşi comandantul armatei sale, Toma Cantacuzino, care a
părăsit în mod tainic tabăra de la Albeşti - Urlaţi, trecând de partea
ruşilor, acuzându-l pe Constantin de trădarea ţarului Rusiei. Turcii vor
specula acest gest ce va complica sfârşitul tragic al voievodului. Anul
1714, prin martiriul familiei voievodului Constantin Brâncoveanu
a rămas în istoria Europei unul dureros pentru întreaga creştinătate.
Brâncoveanu a fost acuzat de trădare faţă de Poartă şi, drept urmare,
trebuia să fie dus la Constantinopol alături de întreaga sa familie.
S-au luat măsuri după acest eveniment de a izola întreaga familie
domnească. Vodă Brâncoveanu avea să întâmpine cu demnitate şi
tristeţe marea încercare a vieţii, lucru consemnat în ultima scrisoare
pe care a adresat-o Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara chiar
la 25 martie 1714 (la Praznicul Bunei Vestiri): ,,ieri, la 24 ale acestei
luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a
adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă
la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte
că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că
a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată
că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne
ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi
nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa”.
Constantin Brâncoveanu a fost aruncat în tenebroasa închisoare
Edicule, a celor şapte turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape
trei luni. Suferinţele au continuat şi după mutarea la închisoarea
Bostangi Basa, destinată demnitarilor turci. La torturile nesfârşite se
166
adăugau şi pârele din ţară, ale Cantacuzinilor, ce alimentau lăcomia
turcilor, care considerau că domnitorul, supranumit de ei “Altân Bei”
(Prinţul Aurului), ar poseda averi fabuloase.
La 15 august 1714, la Praznicul Adormirii Maicii Domnului,
dreptcredinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu împlinea 60
de ani şi sărbătorea 40 de ani de căsnicie. A fost scos din temniţă,
dimpreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache şi duşi la locul numit Ialy
Chisc, unde şi-au primit cununile muceniciei.
Andrea Memmo, plenipotenţiarul Veneţiei la Înalta Poartă,
descrie într-un răvaş emoţionant momentul mazilirii: ,,duminică, 15
august, de dimineaţă, s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei,
tuturor fiilor lui şi al unui boier care îi era vistier. Iată cum s-a făcut:
încă de dimineaţă Sultanul Ahmed se puse într-un caiac împărătesc şi
veni la Serai, pe canalul Mării Negre, în faţa căreia era o piaţă unde a
adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru baieţi ai lui şi pe vistierul
Văcărescu. I-au pus în genunchi unul lângă altul, la o oarecare
depărtare. Un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat
făcându-i haini. Apoi li se deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte
de a se ridica securea deasupra capului, au fost întrebaţi de voiesc
să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă
al Brâncoveanului răsună şi zice înspăimântat de această însultă:
«Fiii mei! Iată toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut; să nu ne
pierdem însă sufletele! Staţi tari şi bărbăteşti, dragii mei, şi nu băgaţi
în seamă moartea. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat
pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare întru aceasta
şi nu vă mişcaţi, nici vă clătinaţi în credinţa cea pravoslavnică!». La
aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie
capetele. Gâdele înfiorător ridică securea şi capul marelui vistiernic
Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi începu cu uciderea copiilor,
începând cu cel mai mare. Când gâdele ridică securea la capul celui
mai tânăr dintre copii, Mateiaş, numai de 12 ani, acesta se îngrozi de
spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii săi şi de la
Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc.
Însă părintele său, domnul Brâncoveanu, al cărui cap a cazut la urmă,
înfruntă pe fiul său şi zise: «Mai bine să mori în legea creştinească
167
decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi
câţiva ani mai mult pe pământ». Copilaşul ascultă, ridică capul şi
cu glas îngeresc zise gâdelui: «Vreau să mor creştin! Loveşte!». În
urmă ucise şi pe Brâncoveanu. O, Doamne, Doamne, până-mi tremură
când scriu execuţia ce am văzut şi mă întreb: putut-a fi de faţă cineva
şi să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr, tinerel,
rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropie de al
părintelui, părând a-l îmbrăţişa!”.
Trupurile mucenicilor au fost aruncate în apele Bosforului,
iar capetele lor au fost purtate triumfal în suliţe pe străzile
Constantinopolului, după care au fost expuse la poarta Seraiului şi
apoi aruncate şi ele în mare. Câţiva creştini evlavioşi au cules din
valurile mării rămăşiţele pământeşti ale Brâncovenilor şi, în taină, le-
au îngropat în biserica Mănăstirii Panaghia Camariotissa de pe Insula
Halki, zidită de împăratul Ioan al II-lea Paleologul şi refăcută de
Sfântul Constantin Brâncoveanu
Soţia domnitorului, Maria, şi ceilalţi membri ai familiei rămaşi
în viaţă au rămas, închişi, la Constantinopol, până în martie 1715, fiind
apoi exilaţi la Kutai, pe ţărmul răsăritean al Mării Negre, până în 1716.
Atunci au fost eliberaţi şi au putut reveni în Ţara Românească. În anul
1720, doamna Maria a adus în ţară osemintele muceniceşti ale soţului
său, acestea fiind înmormântate în Biserica Sf. Gheorghe Nou din
Bucureşti.
Mormântul a fost acoperit de o placă de marmoră albă, fără
nume, iar identificarea s-a făcut după descoperirea, în 1914, a unei
candele de argint cu înscripţia: “Aici odihnesc oasele fericitului Domn,
Io, Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod”. Cronica vremii ni-l
descrie pe Brâncoveanu ca un “Domn pravoslavnic, cu dragoste si
râvnă creştină. Credinţa, acest sentiment sublim, i-a călăuzit întreaga
viaţă şi i-a fost sprijinul cel mai puternic în ceasul crâncen al morţii. El
a lasat în sufletul poporului amintirea unui domn creştin bun şi drept,
iar în artă operele create în epoca sa arată că deasupra suferinţelor
zilnice şi a pericolelor neîntrerupte, gândul lui ştia să se elibereze şi
să urce la Dumnezeu, purtat de aripile curate ale credinţei“. La două
secole de la moartea sa martirică, la 15 august 1914, mitopolitul primat
168
dr. Conon Arămescu a săvârşit primul parastas oficial la mormântul
voievodului. A doua pomenire oficială s-a făcut la 21 mai 1934, când
sicriul cu moaştele sale a fost depus în catedrala patriarhală, iar dr.
Miron Cristea, patriarhul de atunci, a săvârşit un parastas în prezenţa
Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a familiei regale. A treia
comemorare oficială a avut loc la 29 octombrie 1988 - la împlinirea a
trei secole de la urcarea sa pe tron – printr-o slujbă de pomenire oficiată
de ierarhi şi preoţi în frunte cu regretatul Patriarh Teoctist. La 20 iunie
1992 Biserica Ortodoxa Română a canonizat pe Martirii Brâncoveni,
trecându-i în rândul sfinţilor, stabilindu-le zi de pomenire la 16 uugust
(pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului). În
zilele de 15-16 august 1992 au avut loc la Bucuresti si Hurezi-Vâlcea
ceremoniile proclamării canonizărilor Sfinţilor Martiri Brâncoveni,
în prezenţa membrilor Sfântului Sinod şi a mii de credincioşi, care
şi-au exprimat respectul şi recunoştinţa pentru singurul domnitor
român care a preferat moartea martirică faţă de alternativa trecerii la
mahomedanism.
Pe lângă exemplul vieţii sale mărturisitoare, Constantin
Brâncoveanu a lăsat un tezaur însemnat mai ales din punct de vedere
cultural. În primul rând, a statornicit un stil bisericesc arhitectonic ce
îi poartă cu mândrie numele, stil identificat cu gustul românesc pentru
frumos. Bijuteriile sale arhitectonice bisericeşti, dintre care Mănăstirea
Hurezi, catalogată drept capodoperă a arhitecturii româneşti, Biserica
„Sfântul Gheorghe - Nou“ din Bucureşti, precum şi construcţiile
civile (domeniul Mogoşoaia) atestă apropierea şi trăirea, precum şi
exprimarea vie a unei personalităţi profund angajate în viaţa culturală
şi bisericească.
Prin toate acestea, Constantin Brâncoveanu a arătat că întreaga
sa viaţa a fost marcată de trăirea creştinească, stare redată într-una
din poeziile populare ale românilor, culese de Vasile Alecsandri, ce
sintetizează în versuri credinţa străbună a marelui voievod: „Câini
turbaţi, turci, liftă rea/ De-ţi mânca şi carnea mea/ Să ştiţi c-au murit
creştin/ Brâncoveanu Constantin.“ Constantin Brâncoveanu a domnit
peste un sfert de veac, marcând istoria neamului si a Bisericii prin
numeroase ctitorii ocrotind cultura, şi apărând Ortodoxia pe pământ
românesc şi străin.
169
Creatorul unei epoci distincte, atât pe linie politică dar şi
bisericească, Constantin Brâncoveanu reprezintă un punct luminos în
şirul voievozilor români. Un important punct de reper al domniei sale a
fost acela al practicării unei diplomaţii de excepţie, precum şi accentul
deosebit pus pe stabilirea relaţiilor personale cu marii conducători
ai perioadei sale. În amintirea posterităţii, figura lui Constantin
Brâncoveanu s-a detaşat şi ca o personalitate aparte în domeniul
ocrotirii artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o
înflorire deosebită, dar şi prin marile sale merite pe tărîmul politico-
diplomatic. El s-a menţinut în scaunul Ţării Româneşti aproape 26 de
ani - stabilitate nemaiîntîlnită din vremea lui Matei Basarab – datorită
cumpătării, chibzuinţei şi rolului în care a înţeles să-şi îndeplinească
menirea, într-o perioadă de mare restrişte şi tulburări în acest colţ al
continentului european. După cum a relevat atît de inspirat marele
istoric român Nicolae Iorga, „Brâncoveanu a izbutit să păstreze nu
numai Ţara Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup politic,
ca suflet românesc, timp de mai bine de un sfert de veac”.
Mergând pe linia marilor conducători ai neamului românesc,
alături de Ştefan cel Mare şi Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu
şi cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi
Ianache sfetnicul, ginerele său, au marcat profund viaţa societăţii
româneşti - datorită credinţei lor puternice de care nu s-au despărţit nici
în faţa morţii - şi preocupărilor culturale de la curtea domnească din
timpul lor, motiv pentru care merită veşnica recunoştinţă a urmaşilor.
Bibliografie
1. Bărbulescu M., Deletant D., Hitchins K, . Papacostea, Istoria

