CUPRINS

Cap 1 Introducere

Cap 2 Aspecte teoretice

Cap 2.1 Conduitele licite si conduitele ilicite

Cap 2.2 Tipuri de raspundere juridica

Cap. 2.2.1 Răspunderea penală

Cap. 2.2.2 Răspunderea civila
Cap. 2.2.3 Răspunderea contravenţională ( administrativa )
Cap 2.2.4 Răspunderea materială
Cap  2.2.5 Răspunderea disciplinară

Cap 3 Studiu de caz – Raspunderea juridica a medicului

Cap. 3.5.1 Raspunderea civila a medicului

Cap. 3.5.2 Raspunderea Disciplinara a medicului
Cap. 3.5.3 Răspunderea civilă a medicului
Cap. 3.5.4 Raspunderea penala a medicului

Cap 4 Concluzii

Cap 5 Bibliografie
Cap 1 Introducere

Dreptul ca fenomen social are finalităţi complexe privind asigurarea coerenţei,

funcţionalităţii şi autoreglării sistemului social, soluţionarea conflictelor relaţiilor
interumane; precum si apărarea şi promovarea valorilor sociale, a drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.

Pe masura ce societate a evoluat, Drepturile Omului au capatat o importanta

primordiala in viata sociala, si totodata a devenit imperios necesara protectia atat a
bunului public cat si a celui privat, astfel incat apariti normelor juridice scrise nu a
reprezentat decat un pas firesc spre evolutie si civilizatie.

Cap 2 Aspecte teoretice

Cap 2.1 Conduitele licite si conduitele ilicite

Normele juridice sunt norme cu caracter imperativ, fiindca preuspun o conduita ce

se vrea nepartinitoare, dar care este impusa de legiutor, şi au ca scop să orienteze, să
stimuleze şi să determine comportamentele umane, aplicarea lor fiind la nevoie asigurată
prin forţa de constrângere a statului.

Nu orice conduită umană are relevanţă din punct de vedere juridic, ci numai acele
comportamente care cad sub incidenţa normelor juridice. Sub aspect juridic se disting
două categorii de conduite umane:1

Conduite licite sau legale – care sunt conforme normelor juridice. Conduita licită
este exprimată prin anumite acţiuni sau prin abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, care
se încadrează în limitele drepturilor şi obligaţiilor prescrise prin normele juridice. O
particularitate legată de încadrarea conduitelor licite este aceea că nu interesează
motivele, care pot avea multiple de cauze, pornind de la convingere şi sfârşind cu teama
de pedeapsă, care determină subiectul de drept la un atare comportament. Ca urmare,
conduita licită este dată de acţiunile sau inacţiunile conforme sau chiar determinate de
normele juridice;

1
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck 1998

2
 O conduita umana licita este cea asteptata, reprezinta de fapt un ideal, este scopul
pentru care se impun la nivel de legiutor a normelor juridice. Este un exemplu, totodata,
si reprezinta de multe ori baza de pornire pentru a evalua si re-evalua normele juridice.

Conduite ilicite sau ilegale sunt cele care contravin normelor juridice. Conduita
ilicită constă dintr-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridice,
săvârşite de o persoană care are capacitatea de a răspunde pentru faptele sale. În
principiu, încălcarea prevederilor normelor juridice atrage răspunderea juridică a
persoanei vinovate.

Este important de mentionat faptul ca numai comportamentul conştient,

responsabil are relevanţă juridică. Spre exemplu, comportamentul unui alienat mintal nu
poate fi calificat ca fiind licit sau ilicit, deoarece acest comportament nu este rezultatul
unei deliberări conştiente şi ca atare, alienatul mintal nu poate avea răspunderea juridică a
faptelor sale. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi facut responsabil de conduita ilicita, o
persoana trebuie sa fie in deplina capacitate de exercitiu, sa poata sa raspunda pentru
faptele sale din punct de vedere al discernamantului.

Cap 2.2 Tipuri de raspundere juridica

Răspunderea juridică constă într-un raport instituit de norma juridică, între

autorul încălcării normelor juridice şi stat, reprezentat prin agenţii unei autorităţi, care pot
fi instanţele de judecată, funcţionarii de stat sau alţi agenţi ai puterii publice.

