Tema 4.

Personalitatea infractorului

1. Noţiunea personalităţii infractorului

2. Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
3. Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)
4. Formarea personalităţii infractorului
5. Clasificarea şi tipologia infractorilor
 1. Noţiunea şi principalele caracteristici
criminologice ale personalităţii infractorului

O Personalitatea reprezintă calitatea socială a omului,

care nu se dobândeşte din momentul naşterii, ci se
formează în procesul relaţiilor sociale, fiind un produs
al socializării individului. În acelaşi timp, omul este un
produs al unei duble determinaţii, deoarece natura sa
este biosocială. Biologicul include legăturile genetice
ale omului şi se află în raport de „subordonare” faţă de
relaţiile sociale. Bineînţeles, trăsăturile sociale includ
şi elementele de natură biologică, inclusiv psihologică,
din care considerente acestea nu dispar şi nu pot fi
excluse din esenţa socială a personalităţii.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului

O Esenţa personalităţii este forma individuală de

existenţă a relaţiilor sociale, iar personalitatea
infractorului este un fenomen particular – formă
individuală a relaţiilor sociale negative.
O Omul (personalitatea) este similar mediului social
în care convieţuieşte: în sens larg – ca formaţiune
social-economică, organizaţie socială, interese ale
grupelor sociale; în sens restrâns – împrejurările
vieţii concrete şi activitatea individuală.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului

O Omului, ca fiinţă socială, îi este caracteristic

prezenţa conştiinţei umane, prin prisma căreia
este percepută nu numai realitatea
înconjurătoare, ci şi propria identitate în aceste
relaţii cu realitatea. Personalitatea nu poate
exista fără conştiinţă, însă aceasta nu înseamnă
că conştiinţa este echivalentă cu personalitatea.
În cele din urmă, nu acţionează conştiinţa de
sine stătător, ci personalitatea care reglează
faptele sale cu ajutorul conştiinţei.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului

O Calităţile individuale caracterizează personalitatea

din diferite puncte de vedere: educaţia, nivelul de
cultură, calificarea, starea familială etc. Toate
acestea ar lipsi dacă individul ar trăi în afara
mediului social. Relaţiile social-economice, cultura
şi morala care predomină în societate formează
manifestările vieţii intelectuale ale personalităţii,
sentimentele, caracterul, propriile interese şi
scopuri.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului
Una din principalele cauze de existenţă în societate a
multiplelor şi diverselor personalităţi este
condiţionată de faptul că omul activează şi se
dezvoltă atât în condiţiile unui anumit sistem social,
cât şi în împrejurări concrete ale acestui sistem
(familie, şcoală, cerc de prieteni, loc de muncă etc.).
Împrejurarea concretă constituie principalul element
prin prisma căruia persoana resimte influenţa
întregului sistem social, adică a relaţiilor social-
economice, politice, culturale etc. Prin urmare,
tipurile de personalităţi sunt diferite pentru că şi
împrejurările concrete din societate sunt diverse.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului

O Ceea ce determină pluralitatea de personalităţi

rezidă în faptul că omul este o fiinţă activă.
Nivelul activităţii sale depinde de întreaga
societate, de micromediul în care acesta se află,
de calităţile personale, experienţă, nivelul de
cultură, specificul anatomic, fiziologic şi
psihologic. În acelaşi timp, individul ca
personalitate percepe activ şi selectiv influenţa
mediului social în conformitate cu propriile
interese, necesităţi şi scopuri.
Noţiunea şi principalele caracteristici criminologice
ale personalităţii infractorului

