INSTITUȚIA INFRACȚIUNII

Trăsăturile esențiale ale infracțiunii

1. Noțiune + trăsături
Infracțiunea reprezintă fapta prevăzută de legea penală (tipicitatea), săvârșită cu vinovăție,
nejustificată (antejuridicitatea) și imputabilă persoanei care a săvărșit-o.
Tipicitatea = să fie prevăzută de legea penală.
- nu toate faptele săvârșite nejustificat și neimputabil sunt infracțiuni;
Trebuie: să existe o faptă concretă; să exsite un model de incriminare, să coincidă trăsăturile faptei cu
modelul de incriminare.
- fapta este infracțiune numai dacă este prevăzută de legea penală :
Vinovăția - acea atitudine psihică periculoasă a făptuitorului care, săvârșind o infracțiune fără
a fi constrâns în vreun fel, a avut în momentul executării reprezentarea faptei precum și a
consecințelor periculoase ale comiterii ei, sau deși nu a avut reprezentarea faptei, a avut posibilitatea
acestei reprezentări.
- când fapta nu a fost comisă cu vinovăție, ea nu este imputabilă celui care a săvârșit-o, deci nu poate
fi pedepsit.
- vinovăția există atunci când fapta a fost săvârșită cu intenție sau din culpă.
- vinovăția cuprinde factorul intelectiv (reprezentarea conținutului, sensului și finalitățile urmărite
prin săvârșirea faptei) și factorul volitiv (elemenul psihic care impulsionează și comandă energia omului
de a comite infracțiunea).
Forme - intenție; culpă; praeterintenție (intenție depășită).
a) Intenția = forma generală a vinovăției, de obicei toate infracțiunile se comit cu intenție.
Intenția poate fi directă (faptuitorul prevede rezultatul faptei sale dar urmărește totuși producerea
lui - delapidare) și intenție indirectă (faptuitorul prevede rezultatul faptei sale și, deși nu îl urmărește
acceptă posibilitatea producerii lui).
Inteția poate fi: determinată (are reprezentarea unei urmări periculoase precise) sau nedeterminată
( are reprezentarea mai multor urmări periculoase - formă a intenției indirecte); generică (prevederea
generică a unei anumite finalități) și specială (prevederea producerii unei anumite finalități); spontană
(intenția de a săvârși infracțiunea apare brusc) și premeditată (presupune meditarea, plănuirea
acțiunii); inițială (infractorul a prevăzut rezultatul faptei sale de la inceputul executării acesteia) și
supravenită (infractorul prevede pe parcursul executorăii un alt rezultat - infracțiunea de violare de
domiciliu - sustragerea de bunuri).
b) Culpa = formă specifică de legătură psihică a autorului cu fapta. Culpa poate fi culpă cu prevedere
sau ușurință (infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă socotind că el nu se va
produce) și culpă simplă sau neglijența (nu prevede rezultatul faptei sale deși trebuia sau putea să îl
prevadă); culpa in agendo (ușurința sau neglijența se referă la fapte constând într-o acțiune) și culpa in
omittendo (ușurința sau neglijența se referă la fapte constând într-o inacțiune) ; culpa generică
(făptuitorul se comportă cu neglijență sau ușurință în raport cu unele activități obișnuite) și culpă
specializată (făptuitorul se comportă cu neglijență sau ușurință în raport un domeniu specializat).
c) Praeterintentia = fapta constând într-o acțiune sau inacțiune produce un rezultat mai grav decât
cel prevăzut de făptuitor - lovirile cauzatoare de moarte , violul care a avut ca urmare moartea
victimei.
Antejuridicitatea = fapta nu este permisă de ordinea juridică, cu alte cuvinte are caracter ilicit.
Imputabilitatea = infracțiunea să îi poată fi reproșată persoanei care a săvârșit-o. Cerințe:
făptuitoul să fi avut reprezentarea acțiunilor sau inacțiunilor sale și să poată fi stăpân pe ele; făptuitorul să
fi avut posibilitatea să acționeze în conformitate cu cerințele legale; făptuitorul să fi avut reprezentarea
caracterului ilicit al faptei (să se fi aflat în eroare).

2. Obiectul infracțiunii
= valoarea socială și relația socială formată în jurul și datorită acestei valori, care sunt vătămate,
lezate sau puse în pericol prin săvârșirea faptei socialmente periculoasă.
 Forme: obiectul juridic generic (grupul de valori sociale de aceiași natură), obiectul juridic special
(valoarea socială concretă căreia i s-a adus atingere prin comiterea infracțiunii) și obiectul juridic complex
(atunci când au fost lezate deodată două sau mai multe relații sociale); obiectul juridic material (bunul,
lucrul sau valoarea împotriva cărora se îndreaptă fapta).

3. Subiectul activ
= persoana fizică sau juridică care săvârșește o infracțiune și care este chemată la răspundere penală
(persoana care săvârșește o infracțiune - fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă și la care participă ca
autor, instigator sau complice).
Persoana fizică = Condiții - să aibă o anumită vârstă (14-16 ani va fi subiect al infracțiunii numai dacă se
dovedește că a savârșit fapta cu discernământ, 16 ani va răspunde penal), responsabilitatea (subiectul
infracțiunii trebuie să aibă puterea de a-și da seama de urmările acțiunilor sau inacțiunilor sale și să fie
stăpân pe conduita sa), libertatea de voință și acțiune (a decide în mod liber asupra comiterii
acțiunii/inacțiunii prevăzute de legea penală).
Discernămât = capacitatea persoanei de a-și da seama de caracterul socialmente periculos al
faptei și de a-și manifesta conștient voința, capacitatea, raportat la fapta concretă săvârșită.
Persoana juridică = răspunde penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului său de
activitate sau în interesul ori in numele persoanei juridice.
Condiții - să fie comisă de o persoană fizică care are aptitudinea de a angaja penal persoana juridică (se
angajează răspunderea persoanei juridice pentru infracțiunile comise de angajați - organe de conducere
sau de execuție); să fie imputabilă persoanei juridice (fapta a fost comisă în interesul persoanei juridice,
fapta a fost comisă în realizarea obiectului de activitate al acesteia, fapta a fost comisă în numele
persoanei juridice); fapta să fie comisă cu forma de vinovăție solicitată de norma de incriminare.

4. Subiectul pasiv
= persoana vătmată penal, adică cea care suferă sau asupra căreia se răsfrânge nemijlocit urmarea
materială ori starea de pericol creată prin săvârșirea infracțiunii. Poate fi atât o persoană fizică cât și
una juridică. Pot exista o pluralitate de subiecți pasivi. În unele cazuri subiectul pasiv trebuie să aibă o
anumită calitate (infracțiunea de ucidere a nou-născutului săvârșită de către mamă).

5. Elementul material al infracțiunii

Prin latura obiectivă a infracțiunii se înțelege activitatea persoanei fizice care prin urmările ei
periculoase vatămă sau pune în pericol anumite relații sociale apărate de normele dreptului penal.
Componente: elementul material, urmarea periculoasă, legătura de cauzalitate, condiții de loc, timp, mod și
împrejurări.
Elementul material = actul material săvârșit, actul de conduită uman interzis de legea penală
(acțiune/inacțiune). La unele infracțiuni elementul material constă dintr-un singur act, la altele din mai
multe.

