Universitatea Dunărea de jos Galați

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

REFERAT
Evoluția Sistemului Bancar din România

Student: Iosif Daniel

Profesor coordonator asasit.dr Sa:va Valentin

1
 Cuprins
1. Scurt istoric despre bănci
2. Sistemul bancar înainte de 1989
3. Sistemul bancar actual
4. Funcțiile BNR
5. Concluzie
6. Webografie

2
Scurt istoric despre bănci
Băncile și sistemul bancar nu sunt câtuși de puțin o inovație recenta a modernității. Practic,
activitatea bancara, instituțiile specializate in economisire și creditare, sunt la fel de vechi
precum însăși economia.
Băncile au început să apăra odată cu debutul utilizării banilor ca mijloc de schimb in cadrul
tranzacțiilor comerciale cu bunuri și mărfuri.
Primele atestări documentare cu privire la activitatea bancara provin din regiunea asiatica a
Mesopotamiei și aparțin culturii sumeriene, una dintre cele mai veche civilizații cunoscute.
Istoricii și arheologii datează vechimea primelor instituții cu activitate similara cu cea bancara
cu aproximativ 20 de secole înainte de Hristos. În acea perioada, funcția monetara era jucata
de anumite mărfuri, cum ar fi cerealele sau argintul.
Primele instituții de depozitare și credit al acestor mărfuri cu valoare monetara, respectiv cu
putere de schimb, au fost templele, cum ar fi templul babilonian al zeului-soare Samos din
Sippar, considerat de mulți istorici a fi fost prima banca din lume.
Templele au fost alese drept "sedii" ale primelor instituții bancare din lume intricat beneficiau
de o dublă protecție. Pe de o parte, data fiind importanta lor pentru organizarea politica,
sociala si culturala a epocii, erau păzite in permanenta de trupe înarmate.
Pe de alta parte, erau considerate spatii sacre, beneficiind de protecție divina. Acest din urma
aspect era de natura sa cultive și să întărească și încrederea potențialilor clienți in cinstea si
corectitudinea operațiunilor efectuate de banca.
Primele operațiuni bancare erau extrem de simple in comparație cu complexitatea activității
bancare din epoca moderna, dar nu mai puțin importante pentru bunul mers al activităților
economice din epoca si pentru gestionarea resurselor financiare ale indivizilor, instituțiilor si
autoritarilor politice.
Principala activitate a băncilor in acea perioada era preluarea de depozite de la clienți,
indiferent de moneda-marfa in care erau constituite acestea. Depozitele erau de doua feluri. Pe
de o parte, era vorba despre cele constituite doar pentru păstrarea in siguranța a mărfurilor
respective si pentru care depozitarul plătea un comision băncii. Pe de alta parte, existau si
depozite purtătoare de dobânda si care puteau fi utilizate de banca la acordarea de
împrumuturi.

Sistemul bancar înainte de 1989

Înainte de etatizarea Băncii Naționale a României, numărul băncilor cu drept de reescont la
banca de emisiune era de 383, din care 183 erau sedii centrale si bănci locale, iar 200
sucursale ale marilor bănci.
Numărul total al băncilor, sucursalelor, inclusiv al cooperativelor de credit, era la momentul
naționalizării de 2.661.
Procesul de transformare a sistemului bancar romanesc după tipicurile economiei centralizat-
planificate a prevăzut trei etape:
- etatizarea Băncii Naționale a României la 28 decembrie 1946, devenind Banca Republicii
Populare Romane;
- a doua etapa a fost legata de actul naționalizării principalelor mijloace de producție din iunie
1948. Prin acest act a trecut in proprietatea statului cea mai puternica banca de creditare pe
termen lung a industriei – Societatea Naționala de Credit Industrial;
- cel de-al treilea moment important îl reprezintă măsura luata prin Decretul nr. 197 din 13
august 1948, prin care băncile societăți pe acțiuni devin proprietate de stat.

