Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA BOGDAN-VODĂ BAIA MARE

Respectul cuvenit justiției

Student: Ștefănescu Mădălina


Profesor: Lect.univ.Dr. VANCA Patricia
Respectul cuvenit justiţiei este prevăzut la art.23 din Noul Cod de Procedură Civilă (1)
Cei prezenţi la şedinţa de judecată sunt datori să manifeste respectul cuvenit faţă de instanţă şi să
nu tulbure buna desfăşurare a şedinţei de judecată. (2) Preşedintele veghează ca ordinea şi
solemnitatea şedinţei să fie respectate, putând lua în acest scop orice măsură prevăzută de lege.

Principiul respectului cuvenit justiției semnifică pentru cei care sunt prezenți la ședința de
judecată obligația de a manifesta respect față de instanță printr-o atitudine cuviincioasă. Părțile,
participanții la proces, auditoriul trebuie să aibă o atitudine prin care să manifeste respect.

Respectul cuvenit justitiei este un principiu fundamental al procesului civil regăsit la art.
23 din Noul Cod de Procedura Civilă. Acesta impunându-se din perspectiva importanței
deosebite a înfăpturirii justiției pentru societate, ce presupune un cadru solemn de desfășurare.1

Corelarea art. 23 trebuie făcută cu art. 217 NCPC care vizează poliția ședinței de judecată
unde președintele completului de judecată care exercită această funcție poate lua măsuri pentru
păstrarea ordinii și a bunei-cuviințe, precum și a solemnității ședinței de judecată. Măsurile care
pot fi aplicate sunt amenda judiciară, efectuarea de sesizări la instituțiile abilitate pentru luarea
măsurilor disciplinare, îndepărtare din sală etc.

Președintele poate încuviința, atunci cand apreciază că este necesar, abateri de la


îndatorirea de a sta în picioare a celui ce se adresează instanței de judecată.

Dacă prin numărul lor mare, cei prezenți în sala de judecată tulbură buna desfășurare a
ședinței, președintele le poate cere celor caer ar veni mai tarziu sau care depășesc numărul
locurilor existente să părăsească sala2.

În sala de judecată nu poate fi lasat nimeni să intre cu arme, excepția este aceea ăn care
acestea se poartă pentru exercitarea serviciului pe care îl îndeplinește în fața instanței.

1
Noul Cod de Procedură Civilă, Comentariu pe articole, Vol. I art. 1-455, Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Gabriel
Boroi, Editura Hamangiu 2016, pag.70
2
Ibidem
Articolul 188 alin. (1) NCPC prevede amenda judiciară pentru nerespectarea de către
oricare dintre părți sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanță pentru asigurarea
ordinii și a solemnității ședinței de judecată, astfel ’’nerespectarea de către oricare dintre părți
sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanță pentru asigurarea ordinii și
solemnității ședinței de judecată se sancționează cu amenda judiciară de la 100 lei la 1.000 lei.”3

De asemenea, persoana care se prezintă în faţa instanţei trebuie să aibă o ţinută


cuviincioasă, instanţa putând îndepărta din sală pe cei aflaţi în ţinută necuviincioasă articolul 23
semnifică de asemenea faptul că prin respect trebuie să avem în vedere și ținuta fiecărui
participant la ședință.

Manifestarea respectului cuvenit instanţei de judecată de către părţi este o obligaţie


normală ce trebuie asumată de toţi participanţii la procesul civil. Bineînţeles că această obligaţie
a părţilor este legată indisolubil de obligaţia instanţei de a avea, la rându-i, atitudini demne în
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al
parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori
reprezentanţii altor instituţii. Nerespectarea acestei obligaţii se sancţionează, conform art. 98 din
Legea nr. 303/2004, republicată, cu abatere disciplinară. 4

3
Codul de Procedură Civilă, Ed. Îngrijită de prof. Univ dr. Dan Lupașcu, Editura Universul Juridic, București 2022
4
https://lege5.ro/Gratuit/gyztaojtgy/art-23-respectul-cuvenit-justitiei-codul-de-procedura-civila?
dp=g43temjshe2tm , accesat la 13.12.2022 ora 12:21
Bibliografie

1. Codul de Procedură Civilă, Dan Lupașcu


2. Noul Cod de Procedură Civilă, Gabriel Boroi
3. http://lege5.ro

S-ar putea să vă placă și