Drept penal general-I - curs predat la anul 2 Drept ID in

semestrul 1

Tema nr. 2

TC2: Redactează un eseu structurat pe 60-70 rânduri (12 Times New Roman la 1,5 rânduri), în care să dezvolţi, pe
lângă idei şi informaţii din alte surse, următoarele aspecte:
a)  Conţinutul infracţiunii. Evidențiați câteva aspecte (relevante) ale cerinței date, cu trimitere la soluții din practica
judiciară;
b)Rezolvați următorul test grilă:
În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că în cazul infracțiunii continuate, sintagma ,,și împotriva aceluiași
subiect pasiv”:

a. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie și

previzibilitate ale normei penale;
b. nu este în acord cu prevederile constituționale, deoarece este o neconcordanță, în accepțiunea art. 20 alin. 2
din Constituție, între legea internă și un tratat privitor la drepturile fundamentale;
c. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât încalcă dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție.

Menționați răspunsul corect și argumentați (răspunsul).

N.B.: În realizarea Temelor, se va avea în vedere, cu prioritate:

–  cerința a): modul cum veți selecta, din conținutul subiectului tratat, aspectele relevante ale temei, cu
indicarea de soluții din practica judiciară și menționarea resurselor bibliografice utilizate (bibliografie)
și a referințelor (citări, note de subsol);

 – cerința b): modul de argumentare (căutarea și prezentarea argumentelor juridico-penale) și, în

subsidiar, corectitudinea răspunsului (La TC1 b), a se vedea dispozițiile art. 18-19 NCP, art. 23, art. 26
NCP; la TC2 b), a se vedea Decizia Curții Constituționale a României nr. 368/30.05.2017, publicată în M.
Of. Nr. 566/17.07.2017)

EPURE IUSTINA

Universitatea Danubius Galati - specializarea Drept -

Anul II
 a) Conţinutul infracţiunii. Evidențiați câteva aspecte (relevante) ale cerinței date, cu
trimitere la soluții din practica judiciară

Continutul infractiunii

Infracțiunea este o acțiune ilegală, faptă ce prezintă un pericol social, constă în

săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, care este sancționată de lege.

Infracțiuna care nu a fost raportată în termen de 120 de zile la unitățile de

poliție,asupra unor persoane care nu au raportat infracțiunea este declarata nulă, conform
procesului Juridic.

Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor cerute de lege pentru

ca o fapta sa constituie infractiune. Aceste conditii sunt cerute pentru normele incriminatoare.

Continutul infractiunii este echivalent cu continutul notiunilor diferitelor

infractiuni. Pe baza continutului infractiunii are loc calificarea acesteia, adica caracterizarea unei
fapte ca infractiune si incadrarea ei in textul de lege care o prevede si o sanctioneaza.

Continutul infractiunii are un rol important in realizarea principiului legalitatii in

domeniul dreptului penal. El poate imbraca doua aspecte:

1. continutul legal, adica, cel descris prin norma de incriminare ce cuprinde

conditiile obiective si subiective in care o fapta devine infractiune.
2. continutul concret, cel al unei fapte determinate, savarsite in realitatea obiectiva
de catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale in tiparul abstract
pevazut in norma incriminatoare. In doctrina penala se face distinctie intre
continutul juridic si continutul constitutiv al infractiunii.

Continutul constitutiv fiind dat intotdeauna in norma de incriminare, nu poate lipsi

din continutul juridic al infractiunii; continutul juridic al infractiunii poate cuprinde pe langa
continutul constitutiv si conditii privitoare la celelalte elemente.El este continutul propriu-zis al
infractiunii asa cum apare el in norma legala.

O alta clasificare poate fi facuta in: continuturi unice (simple) sau complexe.
 Sunt continuturi simple acelea care cuprind conditii necesare pentru existenta infractiunii
intr-o singura varianta sau modalitate normativa si sunt continuturi complexe acelea care cuprind
conditii penru doua sau mai multe sau modalitati ale aceleiasi infractiuni. Continuturi de baza
tipice, continuturi agravate si continuturi atenuate. Continuturile de baza cuprind conditiile
necesare pentru existenta infractiunilor in configuratia lor tipica, iar cele attenuate si agravate
corespund variantelor agravate si atenuate ale aceleiasi infractiuni.

O alta clasificare, ar fi in: continuturi integrale si continuturi trunchiate. Cele integrale

sau tipice cuprind toate conditiile ce alcatuiesc continutul juridic al infractiunii, iar continuturile
trunchiate sau atipice corespund formelor atipice ale infractiunii (tentativa si actele preparatorii)
sau actelor de participare la savarsirea unei infractiuni ca instigator sau complice. Continutul
generic al infractiunii cuprinde un ansamblu de conditii obiective si subiective, comune
continuturilor infractiunilor.