3
La 14 iulie 1947 s-a votat „Legea pentru controlul utilizării creditelor”. Aceasta lege avea ca
scop dirijarea creditelor spre realizarea obiectivelor stabilite de stat.
Prin instituirea controlului creditelor, Banca Naționala a României excludea de la reescont
cambiile prezentate de băncile particulare. Prin suprimarea creditului comercial si a
mecanismului scontării, băncile private au fost pur si simplu sugrumate in ceea ce privește
refinanțarea si practic au fost incapabile sa-si continue activitatea.
Masurile impuse de doctrina comunista Băncii Naționale a României in legătura cu
îndrumarea si dirijarea creditelor, au dus la dereglarea capitalului bancar, la înăbușirea
inițiativei particulare si la transformarea creditului intr-un instrument de finanțare fora
dobânda a acțiunilor dictate de puterea de stat, in contradicție cu interesele instituționale
bancare.
 In ceea ce privește trecerea de la sistemul bănesc capitalist la sistemul bănesc socialist,
condițiile au fost create prin reforma monetara din august 1947. In aceste condiții, puterea
financiara a băncilor particulare a slăbit, BNR devenind aproape singura sursa de creditare a
economiei.
Împrumuturile acordate de băncile particulare, din sursele lor proprii, reprezentau circa 4%
din totalul creditelor acordate in economie, in timp ce creditele acordate de BNR erau, in
august 1947, de 56,8% in industrie, transporturi si pentru meseriași, 39,70% in agricultura si
pentru colectări si 4,13% pentru comerț si altele.
Cu toate acestea, producția industriala reprezenta 75% din cea a anului 1938, creditele
acordate cu prioritate industriei si agriculturii neavând efectul scontat. Cauza a fost găsita in
faptul ca majoritatea mijloacelor de producție se aflau inga in proprietate privata, ceea ce a
creat premisele realizării celei de-a doua etape de transformare invocata: trecerea in
proprietatea statului a acestora.
In urma celei de-a treia etape a procesului de transformare a sistemului bancar romanesc, o
serie de bănci private sau de stat au fost lichidate sau dipol-vate. Singurele bănci au rămas:
Banca de Credit pentru Investiții (Societatea Naționala de Credit Industrial), Casa Naționala
de Economii si Cecuri Poștale si Casa de Depuneri si Consemnațiuni.
Ultimele doua bănci au fuzionat si au format Casa de Economii, Cecuri si Consemnațiuni
care, in octombrie 1949, a primit denumirea de Casa de Economii si Consemnațiuni.
 Aceasta instituție a deținut monopolul in domeniul depunerilor populației pana la sfârșitul
anului 1989.
In septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investiții a devenit Banca de Investiții (iar după
1989 Banca Romana pentru Dezvoltare - BRD). In anul 1967 au fost infinitate doua bănci noi:
Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (Banca Agricola) si Banca Romana pentru
Comerț Exterior (Bancorex).
Bancorex avea o serie de subsidiare: Banque Franco-Roumanie, Anglo-Romanian Bank, Miar
Romanian Bank, Frankfurt Bucharest Bank si Banca Italo Romena. Dar in București exista si
o sucursala a unei bănci străine: Soviete Generale.
Dar, pana la înființarea Băncii pentru Agricultura si Industrie Alimentara si a Băncii Romane
pentru Comerț Exterior, toate operațiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure
instituții: Banca de Stat. Aceasta funcționa ca centru de încasări si control al numerarului.
După anul 1967, Banca Naționala a fost reorganizata, schimbările fiind insolite de un anumit
grad de deschidere, cu toate ca sistemul ramarea centralizat.
Abia după 1989 s-au creat premisele constituirii unui sistem bancar pe doua nivele,
asemănător celor din economiile dezvoltate, o data cu trecerea către economia de piața.
Sistemul bancar actual
Sistemul bancar local îşi menţine soliditatea, indicatorii de solvabilitate și lichiditate
plasându-se la niveluri confortabile, cu o lichiditate imediată în creștere cu 2 puncte
4
procentuale, de 40%. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar se situa la
20,07% în luna iunie 2018, nivel uşor mai ridicat comparativ cu perioada similară din 2017.
Menținerea indicatorului de solvabilitate peste dublul pragului minim stabilit conform
cadrului de reglementare european CRD IV/CRR, de 8%, s-a făcut în principal prin aport de
capital suplimentar din partea acționarilor. Sistemul bancar a avut o evoluție pozitivă generată
în principal de o evoluție macroeconomică extrem de pozitivă – și nu numai din perspectiva
cifrelor, ci și din perspectiva indicelui de încredere în economie al populației în general, ceea
ce a condus și la o accelerare a creditării. În urma eforturilor constante depuse de sistemul
bancar, rata creditelor neperformante a coborât de la pragul de alertă, la pragul de semnal.
Rata creditelor neperformante a scăzut până la 5,71% în iunie 2018 (comparativ cu 8,32% în
urmă cu un an), reducerea fiind de aproape 4 ori față de anul 2014.
Anul trecut s-au înregistrat rezultate foarte bune, iar trendul pozitiv ne face optimiști cu
privire la faptul că băncile vor putea să își concentreze eforturile și resursele către principalul
lor domeniu de activitate, respectiv acela de a finanța economia și, implicit, bunăstarea
românilor. Evoluția indicatorului de profitabilitate a fost determinată de contextul
macroeconomic favorabil, de reducerea semnificativă a cheltuielilor nete cu ajustările pentru
depreciere și de nivelul scăzut al costurilor de finanțare. Astfel, profitabilitatea sistemului
bancara continuat sa se îmbunătățească, ROE situându-se la 15,71% în iunie 2018, comparativ
cu 12,91% la iunie 2017. Rentabilitatea activelor s-a situat la 1,66% în luna iunie 2018. Este
important să fie subliniate două aspecte: necesitatea de a analiza un indicator pe un orizont
mai mare de timp și diferența între profitul contabil și rezultatul fiscal. Profitabilitatea nu
trebuie analizată doar la un moment dat, ci trebuie să avem în vedere intervale de timp mai
lungi. Când analizăm pe intervale mari de timp, spre exemplu pe ultimii 10 ani,
profitabilitatea medie anuală a sistemului bancar din România a fost de 0,3% ca rentabilitate a
activelor și 3,2% ca rentabilitate a capitalului. O astfel de analiză arată că România nu este
deloc fruntașă în rândul statelor europene din punctul de vedere al profitabilității.

Al doilea aspect este legat de distincția clară ce trebuie făcută între profitul contabil și
rezultatul fiscal. Studii realizate de  consultanți reputați arată că majoritatea statelor membre
UE permite utilizarea pierderilor fiscale din anii anteriori în vederea compensării viitoarelor
profituri, cu excepția Estoniei, care datorită modului în care aplică impozitul pe profit nu
poate utiliza pierderile din trecut. Sunt 14 țări din Uniunea Europeană în care se asigură
recuperabilitatea (pierderilor din profiturile viitoare) nelimitată la timp: Austria, Belgia,
Danemarca, Germania, Franța, Italia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Slovenia, Spania,
Suedia și Marea Britanie. În Luxemburg se permite recuperabilitatea pe un termen de 17 ani,
10 ani în Finlanda, 9 ani în Olanda și 7 ani în România. Astfel, dacă o bancă sau o companie
înregistrează pierderi în anii anteriori, profitul viitor le acoperă. Acesta este motivul pentru
care, deși au înregistrat profit contabil, nu s-a văzut și în rezultatul fiscal. În perioada de criză,
sistemul bancar a absorbit la rândul său pierderile din economie. Rezultatele financiare ale
sistemului bancar din ultimii ani au fost influențate de efectele crizei economice, de măsurile
impuse pentru întărirea rezilienței sectorului, de reducerea riscului de credit prin acoperirea
creditelor neperformante cu provizioane, de reducerea dobânzilor și de schimbarea modului
de calcul prin conversia la IFRS începând cu anul 2012. Multe bănci au acoperit deja
pierderile fiscale și o să vedem și raportări de impozit pe profit. Performanța pozitivă în zona
de profitabilitate a fost însoțită și de accelerarea creditării, chiar dacă gradul intermedierii
financiare în România este cel mai scăzut din rândul statelor din Uniunea Europeană (26,4%),
în scădere de la 40% în 2011. Procesul de dezintermediare financiară a fost influențat, pe
lângă rambursări, pe de o parte, de avansul rapid al PIB și, pe de altă parte, de curățarea
bilanțurilor băncilor de credite neperformante. Ponderea activelor bancare în PIB se află la
50%. Prin comparaţie, la nivelul UE ponderea activelor sectorului bancar în PIB este de

5
255%, iar în zona euro de 288%. Distribuția activelor sectorului financiar în România arată că
instituțiile de credit dețin o pondere de 75,3%.