României, Editura Corint, Bucureşti, 2007
2. Cernovodeanu, Paul, Constantiniu Florin (redactori
coordonatori) - Constantin Brâncoveanu. Studii, Editura
Academiei, Bucureşti, 1989
3. Ionescu Ştefan, P. I. Panait, Constantin Vodă Brâncoveanu.
Viaţa-Domnia-Epoca, Bucureşti, 1969
170
4. Iorga Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a
Românilor, Tipografia ,,Neamul Românesc“, Vălenii de Munte,
1908
5. Idem, Istoria Românilor, vol.II, ediţia a II-a, Bucureşti, 1936
6. Idem, Viaţa şi domnia lui Constantin vodă Brâncoveanu,
Bucureşti, 1914
7. Stoicescu Nicolae, Dicţionar al marilor dregători din Ţara
Românească şi Moldova. Sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971
8. Popescu, F., Ctitorii Brâncoveneşti, Editura Bibliotheca,
Târgovişte, 2004
9. Radu Şt. Ciobanu, Pe urmele stolnicului Constantin
Cantacuzino, Bucureşti, 1982
10. Theodorescu Răzvan, Civilizaţia românilor între medieval şi
modern. Orizontul imaginii (1550-1800), Editura Meridiane,
Bucureşti, 1987
171
Evocarea unui mare canonist român
Teodor-Călin Baba
Liviu Stan s-a născut la 11 iulie 1910 în comuna Socet, judeţul