O Personalitatea infractorului poate fi definită ca un

sistem stabil de calităţi şi trăsături biopsihosociale
ale persoanei, care au apărut şi se dezvoltă sub
influenţa condiţiilor nefavorabile ale mediului
social, manifestându-se în exterior prin prisma
conştiinţei şi voinţei individului sub forma
comiterii infracţiunilor şi a altor fapte ilegale sau
amorale.
2. Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
Înainte de a trece nemijlocit la caracteristica criminologică
a personalităţii infractorului, este important de a scoate în
evidenţă unele concluzii: a) personalitatea reprezintă
calitatea socială a omului care nu se dobândeşte din
momentul naşterii, ci se formează în urma relaţiilor
sociale; b) întrucât natura omului este biosocială, faptele
lui au o dublă determinaţie; c) conştiinţa (interiorul) şi
activitatea socială (exteriorul) ale persoanei formează
esenţa personalităţii; d) orientarea antisocială (pericolul
social) reprezintă calitatea specifică şi deosebirea
principală dintre personalitatea infractorului şi cea a
noninfractorului.
 Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
Investigaţiile criminologice şi datele statistice denotă că
majoritatea infractorilor sunt de sex masculin. Rata
femeilor în comiterea infracţiunilor variază în limita de 15-
20%. Însă la unele tipuri de infracţiuni cota lor este chiar
mai înaltă decât cea a bărbaţilor. Este vorba, îndeosebi,
despre infracţiunile comise în sfera comerţului şi
alimentaţiei publice sau a industriei uşoare şi alimentare,
unde cea mai mare parte care activează în aceste domenii o
constituie femeile. La infracţiunile de sustragere comise
prin escrocherie sau delapidare femeile ating uneori cota de
40%, iar la jafuri şi tâlhării nu depăşesc 6%.
 Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
Caracteristica infractorilor după vârstă permite de a evidenţia
unele concluzii referitoare la activitatea criminogenă şi
specificul activităţii infracţionale a reprezentanţilor diferitor
grupe de vârstă. Este constatat faptul că persoanele tinere
săvârşesc mai des infracţiuni cu caracter agresiv-impulsiv, în
timp ce comportamentul infracţional al persoanelor mature este
mai puţin impulsiv şi mai bine chibzuit, inclusiv din punctul de
vedere al posibilelor consecinţe în urma unui astfel de
comportament. De asemenea, trebuie remarcat că vârsta
determină necesităţile, interesele, valorile şi chiar modul de
viaţă al persoanelor, fiind reflectate de multe ori în faptele
infracţionale ale acestora.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O Diferenţierea infractorilor după vârstă ne arată că

cel mai des infracţiunile le comit cei care au între
25-29 de ani, fiind urmaţi de categoriile de vârstă
cuprinse între 18-24, 14-17, 30-40 de ani. Mai rar
săvârşesc infracţiuni persoanele care au depăşit
vârsta de 50 de ani. Cea mai înaltă activitate
criminală o au infractorii cu vârsta până la 24 de
ani.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O Conform datelor statisticii oficiale, cel mai

criminogen grup al populaţiei este reprezentat de
persoanele ce au vârsta cuprinsă între 30 şi 49 de
ani: cota-parte a acestora în structura criminalităţii
ajunge până la 45%. Din numărul persoanelor trase
la răspundere penală minorilor le revine 15-18%.
Partea principală a unor astfel de infracţiuni ca
omorul, vătămarea integrităţii corporale, furtul,
jaful, tâlhăria, huliganismul şi violul îi revine
persoanelor ce au vârsta până la 30 de ani.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O Printre cei care au săvârşit infracţiuni în legătură

cu atribuţiile lor de serviciu, în special infracţiuni
de corupţie, predomină infractorii care au depăşit
vârsta de 30 de ani. Aproximativ trei pătrimi din
categoria acestor persoane care îşi ispăşesc
pedeapsa sub formă de închisoare au vârsta
cuprinsă între 18 şi 39 de ani.
 Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
Datele despre starea socială şi genul de activitate a
persoanelor care au comis infracţiuni permit de a releva
situaţia persoanelor, grupele sociale şi sferele de activitate
unde sunt cele mai răspândite anumite tipuri de infracţiuni.
Studierea acestor probleme ne demonstrează că
aproximativ 50% din infractori nu erau căsătoriţi în
momentul comiterii infracţiunii. Totodată, coeficientul
criminalităţii printre persoanele necăsătorite este aproape
de două ori mai mare decât printre cele căsătorite. În mare
măsură, aceasta se explică prin faptul că o bună parte din
infractori o constituie tineretul care nu a reuşit să
întemeieze o familie.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O Nivelul de instruire al infractorilor este relativ

redus. De cele mai dese ori, persoanele care
săvârşesc infracţiuni au studii medii sau medii
incomplete, infractorii cu studii superioare
constituind un procent mult mai mic. Cel mai
redus nivel de instruire poate fi observat la
persoanele care comit infracţiuni de omor,
vătămări corporale, acte de violenţă în familie,
jafuri, tâlhării şi acte huliganice.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O Distribuirea infractorilor în funcţie de apartenenţa lor la

