ORGANIZAREA SISTEMULUI JUDICIAR ȘI A PROFESIILOR

JURIDICE

 JUSTIȚIA

 Noțiunea de justiție

- Justiția este o noțiune care poate avea diferite sensuri, în

funcție de perspectiva adoptată.

- În primul rând, justiția este o virtute, asociată de Antichitatea

greco-romană înțelepciunii, curajului și cumpătării.

- Potrivit lui Aristotel, posedă virtutea justiției cel care

săvârșește justul, ceea ce înseamnă că faptele lui sunt
conforme cu legea și respectă egalitatea.

- Justiția ca reper al egalității are 2 componente : justiția

distributivă și justiția corectivă.

- Justiția distributivă are ca obiect repartizarea între membrii

comunității a „onorurilor și bogățiilor”, adică a veniturilor
produse în stat și a funcțiilor de autoritate publică.

- Problema esențială care se pune este aceea a criteriului de

partajare.

- Conform lui Aristotel, justiția distributivă trebuie să se

întemeieze pe egalitatea proporției geometrice.
 - Astfel, unor indivizi inegali (din punctul de vedere al meritelor)
trebuie să li se distribuie părți inegale.

- Adică fiecare trebuie să primească proporțional cu meritul său.

- Situația se complică, deoarece meritul poate avea definiții

diferite.

- Justiția corectivă guvernează raporturile interpersonale și are

o incidență dublă, asupra raporturilor stabilite prin libera
voință a persoanelor (contracte de vânzare, împrumut,
depozit etc.) și asupra raporturilor de constrângere, acelea
care sunt impuse unei părți prin șiretenie sau violență (furt,
vătămare corporală, omor, înșelăciune etc.).

- Justiția corectivă face abstracție de meritul indivizilor, pe care

îi tratează în mod egal.

- În al doilea rând, justiția este o putere, cea de a spune dreptul

cu ocazia unei judecăți efectuate de instanța de judecată, de
judecători.

- Titularul acestei puteri este judecătorul, cel care face,

pronunță justiția.

- Justiția este un atribut al suveranității, al cărui exercițiu

aparține statului.

- Într-un ultim sens, justiția desemnează ansamblul instituțiilor

prin intermediul cărora statul își exercită, nemijlocit sau
mijlocit, puterea de a judeca.

 Separația puterilor în stat

 - Separația puterilor în stat a fost susținută pentru prima dată
de Aristotel.

- Conform principiului separației puterilor, puterea statului

trebuie divizată în diferite compartimente cu puteri și
responsabilități separate și independente.

- Cea mai normală separare a acestor puteri este cea tripartită,

care se întâlnește la majoritatea națiunilor moderne, unde este
vorba de puterile legislativă, judiciară și executivă.

- Puterea de stat, unică și suverană, se realizează prin diferite

organe ale statului, fiecare din acestea având funcții specifice
și relativ autonome.

 Raporturile puterii judecătorești cu puterea

legislativă

- Funcția de a judeca este foarte diferită de funcția legislativă.

- Legiuitorul edictează norma, generală și abstractă, care nu

vizează nici un caz particular, iar judecătorul este însărcinat să
aplice legea, pentru a soluționa litigii concrete.

 Protecția limitată a autorității judiciare

- Conform art.126, alin. (1) din Constituție, justiția se realizează

prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celalte instanțe
judecătorești.
 - Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de
realizare a justiției, dar controlează indirect funcționarea
organelor puterii judecătorești.

- Parlamentul stabilește normele de organizare judecătorească,

de competență și de procedură.

 Protecția legislativului

- Legiuitorul și-a protejat competența sa legislativă, împotriva

unei eventuale „concurențe” din partea tribunalelor.

- Interpretarea legii de către instanță se face numai în scopul

aplicării ei în cazul dedus judecății.

- Este interzis judecătorului să stabilească dispoziții general

obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi
sunt supuse judecății.

- Obligativitatea hotărârii are caracter relativ.

- Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte

numai între părți și succesorii acestora.

- Hotărârea poate fi casată când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, altfel spus, când și-a însușit competențe
aparținând altei puteri.