Hunedoara. Şcoala primară a urmat-o în Hunedoara şi Deva, în anii
1916-1920, iar apoi a urmat liceul la Deva şi Lugoj între anii 1920-
1928. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Teologie
din Cernăuţi, urmând la curs cei patru ani de studii. A obţinut titlul
de licenţiat în teologie în iunie 1932. În anii 1930-1932 a frecventat
şi cursurile anului I şi II la Facultatea de Drept. A întrerupt, însă,
cursurile acestei Facultăţi, întrucât în toamna anului 1932 a plecat la
Atena pentru studii de specializare în disciplina Dreptului Bisericesc.
La Atena a rămas doi ani, frecventând apoi, câte un an sau câte un
semestru până în 1937, la Varşovia, Roma, Mtinchen, Viena şi Praga.
în toamna anului 1936 a susţinut teza de doctorat la Facultatea
de Teologie din Cernăuţi, obţinând titlul de doctor în teologie, cu
calificativul „magna cum laude“1.
Înapoindu-se în ţară, la 1 septembrie 1937 a fost numit profesor
suplinitor la Catedra de Drept Bisericesc de la Academia Teologică
din Sibiu. Fiind apoi numit cu titlu provizoriu şi cu titlu definitiv, a
funcţionat la această Catedră până la 2 decembrie 1948, când a fost
transferat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la Catedra de
„Drept Canonic şi Administraţie Bisericească“. între anii 1938-1944,
a suplinit şi catedra de Teologie Fundamentală la Academia Teologică
din Sibiu. La Facultatea de Teologie din Bucureşti - transformată la
1 Iorgu Ivan, Prof. Pr. Dr. Liviu Stan, în „Studii Teologice“, seria a II-a, an XXXIV
(1982), nr. 1-2, p. 97
172
sfârşitul lunii ianuarie 1949 în Institut Teologic de grad Universitar -
profesorul Liviu Stan a funcţionat neîntrerupt până la 1 august 1972,
când s-a pensionat, la cerere. Ar fi putut funcţiona în continuare ca
profesor consultant - cum i se aprobase - însă starea sănătăţii nu
i-a îngăduit. El a rămas totuşi la Institutul Teologic din Bucureşti,
până aproape de stingerea sa din viaţă, în calitate de coordonator şi
îndrumător ştiinţific pentru doctorat, la specialitatea Drept Bisericesc
şi Administraţie2.
De asemenea, trebuie să menţionăm faptul că Prof. Liviu
Stan a fost delegat al Bisericii Ortodoxe Române la prima Conferinţă
panortodoxă de la Rhodos (1961), la a patra Conferinţă panortodoxă
de la Chambesy (1968), la a patra Adunare generală a Consiliului
Ecumenic al Bisericilor de la Uppsala (1968) şi la alte întruniri
interortodoxe sau intercreştine. Nu în ultimul rând, menţionăm şi
faptul că Liviu Stan a conferenţiat la diferite Facultăţi de Teologie din
Grecia şi Germania3.
A încetat din viaţă la data de 1 aprilie 1973, după o activitate
didactică în învăţământul superior, la aceeaşi disciplină, mai bine de
35 de ani.
Paralel cu activitatea didactică, din anul 1945 a îndeplinit
şi funcţii administrative care i-au solicitat eforturi care s-au resimţit
asupra organismului său rezistent, slăbindu-l şi cuprinzându-1 prea
devreme.
Profesorul Liviu Stan a lăsat totuşi o operă teologică şi
canonică impresionantă, ca volum şi calitate, ce presupune nu numai
o pregătire temeinică, ci şi o putere de muncă excepţională. A fost
declarat „doctor honoris causa“ al Facultăţii de Teologie din Tesalonic.
Pe tărâm publicistic, Pr. Prof. Liviu Stan a adus însemnate
contribuţii, prin elaborarea unor lucrări, studii şi articole de mare
valoare, atât pentru teologia ortodoxă română în general, cât mai ales
pentru disciplina Dreptului Bisericesc, legând această osteneală a
sa de nevoile concrete ale vieţii bisericeşti şi ale societăţii în cadrul
2 ***, Preotul Profesor Liviu Stan, în „Biserica Ortodoxă Română“, an XCI (1973),
nr. 3-5, p. 479
3 Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a II-a, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 2002, p. 448-449
173
căreia Biserica îşi desfăşoară activitatea. Numeroase probleme în
legătură cu organizarea Bisericii Ortodoxe Române, cu legiuirile ei
vechi şi noi, cu raporturile ei actuale, cu Statul, încadrează strădaniile
cărturăreşti ale Pr. Prof. Liviu Stan, într-o reţea de preocupări faţă de
lucrarea Bisericii. A susţinut, adâncit şi justificat punctul de vedere
ortodox în tratarea tuturor problemelor pe care le-a abordat în scrisul
său, afirmându-1 cu temeiuri nerevelate până la vremea sa4.
A publicat în toate revistele Bisericii Ortodoxe Române un
număr de peste 100 de studii şi articole, cu cele mai variate teme
dogmatice, istorice şi canonice de actualitate. Principiile canonice
fundamentale, cu o împărţire proprie, evidenţiind în primul rând pe
cele cu fond dogmatic - care trebuie, deci, respectate de către toate
Bisericile Ortodoxe autocefale în organizarea pe care şi-o dau - apoi pe
cele cu fond dogmatic şi juridic şi - în a treia categorie - pe cele numai
cu fond juridic, care pot fi adaptate de către Bisericile particulare,
după nevoile proprii, fără a contraveni însă spiritului general canonic
- au format preocupări stăruitoare în activitatea profesorului Liviu
Stan. îndeosebi, principiile autocefaliei şi autonomiei - şi, în legătură
cu acestea „diaspora ortodoxă“ - au fost tratate dezvoltat, prin studii
publicate în toate revistele noastre bisericeşti, pentru o cât mai largă
popularizare a învăţăturii Bisericii Ortodoxe asupra acestor teme, care
figurează între cele dintâi asupra cărora va avea să se pronunţe viitorul
sinod ecumenic ortodox. O contribuţie deosebită a avut Prof. Liviu
Stan şi în formarea atmosferei favorabile canonizării, de către Sfântul
Sinod al Bisericii noastre, a unor sfinţi români, care erau cinstiţi ca
atare în evlavia credincioşilor ortodocşi români5.
Pe lângă îndelungata şi temeinica sa pregătire informativă în
specialitate, agonisită în perioada studiilor sale din ţară şi străinătate,
Pr. Prof. Liviu Stan a dispus şi de un preţios instrument de lucru şi
cercetare, anume cunoaşterea perfectă a limbilor clasice şi a mai
multor limbi moderne (franceza, germana, italiana, greaca modernă,
poloneza, sârba, ceha, bulgara şi maghiara) care i-au înlesnit şi i-au
uşurat munca de informaţie ştiinţifică. Totodată a întreţinut o strânsă
4 Iorgu Ivan, op. cit., p. 98
5 Ibidem
174
corespondenţă şi legături cu colegii săi de specialitate din străinătate,
fapt care i-a dat întotdeauna prilejul să fie bine informat asupra
problemelor, preocupărilor şi a proiectelor canoniştilor ortodocşi şi
asupra realizărilor lor mai importante6.
Toate aceste calităţi au făcut din Pr. Prof. Liviu Stan unul
din cei mai buni cunoscători ai situaţiei actuale din sânul diferitelor
Biserici Ortodoxe şi bun cunoscător al situaţiei juridice a diferitelor
confesiuni creştine, din ţara noastră, precum şi a raporturilor lor cu
statul, merite care au atras după sine acordarea titlului de „doctor
honoris causa”, oferit de unele instituţii superioare de învăţământ
teologic din străinătate.
6 ***, Preotul Profesor Liviu Stan, p. 479

175
MIRCEA ELIADE - ISTORIC AL RELIGIILOR
Preot dr. Valentin Bugariu
Introducere
Figura enciclopedică a lui Mircea Eliade e deja impusă atât

în literatură, prin creaţiile din acest domeniu fiind un deschizător
de drumuri al prozei fantastice, dar după opinia criticului George
Călinescu creator al scrierilor exotice din literatura română.
Ceea ce l-a consacrat definitiv în istoria culturii europene şi
de peste Ocean a fost preocuparea predilectă pentru istoria religiilor
lumii. Ramură a Teologiei, studiul sistematic al istoriei şi filozofiei
religiilor s-a impus prin activitatea erudiţilor teologi Emilian Vasilescu
şi Remus Rus.
Coordonatele activităţii de istoric al religiilor sunt împărţite în
două direcţii:
• didactică la Universitatea din Bucureşti, Paris, Chicago,
conferinţe ţinute la Bucureşti, Roma, Padova, Strasbourg, München,
Feribourg, Chicago.1
• ştiinţifică prin apariţia în limba franceză a lucrărilor de
specialitate: Tehnica despre Yoga (1948), Tratatul de istorie a religiilor
(1949), Mitul eternei reîntoarceri (1949), Şamanismul şi tehnicile de
extaz arhaice (1951), Yoga. Nemurire şi libertate (1954), Naşterea
mistică. Eseu despre câteva tipuri de iniţiere (1959), Aspecte ale
mitului (1963), Sacrul şi profanul (1965), Nostalgia originii (1970),
De la Zalmoxis la Gengis-Han (1970), Religiile australiene (1972),
1 Ioan Octavian Rudeanu, Mircea Eliade, istoric al religiilor, în ,,Studii Teologice”,
2003, nr. 3-4, p. 166. (Se va prescurta în continuare Mircea Eliade, istoric…).
176
Ocultism şi mode culturale (1978), Istoria Ideilor şi Credinţelor
Religioase (1976, 1979, 1983). A rămas în lucru al IV-lea volum
De la decouverte du <<bon sauvage>> aux theologie atheistes
contemplaines.
Din enumerarea lucrărilor observăm lesne că Mircea Eliade
s-a ocupat de problema religioasă din dublul ei aspect: sistematic şi de
istorie al fenomenului religios.
Modul de lucru al savantului român:
Din mărturiile autorului vedem truda acestuia de a impune

