Metode/ tehnici alternative valorificabile în

activităţile de educare a limbajului în grădiniţă

MODELAREA

INSTRUIREA PROGRAMATĂ
Ideea de metodă vine dinspre acțiunea întemeiată pe cunoaștere și presupune orice activitate
plasată într-un cerc uman în vederea parcurgerii unui drum deschis spre căutarea unui adevăr.

Atât în învățământul preșcolar, cât și în alte cicluri de școlaritate, metoda reprezintă elementul
comun din activitatea profesorului și a copiilor. Metodele utilizare în grădiniță vor genera în
rândul copiilor atitudini pozitive față de propria educație și de învățare. Acestea se vor concretiza
prin dobândirea anumitor deprinderi prin prisma obiectivelor și a scopului propus.

„În semnificație originară, cuvântul metodă, provenit din grecescul methodos (odos = cale, drum
și metha = către, spre), înseamnă <<cale care duce spre>>, <<cale de urmat>>, <<urmărire>>,
drum de parcurs în vederea atingerii unui scop, a obținerii unui rezultat determinat.” (Cerghit, I.,
2006, p.30)

Metoda este aleasă și aplicată de către profesor în cadrul activităților, dar și în afara acestora, de
asemenea, metodele vor fi adaptate intereselor, nivelului și trebuințelor grupei, având ca scop
acumularea temeinică a cunoștințelor, totodată, datorită formelor multiple sub care se regăsesc în
lucrările de specialitate, metodele aduc o bună cooperare între copil-învățător și copil-copil.

“Metoda își nuanțează, astfel, pe care le reflectă, devenind: cale și instrument prin care se
transmit, respectiv se descoperă anumite cunoștințe, modalitatea (modelul) deschiderii către
universul cunoașterii, calea formării de sine ca <<descoperitor>>, ca <<tezauritor>>, ca
<<trasmițător>> de informații, de valori de <<inovator>>, rolul de facilitor al însuși demersului
în care se încadrează, pe care îl optimizează.” (Hobjilă, A., 2008, p. 81)

Metoda reprezintă calea urmată sau drumul parcurs în vederea atingerii scopului și obiectivelor
propuse. Metoda este în strânsă legătură cu celelalte procese de învățământ, fiind diferențiată de
acestea prin faptul că se concretizează prin acțiune, într-un ansamblu de procedee care, într-o
actualizare diferită, redirecționează acțiunea, oferindu-i unicitate.

Important este de adus în vedere faptul că, o metodă poate fi valorificată diferit prin prisma
locului pe care un anumit procedeu îl ocupă în structura sa și prin caracteristicile situației de
comunicare didactică vizată. De asemenea, rolurile se pot schimba, procedeul poate deveni
metodă didactică, după cum aceasta poate deveni procedeu în cadrul altei metode didactice,
important fiind nu statutul, ci valoarea funcțională a fiecăruia dintre aceste elemente.
Alternanța metodă-procedeu este condiționată de o serie de relații stabilite între componentele
procesului instructiv-educativ reperabil la nivelul școlarității vizat. Asadar, obiectivele
operaționale inpun valorificarea unei metode didactice în cadrul activității, anumite conținuturi
sunt transmise cu succes doar prin intermediul anumitor metode și procedee, fiecare formă de
organizare a grupei (frontal, individual, pe grupe) pot fi asociate anumitor metode și procedee,
coordonatele spațio-temporale ale situației de comunicare didactică influențează alegerea unei
anumite metode în detrimentul alteia, în anumite contexte, mijloacele de învățământ sunt alese în
fucție de metoda și procedeele valorificate în situația de comunicare etc.

“Sistemul metodelor didactice este abordat tipologic în literatura de specialitate prin prisma
raportării la diferite criterii, plasate în sfera diacroniei, respectiv a sincroniei acestor componente
ale demersului instructiv-educativ sau din prisma altor coordonate ale activității (conținuturi
subsumate anterior domeniului de specialitate, implicarea în măsură variabilă de la caz la caz a
factorului uman, materiale didactice utilizate).” (Hobjilă, A., 2008, p. 84)

Metodele pot fi organizate după următoarele criterii: funcționalitatea în cadrul demersului

instructiv-educativ, diacronia sistemului metodelor didactice, modalitatea de raportare la
cunoaștere, canalul comunicativ, ancorarea explorării în real, caracterul acțiunii, domeniile din
cadrul limbii și literaturii române.

Metodele tradiționale (conversația, expunerea, demonstrația) și moderne (algoritmizarea,

problematizarea, modelarea, brainstorming-ul, instruirea programată, învățarea prin descoperire)
reprezintă subcategoria criteriului “diacronia sistemului metodelor didactice”.

După caracterul acțiunii, metodele se împart în metode de acțiune reală (exercițiul,

algoritmizarea, activitatea creativă) și metode de acțiune simulată (jocul didactic, jocul de rol,
învățarea dramatizată) etc.
 MODELAREA

Reprezintă o metodă intuitiv-practică, ce vizează reproducerea schematică a unui corp,

fenomen, proces, pentru a facilita studiul acestuia. Această metodă face vizibilă legăturile,
proprietăţile obiectelor, care mai înainte erau inaccesibile pentru percepţia directă, dar care sunt
esenţiale la înţelegerea structurii corpurilor, proceselor şi fenomenelor naturale.

