Sistemul Bancar Romnesc

FACULTATEA DE ECONOMIE
I ADMINISTRAREA AFACERILOR
SPECIALIZAREA AFACERI INTERNAIONALE, ANUL I
CIUBOTARU CTLINA

1
 Cuprins:
1. Introducere........................................................................3

2. Prima banc din lume.......................................................6

3. Prima banc romneasc..................................................7

4. Sistemul bancar romnesc pn n 1990..........................8

4.1. Sistemului bancar romnesc dup 1990..........................9

5. Bnci romneti cumprate de bnci strine.....................25

2
 Introducere
Sistemul bancar este ansamblul instituiilor, relaiilor financiar-bancare, normelor,
infrastructurilor, tehnicilor ce interacioneaz n mod complex, cu scopul de a mobiliza sub
form de depozite i de a distribui, sub form de credite, fonduri financiare, precum i de a
oferi faciliti, inclusiv sisteme de pli, pentru diveri ageni economici, financiari sau
nefinanciari, inclusiv persoane fizice. Sistemul bancar este o component a sistemului
financiar al unei ri.

Sistemul bancar al oricrei economii de pia cuprinde mai multe tipuri de bnci,
difereniate prin atribuiile i particularitile funcionrii lor, ct i prin
prerogativele care le sunt conferite prin lege, astfel:
Banca Central (de emisie) se afl n fruntea sistemului bancar din orice stat al
lumii, avnd ca funcii principale urmtoarele: emiterea de bancnote,
concentrarea rezervelor bneti ale bncilor comerciale i acordarea de credite
pentru acestea, acordarea de mprumuturi statului i pstrarea tezaurului de stat,
coordonarea ntregii politici monetare a statului.
Banca Central suplimenteaz oferta de moned atunci cnd:
- alimenteaz nevoile de resurse financiare ale statului - n calitate de banc
a statului, Banca Central acord credite direct Trezoreriei, care este casiera
statului, punnd n acest fel n circulaie moned. O alt tehnic, mai des folosit,
este cumprarea de ctre banc a bonurilor de tezaur de pe piaa liber sau prin
rescontare. Indiferent de tehnica utilizat, rezultatul poart numele de
monetizarea datoriei publice i mrete riscul declanrii unui proces inflaionist.
- modific masa monetar naional n funcie de nevoile de valut masa
monetar sporete atunci cnd Banca Central cumpr devize strine obinute
prin exporturile de mrfuri i se diminueaz cu ocazia vinderii devizelor pentru a
finana importurile pe care le fac agenii economici.
- bncile comerciale au nevoie de sume suplimentare pentru a face fa
retragerilor mai mari dect depunerile clientelei sale.
Bncile comerciale pot fi:
- de depozit sunt verigile de baz ale sistemului bancar, prezentndu-se sub
forma unor bnci nfiinate ca societi pe aciuni. Ele i procur
mijloacele financiare de pe pia, prin atragerea resurselor bneti dar au i
capital propriu. De asemenea, aceste bnci furnizeaz moned celorlali
ageni economici sau persoanele fizice i juridice.
- de afaceri au n vedere operaiuni de investiii, att prin intermedierea
plasrii optime a capitalurilor clienilor, ct i prin administrarea capitalului
propriu.
Bncile comerciale au capacitatea s poteneze masa monetar, adic s
creeze moned. Ceea ce deosebete bncile comerciale de ceilali intermediari
financiari este tocmai capacitatea lor de a crea moned scriptural. Nici un alt
intermediar financiar nu are dreptul s mprumute o cantitate mai mare de
moned dect depozitele de care dispune.

3
 De fiecare dat cnd o banc acord un mprumut, ea trebuie s
suplimenteze rezerva la banca central, potrivit ratei rezervei legale obligatorii.
Legtura dintre rezereve i depozite, care exprim legtura dintre baza monetar
i oferta monetar, poart numele de multiplicator al banilor sau multiplicator al
creditului.

Un exemplu n acest sens este urmtorul:

Depunere iniial 250.000 u.m. Banca A: credit: 225.000 Banca B:

credit: 202.500
numerar rezerve: 25.000 rezerve: 22.500

Banca C: credit: 182.250

rezerve: 20.250

Se constat urmtoarele:
- deponentul a depus iniial n banca A 250.000 uniti monetare din care
banca a oprit rezerva obligatorie de 10% (25.000 uniti monetare)
diferena de 250000- 25000=225.000 uniti monetare mprumutnd-o
altei bnci B;
- banca B la rndul ei va opri rezerva de 10% iar diferena de 225.000-
22.500=202.500 uniti monetare o va mprumuta altei bnci C care va
proceda analog;
- circuitul poate continua.
Evident c n schimbul creditului acordat fiecare va primi o dobnd care
constituie de fapt ctigul bncii.

Pn cnd va continua circuitul bancar?

Circuitul bancar va continua pn cnd se vor constitui rezerve n valoare
de 250.000 de uniti monetare. Astfel procesul va avea efectul nlocuirii a
250.000 u.m numerar cu 250.000 u.m depozite la vedere. Neatingerea acestui
prag semnific faptul c n sistemul bancar exist numerar n exces peste
rezervele dorite i deci echilibrul monetar nu a fost atins. Dac un client al bncii
i retrage o parte din suma de bani, nivelul rezervelor va trebui s fie diminuat cu
suma respectiv.
Trezoreria, n calitate de casier al statului i banc, are funcia primordial de
a asigura zilnic acoperirea cheltuielilor statului. Trezoreria efectueaz cea mai
mare parte a plilor sale prin intermediul bncilor comerciale i prin intermediul
Bncii Centrale. Dar ea se poate servi i de propria moned, avnd deci,
facultatea de a crea moned, prin trecerea dintr-un cont bugetar ntr-un cont la
vedere. n mod concret Trezoreria ofer moned prin mprumuturile pe care le
contracteaz la diferite bnci comerciale sub forma obligaiunilor emise i
negociate.

4
 Problema fundamental a oricrei economii este realizarea unui raport adecvat
ntre cantitatea de bani aflat n circulaie i nevoile reale ale activitii la un moment dat.
Scopul este aadar asigurarea echilibrului monetar
De regul, cauzele care pot provoca dereglarea raportului
dintre cererea i oferta de moned sunt:
- deficitul bugetar diferena dintre venituri i cheltuieli se
acoper prin mprumutul de la banca de emisiune. Astfel,
masa monetar crete fr ca cererea real de bani s fi
crescut i ea;
- creditul bancar cnd se acord credite exagerate pentru
consum i nu pentru dezvoltarea economiei;
- excedentul balanei de pli externe dac n ar intr o
mas mare de moned strin se ajunge la creterea
rezervelor valutare. Astfel, se asigur acoperirea unor noi
emisiuni de moned naional care nu-i gsesc echivalent
n mrfuri i servicii, ceea ce duce la deprecierea monetar.
Aceleai efecte se produc dac valuta este convertit n
moned naional contribuind la sporirea circulaiei
monetare interne.
- intrarea n circulaie a banilor care anterior erau inui sub
form de economii de ctre posesorii lor, fapt care
accentueaz dezechilibrul monetar.

Potrivit unui concept al economistului american Milton Friedman, variaia ofertei

monetare determin att micarea preurilor ct i evoluia veniturilor nominale.
Specialitii apreciaz c puterea de cumprare depinde de numeroase mprejurri
economice ; dintre acestea cele mai relevante sunt:
1. Starea economic care influeneaz i ncrederea mai mare sau mai mic n moneda
naional. n acest sens cei mai vizibili indicatori sunt fora i nivelul de dezvoltare,
stabilitatea i eficiena.
2. Obligaia tuturor agenilor economici de a folosi pe teritoriul rii respective moneda
naional ca simbol al dreptului de a obine n schimbul ei mrfurile oferite spre vnzare.
3. ncrederea colectiv a agenilor economici n cei n drept de a menine masa
monetar n limite fundamentate economic procednd la suplimentarea sau restrngerea
masei monetare.
Observaie:
Dezechilibrele monetar nu se confund cu inflaia; aceasta este o form de
manifestare a dezechilibrului monetar.

Prima banc mondial

Istoria activitii bancare ncepe cu primele bnci de nego din lumea antic, care acordau
mprumuturi n grne ctre fermieri i comerciani care transportau bunurile ntre orae. Acest
lucru a nceput prin 2000 .Hr. n Asiria i Babilon.
Iniial au fost utilizate drept mijloace de schimb bunuri care preau mai preioase, bunuri
precum scoici, boabe, pietre colorate sau chiar penele unor psri exotice. Odat cu trecerea
timpului aurul i argintul au nlocuit n majoritatea culturilor celelalte bunuri de schimb datorit
caracteristicilor favorabile de durabilitate, rezisten n timp i datorit temperaturii mici de topire

5
comparativ cu cel al altor metale. Pentru o portabilitate mai eficient al aurului i argintului
aurarii le-au divizat n uniti standardizate al cror puritate i gramaj erau autentice. Principiul
bazat pe activitatea bancar din Roma i Grecia antic a fost influenat n special de utilizarea pe
larg al monedelor de aur i argint.
Pentru a nelege cum s-a ajuns l-a conceptul de depozitare i creditare, vom prezenta un
exemplu. Epoca antic nu a fost una dintre cele mai sigure perioade, iar furturile erau foarte des
ntlnite n rndul oamenilor de rnd. Aurarii care produceau monedele de aur i argint erau
nevoii s i protejeze bunurile. Pentru protecia lor acetia construiau safeuri i angajau paz.
Persoanele care triau prin apropiere i doreau s i protejeze monedele de aur, apelau la aurar i
lsau n protecia sa tot aurul, desigur totul contra plat. Deoarece epoca antic era o perioad
destul de dur, i muli oameni nu i asigurau existena, acetia apelau la aurar ca s i
mprumute monede. Aurarul pentru a profita de creditele oferite percepea o dobnd pentru
serviciile prestate de acestea. Conform documentelor istorice, primele persoane care se ocupau de
activitate bancar erau de origine evreiasc.
Activitatea bancar modern a nceput n perioada Renaterii n nordul Italiei, n cele mai
mari i bogate orae n acel moment: Florena, Veneia i Genova.

Cea mai veche banca din lume: Banca Monte dei Paschi di Siena
Siena, Italia (Fondata in 1472)
Initial, a fost fondata sub denumirea Monte di Pieta, sau Monte Pio, cu scopul de a face
imprumuturi pentru saraci, fara conditii severe de finantare si fara dobanzi. Astfel Banca Milei,
este inregistrata ca fiind cea mai longeviva banca din lume. Termenul "Monte", in traducere
libera inseamna morman, gramada si se face referire la colectarea de bani folositi pentru
distribuirea de sume caritabile, banca servind, intr-adevar, la dezvoltarea economiei orasului
italian. Intr-o interesanta nota istorica este precizat faptul ca cetatenii din Siena si-au pus venitul
obtinut de pe urma prelucrarii pamantului ca garantie pentru imprumuturile agricole si a
infrastructurii orasului, lucru care a determinat ca procedeul referitor la garantarea cu terenuri sa
fie denumit Monte dei Paschi. Este atestata ca fiind de departe cea mai veche banca din lume, o
banca stimata, cu sucursale in toata Italia.
Cea mai veche banc central a lumii este banca central a Suediei, Sveriges Riksbank,
nfiinat n anul 1668.
nc de la nceput, banca a funcionat i a fost administrat sub controlul direct al
Parlamentului, pentru a prentmpina riscul ca regele s capete o prea mare influen asupra
acesteia.

ncepnd cu anul 1897, Sveriges Riksbank capt dreptul exclusiv de a emite bancnote.
Moneda suedez funciona n regimul etalonului-aur, ceea ce nseamn c bancnotele emise de
banca central a Suediei puteau fi schimbate, la cerere, cu monede de aur.

Acest lucru a fost valabil pn n 1931, cnd a fost dat o lege temporar care elibera banca de
aceast obligaie. Legea cu pricina a fost rennoit an de an pn n 1975.

Atunci, a fost ratificat noua Constituie a Suediei, care a separat total banca central de
guvern, Sveriges Riksbank devenind o instituie independent i nemaiavnd nici un fel de
obligaie de a converti bancnotele emise de ea n aur.

Prima banc romneasc

6
Primele dovezi ale desfurrii unei activiti bancare pe teritoriul Romaniei au fost
descoperite ntre anii 1786-1855, reprezentnd 55 de plci de piatr , gsite ntr-o zon de
mine aurifere.nca din 1861 , a fost ridicat problema crerii unei bnci naionale de Ion C.
Brtianu , care ntr-un discurs al su spunea c atta timp ct nu va exista o banc
naional nu vor disprea crizele financiare din ar. Cuvntarea lui I . C. Brtianu nu a
ramas fra ecou. n februarie 1861 , Manolachi Costachi Epureanu , preedinte al Consiliului
de Minitri i ministru de finane , a publicat un proiect de lege pentru nfiintarea unei banci
de scont i circulaie , cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane era subscris
de stat , iar restul de 9 milioane de ctre particulari . Proiectul nu a fost votat , deoarece ,
ntre timp , Guvernul Manolachi Costachi a demisionat . n 1864 a fost fondat Casa de
Depuneri si Consemnaiuni . Aceasta instituie , a avut un rol foarte important pna la
crearea Bncii Naionale a Romniei in 1880 , ntrucat a fost principala banc de emisiune
pe teritoriul Principatelor Unite.
n aprilie 1880 proiectul de lege depus de I.C. Brtianu a fost votat de ctre parlament i
la 1 iulie 1880 apare Banca Naional a Romniei.
n ordinea cronologic a nfiinrii, BNR a fost cea de-a cinsprezecea banc central a
lumii. La 28 noiembrie 1880, au fost puse n circulaie primele bancnote ale BNR.
BNR a fost nfiinat dup modelul bncii centrale a Belgiei.

Sistemul bancar romnesc pn n 1990

n primul deceniu de activitate bancar, banca centrala apela n fiecare an la

credite externe, dei nu exista nici FMI, nici Banca Mondial. La nceputul secolului al XX-
lea, statul s-a confruntat cu pericolul incapacitii de plat datorit crizei economice i a
acumulrii datoriei externe i a recurs la soluia privatizrii bncilor, adic la vnzarea
aciunilor statului din capitalul Bncii Naionale. Banii ncasai din privatizare s-au topit
rapid astfel nct guvernatorul a cerut Bancii Nationale un nou mprumut.Anul 1907 s-a
desfasurat sub puternica influenta a doua crize deosebite: criza monetara internationala
pornita din Statele Unite ale Americii si criza agrara sociala din tara, datorita rascoalelor
rneti. n aceeasi perioada, numeroase bnci noi cu capital romnesc i ncep
operaiunile n judee i n capital. Dac n anul 1900, existau 27 de banci, n 1913,
numarul bancilor a crescut la 197. Acest fenomen de nefireasc proliferare a fcut ca
Banca Mondiala s ajung la cncluzia, n anul 1912,c n viitor, nmulirea bncilor ar trebui
s se fac numai dup o cerere serioas din care s-ar constata necesitatea reala a
nfiinarii unei noi bnci.

La 3 decembrie 1919, prin asocierea unui numr de 17 mari bnci s-a marcat un
progres important al activitii bancare, prin evitarea manipulrii numeralului i reducerea
costurilor serviciilor. Mai mult de jumatate din rulajul total al Casei de Compensaiuni era
reprezentat de patru mari banci: Marmorosch, Blank & Co, Banca de Credit Romn, Banca
Comerciala Romn i Banca Romneasc. n perioada 1925-1928, fondurile bnesti
marcheaz o tendin de cretere continu ce duce implicit la creterea dobnzilor.
Consecina este scderea solvabilitii debitelor bncilor, marcat de creterea numrului
falimentelor.

Intervine Programul, elaborat de guvern, pentru stabilizarea monetara si

dezvoltarea economica. Urmat n 1929 de adopatrea Legii stabilizarii. Se ncearca si
atragerea capitalului strain privat pentru investitii n Romnia. Toate eforturile au fost
zadarnice, Romnia se confrunta n perioada 1929-1933 cu o putenica criza economica ce
reprezinta un seism puternic pentru activitatea sistemului bancar romnesc. Efectele au
fost resimtite de bancile populare, micile banci comerciale, precum si marile banci; printre
care au falimentat si Banca General a arii Romnesti, Banca Marmorosch, Blank & Co.

Consolidarea sistemului bancar si nsanatosire activitatii bancare s-a realizat prin Legea
asanarii datoriilor agricole si urbane din 1934; Legea pentru organizarea si reglementarea

7
comertului de banca din acelasi an; Legea pentru nlesnirea si refacerea creditului din anul
1935.

n tot timpul angajarii Romniei n razboi alaturi de Germania, Banca

Nationala a depus eforturi pentru a crea conditiile unei activitati bancare sanatoase si
pentru limitarea efectelor acapararii economiei romnesti de catre concernele germane.

Prin Legea nr. 1056 din 1946, Banca Nationala a Romniei a fost abilitata sa asigure
dirijarea si controlul tuturor bancilor, publice sau private.

Prin decretul Prezidiului Marii Adunari Nationale a R.PR. nr. 197/1948 au fost
dizolvate de plin, ntreprinderile bancare si institutiile de credit de orice fel, cu capital
particular sau de stat. Au fost exceptate Banca Nationala a Romniei, Casa de Economii si
Cecuri Postale, Casa de Depuneri si Consemnatiuni, precum si ntreprinderile bancare si
institutiile de credit nfiintate printr-o conventie speciala ntre Statul romn si un stat
strain.

Alaturi de Banca Nationala, activitatea bancara era realizata si de bancile

specializate: Banca Romna de Comert Exterior, Banca pentru Agricultura si Industrie
Alimentara si Banca de Investitii, toate subordonate Consiliului de Ministri.

Incepand cu anul 1946 si in perioada care a urmat pana in 1990,asistam la un

proces de lichidare a sistemului bancar clasic,de transformari structurale sifunctionale,prin
care se pun bazele unui sistem bancar etatist ce trebuia sa raspunda comandamentelor de
tip socialist , super-centralizata.Nu se poate vorbi in aceasta perioada de un sistem bancar
care sa poata promova o strategie monetara si de credit in nume propriu,ci de un sistem
fara coloana vertebrala.

Sistemul bancar romnesc dup 1990

Anul 1990 a insemnat anul de incepere a reformei bancare, consolidata de adoptarea legilor
bancare in aprilie 1991 si crearea pietei de capital in 1995 prin infiintarea Bursei de Valori
Bucuresti. Comparand cu experientele celorlalte tari ale Europei Centrale si de Est, reforma
sistemului bancar romanesc a inceput in acelasi timp ca in tari precum Cehia si Slovacia
(1990), cu un an mai devreme fata de Slovenia (1991) si cu trei ani mai tarziu decat in tari
ca Bulgaria, Ungaria si Polonia (1987).

Reforma sistemului bancar romanesc (1990) a surprins, o piata bancara in care activau
doar 5 banci cuprinse in categorii distincte si bine structurate:

- Banca Nationala a Romaniei

- Bncile de stat specializate si subordonate BNR: Banca Romana de Comert Exterior,

Banca Agricola, Banca de Investitii si Casa de Economii si Consemnatiuni.

La data intrarii in vigoare a Legii nr.33/1991 existau 8 banci comerciale, in care un

loc important il ocupa Banca Comerciala Romana infiintata ca institutie bancara de stat
avand ca obiect de activitate exercitarea operatiunilor bancare comerciale desfasurate
pana in acel moment de catre Banca Nationala a Romaniei.

8
 Din punct de vedere cantitativ, numarul bancilor a crescut considerabil, iar acestea
la randul lor si-au dezvoltat reteaua unitatilor teritoriale. In acest context, a avut loc o
transformare a structurii capitalului bancar fiind tot mai mult prezent sub forma capitalului
privat (autohton sau strain), cooperatist si mixt. In 1997 activau 47 de banci din care 6
banci comerciale erau cu capital majoritar de stat (BCR, BRD, BANCOREX, Banca Agricola,
Banc Post, EXIMBANK), 30 cu capital privat autohton si/sau strain, 11 sucursale ale bancilor
straine si CEC, care ocupa o pozitie mai deosebita in cadrul sistemului bancar datorita
faptului ca statutul si obiectivele activitatii acesteia erau reglementate in baza unei legi
proprii.

Privit in ansamblu sistemul bancar din aceasta perioada se caracteriza printr-

un grad de concentrare ridicat al portofoliului bancilor determinat de pozitia dominanta a
bancilor de stat si printr-o segmentare accentuata a distribuirii surselor de
finantareintermediate de banci. Piata bancara autohtona de atunci era dominata de patru
banci din cele 6 banci cu capital majoritar de stat (BRD, BCR, BANCOREX, Banca Agricola)
si CEC.

O alta caracteristica cu o evolutie si manifestare tot mai pronuntata a fost gradul de

segmentare a sistemului bancar. Acesta s-a manifestat prin orientarea surselor de
finantare a bancilor comerciale spre anumite domenii sau beneficiari care activau in
domenii agreate de acestea. Bancile cu capital de stat se angajau in operatiuni de
creditare, in special al sectorului de stat, iar bancile cu capital privat isi orientau finantarile
catre agentii economici privati. In ceea ce priveste bancile straine, tendinta acestora a fost
de a-si concentra imprumuturile spre agentii economici straini, companii straine, respectiv
clientilor lor din tara de origine, care activau in Romania. O consecinta favorabila acestei
segmentari s-a concretizat in evolutia crescatoare a ponderii creditului agentilor economici
cu capital majoritar privat in total credit neguvernamental, crescand de la 0,05% in anul
1990, la aproximativ 20% in decembrie 1996 pentru ca aceasta pondere sa scada la
17,48% in 1997 datorita crizei bancare care se manifesta in acel an.

Mediul economic in plina recesiune de la nivelul anilor - 1998 si 1999 - a determinat

slabirea activitatii economice in ansamblu ai caror reprezentanti se confruntau cu
numeroase probleme. In contextul practicarii unor politici inadecvate de administrare a
resurselor si plasamentelor, a unui control intern lipsit de capacitatea de a identifica si
prezenta administratorilor riscurile operationale existente sau potentiale, si capitalizarea
insuficienta bancilor (datorita faptului ca actionarii nu detineau forta financiara necesara
prevenirii unor situatii de criza financiara), a determinat numeroase banci sa intre in
incapacitate de plata reclamand astfel credite neperformante. La finele anului 1998,
creditele clasificate indoielnic si pierdere ajunsese la 54,8% din totalul creditului
neguvernamental. Acest nivel trebuie analizat structural deoarece la acea vreme existau
un grup de 7 banci a caror situatie financiara era precara, si la care 80% din totalul
creditelor acordate erau neperformante. La acestea se mai adauga o provizionare de risc
scazuta concomitent cu o diversificare insuficienta a portofoliului de active, majoritatea
fiind credite. Excluzand grupul celor 7 banci, rezulta o rata a riscului de credit de 35%, iar
raportul credite neperformante si active totale era de 13%, niveluri relativ normale pentru
sistemul bancar de atunci.

In acord cu acea situatie, autoritatile au luat masuri de evitare a riscului de

contaminare si respectiv de salvare a sistemului bancar prin restructurarea bancilor cu
probleme si inchiderea celor care nu mai puteau fi salvate, precum si privatizarea bancilor
cu capital de stat.

Sectorul real a intampinat serioase probleme structurale, in care reformele nu au

fost realizate sau au fost realizate dar intr-o masura foarte mica, afectand eficienta si
rentabilitatea intreprinderilor de stat si mare parte din cele private. Efectele acestor
probleme au avut un impact negativ asupra societatilor bancare, mai ales acelora expuse
sectorial, care s-au confruntat cu o deteriorare a calitatii portofoliului de credite. De
exemplu, cazul Bancorex si a Bancii Agricole, care in anii anteriori au creditat, chiar si in

9
baza unor acte normative, intreprinderi din sectorul energetic (Bancorex) si agricultura
(Banca Agricola) indiferent de situatia financiara a acestor intreprinderi.

Singura modalitate a bancilor de a-si recupera creantele compromise era

valorificarea garantiilor aferente creditelor nerecuperabile. In procesul de recuperare a
creantelor, creditorii bancari se confruntau cu o legislatie defectuoasa in privinta
debitorului, in mare parte datorita faptului ca nu existau sanctiuni ferme si eficiente
impotriva celor care nu rambursau creditele iar daca totusi se recurgea la trimiterea
debitorului in instanta, procedura de recuperate a creantelor era una greoaie si de lunga
durata. Mai mult, existau situatii in care, bancile intrau in posesia garantiilor, iar economia
reala nu putea oferii o piata lichida pentru valorificarea lor.

Alte probleme au fost generate de un management inadecvat al bancilor, prin care

s-a permis transferarea de catre stat a unor probleme ale economiei reale in sectorul
bancar si astfel, neglijarea controlului bancar intern prin acordarea preferentiala de credite
unor firme incapabile de a returna in final creditele. Toate aceste probleme au afectat
capacitatea de lichiditate a bancilor in cauza, care accentuata si de inrautatirea rating-ului
de tara au limitat accesul bancilor romanesti la finantarea externa.

In 1999 ponderea creantelor restante si indoielnice (la valoarea neta) in totalul

capitalurilor proprii ale bancilor erau de 253,64%, ceea ce arata faptul ca daca cel putin
jumatate din creantele respective nu ar fi fost recuperate, sistemul bancar romanesc in
ansamblu, ar fi fost in faliment. Insa, acest fapt nu se putea intampla pentru ca
aproximativ 75% din aceste creantele indoielnice si restante din sistem erau localizate la 4
banci din sistem Bancorex, Banca Agricola, Bankcoop, Banca Albina banci care detineau
aproximativ 34% din volumul activelor bancare si care se caracterizau prin lipsa de
performanta a managementului lor, slaba calitate a activelor, administrarea defectuoasa a
creditului si venituri insuficiente pentru a acoperii costurile operatiunilor.

Masurile de redresare a situatiei financiare a acestor banci din partea BNR s-au
rezumat la solicitarea conducerilor a unor planuri ferme de redresare cu obligatia de a
prezenta raportari periodice a stadiului de realizare a acestora, apoi limitarea operatiunilor
concomitent cu limitarea si/sau interzicerea atragerii de noi depozite de la populatie. Toate
aceste cazuri au avut impact negativ asupra credibilitatii si autoritatii BNR.

Pentru recuperarea debitelor restante a fost infiintata Agentia de Valorificare a

Activelor Bancare (AVAB) (devenita mai tarziu Agentia pentru Valorificarea Activelor
Statului) prin colaborarea Bancii Nationale cu experti ai Bancii Mondiale. Principala
atributie a acestei institutii era preluarea de la bancile la care statul era actionar majoritar,
aflate in proces de restructurare si/sau privatizare, a activelor bancare constatate ca si
credite neperformante (creditele din categoria indoielnic si pierdere) si bunurile mobile
sau imobile intrate in patrimoniul bancilor ca urmare a executarii silite, in scopul
valorificarii acestora.

Un rol important in limitarea riscului de sistem l-a constituit imbunatatirea

activitatii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDSB) prin
intermediul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 110/1999, care prevedea o largire a
flexibilitatii functionarii schemei de garantare a depozitelor, suplimentarea resurselor
legale pentru plata compensatiilor aferente depozitelor garantate prin majorarea
contributiilor bancilor la acest fond si prin autorizarea BNR de a acorda imprumuturi
Fondului atunci cand obligatiile sunt mai mari decat resursele disponibile. In cazul
falimentelor bancilor neperformante s-a prevazut scurtarea termenului de efectuare a
platilor compensatorii si prezicerea momentului de interventie a Fondului.
Operationalitatea Fondului a fost demonstrata mai ales in cazul falimentului bancii Albina,
cand compensatiile de plati s-au dat catre deponenti in 40 de zile.

Primele programe de restructurare au fost realizate pentru Bancorex si Banca

Agricola, prin care aceste banci au beneficiat de resurse din fonduri publice pentru

10
redresarea situatiei lor, in baza Ordonantei 51/1998. Prin aceasta ordonanta s-a stabilit
cadrul juridic pentru valorificarea unor active neperformante ale bancilor, in vederea
pregatirii lor pentru inceperea procedurilor de privatizare, masuri de crestere a gradului de
solvabilitate si de accelerare a procedurilor de recuperare a debitelor restante.

BANCOREX si-a inceput activitatea in 1.12.1990 ca banca comerciala sub

denumirea de Banca Romana de Comert Exterior.

In perioada restructurarii sistemului bancar romanesc Bancorex a reprezentat cea

mai mare amenintare pentru criza de sistem datorita dimensiunilor sale, pe plan national,
fiind cea mai mare banca din punct de vedere a activelor sale, cu un volum mare de
disponibilitati si depozite atrase de la populatie si a depozitelor atrase de pe piata
interbancara, iar pe plan international ea constituia imaginea statului roman.

La inceputul anului 1999, banca a inregistrat o situatie financiara precara rezultata

in urma acumularii creditelor neperformante si a angajamentelor extrabilenatiere care
reprezentau la 31.12. 1998 aproximativ 80% din total credite, si in urma imprumuturilor
bancii, din ultima parte a anului 1998, de pe piata interbancara cu dobanzi ce au atins un
nivel mediu de 265%. Efectul s-a manifestat in luna februarie a anului 1999, cand banca a
intrat in incetare de plati.

Avand in vedere aceasta situatie, cu motivatia de a limita riscul sistemic, BNR a

acordat un credit special, care in timp a insumat 9.500 miliarde lei vechi, si a luat masuri
de restructurare si de administrare speciala a bancii prin numirea unui administrator
special incepand cu luna martie a anului 1999.

Primele masuri de restructurare a Bancorex au vizat crearea unui cadru legislativ

care sa permita reducerea bilantului acesteia prin transferarea activelor neperformante, in
suma de 10.465 miliarde de lei vechi, catre AVAB, si preluarea de catre Banca Comerciala
Romana (BCR) a partii viabile a Bancorex care cuprindea depozitele in lei si in valuta
detinute de persoanele fizice (716,3 miliarde lei vechi si 78,4 milioane dolari SUA),
depozitele in valuta a Societatii Nationale de Telecomunicatii Romtelecom (152 milioane
dolari SUA) si depozitele in lei si in valuta a altor institutii care nu inregistrau datorii fata de
Bancorex (40,9 miliarde lei vechi si 13,2 milioane dolari SUA). Restructurarea operationala
a bancii ce viza reducerea costurilor aferente activitatii bancare si a pierderilor inregistrate
de banca in perioada administrarii speciale s-a realizat prin reducerea numarului de
salariati corespunzator volumului de activitate desfasurat de banca, inchiderea unitatilor
teritoriale neviabile si reducerea cheltuielilor administrative.

Informatiile din presa aduce la cunostinta diverse exemple de active acumulate de

BANCOREX, care ulterior s-au transformat in pierderi. La 7 ani de la lichidarea si radierea
bancii, cand s-a reluat cazul in atentia instantelor judecatoresti, in ceea ce priveste
posibilele personaje ce au fraudat banca, media ne prezinta fapte cum ca firma MONICA
SRL, al carui obiect de activitate era exportul cu fructe si import piese auto, a beneficiat de
o line de credit de la BANCOREX, in 1995, de 250.000 de dolari, care a crescut in 1996 la
500.000 de dolari, pentru ca in 1997 sa ajunga la 1.000.000 de dolari, credite acordare
dupa criteriul era un bun client (sustine administratorul firmei de atunci).[4] Linia de
credit primita de aceasta firma nu a mai fost returnata creditorului, prin urmare banca a
actionat firma in judecata pentru nerambursarea liniei de credit si a declansat procedura
de lichidare judiciara. Cand s-au blocat conturile si s-a pus sechestrul de gaj firmei MONICA
SRL, aceasta avea in depozit peste 750.000 de dolari. Lichidatorul firmei ISD Consulting
impreuna cu AVAS, trebuiau sa recupereze creantele si sa valorifice gajul, in valoare de
peste 750.000 de dolari, din care pana la urma s-au recuperat doar 100 de dolari.

11
 La finele anului 2006, AVAS, inca mai continua procesul de recuperare a creantelor
Bancorex prin licitarea activelor unor societati debitoare la un pret de pornire de 1,8
milioane de dolari dupa cum urmeaza[5]:

- Activele Transport si Reparatii Bucovina pentru o creanta bancara restanta de

232.000 de dolari pret de pornire pentru licitatie 97.000 de dolari;

- Activele Malpan Satu Mare pentru o creanta bancara restanta de 137.000 de

dolari pret de pornire pentru licitatie 57.000 de dolari;

- Activele Alex Vasilescu Trans International Bucuresti pentru o creanta bancara

restanta de 137.000 de dolari1.100.000 de dolari;

- Activele Conrep Oradea pentru o creanta bancara restanta de 129.000 de

dolari, precum si activele altor societati ale caror valori nu depaseau 20.000 de
dolari.

Din datele date publicitatii nu se poate cuantifica suma totala pe care statul a platit-
o pana in prezent in urma falimentului bancii BANCOREX. Sursele oficiale sustin ca
potentialul ajutor de stat in sume solicitate si nerecuperate depaseste valoarea de 900 de
miliarde de dolari, dar valoarea titlurilor de stat emise in contul acestor debite ar fi mult
mai mare.

Pentru finalizarea completa a restructurarii bancii si a rezolvarii problemelor de fond

ale acesteia, s-a emis Ordonanta de Guvern nr. 39/1999[6] ce prevedea fuziunea prin
absorbtie a Bancorex cu BCR. Astfel, ca la data de 30.07.1999 Adunarea extraordinara
a actionarilor Bancorex au aprobat fuziunea prin absorbtie cu BCR. In aceeasi perioada,
prin Hotararea BNR nr. 9/31.07.1999, acestei banci i s-a retras autorizatia de functionare,
iar la 21.10.1999 a fost radiata din evidentele Oficiului Registrului Comertului, moment in
care s-a finalizat fuziunea prin absorbtie cu BCR.

BANCA AGRICOLA - a devenit operationala din 1.12.1990 iar situatia financiara a

acesteia s-a inrautatit incepand cu anul 1997, an in care a fost demarat procesul de
restructurarea al bancii. Pe baza unor masuri legislative s-a continuat procesul de
restructurare a bancii si in anul 1998, prin intermediul carora s-a permis transferul la AVAB
titlurile de participare ale bancii la Fondul National de Restructurare Dunarea pana la
plafonul de 1026 miliarde de lei vechi, active in suma de 2.686 miliarde lei vechi
concomitent si instituirea masurilor de admnistrare speciala a bancii.

La 2 februarie 2000, Fondul Proprietatii de Stat a definitivat si aprobat Planul de

restructurare a bancii. Astfel ca pentru reabilitarea bancii, BNR i-a acordat doua noi linii de
credit special, a recurs la cumpararea definitiva a unor titluri de stat pentru stingerea unei
linii de credit acordate in 1999, iar pe baza unor acte normative i-a restituit acesteia unele
rate si dobanzi incasate anterior de BNR. De asemenea in anul 2001 a avut loc o infuzie de
capital in valoare de 3.944 miliarde de lei, reprezentand titluri de stat emise de Ministerul
Finantelor Publice[7], precum si emiterea unor titluri de stat, in valoare de 37,7 miliarde de
lei vechi[8] in contrapartida unor active transferate in domeniul public al statului si in
administrarea R.A. Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat.

In 5.04.2000, s-a emis strategia de privatizare a Bancii Agricole de catre Comisia de

privatizare a acesteia, fapt ce a generat ca in septembrie 2000, Consortiul investitorilor
condus de Fondul Romano - American de Investitii sa prezinte o oferta ferma de cumparare
a Bancii Agricole.

12
 Pe fondul continuarii negocierilor de privatizare, la 29.03.2001, Parlamentul
Romaniei a aprobat legea privind recapitalizarea bancii, iar Guvernul a prelungit astfel
termenul de valabilitate a ofertei de vanzare pana la data de 12.04.2001 cand s-a semnat
precontractul pentru privatizare. Partile contractante erau FPS si consortiul format din
Fondul Romano American si Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG. Finalitatea vanzarii
Bancii Agricole a culminat cu preluarea pachetul de control de catre Raiffeisenbank
(93,13%) care a contribuit la majorarea capitalului social cu 37 de milioane de dolari, aport
ce a generat imbunatatirea indicatorilor de prudenta bancara si incadrarea acestora in
limitele reglementate. Actualmente banca functioneaza sub administrarea grupului bancar
Raiffeisen.

BANCA ALBINA - a fost infiintata inca din 1871, de romanii transilvaneni din Sibiu
si a fost prima banca cu capital national, iar aparitia acesteia a reprezentat rezultatul
dezvoltarii societatii romanesti in Transilvania.

Dupa reluarea activitatii in perioada de tranzitie a economiei romanesti, banca a

inregistrat o situatie financiara deosebit de grava fara posibilitati reale de redresare a
acesteia. Prin urmare la 31.05.1999, BNR a hotarat retragerea autorizatiei de functionare si
introducerea in justitie a cererii pentru declansarea falimentului, admisa de instanta la
25.05.1999, iar apoi preluarea controlului bancii de catre lichidator.

In perioada 15.07-24.08.1999, au fost efectuate plati compensatorii prin

intermediul Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, in suma de 361
miliarde de lei pentru depozitele persoanele fizice.

BANKCOOP. Cauzele care au determinat intrarea in incapacitate de plata a bancii

Bankcoop (infiintata in 1990 sub denumirea de Banca Generala de Credit si Promovare) au
fost generate de inregistrarea unui patrimoniu negativ (acumulari de credite
neperformante si angajamente extrabilantiere) adancind astfel criza de lichiditate a bancii.
In acest context, decizia BNR a fost de recapitaliza banca cu aproximativ 100 milioane de
dolari SUA si de aplica toate masurile de redresare a acesteia, masuri care in final s-au
dovedit a fi neviabile.

La 19.11.1999, Consiliul de Administratie al BNR a depus la tribunalul Bucuresti,

cererea de declansare a procedurii de faliment, admisa numai in data de 8.02.2000, prilej
cu care Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar a fost desemnat ca lichidator
al Bankcoop avand obligatia de a efectua plati compensatorii. Obligatiile fata de deponentii
bancii, persoane fizice, s-au stins pe baza unei linii de credit special deschisa de BNR in
contul bancii datorita incapacitatii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar
de a mobiliza resursele necesare acestor restituiri.

BANCA DACIA FELIX - a fost infiintata din anul 1991, ca banca comerciala cu
caracter universal.

In calitate de creditor, BNR, a declansat inca din cursul anului 1996, actiuni in
instanta in vederea reorganizarii si lichidarii acestei bancii datorita situatiei financiare
precare a bancii.

La 24.11.1998 s-a hotarat reluarea activitatii bancii printr-o decizie a Tribunalului

din Cluj, in baza Legii 64/1995 stabilindu-se un plan de reorganizare al bancii. In realitate
planul de reorganizare a fost aprobat, intr-o varianta refacuta, doar in 18.10.1999, de
Tribunalul din Cluj. In paralel BNR a contestat pe toate caile legale, in numeroase randuri
decizia instantei de la Cluj, datorita cerintelor necorespunzatoare prevazute in planul de
redresare a bancii, dar justitia urma sa se pronunte asupra recursului abia la sfarsitul
anului 1999.

13
 Cu toate acestea, datorita nerespectarii prevederilor planului de reorganizare a
bancii in ceea ce priveste onorarea ratelor la creditul special acordat de banca centrala, la
5.07.2000, se inainteaza in instanta cererea de incepere a procedurii falimentului, decizie
contestata ulterior de debitor in justitie. La 15.03.2001 Tribunalul Cluj trebuia sa dispuna
procedura de faliment a bancii pe baza cererilor formulate de creditorii acesteia, dar
decizia a fost din nou contestata de conducerea bancii.

Salvarea bancii s-a realizat pe baza unei ordonante de urgenta emise de Guvern la
18 mai 2001, prin care s-au stins obligatiile bancii catre creditori prin cesionarea de catre
acestia a creantelor detinute de KOLAL BV Amsterdam si transformarea bancii in Eurom
Bank. De asemenea datoriile fata de banca centrala si CEC au fost reglementate prin OUG
68/2001, fapt ce a generat recapitalizarea bancii de catre noii proprietari la un nivel care
sa satisfaca indicatorii de prudentialitate. Sub denumirea de Eurom Bank a functionat pana
la 30.08.2006 cand a fost achizitionata de Grupul Leumi Bank.

CREDIT BANK. In 1996, BNR, in calitate de creditor a inaintat cererea de

declansare a procedurii falimentului bancii Credit Bank (infiintata in 1991), cerere
solutionata si admisa in instanta doar in 9 noiembrie 2000. Astfel, prin OUG nr. 26/2000,
BNR a acordat bancii un credit necesar restituirii disponibilitatilor si depozitelor catre
populatie in limita a 54.764.000 lei per deponent, limita practicata de altfel in acea
perioada si de catre Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar.

La 22.04.1999, Decizia Curtii Supreme de Justitie de retragere a autorizatiei de

functionare a Credit Bank de catre BNR, a fost definitiva si irevocabila (cerere depusa de
Consiliul de administratie al BNR inca din 1997).

BANCA INTERNATIONALA A RELIGIILOR. Ideea infiintarii Bancii Internationale a

Religiilor (BIR) a apartinut Centrului International Ecumenic, organizatie
neguvernamentala, laico-religioasa, non-profit, de larga utilitate publica, cuprinzand
reprezentanti ai cultelor si etniilor din Romania, functionand sub egida UNESCO. Banca
Internationala a Religiilor (reprezinta un caz unicat in lume ne mai existand o astfel de
institutie de credit care sa se implice in sprijinirea actului de cultura si a vietii religioase) si-
a inceput activitatea operationala la 1 martie 1994, cu o singura unitate, 13 salariati si un
capital social de 4 miliarde de lei. La 1 ianuarie 2000, banca avea un capital social varsat
de 200 milioane de lei, 110 unitati in toate judetele tarii, agentii, puncte de lucru si 1860
de salariati. Profitul cumulat al BIR in anii de functionare s-a ridicat la 25 de milioane de
dolari SUA. Astfel, BRI a intrat in atentia unui grup de interese, care in lunile ianuarie-mai
2000 i-a pregatit conditiile legale pentru declansarea falimentului. [9]

Datorita agravarii situatiei financiare a bancii, in 1999, BNR a efectuat masuri de

redresare a acesteia insa actionarii si conducerea bancii nu au continuat actiunile de
recuperare a creantelor si procedura de recapitalizare sau vanzare a acesteia catre un
actionar puternic care sa ajute la salvarea bancii.

In urma efectuarii inspectiilor de supraveghere on-site de catre personalul

specializat al BNR la Banca Internationala a Religiilor s-a constatat existenta unor credite
neperformante neprovizionate corespunzator si care nu au fost consemnate in raportarile
financiare contabile. De asemenea s-a constatat practicarea unui management inadecvat
de administrare a patrimoniului si de gestionare a riscurilor concomitent cu o criza de
lichiditate si imposibilitatea bancii de a constitui rezervele minime obligatorii. In acest
context la 1.02.2000, Consiliul de administratie al BNR a decis instituirea supravegherii
speciale a bancii si aplicarea de sanctiuni (amendarea unor persoane din conducerea
bancii si aparatul executiv al acesteia) pentru nerespectarea prevederilor legale ale BNR.

Datorita faptului ca actionarii nu au sprijinit banca pentru majorarea capitalului

social, iar posibili investitori nu au manifestat un real interes pentru achizitionarea si

14
recapitalizarea acesteia, la inceputul lunii martie 2000, banca a intrat in stare de
insolvabilitate inregistrand un patrimoniu net negativ. Drept urmare i s-a aplicat bancii un
regim special de decontare concomitent cu retragerea acesteia de pe piata bursiera,
extrabursiera si a titlurilor de stat.

La 29.06.2000, BNR a depus in justitie cererea de incepere a procedurii falimentului

bancii, cerere admisa de Tribunalul Bucuresti in 10.07.2000 si nesolutionata nici in anul
2001, desi legea 83/1998 prevede judecarea rapida a cauzelor privind falimentul bancilor.

Restituirea depozitelor persoanelor fizice ale bancii, la sfarsitul anului 2000 a

reprezentat, ca si in cazul bancii Bankcoop, un motiv inevitabil de emisiune monetara prin
deschiderea unei linii de credit special de catre BNR in favoarea Fondului de Garantare a
Depozitelor in Sistemul Bancar.

In anul 2003, presedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru

petitii din cadrul Camerei Deputatilor si-a continuat atacurile la adresa conducerii BNR, prin
inceperea unei anchete neautorizate, inca din 30.08.2001, cu privire la procesului de
lichidare a bancii si stoparea acestuia. Motivele aduse de respectiva persoana se bazau pe
anumite informatii unilaterale, partiale sau inventate, publicate si in doua rapoarte cu
continut diferit, departe de adevarata cauza a falimentului bancii (acordarea de credite in
conditii neprudentiale si nemonitorizate de catre conducerea bancii). Cu acest prilej, BNR a
fost acuzata cum ca intentionat urmareste falimentarea bancilor romanesti in interesul
unor cercuri straine si a unei firme de lichidare, acuzatii care nu au fost insotite de probe
veridice.

Totusi la 29.05.2002, s-a contestat din nou decizia justitiei de deschidere a

procedurii falimentului bancii, recurs respins in final de Curtea Suprema de Justitie.

Experienta cazului Bancii Internationale a Religiilor, incercarile repetate de

revitalizare a acesteia au avut efecte negative asupra credibilitatii angajamentului BNR in
procesul de restructurare si asanare a sistemului bancar in ansamblul sau.

BANCA COMERCIALA UNIREA. La jumatatea anului 2000, actionarul majoritar

al Bancii Comerciale Unirea (infiintata in 1996) isi retrage o parte importanta din
participatia anuntata la majorarea capitalului social al acesteia, fapt ce a avut un efect
negativ asupra lichiditatii bancii. Efectul a fost instituirea unui regim de decontare speciala
din 27 iunie 2000 pana in anul 2001 si retragerea autorizatiei de functionare in luna
03.07.2000 prin hotararea Consiliului de administratie al BNR. In luna noiembrie 2000,
cererea de retragere a autorizatiei de functionare a BNR a fost contestata prin decizia
Curtii Supreme de Justitie (Decizia nr. 3969/30.11.2001) in baza unor aporturi aduse la
majorarea capitalului social al bancii de catre un grup de investitori straini, majorare care a
determinat reincadrarea in valorile reglemetate ale indicatorilor prudentiali si reluarea
activitatii de banca. Pozitia BNR fata de aceasta reluare a activitatii a fost una sceptica
datorita incertitudinilor privind structura actionariatului bancii. In cursul anului 2002 banca
a fost preluata de grupul Nova Bank.

BANCA TURCO-ROMANA - infiintata in 1994, a intampinat probleme incepand cu

a doua jumatate a anului 2000. Datorita aparitiei in presa a unor informatii privind
vanzarea pachetului majoritar de actiuni detinut de BCR si BAYINDIR HOLDINGS precum si
informatii privind demisia unora dintre conducatorii bancii, clientii bancii persoane fizice
si juridice au depus cereri masive de retragerea a depozitelor in lei si in valuta, cereri pe
care banca nu a putut sa le onoreze intrand astfel in criza de lichiditate. Lipsa de lichiditati
a bancilor a fost generata si de faptul ca banca detinea un portofoliu insemnat de depozite
plasate in mod fraudulos, la banci din strainatate sub forma depozitelor colaterale pentru

15
unele tranzactii de creditare efectuate de bancile respective in favoarea grupului BAYNDIR
HOLDINGS. Aceste depozite straine au fost inregistrate (incorect) in contabilitatea bancii
ca si depozite la termen, nu sub forma depozitelor colaterale in conturi in afara bilantului
asa cum ar fi fost normal. Prin urmare, aceste nereguli nu au putut fi depistate in
momentul evaluarii raportarilor periodice trimise bancii centrale, fapt ce ar fi prevenit
declansarea crizei bancii.

Pentru evitarea unei crize sistemice, BNR cu sprijinul Guvernului a intervenit pe

langa autoritatile turcesti pentru identificarea si implementarea unor solutii in vederea
rezolvarii situatiei create. Acest lucru nu a fost pe deplin indeplinit datorita crizei financiar
bancare cu care se confrunta in acea perioada (nov. 2000) Turcia, cu toate ca autoritatile
turcesti si-au luat angajamentul de a gasi un nou investitor.

Dupa epuizarea tuturor posibilitatilor de redresare si revitalizare a situatiei

financiare a bancii, Consiliul de administratie a BNR a retras autorizatia de functionare a
bancii in cauza in baza Hotararii din 30.04.2002, si a cerut instantei sa declanseze
procedura falimentului bancii (30.07.2002).

BANCA ROMANA DE SCONT. Pentru aceasta banca (infiintata in 1996), BNR a

dispus in iulie 2001 instituirea supravegherii speciale, si apoi din decembrie 2001 regimul
de decontare speciala (10.12.2001) datorita managementului necorespunzator al
fondurilor si surselor atrase practicat de conducerea bancii si datorita unor abateri grave
de la disciplina bancara impusa. Masurile de supraveghere speciala au fost stabilite la
inceput pentru 60 de zile, incepand din 02.07.2001, perioada care a fost apoi prelungita cu
inca 120 de zile. In ianuarie 2002, BNR a dispus instituirea administrarii speciale a bancii si
destituirea presedintelui acesteia (03.01.2002) urmand ca in luna urmatoare sa i se retraga
autorizatia de functionare si solicitarea instantei in vederea declansarii procedurii
falimentului (28.02.2002). Motivul destituirii presedintelui a fost depistarea unor fraude
deosebit de grave comise de acesta (in mare parte realizarea operatiuni fara documente
contabile intocmite legal) impreuna cu mare parte din personalul bancii si unii clienti ai
institutiei, fapt ce a impiedicat depistarea lor anterioara. Instanta a admis cererea BNR la
16.04.2002, si a dispus inceperea procedurii falimentului.

BANCA DE INVESTITII SI DEZVOLTARE. Monitorizarea speciala a Bancii de

Investitii si Dezvoltare a inceput inca de la infiintarea acesteia, din anul 2000, moment in
care au fost sesizat Parchetul in privinta aportului de capital al actionarului majoritar. A
urmat o serie de inspectii dispuse de BNR si desfasurate de personalul de supraveghere al
acesteia insa chiar si in aceste conditii conducerea bancii a efectuat operatiuni
frauduloase, care la scurt timp au deteriorat situatia financiara a bancii. Pentru prevenirea
falimentului bancii si implicit pentru apararea intereselor deponentilor, sanctiunile aplicate
bancii de catre BNR au vizat limitarea operatiunilor bancii (11.01.2002), retragerea
autorizarii conducerii executive concomitent cu sesizarea Politiei in baza Legii 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie (11.03.2002).

Cazul Bancii de Investitii si Dezvoltare nu se poate incadra in categoria fraudelor

bancare insa datorita expunerilor mari fata de Banca Romana de Scont situatia financiara
acesteia a fost puternic deteriorata, soldata cu pierderi si scaderea credibilitatii bancii. In
acest context, Adunarea Generala a Actionarilor a solicitat voluntar dizolvarea bancii
in baza Legii 31/1990, la 07 martie 2002, iar Consiliul de Administratie al BNR a decis
retragerea autorizatiei de functionare a bancii la 29.03.2002.

16
 BANCA COMERCIALA ROMANA. O situatie mai aparte s-a inregistrat la Banca
Comerciala Romana, datorita unei campanii de zvonuri nefondata, care a afectat imaginea
si credibilitatea bancii si care nu a fost depistata pana in final de organele de drept. In
realitate situatia financiara era una sanatoasa, prin nivelui performante inregistrate a
indicatorilor de natura lichiditatii si solvabilitatii. Cu toate acestea, efectele situatiei create
s-au concretizat in retrageri masive de depozite din partea deponentilor.

Cazul bancii s-a clarificat relativ rapid, in termen de o saptamana in special in urma
cooperarii promte dintre BNR si conducerea BCR. Pozitia BNR a avut in vedere
monitorizarea bancii, mentinerea unui contact permanent cu conducerea bancii si
mentinerea la nivel satisfacator al numerarului necesar efectuarii la timp a platilor
solicitate.

BANCA COLUMNA. In urma cererii de instituire a falimentului de catre cei 2

creditori ai sai CEC si Fondul Proprietatii de Stat[10] la 25.11.1998, Banca Columna
(infiintata in 1994) a intrat in procesul de reorganizare judiciara, in baza aceleiasi Legi
64/1995. Judecatorul sindic numit a prezentat la 4.02.1999, planul de reorganizare a bancii
care a fost contestat de conducerea acesteia, in special datorita declaratiilor de creante
formulate de o parte din creditori, generandu-se in acest fel o amanare a aprobarii planului
de reorganizare a bancii pana dupa 2000. Termenul de judecata a cereri celor doi creditori
importanti ai bancii a fost stabilit de Tribunalul Bucuresti pentru data de 13.06.2002.

In urma incalcarilor grave a prevederilor legislative si a reglementarilor bancare in

vigoare mai ales in domeniul creditarii si provizionarii corespunzatoare a creditelor, la
28.07.2000, Consiliul de administratie al BNR a hotarat retragerea definitiva autorizatiei de
functionare a bancii. Reactia conducerii bancii s-a concretizat in contestarea acestei decizii
la Curtea Suprema de Justitie urmand ca aceasta sa se pronunte in sedinta din 28.05.2002.

Dupa multe dispute si contestatii, Tribunalul Bucuresti a hotarat la 18.03.2003

declansarea procedurii falimentului, fara ca aceasta decizie sa afecteze functionarea
sistemului bancar in ansablu datorita faptului ca banca nu mai era operationala inca din
anul 1998.

Momentul declansarii falimentului Bancii Columna marcheaza finalitatea actiunii

de asanare a sistemului bancar din Romania[11]. Incepand cu aceasta data, au fost
eliminate din sistem, dupa multi ani, toate bancile aflate in incetare de plati sau cu capital
negativ. Din acest punct de vedere se poate afirma ca, incepand cu anul 2003 sistemul
bancar romanesc a operat conform principiilor unei economii de piata functionale.

Toate aceste cazuri au avut un impact negativ asupra credibilitatii si autoritatii BNR.

Falimentul bancilor din sistem a generat slabirea temporara a credibilitatii

deponentilor in sistemul bancar alaturi de efectele generate de costurile suportate pentru
platile compensatorii efectuate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar
catre deponentii afectati, si costurile suportate de catre stat prin anularea unor datorii ale
bancilor-problema sub forma titlurilor de stat emise in favoarea bancilor (cazul Bancii
Agricole si BANCOREX).

Totodata eliminarea bancilor neviabile din sistem a insemnat reluarea rolului de

intermediar financiar al sistemului bancar (prin reinceperea creditarii proiectelor pe
principii de eficienta bancara si nu prin selectie adversa) si a insemnat cresterea sigurantei
deponentilor.

Pentru prevenirea riscului de frauda in sistemul bancar, si avand experienta

bancilor Banca Turco-Romana si Banca Romana de Scont -, BNR a participat activ pentru

17
depistarea si pedepsirea vinovatilor, furnizarea de probe si sprijinirea institutiilor abilitate
pentru rezolvarea situatiilor de gen, iar pe de alta parte a intervenit in vederea
imbunatatirii reglementarilor privind activitatea bancara prin stabilirea unor criterii de
ordin calitativ in autorizarea conductorilor, administratorilor si actionarilor bancii precum si
a unor standarde de cunoastere a clientelei.

2. Privatizarea unor banci cu capital de stat

Conform practicilor in domeniu, strategia de privatizare a bancilor, coordonata de

guvern, este influentata de o serie de factori, in care determinant ar trebui sa
fie maximizarea vitezei de transformare si dezvoltare a sectorului bancar. Rezultatele
procesului de privatizare se evalueaza cel mai adesea prin gradul de reducere al influentei
statului in economie, si in particular in sistemul bancar. Astfel putem surprinde o serie de
avantaje ale privatizarilor bancare:[12]

perfectionarea managementului companiilor si, in paralel, cresterea eficientei

operatiunilor bancare;

eliberarea autoritatilor administrative de responsabilitatea managementului

bancilor si inlaturarea , astfel, a oficialitatilor de a intervenii in activitatea
acestora;

imbunatatirea calitatii si extinderea gamei de produse si servicii bancare,

precum si imbunatatirea relatiei cu clientii, intr-un mediu concurential acerb;

reducerea costului intermedierii financiare prin cresterea productivitatii muncii,

introducerii noilor tehnologii, dezvoltarea managementului novator,
perfectionarea structurilor organizationale si potentarea resurselor umane;

accelerarea dezvoltarii pietei de capital prin cresterea capitalizarii bursei de

valori si a numarului de companii viabile;

implementarea modificarilor institutionale menite sa asigure evolutia graduala

a sistemului bancar si compatibilitatea acestuia cu cel din economiile
dezvoltate.

Extensia procesul de privatizare in Romania s-a reflectat prin contributia sectorului

privat la Produsului Intern Brut si, respectiv, proportia din proprietatea de stat initiala care
a fost transferata in proprietate privata. Referitor la primul aspect, la finele anului 1998,
contributia sectorului privat la formarea PIB ajunsese sa reprezinte 58,4%. La vremea
respectiva 58,4% era o cifra modica comparativ cu celelalte economii in tranzitie din
Europa, dar totusi in crestere fata de anul 1989 cand, partea din PIB realizata de sectorul
privat reprezenta doar 12,8%.[13]

Cadrul de reglementare al privatizarii a avut la baza Legea nr. 58 din 14 august

1991 privind privatizarea societatilor comerciale ce cuprindea reglementari privind
vanzarea de actiuni si de active ale societatilor comerciale catre persoane fizice sau
juridice, romane sau straine. Prin intermediul acestei legi s-a creat totodata si cadru
institutional al privatizarii. A fost infiintata Agentia Nationala de Privatizare (ANP) ca
institutie guvernamentala cu rol de reglementare si supraveghere si Fondul Proprietatii de
Stat (FPS) ca si institutie publica cu caracter comercial si financiar, care avea rolul de a
gestiona detinerile in proportie de pana la 70% din capitalul social al tuturor societatilor
comerciale privatizabile. Alaturi de aceste institutii au fost infiintate si 5 Fonduri ale
Proprietatii Private (FPP), organizate ca fonduri mutuale si carora li s-a atribuit 30% din
capitalul social al tuturor societatilor comerciale privatizabile precum si certificate de
proprietate (CP) care au fost distribuite cu titlul gratuit populatiei.[14] In numarul 122 din
19 iunie 1995 a Monitorului Oficial al Romaniei a fost publicata Legea nr. 55 din 15 iunie

18
1995 pentru accelerarea procesului de privatizare si prin care a fost initiat
Programul de Privatizare in Masa. [15] Legea prevedea ca accelerarea privatizarii sa se
realizeze prin transferul efectiv, cu titlul gratuit, catre cetatenii romani indreptatiti, al
actiunilor aferente cotei de 30% din capitalul societatilor comerciale cu capital de stat, cat
si prin vanzarea actiunilor emise de aceste societati.[16]Ordonanta de Urgenta a
Guvernului nr. 88 din 29 decembrie 1997, aprobata prin Legea nr. 44 din 25 februarie 1998
a reusit sa integreze intr-un tot unitar toate prevederile legislative emise pana atunci in
ceea ce priveste procesul privatizarii in Romania. A urmat apoi Legea nr. 99 din 27 mai
1999, care a realizat o schimbare radicala in ceea ce priveste prerogativele de privatizare
ale ministerelor economice si inca alte numeroase acte normative ale privatizarii.

Stadiile procesului de privatizare a societatilor comerciale de stat din Romania pot fi

sintetizate astfel:

Stadiul I perioada 1990-1994, in care au avut loc privatizari spontane,

privatizari pilot si privatizari MEBO. Privatizarile spontane care se
concretizeaza prin asa numitele joint ventures (societati mixte), respectiv
societati comerciale nou infiintate la al caror capital social, intreprinderile de
stat, au contribuit cu o pare importanta a propriilor active, si majorari de capital
social al intreprinderii de stat, integral subscrise de investitori privati.
[17] Trebuie sa precizam ca acest tip de privatizare a avut meritul de a se
caracteriza printr-un puternic caracter netransparent si care a fost utilizata cu
succes si in cazul diluarii participatiei statului in doua mari banci cu capital de
stat Banca Agricola si BANCOREX.[18] Privatizarile pilot a devenit obiectivul
ANP, care presupunea privatizarea unor societati comerciale, cu conditia ca
numarul acestora sa nu depaseasca 0,5% din totalul societatilor supuse
prevederilor legii. Pe aceasta baza, lista - pilot cuprindea 32 de societati de
privatizat din care s-a realizat doar 22 de privatizari si acelea vandute
angajatilor lor. MEBO (Management Employee Buyouts) este o metoda de
privatizare a unei societati comerciale care presupune trecerea mijloacelor de
productie ale societatii comerciale care se vrea privatizata, din proprietatea
statului in proprietatea angajatilor.[19]Un exemplu de o privatizare realizata prin
metoda MEBO este cazul societatii Petrom in anul 1993.

Stadiul II perioada 1995-1996, Programul de Privatizare in Masa care a

aparut ca o necesitate datorita performantelor dezamagitoare rezultate in urma
privatizarilor de pana atunci.

Stadiul III perioada de dupa 1996, este perioada privatizarilor caz-cu-

caz. Este momentul cand se trece la dezinvestirea proprietatii de stat prin
tranzactii individuale, si care au fost incununate cu succes mai ales in cazul unor
banci cu capital de stat si a societatilor de utilitati publice. O trasatura
importanta a acestor tipuri este recurgerea la tranzactii mediate prin piata de
capital ca metoda de vanzare a actiunilor detinute in proprietatea de stat, si
desigur intermedierea prin serviciile oferite de consultanti specializati si/sau
banci de investitii.

Principalele metode de privatizare utilizate au fost: licitatiile, negocierile directe si

vanzari pe piata de capital.

Privatizarea sectorului bancar romanesc a inceput relativ tarziu comparativ cu alte

tari din regiune (Caseta nr. 9.), in 1998, dupa e a fost creat cadrul de reglementare specific
acestei operatiuni, respectiv cand a fost emisa si aprobata Legea nr. 83 din 21 mai 1997
pentru privatizarea societatilor comerciale bancare la care statul este actionar.

Bnci romneti cimprate de bnci strine

19
 Bancpost - este o banc romn nfiinat n anul 1991. A fost privatizat n anul 2003,
procesul de privatizare fiind demarat n anul 1998. Este controlat de grupul bancar
grec EFG Eurobank Ergasias cu peste 75% din aciuni. n anul 2005, banca avea 2,7
milioane de clieni.
BCR - fondat n 1990 i privatizat n 1999,membr a Erste Group, este cel mai
important grup financiar din Romnia, incluznd operaiunile de banc universal (retail,
corporate & investment banking, trezorerie i piee de capital), precum i societile de
profil de pe piaa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a bncilor de
locuine i a serviciilor bancare prin telefonul mobil. (Austria)
BRD - nfiinat n 1923 ca Societatea Naional de Credit Industrial i privatizat n prim
faz n 1997, i n 2003 n ultim faz de Groupe Socit Gnrale.
Banca Romneasc, fondat n 1993 i privatizat n 2003 de ctre NBG (National Bank of
Greece).
UniCredit Bank - fondatn 1991, privatizat n 2008 de Banca di Roma.

20