studiul religiilor ca materie în învăţământul filosofic superior
bucureştean prin întocmirea primelor cursuri universitare în
domeniu: Problema răului şi a mântuirii în istoria religiilor, seminar
Disoluţia conceptului de cauzalitate în logica budistă medievală
(1934)2, Upanişadele şi Buddhismul (1935), Istoria Buddhismului
(1938)3 .
În ceea ce priveşte modul de informare şi stocare al informaţiilor,
era în prima perioadă lectura deprinzând pentru acest lucru, limbiile:
franceză, engleză, italiană în care au apărut monografiile de specialitate,
apoi studii la Roma, Paris, Londra, Oxford şi Berlin; călătoria din
India pentru a observa ,,la cald” manifestările religioase, dar şi studiul
limbiilor orientale: ebraica, tibetana, japoneza şi sanscrita.
Avem o astfel de mărturie în ceea ce priveşte învăţarea limbiilor
străine şi rezultatul acestui efort: ,,Admirabilul meu student J. O. mă
întreabă astăzi cum se poate învăţa repede limba sanscrită. Îi spun:
aşezându-te în fiecare dimineaţă la birou şi studiind, douăsprezece-
şaisprezece ore pe zi, numai sanscrita (Pentru igienă, lungi plimbări,
dimineţile şi serile). După patru-cinci luni, ai dreptul să citeşti şi
altceva; deşi ar fi preferabil să citeşti numai lucrări în legătură cu
istoria sau cultura indiană. Aşa am făcut şi eu, în primul an, la Calcutta,
2 Mircea Eliade, Memorii 1907-1960, ediţie îngrijită, revăzută şi indice de Mircea
Handoca, Editura Humanitas, Bucureşti 2004, p. 273-274. (Se va prescurta în
continuare Memorii…).
3 Ioan Octavian Rudeanu, Mircea Eliade, iatoric…,, p. 166.
177
adaug cu oarecare melancolie (căci, de câtva timp, mă simt detaşat de
pasiunea tinereţii mele)”4.
Eşecul neînvăţării limbiilor orientale l-a determinat pe
Eliade să rămână un istoric general al religiilor, aplecându-se asupra
etnologiei şi folclorului religiilor prezentate: ,,Mi-am dat seama că nu
sunt înzestrat, (...) cu o <<memorie fotografică>>; inutil să studiez
tibetana, chineza, japoneza, pentru că studiile acestea mi-ar fi luat
zece-cincisprezece ani. Am renunţat şi m-am mulţumit cu istoria
religiilor, etnologia şi folclorul…”5.
Religiosul. Sacrul şi Profanul
Cercetând lucrarea lui Rudolf Otto, Sacrul vedem că este o

categorie a priori compusă din elemente raţionale şi iraţionale. Ideile
raţionale sunt: absolutul, desăvârşirea, entitatea, valoarea obiectivă
şi obiectiv obligatorie a binelui. Idei iraţionale: numinosul imanent
(formele arhaice ale credinţei n.n)6.
Comentând spusele lui Otto, eruditul etnolog, Ioan Viorel
Boldureanu circumscrie religiosul, sacrului şi apoi îl împarte în două
unităţi: Magicul cu acces la formele arhaice de credinţă şi Misticul, cu
aspiraţie la Transcendenţă7.
Magia nu e folosită pentru scopuri practice cotidiene. Ea este
destinată unor înalte idealuri, pentru acţiuni temerare: ,,Să luăm unul
dintre exemplele cele mai obişnuite din conduita creştinului practicant
al zilelor noastre. Trecând prin faţa bisericii, prin faţa unei troiţe, a
unei cruci, el îşi face semnul crucii; în momentul în care gândeşte ceva
de felul <<Doamne ajută-mi>>, dar mai ales dacă o şi rosteşte, dând
glas gândului, el induce, (respectiv exaltă) <<componenta>> magică
într-un act cu cadru şi motivaţie iniţial religioase”8.
4 Mircea Eliade, Jurnal (1970-1985), Editura Humanitas, Bucureşti 2004, p. 50. (Se
va prescurta în continuare Jurnal…).
5 Mircea Eliade, op. cit., p. 198-199.
6 Rudolf Otto, Sacrul, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1992, p. 141-143.
7 Ioan Viorel Boldureanu, Antropologie culturală, Tipografia Universităţii de Vest,
Timişoara 1997, p. 11.
8 Ioan Viorel Boldureanu, op. cit., p. 12-13.
178
Misticul din acelaşi gest presupune împărtăşirea credinţei prin
crucifix, apelând la esenţa divină, mântuitoare sălăşluită în cruce.
Pentru Mircea Eliade, sacrul se opune profanului: ,,Toate
definiţiile, date până în prezent fenomenului religios prezintă o
trăsătură comună: fiecare definiţie opune, în felul său, sacrul şi viaţa
religioasă profanului şi vieţii laice. Dar dificultăţile apar când trebuie
delimitată sfera noţiunii de <<sacru>>. Dificultăţi de ordin teoretic,
însă şi de ordin practic [...]. Căci e vorba de rituri, de forme divine, de
obiecte sacre şi venerate, de simboluri, de cosmologii, de teleogumene,
de oameni consacraţi, de animale, de plante, de locuri sacre etc. [...].
Ne aflăm în prezenţa unui material documentar imens şi eterocolit...”9.
Citind opera lui Eliade este lesne de observat atracţia
cercetătorului pentru partea magică, pentru religiile din prima etapă
de dezvoltare fie orientale, fie australiene. Însuşi mărturiseşte acest
lucru: ,,Sunt mulţi ani de când mă pasionează (mă fascinează),
problema sudiului religiilor preistorice. Evident, nu dispuneam decât
de câteva obiecte (oase, sepulturi, arme etc.) şi, destul de târziu, de
câteva semne şi desene. Cum îmi place să le calific: <<documente>>,
dar caracterizate de o <<opacitate semantică>>. Şi totuşi, chiar cel
mai neînsemnat obiect, cele mai banale semne (spirale, linii, puncte)
au o semnificaţie precisă, se integrează într-un limbaj. [...]. Termin
corecturile şi indexul la Australian Religious: An Introduction
[...]. Cărţulia aceasta e doar un fragment dintr-o istorie a religiilor
primitive, pe care am început-o acum vreo cincisprezece ani. Dar
în afară de Australia n-am apucat să redactez -decât câteva capitole
despre religiile triburilor sud-americane. Restul -materiale despre
America de Nord, Africa, Oceania, Asia Septentrionară- zace în
dosare. Mă întreb uneori de ce mai păstrez aceste sute de pagini şi
mii de fişe, care îngălbenesc şi se prăfuiesc în rafturile bibliotecii.
Dar, de câte ori eram gata să le incinerez, îmi spuneam că poate voi
mai ţine cursuri despre religiile primitive - şi atunci îmi vor fi de
folos”10.
9 Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, trad. Mariana Noica, Editura Humanitas,
Bucureşti 2005, p. 21-22.
10 Mircea Eliade, Jurnal…, p. 83-84.
179
Tot din aceeaşi mărturie aflăm cât este îndepărtat de latura
mistică a religiozităţii: ,,Dacă aş fi avut vocaţie mistică probabil că aş
fi dorit -şi aş fi încercat- să devin sfânt. Dar, în pofida afirmaţiilor atâtor
prieteni şi duşmani, nu aveam vocaţie mistică. (Şi Cioran a înţeles
asta foarte bine când, prin 1935-1936, recenzând Huliganii, a spus că,
dacă ar fi avut un dram de misticism, romanul pe care-l scrisesem ar fi
putut egala romanele lui Dostoievski). Într-un anumit sens, eram mai
apropiat de <<magie>> decât de mistică”11.
Homo religiosus
În centrul antropologiei creştine a lui Mircea Eliade stă

conceptul de homo religiosus. Un astfel de om trăieşte din cele mai
vechi stadii de cultură şi până astăzi. Efortul uman de a afla de ce
există ceva, şi nu nimicul a dus la constituirea a ceea ce Eliade numeşte
ontologia arhaică sau pragmatică. Conform principiilor ontologiei
arhaice, omul nu se face de unul singur, dar este făcut12.
Mircea Eliade ne spune că sacrul nu este o etapă din istoria
conştiinţei umane, doar un element constituitiv, originar al acestei
conştiinţe13.
Homo religiosus are o istorie lungă şi veche, însă conceptul
a făcut carieră în epoca modernă. În antichitatea păgână, la romani,
la creştinii antici şi medievali, homo religiosus desemna persoanele
care aveau o responsabilitate religioasă sau trăiau o viaţă religioasă
intensă. Conceptul este la M. Scheler un tip special de personalitate
umană, şi anume omul care participă în mod intim la viaţa şi puterea
lui Dumnezeu14.
Concepţia despre homo religiosus este deosebită la
Mircea Eliade, după care omul de sub imperiul religiosului are un
comportament deosebit, altul, nou. El este însetat de fiinţă, de adevăr,
11 Mircea Eliade, Memorii…, p. 258-259.
12 Wilhelm Dancă, Homo religiosus şi ontologia pragmatică în viziunea lui Mircea
Eliade, în vol. Corneliu Mircea, Robert Lazu, Orizontul sacru, Editura Polirom, Iaşi
1998, p. 81. (Se va prescurta în continuare Homo religiosus…).
13 Mircea Eliade, Întoarcerea labirintului, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1990, p. 131.
14 Wilhelm Dancă, Homo religiosus…., p. 82.
180
care i se prezintă sub haina sacrului sau a valorilor existenţiale
fundamentale. După Eliade, homo religiosus este omul care cunoaşte
tainele care a avut revelaţii de ordin metafizic15.
Istoria ideilor şi credinţelor religioase
Potrivit specialiştilor Istoria ideilor şi credinţelor religioase