În lucrarea, Metode de învățământ, autorul, Ioan Cerghit aduce în vedere câteva

observații privind organizarea învățării pe modele, menționând că “principala problemă care se
pune este de a folosi metoda modelării, încât, de la caz la caz, să ofere copiilor posibilitatea de
trecere, cu cea mai mare ușurință, de la imaginea globală a faptului brut, la reprezentări din ce în
ce mai abstractizate și invers, de la abstracțiile cele mai înalte la perceperea activă a faptului
real.” (Cerghit, I., 1976, p. 140)

Organizarea învățării pe modele presupune respectarea unor reguli de similitudine, adică

trebuie să avem în vedere ce anume modelăm, între ce limite analogice, care este scopul și
semnificația rezultate în urma abordării învățării prin prisma modelării. De asemenea, tot în
această lucrare, autorul aduce în vedere faptul că, “modelul trebuie să se bazeze întotdeauna pe o
simplificare rațională, adică să se țină seama de variabilele sau de parametrii esențiali care
urmează să fie încorporați în generalizările la care vrem să ajungă actorii implicați.” (Cerghit, I.,
1976, p.141)

Cerinţe metodologice:

1. Să reflecte corect, clar structura obiectului studiat;

2. Să fie simplu la percepţie şi accesbil în ceea ce priveşte confecţionarea şi funcţionarea lui;

3. Să stimuleze şi să faciliteze procesul cunoaşterii.

Aplicarea metodei modelării implică valorificarea laturii cognitive, asigurând importante valențe
în rândul obiectivelor operaționale urmărite, totodată materialele implicate pentru realizarea
modelului sunt obiecte care pot fi manevrate cu ușurință, fiind variabile și supuse controlului.

Tipologie
 1. Modelarea prin similitudine: formă a modelării și este valorificată prin machete, mulaje;
2. Modelarea prin analogie: concretizată prin scheme, modele grafice trimițând către
raporturi stabilite între elemente, procese, fenomene;
3. Modelarea matematică: valorifică simboluri din domeniul invocat, sub forme de ecuații;
4. Modelarea simulatorie: poate fi valorificat, de exemplu prin filmele didactice cu diferite
teme, redând adaptat particularităților de receptare și decodare a subiecților.

Modele utilizate în procesul de predare-învățare-evaluare

1. Tridimensionale: păpuși, jucării- animale, lucruri, machete, jocuri de construcție;

2. Bidimensionale: planșe, jetoane, diapozitive, filmulețe, desene;
3. Simbolice: mulțimi, scheme, buline, floricele, tabele;
4. Modele iconice: machete, mulaje, scheme;
5. Modele simbolice: formule, scheme bazate pe convenție.

În activitățile de educarea limbajului, modelarea poate fi conturată prin următoarele aspecte:

1. Reprezentarea grafică a propoziției, cuvântului, silabei, sunetului (în cadrul metodei

fonetice, analitico-sintetice, modelarea devine, astfel, procedeu);
2. Redarea cu ajutorul săgeților a corespondenței imagine – număr de silabe al cuvântului
care denumește imaginea;
3. Reprezentarea rolului de emițător sau a celui de receptor al unui mesaj transmis cu
ajutorul unui microfon sau cu ajutorul unui telefon sau cu ajutorul unor imagini;
4. Identificarea imaginilor artistice (vizuale, auditive, olfactive) prin asocierea unor jetoane
ce conțin un ochi, un nas sau o ureche la un text audiat;
5. Evidențierea stărilor de spirit prin valorificarea unor jetoane care să exprime bucurie,
tristețe, indiferență, dezamăgine, entuziasm;
6. Marcarea gradării succesiuni de întâmplări prin folosirea unor planșe adecvate: de
exemplu, semnul întrebării (când se trezește curiozitatea ascultătorului), semnul
exclamării (când emoția are cea mai mare intensitate), punctul (când se încheie acțiunea);
7. Completarea unei machete a primăverii, a jocurilor iernii, a personajelor dintr-o poveste
8. Completarea cu imagini/desene a tabloului jucăriilor preferate;
9. Delimitarea personajelor dintr-o poveste cu semnele +, - sau cu bilă albă și bilă neagră.
 INSTRUIREA PROGRAMATĂ

Metoda instruirii programate datează încă din anii `50, fiind concretizată pe baza principiilor
lui Skinner în Marea Britanie.

Instruirea programată reprezintă una dintre metodele ce pot fi valorificate cu precădere copiilor
din ciclul preșcolar și presupune sistematizarea și prezentarea conținuturilor în manieră
individualizată, adaptată particularităților de vârstă ale copiilor.

“Ideea-cheie a promovării acestei metode este faptul că fiecare copil poate avansa în ritm
propriu, având posibilitatea de a relua anumite componente ale programului, de a le întări.”
(Hobjilă, A., 2008, p. 117)

Principala problemă prefigurează în ipoteza realizării unei învățări umane cât mai eficiente.
Chiar dacă până în momentul de față metoda instruirii programate nu este una dintre metodele
utilizate cu precădere în activitatea didactică, nefiind cunoscute valențele sale formative, metoda
instruirii programate se anunță ca fiind una dintre cele mai importante inovații pedagogice.

La baza elaborării unor programe stau următoarele principii:

 Principiul pașilor mici sau al progresului gradat: presupune împărțirea cu rigurozitate a

materiei de învățat în secvențe elementare, simple, ușor de asimilat ce sunt înlănțuite
logic. Cu alte cuvinte, o anumită temă este descompusă în unități logice (unități de lucru),
denumite în limbajul programatorilor “pași mici” sau „cuante de informație”.
Această manieră de organizare a elementelor teoretice permite o trecere din aproape în
aproape, de la simplu la complex a conținuturilor propuse. În urma însușirii acestor
secvențe de cunoștințe, copilul își va “întipări” în minte a conținutul integral din tema
dată.
 Principiul participării active: ideea de bază al acestui principiu presupune, așa cum ne
sugerează și denumirea, implicarea activă a copilului în parcurgerea fiecărei secvențe în
parte. “El este solicitat de fiecare dată să dea un răspuns pozitiv, să adopte o reacție
activă. În felul acesta, elevul participă activ și în permanență la procesul pedagogic la
nivelul fiecăruia dintre elementele programate.” (Cerghit, I., 1976, p. 179)
  Principiul verificării (confirmării) imediate și directe a corectitudinii răspunsului
pentru fiecare sarcină didactică. Răspunsurile obținute vor fi verificate de fiecare dată
prin confruntarea acestora cu răspunsul corect. Această conexiune inversă se va încheia
cu întărirea pozitivă a răspunsului corect, eventual prin corectarea erorilor sesizate cu
scopul evitării însușirii greșite a materialului propus. “În locul unei verificări globale a
înțelegerii materialului, așa cum se petrec lucrurile în condițiile învățământului
tradițional, în cazul acesta elevul avansează pas cu pas, dar în același timp este controlată
pas cu pas eficacitatea efortului său de învățare.” (Cerghit, I., 1976, p. 180)
 Principiul ritmului propriu de studiu: acest principiu constă în faptul că, fiecare elev
are posibilitatea să progreseze în ritm propriu și optim pentru el, fără a fi presat de timp în
parcurgerea sau găsirea răspunsurilor bune. De aceea, elevii care au o gândire mai
dinamică, vor parcurge într-un timp mai scurt unitățile de conținut vizate, iar cei mai lenți
le parcurg mai încet, dar sigur. Așadar, elevii nu se află în concurență cu ceilalți colegi.
 Principiul reușitei pe baza validării indispensabile a programei: programele propuse
vor fi supuse unor verificări experimentale și vor fi revizuite în așa fel încât să creeze
condiții de succes pentru toți elevii.

“Subiectul citește conținutul informației cuprinse într-o secvență; efectuează sarcina propusă-
scriind răspunsul solicitat; controlează și după aceea trece mai departe la următoarea secvență.
Deci, cititul - corespunde principiului pașilor mici; scrisul – reacțiilor active; controlul –
verificării imediate și nemijlocite; mersul înainte – întăririi pozitive.” (Cerghit, I., 1976, p. 180)

Instruirea programată cunoaște două principale variante de programare printre care amintim
programarea liniară (a răspunsurilor construite) și programarea ramificată (aparține răspunsurilor
la alegere și a elementelor complementare)

Programarea liniară se bazează pe elaborarea de către copii a răspunsurilor așteptate pentru

fiecare secvență în parte. Astfel, răspunsurile vor fi înlănțuite gradat, în ordinea numerelor
naturale, iar fiecare secvență cuprinde informația, sarcina de lucru și indicațiile unde poate fi
găsit următorul răspuns în funcție de secvența anterioară. De exemplu, acest tip de programare
poate fi exemplificată prin exercițiile de forma “textelor lacunare”.
Programarea ramificată (răspunsuri la alegere și integrarea unor elemente complementare) are la
bază ideea că se poate învăța din greșeli, reușind să intensifice eforturile elevilor prin prevenirea
unei învățări mecanice, asigurând o motivație adecvată învățării.

Fiind valorificată în ciclul preșcolar, instruirea programată poate fi utilizată în reconstruirea

ordinii unor imagini după un text literar audiat, încadrarea personajelor în poveștile din care
acestea aparțin, ordonarea imaginilor din mai multe povești astfel încât să reconstituie imaginile
corespunzătoare anumitor povești, corespondența sunet-literă și reprezentarea lor grafică.
Bibliografie

 Ceghit, Ioan, (1976), Metode de învățământ, București: Editura Didactică și Pedagogică

 Hobjilă, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului,
Iași: INSTITUTUL EUROPEAN