diverse grupuri sociale ne demonstrează că cota celor
implicaţi în câmpul muncii reprezintă o mărime
constantă (în medie 30%). Aproximativ 50% din
infractorii identificaţi, fiind apţi de muncă, nu lucrau sau
nu învăţau în momentul săvârşirii infracţiunii.
O Aceste caracteristici ale personalităţii infractorului
variază în funcţie de multe aspecte, cum ar fi vârsta la
data comiterii primei infracţiuni, ispăşirea pedepsei în
locurile de detenție, caracterul faptei penale etc.
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului
Datele statistice ne arată că printre infractorii
identificaţi aproximativ o pătrime din ei au comis
anterior infracţiunii, iar 30% din aceştia au săvârşit
acţiunile criminale în grup. Cel mai înalt nivel de
recidivă infracţională îl au persoanele care au comis
infracţiuni de omor intenţionat, vătămări corporale
grave şi violuri (40%), jafuri şi tâlhării (35%).
Activitatea infracţională în grup este caracteristică mai
mult persoanelor care au comis tâlhării (70%), furturi,
jafuri (50%) şi violuri (40%). De asemenea, şi
infractorilor minori le este specific caracterul de grup al
infracţiunilor săvârşite (80%).
Caracteristicile criminologice ale personalităţii
infractorului

O În ceea ce priveşte motivaţia comportamentului

infracţional, trebuie precizat că aceasta nu este
legată întotdeauna şi în mod direct de caracterul
infracţiunii comise. Motivul nu trebuie să fie
atribuit personalităţii reieşind din împrejurările şi
situaţiile exterioare, acesta urmând a fi relevat în
însăşi personalitate. Este inadmisibil de a ne baza
pe schema obişnuită: infracţiune comisă din
interes acaparator – motiv acaparator, huliganism
– motiv huliganic.
 3. Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Însăşi structura personalității, inclusiv a infractorului,

reprezintă elementele şi trăsăturile distincte care stau
la baza formării şi existenţei persoanei ca fiinţă
umană.
O Personalitatea omului este o simbioză a elementelor
biopsihosociale, iar dacă am analiza separat fiecare din
aceste elemente, s-ar putea constata structura
biologică, psihică şi socială a omului. Evident că
această constatare este una convenţională, fiindcă
elementele respective nu pot exista separat şi doar
totalitatea lor poate să formeze personalitatea.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Structura clasică a personalităţii infractorului:

Personalitatea
infractorului

Biologic Social

Social- Juridico-
Psihic Fizic
demografic penal
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Reieşind din conţinutul acestei scheme, poate fi

constatat că personalitatea infractorului are o
structură biosocială, care include o serie de
elemente:
 psihice;
 fizice;
 social-demografice;
 juridico-penale.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O La rândul său, psihicul omului este constituit

din următoarele două subelemente:
O 1) emoţionale – temperamentul, dinamica
senzaţională, excitaţia emoţională etc.;
O 2) intelectual-volitive – caracterul, nivelul de
dezvoltare mintală, volumul de cunoştinţe,
orizontul intelectual, capacitatea de a lua
decizii, scopurile, interesele şi insistenţa în
realizarea lor, aptitudinile, deficienţele psihice.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Din elementele fizice ale persoanei fac parte: sexul,

vârsta, starea fizică a organismului şi a sănătăţii,
precum şi alte particularităţi caracteristice corpului
fizic uman.
O Elementele social-demografice reflectă: starea
familială, nivelul de instruire, locul naşterii şi cel
de trai, profesia, locul de muncă, naţionalitatea,
religia etc.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Prin urmare, elementele menţionate sunt caracteristice