Cunoasterea continutului generic al infractiunii necesita cunoasterea structurii acestuia, a

elementelor componente si a raporturilor dintre ele. Prin structura continutului infractiunii,
intelegem modul cum se grupeaza in cadrul continutului infractiunii diferitele elemente care il
alcatuiesc si raporturile dintre acestea. In continutul infractiunii sunt prevazute conditii cu privire
la anumite elemente ce privesc fapta, faptuitorul, valoarea sociala careia i se aduce atingere,
imprejurarile de timp si de loc in care se savarseste fapta. Avand in vedere ca infractiunea este o
fapta , o manifestare in sfera relatiilor sociale , s-a sustinut ca in continutul acesteia nu poate
intra cel ce savarseste fapta – subiectul infractiunii si nici valoarea sociala careia i se aduce
atingere – obiectul infractiunii.

Obiectul si subiectul infractiunii sunt elemente extrinseci continutului infractiunii,

conditii preexistente oricarei infractiuni. Conditiile prevazute in continutul diferitelor infractiuni
se clasifica dupa mai multe criterii: _ dupa elementele la care se refera: conditii cu privire la
fapta, cu privire la faptuitor, cu privire la obiectul infractiunii, cu privire la locul si timpul
savarsirii infractiunii. _ dupa situarea in timp a conditiilor cerute de lege, fata de savarsirea faptei
se disting conditii : preexistente, concomitente si subsecvente. - in functie de rolul si importanta
lor in caracterizarea faptei ca infractiune, conditiile pot fi: esentiale sau constitutive si
accidentale sau circumstantiale.

Obiectul infractiunii poate fi definit ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale

formate in jurul si datorita acestei valori, impotriva carora se indreapta fapta ce constituie
elemental material al infractiunii si care sunt vatamate sau puse in pericol prin savarsirea
acesteia. Prin infractiune se vatama ori se pericliteaza o valoare sociala ocrotita printr-o norma
de drept penal. Ocrotirea acestei valori sociale prin normele de drept penal, confera obiectului
infractiuniicaracterul de obiect juridic.

Forme ale obiectului infractiunii In teoria dreptului pe nal se face distinctia

intre mai multe categorii de obiecte ale infractiunii. Se disting astfel:
 a) obiect juridic general, care ar fi format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite
prin normele dreptului penal.
b) obiect juridic generic( de grup ) este format dint fascicolul, grupul de valori
sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale.Acesta este comun pentru
un grup de infractiuni.
c) obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere
prin infractiune. Aceasta categorie de obiect serveste la determinarea
individualitatii unei infractiuni in cadrul unui grup.
d) obiect direct nemijlocit ( material). Infractiunea fiind o fapta socialmente
periculoasa se indreapta impotriva unor valori sociale ocrotite penal si nu
impotriva aspectului material al obiectului infractiunii. Obiect material nu au toate
infractiunile, ci doar acelea la care valoarea sociala este exprimata intr-o entitate
materiala. Infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele
care nu au obiect material sunt infractiuni de pericol , de punere in primejdie.
Necesitatea cunoasterii aspectului material al obiectului infractiunii, este ceruta de
legiuitor, care prin unele dispozitii se refera la obiectul infractiunii in sensul lor
material.
e) obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si este format dintr-
un obiect juridic principal (relatia sociala principala careia i se aduce atingere) si
dintr-un obiect juridic adiacent, secundar ( relatia sociala secundara careia i se
aduce atingere prin fapta infractionala.

Subiectii infractiunii, se desemneaza in doctrina penala, persoanele implicate in

savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor
acesteia. Sunt asadar subiecti ai infractiunii atat persoana fizica ce nu si-a respectat obligatia din
cadrul raportului juridic penalde conformare si si a savarsit fapta interzisa, cat si persoana fizica
sau persoana juridical beneficiare a ocrotirii juridice penale si care prin savarsirea infractiunii au
suportat consecintele acesteia. In functie de modul in care sunt implicati in savarsirea
infractiunii, se face distinctie intre subiecti activi sau propriu-zisi ai infractiunii( persoanele
fizice ce au savarsit infractiunea) si subiectii pasivi sau persoanele vatamate care sufera raul
produs prin infractiune.