Conţinutul raportului juridic este complex, dar în esenţă este format din:2
- dreptul statului, ca reprezentant al societăţii de a aplica sancţiunile prevăzute de
normele juridice persoanelor care încalcă prevederile legale şi
- obligaţia persoanelor de a se supune sancţiunilor legale, pentru restabilirea ordinii de
drept.

Raspunderea juridica a unei persoane intervine daca sunt indeplinite cumulativ

urmatoarele conditii:
• exista o fapta ilicita;
• exista un prejudiciu;
• exista legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
• fapta ilicita este comisa cu vinovatie.

Fapta ilicita consta intr-un act de conduita prin savarsirea caruia se incalca
regulile de comportament in societate.
2
Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura All Beck 1998

3
 Prejudiciul, ca element al raspunderii juridice, consta in consecintele negative
patrimoniale si morale suferite de catre o persoana ca urmare a faptei ilicite savirsite de
catre o alta persoana. Prejudiciul trebuie sa fie cert, direct si sa rezulte din atingerea
adusa unui drept (vatamarea sanatatii unei persoane) sau unui interes legitim.

Raportul de cauzalitate este definit ca fiind acea relatie in virtutea careia un

fenomen determina aparitia, modificarea sau disparitia altui fenomen; autorul faptei
ilicite raspunde numai daca se stabileste ca intre conduita sa, desfasurata in planul
relatiilor sociale si consecintele aparute in acelasi plan exista o relatie de la cauza la efect.
Raspunderea juridica se particularizeaza prin formele pe care le generaza, situatie
in care forma ilicita poate imbraca forma infractiunii, forma contraventiei, forma abaterii
administrative, forma abaterii disciplinare sau forma ilicitului civil.

Exista asadar mai multe forme ale răspunderii juridice, iar in domeniul fiecărei
ramuri de drept s-au conturat forme specifice ale răspunderii juridice:

Cap. 2.2.1 Răspunderea penală – se înscrie în sfera răspunderii infracţionale pentru

încălcarea normelor de drept. Pentru a constitui infracţiune, abaterea trebuie:
- să aibă un pericol social ridicat;
- să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii.
Diferenţa principală între infracţiune şi contravenţie constă în periculozitatea
socială a încălcării normelor de drept.
Raspunderea penala poate fi angajata doar prin fapte ilicite declarate prin lege
infractiuni, adica fapte care prezinta o anumita doza de pericol social. Temeiul obiectiv al
raspunderii juridice penale este conduita ilicita definita prin lege ca infractiune.
Raspunderea penala se întemeiaza totdeauna pe vinovatia autorului faptei ilicite, ceea ce
înseamna ca are un caracter subiectiv. In consecinta, nu este suficient sa se fi produs o
fapta în mod obiectiv, ci fapta trebuie sa fi fost savârsita cu vinovatie, iar vinovatia
constituie criteriul principal de stabilire si individualizare a pedepsei.
Raspunderea penala este personala si limitata în sensul ca vizeaza numai persoana
autorului infractiunii si se refera în exclusivitate la fapta comisa. Numai autorul
infractiunii va putea fi obligat sa suporte pedeapsa si sa o execute, legea neadmitând
substituirea celui condamnat în executarea pedepsei cu o alta persoana. De aceea moartea
inculpatului împiedica continuarea procesului penal si moartea condamnatului întrerupe
executarea pedepsei.
In cazul raspunderii penale fiinteaza prezumtia de nevinovatie a inculpatului ca
prezumtie relativa care poate fi rasturnata de catre acuzare prin proba contrara.

Codul penal roman, in partea generala, prevede trei categorii de sanctiuni de drept
penal:
4
• pedeapsa. Legea penala prevede urmatoarele categorii de pedepse: principale -
detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda, complementare interzicerea unor drepturi de
la 1 la 10 ani si degradarea militara si accesorii care constau in interzicerea tuturor
drepturilor care fac obiectul pedepsei complementare.
• masurile educative. Aceasta sanctiune se aplica minorului care a savarsit o infractiune;
• masurile de siguranta. Aceste sanctiuni au drept scop inlaturarea unei stari de pericol si
preintampinarea savarsirii faptelor prevazute de lege.
Punerea in executare a acestor sanctiuni este reglementata in Codul de Procedura penala.