tuturor persoanelor, inclusiv celor care au săvârşit
infracţiuni. Însă, spre deosebire de alte fiinţe umane,
infractorii mai posedă şi unele trăsături juridico-
penale: săvârşirea cu vinovăţie a infracţiunii, recidiva
infracţiunilor, rolul pe care îl joacă în cadrul grupului
criminal, motivul şi scopul comiterii infracţiunii,
modalitatea săvârşirii şi caracterul infracţiunii,
prezenţa sau lipsa antecedentelor penale, forma de
ispăşire a pedepsei etc.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)
O Studierea problemei referitoare la corelaţia
biologicului şi socialului în personalitatea infractorului
necesită o abordare multiaspectuală, cu utilizarea
realizărilor din domeniul psihologiei, biologiei,
filosofiei, sociologiei, criminologiei şi al altor ştiinţe.
În acest sens, omul are o natură socială, iar
personalitatea poate fi formată numai în condiţiile
includerii individului în sistemul relaţiilor sociale.
Aceasta nicidecum nu înseamnă ignorarea factorilor
biologici, care constituie condiţii esenţiale ce
favorizează impulsionarea comportamentului uman,
inclusiv al celui infracţional.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)
O Deseori, în afirmarea ipotezei conform căreia factorii
biologici pot genera de sine stătător comportamentul
criminal, iar predispunerea la asemenea
comportamente este determinată biologic şi poate fi
transmisă pe cale ereditară, sunt aduse date despre
faptul că printre infractori există multe persoane cu
dereglări psihice.
O La anomaliile psihice, investigate frecvent sub aspect
criminologic, se referă: psihopatia, alcoolismul,
narcomania, oligofrenia, traumele cerebrale,
schizofrenia în stadiu de remisiune şi epilepsia.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Constatarea anomaliei psihice la o anumită persoană

nu explică motivul comiterii infracţiunii de către
aceasta. Motivaţia şi cauzele lăuntrice ale
comportamentului infracţional nu sunt reflectate în
diagnoza individului, care explică doar existenţa unei
tulburări psihice, gradul şi gravitatea ei etc. Din aceste
considerente, identificarea cauzelor subiective ale
infracţiunii este posibilă doar prin studierea aspectelor
psihologice ale personalităţii. Anomaliile psihice, deşi
pot influenţa asupra comportamentului infracţional, nu
pot fi asociate cu cauzele acestuia.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O La abordarea unei atare probleme complexe, cum ar

fi interacţiunea biologicului şi socialului în structura
personalităţii infractorului, este necesar de a lua în
considerare o serie de aspecte semnificative. Întrucât
este vorba despre personalitate, rolul acestor factori
poate fi reflectat din punct de vedere psihologic doar
la nivel de personalitate. Psihicul uman se află într-o
interacţiune permanentă a factorilor biologici şi
sociali, iar perceperea corelaţiei lor în afara
personalităţii este imposibilă.
 Structura personalităţii infractorului
(interacţiunea factorilor biologici şi sociali)

O Prin urmare, analiza ştiinţifică a problemei

investigate poate fi productivă numai în cazul în
care influenţa acestor factori este examinată în
cadrul structurii personalităţii. Intensitatea
influenţei împrejurărilor de ordin biologic şi social
depinde de însăşi personalitate, care este un
subiect al relaţiilor sociale, o calitate socială a
omului şi care este formată prin prisma educaţiei şi
a mediului social respectiv.
 4. Formarea personalităţii infractorului

O Datorită interacţiunilor permanente care au loc

între factorii endogeni (individuali) şi cei exogeni
(sociali), personalitatea nu este o structură statică,
ci una dinamică, despre care se ştie că se formează
până în jurul vârstei de 25 de ani şi continuă să
evolueze în timp, într-un ritm care depinde de
relevanţa factorilor exogeni.
 Formarea personalităţii infractorului
O În realitate, este recunoscut faptul că personalitatea
infractorului şi latura ei criminogenă derivă de la
săvârşirea de către aceasta a infracţiunii. Prin urmare,
aspectul criminogen al personalităţii apare şi dispare
împreună cu infracţiunea.
O Latura criminogenă a personalităţii umane poate fi
percepută nu numai ca un rezultat, ci şi ca un proces
de formare a ei. Începutul acestui proces îşi are
originea cu mult înainte de comiterea infracţiunii, iar
finalizarea lui nu coincide întotdeauna cu
consumarea faptei infracţionale.
 Formarea personalităţii infractorului

O Procesul formării personalităţii umane este

asimilat de multe ori cu socializarea ei, adică
procesul de înzestrare a personalităţii cu calităţi
sociale, stabilirea interacţiunilor sociale, formarea
conştiinţei şi sistemului de orientare socială,
încadrarea în mediul social şi adaptarea la el,
însuşirea anumitor funcţii şi roluri sociale etc.
 Formarea personalităţii infractorului