rămâne cea mai reprezentativă operă de istoria religiilor, proiectată în
patru volume din care au apărut până astăzi primele trei.
Primul volum cuprinde istoria credinţelor şi a ideilor religioase
de la primele manifestări arhaice şi până la mitologia greacă. Autorul
trece în revistă religiile pe zone geografice şi în ordine cronologică,
începând cu Mesopotamia şi Egiptul, ca apoi să cuprindă Orientul
Apropiat şi Îndepărtat până la Indus şi se încheie cu Grecia antică.
Volumul al doilea, cuprinde religiile fundamentale şi încă de
mare actualitate: Brahmanismul, Buddismul, Hinduismul, Iudaismul
şi Creştinismul. Al doilea, fiindcă, în modul de tratare s-a simţit o
documentare sporită.
Ultimul volum tratează amănunte din istoria creştinismului
cum ar fi: Bisericile creştine înainte de criza iconoclastă (sec. VIII-
IX), catolicismul apusean de la Carol cel Mare, reforma în Biserica
Apuseană, teologii şi mistici musulmane şi religiile tibetane.
Referitor la această lucrare, autorul se întreabă retoric: ,,Mă
întreb dacă, aşa cum redactez Hostoire des idées religieuses va fi
înţeleasă. Căci, pe de o parte, vreau să fie, într-un anumit sens, un
<<Manual>>, la îndemâna oricărui cititor; pe de altă parte, selecţia
<<momentelor creatoare>> o face un istoric al religiilor (un
<<generalist>>), iar nu <<specialistul>> religiei respective (care ar
putea să-mi reproşeze că...etcetera, etcetera). În sfârşit, interpretarea
textelor capitale este, uneori, rezultatul cercetărilor şi meditaţiei mele
din ultimii douăzeci-trei-zeci de ani; dar alteori utilizez interpretarea
specialiştilor (mai ales în cazul religiilor pe care le-am studiat
mai superficial, fie că nu mă prea atrăgeau, fie că o bună parte din
bibliografia critică îmi era inaccesibilă, bunăoară, religiile japoneze);
15 Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Editura Humanitas, Bucureşti 1994, p. 163.
181
dar utilizez această interpretare a <<specialiştilor >> numai în
măsura în care, judecând din perspectiva mea, a <<generalistului>>,
mi se părea valabilă. În nici un caz nu pot accepta interpretarea şi
<<explicaţia>> unui orientalist - filolog, arheolog, epigrafist - care,
citind şi traducând un text religios, îl înţelege şi îl valorizează prin
clişeele la modă acum optzeci de ani: animism, fetişism, mana, magie
sau teoriile lui Frazer, Durkheim, Lèvi-Bruhl etc.”16.
Ortodoxia lui Mircea Eliade
În perioada bucureşteană a existenţei sale s-a remarcat prin

articole la revistele cu conţinut religios al capitalei: ,,Gândirea”
condusă de profesorul de teologie mistică Nichifor Crainic, ,,Cuvântul”
redactat de Nae Ionescu, ,,Credinţa” înfiinţată de Sandu Tudor, viitorul
monah Daniil din mişcarea ,,Rugul Aprins” din Mănăstirea Antim.
Tot la Bucureşti a pus bazele unei publicaţii religioase
intitulată ,,Zalmoxis” la care a trudit Ioan G. Coman, viitorul patrolog
şi profesor de teologie.
Asemenea elitei interbelice şi Mircea Eliade a trecut prin
închisorile regimului carlist, loc propice vieţii creştine: ,,Seara,
rugăciunea colectivă era încheiată printr-un cutremurător: <<Cu noi
este Dumnezeu!...>>, cântat de trei sute de voci. La ultimul etaj, se
afla o odaie rezervată <<rugăciunii permanente>>. În continuu, zi
şi noapte, un deţinut se ruga sau citea Biblia timp de o oră şi nu se
întrerupea decât când cel care trebuia să-l înlocuiască intra în odaie.
Orele cele mai grele de veghe şi rugăciune erau, fireşte, între trei şi
cinci dimineaţa -şi mulţi cereau să fie înscrişi pe liste la acele ore.
[...]. Şi mai târziu, când tragedia se consumase, unul din lucrurile care
mă fascinau mai mult era să descopăr aceeaşi credinţă, neclintită, la
puţinii supravieţuitori ai măcelurilor”17.
Ajuns la Paris, l-a cunoscut în vremea ,,dezgheţului” ideologic
pe cel mai mare teolog ortodox român Părintele Dumitru Stăniloae,
iată nota întâlnirii consemnată de Eliade: ,,1 iulie 1977. Prima zi
16 Mircea Eliade, Jurnal..., p. 99-100.
17 Mircea Eliade, Memorii…, p 352.
182
de vară. Seara, la Ierunca, întâlnesc pe Părintele Profesor Dumitru
Stăniloae. Îl ascultăm toţi trei -Monica (Lovinescu n. n), Virgil şi cu
mine- povestindu-ne despre situaţia bisericii din România. Inutil să
însum aici ce ştie aproape toată lumea”18.
În loc de concluzii
Rămâne loc deschis de concluzii, pe care fiecare le poate

trage singur -desigur aprofundând lectura operei- despre activitatea
de istoric al religiilor bazându-ne pe o mărturie ce numea timpurile
tomnatice de viaţă ale lui Eliade în ,,Eliade’s era” (1977). Un participant
la conferinţa ,,Self reflection on my work” ţinută la San Francisco,
Marija Gimbutas a mărturisit că a învăţat istoria religiilor numai prin
cărţile mele -lucru măgulitor- adăugăm noi pentru orice autor.
18 Mircea Eliade, Jurnal…, p. 282-283.

183
Pagini de spiritualitate
creştină
DESPRE ARTA DE A ÎMBĂTRÂNI FRUMOS
Lect. dr. Daniel Lemeni
Motto: „Focul din ochii tinerilor ar trebui să devină lumina

din ochii celor bătrâni. Timpul focului incandescent trece, vine
timpul când ar trebui să fim lumină, iar noi nu mai putem face acele
lucruri ce pot fi făcute doar în zilele înflăcărării noastre” (Antoine
Bloom)
Fiecare om resimte la un moment dat în viaţa sa nevoia de a