6. Urmarea imediată
Urmarea periculoasă este acea modificare negativă a realității înconjurătoare pe care fapta
săvârșită a produs-o sau urmează să se producă și care-și găsește expresie în vărămarea sau
amenințarea valorilor sociale apărate de legea penală.

7. Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate = legătura de la cauză la efect între acțiunea sau inacțiunea voluntară
a infractorului și rezultatul socialmente periculos produs. (infracțiunea de ucidere, degradare). Raportul
de cauzalitate este un element obligatoriu ce se cere pentru existența răspunderii penale în cazul tututor
infracțiunilor. Elementele raportului de cauzalitate = cauza (acțiunea/inacțiunea conștientă a persoanei) +
efect ( urmările concrete produse)

8. Vinovăția penală: definiție, forme, modalități

 Latura subiectivă = exprimă momentul subiectiv, poziția psihică a subiectului infracțiunii în
raport cu activitatea materialăd esfășurată de el. Componente: vinovăția, mobilul, scopul.
Vinovăția - va exista atunci când elementul material al infracțiunii a fost săvârșit cu forma de
vinovăție cerută de lege. Fapta constând într-o acțiune săvârșită din culpă este infracțiune numai dacă se
prevede expres în conținutul normei de incriminare. Fapta constând într-o inacțiune constituie infracțiune
fie că se săvârșește cu intenție, fie din culpă, afară de cazul în care legiuitorul restrânge sancționarea ei
numai când se săvârșește cu intenție.

9. Mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii

Mobilul = motivul, impulsul care determina făptuitorul să comită infracțiunea. (sentimente,
pasiuni, resentimente, vicii - se referă la teamă, ură, invidie, furie, egoism, gelozie, răzbunare, milă). Mobilul
nu poate lipsi.
Scopul = reprezentarea pe plan mintal a rezultatului ce va apărea în urma săvârșirii faptei
penale.

10. Formele infracțiunii - actele de pregătire, tentativa, consumare, epuizare

Prin formele infracțiunii se înțeleg acele feluri sau variante ale aceleiași infracțiuni care se
deosebesc între ele după stadiul în care se află sau la care s-a oprit activitatea infracțională.
Forme: - acte de pregătire;
- tentativa;
- fapta consumată;
- fapta epuizată.
Acte de pregătire
-I modalitate = procurarea licită sau ilicită de instrumente ce urmează a fi folosite la comiterea faptei;
-II modalitate = confecționarea, modificcarea, adaptarea instrumentelor ce vor fi folosite la comiterea
faptei;
-III modalitate = culegerea de informații privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii.
Condiții:
- să aibă o existență obiectivă, care să aibă loc printr-o manifestare capabilă să creeze condiții favorabile
executării faptei ilicite;
- activitatea de pregătire să se realizeze cu intenție;
- activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracțiunii proiectate sau să nu
constituie un început de executare a acesteia.
Feluri:
- materiale - procurarea de mijloace ori instrumente, adaptarea lor, înlăturarea obstacolelor;
- morale - culegerea de date + informații despre victimă.
Incriminare:
- actele de pregătire nu sunt incriminate, pe considerentul că acestea nu au aptitudinea de a crea o stare
de pericol serios. (Excepție: infracțiuni contra securității naționale)
- dacă s-a săvârșit un act pregătitor la o infracțiune și este incriminat, făptuitorul va fi sancționat cu o
pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și maximului pedepsei prevăzute pentru infaracțiunea
consumată.
Tentativa
= este acea formă a infracțiunii care constă în punerea în acțiune a intenției de a săvârși
infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.
Condiții:
- să existe intenția făptuitorului de a săvârși infracțiunea;
- punerea în executare a intenției infracționale;
- acțiunea de săvârșire a fapei să fie întreruptă sau să nu-și producă efectul din motive independente de
voința făptuitorului;
Obiectul = crearea unui pericol direct ;
Subiectul = persoana care a luat hotărârea de a comite infrațiunea și care a început executarea ei. Persoana
trebuie să îndeplinească condițiile generale de existență: limita de vârstă, responsabilitatea și libertatea de
voință și acțiune.
= tentativa poate fi comisă în participație, făptuitorii având calitatea de autor, instigator sau
complice.
Latura obiectivă = actul de executaree a tentativei la orice infracțiune se realizează numai prin acțiuni;
urmarea imediată = crearea unui pericol direct, de amenințare directă a relațiilor sociale ocrotite
pentru obiectul infracțiunii;
Latura subiectivă = se realizează numai parțial, din cauza neproducerii rezultatului;
= trebuie să existe un scop + mobil;
= forma de vinovăție este intotdeauna intenția directă .
Infracțiuni la care tentativa nu este posibilă: infracțiunile omisive, infracțiunile din culpă, infracțiunile
praeterintenționate, infracțiunile de obicei, infracțiunile de imediată consumare.
Formele:
- tenativa întreruptă - punerea în executare a hotărârii intenției de a săvârși infracțiunea, executare care
a fost întreruptă iar rezultatul nu s-a produs.
- tentativa perfectă sau fără efect - făptuitorul a executat în întregime activitatea, dar urmarea nu se
produce din motive exterioare lui - întâlnită doar la infracțiunile materiale.
- tentativa absolut improprie - nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii
este datorată modului cum a fost concepută executarea (vrăji sau farmece)
Incriminare
- tentativa este încriminată în textul de lege prevăzut pentru infracțiunea consumată;
Sancțiune
- tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru acea infracțiune consumată doar că redusă la
jumătate.
- dacă pedeapsa pentru infracțiunea cosnumată este detențiunea pe viață, pedeapsa aplicabilă tentativei
este închisoarea între 10-20 ani.

Infracțiunea consumată
= infracțiunea se consideră a fi consumată atunci când activitatea infracțională a dus la producerea
rezultatului infracțional urmărit și prezintă toate condițiile cerute de lege pentru existența
infracțiunii.
Infracțiunea fapt consumat
- infracțiunile de pericol = este suficient să se realizeze în întregime activitatea prevăzută de norma
penală;
- infracțiunile de rezultat = executarea s-a terminat și s-a produs rezultatul prevăzut de norma
incriminatoare;
Infracțiunea fapt epuizat
- infracțiunile continue - prelungirea în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al
infracțiunii ;
- infracțiunile continuate - o persoană săvârșește la diferite intervale de timp acțiuni sau incțiuni care
prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni;
- infracțiunile de obicei - elementul material se realizează prin săvârșirea mai multor acte de același fel.
- infracțiunile progresive - se produc noi urmări după ce s-a realizat conținutul unei anumite infracțiuni.