Cap. 2.2.2 Răspunderea civila – clasificată în dreptul civil în:

- răspunderea civilă delictuală. Acest tip de răspundere are drept conţinut obligaţia civilă
de reparare a prejudiciului cauzat de o faptă ilicită. Ea afirmă o sancţiune de drept civil
prin obligaţia de reparare a prejudiciului produs prin fapta ilicită, fără a dicta în acelaşi
timp şi o pedeapsă. Spre exemplu, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate să constituie
în acelaşi timp şi o infracţiune, fără ca asocierea celor două sancţiuni să ducă la pierderea
individualităţii lor sau la modificarea naturii juridice a fiecăreia dintre sancţiunile
aplicabile. Conform Codului civil, răspunderea civilă delictuală poate fi stabilită pentru:
→ fapta proprie (art. 998-999 – din care rezulta ca greseala sau culpa pot imbraca forma
dolului, intentiei directe, imprudentei, neglijentei )
→ fapta altei persoane (art. 1000 alin.2, 3, 4);
→ lucruri, edificii şi animale (art. 1000 alin.1, art. 1001, art. 1002);3

- răspunderea civilă contractuală. Faţă de răspunderea civilă delictuală are un caracter

special, derogator. Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală în care obligaţia
încălcată este o obligaţie legală cu caracter general, care revine tuturor (de a nu vătăma
drepturile altuia prin fapte ilicite), în cazul răspunderii civile contractuale, obligaţia
încălcată este o obligaţie concretă, stabilită printr-un contract preexistent, valabil, încheiat
între păgubit şi cel care a încălcat obligaţiile contractuale.
Ambele forme de răspundere civilă sunt fundamentate pe principiul reparării unui
prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicită a unei persoane.4

Cap. 2.2.3 Răspunderea contravenţională ( administrativa ) este atrasă în cazul

comiterii unei contravenţii.

3
Carmen Marinela Popa – Elemente de teoria generala a dreptului, Editura Universitatii “Lucian Blaga
” Sibiu 2009
4
Dr. Ernest Lupan Drept Civil – Persoana Fizica, Editura Luminalex 1999

5
 Contraventia este fapta savârsita cu vinovatie, care prezinta un pericol social mai
redus decât infractiunea, si este prevazuta si sanctionata de lege.
Regimul juridic al contravenţiilor este legat şi de activitatea organelor din
administraţia publică, deoarece organizarea impunerii şi impunerea legilor şi a altor acte
normative necesită şi existenţa unor sancţiuni pe care le pot institui şi aplica aceste
organe din administraţia publică în activitatea lor executivă. Răspunderea
contravenţională nu trebuie confundată cu răspunderea administrativă, deoarece
sancţiunile contravenţionale se aplică atât de către organele administraţiei publice, cât şi
de către organele judecătoreşti.
Subiectul raspunderii administrative este, în principal, numai persoana fizica si
numai atunci când legea prevede, sanctiunea contraventionala putând fi aplicabila si
persoanelor juridice. Pentru aceeasi contraventie legea nu admite aplicarea cumulativa a
doua sanctiuni administrative, de exemplu avertisment si amenda. Se admite aplicarea
cumulativa a amenzii cu confiscarea, atunci când legea prevede masura suplimentara a
confiscarii. Când o persoana savârseste mai multe contraventii, pedeapsa ce i se aplica se
stabileste în conformitate cu sistemul cumulului aritmetic, dupa cel al absorbtiei legale,
astfel ca amenzile se vor cumula pentru fiecare contraventie în parte, fara ca acestea
împreuna, sa depaseasca dublul maximului amenzii prevazute pentru contraventia cea
mai grava.5
Avertismentul, amenda contraventionala si obligarea la prestarea unei activitati in
folosul comunitatii se pot aplica oricarui contravenient persoana fizica ori juridica.
Avertismentul consta in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra
pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile
legale.
Amenda contraventionala consta intr-o suma de bani pe care contravenientul
trebuie sa o achite, cand savarseste o contraventie cu un grad mai mare de pericol social.
In mod obisnuit, actele normative prevad limite minime si maxime ale amenzilor
care pot fi aplicate in situatia in care se aplica aceasta sanctiune.
Impotriva procesului verbal prin care se constata si se aplica o sanctiune
contraventionala, contravenientul are posibilitatea de a formula plangere, in termen de 15
zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Plangerea, insotita de copia procesului verbal de constatare a contraventiei, se
depune la organul din care face parte agentul constatator, care este obligat sa o primesca,
sa inmaneze depunatorului o dovada in acest sens si sa o inainteze judecatoriei in a carei
raza teritoriala a fost savarsita contraventia.

