Răspunderea juridică

• I. Noțiunea de răspundere juridică

• II. Formele răspunderii juridice
• III. Condițiile răspunderii juridice
 Secțiunea I: Noțiunea de
răspundere juridică
- Două probleme:
1. 1. Terminologie
2. 2. Corelația responsabilitate-răspundere
juridică

1.Terminologie
-latinescul respondeo, -ere = a răspunde, a
corespunde, a fi egal, a răsplăti
2
- -în limba franceză: responsabilité juridique
- - în limba engleză: liability; responsability=
în context internațional și constituțional
- - ca instituţie juridică, răspunderea:
asociată cu responsabilitatea
- - termenul de responsabilitate: latinescul
spondeo = obligaţia solemnă a debitorului,
din contractul verbis din dreptul roman, de
a-şi executa prestaţiile din contract, faţă de
creditorul său
3
- - Conceptul de răspundere= în mod tradiţional,
asociat cu dreptul
- - Dreptul a fost văzut, din afară, ca având un rol
coercitiv, represiv.
- - rolul dreptului a fost limitat doar la a interveni
pe terenul răului deja înfăptuit, considerându-se
că nu are decât menirea de a repara, de a
restabili ordinea în societate şi de aceea, este
firesc să se ocupe doar cu tragerea la
răspundere a celor vinovaţi.
- iniţial: în gândirea juridică, a fost respins
conceptul de responsabilitate, care s-a
considerat că aparţine exclusiv moralei, dreptului
fiindu-i aplicabil numai conceptul de răspundere.
- DAR: dreptul= rol de disciplinare, de civilizare a
comportamentului uman în societate și, prin
urmare, prin normele sale joacă şi un rol
preventiv
- - dreptul nu poate fi redus doar la menirea
dreptului penal, de a pedepsi, de a trage la
răspundere.
- - ulterior: a fost admis conceptul de responsabilitate în
domeniul dreptului, astfel că la ora actuală cele două
concepte, responsabilitate şi răspundere sunt văzute ca
aflându-se într-o unitate indisolubilă.
2. Corelaţia responsabilitate-răspundere juridică
- Responsabilitatea socială are mai multe forme: morală,
religioasă, politică, juridică.
- Definiția Responsabilității (în general) = obligaţia
de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală
de ceva
- - Definiția Răspunderii (în general) = consecinţa
rezultată din neîmplinirea unei obligaţii legale
- - s-a spus că: responsabilitatea este un fapt
intern al omului, iar răspunderea, un fapt extern.
- - Responsabilitatea: dublu caracter, obiectiv şi
subiectiv.
- -caracterul obiectiv = atitudinea pe care o avem faţă de
sancţiunile legilor şi cele ale opiniei publice;
- - caracterul subiectiv = se referă la atitudinea în faţa propriei
conştiinţe atunci când am produs răul.
- -în literatura juridică: responsabilitatea = un fapt
social; relaţia ei cu răspunderea constă în faptul
că responsabilitatea= asumare a răspunderii faţă
de rezultatele acţiunii omului
- Responsabilitatea juridică este definită în doctrină=
atitudinea conştientă şi deliberată de a-şi asuma grija de
a realiza norma de drept
- - Răspunderea juridică, pentru a putea fi angajată,
trebuie să fie reglementată într-o lege.
- - Important: răspunderea are întotdeauna caracter legal
sau normativ. În absenţa unei prevederi legale care s-o
reglementeze, aceasta nu poate fi declanşată, pentru că
„nimeni nu-şi poate face singur dreptate, nimeni nu
poate fi judecător în propria cauză”.
- Important: Responsabilitatea preexistă răspunderii, iar
aprecierea responsabilităţii se face tot prin raportare la
lege, în sensul că legea trebuie să dea naştere, prin
dispoziţiile sale, sentimentului responsabilităţii
 - Răspunderea juridică este strâns legată de titularul
obligaţiei juridice, dobândind un caracter subiectiv şi
fiind considerată un fapt social.
În literatura de specialitate, există mai multe
definiții ale răspunderii juridice:
1) 1) = complex de drepturi şi obligaţii conexe care se
nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care
constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat,
prin aplicarea sancţiunilor juridice (Mircea Costin).
2) 2) = obligaţia de a repara paguba cauzată altuia
printr-un act contrar ordinii juridice (Ph. Le Tourneau,
L. Cadiet )
În ceea ce ne priveşte, definim răspunderea
juridică drept un ansamblu de drepturi fie ale
statului, fie ale persoanei vătămate şi de obligaţii
ale autorului faptei antisociale, prin care se
restabileşte ordinea de drept încălcată, prin
aplicarea sancţiunilor juridice.
Important: a nu se confunda cu sancţiunea juridică
și constrângerea , răspunderea reprezintă, de
fapt, fundamentul lor
 II. Formele răspunderii
juridice
- Fiecărei ramuri de drept îi corespunde o formă de
răspundere specifică. Astfel, există o răspundere civilă,
penală, de drept administrativ, de dreptul muncii, o
răspundere constituţională a Parlamentului etc.
- Principii comune indiferent de forma de
răspundere:
- a. principiul legalităţii răspunderii, conform căruia
răspunderea, pentru a putea fi angajată, trebuie să
fie prevăzută de lege;
- b. principiul răspunderii personale (fiecare răspunde
pentru faptele sale);
c. principiul răspunderii pentru vină (fiecare
răspunde dacă a comis fapta cu vinovăţie);
d. principiul prezumţiei de nevinovăţie (fiecare persoană se
consideră nevinovată până la proba contrarie);
e. principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu fapta
(sancţiunea se aplică în raport cu gravitatea faptei comise).
Alţi autori (L Barac)= patru principii ale instituţiei
răspunderii juridice: principiul legalităţii răspunderii, principiul
răspunderii numai pentru fapte ilicite, principiul non bis in
idem, principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică.
■ 1. Principiul legalităţii răspunderii înseamnă că angajarea
răspunderii unei persoane este prevăzută într-o normă
juridică
■ 2. Principiul răspunderii numai pentru fapte ilicite înseamnă
că răspunderea unei persoane nu poate fi angajată decât
dacă fapta sa este incriminată de lege, adică are caracter
ilicit.
 3. Principiul ne bis in idem înseamnă că persoana
vinovată de încălcarea normei de drept răspunde
o singură dată pentru fapta sa.
Important: nu este, însă, exclus cumulul mai
multor forme de răspundere, de exemplu,
răspunderea penală cu cea civilă, răspunderea
penală cu cea disciplinară etc.
4. Principiul celerităţii tragerii la răspundere
juridică presupune angajarea răspunderii într-un
termen rezonabil, astfel încât ordinea de drept
să fie restabilită cât mai rapid.
Important: În cadrul fiecărei ramuri de drept se stabilesc,
însă, condiţiile fiecărei forme de răspundere
-ex.: a) în dreptul civil, răspunderea se împarte în
răspundere contractuală şi răspundere delictuală.
b) răspunderea penală = raport juridic de constrângere,
prin care statul are dreptul să-l sancţioneze pe infractor,
iar infractorul are obligaţia de a executa sancţiunea.