11. Unitatea naturală de infracțiune

Unitate de infracțiune există în cazul în care fapta sau activitatea desfășurată corespunde
conținutului unei singure infracțiuni sau pluralitate de infracțiuni, atunci când în fapta ori activitatea
săvârșită se stabilesc conținuturile a două sau mai multe infracțiuni.
 Unitatea naturală de infracțiune desemnează unitatea acțiunii sau inacțiunii care formează,
datorită stării de fapt sau în mod natural, o activitate unică, prin care se realizează conținutul unei
singure infracțiuni.
Formele:
Infracțiunea simplă - se caracterizează printr-o singură acțiune sau inacțiune, care nu trebuie să dureze în
timp.
- dacă actele repetate sunt îndreptate spre aceeași persoană sau asupra unor obiecte aparținând aceleiași
persoane, va exista o singură infracțiune. Dacă activitatea infracțională privește bunuri aparținând unor
persoane diferite, acțiunea realizându-se prin acte diferite, în aceleași condiții de loc și împrejurare va
exista o singură infracțiune.
Infracțiunea continuă - se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acțiunii sau inațiunii ce
constituie elementul material al laturii obiective după consumare, până la intervenția unei forțe contrare.
infracțiunile continue permanente - se caracterizează prin desfășurarea activității infracționale fără
întrerupere, deci care nu nesită intervenția făptuitorului pentru prelungirea activității infracționale.
infracțiunile continue permenente - permit în desfășurarea activității infracționale unele întreruperi,
dar fără să transforme unitatea de infracțiune într-o pluralitate de infracțiuni.
Infracțiune deviată - infracțiunea săvârșită prin devierea acțiunii de la obiectul sau persoana împotriva
cărora era îndreptată, datorită greșelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană sau prin îndreptarea
acțiunii, din eroarea făptuitorului, asupra altei persoane ori asupra altui obiect, decât acela pe care
făptuitorul dorea să îl vatăme.

12. Unitatea legală de infracțiune - reunirea în conținutul unei singure infrațiuni două sau mai multe
infracțiuni care ar putea constitui fiecare în parte o infracțiune de sine stătătoare.
Forme:
infracțiunea continuată - o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau incțiuni care prezintă fiecare în
parte conținutul aceleiași infracțiuni;
Condiții:
- existența unei pluralități de acțiuni sau inacțiuni săvrșite la intervale diferite de timp;
- acțiunile sau inacțiunile să prezinte fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni;
- acțiunile sau inacțiunile să fie săvârșite de aceiași persoană;
- unitatea subiectului pasiv - alte condiții : bunurile ce constitue obiectul infracțiunii se află în
coproprietatea mai multor persoane; infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar
subiectul pasiv principal ete unic.
- acțiunile sau inacțiunile să fie comise în baza aceleiași rezoluții infracționale - acțiunile/inacțiunile care se
vor efectua, obiectul și modul de realizare.
Data săvărșirii:
- data comiterii ultimei acțiuni sau inacțiuni;
Sancțiunea infracțiunii continuate:
- se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel
mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
infracțiunea complexă - în conținutul său intră sau nu un element circumstanțial agravant, a
acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.
- poate fi comisă în participație
Forme:
- infracțiunea complexă simplă - în structura conținutului său intră ca element constitutiv o acțiune
incriminată de lege ca faptă de sine stătătoare.
- infracțiunea complexă agravantă - în structura conținutului său intră ca circumstanță agravantă o acțiune
ce constituie prin ea însăși o faptă prvăzută de legea penală.
Structura: cuprinde în conținutul său elementele infracțiunilor reunite sau absorbite.
Obiectul = unul principal vizat prin săvârșirea infracțiunii absorbante, altul secundar vizat prin săvârșirea
faptei absorbante.
Forma de vinovăție = intenția (praeterintenția).
Efecte = infracțiunea nu necesită o prelungire în timp, nici a acțiunilor sau inacțiunilor reunite și nici a
consecințelor acestora, iar infracțiunile reunite nu produc efecte separate.
Recalcularea pedepsei = se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decâ cea
pronunțată anterior.
infracțiunea de obicei - o formă a unității naturale de infracțiune care constă în repetarea
formei incriminate de un număr de ori atât de mare încât să rezulte o obișnuință a făptuitorului.
Obiectul = mai multe acțiuni.
- nu poate fi comisă în forma tentativei, doar a infracțiunii consumate.
- este considerată consumată atunci când au fost îndeplinite toate normele de încriminare, care au dat
caracterul de obișnuință.
- poate fi săvârșită și în participație penală.
infracțiunea progresivă - acea infracțiune a cărei latură obiectivă, după ce a atins momentul
consumării se amplifică progresiv, fără intenția făptuitorului, fie prin agravarea urmării produse, fie
prin producerea de noi urmări vătămătoare.
- data de săvârșire este considerată a fi cea a comiterii acțiunii inițiale și nu a momentului când s-a produs
rezultatul mai grav.