face un bilanţ al existenţei sale. Un astfel de bilanţ, făcut de cele mai
multe ori, din păcate, spre sfârşitul vieţii, constă în a reuni gândurile,
experienţele şi reflecţiile unui om cu scopul de a evidenţia linia
directoare, norma după care s-a ghidat în viaţa sa. Spun din păcate
pentru că la vârsta senectuţii omul, aşa cum a remarcat de multe ori
părintele Teofil Părăian, nu mai poate schimba mare lucru din viaţa
sa, deoarece la bătrâneţe „omul a devenit”, şi deci „el nu mai devine”,
bătrâneţea fiind prin excelenţă “rezumatul vieţii” (Păr. Teofil). Acesta
e motivul pentru care păr. Teofil spunea adeseori că bătrânii nu se
aseamănă între ei, deoarece fiecare şi-a trăit viaţa în conformitate cu
ceea ce au gândit şi au simţit: “Cred că aţi băgat de seamă şi dacă n-aţi
băgat de seamă sigur vă daţi seama acum că cei mai distanţi oameni
sunt oamenii bătrâni, adică-s depărtaţi unii de alţii. La tinereţe, copiii
se joacă unii cu alţii, sunt apropiaţi unii de alţii, li-i drag unii de alţii,
în general vorbesc. La bătrâneţe sunt distanţările cele mari, bineînţeles
dacă oamenii n-au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu să trăiască”.
De cele mai multe ori atunci când ne raportăm la îmbătrânire
ne întoarcem la biologie sau genetică, dar pentru a înţelege procesul
186
îmbătrânirii avem nevoie de ceva mult mai mult decât o fiziologie
geriatrică. Trupul nu e doar biologie, ci doar o modalitate de a-l
descrie. Îmbătrânirea este mediată de parcursul care vorbeşte despre
ea, iar, în acest sens, biologia îşi spune povestea ei despre îmbătrânire,
psihologia la fel, iar teologia îşi are propria sa versiune.
Cum evoluăm interior după o anumită vârstă? Ce pierdem şi
ce câştigăm? De ce e atât de greu să îmbătrâneşti frumos? Şi de ce
sunt atât de rari vârstnicii care lasă impresia unei venerabile ţinute
interioare?
La aceste întrebări legate de psihologia fenomenului de
îmbătrânire se poate răspunde în funcţie de perspectiva cu care
ne raportăm la viaţă. Astfel, dacă biologia asociază îmbătrânirea
cu declinul, decrepitudinea şi senilitatea, teologia vede în vârsta
senectuţii apogeul împlinirii umane pe acest pământ. Cu alte cuvinte,
stă în puterea noastră să instituim bătrâneţea mai degrabă ca o stare de
serenitate decât ca una de senilitate.
Astăzi, din păcate, sunt foarte puţini bătrâni care, privind în
urmă, pot gusta din satisfacţia pe care le-o poate da contemplarea
drumului parcurs. Aceasta este varianta dramatică a bătrâneţii, şi
anume cea în care oamenii se lamentează şi colecţionează regrete, este
varianta în care bătrâneţea este o sumă de vicii, necazuri şi neputinţe.
Într-un cuvânt, este varianta tristă în care bătrâneţea este percepută
ca o ramolire, şi nu atât ca o înţelepciune. Omul de când se naşte
acumulează procente de bătrâneţe, însă devine extrem de important
din perspectiva sfârşitului vieţii cum fructificăm aceste procente,
procente care în cele din urmă se vor constitui în atitudinea noastră
faţă de viaţa care a mai rămas, dar mai ales faţă de moarte.
În definitiv, moartea este elementul-cheie al atitudinii noastre
faţă de viaţă. În genere, oamenii care se tem de moarte se tem de
viaţă, deoarece temându-ne de moarte nu vom fi niciodată pregătiţi
să ne asumăm riscuri maxime. Pe scurt, ne vom petrece viaţa într-
un mod laş şi precaut, adică “călduţ”. Adeseori aşteptăm până la
sfârşitul vieţii pentru a ne gândi la moarte, în timp ce am fi trăit cu
totul altfel dacă ne-am fi raportat la moarte de la bun început. Cred
că numai dacă privim moartea în ochi vom putea trăi la potenţialul
187
nostru maxim. A trăi în “umbra morţii” nu înseamnă a te raporta la
viaţă într-un mod sumbru, bântuit mereu de gândul că moartea se
află undeva pe drum, ci, mai curând, problema conştientizării morţii
conduce la o potenţare a vieţii, nu la o diminuare a ei. Dacă înţelegem,
de pildă, faptul că de fiecare dată când stăm faţă în faţă cu cineva ar
putea fi ultima clipă a vieţii lui sau a noastră, atunci vom reuşi să
trăim mult mai intens, vom deveni mult mai atenţi la cuvintele pe
care le rostim sau la lucrurile pe care le facem. Într-o poveste aflăm
la un moment dat că unui înţelept i se pun trei întrebări: care e cel
mai important moment din viaţă? Care e cea mai importantă faptă din
viaţă? şi cine este cea mai importantă persoană? Negăsind răspuns
la aceste întrebări, el întâlneşte o ţărăncuţă ce pare foarte surprinsă
de cele trei întrebări pe care înţeleptul i le adresase în speranţa că va
afla un răspuns: „Cel mai important moment al vieţii este momentul
prezent, e singurul pe care îl avem, de vreme ce trecutul nu mai este,
iar viitorul încă nu a sosit. Cea mai importantă faptă în acest moment
al prezentului este să faci ceea ce trebuie. Iar cea mai importantă
persoană din viaţă este cea cu care eşti în acel moment faţă de care
poţi face sau nu ceea ce trebuie”.
Cel mai adesea trăim ca şi cum am face un plan pentru viaţa pe
care o vom trăi mai târziu. Nu trăim într-un mod definitiv, ci provizoriu,
ca şi cum mereu ne-am tot pregăti pentru viaţa pe care o vom trăi într-o
bună zi. Suntem precum cei care fac o schiţă pe o ciornă în ideea
de-a furniza versiunea finală mai târziu, însă problema este că această
versiune finală nu va mai fi scrisă niciodată. Mereu ne imaginăm că,
deşi azi trăim imperfect, mâine vom trăi cu adevărat. Înţelegem, mai
mult sau mai puţin conştient acest lucru, însă ne închipuim că vine o
zi în care vom trăi aşa cum se cuvine. Dar cu toţii ştim că acea zi nu o
să vină niciodată.
Valoarea momentului prezent devine extrem de relevant atunci
când cineva drag nouă suferă de o boală incurabilă şi mai ales atunci
când suntem conştienţi că el sau ea ar putea muri în curând. În astfel de
clipe realizăm subit importanţa fiecărui gest, acela e momentul în care
realizăm cât de mică e deosebirea între ceea ce numim momentele
măreţe ale vieţii şi cele mărunte, lipsite de semnificaţie. Felul în care
188
vorbim, felul în care pregătim o ceaşcă de ceai sau felul în care aranjăm
o pernă incomodă devin la fel de importante ca cele mai sublime lucruri
pe care le-am realizat vreodată. În definitiv, cel mai umil gest, cuvântul
cel mai mărunt, pot deveni chintesenţa unei întregi relaţii, chintesenţă
care exprimă în mod desăvârşit întreaga profunzime a acelei relaţii,
toată dragostea, grija şi adevărul implicate în acea relaţie.
Dacă am putea înţelege urgenţa fiecărei clipe în conştiinţa
faptului că ar putea fi ultima, viaţa noastră s-ar schimba profund. În
acest fel întreaga viaţă devine un gest ultim, clipă de clipă. Cu alte
cuvinte, nu poţi muri într-un mod just dacă nu ai trăit în mod just, şi
nu poţi trăi just decât atunci când te raportezi în mod constant la viaţa
veşnică. Atunci când Sf. Pavel spune că “pentru mine a trăi în Hristos
şi a muri este un câştig, mi-ar plăcea să plec şi să fiu alături de el, ar
fi mult mai bine” (Filipeni 1, 21-23) el exprimă atitudinea firească
faţă de moarte. Moartea este momentul care îi permite să “treacă” în
veşnicie, iar în acest fel ea devine prilejul de a-L întâlni pe Hristos
Care este toată iubirea şi viaţa sa. Însă acest lucru nu poate fi obţinut
doar gândindu-ne la el, ci e vorba în această atitudine a Sf. Pavel de
ceva mai mult. Pentru a putea ajunge să ne dorim viaţa în acest fel, şi
să vedem viaţa noastră ca pe o împlinire, înseamnă să avem experienţa
veşniciei aici şi acum. Altfel spus, nu trebuie să ne raportăm la viaţa
veşnică ca la ceva care va veni abia mai târziu, ci ca la ceva la care
omul poate participa aici şi acum.
Din această perspectivă, singura cale de a înnobila bătrâneţea
este s-o aşezi în perspectiva credinţei în ce va să vină, deoarece gândul
morţii trebuie dublat întotdeauna de presimţirea trecerii la o altă viaţă.
În acest context subliniem faptul că îmbătrânirea autentică
este decuplată de ideea ramolirii şi a decrepitudinii, ea restabilind o
idee mai veche, şi anume cea a legăturii dintre frumuseţe şi bătrâneţe
(gr. kalos-geros). Bătrâneţea, asemenea oricărei “învechiri” („vinul
vechi”, „manuscrisele vechi” sau „prietenii vechi”) reprezintă ceva
preţios. Bătrâneţea poate fi, într-adevăr, vârsta împuţinării, dar şi
vârsta înţelepciunii şi a luminii, a experienţei şi a prestigiului. Vârsta
bătrâneţii nu e prin definiţie nici tristă şi nici urâtă, ci mai curând
impunătoare şi frumoasă. Iar dacă nu mai putem asocia bătrâneţea cu
189
frumosul, se datorează faptului că nu o mai privim decât prin ochii
fiziologiei.
Însă Biserica ne spune cum anume se ajunge la o bătrâneţe
fericită şi luminoasă: „cu inimă curată, păzind poruncile Domnului”.
Urmărind şi cultivând de-a lungul vieţii acest reper duhovnicesc putem
spune că îmbătrânirea nu ar trebui percepută ca un proces degenerativ,
ci mai ales ca unul regenerativ. Mai mult, această degenerare sau
regenerare se reflectă cel mai bine pe feţele noastre.
Astfel, stă în puterea noastră ca la bătrâneţe să avem un chip
schimonosit sau, dimpotrivă, un chip luminos. Părintele Teofil spunea
adeseori că “te spune faţa cum ţi-e viaţa”. Într-adevăr, de la o anumită
vârstă devenim responsabili de felul cum arătăm...
190
IISUS ÎN VIAŢA MEA
Luminiţa Niculescu
A dori şi a ne ruga să se împlinească, să rodească în noi, în