O În perioada maturizării biologice şi sociale, individul îşi

formează propria personalitate prin învăţarea şi asimilarea
treptată a modelului sociocultural predominant,
socializarea devenind pozitivă sau negativă ca urmare a
preexistenţei unui complex de factori sociali care determină
sau favorizează orientarea antisocială a personalităţii
infractorului.
O Socializarea personalităţii ca un proces activ nu se
prelungeşte întreaga viaţă, ci numai perioada în care are loc
perceperea complexului de norme, roluri şi valori sau, altfel
spus, în decursul duratei de timp necesar pentru formarea
individului ca personalitate.
 Formarea personalităţii infractorului

O Dintre componentele mediului social care exercită

o influenţă esenţială asupra formării personalităţii
individului, atenţia criminologiei s-a focusat mai
ales pe:
 familie;
 microgrupe sociale;
 şcoală;
 locul de muncă (profesie).
 Formarea personalităţii infractorului

O Familie. Climatul conjugal, calitatea relaţiilor dintre

soţi, pe de o parte, şi dintre aceştia şi copii, pe de
altă parte, au o importanţă deosebită în formarea
personalităţii copilului. Un cuplu armonios, o familie
unită, o afecţiune autentică acordată copilului
constituie premisele unei socializări pozitive. Şi
viceversa, un climat conjugal tensionat, certurile,
stările conflictuale frecvente dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii vor influenţa negativ asupra formării
personalităţii minorului.
 Formarea personalităţii infractorului

O Înstrăinarea psihologică a copilului de către părinţi

nu constituie o cauză unică de formare a personalităţii
infractorului. Deseori, aceasta are loc şi pe alte căi,
cum ar fi cazurile când copilul sau adolescentul are
legături emoţionale cu părinţii, dar anume acestea îi
demonstrează relaţiile dispreţuitoare faţă de
interdicţiile morale sau juridice (diferite modele de
comportament amoral sau ilegal, cum ar fi consumul
sistematic şi abuziv de băuturi alcoolice, substanţe
narcotice, iniţierea unor acţiuni huliganice etc.).
 Formarea personalităţii infractorului

O Majoritatea minorilor delincvenţi provin din familii

în care stilul educativ este caracterizat fie prin
indiferenţă, fie prin despotism, fie prin răsfăţ
excesiv. Astfel, un procent foarte mare al
delincvenţilor minori care comit infracţiuni violente
sau contra patrimoniului provin din familii în care
părinţii se dezinteresează de educaţia şi
supravegherea copiilor, aceştia evadând deseori în
medii nocive unde îşi fac prieteni din categoria
persoanelor cu comportamente antisociale.
 Formarea personalităţii infractorului

O Familia, încorporând copilul în structura sa

emoţională, îi asigură socializarea primară prin
infiltrarea lui în societate. Dacă aceasta nu are loc,
copilul se înstrăinează de familie, iar în consecinţă el
se poate îndepărta de societate, de instituţiile şi
valorile ei, inclusiv de microgrupurile sociale.
Această îndepărtare poate să se transforme într-o
dezadaptare durabilă, un mod de viaţă înstrăinat,
inclusiv cerşitul şi vagabondajul, în cazul în care nu
vor fi realizate unele măsuri speciale de educaţie.
 Formarea personalităţii infractorului

O Formarea nefavorabilă a personalităţii se prelungeşte

în microgrupurile de persoane cu orientare
antisocială care au aproximativ aceeaşi vârstă. De
regulă, aceştia reprezintă o comunitate formată din
copii care au fost respinşi în trecut de familiile lor.
Stabilirea unor legături de prietenie şi gruparea lor are
loc brusc, fiindcă ei reprezintă unul pentru altul o
valoare socială şi psihoemoţională importantă.
Organizarea în grup şi comunicarea permanentă le
permite de a rezista în faţa societăţii, care deseori îi
respinge.
 Formarea personalităţii infractorului

O Personalitatea infractorului se formează nu doar

sub influenţa micromediului, ci şi a fenomenelor
sau proceselor macrosociale, prin acţiunea dublă a
acestora:
O directă – în special prin intermediul surselor mass-
media şi
O indirectă – prin intermediul mediului social în
general.
 Formarea personalităţii infractorului

O La formarea personalităţii infractorului un rol

semnificativ îl joacă şcoala.
O Corelaţia dintre criminalitate şi nivelul de instruire şi
educaţie nu poate fi neglijată. Persoanele cu un volum
redus de cunoştinţe, cu carenţe educaţionale pronunţate,
fără o reprezentare exactă a valorilor şi normelor
sociale, nu discern binele de rău şi licitul de ilicit. O
mare parte a infracţiunilor, în special cele cu caracter
violent, se comit de persoanele cu studii medii
incomplete şi de cei care au un statut ocupaţional
instabil sau nu îl au deloc.
 Formarea personalităţii infractorului