13. Pluralitatea de infracțiuni = se referă la situația în care o persoană săvărșește două sau mai multe
infracțiuni.
Forme:
- concursul de infracțiuni - existența a două sau mai multe infracțiuni;
- recidiva;
- pluralitatea intermediară.
Concursul de infracțiuni = două sau mai multe infracțiuni care au fost săvârșite de aceeași
persoană prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din
ele. Există concurs real de infracțiuni și când una din infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau
ascunderea altei infracțiuni.
Clasificare:
- concurs real simplu - nu există o legătură obiectivă;
- concurs real cu conexitate - presupune existența unor legături.
Concursul ideal sau formal de infracțiuni
 concurs formal = o acțiune sau inacțiune săvârșită de aceeași persoană, din cauza împrejurărilor în
care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. (o
persoană aruncă cu o bară metalică în două persoane).
 concurs ideal = vor exista o pluralitate de acțiuni sau inacțiuni.
Sancționarea concursului de infracțiuni
- sistemul cumulului aritmetic - stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune, după care se adună.
- sistemul absorbției - stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune, urmând să se aplice cea mai severă,
care se consideră că o absoarbe pe celelalte.
- sistemul cumulului juridic - îmbinare a două sisteme, aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre infracțiunile
concurente, aplicându-se cea mai gravă dintre ele.
Aplicarea pedepsei:
-când s-a stabilit o pedeapsă cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoarea ori cu
amenda, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
- când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor
de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
- când s-a stabilit numai pedepse cu amenda, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o
treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
- când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se
adaugă în întregime pedeapsa amenzii.
- când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa
închisorii conform lit. b) la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit c).
Excepții :
- când fapta a fost comisă în forma agravantă;
Recidiva = săvârșirea de către aceeași persoană a uneia sau a mai multor infracțiuni are loc
după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracțiune.
- se determină prin cazierul juridicar.
Recidiva în cazul persoanei fizice
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai muare de un an și
până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitate, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu
intenție sau cu inenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Este
recidivă și dacă printre pedepsele prevăzute este detențiunea pe viață.
Termenii recidivei = infracțiunile ce intră în calculul recidivei.
Modalitățile recidivei
 Recidiva postcondamnatorie - după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la
pedeapsa închisorii mai mare de un an sau la pedeapsa detențiunii pe viață și până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvâreșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu
intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, ori
detențiunea pe viață.
a) Condiții cu privire la primul termen
- existența unei hotărâri de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de un an ori a
detențiunii pe viață;
- hotărârea de condamnare să fi fost pronunțată pentru o infracțiune săvârșită cu intenție;
- hotărârea de condamnare trebuie să fie dintre acelea care țin seama de stabilirea stării de recidivă.
b) Condiții cu privire la al doilea termen
- infractorul să săvârșească o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită (poate fi săvârșită în forma
perticipației, în forma tentativei sau a faptului consumat);
- pedeapsa aplicată să fie închisoarea de un an sau mai mare ori detențiunea pe viață;
- infracțiunea trebuie să fie săvârșită până la reabiliare sau până la împlinirea termenului de reabilitare.
 Recidiva postexecutorie = după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an sau
când pedeapsa este considerată ca fiind executată, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu
intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai
mare,fie detențiunea pe viață.
a) Condiții cu privire la primul termen
- executarea integrală a unei pedepse cu închisoarea de un an sau mai mare ori detențiunea pe viață, pentru
pedeapsa săvârșită anterior;
- pedeapsa aplicată să fie închisoarea mai mare de un an sau detențiunea pe viață executată ori considerată
a fi executată;
- să nu fi intervenit pentru infracțiunea care trebuia executată reabilitarea sau să se fi împlinit termenul
de reabilitare.
b) Condiții cu privire la al doilea termen
- să fie săvârșită o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită pentru care legea prevede pedeapsa
închisorii de la 1 an sau mai mare ori detențiunea pe viață.
- infracțiunea să fie săvârșită după executarea primei pedepse sau după grațierea totală ori după data
împlinirii termenului de prescripție a executării primei pedepse, dar nu înainte de intervenția reabilitării sau
împlinirea termenului de reabilitare.
Condamnarile care nu atrag starea de recidivă
- pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală;
- pentru fapte pentru care a intervenit amnistia;
- pentru fapte săvârșite din culpă.
Pedeapsa în caz de recidivă
- în cazul recidivei postcondamnatorii - cumulul aritmetic;
- în cazul recidivei postexecutorii - majorarea legală a limitelor cu jumătate.
Pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii
 dacă cel de-al doilea termen nu se află în concurs de infracțiuni:
Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește
o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa
neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
- regula = cumulul aritmetic
a) în primă etapă - se stabilește pedeapsa pentru noua infracține făcând abstracție de incidența stării de
recidivă.
b) în a două etapă - aplicarea pedepsei rezultate pentru starea de recidivă postcondamnatorie în care se
află infractorul. Astfel:
ipoteza 1. - când înainte de pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se
săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă - pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune se cumulează
cu pedeapsa anterioară neexecuată.
ipoteza 2. - când pedeapsa anterioară pentru prima infracțiune nu a fost executată în întregime și
cel condamnat săvârșește din nou o infacțiune - pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune se cumulează cu
restul pedepsei rămase de executat.
 dacă cel de-al doilea termen se află în concurs de infracțiuni;
Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt
săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una dintre ele se află în stare de recidivă,
pedepsele stabilite se contopesc iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la
restul neexecutat di aceasta.
Condiții:
1. înainte ca pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii să fi fost
executată sau considerată ca executată, condamnatul să săvârșească mai multe infracțiuni concurente;
2. dintre infracținiunile ce formează concursul de infracțiuni, cel puțin una să creeze starea de recidivă
prin raportarea la infracțiunea a cărei pedeapsă o execută condamnatul;
3. pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată sau la restul rămas neexecutat.
O pedeapsa se consideră executată atunci când a intervenit grațierea totală sau s-a îndeplinit
termenul de prescripție a executării pedepsei, îndeplinirea termenului de supraveghere în cazul suspendării
executării pedepsei sub supraveghere sau împlinirea termenului de supraveghere.
Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă postexecutorie se va stabili în
limitele speciale ale pedepsei prevăzute del ege pentru cea de-a doua infracțiune săvârșită, care se vor
majora cu jumătate.
Recidiva postexecutorie poate avea ca al doilea termen și săvârșirea unui concurs de infracțiuni.
Astfel, instanța se va stabili pentru fiecare infracțiune aflată în concurs pedeapsa între minimul special și
maximul special al pedepsei prevăzute pentru noua infracțiune majorate cu jumătate, după care se vor
contopi pedepsele.
În cazul în care s-a descoperit ulterior existența stării de recidivă, se va recalcula pedeapsa.
Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin
una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte
infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
Recidiva în cazul pesoanelor juridice
Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri
de condamnare și până la reabilitare, persoana juridică săvârșește din nou o infracțiune, cu intenție
sau cu intenție depășită.
- în caz de recidivă, limitele prevăzute pentru noua infracțiunes se majorează cu jumătate.
La stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
- faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală;
- infracțiunile amnistriate;
- infracțiunile săvârșite din culpă.
 Pluralitatea intermediară = după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la
alta la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o
infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
- pedeapsa pentru noua infracțiune și pedeapsa anterioară se contopesc.
Pedepsele complementare
- dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică
alături de pedeapsa principală;
- dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare, cu conținut diferit, acestea se aplică alături de
pedeapsa principală;
- dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare, cu aceelași conținut:
- în caz de concurs de infracțiuni sau de pluralitate intermediară se aplică cea mai
grea dintre acestea;
- în caz de recidivă, partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se
adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
Pedepsele accesorii - se execută până la executarea pedepsei principale.
Măsurile de siguranță - luate în cazul infracțiunilor săvârșite se cumulează.

Cauzele care exclud infracțiunea

1. Cauzele justificative: noțiune + componente + efecte
Cauzele justificative = acele situații reglementate de legea penală, în prezența cărora o faptă
săvârșită și care corespunde modelului legal de incriminare devine permisă în raport cu întreaga ordine
de drept.
Clasificare:
- cauze justificative generale = cele prevăzute în Partea Generală și devin imputabile în raport cu toate
normele de incriminare din Codul civil. Acestea sunt: legitima apărare, starea de necesitate, execitarea unui
drept sau îndeplinirea unei obligații, consimțământul persoanei vătămate.
- cauze justificative speciale = cele prevăzute în Partea specială a Codului penal sau în legi penale speciale.
Condiții:
- fapta săvârșită să constituie infracțiune;
- fapta să fie săvârșită în prezenta vreuneia dintre cauzele justificative;
- făptuitorul să cunoască norma permisivă de care urmează să beneficieze;
Efecte:
- cauza justificativă operând in rem, se extinde și asupra participanților;
- cauza justificativă înlătură posibilitatea aplicării sancțiunii penale dar și a oricăror sancțiuni de drept
penal sau a unor sancțiuni civile.

2. Legitima apărare
Este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct,
imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acesora sau un interes general,
dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.
- este în legitimă apărare cel care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o
locuință, dependință, încăpere sau loc împrejmuit ținând de acesta, fără drept, prin violență, viclenie,
efracție sau orice alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.
Condiții privitoare la atac:
a) să existe un act de atac - o acțiune sau o incațiune periculoasă, creată de agresor.
b) atacul să fie material - se exercită prin mijloace fizice și este îndreptat contra existenței fizice a unor
valori sociale ca: viața, sănătatea, integritatea unei persoane sau alte drepturi ale acesteia.
c) atacul să fie direct - manifestarea materială a agresorului să fie îndreptată către o anumită valoare pe
care să o pună în pericol în mod nemijlocit.
d) atacul să fie imediat - pericolul s-a și ivit sau este pe punctul de a se ivi.
e) atactul să fie injust - nu are niciun temei juridic - legal sau de fapt care să permită această comportare.
f) atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau un interes general - atacul să poată
cauza un rău iremediabil sau greu de remediat unor valori sociale importante: persoanei umane, drepturilor
sale ori interesului general.
Condiții privitoare la apărare:
a) acțiunea de apărare să se materializeze printr-o faptă prevăzută de legea penală, sub forma actelor
pregătitoare ori tentativei sau a infracțiunii consumate;
b) acțiunea de apărare să fie necesară pentru respingerea atacului;
c) apărarea să se desfășoare în limitele proproționalității atacului;
Condiții privitoare la atac în cazul legitimei apărări modalitatea specială:
a) actul să constea într-o acțiune de pătrunderea a unei persoane într-o locuință, dependință, încăpere sau
loc împrejmuit ținând de acesta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau orice alte asemenea
modalități nelegale ori în timpul nopții.
b) acțiunea de pătrundere într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejumuit ori delimitat prin semne
de marcare trebuie să aparțină unei persoane fizice responsabile și să fie un act de voință al acesteia.
c) acțiunea de pătrundere în locurile prevăzute de lege să fi început ori să fie în curs de executare sau s-a
efectuat în întregime.
d) acțiunea de pătrundere într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejumuit ori delimitat prin semne
de marcare trebuie să se realizeze „fără drept”, subiectul să nu aibă niciun temei legal, adică să fi acționat
ilicit, dar nu ilicit în general.
e) obiect al atacului manifestat prin pătrunderea dără drept și prin mijloace prevăzute de lege într-un
domiciliu al altei persoane sau în orice loc împrejmuit ori ținând de acestea poate fi orice interes sau bunuri
juridice personale protejate penal.
Condiții privitoare la apărare în cazul legitimei apărări modalitatea specială:
a) acțiunea prin care se respinge pătrunderea în locurile și pin mijloacele prevăzute de lege să constituie o
faptă prevăzută de legea penală.
b) subiect al apărării poate fi orice persoană particulară - propritarul sau posesorul bunului, o rudă a
acestuia, o persoană care are în grijă patrimoniul altei persoane ori orice altă persoană.
c) subiectul acțiunii să fi acționat cu intenția de a se apăra.
d) pentru a respinge pătrunderea frauduloasă într-un domiciliu au loc împrejmuit ori marcat, pot fi folosite
fie mijloace pregătite din timp, fie mijloace de apărare imporvizate.
e) obiectul apărării îl constituie, ca si modalitate generală a legitimei apărări, valorile sau bunurile juridice
ale agresorului.
f) apărarea trebuie să fie necesară pentru a respinge pătrunderea fără drept în domiciliul unei persoane sau
într-un loc împrejmuit sau marcat.
Efectele legitimei apărări:
- fapta comisă va fi considerată licită, fiind în conformitate cu ordinea de drept;
- instanța poate să-l oblige pe făptuitor la repararea pagubei cauzate prin fapta sa, chiar în cazul reținerii
ca temei al încetări procesului penal a vreuneia din cauzele justificative ale faptei.

3. Starea de necesitate
Este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol
iminent și care nu ar fi putut fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a
altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările
faptei nu sunt vădit mai grave decât cele ce s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era
înlăturat.
Spre deosebire de legitima apărare, când persoana pusă în pericol alege calea ripostei active,
încercând să anihileze pericolul prin exercitarea unui contraatac legitim împotriva persoanei agresorului
însuși, în cazul stării de necesitate persoana nu reacționează împotriva sursei de pericol pe care nici nu o
poate anihila, ci este deteminată să se salveze pe sine sau pe altul, bunurile sale ori ale altuia sau interesul
general prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sacrificând valori sau bunuri aparținând altei
persoane.
Condiții privind pericolul:
a) întâmplarea care face să se ivească pericolul poate fi datorată unei cauze fortuite (cutremure, inundații,
tăsnet, care a provocat un incendiu) dar poate proveni și de la fapte săvârșite de oameni sau poate consta în
apariția neașteptată a unor ființe periculoase (nebuni, animale).
b) să existe un pericol iminent - aflat pe punctul de a se produce.
c) pericolul trebuie să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătata unei persoane, un bun important
al acesteia ori un interes general.
d) pericolul trebuie să fie inevitabil - nu poate fi înlăturat pe altă cale decât prin săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală.
Condiții privind acțiunea de salvare:
a) acțiunea să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor menționate - să fie singura cale de
salvare în situaația de fapt dată.
b) prin săvârșirea acțiunii de salvare să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut
produce dacă pericolul nu era înlăturat.
c) fapta să nu fie săvârșită de către sau pentru a salva o persoană care avea obligația de a înfrunta
pericolul.
Efectele stării de necesitate
-repararea prejudiciului cauzat prin fapta de apărare în stare de necesitate poate reveni persoanei salvate
când ivirea pericolului ce a generat starea de necesitate se datorează unui eveniment (cutremur, inundație).

4. Cauzele de neimputabilitate
Prin imputabilitate se înțelege acea situație juridică în care se găsește o persoană căreia i se
atribuie săvârșirea cu vinovăție a unei fapte prevăzute de legea penală. - acea faptă aparține prin
materialitatea sa acelei persoane.
Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă nu a fost comisă în condițiile
vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate. Efectele cauzei de neimputabilitate nu se extinde asupra
participanților, ce excepția cazului fortuit.
O faptă este neimputabilă unei persoane dacă aceasta nu a aparținut în materialitatea ei acelei
persoane suspectate de comiterea faptei ori nu a fost comisă cu forma de vinovăție prevăzută de norma de
incriminare.
Clasificare:
- Cauze generale de neimputabilitate - sunt prevăzute îm Codul Penal, Partea Generală - orice faptă
săvârșită în condițiile descrise în aceste texte să nu constituie infracțiune, lipsind imputabilitatea persoanei
care a comis-o.
- Cauze speciale de neimputabilitate: - sunt prevăzute în Partea Speciaală a Codului Penal.

Cauzele care înlătură caracterul imputabil al faptei se deosebesc de cauzele care înlătură
răspunderea penală - amnistia, prescripția răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile, retragerea acesteia,
împcarea.

5. Constrângerea fizică
= există atunci când o persoană este obligată / silită de o energie fizică externă, căreia nu îi
poate opune rezistență, să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Persoana constrânsă nu
mai are posibilitatea de a-și determina și dirija liber voința și acțiunile (inacțiunile) și ca atare,
prezența sa exclude vinovăția.
Condiții:
a) să se săvârșească o faptă prevăzută de legea penală;
b) fapta respectivă a fost comisă datorită unei acțiuni exterioare de constrângere fizică exercitată asupra
făptuitorului;
c) constrângerea fizică exercitată să fie puternică, în sensul că ea paralizează libertatea de voință și
acțiune a persoanei respective , care nu poate lua alte măsuri decât săvârșirea faptei.
Efectele constrângerii:
- fapta comisă sub imperiul constrângerii fizice nu este infracțiune deoarece îi lipsește trăsătura esențială
a imputabilității;
- produce efecte numai in personam.

6. Constrângerea morală
= constă în exercitarea unei presiuni pe care o persoană o realizează prin orice mijloace asupra
psihicului altei persoane, în așa fel încât sub stăpânirea unei temeri grave, persoana constrânsă nu-și
mai poate dirija în mod liber voința și săvârșește o faptă prevăzută de legea penală.
- lipsește atât imputabilitatea cât și libertatea de voință și acțiune.
Condiții:
a) este necesar să se exercite asupra făptuitorului o acțiune de constrângere, printr-o amenințare, de
către o altă persoană.
b) este necesar ca amenințarea să fie gravă, vizând un pericol pentru viața, libertatea, integritatea
corporală ori bunurile persoanei amenințate ori ale altei persoane.
c) pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală, faptă care a fost impusă de cel care amenință.
Efectele constrângerii:
- produce efecte in personam.
- fapta comisă sub imperiul unei constrângeri morale, nu este infracțiune fiind săvârșită fără a fi imputabilă
făptuitorului.

