C7: 28.03.

2012

Raspunderea civila delictuala

Ideea de responsabilitate este legata de vinovatie. Ideea de raspundere este legata de incalcarea normelor, iar ele au o natura multipla. Faptele prin care se incalca o anumita norma genereaza un tip specific de raspundere. Diferenta esentiala intre raspunderea juridica si celelalte tipuri de raspundere este aceea ca raspunderea juridica odata angajata implica aplicarea unei sanctiuni care poate fi adusa prin intermediul fortei publice. Raspunderea morala presupune o sanctiune realizata prin intermediul opiniei publice. Cea politica presupune o sanctiune realizata prin intermediul electoratului sau a organizatiilor politice. Mai rezulta ca in cazul raspunderii juridice sunt individualizati atat subiectul activ al raspunderii cat si subiectul pasiv al raspunderii. Mai exact spus stim cine e victima si cine raspunde pt fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. In cazul raspunderii morale exista un caracter difuz nu se cunoaste cel ce aplica sanctiunea. Raspunderea politica e si ea politica in cazul sanctiunilor aplicate de electorat. Cand e vb de organizatii politice se individualizeaza raspunderea. Cea mai structurata forma de raspundere este raspunderea juridica. Autorul faptei ilicite e cunoscut, modalitatea de aplicare a sanctiunii e individualizata, victima in acelasi fel. Principala diferenta dintre raspunderea de drept privat si cea de drept public e ca un cazul raspunderii de drept privat cele 2 subiecte ale raspunderii sunt subiecte particulare. Chiar atunci cand ar fi vb de pers juridice de drept public ele participa la acest raport ca pers particulare. Cand e vb de raspundere de drept public intotdeauna intervin autoritatile publice ca parti ale raportului juridic de raspundere. NB nu inseamna ca atunci cand e vb de rasp de drept privat nu intervin autoritatile publice, dar ele intervin atunci cand se face apel la ele pt aplicarea sanctiunii. RASPUNDEREA CIVILA Nu mai putem vorbi de raspundere de drept comercial, obligatiile civile si cele comerciale fiind unificate. Pe cale de consecinta si raspunderea este unificata, avand doar raspundere civila. Exista 2 mari forme ale raspunderii civile:

1. Raspunderea contractuala 2. Raspunderea extracontractuala Nu este riguros sa vb de raspunderea contractuala si cea delictuala intrucat avem mai multe izvoare de obligatii in afara de contract si delict. Incalcarea obligatiilor determina o raspundere civila si deci avem raspundere contractuala si raspundere extracontractuala. In cadrul raspunderii extracontractuale cea mai importanta forma de raspundere este raspunderea delictuala. Se spune pe buna dreptate ca raspunderea delictuala este dreptul comun al raspunderii extracontractuale. In masura in care se naste o raspundere in temeiul platii lucrului nedatorat etc vom face apel la normele raspunderii delictuale. Ea nu este doar dreptul comun al raspunderii extracontractuale ci si dreptul comun al raspunderii civile in general. Si in materia raspunderii contractuale daca nu avem norme specifice care sa clarifice situatia de fapt vom aplica normele care reglementeaza raspunderea delictuala. Rezulta de aici cat de importanta e raspunderea delictuala in general. Ea poate fi privita din doua perspective: 1. Este un raport juridic obligational care se naste in momentul savarsirii unei fapte ilicite intre autorul faptei ilicite si victima faptei ilicite in calitate de debitor, raport juridic in continutul caruia intra dreptul creditorului de a cere de la debitor repararea integrala a prejudiciului. Vorbim de un raport delictual de raspundere 2. Este chiar sanctiunea care se aplica prin intermediul acestui raport juridic de raspundere. Sanctiunea este repararea prejudiciului suferit de victima de catre autor. Prin esenta, raspunderea delictuala e o sanctiune civila. Caracterul sanctionator al raspunderii civile este insa intim legat de ideea de reparare a prejudiciului. Sanctiunea este tocmai repararea prejudiciului, fiind vorba de o reparare materiala, indiferent de natura prejudiciului. Problema este cum se repara prejudiciul. In acest fel distingem intre ideea de sanctiune civila si ideea de pedeapsa fie civila fie penala. Oricare ar fi natura pedepsei ea are un caracter strict personal. Se aplica in considerarea persoanei care a savarsit fapta ilicita, indif daca e ilicit civil sau penal. Cand e vorba de raspundere delictuala ca sanctiune civila tocmai pentru ca ea are o natura reparatorie materiala sanctiunea e transmisibila la succesorii autorului faptei ilicite. Obligatia de reparare materiala a prejudiciului se transmite la succesorii autorului faptei ilicite.

Principala functie a raspunderii este functia reparatorie. Pe langa functia reparatorie raspunderea delictuala are si o functie preventiv educativa in masura in care raspunderea devine efectiva imediat ce se incalca o norma juridica. Raspunderea delictuala si raspunderea delictuala comparatie Ele presupun amandoua cele 4 elemente arhicunoscute ale raspunderii. In stransa legatura cu vinovatia este problema capacitatii, unii autori considerand ca acesta ar fi al 5lea element al raspunderii. Ceea ce este specific raspunderii civile este ca prejudiciul chiar daca nu e intotdeauna material presupune o reparare materiala in timp ce in alte forme de raspundere ea poate fi si patrimoniala si personal nepatrimoniala. Chiar si in materie civila exista forma nepatrimoniale de reparare dar ele nu mai tin de raspunderea civila propriu zisa. Exista pe baza acestor 4 elemente o unitate a raspunderii civile. Dincolo de aceasta unitate putem identifica totusi anumite trasaturi distinctive pentru cele 2 forme de raspundere civila analizate. 1. Specificul faptei ilicite -> in cazul raspunderii delictuale fapta ilicita consta in incalcarea obligatiei generale negative neminem laedere. 1349 (1) In cazul raspunderii contractuale fapta are o particularitate -> ea consta in asumarea anterioara a unei obligatii de catre autorul faptei ilicite. Aceasta idee e prea generala necesitand precizari: a) Pentru faptele savarsite inainte de incheierea contractului de regula raspunderea e delictuala. b) Pentru a vorbi de raspundere contractuala trebuie sa avem un contract valabil incheiat. Daca este nul contractul actiunea in nulitate are caracter delictual, iar in masura in care se pune problema unor dezdaunari ele se vor angaja pe temei delictual. Incheierea contractului in situatia nulitatii dobandeste un caracter ilicit delictual. c) Daca in timpul derularii relatiei contractuale partile provoaca prejudicii tertilor raspunderea fata de terti raspunderea va fi delictuala tertii nu sunt parti etc. d) Daca partile insele cu ocazia derularii rasporturilor contractuale isi cauzeaza una alteia prejudicii dar fara legatura cu obligatiile contractuale vor raspunde delictual. Este foarte important de stabilit continutul contractului.

2. Exista diferente in ceea ce priveste capacitatea, punerea in intarziere si clauzele de raspundere. i) Capacitatea: avem in vedere regulile ce guverneaza materia actului juridic in general. In materia delictuala 1366: nu avem o limita minima de varsta pentru angajarea raspunderii. Persoana raspunde din momentul in care se dovedeste ca are discernamanat. Concluzii subsidiare: dovada discernamantului: prezumtie de absenta a discernamantului de la varsta de 14 ani si o prezumtie de prezenta a discernamantului dupa varsta de 14 ani prezumtiile sunt relative. Victima prejudiciului trebuie sa dovedeasca discernamantului. Daca este vorba de o persoana peste 14 ani victima nu trebuie sa faca dovada discernamantului, dar autorul poate demonstra ca nu avea discernamant in momentul savarsirii faptei. In materie contractuala functioneaza regulile de la actul juridic. ii) Cat priveste punerea in intarziere in materie delictuala se aplica adagiul debitorul e de drept in intarziere , in materie contractuala nu e de drept in intarziere 1523 (1) lit. e) Cat priveste clauzele raspunderii exista o diferenta de baza -> in materie delictuala ele sunt interzise, iar in materie contractuala sunt de regula permise si ca exceptie interzise.

iii)

3. Intinderea prejudiciului -> delictual : repararea integrala a prejudiciului si damnum emergens si lucrum cesans. Contractual : prejudiciul previzibil. 4. Sub aspectul solidaritatii, in materie delictuala daca fapta ilicita e savarsita de mai multe persoane regula este solidaritatea. In materie contractuala regula este divizibiliatea. Art. 1382 Art. 1445: in materie contractuala obligatiile sunt divizibile. In 1446: o exceptie de la regula in materie contractuala in care solidaritatea se prezuma intre debitorii unei obligatii contractate in exercitiul activitatii unei intreprinderi.