Subiectul activ- al infractiunii este persoana fizica ce a savarsit fapta direct si

nemijlocit ( in calitate de autor) ori a participat la savarsirea infractiunii ( in calitate de instigator
ori complice ). Persoana care a savarsit o infractiune este infractor. In legislatie cat si in doctrina
penala, se foloseste atat notiunea de infractor cat si de faptuitor pentru a desemna persoana care a
savarsit o fapta prevazuta de legea penala.Avand in vedere ca infractiunea reprezinta fapta
prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie si care prezinta pericol social, lipsa vinovatiei
ori a pericolului social face ca fapta savarsita prevazuta de legea penala sa nu fie infractiune, iar
persoana care a savarsit-o sa nu fie infractor ci doar faptuitor. Destinatar al obligatiei de
conformare in cadrul raportului juridic de drept penal este numai persoana fizica.
 Conditii generale ale subiectului activ al infractiunii privesc, asadar, persoana
fizica. Conditiile generale, fiind conditii sine qua non pentru calitatea de subiect activ al
infractiunii in general, nu sunt prevazute in continutul juridic al infractiunilor, ci rezulta din
normele cu caracter general cuprinse in partea generala a codului penal. Conditiile pe care
trebuie sa le indeplineasca o persoana pentru a putea fi subiect general activ al infractiunii sunt
urmatoarele:

1. Sa fie persoana fizica. Persoanele juridice nu pot fi subiecti de drept penal,

deoarece s-ar contraveni principiului fundamental al raspunderii penale
personale ( art.2 si art.72, C.pen.)
2. Persoana sa fi implinit varsta de 14 ani.Pana la aceasta varsta nu exista
raspundere penala(art. 99, alin.1 C.p.) , fiindca persoana nu a ajuns la acel
grad de dezvoltare fizica si psihica care sa-i permita intelegerea caracterului
periculos al urmarilor actiunii sau inactiunii sale, deci nu are discernamant.
3. Sa fie responsabil, adica starea psihofizica sa-i permita sa inteleaga
caracterul penal al faptei sale, sa-si dea seama de valoarea si urmarile
acesteia, precum si de a dispune de capqacitatea de a-si determina si dirija
in mod normal vointa in raport cu propriile fapte, adica sa posede insusirile
psihice ( inteligenta si ratiune).

Responsabilitatea este o conditie sine qua non pentru ca o persoana sa fie trasa la
raspundere penala pentru faptele savarsite, adica sa se afle in stare psihica normala.
Responsabilitatea este o categorie psihologica, iar raspunderea penala este o categorie juridical,
intre ele existand o corelatie. Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca
faptuitorul in momentul savarsirii unei fapte, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau
inactiunile sale, ori nu putea fi stapan pe ele din cauza alienatiei mintale sau din alte cauze (art.
48 C.p.). 4. Libertatea de vointa si actiune. Persoana care a savarsit infractiunea trebuie sa fi avut
posibilitatea de a decide in mod liber asupra savarsirii actiunii sau inactiunii interzise de legea
penala, si totodata, sa fi avut libertatea de a actiona conform propriei sale decizii, fara o
constrangere din afara asupra constiintei si vointei sale. Daca faptuitorul a fost constrans prin
amenintare sa savarseasca fapta , ori a savarsit-o sub imperiul unei forte careia nu i-a putut
rezista, lipsind libertatea de vointa si de actiune, fapta nu poate fi imputata faptuitorului; lipseste
vinovatia si prin aceasta se inlatura caracterul infractional al faptei.( art.46 C.p. )

Categorii de subiecti activi ai infractiunii Distingem intre diferite categorii de subiecti

activi ai infractiunii, folosindu-se drept criteriu, varsta, numarul sau calitatea acestora. Sunt
cunoscute astfel de clasificari, ca:

1. subiecti activi ( infractori) majori, minori si tineri infractori. Subiectii

activi ai infractiunii (infractorii) pot fi impartiti in infractori majori , cei
care implinisera 18 ani in momentul savarsirii faptei si infractori minori ,
care nu implinisera aceasta varsta, dar implinisera 14 ani si indeplinesc
 conditiile pentru a raspunde penal. La aceste categorii se poate adauga si
aceea a tinerilor infractori in varsta de 18-21ani, aceasta perioada de varsta
corespunzand cu aceea a asa-numitei postadolescente. Clasificarea aceasta
aduce in atentia politicii de aparare sociala categorii de tineri fata de care
trebuie aplicat un regim special de masuri de aparare sociala si masuri
educative.
2. subiecti activi unici (singulari) si subiecti activi plurali. Subiect activ unic
este persoana care savarseste o infractiune care nu poate avea decat un
singur autor ( in persoana proprie). Subiect activ plural, alcatuit din doisau
mai multi subiecti, exista la acele infractiuni care nu potfi savarsite decat
de 2 sau mai multe persoane impreuna. Aceasta clasificare intereseaza
calificarea corecta a faptei si stabilirea raspunderii penale a fiecarui
participant la infractiune.
3. subiecti activi simpli ( necircumstantiati ) si subiecti activi calificati
( proprii, circumstantiati). Clasificarea decurge din existenta calitatii
speciale cerute pentru existenta anumitor infractiuni. La cele mai multe
infractiuni subiectul este simplu sau necircumstantiat, in sensul ca
persoana care savarseste fapta nu trebuie sa aiba o calitate anume pentru a
fi subiect activ al infractiunii. Acolo unde subiectul trebuie sa
indeplineasca o anumita calitate 9 functionar, cetatean roman sau strain
etc. ) el poarta denumirea de subiect calificat sau propriu. Aceasta
clasificare intereseaza pentru corecta calificare a faptei, servind la mai
buna cunoastere a conditiilor de existenta a infractiunii.

Subiectul pasiv Faptuitorul se mai numeste si subiect activ al infractiunii, iar persoana
asupra careia se indreapta actiunea (inactiunea) periculoasa, subiect pasiv ( victima infractiunii).
Daca subiect activ poate fi numai o persoana fizica , subiect pasiv general poate fi , in principiu,
orice persoana fizica sau juridica ori chiar statul. Subiectului pasiv i se poate pretinde, de
asemenea, prin continutul infractiunii tip sa aiba o anumita calitate, caz in care este denumit
subiect pasiv special. Spre exemplu, supunerea la rele tratamente( art.267 C.p.). Calitatea
subiectului pasiv special poate fi insa o trasatura care face sa agraveze continutul infractiunii. De
exemplu, omorul deosebit de grav se realizeaza cand s-a comis asupra unei femei
gravide( art.176, lit.e). 2.4 Locul si timpul savarsirii infractiunii Sunt elemente preexistente
infractiunii, fara de care nu poate fi conceputa savarsirea unei infractiuni. In legea penala au fost
inscrise dispozitii cu privire la incidenta acesteia in raport cu locul de savarsire a infractiunii
( art.3- art.9 C.p. ) si in raport cu timpul ( art.10- art.16C.p. ). In continutul celor mai multe
infractiuni, nu sunt prevazute conditii cu privire la timpul si locul de savarsire, aceasta
presupunand ca se vor realiza infractiunile respective indiferent de locul si timpul savarsirii lor.
Dar locul si timpul pot aparea in continutul unei infractiuni influentand existenta acesteia, ori
realizand un continut calificat al infractiunii. 3. Laturile continutului constitutiv
 Latura obiectiva a infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor prevazute in
norma de incriminare cu privire la actul de conduita interzis ( prohibit )pe care ( conditii ) le
indeplineste faptuitorul ori devin relevante prin savarsirea actiunii sau inactiunii de catre acesta .
Continutul constitutiv are o sfera de cuprindere mai restransa decat continutul juridic al
infractiunii care poate cuprinde si alte conditii privitoare la alte elemente ale infractiunii. Intrucat
continutul constitutiv nu poate lipsi din continutul juridic al oricarei infractiuni, cercetarea
acestuia are importanta deosebita in doctrina penala. Componenta esentiala a continutului
constitutiv, actiunea faptuitorului interzisa prin norma penala, este cercetata in doctrina penala
sub doua aspecte: obiectiv si subiectiv. Aspectul obiectiv sau latura obiectiva si aspectul
subiectiv sau latura subiectiva, consacrate in stiinta dreptului penal sunt aspecte sau laturi ale
aceleiasi manifestari ( actiuni ori inactiuni ) voluntar constiente a faptuitorului in sfera relatiilor
sociale. In cercetarea actului de conduita vom avea tot timpul in vedere ca acesta reprezinta un
tot indivizibil, o unitate indestructibila intre vointa si constiinta, cu care se pregateste si se
executa acesta( actul de conduita ). Aspectul obiectiv sau latura obiectiva a continutului
constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare
privitoare la actul de conduita pentru existenta infractiunii. Cercetarea laturii obiective a
infractiunii se face prin examinarea elementelor sale componente, recunoscute in doctrina penala
ca fiind: elemental material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate intre elemental material
si urmarea imediata.

Elementul material al laturii obiective desemneaza actul de conduita interzis prin

norma de incriminare. Este continutul juridic al infractiunii. Sub acest aspect este elementul
esential al oricarei infractiuni daca avem in vedere ca infractiunea este fapta periculoasa,
savarsita cu vinovatie si prevazuta de lege. Ca modalitate de realizare, elementul material poate
consta fie intr-o atitudine pozitiva ( comisiune ), fie intr-o atitudine negativa (omisiune ), deci
poate consta fie intr-o actiune, fie intr-o inactiune. Cand actul de conduita consta dintr-o
omisiune, el nu realizeaza elementul material al infractiunii decat daca exista obligatia de a nu
ramane in pasivitate in ce priveste indeplinirea unei anume activitati. In continutul anumitor
infractiuni, pot fi prevazute doua sau mai multe actiuni sau inactiuni, care pot forma alternativ
elementul material al aceleiasi infractiuni. Infractiunea comisiva consta din savarsirea( comiterea
) unui act pe care legea il interzice, iar infractiunea omisiva consta din nesavarsirea unui act pe
care legea il ordona. Pentru existenta elementului material la unele infractiuni este necesar ca
fapta sa fie savarsita intr-un anumit loc( pe drumurile publice accident de circulatie) , intr-un
anumit timp ( imediat , in timpul serviciului, noaptea ) cu anumite mijloace (prin violenta,
exercitarea unei profesii fara drept ). Urmarea sau rezultatul produs Prin savarsirea actiunii sau
inactiunii impotriva obiectului infractiunii se produce o vatamare , o periclitare a acestuia.
Vatamarea adusa valorii sociale ocrotite prin fapta interzisa reprezinta tocmai urmarea
socialmente periculoasa –element al laturii obiective a continutului constitutive al infractiunii.
Urmarea socialmente periculoasa trebuie sa fie imediata, adica sa fie rezultatul nemijlocit al
actiunii sau inactiunii. Este un element necesar al continutului constitutiv al infractiunii pe cand
celelalte urmari mai indepartate pot fi elemente de circumstantiere in continutul agravat al
infractiunii. Uneori in continutul infractiunii se intalnesc referiri la urmarea produsa prin
infractiune. Infractiunile ce au in continut referiri la rezultatul produs , sunt infractiuni materiale
de rezultat. Rezultatul este perceptibil si trebuie constatat pentru calificarea faptei ca infractiune.
Daca rezultatul nu s-a produs, atunci infractiunea nu s-a consumat. Cand in continutul
infractiunii nu sunt referiri cu privire la rezultat, astfel de infractiuni se numesc infractiuni de “
pericol ”, “ infractiuni formale “. La infractiunile care au in continutul lor prevazuta o urmare,
sau mai multe urmari este necesara stabilirea legaturii de cauzalitate intre elementul material
(actiunea sau inactiunea ) si urmarea produsa. Legatura de cauzalitate intre elementul material si
urmarea imediata desi nu este prevazuta in continutul juridic al infractiunii caracterizeaza orice
infractiune. Cercetarea acestui raport ( legaturii de cauzalitate ) trebuie stabilit mai ales in cadrul
infractiunilor materiale., adica la infractiunile in care urmarea imediata se materializeaza printr-
un rezultat. In doctrina penala sunt cunoscute mai multe teorii cu privire la raportul de cauzalitate
in infractiune

b)Rezolvați următorul test grilă:

În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că în cazul infracțiunii continuate, sintagma ,,și
împotriva aceluiași subiect pasiv”:

a. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât nu îndeplinește condițiile de

claritate, precizie și previzibilitate ale normei penale;
b. nu este în acord cu prevederile constituționale, deoarece este o neconcordanță, în
accepțiunea art. 20 alin. 2 din Constituție, între legea internă și un tratat privitor la
drepturile fundamentale;
c. nu este în acord cu prevederile constituționale, întrucât încalcă dispozițiile art. 16 alin. 1
din Constituție.

În esență, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1), s-a susținut
că sintagma „împotriva aceluiași subiect pasiv”, care exclude compatibilitatea infracțiunii
continuate cu pluralitatea de subiecți pasivi încalcă următoarele prevederi din Constituție:
– art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, separația și echilibrul puterilor și principiul legalității;
– art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără
privilegii și fără discriminări;
– art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal de lege,
indiferent de titular;
– art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți;
– art. 126 alin. (1) și (3) privind înfăptuirea justiției prin instanțele judecătorești.

Constatările Curții Constituționale:

– sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din
Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate,
creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale
de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte,
conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din
Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii;

BIBLIOGRAFIE
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Infrac%C8%9Biune

2. https://ro.scribd.com/doc/214447589/25300468-continutul-infractiunii#download

3. https://www.juridice.ro/524983/decizia-ccr-nr-3682017-sintagma-si-impotriva-aceluiasi-
subiect-pasiv-cazul-infractiunii-continuate-neconstitutionalitate.html