Pluralitatea de făptuitori
1. Participația penală: definiție, natură juridică, condiții de existență.
Există participație penală atunci când o infracțiune este săvârșită de un număr mai mare de
persoane decât cel indispensabil în raport de natura ei.
- în ceea ce privește infracțiunea intenționată, participația penală apare ca o conlucrare cu intenție a două
sau mai multe persoane la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
- în ceea ce privește infracțiunea din culpă, participația apare ca o contribuție involuntară din culpă a două
sau mai multe persoane la săvârșirea în mod nemijlocit a unei fapte prevăzute de legea penală.
Natura juridică:
- toți participanții răspund pentru aceeași infracțiune, deoarece participația penală nu este o infracțiune, ci
un mod de săvârșire a acesteia. Există o singură infracțiune, cu mai mulți făptuitori și nu atâtea infracțiuni
câți făptuitori sunt.
Consecințe:
- infracțiunea se consideră comisă la data consumării sau a rămânerii în formă de tentativă;
- prescripția răspunderii penale începe să curgă din momentul consumării infracțiunii ca urmare a acțiunii
săvârșite de autor sau a rămânerii acesteia în formă de tentativă.
- există o solidaritate a răspunderii civile a inculpaților pentru faptele prejudiciabile comise.
- dacă instigarea și complicitatea au avut loc sub imperiul unei legi, iar executarea acțiunii (inacțiunii) sub
acela al altei legi, se va aplica tututor legea care sancționează actele de executare.
- există o solidaritate pasivă - plângerea prealabilă făcută împotriva unuia dintre participanți se consideră
ca fiind îndreptată asupra tututor participanților și solidaritate activă - o hotărâre pronunțată la o
împrejurare legată de faptă se răsfânge asupra tuturor participanților.
- tuturor participanților li se aplică aceeași pedeapsă și între aceleiași limite legale prevăzute prin fapta
comisă de către ei.
Condiții de existență:
a) Unitate de faptă prevăzută de legea penală, ceea ce presupune săvârșirea unei fapte prevăzute ca
infracțiune de către legislația noastră penală.
Pentru ca participanții să poată fi trași la răspundere penală, este suficient să se fi comis o faptă
care să prezinte în mod obiectiv caracteristicile unei infracțiuni prevăzute de legea penală.
b) Pluralitatea de făptuitori, adică să existe concursul activității a cel puțin două persoane care
cooperează la săvârșirea uneia și aceleiași fapte prevăzute de legea penală.
c) Să existe o înțelegere între participanți cu privire la cooperarea acestora pentru comiterea faptei
prevăzute de legea penală - poate fi expresă sau tacită, anterioară sau concomitentă.
Această condiție poate să lipsească la participanția improprie - când unul dintre făptuitori săvârșește fapta
din culpă sau fără vinovăție.

2. Coautoratul - definiție, condiții

Coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeiași faptă prevăzută de legea penală.
În lipsa unei legături subiective între coautori, fiecare participant va răspunde în calitate de autor, iar nu
de coautor la săvârșirea infracțiunii.
Condiții:
a) activitatea coautorilor să fie îndreptată împotriva aceluiași obiect juridic, adică să lezeze aceleași
relații sociale ocrotite prin incriminarea faptei ca infracțiune. (ex: relațiile privind viața, integritatea
corporală).
b) participanții să săvârșească în mod nemijlocit, împreună, fapta prevăzută de legea penală.
act de săvârșire nemijlocită = orice act de conduită exterioară, pri care se execută direct acțiunea sau
inacțiunea socialmente periculoasă incriminată de lege.
c) latura subiectivă dintre coautori - se cere ca toți participanții să acționeze cu aceeași formă de
vinovăție, adică să fie cu intenție, fie din culpă.

3. Infracțiuni în cazul cărora nu este posibil coautoratul

Există unele situaii în care coautoratul nu poate să apară:
a) atunci când autorul comiterii infracțiunii este o persoană unică - infracțiunea poate fi săvârșită doar de o
singură persoană (prostituția, mărturia mincinoasă, dezertarea - fiecare făptuitor săvârșește o infracțiune
de sine stătătoare).
b) atunci când s-a comis o infracțiune omisivă - al cărui element material apare prin neîndeplinirea unei
obligații de a face, impusă cu caracter personal (infracțiunea de nedenunțare).
c) atunci când s-a comis o infracțiune unde legea cere ca subiectul activ să aibă o anumită calitate
(funcționar public, gestionar - delapidare) - este necesar ca toți participanții să aibă asemenea calități, în
caz contrar, cei care nu au vor fi considerați complici.

4. Instigarea - definiție, condiții

Ca formă a participației penale, instigarea constă în fapta unei persoane, care cu intenție,
determină, prin orice mijloace, o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
- este denumit și autor moral al infracțiunii, ca unul care face să se nască și să se realizeze latura
subiectivă a infracțiunii.
Condiții:
a) între obiectul juridic al faptei săvârșite de autor și obiectul juridic al instigării să existe identitate,
întrrucât autorul nu face decât să execute fapte a căror săvârșire a fost hotărâtă de către instigator.
b) pentru eficiența instigării, este necesară cel puțin prezența a doi subiecți, a două persoae, una care
desfășoară o activitate de instigare - instigatorul - iar alta asupra căreia se efectuează această activitate -
instigatul.
- instigarea este posibilă la toate infracțiunile;
- pot exista mai mulți instigatori fiind denumiți coinstigatori dacă au acționat în înțelegere.
- dacă au fost instigați minori care nu au îndeplinit vârsta de 14 ani sau o persoană lipsită de libertateade
voință și acțiune ne aflăm în prezența unei participații improprii.
- instigarea colectivă este o infracțiune de sine stătătoare fiind denumită instigare publică.
- mijloace: sfaturi, îndemnuri, rugăminți, insinuări.
c) se cere ca activitatea instigatorului să fi avut drept urmare determinarea instigatului de a săvârși fapta
prevăzută de legea penală pe care o și execută ulterior.
- poate fi săvârșită în faptă consumată sau în cea a tentativei pedepsită de legea penală.
d) activitatea de determinare să fie săvârșită cu intenție;
- nu există instigare din culpă;
- instigatul poate acționa cu intenție directă, indirect sau din culpă sau chiar fără vinovăție, în cazul
participației improprii.

5. Formele instigării
a) instigarea neizbutită (aparentă) sau îndemnul - instigatorul determină la săvârșirea faptei prevăzute de
legea penală, însă persoana asupra căreia s-a exercitat determinarea nu acceptă. În cazul în care mijloacele
folosite (amenințare , șantaj) constituie infracțiuni, acesta poate intra sub incidența legii penale.
b) instigarea individuală sau colectivă - se adresează unei sau mai multor persoane determinate, iar cea
colectivă se adresează unui număr nenumărat de persoane.
c) instigarea determinată sau nedeterminată - în cazul celei determinate este instigare la săvârșirea unei
anumite infracțiuni, iar la cea nedeterminată este instigare la săvârșirea unei infracțiuni indiferent de
natura acesteia.