5
Ioan Santai – Tratat de Drept Administrativ , Editura All Beck

6
Cap 2.2.4 Răspunderea materială – constă în obligaţia oricărui salariat de a repara, în
limitele prevăzute de lege, prejudiciul pe care l-a cauzat unităţii din vina sa şi în legătură
cu munca sa. Răspunderea materială este o instituţie proprie dreptului muncii.
In dreptul muncii, raspunderea angajatilor poate fi raspundere materiala atunci
când angajatul, din vina si în legatura cu munca sa cauzeaza pagube unitatii la care este
angajat, si raspundere disciplinara atunci când angajatul, prin fapta sa ilicita contravine
normelor de disciplina muncii în unitate, savârsind abateri disciplinare. Prin contractul de
munca nu se poate stipula vreo clauza prin care s-ar mari sau micsora raspunderea peste
sau sub limitele prevazute de lege.

Cap 2.2.5 Răspunderea disciplinară – constă într-un ansamblu de norme legale, care
privesc sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către orice persoană încadrată,
indiferent de funcţie sau locul pe care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de
muncă. Aceste fapte constituie abateri disciplinare şi pot atrage sancţiuni cum sunt:
mustrarea, avertismentul, reducerea salariului, desfacerea contractului de muncă.
Asadar raspunderea disciplinara intervine în legatura cu executarea contractului de
munca. Pentru antrenarea raspunderii disciplinare nu este necesara producerea unui
prejudiciu material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare savârsite de
angajat, ci este suficient ca abaterea sa se fi produs ca fapta concreta ce consta în
încalcarea cu vinovatie a obligatiilor de munca sau a normelor de comportare.
Realibitarea disciplinara poate interveni în cazul în care cel ce a savârsit abaterea da
dovezi temeinice de îndreptare si nu a savârsit alta abatere într-un anume interval de
timp.
Exista astfel reglementari in materie de raspundere juridica ce acopera toate
ramurile de interes ale societatii. Toate aceste norme juridice au ca si scop orientarea
faptelor ilicite inspre fapte licite, desi este recunoscut deja in istorie faptul ca nu exista
popoare fara abateri, asa cum nici aceste norme juridice u au putut sa ajunga in forma
actuala, si sa evlueze mai departe, fara existenta faptelor ilicite.
Modelul american de justitie este, din acest punct de vedere, unul extrem de
eficient – atata timp cat utilizeaza faptele ilicite soldate cu o sentinta judecatoreasca,
drept argument si sursa de netagaduit pentru analiza si judecarea unei fapte ilicite
similare petrecute ulterior. In modelul european de justitie exista de asemenea principiul
in baza caruia normele juridice reprezinta consecinta adaptarii in fapt a experientei
acumulate in urma analizarii faptelor ilicite, cu alte cuvinte evolutia este asigurata cu
certitudine din procesul de auto-invatare si auto-analiza a propriului sistem de justitie.

Cap 3 Studiu de caz – Raspunderea juridica a medicului

Dat fiindca teoria isi regaseste cel mai bine reprezentarea in practica, in cele ce
urmeaza s-a realizat un studiu de caz in domeniul raspunderii juridice a medicului, pentru

7
a evidentia caracteristicile raspunderii juridice din prisma concreta a legii si a actiunilor
medicale.

Principala raspundere a medicului este de a obţine cele mai bune rezultate pentru
sănătatea pacientului, neîndeplinirea obligaţiilor profesionale, greşita lor punere în
practică sau nerespectarea dispoziţiilor legale, a regulamentelor şi instrucţiunilor
specifice profesiei, angajează răspunderea juridică a medicului care încalcă aceste norme
legale sau profesionale. În funcţie de tipul de norme încălcat, precum şi de consecinţele
ce derivă de aici (dacă prin activitatea sa, medicul aduce atingere sănătăţii bolnavului),
răspunderea poate fi penală, administrativă şi/sau disciplinară.
Raspunderea civila a medicului:

Cap. 3.5.1 Raspunderea civila a medicului

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de
obligatii in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia
prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare.
Temeiul juridic al raspunderii civile il constiuie prevederile inserate in art. 998-999 Cod
civil, potrivit carora, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe
acela din a carui greseala s-a cauzat, a-l repara. Aceasta forma de raspundere juridica
intervine in situatia in care medicul comite o fapta ilicita, care are legatura cu exercitarea
profesiei.

Pornind de la formele raspunderii civile: delictuala sau contractuala, in literatura

juridica, s-a apreciat ca raspunderea medicului are un caracter delictual si nu un caracter
contractual, deoarece viata, sanatatea, integritatea fizica sau psihica nu pot face obiectul
vreunei conventii iar in cazul raspunderii contractuale, prejudiciul pe care il cauzeaza
medicul reprezinta o consecinta a executarii necorespunzatoare a obligatiei ce-i revenea
din contractul incheiat cu bolnavul.

Astfel, victima faptei ilicite comisa de medic, care solicita angajarea raspunderii
civile a acestuia, trebuie sa faca dovada indeplinirii celor patru conditii ale raspunderii
civile delictuale.

Fapta ilicita care, prin ea insasi, evoca ideea de comportare nepermisa, neingaduita
si care deroga de la normele de conduita statuate in actele normative specifice exercitarii
profesiunii de medic, atingerile si incalcarile drepturilor personale si raportul de
cauzalitate intre fapta ilicita si aceste incalcari pot fi dovedite prin orice mijloace de
proba reglementate de lege.

8
 In condiitiile in care raspunderea civila reclama in afara de prejudiciu si de raport
de cauzalitate o fapta umana pagubitoare, care, in principiu, trebuie sa fie ilicita si
savarsita cu greseala, persoana care solicita pretentiile civile trebuie sa probeze si culpa
medicului.

Din analiza textelor art. 998-999 Cod civil, rezulta ca greseala sau culpa pot imbraca
forma dolului, intentiei directe, imprudentei, neglijentei.

Imprudenta sau neglijenta medicului duc, de cele mai multe ori, la angajarea
raspunderii civile delictuale, constituind cauzele cele mai frecvente ale greselilor
medicale.

Personalul medical raspunde civil pentru:

• prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte
medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul
procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.
• pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor privind
confidentialitatea, consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei
medicale.
• prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste limitele
competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal
medical ce are competenta necesara.

Cap. 3.5.2 Raspunderea Disciplinara a medicului:

Răspunderea disciplinară constituie o formă specifică de răspundere juridică ce

intervine atunci când se comite o abatere disciplinară, încălcându-se normele
deontologice, regulamentele sau chiar normele de comportare.

În cazul medicilor, în Titlul XII Secţiunea a 6-a din Legea nr. 95/2006 se
precizează că acesta răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor
profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică
profesională a Statutului Colegiului Medicilor din România, precum şi pentru orice fapte
săvârşite în legătură cu profesia. De exemplu, o situaţie în care medicul poate răspunde
disciplinar este destăinuirea secretului profesional.

Plângerea împotriva medicului se depune la colegiul al cărui membru este medicul.

Biroul Consiliului dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplină., care
în urma analizării plângerii, poate aplica una din următoarele sancţiuni disciplinare:
9
 - Mustrare
- Avertisment
- Vot de blam
- Amenda de la Amenda de la 100 lei la 1500 lei;
- Interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la
o lună la un an;
- Retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România

În cazul amenzii, plata acesteia se va face în termen de 30 de zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii disciplinare. Neplata acesteia atrage suspendarea de drept din
exerciţiul profesiei până la plata achitarea sumei.

Deciziile privind aplicarea sancţiunilor care se soldează cu suspendarea sau

interzicerea exercitării profesiei se comunică şi Ministerului Sănătăţii Publice şi,
respectiv, angajatorului.

Persoana care făcut sesizarea va fi informată cu privire la soluţionarea cauzei de

către comisia de disciplină. În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancţionat,
persoana care a făcut sesizarea sau Ministerul Sănătăţii Publice, preşedintele colegiului
teritorial sau preşedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia
pronunţată de comisia de disciplină a colegiului teritorial.. Împotriva deciziei de
sancţionare a Comisiei Superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare,
medicul sancţionat poate formula o acţiune în anulare la secţia de contencios
administrativ a Tribunalului în raza căruia îşi desfăşoară activitatea.

Cap. 3.5.3 Răspunderea civilă a medicului

Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii reglementează

răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii
medicale, sanitare şi farmaceutice.

Răspunderea civilă este o formă a răspunderii juridice care constă într-un raport de
obligaţii în temeiul căruia o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat prin fapta
sa altei persoane, cazurile fiind delimitate prin lege. În ceea ce priveşte medicul,
răspunderea civilă intervine atunci când medicul comite o faptă ilicită, care are legătură
cu exercitarea profesiei. Astfel, victima faptei ilicte comisă de medic, care solicită
angajarea răspunderii civile a medicului, trebuie să facă dovada îndeplinirii cumulative a
celor patru condiţii enumerate mai sus - o conduita ilicită, un prejudiciu, legătura de
cauzalitate între conduita culpabilă şi rezultatul vătămător, vinovăţie din partea

10
subiectului actului ilicit. La acestea se adaugă si inexistenţa împrejurărilor sau a cauzelor
care inlătură răspunderea juridică.

Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru
prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe
medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul
procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. De asemenea, răspunderea civilă este
atrasă şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor legale privind
confidenţialitatea, consimţământul informal şi obligativitatea acordării asistenţei
medicale, ori în cazurile în care personalul medical îşi depăşeşte limitele competenţei, cu
excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical cu competenţa
necesară. Legea nr. 95/2006 reglementează în art. 643 limitarea răspunderii civile. Astfel,
toate persoanele implicate în actul medical defectuos vor răspunde proporţional cu gradul
de vinovăţie al fiecăreia. Aliniatul 2 al acestui text de lege prezintă cauzele care înlătură
răspunderea civilă pentru malpraxis, respectiv faptul că personalul medical nu este
răspunzator pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiunii în situaţia în care
acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecţiilor
nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor general acceptate ale
metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare şi în cazul
în care acţionează cu bunăcredinţă în situaţii de urgenţă, cu respectarea competentei
acordate.

Având în vedere faptul că eroarea medicală poate produce consecinţe grave

pentru integritatea fizică şi morală a pacientului, legiuitorul a introdus la art. 656 din
Legea nr. 95/2006 obligativitatea încheierii de către personalul medical care acordă
asistenţă medicală, a unei asigurări de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă
profesională pentru prejudiciile cauzate prin actul medical, dovada încheierii unei
asemenea poliţe de asigurare fiind o condiţie obligatorie la angajare. Asiguratorul acordă
despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
dezdăunare si cheltuielile de judecată ale persoanei păgubite, prin aplicarea unei asistenţe
medicale inadecvate.

În vederea stabilirii cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici,

farmacişti si alte persoane din domeniul asistenţei medicale, se constituie, potrivit
prevederilor art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorităţi publice judeţene
si a municipului Bucureşti, o comisie de monitorizare si competenţă profesională pentru
cazurile de malpraxis.

Drept urmare a sesizării acestei comisii de către persoana păgubită printr-un act de
malpraxis, ori de către moştenitorii acesteia, în caz de deces, se desemnează, prin tragere
11
la sorţi, din lista judeţeană a experţilor medicali un expert ori un grup de experţi, în
funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.
Experţii au obligaţia întocmirii şi înaintării către comisie a acestui raport în termen de 30
de zile, comisia urmând să adopte o decizie asupra cazului, în maximum trei luni de la
data sesizării. Decizia prin care comisia stabileşte dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de
malpraxis se comunică tuturor persoanelor implicate în termen de 5 zile calendaristice.
Persoanele nemuţumite de decizia comisiei pot face contestaţie în termen de 15 zile de la
data comunicării deciziei. Potrivit art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura
stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului
comun, astfel că persoana care a fost prejudiciată printrun act de malpraxis medical se
poate adresa instanţei civile de judecată, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazurilor
de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie de 3 ani de la producerea
prejudiciului.