Funcțiile BNR
Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
Principalele atribuţii ale BNR sunt:
a. elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
b. autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea
stabilităţii financiare;
c. emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
d. stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
e. administrarea rezervelor internaţionale ale României.
Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii
obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.
În îndeplinirea atribuţiilor, BNR şi membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau
primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate.
În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilizează proceduri şi instrumente
specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de credit, precum şi
mecanismul rezervelor minime obligatorii. Se interzice BNR achiziţionarea de pe piaţa
primară a creanţelor asupra statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome,
societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat. BNR
poate efectua pe piaţa secundară operaţiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate
lua în gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului,
autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor
naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat, instituţiilor de credit sau altor persoane
juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit şi atrage depozite de la
instituţii de credit, în condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele
politicii monetare.
De asemenea, se interzice Băncii Naţionale a României creditarea pe descoperit de cont sau
orice alt tip de creditare a statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome,
societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat.
Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub
formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Moneda
naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.
În cadrul politicii sale monetare şi de curs de schimb, Banca Naţională a României poate
acorda instituţiilor de credit credite pe termene ce nu pot depăşi 90 de zile, garantate cu, dar
fără a se limita la:
a. titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin remiterea lor în portofoliul Băncii
Naţionale a României, sau
b. depozite constituite la Banca Naţională a României sau la alte persoane juridice
agreate de Banca Naţională a României.
BNR stabileşte condiţiile si costurile de creditare, deschide şi operează conturi ale instituţiilor
de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare şi ale altor entităţi, rezidente şi
nerezidente, stabilite prin reglementări ale Băncii Naţionale a României.
Conducerea BNR este asigurată de un Consiliu de administraţie, compus din nouă membri, iar
conducerea executivă a BNR se exercită de către guvernator, prim-viceguvernator şi de cei
doi viceguvernatori. Membrii Consiliului de administraţie al BNR, cu nominalizarea
conducerii executive, sunt numiţi de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea
6
reînnoirii mandatului. În cazul descompletării Consiliului de administraţie, completarea
locurilor vacante se face pe funcţia respectivă pe întreaga durată a mandatului. Revocarea din
funcţie a oricărui membru al consiliului de administraţie se face de către Parlament, dacă
acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau
dacă se face vinovat de abateri grave.
Situaţiile financiare ale BNR sunt întocmite conform principiilor şi regulilor contabile
prevăzute de standardele internaţionale de contabilitate, aplicabile băncilor centrale,
recunoscute de Banca Centrală Europeană şi trebuie să cuprindă: bilanţul, contul de profit şi
pierdere şi notele explicative. Acestea sunt supuse auditării de către auditori financiari,
persoane juridice autorizate de Camera Auditorilor Financiari din România, selectaţi de către
consiliul de administraţie, pe bază de licitaţie.
La data de 31 decembrie 2004, capitalul actual al BNR (de 100 miliarde lei) se majorează la
300 miliarde lei şi aparţine în întregime statului.
Banca Naţională a României este autorizată să colecteze date şi informaţii statistice primare
care sunt necesare pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor sale legale, asigurând măsuri de
protecţie a datelor care se referă la subiecţi individuali - persoane juridice sau fizice - date
obţinute direct sau indirect, din surse administrative sau din alte surse.
Membrii consiliului de administraţie şi salariaţii Băncii Naţionale a României sunt obligaţi să
păstreze secretul profesional asupra oricărei informaţii nedestinate publicării, de care au luat
cunoştinţă în cursul exercitării funcţiilor lor, şi nu vor folosi aceste informaţii pentru obţinerea
de avantaje personale, orice abatere fiind sancţionată conform legii. Aceştia sunt obligaţi să
păstreze secretul profesional şi după încetarea activităţii în cadrul băncii, orice încălcare fiind
sancţionată în condiţiile legii.

Concluzie
În concluzie sistemul bancar român actual a evoluat față de perioada de înainte de 1989,
datorită aderării la Uniunea Europeana și a ajutorului primit.

7
 Webografie
https://www.bcr.ro/ro/presa/despre-banking/ce-trebuie-sa-stim-despre-banci
http://bloguluibalan.ro/index.php/analize/146-bancile-romaniei-socialiste
https://www.arb.ro/sistemul-bancar-din-romania/sistemul-bancar-din-romania/
https://www.bnr.ro/Statutul-BNR-2184.aspx