viaţa noastră, voia lui Dumnezeu şi iubirea Lui desăvârşită, este una
dintre cele mai mari provocări ale fiinţării noastre duhovniceşti. De
ce, vă întrebaţi?
În primul rând, fiindcă presupune cunoaşterea voii lui
Dumnezeu; în al doilea rând, fiindcă, pentru a cunoaşte voia cuiva,
se impune să-L şi cunoşti pe acel Cineva... În al treilea rând, fiindcă
şi „pentru a iubi trebuie să cunoşti” (Dmitri Merejkovski, Iisus
Necunoscutul, Editura Antheros, Bucureşti, 1999, p. 135). Dar Îl
cunoaştem noi pe Dumnezeu?
„În cunoaşterea religioasă, totul începe prin iniţiativa lui
Dumnezeu, Înainte de a-L cunoaşte eu pe Dumnezeu, eu sunt deja
cunoscut de El. (...) El ne cunoaşte pe fiecare pe nume..., şi casa
noastră, şi viaţa noastră, şi inima, şi gândurile şi tot cursul vieţii
noastre” (Părintele Sofian Duhovnicul, Editura Bizantină. Bucureşti,
2012, p. 135).
Da, El, Cel care ne cunoaşte pe noi înainte de a-L cunoaşte
noi pe El, se sustrage cunoaşterii noastre omeneşti. Realitatea Lui
istorică ne este redată în Sfintele Evanghelii după măsura înţelegerii
şi prin filtrul ecoului creat de persoana şi învăţăturile Lui în cugetele şi
inimile celor patru evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Imaginea
preluată şi prelucrată de ei, în mod direct (Matei şi Ioan), sau indirect
(Marcu şi Luca), constituie o nouă realitate istorică înfăţişată
posterităţii – care poate nu coincide întotdeauna, în chip desăvârşit, cu
cea a lui Iisus, Dumnezeu-Omul.
191
Cunoaşterea Domnului atrage cunoaşterea noastră, aşa cum
iubirea Lui produce în noi iubire. De fapt, cunoaşterea în sine nu are
niciun sens dacă nu este însoţită de o experienţă afectivă puternică,
revelatoare, trăită în profunzimea fiinţei fiecăruia dintre noi, experienţă
care marchează o schimbare, „o transformare fie printr-o renaştere,
fie printr-o zguduire a conştiinţei existenţiale” (Karl Jaspers, Oamenii
de însemnătate crucială, Editura Paideia, Bucureşti, 1996, p. 186). O
asemenea transformare se va produce în viaţa mea, în adâncul sufletului
meu, acolo unde mă întâlnesc cu Dumnezeu-Omul. Sau nu... Acolo
e locul Lui, în ţinutul de taină pe care-l numesc „viaţa mea”. Acolo
sălăşluieşte El, dincolo de nevrednicia şi netrebnicia mea, pentru că El
nu-şi des-fiinţează niciodată făgăduinţele.
„Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul
veacului” (Matei 28, 20).
Dintre cele două sensuri ale cuvântului grecesc parousia, cel
mai vechi, mai profund şi autentic nu este a doua Venire a Domnului,
ci prezenţa Lui în noi înşine, contemplarea Lui cu ochii înţelegători
ai inimii (organul cunoaşterii duhovniceşti). Ştim ceea ce suntem şi
ceea ce (trebuie să) făptuim din perspectiva pe care-o dobândim atunci
când – şi dacă – Îi facem loc lui Hristos Domnul în fiinţa noastră, în
viaţa noastră. Dmitri Merejkovski avea convingerea că, înainte de a-L
vedea pe Iisus în istorie, „trebuie să-L vezi în tine însuţi”, iar pentru a
cunoaşte cum a fost El, cum a trăit El, trebuie ca El să trăiască în tine,
cel ce vrei să afli aceasta (o.c., p. 11).
„Şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni
2, 20).
Noi ne plângem mereu, mai ales când ne frământă sau ne
intrigă „culisele” interacţiunii noastre cu divinitatea, cu transcendenţa,
cu absolutul. De cele mai multe ori, ne plângem că nu-L putem vedea
pe Dumnezeu, deşi ne privim unul pe celălalt... Nu spunea Tertullian:
„L-ai văzut pe fratele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu” („Vidisti fratrem,
vidisti Dominum tuum”, De oratione, XXVI, vol. I, Evanghelia
necunoscută, p. 335)?
De cele mai multe ori, ne sperie dimensiunea transcendentă,
deşi declarăm sus şi tare că ne iubim unii pe alţii, dincolo de cuvinte...
192
De cele mai multe ori, întoarcem spatele valorilor absolute în
tot ce facem şi simţim, alegând jumătăţile de măsură şi nimicul, deşi
ne place să ne considerăm alfa şi omega, începutul şi sfârşitul, voinţa
şi făptuirea...
„Deci, pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu
faceţi ce vă spun?” (Luca 6, 46).
Dar cum să intre Iisus în coordonatele mele de viaţă, în tiparele
gândirii, simţirii şi făptuirii mele, din moment ce eu nu pot sau nu
vreau să-I fac loc în viaţa mea, împlinind cerinţele Lui?
Ce anume ne cere Mântuitorul Hristos dinlăuntrul inimii
noastre? Ne cere să trăim „astfel încât această viaţă în această lume
să fie semnul Împărăţiei şi, mai mult, [ne cere ca] viaţa noastră însăşi
să fie de pe acum realitatea ce se apropie a Împărăţiei lui Dumnezeu”
(Karl Jaspers, o.c., p. 140). El este mai aproape de noi decât suntem
noi înşine de propria noastră fiinţă, pentru că El este Creatorul nostru.
Pe El Îl purtăm în ADN-ul nostru existenţial.
Privind lucrurile din afara iubirii dumnezeieşti, Iisus ne cere
aproape-imposibilul:
„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc
desăvârşit este” (Matei 5, 48).
Oare ce presupune desăvârşirea aceasta? Ne explică El
în ce constă ea? Vorba părintelui Arsenie Boca: „Şi s-a întrebat un
şir nesfârşit de nedumeriţi...” (Omul, zidire de mare preţ, Editura
Pelerinul, Iaşi, 2009, p. 65). Da, ne explică pe îndelete, pe înţelesul
nostru, al fiecăruia dintre noi, nedumeriţii...
A fi desăvârşit înseamnă:
• să-i iubim pe vrăjmaşii noştri (Matei 5, 44);
• să-i binecuvântăm pe cei ce ne blestemă (Matei 5, 44);
• să facem bine celor ce ne urăsc (Matei 5, 44);
• să ne rugăm pentru cei ce ne vatămă şi ne prigonesc (Matei
Matei 5, 44);
• celui ce ne loveşte peste obraz să-i întoarcem şi celălalt
obraz (Luca 6, 29);
• pe cel ce ne ia haina să nu-l împiedicăm să ne ia şi cămaşa
(Luca 6, 29);
193
• dacă vrem să înălţăm ceea ce s-a prăbuşit, edificiul lumii
acesteia răsturnate, şi să fim ucenicii Lui, trebuie să ne urâm părinţii,
copiii, fraţii şi surorile, şi să ne ducem crucea (Luca 14, 26-27).
Nu numai că nu ştim cum am putea ajunge la această
desăvârşire, dar nici măcar nu suntem în stare să ne gândim la ea,
să ne dorim s-o atingem... Cu toate acestea, de ce ne simţim inima
atât de uşoară, ascultându-I cuvintele de mai sus? De ce ne simţim
eliberaţi ca de o grea povară? Să fie oare pentru că Dumnezeu vrea să
ne ridice deasupra limitelor noastre, înlesnindu-ne pregustarea dorului
de a trece muntele dintre noi şi El (Părintele Arsenie Boca, o.c., p.
149)? Să fie oare pentru a ne atrage atenţia asupra amplitudinii lucrării
duhovniceşti care ne stă înainte? Pentru a răspunde rugăciunii noastre
de a se împlini în noi voia Lui, descifrând astfel sensurile, rosturile
aşezate de El în viaţa fiecăruia dintre noi?
194
Cuprins
Cuvânt înainte.....................................................................................5
† Nicolae, Mitropolitul Banatului
File de calendar
Calendar creştin ortodox 2014............................................................9
Rânduieli bisericeşti
Rânduieli bisericeşti în anul 2014.....................................................36
Ortodoxia în lume
Organizarea canonică a Bisericii Ortodoxe......................................40
Organizarea Bisericii Ortodoxe Române
Biserica Ortodoxă Română...............................................................44
Organizarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei
Centrul eparhial.................................................................................54
Şematismul Arhiepiscopiei Timişoarei.............................................59
Cronica anului 2013..........................................................................81
Aşezămintele monahale ...................................................................83
Pastoraţie şi misiune
Actualitatea vieţii de rugăciune în contextul crizei morale,