6. Complicitatea- definiție, condiții de existență

Activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută, în orice mod la săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală sau care, înainte ori în timpul săvârșirii faptei, promite că va tăinui
bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă ulterior promisiunea nu este
îndeplinită.
- complicele nu săvârșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci înlesnește această săvârșire
prin sprijinul pe care-l dă, ca autorul să comită mai ușor, mai repede și mai sigur.
Condiții:
a) între obiectul juridic al faptei prevăzute de legea penală, săvârșită de autor și obiectul juridic al actelor
de complicitate, de regulă, trebuie să existe identitate.
- dacă autorul comite o infracțiune mai gravă, care absoarbe în conținut infracțiunea la care a ajutat
complicele, acesta din urmă va răspnde pentru lezarea unei singure acțiuni pentru care va răspunde penal.
b) sub semnul subiecților, trebuie să existe un autor și un complice.
- complice poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile generale pentru a fi subiect activ al
infracțiunii.
- poate exista un singur complice sau mai mulți.
- în cazul în care infracțiunea comisă presupune ca autorul acesteia să aibă o anumită calitate, complicele nu
trebuie să îndeplinească o asemenea calitate.
c) se cere să existe o faptă a autorului care a săvârșit nemijlocit infracțiunea prevăzută de legea penelă, la
care complicele a executat acte de înlesnire sau de ajutare.
- înlesnire = acte de îndeplinire anterior începerii executării: procurarea de mijloace, luarea de măsuri,
crearea de condiții.
- ajutorul poate fi acordat de la începerea executării și până la consumare ori epuizare.
- poate consta în acte comisive sau omisive.
- sprijinul promis autorului de a tăinui bunurile ar putea consta în primirea în patrimoniul complicelui ori în
dobândirea de către acesta în orice mod, în transformarea ori în înlesnirea valorificării unui bun provenit din
săvârșirea faptei.
d) în caz de complicitate, complicele să acționeze cu intenție directă sau indirectă în ceea ce privește
ajutorul pe care-l dă autorului în comiterea faptei prevăzute de legea penală.
- complicele cunoaște activitatea autorului și prevede rezultatul ei socialmente periculos.
- complicitate din culpă nu există.

7. Sancționarea participanților în cazul participanților proprii

Coautorul, instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție
se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ține seamă de
constribuția fiecăruia la săvârșirea infracțunii.
- este consacrat sistemul parificării pedepselor - în sensul că toți participanții vor fi sancționați în limitele
pedepsei prevăzute de lege pentru autor.
- este consacrat sistemul parficării pedepselor - pentru actele de instigare și complicitate cu pedeasa
aplicabilă pentru autor s-a avut în vedere că participanții, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, prezintă din
punctul de vedere al legii penale, sub aspect obiectiv și subiectiv, același grad de pericol ca și autorul și de
aceea nu este indiacat a se stabili în lege o diferențiere în ceea ce privește sancționarea, lăsându-se ca
aceasta să se facă de judecători, cu ocazia individualizării pedepsei.
- de regulă pedeapsa concretă aplicată coautorului, instigatorului sau complicelui va fi mai redusă decât cea
a autorului, întrucât contribuția lor are caracter secundar în raport cu cea a autorului, pot fi situații în care
pedeapsa celui care săvârșește nemijlocit acea faptă, determină sau ajută autorul în săvârșirea infracțiunii,
să fie mai mare decât a acestuia.
- aceste reguli se aplică și în cazul faptelor prevăzute de legea penală care nu pot fi săvârșite decât de o
pluralitate naturală sau consituită de autori unde unul sau mai mulți autori au rolul de organizatori ai
grupului, iar alții de susținători ai acestuia.

8. Împiedicarea săvârșirii infracțiunii - definiție, natură juridică

Participantul nu se pedepsește dacă, înainte de descoperirea faptei, denunță săvârșirea
infracțiunii, astfel încât consumarea acesteia poate să fie împiedicată, sau dacă împiedică el însuși
consumarea infracțiunii.
- constituie o cauză de nepedepsire.
Condiții:
a) participantul să împiedice efectiv consumarea faptei prevăzută de legea penală - fie prin denunțarea
autorităților, anunțarea victimei, fie prin mijloace proprii.
b) împiedicarea să aibă loc în cursul executării faptei de către autor.
c) actele de împiedicare să fie eficiente - să ducă la împiedicarea producerii rezultatului.
d) împiedicarea să se producă înainte de descoperirea faptei.
Efecte:
- participantul care înlătură consumarea faptei nu este pedepsit pentru tentativa infracțiunii a cărei
consumare a fost împiedicată.
- fiind o circumstanță personală, nu are efect asupra celorlalți participanți, ei urmând să răspundă penal
pentru tentativă, dacă aceasta este incriminată.

- dacă autorul este ce care împiedică consumarea faptei, de cauza de imputabilitate profită atât complicele,
cât și instigatorul.
- dacă actele săvârșite până la momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală,
participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.

9. Sancționarea participanților în cazul participanților improprii

- Codul penal a consacrat principiul diversificării pedepselor pentru participația penală improprie.
- cel care acționează nemijlocit, determină, înlesnește sau ajută în orice mod cu intenție la săvârșirea
din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe
caare legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție.
- participanții cu intenție sunt sancționați cu pedepasa prevăzută pentru autorul faptei săvârșite cu
intenție, dar în cazul participantului care a acționat din culpă, va fi sancționat ccu pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta săvârșită din culpă.

10. Regimul circumstanțelor personale și reale în materia participației

Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți.
Circumstanțele privitoare la faptă se resfrâng asupra participanților numai în măsura în care aceștia
le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Circumstanțele personale sunt acelea care rezidă în persoana participantului.
- se face deosebire între: circumstanțe personale subiective (forma de vonovăție, mobilul care l-a
determinat la comiterea faptei, scopul) și circumstațe persoanle de individualizare (antecedente penale,
calitatea inculpatului).
Circumstanțele reale sunt cele referitoare la faptă; ele rezidă din elementele exterioare care țin de actul
material al infracțiunii și sunt în legătură cu mijloacele folosite, împrejurările de loc și timp, rezultatul
produs. Aceste circumstanțe pot atenua sau agrava fapta.
- circumstanțele agravante se răsfrâng asupra participanților, dacă aceștia le-au cunoscut sau prevăzut.
- circumstanțele atenuante se răsfrâng asupra participanților, chiar dacă aceștia nu le-au ccunoscut sau
prevăzut.
INSTITUȚIA RĂSPUNDERII PENALE
Răspunderea penală
Noțiune, Cazuri, Condiții
- instituția răspunderii , alături de infracțiunea și sancțiunea, reprezintă componentele de bază ale
întregului sistem de drept penal.
Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice și reprezintă consecința nesocotirii
dispoziției normei juridice penale.
- constrângerea juridică penală are loc indirect, prin intermediul răspunderii juridice.
Răspundere juridică = obligația unei persoane de a suporta o anumită consecință juridică sau o
anumită sancțiune, fiindcă a încălcat un drept al altuia.
Răspunderea penală are ca temei săvârșirea unui fapt ilicit și anume infracțiunea.
Răspunderea penală = raportul juridic penal de contrângere, născut ca urmare a săvârșirii
infracțiunii între stat, pe de o parte, și infracctor, pe de altă parte, al cărui conținut îl formează dreptul
statului, reprezentant al societății, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancțiunea prevăzută
pentru infracțiunea săvârșită și de a-l constrânge să o execute.
Principii:
- Principiul legalității penale;
- Infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale;
- Pricipiul umanismului - se dorește ocrotirea societății, urmând cu resocializarea infractorilor.
- Pricipiul răspunderii penale personale;
- Pricipiul unicității răspunderii penale (non bis in idem);
- Pricipiul inevitabilității răspunderii penale - este o consecință inevitabilă a săvârșirii unei infracțiuni.
- Pricipiul individualizării răspunderii penale;
- Pricipiul prescriptibilității răspunderii penale - trebuie să intervină promt, cât mai aproape de momentul
săvârșirii infracțiunii;