O Un rol deosebit de important în formarea unor

aptitudini individuale, care îi asigură
personalităţii îndeplinirea unor roluri şi funcţii în
societate, îl are profesia. Însăşi profesia nu este
altceva decât o modalitate de a evita delincvenţa
prin acumularea unor venituri oneste. Nu
întâmplător se afirmă că lipsa locului permanent
de muncă şi şomajul constituie factori
criminogeni esenţiali care favorizează formarea
personalităţii infractorului.
 5. Clasificarea şi tipologia infractorilor

O Studierea infractorilor poate fi eficientă din punct

de vedere teoretic şi practic doar în cazul în care
vom dispune de o informaţie bine sistematizată
despre aceştia. Totodată prevenirea individuală a
infracţiunilor depinde în mare măsură de
clasificarea corectă a infractorilor şi de cunoaşterea
tipologiei lor.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O Clasificarea reprezintă distribuirea pluralităţii de

fenomene sau obiecte în grupuri conform unor
criterii importante.
O Tipologia, în comparaţie cu clasificarea,
generalizează ansamblul particularităţilor tipice
pentru toate grupele sau doar pentru unele grupe
de obiecte sau fenomene.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O Cele mai răspândite clasificări ale infractorilor se

efectuează în baza următorilor indicatori:
O Datele demografice precum sexul şi vârsta. Referitor la
sexul persoanei, pot fi evidenţiate persoane de sex
masculin şi feminin, respectiv bărbaţi infractori şi femei
infractoare. De asemenea, în statistica penală pot fi
evidenţiaţi „minorii” (14-15, 16-17 ani), „infractorii
tineri” (18-24, 25-29 de ani), „infractorii maturi” (30-49
de ani), „infractori în etate” (50 de ani şi mai mult).
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O Factorii socioeconomici: studiile, ocupaţia,

prezenţa sau lipsa locului permanent de trai şi a
ocupaţiei (în acest sens, pot fi evidenţiaţi
cerşetorii, vagabonzii, refugiaţii etc.), locuitori ai
oraşelor sau ai satelor, sursele de venit, locuitorii
permanenţi sau temporari etc.
O Cetăţenia: cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni
străini, apatrizi, persoane cu dublă sau cu mai
multe cetăţenii.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O Starea persoanei în momentul comiterii

infracţiunii: stare de ebrietate alcoolică sau
narcotică, stare de afect în limitele
responsabilităţii, aflarea persoanei în componenţa
grupului criminal, în locurile de detenţie etc.
O Caracterul comportamentului infracţional:
intenţionat sau din imprudenţă, violent, cu caracter
de profit etc.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O În afară de aceste clasificări mai pot fi efectuate şi

altele, în baza a două sau mai multor criterii, cum
ar fi vârsta şi sexul, starea persoanei în momentul
comiterii faptei şi caracterul infracţiunii etc.
O De asemenea, clasificarea infractorilor este
posibilă şi în baza altor indicatori. O clasificare
simplă este repartizarea lor în funcţie de tipul
infracţiunii comise: ucigaşi, hoţi, violatori,
huligani, precum şi alte grupe de infractori.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O În dreptul penal, spre exemplu, infractorii sunt

grupaţi conform caracterului şi gradului de
pericol social al infractorului. Din acest punct de
vedere, pot fi evidenţiate persoanele care au comis
infracţiuni uşoare, mai puţin grave, deosebit de
grave şi excepţional de grave; persoanele care au
săvârşit repetat infracţiuni, în grup, sub formă de
îndeletnicire etc.
 Clasificarea şi tipologia infractorilor

O În literatura de specialitate pot fi întâlnite multiple

tipologii ale infractorilor. Un indicator care
confirmă aspectul criminogen al personalităţii
poate fi, spre exemplu, motivaţia infracţională. Pe
lângă aceasta, se mai adaugă gravitatea infracţiunii
comise, împrejurările care au favorizat săvârşirea
ei, comportamentul persoanei de până la comiterea
faptei infracţionale etc.
O Pot fi evidenţiate următoarele categorii
(tipologii) de infractori: