UNIVERSITATEA DE VEST ,,VASILE GOLDIȘ”, ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINTE SOCIO-UMANE,EDUCATIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

CURS: DIDACTICA MATEMATICII ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

PROF. UNIV. DR. TEODOR PĂTRĂUȚĂ

Jocul didactic matematic ca metodă didactică în predarea

matematicii la ciclul primar

Stoleru Ana-Ioana

P.I.P.P., anul III

 Jocul constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor lumii din
cele mai vechi timpuri. El este esenţa şi raţiunea de a fi a copilăriei.În activitatea de fiecare zi
a copilului, jocul ocupă un loc important deoarece, jucându-se, copilul îşi satisface nevoia de
activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a transpune în diferite roluri şi
situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare.

Pentru copil aproape orice activitate este joc: „Jocul este munca,este binele este
datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să
respire şi,în consecinţă, poate să acţioneze.”(Claparede Eduard – “ Psychologie de l’enfand,
pedagogie experimentale”,1946, p. 165). Tocmai prin joc el ghiceşte şi anticipează conduitele
superioare.Aşadar, jocul dezvoltă funcţiile latente, fiinţa cea mai bine înzestrată fiind aceea
care se joacă cel mai mult.

După împlinirea vârstei de şase ani, în viaţa copilului începe procesul de integrare în
viaţa şcolară ca o necesilate obiectivă determinată decerinţele dezvoltării sale multilaterale.
De la această vârstă o bună parte din timp este rezervată şcolii, aclivităţii de învăţare care
devine o preocupare majoră, în programul zilnic intervin schimbări care nu diminuează
dorinţa de joc a copilului, deoarece jocul rămâne o problemă majoră în timpul întregii
copilării.

Folosirea jocului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă nu numai
prin prisma lipsei intereselor obiective, ci si datorită altor motive.Astfel, după un anumit
timp, în cadrul activităţilor didactice îndeosebi la clasele I - IV, traiectoria concentrării
coboară la toţi elevii,aptitudinea de a se concentra devine tot mai redusă odată cu creşterea
curbei oboselii.

J- Bruner spunea că jocul constituie o admirabilă modalitate de a-i face pe elevi să

participe activ la procesul de învăţare. Elevii simt nevoia să stabilească o relaţie între
gândirea abstractă şi gestul concret, tocmai ceea ce-şi propune jocul. El valorifică avantajele
dinamicii de grup.

2
 Jocul didactic poate fi folosit cu succes la captarea atenţiei elevilor pe tot parcursul
activităţii didactice şi înlăturarea plictiselii, dezinteresului.

Ursula Şchiopu apreciază că jocul stimulează creaţia, imaginaţia,gândirea,

sensibilitatea. El contribuie la dezvoltarea intensă a copilului, acapacităţii Iui de a observa şi
înţelege ceea ce caracterizează oamenii şi diferitele situaţii la care participă şi pe care ulterior
le transpune în joc.Important este că în joc şi prin joc se însuşesc numeroase modalităţi noi
deconduită, se organizează la un nou nivel întreaga dezvoltare psihică.

Prin jocul didactic elevul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi ascute observaţia, îşi
cultivă iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii,îşi dezvoltă spiritul de cooperare, de
echipă .

Subliniind valoarea cognitivă a jocului didactic, loan Cerghit releva că prin el „... copilul
imaginează, re -joacă o lumereală în scopul de acunoaşte mai bine, de a-şi lărgi orizontul de
cunoaştere, de a-şi forma anumite deprinderi" (Ioan Cerghit – „Metode de învăţământ”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986,pag. 166).

Folosind jocul didactic ca mijloc de învăţare, se reuseste a se omogeniza

colectivul de elevi, înlăturând, în mare parte, la copiii mai puţin dotaţi, unele obstacole ca:
teama de greşeală, timiditatea, descurajarea.

În joc elevii işi valorifica cunoştinţele şi deprinderile însuşite, işi manifesta spontan
calităţile comportamentale, işi stimuleaza atitudinea pozitivă faţă de muncă şi învăţătură,
relaţiile colegiale.

Prin caracterul său explorativ, inedit, de angajare, jocul didactic a contribuit la

dobândirea unei experienţe pregătitoare a acţiunilor şi activităţilor de mai târziu.

Jocul introduce un element de noutate în lecţiile de matematică. Ele trezesc dorinţa

de a câştiga, mobilizând capacităţile intelectuale ale copiilor, cu condiţia ca ele să aibă un
caracter serios, nu de amuzament. Jocurile, folosite cu precauţie, pentru a nu transforma
activitatea de instruire în ceva neserios, reuşesc să îmbine utilul cu plăcutul. Ele pot duce la
formarea unor deprinderi trainice şi, implicit, la un progres evident al proceselor psihice, al
nivelului intelectual al elevilor.

În ceea ce priveşte atitudinea copiilor faţă de sarcinile jocurilor, aceştia nu sunt

suprasolicitaţi de ele, ci le doresc, le aşteptă, le solicită. După joc elevii par mai odihniţi, sunt

3
mai bine dispuşi, nu e ca atunci când sunt obligaţi să înveţe. Chiar şi copiii timizi sau mai
slabi la învăţătură au dobândit încredere în forţele proprii, au dorit să încerce să obţină prin
joc rezultate mai bune.

Pentru ca momentul în care este folosit jocul să fie eficient, este necesară realizarea
unei corelări cât mai strânse între conţinutul lecţiilor predate şi sarcina didactică a jocului,
cunoscându-se, de fapt, că la lecţii accentul se pune îndeosebi pe predarea cunoştinţelor, jocul
didactic fiind/ devenind o activitate de completare a cunoştinţelor.

Jocul didactic matematic are valenţe formativ educative: creşterea randamentului

şcolar, recuperarea unor rămâneri în urmă a unor copii, creşterea motivaţiei şcolare. Totodată,
jocul didactic a influenţat pozitiv volumul şi calitatea cunoştinţelor elevilor, formarea şi
consolidarea deprinderilor de calcul mintal rapid şi corect, capacitatea de înţelegere şi
rezolvare a problemelor, perspicacitatea şi potenţialul lor creativ.

Jean Piaget clasifică jocurile astfel:

a) jocuri exerciţii;

b) jocuri simbolice;

c) jocuri cu reguli.

* Jocurile exerciţii presupun repetarea de plăcere a unor activităţi însuşite pealte căi, în
scopul adaptării (antepreşcolar, preşcolar, cu persistenţă în şcolaritate). Cel mai adesea
presupunem o repetare a unei acţiuni care nu se finalizează (hrănirea păpuşii).Antrenarea
ludică se realizează spontan în cadrul unei mari bogăţii de jucării.

*Jocurile simbolice, bazate pe transformarea realului prin asimilarea lui latrebuinţele

propriului „eu”se manifestă atât sub raport afectiv, cât şi subordonat unor inte-rese cognitive
ale copilului. La vârsta şcolară mică, copilul are nevoie de parteneri (chiar adulţi), dar el
poate crea subiectul unui joc fără partener sau cu partener imaginar, atât de activă fiind forţa
subiectului.

*Jocurile cu reguli se transmit în cadrul social de la copil la copil şiimportanţa lor creşte
odata cu dezvoltarea vieţii sociale a copilului. Predominantă este regula.

Inclus inteligent în structura lecţiei, jocul didactic matematic poate să satisfacă nevoia de
joc a copilului, dar poate în acelaş timp să uşureze înţelegerea, asimilarea cunoştinţelor
matematice şi formarea unor deprinderi de calcul matematic, realizând oîmbinare între

4
învăţare şi joc. Cu atât mai mult jocul didactic este indicat a fi conceput în activităţile
matematice şi în lecţiile de matematică din clasa I unde noţiunile de număr şi de operaţie cu
numere sunt abstracte.

Putem concluziona că, îndreptând recreaţia copiilor spre jocurile raţionale , vom creşte
generaţii cu un plus de creativitate. Să ne destindem cu jocuri raţionale şi vom reuşi să
rezolvăm mai bine, mai creator, mai novator problemele profesionale curente. Să oferim
publicului larg, pentru timpul liber, cât mai multe jocuri de minte pentru a spori în acest fel
creativitatea individului.

BIBLIOGRAFIE

1. Cerghit, I. – „Metode de învăţământ”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1986;

2. Chateau, J. Copilul şi jocul . Rolul pedagogic al jocului . Editura Didactică și Pedagogică,

Bucureşti, 1976;

5
3.Claparede, E. – “ Psychologie de l'enfant et pédagogie expérimentale” ,Paris ,Ed.

L'Harmattan , 1905;

4.Jinga, I., Istrate, E., - „Manual de pedagogie”, Ed. All, Bucureşti, 2006;

5.Schiopu, U., ,,Psihologia copilului” , Editura Didactica si Pedagogica, București, 1967;

Modelul românesc de învăţământ, bazat pe teorie, tinde să fie depăşit de dezvoltarea actuală a

societăţii, motiv care stă la baza necesităţii de transformare şi adoptare de metode noi de

învăţare, care

să pună accentul în primul rând pe învăţarea practică şi dezvoltarea competenţelor de lucru

ale

elevului. Metodele moderne de predare au la bază implicarea redusă a profesorului, având rol

de

consiliere şi îndrumare, acestea contribuind la stimularea creativităţii şi modului independent

de

gândire al elevului.

Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor alternative de evaluare stimulează

crearea

unei relaţii de colaborare, de încredere şi respect reciproc între cadrul didactic şi elevi şi între

elevi.

Elevul nu se simte "controlat", ci sprijinit.

Metodele moderne de predare, utilizate la clasă, au următoarele avantaje:

◆ Învăţarea nu se bazează numai pe conţinuturi, ci şi pe abilităţi.

◆ Principiile şi strategiile constructiviste susţin realizarea învăţării prin înţelegere.

6
◆ Metodele interactive implică elevul, care devine partener al cadrului didactic în actul de

predareînvăţare

◆ Metodele interactive ajută la formarea deprinderilor practice, abilităţilor de comunicare,

cultivă

independenţa elevilor, stimulează conexiunile logice.

◆ Cooperarea presupune atât învăţare şcolară cât şi învăţare socială.

◆ Stimularea imaginaţiei.

◆ Stimularea interesului faţă de nou.

◆ Dezvoltarea unei gâdiri divergente.

◆ Optimizarea activităţii de predare prin diversificarea şi interactivitatea rezolvării unei

probleme

matematice.

JOCUL MATEMATIC

Jocul matematic poate fi:

- sub forma de rebus

- Scara cunoaşterii

- Spirala cunoșterii

29

- probleme cu continut haios

- dezlegarea unor puzzle,etc.

Cunoscând locul pe care jocul îl ocupă în viaţa copilului – unul preferat – se înţelege eficienţa

7
folosirii lui în procesul instructiv-educativ.

Astfel că, folosind jocul:

➢ Elevul învaţă de plăcere cu un minim de efort

➢ Elevul devine interesat de activitatea pe care o desfăşoară

➢ Îi facem pe elevii timizi să devină mai volubili

➢ Copilul nu este constrâns, ci este motivat intrinsec

➢ Elevul îşi reglementează comportamentul

➢ Elevul învaţă să colaboreze