Cap. 3.5.4 Raspunderea penala a medicului

Aceasta forma de raspundere juridica intervine in situatia in care medicul comite o

fapta ilicita, declarata prin lege ca infractiune. Domeniul de reglementare al infractiunii
apartine dreptului penal; potrivit Codului penal, infractiunea este o fapta care prezinta
pericol social, savarsita cu vinovatie, sanctionata de legea penala.
In domeniul sanatatii, spre exemplu, urmatoarele infractiuni reglementate de Codul
penal au legatura cu exercitarea profesiei de medic:

• infractiunea de ucidere din culpa: Aceasta infractiune face parte din grupul
infractiunilor contra vietii si consta in savarsirea oricarei actiuni sau inactiuni, prevazute
de lege, prin care se suprima, din culpa, viata unei persoane;

• divulgarea secretului profesional: Acesta infractiune face parte din grupul

infractiunilor contra libertatii persoanei si consta in divulgarea fara drept a unor date, de
catre cel caruia i-au fost incredintate sau de catre cel care a luat cunostinta in virtutea
profesiei sau functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane;

• neglijenta in serviciu: Aceasta infractiune face parte din grupul infractiunilor care aduc
atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta
in incalcarea din culpa, de catre un functionar public, a unei indatoriri de serviciu, prin
neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare al
bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori altei unitati publice;

• luarea de mita: Aceasta infractiune face parte din grupul de infractiuni care aduc
atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si consta
in fapta functionarului, care direct sau indirect pretinde sau primeste bani sau alte foloase
12
care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unei astfel de foloase sau nu o respinge, in
scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la
indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri;

• primirea de foloase necuvenite: Aceasta infractiune face parte din infractiuni care
aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege si
consta in primirea de catre functionar, direct sau indirect, de bani sau de alte foloase,
dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul
acesteia.

O alta categorie de infractiuni care au legatura cu profesia de medic este cea

reglementata prin intermediul dispozitiilor penale inserate in legile speciale. Spre
exemplu:

• in Legea 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitiile penale sunt

inserate in art. 387 respectiv la art. 480. Aceste dispozitii incrimineaza o fapta concreta,
de practicare a profesiei de medic, respectiv de practicare a profesiei de medic dentist de
catre o persoana care nu are aceasta calitate si constituie o varianta de specie a
infractiunii de exercitare fara drept a unei profesii, inscrisa in art.281 Cod penal
infractiune cadru pentru orice profesie sau ocupatie pentru care se cere autorizatie in
vederea exercitarii. Fapta ilicita a medicului, respectiv a medicului dentist consta in
desfasurarea activitatii fara certificat de membru vizat anual;

• in Legea 130/1999, dispozitia penala este inserata in art.19. Potrivit acestui text de lege,
constituie infractiune incalcarea repetata de catre angajator a obligatiilor referitoare la
incadrarea in munca a persoanelor precum si sustragerea acestuia de la plata contributiilor
datorate fondului de asigurari sociale de stat.

Fapta ilicita care imbraca forma infractiunii reclama, in principiu, o sanctiune penala.

Cap 4 Concluzii

Atat din partea teoretica, dar si din cea practica, rezulta faptul ca tragerea la
raspundere juridica este un liant extrem de important pentru asigurarea unui
comportament adecvat al cetatenilor in societate.

Indiferent de meseria sau de specificul activitatii derulate, raspunderea juridica

aminteste tot timpul de obligatiile pe care le au indivizii in a respecta legile in vigoare.
Formele raspunderii juridice, desi pot fi clasificate, ele se completeaza reciproc, dand

13
nastere la un sistem juridic complex, menit sa impuna si, daca este cazul, sa forteze
cetatenii sa se comporte corespunzator.

Cap 5 Bibliografie

1. Carmen Marinela Popa – Elemente de teoria generala a dreptului, Editura Universitatii

“Lucian Blaga ” Sibiu 2009

2. Ioan Santai – Tratat de Drept Administrativ , Editura All Beck

3. Ioan Ceterchi, Ion Craiovan Introducere in Teoria Generala a Dreptului, Editura ALL
1998

4. Dr. Ernest Lupan Drept Civil – Persoana Fizica, Editura Luminalex 19992.

5. Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

6. Legea 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă

7. Codul Civil

8. Codul Penal

9. Codul Muncii

14