sociale şi familiale.......................................................................96
Preot prof. dr. Sorin Cosma
195
Molitfele Sfântului Vasile cel Mare................................................102
Preot dr. Ionel Popescu
Despre temeinicia Sfintei Euharistii................................................ 112

Dr. Stelian Gomboş
Patru componente ale misiunii Bisericii......................................... 119

Preot dr. Marius FLORESCU
Catehizarea adolescenţilor prin extinderea programului

catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”.......................................133
Preot drd. Sorin Lungoci
File din istoria Bisericii
Timişoara-Fabric, străveche vatră de istorie, romanitate şi

spiritualitate...............................................................................154
Prot. dr. Ioan Bude
Pildă de credinţă şi recunoştinţă.....................................................164

Preot dr. Adrian Carebia
Evocarea unui mare canonist român...............................................172

Teodor-Călin Baba
Mircea Eliade-Istoric al religiilor....................................................176

Preot dr. Valentin Bugariu
Pagini de spiritualitate creştină
Despre arta de a îmbătrâni frumos..................................................186

Lect. dr. Daniel Lemeni
Iisus în viaţa mea............................................................................191

Luminiţa Niculescu
196

Almanahul-Arhiepiscopiei Timisoarei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Almanahul-Arhiepiscopiei Timisoarei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Calendarul

Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nicolae al Banatului

Fotografiile reproduc evenimente bisericeşti din cuprinsul

Fiecare apariţie a Calendarului almanah constituie un bun prilej

Zile de post şi posturi de peste an

• Miercurile şi vinerile de peste an, în afară de cele cu dezlegare,

Zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zile aliturgice)

• Vineri, înaintea Botezului Domnului (3 ianuarie)

• În toate zilele de post de peste an

Zile şi date importante

• Ziua Naţională a Familiei (Duminică, 11 mai)

Sărbători bisericeşti naţionale

• Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor (Joi, 29 mai)

Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează

• Anul Nou (Miercuri, 1 şi joi, 2 ianuarie)

Nu se fac nunţi în anul 2015

• În toate zilele de post de peste an

Atunci când ne referim la Biserica Ortodoxă universală,

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mitropolia Clujului, Maramureşului

1. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Mitropolia Basarabiei, AUTONOMĂ ŞI DE STIL VECHI

Mitropolia ortodoxă română

1. Arhiepiscopia ortodoxă română a Germaniei, Austriei şi

Episcop administrator: Preasfinţitul dr. Daniil Stoenescu

Episcopia ortodoxă română din Australia

Episcop: Preasfinţitul Mihail Filimon

VICARIATUL ORTODOX UCRAINEAN

Vicariatul Ortodox Ucrainean din România

REPREZENTANŢE ŞI COMUNITĂŢI ALE PATRIARHIEI

Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte (Aşezământul

Arhiepiscop şi Mitropolit: Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Nicolae

Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae

Preşedinte: Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae

MEMBRI ÎN ADUNAREA NAŢIONALĂ BISERICEASCĂ

preot Sebastian Ardelean, jurist Ioan Băla şi economist Ioan Savu

Director: prof. Ionuţ Cristescu

1. Deta, capela „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril“ 1924, biserica „Po-

305300 Făget, Calea Lugojului nr. 4, tel. 0256/320586

1. Făget I, biserica „Înălţarea Domnului“, în construcţie 2003, 480

1. Lugoj I, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1759, capela „Sf.

PROTOPOPIATUL SÂNNICOLAU MARE

1. Sânnicolau Mare, biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1903,

300199 Timişoara, Piaţa Alexandru Mocioni nr. 9,

1. Timişoara – Blaşcovici, capela „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” şi

1. Timişoara – Aeroport, capela „Sf. Ilie“, 2003, biserică în construc-

PREOŢI CU MISIUNE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

La spitale: Cosmin Dan, Constantin Diboş, Vasile Cojocaru,

La centrele de plasament: Călin Boar

La căminul de bătrâni: Gheorghe Florea

La spitalul de psihiatrie: Matei Codruţ

La spitalul de psihiatrie: Ioan Vasile Cheregi

- Cătălin Heler – catedrala mitropolitană

- Daniel Hlodec – Iecea Mică

Hram: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“

Este ctitoria mitropolitului Vasile Lazarescu, din anul 1944.

Mănăstirea „Izvorul Miron“

Hram: „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ – 20 iulie şi

În anul 1910, episcopul Miron Cristea, viitorul patriarh, a făcut

Hram: „Schimbarea la Faţă“ – 6 august şi „Bunavestire“

Mănăstirea Săraca este cea mai veche din eparhie, fapt

Hram: „Înălţarea Sfintei Cruci“ – 14 septembrie

Despre timpul când s-a construit biserica mănăstirii, aflată