c) răspunderea disciplinară este asemănătoare cu cea

penală, numai că fapta săvârşită (abaterea) prezintă un
grad de pericol mai redus, iar sancţiunea este mai puţin
gravă. Sancţiunile, în acest caz, pot avea caracter moral
(mustrarea, avertismentul) sau pecuniar (reducerea
salariului). Se întâlnește în dreptul muncii
d) Răspunderea administrativă, la rândul ei, îmbracă trei
forme: răspunderea administrativ-contravenţională,
răspunderea administrativ-patrimonială şi răspunderea
administrativ-disciplinară (în Dreptul funcției publice).

-deşi fiecare ramură a dreptului fixează

câteva condiţii specifice răspunderii din
cadrul ei, există trei condiţii-standard, cu
caracter general, valabile în orice ramură
şi a căror întrunire se cere a fi cumulativă.
 III. Condiţiile răspunderii
juridice
- - 3 condiţii necesare pentru angajarea răspunderii:
- -conduita sau faptul ilicit;
- - vinovăţia;
- - legătura de cauzalitate între faptă şi
rezultatul produs.

IMPORTANT: întrunirea celor 3 condiții se cere a fi

cumulativă.
1. Conduita sau faptul ilicit poate avea forma unei acţiuni
sau inacţiuni.
A. Esenţial: a - acțiunea să aibă caracter ilicit,
b - caracterul ilicit se apreciază întotdeauna
prin raportare la lege,
adică trebuie verificat dacă fapta săvârşită este incriminată
sau nu de o normă juridică.
B. Conduita ilicită poate consta: a) într-o acţiune atunci
când legea cere subiectelor de drept o atitudine de
abţinere, de inacţiune, iar făptuitorul săvârşeşte
contrariul, încălcând astfel legea.
b) într-o inacţiune
sau o abstenţiune, atunci când legea pretinde
destinatarilor normei juridice o acţiune (să dea, să facă
ceva).
- Conduita ilicită=expresia unui anumit grad de pericol
social, iar gravitatea acestuia determină diferenţierea
formelor conduitei ilicite şi încadrarea ei într-un anumit
tip de ilicit: penal, administrativ, civil etc.
2. Vinovăția
a. Definiție =atitudinea psihică pe care o are făptuitorul, în
momentul săvârşirii faptei ilicite, cu privire la faptă şi
consecinţele acesteia
b. Important: Ceea ce se verifică este faptul dacă autorul
faptei ilicite a avut în momentul comiterii faptei reprezentarea
conştientă a ceea ce face, a urmărilor sau, altfel spus, dacă a
acţionat cu discernământ, sau dacă a avut posibilitatea
alegerii comportamentului său.
c. Vinovăţia are două elemente componente: elementul
intelectiv şi cel volitiv.
- Elementul intelectiv = cunoaşterea trebuinţelor, a realităţii
lumii exterioare individului.
-Elementul volitiv (de voinţă) înseamnă activitatea psihică ce
presupune deliberarea şi decizia pentru un anumit
comportament de urmat
d. Formele vinovăției: intenția, culpa,
praeterintenția sau intenția depășită (semnificație
pentru dreptul penal, pentru că în dreptul civil sau în alte
ramuri, distincţia nu este relevantă; praeterintenția este
reglementată pentru prima dată de NCP)
- în Dreptul penal: intenția= două forme: intenția
directă=făptuitorul prevede rezultatul faptei și
urmărește producerea lui prin comiterea faptei (autorul
faptei lovește cu un topor victima în cap);
și intenția indirectă= făptuitorul prevede rezultatul
faptei și deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea
producerii lui (ex: vătămarea corporală gravă a victimei
și abandonarea pe un câmp înghețat).
- culpa: - culpa cu prevedere= făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, considerând fără
temei că nu se va produce (denumită și culpă cu
ușurință sau cu ușurătate); ex: nereducerea vitezei în
apropierea unui grup de persoane sau la trecerea de
pietoni
- culpa fără prevedere= făptuitorul nu prevede
rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă (ex:
un medic care administrează o doză mai mare de medicament
determinând moartea victimei); e denumită și culpă simplă,
neglijență, greșeală. IMPORTANT: trebuie judecată
previzibilitatea faptei, iar acest lucru se califică prin raportare
la atribuțiile concrete ale autorului faptei, la nivelul lui de
cultură, de pregătire, ținând cont de legile de organizare şi
funcţionare a anumitor instituţii sau de exercitare a anumitor
profesii(de medic, poliţist, cadru al armatei, profesor, magistrat etc.)
- în doctrină: Întrebarea= care este nivelul de
pregătire ce trebuie avut în vedere în aprecierea
unei astfel de forme a culpei?
Răspuns: nivelul omului mediu,
evitându-se extremele, adică raportarea nu se
face nici la omul simplu, nici la elite.
- praeterintenția= fapta este comisă cu intenție, dar
rezultatul produs este mai grav decât cel urmărit de
făptuitor, rezultat datorat culpei acestuia (ex.: loviturile
sau vătămarea cauzatoare de moarte, tâlhăria urmată de
moartea victimei etc.)
- - formă mixtă de vinovăție, ce
presupune și intenția și culpa
-
- - existența culpei în rezultat este ceea ce
distinge praeterintenția de intenția indirectă
Esențial: 1. O faptă constând într-o acțiune sau
inacțiune este infracțiune dacă este săvârșită cu
intenție (art. 16 CP).
2. Aceeași faptă săvârșită din culpă
este infracțiune numai dacă legea o prevede în
mod expres.
e. Cauzele care înlătură vinovăția: se ajunge la
neangajarea răspunderii juridice (pentru că în
absenţa unei condiţii, răspunderea nu se poate
declanşa).
- două categorii: cauze justificative= legitima
apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau
îndeplinirea unei obligații (impuse de autoritatea
competentă, dacă nu e vădit ilegală), consimțământul
persoanei vătămate în comiterea faptei (este justificată
fapta prevăzută de legea penală dacă persoana
vătămată putea dispune legal de valoarea lezată; nu se
aplică la infracțiunile contra vieții sau când legea exclude
efectul justificativ al consimțământului)
cauze de neimputabilitate=
constrângerea fizică, constrângerea morală,
excesul neimputabil (persoana în legitimă apărare a
depășit, din cauza tulburării sau temerii limitele unei
apărari proporționale cu gravitatea atacului), minoritatea
făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea,
cazul fortuit.

3. Legătura de cauzalitate este cea de-a treia condiţie a

răspunderii juridice şi se referă la faptul că rezultatul
conduitei ilicite este urmarea, consecinţa nemijlocită,
directă a faptei autorului.
Important: a) acţiunea, conduita ilicită este cauza
DIRECTĂ a rezultatului produs.
-
- b) atunci când se analizează
legătura de cauzalitate, se urmăreşte
înlăturarea unor terţe elemente,
accidentale, care se suprapun peste lanţul
cauzal şi care ar putea să influenţeze
rezultatul.
- c) dacă se stabileşte că rezultatul
produs nu este consecinţa directă a faptei
ilicite, atunci răspunderea juridică nu
poate fi angajată.
În materie penală, sunt reglementate o serie de cauze care
înlătură răspunderea penală: amnistia, prescripţia
răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea
plângerii prealabile şi împăcarea.
Aceste cauze au două caracteristici importante:
a) au caracter general, în sensul că se referă la orice
infracţiune şi
b) înlătură posibilitatea aplicării sancţiunii.
Amnistia =acordată prin lege şi priveşte infracţiunile
reglementate de lege.
Prescripţia este o altă cauză a înlăturării răspunderii
penale, datorită curgerii timpului de la data comiterii
infracţiunii şi a netragerii la răspundere penală.
Prescripţia: orice infracţiune,
cu excepţia celor contra păcii şi omenirii, care sunt
imprescriptibile, precum şi a infracţiunilor care au avut
ca urmare moartea victimei.
- Lipsa plângerii prealabile exclude, de asemenea,
răspunderea penală. Chiar dacă fapta penală s-a comis,
dacă persoana vătămată nu depune plângere în
termenul legal, răspunderea nu poate fi declanşată.
În cazul retragerii plângerii de către victimă, răspunderea
se declanşează, dar se stinge.
Retragerea plângerii se poate face numai până la
pronunţarea unei hotărâri definitive şi înlătură
răspunderea numai faţă de persoana faţă de care a fost
retrasă, adică are efecte in personam.
Împăcarea = o înţelegere intervenită între
persoana vătămată şi infractor de a stinge
conflictul născut din săvârşirea infracţiunii,
înţelegere care, în anumite cazuri prevăzute de
lege, înlătură răspunderea penală a infractorului
(deci este un act juridic bilateral).
- și în cazul celorlalte forme de răspundere
există cauze de exonerare, cum ar fi: cazul
fortuit, forţa majoră, fapta unei terţe persoane,
fapta victimei. Aceste cauze trebuie să
întrunească cumulativ condiţiile reglementate de
lege pentru aplicarea lor.
CONCLUZIE: Răspunderea juridică este o
temă fundamentală a Teoriei generale a
dreptului, pentru că ea oferă baza
conceptuală a formelor de răspundere
specifice ramurilor dreptului.