UNIVERSITATEA

"VASILE ALECSANDRI"
DIN BACĂU
FACULTATEA
DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZARE:CONTABILITATE
ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA ŞI

EVOLUŢIA ACESTUIA DUPĂ ADERAREA
LA UNIUNEA EUROPEANĂ

STUDENTĂ:

Bacău,
2013
 CUPRINS

I. Sistemul bancar din România înainte de aderarea la UE......................................3

II. Sistemul bancar din România dupa aderarea la UE..............................................6
Concluzii..............................................................................................................13
Bibliografie..........................................................................................................13

2
 I. Sistemul bancar din România înainte de aderarea la UE

Sistemul bancar include banca centrală, toate băncile comerciale, băncile de

afaceri, de depozit, de credit, industriale, agricole şi alte instituţii de credit existente într-o
ţară, diferenţiate prin atribuţiile şi particularităţile funcţionării lor prin prerogativele
conferite prin lege.
Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a
României (1880). Apoi au apărut bănci mari şi mijlocii având capitaluri importante şi
posibilităţile de obţinere a creditelor, atât de la B.N.R, cât şi de la mari bănci din
străinătate.
În perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii
capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo - Română , Anglo – Română, Franco –
Romană .
După al doilea război mondial au apărut bănci cu capital de stat care mobilizau
mijloacele băneşti disponibile din economia naţională şi le dirijau sub formă de credite în
sectoarele economiei la care erau arondate.
Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similară cu
cea a celorlalte economii din Europa Centrală si de Est, totuşi în anumite privinţe era mai
rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă
constă din Banca Naţională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât şi
comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii , comerţ exterior, agricultură şi
economii.
După 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei
economii, în sensul că resimte cel mai puternic şocurile induse în economie. Sistemul
bancar românesc, deşi afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea
mai bună evoluţie, prestaţia Băncii Naţionale influenţând hotărâtor atât băncile comerciale
cât şi evoluţia economiei în ansamblu . 
Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe
două nivele, în care Banca Naţională îşi pierde caracterul de bancă comercială (prin
desprinderea din BNR a BCR) si, domeniul se deschide noilor operatori bancari. În
perioada scursă din 1990, în ciuda unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de
către populaţie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat
decât restul economiei în ansamblul prin: prezenţa unor bănci străine alături de băncile cu

3
capital mixt român-străin , cerinţe de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de
Valori, reglementări prudenţiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client,
plasamentele în societăţii nebancare, cumpărarea pachetelor de acţiuni ce depăşesc 5 % din
capital; asigurarea depozitelor populaţiei la bănci, cerinţe de rezerve minime obligatorii,
constituirea fondului de rezervă şi a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal,
înfiinţarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensaţie,
reglementări în domeniul valutar.
În anii ’90 a început o perioadă de reforme şi crize bancare, anii 1990-2000 purtând
amprenta urmatoarelor aspecte:
vidul de legislatie - în mod special de legislatie contabila. În anul 1997 a fost
aprobată aplicarea începând cu ianuarie 1998 a noului plan de conturi pentru societăţile
comerciale bancare care a ridicat probleme de natura tehnică pentru informaticieni şi
contabili şi a adus noutăţi care vor influenţa în mod direct profitabilitatea băncilor:
o obligativitatea calculului şi înregistrării pe contul de profit şi pierderi a
creanţelor şi datoriilor ataşate – această regula apropia contabilitatea românească de nivelul
standardelor de contabilitate internaţională;
o obligativitatea determinării profitului/pierderii numai în moneda naţională –
regulă contrară standardelor de contabilitate internaţională;
evoluţii spectaculoase pe piaţa interbancară (de ex. în perioada ianuarie-februarie
1997 cursul leu/dolar comunicat de către BNR a evoluat de la 4035 leu/dolar la data de
01.01.1997 la 7744 leu/dolar la mijlocul lunii februarie 1998);
prăbusirea burselor din Asia de Sud-Est şi criza ruseasca, a contribuit la crearea
situaţiei de criză din 1999, când asupra României a plutit întrebarea dacă va intra sau nu în
încetare de plăţi, dacă va rambursa sau nu la termen volumul mare de rate şi de dobânzi
scadente;
criza Bancorex;
decapitalizarea societăţilor bancare;
acordarea fără discernământ a creditelor bancare – deşi au cunoscut perioade de
evoluţie favorabile, datorită creditelor neperformante, bănci precum Dacia Felix, Credit
Bank, Columna, Albina, Bankcoop, Bancorex, Banca Internationala a Religiilor, Banca
Turco-Româna – au ajuns în situaţii critice, fără posibilităţi reale de mişcare şi redresare;
lipsa de profesionalism a managementului majorităţii băncilor comerciale.

4
 De altfel de-a lungul ultimelor două decenii, economiile din Europa Centrală, de
Est şi de Sud-Est, în ansamblul lor, au făcut progrese substanţiale în transformarea
sectoarelor lor bancare de la un sistem specific sistemului socialist la un sistem specific
economiilor de piaţă. Aceste transformări pot fi încadrate în doua valuri de reforma:
Primul val – reprezentând în mod special măsuri de eliminare a creditării centrale
şi a planurilor de numerar, liberalizarea preţurilor şi crearea unui sistem bancar pe două
nivele (banca centrală şi băncile comerciale). Liberalizarea licenţelor bancare şi stabilirea
reglementărilor necesare şi a sistemului de supraveghere care au pornit de la scopul de a
permite rapid competitivitatea în cadrul sistemului bancar, de altfel aceste măsuri
dovedindu-se a fi fost permisive.
Al doilea val – măsuri de restructurare şi consolidare instituţională, şi declanşate în
mare masură de o expansiune majoră a creditului intern în sectorul privat, val recent
întrerupt de criza financiară şi economică mondială, care pare să anunţe un al treilea val al
reformei bancare cu un accent sporit pe gestiunea riscurilor bancare precum şi aspecte de
reglementare şi supraveghere.
În acest context apare ca fiind firească o reformare a sistemului bancar românesc în
perioada anilor 2000 în condiţiile de risc generate de tranzitie, pentru a răspunde unor
probleme strategice privind:
continuarea activităţii bancare;
acordarea de credite sau limitarea la dezvoltarea activităţii de trezorerie şi a
operaţiuniilor cu titluri;
mijloacele de păstrare a credibilităţii băncii;
oportunitatea păstrării reţelei de sucursale;
impactul crizelor bancare asupra profitabilităţii băncilor;
transformarea lichidităţilor în numerar;
modul de recuperare a eventualei expuneri pe o bancă în pragul falimentului.
În aceste momente, deciziile privind reformarea sistemul bancar din România vor
avea ca punct de reper dorinţa de integrare în Uniunea Europeană şi se vor concretiza în
schimbarea radicală a sistemului legislativ specific sistemului financiar-bancar, prin
preluarea legislaţiei europene specifice în domeniu, vom asista la o dezvoltare fără
precedent a reţelei de unităţi bancare teritoriale şi de asemenea vom asista la o creştere
importantă a acţionariatului şi managementului european în cadrul sistemului finaciar-
bancar din România.

5
 II. Sistemul bancar din România dupa aderarea la UE
În acest moment sectorul bancar din Europa Centrală si de Est este dominat de
grupurile bancare provenind din zona Euro. În ceea ce priveste România, la data de 30
Iunie 2010, peste 79% din capitalul social privat străin al instituţiilor de credit provine din
ţări ale Uniunii Europene, cea mai mare pondere având Grecia cu 33.79% urmată de
Austria cu o pondere de 21.89% şi Olanda cu 14.00%.
Din punct de vedere al acţionariatului şi managementului putem observa impactul
asupra sistemului bancar românesc corelând datele din tabelul nr.1 .
Se poate observa că peste 80% din capitalul sistemului bancar românesc este
deţinut de către acţionariat străin. Impactul poate fi deosebit întrucât evenimente deosebite
în ţara de origine poate declansa un risc în ţara beneficiară prin efectul de contagiune.
Astfel, scăderea economică din ţările de provenienţă a capitalului bancar românesc va
majora dificultăţile debitorilor din aceste ţări în a-şi onora serviciul datoriei. Solvabilitatea
băncilor mama va fi afectată, problemele astfel create adaugându-se problemelor de
lichiditate. În consecinţă nevoia de recapitalizare a băncilor mama va diminua resursele pe
care acestea le-ar putea direcţiona către filialele lor din străinatate.

CONTAGIUNE ÎN SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

Ţara de provenienţă a PIB pentru 2009 Pondere în capitalul
acţionariatului sectorului bancar românesc
- 2009
Grecia - 0,9 30
Austria - 4,0 24
Olanda - 3,5 12
Italia - 4,4 6
Ungaria - 6,3 6
Franţa - 3,0 6

Tabelul nr.1- Impactul acţionariatului asupra sistemului bancar românesc. Influenţa actionariatului
străin în sistemul bancar românesc în caz de posibilă contagiune .

Schimbările intervenite pe parcursul anului 2011 şi în prima jumătate a anului 2012

la nivelul acţionariatului instituţiilor de credit nu au adus modificări majore asupra
structurii sistemului bancar românesc. În ceea ce priveste cota de piaţa, grupa băncilor cu
capital românesc a surclasat-o pe cea a băncilor cu capital grecesc, ocupând locul secund

6
după grupa băncilor cu capital austriac. Gradul de intermediere financiară 1 calculat în
termeni nominali a consemnat în 2011 un trend uşor descendent 2, în principal ca umare a
reducerii ponderii activelor externe şi a unor categorii de active interne, altele decât credite
şi titluri. Exprimat în termeni reali, gradul de intermediere financiară calculat prin
raportarea la PIB a volumului creditelor acordate sectorului privat indică însă o uşoară
creştere faţă de decembrie 2010. Gradul de concentrare din perspectiva activelor şi a
creditelor, reflectat de ponderea primelor cinci bănci în sistem, se menţine la un nivel
moderat, cu o uşoară tendinţă de creştere.
Modificările apărute la nivelul acţionariatului pe parcursul anului 2011 şi în primul
semestru al anului 2012 nu au produs mutaţii majore în structura sectorului bancar
românesc. Comparativ cu anul 2010, numărul instituţiilor de credit s-a redus ca urmare a
transferului activităţii sucursalei Anglo-Romanian Bank către BCR, în trimestrul III din
2011, cu efecte asupra indicatorilor statistici aferenţi sucursalelor băncilor străine. În
sistemul bancar românesc activează 40 de bănci, dintre care: 26 cu capital majoritar privat
străin, 4 cu capital majoritar privat autohton, 2 bănci cu capital integral sau majoritar de
stat, 8 sucursale ale băncilor străine; acestora li se adaugă şi o organizaţie cooperatistă de
credit. Pe parcursul anului 2011, un numar de 18 instiţutii de credit din UE au notificat
BNR intenţia de a oferi în mod direct servicii financiare pe teritoriul României, în baza
paşaportului european.

Indicatori structurali ai sistemului bancar românesc

Sfarşit de perioadă
1
Gradul de intermediere financiară a fost exprimat prin raportarea la produsul intern brut a fiecareia dintre
componentele reprezentând active la valoare brută, credite acordate sectorului privat la valoare brută sau
depozite atrase de la companii şi populatie.

2
Gradul de intermediere financiară a fost calculat pe baza datelor statistice din bilanţul monetar.

7
 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 SI 2012
Număr instituţii de credit 40 39 42 43 42 42 41 41
Număr instituţii de credit cu 38 37 40 41 40 40 39 39
capital majoritar privat
Număr bănci cu capital majoritar 30 33 36 37 35 35 34 34
străin, din care:
-sucursale ale băncii străine 6 7 10 10 10 9 8 8

Ponderea în total active a băncilor 94 94,5 94,7 94,6 92,5 92,4 91,6 90,7
cu capital majoritar privat (%)
Ponderea în total active a băncilor 62,2 88,6 88 88,2 85,3 85,0 83 81,2
cu capital străin (%)
Ponderea primelor cinci bănci în 58,8 60,3 56,3 54,3 52,4 52,7 54,6 55,2
total active (%)
Indicele Herfindahl-Hirschmann 1,124 1,171 1,046 926 857 871 879 866
(puncte)

Tabelul nr. 2- Indicatori structurali ai sistemului bancar românesc

Cota de piaţă din punct de vedere al activelor a băncilor cu capital majoritar străin a
continuat trendul descendent din 2011, atingând valoarea de 81,2 la sută la finele primului
semestru din 2012. Reducerea cotei de piaţă s-a datorat, în principal, vânzarilor de active
imobilizate şi neperformante în contextul restructurărilor bilanţiere. Băncile cu capital
majoritar austriac deţin, similar anilor precedenţi, cea mai mare cota de piaţă (38% la iunie
2012). Grupa băncilor cu capital majoritar grecesc şi-a redus cota de piaţă 3 de la 16,3% la
12,9% , fiind surclasată de cea a băncilor cu capital românesc, a cărei pondere în activul
agregat a crescut până la 18,3% . Majorarea capitalului social aferentă sectorului bancar, cu
42% în perioada iunie 2011 – iunie 2012 a fost asigurată exclusiv de către sectorul privat,
atât prin suplimentări de capital, cât şi prin ajustarea nivelurilor de capital existente cu
inflaţia, ca urmare a aplicării noilor standarde contabile de raportare IFRS (prevederile IAS
29).4
Capitalul grecesc ramâne majoritar (21,5%) la nivelul sistemului bancar românesc,
dar continuă trendul descendent început în 2010 (Grafic 1). Ponderea capitalului austriac în
3
Scăderea cotei de piaţă a băncilor cu capital grecesc începând cu luna iunie 2011 a fost accentuată de
schimbarea acţionariatului la Marfin Bank, în prezent aceasta având capital majoritar cipriot. În plus,
începând cu luna iunie 2012 Emporiki Bank a fost preluată de banca franceză Credit Agricole.

4
Sursa: situaţiile financiare FINREP la nivel individual conforme cu IFRS, raportate conform Ordinului
BNR nr. 3/2011.

8
capitalul agregat a consemnat o creştere semnificativă faţă de anul 2010 (cu 4,3 puncte
procentuale) pâna la nivelul de 20,6% la finele lunii iunie 2012, în principal ca urmare a
suplimentărilor de capital efectuate de băncile austriece.

Grafic 1 – Ponderea capitalului social al instituţiilor de credit în total capial şi cota

de piaţă a acestora în funcţie de ţara de origine

Sistemul bancar românesc prezintă un grad ridicat de conectivitate cu sistemul

bancar European (Grafic 2), fiind deţinut în cea mai mare parte de capitalul străin (34 de
institutii de credit cu capital majoritar străin deţineau peste 81,2% din activele sistemului
bancar în luna iunie 2012).

9
 Grafic 2 – Cota de piaţă şi numărul instituţiilor de credit cu capital străin ( comparaţie
internaţională)
Tendinţa de reducere a cheltuielilor cu reţeaua teritorială şi numărul de salariaţi,
manifestată în perioada 2009-2011, a fost semnalată şi în prima jumătate a anului 2012, însă cu un
ritm mult mai intens, în corelaţie cu evoluţia procesului de dezintermediere şi cu accentul pus la
nivelul agregat al instituţiilor de credit din România pe creditarea sectorului companiilor. Reţeaua
teritorială s-a redus cu 130 de unităţi în 2011 şi 352 de unităţi în primele 6 luni ale anului 2012.
Numărul de salariaţi din sistemul bancar a scăzut cu 980 în 2011 şi, respectiv, cu 3 700 în primul
semestru din 2012 (Grafic 3). În consecinţă, sistemul bancar din România a continuat să se situeze
sub media europeană din perspectiva numărului de unităţi teritoriale şi, respectiv, a numărului de
instituţii de credit la 100 000 locuitori (Grafic 4).

Grafic 3 – Evoluţia numărului de unităţi şi a Grafic 4 – Numărul de instituţii de

numărului de salariaţi pe sistem bancar credit şi de unităţi teritoriale la 100.000 loc.
10
 Gradul de intermediere financiară în termeni nominali, calculat ca pondere în PIB a
activelor bancare (la valoare brută), a înregistrat o uşoară tendinţă descendentă (pâna la
67,9% în decembrie 2011), în condiţiile în care ritmul nominal de creştere a activului brut
a fost devansat de cel înregistrat de PIB nominal (Grafic 5.). Acelaşi trend a fost observat
şi în contextul calculării în termeni nominali a gradului de intermediere financiară în
funcţie de ponderea în PIB a creditelor acordate sectorului privat (38,6%), respectiv a
depozitelor atrase de la companii şi populaţie (32,4%).
În termeni reali, gradul de intermediere financiară calculat prin raportarea la PIB a
creditelor acordate sectorului privat manifestă o uşoară tendinţă de creştere faţă de
decembrie 2010 (cu aproximativ 0,8 puncte procentuale), în condiţiile în care ceilalţi doi
indicatori menţionaţi reflectă o tendinţă de restrângere (-3,6 puncte procentuale în cazul
activelor, respectiv -0,16 puncte procentuale în cazul depozitelor). Gradul de intermediere
financiară din România aferent anului 2011 a rămas mult sub media UE27 (Grafic 6).

Grafic 5- Gradul de intermediere financiară Grafic 6 – Gradul de intermediere

în România financiară (comparaţie internaţională)

11
 Gradul de concentrare a sistemului bancar românesc, reflectat de ponderea activelor
deţinute de primele cinci bănci în activul agregat, a crescut uşor până la valoarea de 55,2%
(Grafic 7) continuând tendinţa începută în 2010. Acelaşi trend s-a manifestat şi la nivelul
creditelor, unde primele 5 bănci din sistem (ca mărime a activelor) deţineau 53,1% din
creditele acordate de sistemul bancar românesc. Ritmul uşor de creştere a concentrării
sistemului bancar relevă tendinţa de orientare a agenţilor economici şi a populaţiei către
instituţiile de credit cu vizibilitate pozitivă. Indicele Herfindahl-Hirschmann pune în
evidenţă un grad de concentrare mai ridicat la nivelul depozitelor (983 puncte), comparativ
cu cel corespunzator activelor.

Grafic 7 – Gradul de concentrare a sistemului Grafic 8-Gradul de concentrare activelor

bancar românesc (comparaţie internaţională)

Calculate la nivelul activelor, valorile indicelui Herfindahl-Hirschmann pentru

finele semestrului I 2012 confirmă un nivel de concentrare moderat. Valoarea de 866
puncte plasează sistemul bancar românesc sub media înregistrată de UE27 (Grafic 8).

12
 Concluzii

Ca urmare, privind retrospectiv sistemul bancar din România, la data aderării la

Uniunea Europeană parcursese deja etape foarte importante pentru integrarea în cadrul
sistemului financiar bancar european, fiind unul din sistemele cele mai bine pregătite din
acest punct de vedere.
În cadrul sistemului bancar european am asistat la o serie de schimbari de
reglementare, fuziuni şi progrese tehnologice, condiţii cumulate care au reformat întreaga
piaţă bancară europeană şi ca urmare pieţele bancare europene diferă în mod substantial
faţă de trecut.

Bibliografie

www.bnr.ro
www.zf.ro
http://www.ibr-rbi.ro/
http://www.ghiseulbancar.ro
www.wall-street.ro
Raportul asupra stabilităţii financiare , Banca Naţională a României

13