Partile pot sa isi asume ele solidaritatea. 5. Exista o diferenta sub aspectul dovedirii vinovatiei. In materie delictuala ea trebuie dovedita de catre victima in timp ce in materie contractuala opereaza o prezumtie de culpa. Discutia care se face uneori in legatura cu obligatiile de rezultat si cele de mijloace. 6. Cumulul raspunderii delictuale- raspunderii contractuale Nu exista o dubla raspundere. Nu se admite ca in cadrul aceleiasi actiuni in raspundere creditorul sa incerce sa combine regulile celor 2 tipuri de raspundere pentru a obtine o despagubire mai mare. Nu este posibil ca victima sa introduca o actiune delictuala sau o actiune contractuala si in completare o actiune delictuala sau contractuala. In realitate cumulul raspunderii delictuale inseamna alegerea intre cele 2 temeiuri ale raspunderii . Cumulul este impropriu folosit. Creditorul trebuie sa aleaga intre un temei sau altul. Regula: daca exista un temei contractual al raspunderii este exclusa raspunderea delictuala. Creditorul nu poate sa aleaga intre cele 2 temeiuri. De la aceasta regula exista o exceptie: cand fapta ilicita prin care se incalca o obligatie contractuala constituie in acelasi timp infractiune. Inselaciunea in conventii -> este posibil ca victima sa asocieze actiunea civila actiunii penale in proccesul penal. Este posbil ca intr-o asemenea situatie victima in procesul penal odata cu actiunea penala sa porneasca si actiunea civila. Actul se judeca in cadrul procesului penal. S-a mai spus in doctrina ca in acele cazuri in care actiunea civila este pornita din oficiu in procesul penal ar fi normal sa i se recunoasca creditorului posibilitatea de alegere intre cele 2 temeiuri.

Raspunderea civila delictuala si formele ei 1. Raspunderea delictuala pentru fapta proprie 2. Raspunderea pentru fapta unei alte persoane 3. Raspunderea pentru fapta cauzata de un lucru

1. Regulile care se aplica raspunderii pentru fapta proprie constituie dreptul comun. Este limpede ce inseamna raspunderea pentru fapta proprie. Si mostenitorii autorului vor raspunde. Astfel inteleasa raspunderea pentru fapta proprie presupune intrunirea tuturor celor patru conditii. Fapta ilicita este temeiul raspunderii delictuale. 1349 : incalcarea indatoririi de a nu rani pe nimeni. Indatorirea e nuantata in diferite norme legale. S-a pus problema daca ilicitul poate decurge din incalcarea unor norme morale. Raspunsul a fost pozitiv in masura in care aceste reguli morale imbraca forma unor principii care se gasesc si la temelia dreptului obiectiv. S-a mai pus intrebarea daca fapta ilicita provoaca un prejudiciu numai in incalcarea drepturilor obiective sau si prin incalcarea unor interese. E posibil ca fapta ilicita sa constea si in incalcarea unor interese. Fapta ilicita e o actiune omeneasca sau si o inactiune. De regula este o actiune, inactiunea dobandeste semnificatie ilicita cand o prevedere legala impune o anumita actiune. Astfel inteleasa fapta ilicita poate uneori ca urmare a unor imprejurari speciale sa isi piarda caracterul ilicit. Exista anumite imprejurari care inlatura caracterul ilicit al faptei. In Codul civil nu avem o sistematizare clara a acestor imprejurari. Trebuie sa facem distinctia intre cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei, care inlatura vinovatia si raportul de cauzalitate. Toate acestea sunt exoneratoare de raspundere. Legiuitorul a preferat sa raspandeasca aceste cauze in diferite sectiuni ale Cc. Primele 2 cauze sunt : legitima aparare si starea de necesitate 1360 si 1361. Efectele acestor 2 cauze: 1360(2) se precizeaza ca daca prin depasirea limitelor legitimei aparari sa savarsit o infractiune atunci cel care a savarsit infractiunea va putea fi obligat la plata unei obligatii adecvate si echitabile.

Mai suntem in prezenta unei raspunderi delictuale? Raspunsul trebuie sa fie pozitiv intrucat depasirea limitelor legitimei aparari restituie caracterul ilicit al faptei. Aceasta restutuire se produce caracterul unei infractiuni. daca depasirea limitelor are

Si daca se restituie faptei caracterul ilicit modul de reparare nu mai este specific raspunderii delictuale. I se lasa judecatorului o marja de apreciere. Cat priveste starea de necesitate 1361 se precizeaza ca persoana care actioneaza in stare de necesitate va fi totusi obligat sa repare prejudiciul cauzat dar nu pe temei delictual ci pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. Rezulta ca in acest caz subzista inlaturarea caracterului ilicit al faptei, dar in masura in care cel care actioneaza sub imperiul starii de necesitate se va imbogati va trebui sa restituie valoarea in limita respectiva celui care a saracit. Daca o persoana a saracit fara ca actorul starii de necesitate sa se fi imbogatit => nu va fi restituit nimic.

A treia cauza: permisiunea legii sau ordinul superiorului 1364 : vorbeste numai de primul element. Dar daca in materie penala ordinul superiorului inlatura caract penal => cu atat mai mult in materie civila va inlatura. Partea finala a textului arata ca desi suntem in prezenta unei asemenea cauze nu intotdeauna se produce acest efect -> cand autorul faptei putea sa isi dea seama a acestui caracter ilicit in functie de imprejurari. Precizari : cand este vb de ordinul superiorului cel care actioneaza prin ordin poate sa faca abstractie de acesta daca este vadit ilicit. In ce masura autorul faptei poate aprecia caracterul ilicit e o chestiune analizabila de la caz la caz. Cat priveste permisiunea legii nu exista nimic apreciabil.

Notiunea de lege e folosita in sens larg. Nu e vb doar de actul emis de Parlament ci poate fi vb de un regulament al unui minister. In masura in care este vadit ca norma contravine legii/Constitutiei nu poate fi invocata norma ca inlaturand caract ilicit al faptei. Sistemul de drept intern este completat sub un dublu aspect cu norme externe : t. Internationale si normele U.E. Sub primul aspect, daca normele nu au fost integrate in dreptul intern sunt situatii in care e greu sa se aprecieze care e raportul dintre o norma interna si una de dr international. E greu pt un om obisnuit sa aprecieze asupra acestui fapt. Situatia devine si mai relevanta cand e vb de tratate cu privire la dr. omului, care au prioritate in dreptul intern. Se pune problema cine e responsabil in cazul in care nu e respectata o norma internationala, statul sau autorul? Raspunsul este ca autorul.

A 4a cauza: exercitarea unui drept subiectiv. E posibil ca o persoana care exercita un drept subiectiv propriu sa nu raspunda. 1353 C.civ. In legatura cu aceasta cauza e necesara o distinctie intre exercitarea normala si exercitarea abuziva a dreptului. Pentru a face aceasta distinctie trebuie sa tinem seama de ceea ce se cheama limitele interne si cele externe ale exercitarii dreptului subiectiv. Exercitarea unui drept e strans legata de atributele dreptului. Limitele externe ale exercitarii dreptului presupun exercitarea atributelor dreptului pana la epuizarea posibilitatilor pe care le ofera. O asemenea intelegere a exercitarii dreptului ar naste numeroase conflicte intre diferitii titulari de drepturi subiective. Daca fiecare titular si-ar exercita atributele pana la limita epuizarii atributelor ar intra in sfera de exercitare a alor drepturi apartinand altor persoane. Dreptul subiectiv tr sa fie limitat in limitele interne ca exercitare. Limitele interne: spatiul juridic in care dreptul poate fi exercitat fara a patrunde in spatiile de exercitare a altor drepturi apartinand altor persoane. Dreptul este normal exercitat in limitele sale interne, dar intre limitele interne si externe se situeaza abuzul de drept. Desi exista dreptul, el este abuziv exercitat. Dincolo de limitele externe se situeaza purul delict civil. Abuzul de drept face ca fapta sa isi pastreze caracterul abuziv. Numai exercitarea sa in limitele interne inlatura caracterul ilicit. Din moment ce fapta isi pastreaza caracterul ilicit vorbim de raspunderea delictuala. Abuzul de drept e o forma particulara a raspunderii civile delictuale.

A 5a cauza de raspundere: consimtamantul victimei. Ea imbraca forma clauzelor de neraspundere. Inainte de savarsirea faptei ilicite, dar anticipand posibila savarsire a acesteia si posibilul rezultat pagubitor victima isi da consimtamantul printr-o clauza de neraspundere. Ea poate fiinta intr-un act bilateral sau unilateral. In materie delictuala clauzele de neraspundere sunt exceptia dupa cum am vazut. In 1355: regulile care guverneaza asumarea unor asemenea clauze de neraspundere. Rezulta din acest articol ca asemenea clauze nu sunt posibile daca este vb de fapte savarsite cu intentie sau din culpa grava. Numai in cazul savarsirii din culpa usoara pot sa existe. In cazul in care sunt privite integritatea fizica sau morala ele pot exista numai daca legea prevede o asemenea posibilitate.

1356 : anunturile privitoare la raspundere textul arata ca asemenea anunturi sunt exoneratoare de raspundere daca au fost aduse la cunostinta publica si daca persoana in cauza a putut cunoaste anuntul. 1363: regula este ca divulgarea secretului comercial este o fapta ilicita, dar ca daca divulgarea se face pentru ca sunt imprejurari grave dispare caracterul ilicit al faptei. 1354: ipoteza in care o persoana acorda ajutor dezinteresat unei persoane iar beneficiarul sprijinului sufera un prejudiciu. Intr-o asemenea situatie nu se raspunde cu exceptia cazului in care exista intentie sau culpa grava.