Cauze care înlătură răspunderea penală

1. Clasificarea cauzelor care înlătur răspunderea penală
Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost defnite ca instituții de drept penal destinate
să asigure constrângerii juridice penale o incidență și funcționare care să corespundă scopurilor legii
penale și scopurilor pedepsei.
Cauzele sunt: aministia, prescripția răspunderii penale, lipsa plângerii prealabile și împăcarea părților.
+ 2 cauze de nepedepsire specifice tentativei : desistarea și împiedicarea producerii rezultatului.
Efecte:
- împiedică aplicarea sancțiunilor penale, a pedepselor, deși fapta își păstrează cracterul penal.

2. Amnistia
Amnistia este un act de clemență al puterii legiuitoare (Parlamentul României) care, pentru
rațiuni de politică generală, înlătură posibilitatea aplicării sancțiunilor penale pentru anumite
infracțiuni, anume prevăzute de legiuitor.
- aceasta înlătură numai consecințele penale ale acesteia, nu și alte consecințe juridice (civile,
administrative, disciplinare).
- aministia este o instituție complexă ce cuprinde atât norme de drept constituțional, cât și norme de drept
penal.
Feluri:
- generală = privește toate infracțiunile săvârșite până la data acordării ei, indiferent de natura ei,
gravitate.
- specială = se acordă numai pentru anumite infracțiuni, anume prevăzute.
- necondiționată (pură și simplă ) = acordarea beneficiului ei nu depinde de îndeplinirea vreunei condiții cu
privire la fapta săvârșită, la persoana făptuitorului sau la împrejurările în care s-a comis infracțiunea.
- condiționată = acordarea ei este subordonată îndeplinirii unor condiții (se cere ca prejudiciul să nu
depășească un anumit cuantum)
- intervenită înainte de condamnarea definitivă (amistie proprie)
- intervenită după condamnarea definitivă (amnistie improprie)
Obiectul și caracterele amnistiei:
- amnistia are ca obiect toate sau anumite infracțiuni săvârșite până la data apariției actului de amnistie.
- are caracter obiectiv și operează de regulă in rem pentru anumite fapte penale, fără a lua în considerare
persoana făptuitorului.
- legiuitorul poate să condiționeze beneficiul amnistiei și de anumite condiții personale, ea operând mixt .

3. Efectele amnistiei
- înlătură răspunderea penală a făptuitorului pentru fapta săvârșită;
a) amnistia antecondamnatorie - înlătură răspunderea penală pentru infracțiunile săvârșite anterior
momentului adoptării.
- suspectul sau inculpatul poate cere continuarea urmăririi penale pentru a-și dovedi nevinovăția.
b) amnistia postcondamnatorie = înlătură răspunderea penală precum și pedeapsei pronunate și a celorlalte
consecințe ale condamnării.
- amenda încasată nu se restituie;
- amnistia înlătură executarea pedepselor complementare, în măsura în care nu au fost executate;
- în ceea ce privește pedepsele accesorii, acestea încetează o dată cu pedeapsa principală;
- amnistia înlătură starea de recidivă.
Amnistia nu produce efecte asupra măsurilor de siguranță și a drepturilor persoanei vătămate,
asupra despăgubirilor civile sau a cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărârea de condamnare.

4. Prescripția răspunderii penale - definiție, natură juridică, infracțiuni imprescriptibile

Noțiunea de prescripție a răspunderii penale desemnează acea cauză de stingere a obligației
infractorului de a suporta consecințele penale ale faptei săvârșite, efect al trecerii unui interval de
timp, anume determinat prin dispoziții legale.
- trecerea timpului conduce la stingerea ori denaturarea probelor, cu riscul condanării unor persoane
nevinovate.
Efecte:
- prescripția își produce automat efectul, înlăturând posibilitatea aplicării sancțiunilor de drept penal.
- după caz, organul judiciar va dispune: neeînceperea urmăririi penale, încetarea urmăririi penale sau
încetarea procesului penal.
- învinuitul are posibilitatea să ceară continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția.
Excepții: infracțiunile de genocid, infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, infracțiunile
contra umanității și de război.
- prescpripția nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracțiunilor urmate de moartea victimei.
Termene pentru persoana fizică:
a) 15 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau a detențiunii pe viață.
b) 10 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani.
c) 8 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.
d) 6 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar nu depășește 5 ani.
e) 3 ani, când legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 1 an sau amenda.
Termene pentru persoana juridică: sunt aceleași ca în cazul persoanei fizice.
Calculul termenelor
- termenele se socotesc de la data săvârșirii infracțiunii;
- în cazul infracțiunilor continue, termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii;
- în cazul infracțiunilor continuate, termenul curge de la data ultimei acțiuni sau inacțiuni;
- în cazul infracțiunilor de obicei, termenul curge de la data săvârșirii ultimului act.
- în cazul infracțiunilor progresive, termenul curge de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii;
- în cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale săvârșite față de un minor, termenul de
prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă a decedat, termenul curge de la
data decesului.
- în cazul participației, termenul curge de la data săvârșirii infracțiunii oricare ar fi data la care
participanții au prestat contribuția lor.

5. Întreruperea cursului prescripției

Este o cauză legală care lipsește de eficiență timpul scurs până la momentul intervenirii sale,
făcând să înceapă un nou termen de prescripție, după îndeplinirea actului întrerupător.
Caractere:
- este legală - sunt expres prevăzute de lege;
- este obligatorie - nu este lăsată la aprecierea organelor judiciare;
- este absolută - poate opera în legătură cu orice infracțiune supusă prescripției.
Cauze:
- cursul termenului prescripției se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză (înmânarea
unui exemplar al mandatului de arestare);
- trebuie ca actul să fie comunicat învinuitului sau inculpatului ori să fie îndeplinit de acesta.
Efecte:
- neluarea în calcul a timpului scurs de la data săvârșirii infracțiunii și până la data împlinirii actului.
- fiecare întrerupere face să curgă un nou termen de prescripție.
- întreruperea cursului prescripției produce efecte in rem, producându-se față de toți participanții.
Prescripția specială:
- prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție este
depășit de încă jumătate.
- nu poate fi prelungit la infinit, ci numai cu o jumătate din termenul de prescripție prevăzut.

6. Suspendarea cursului prescripției răspunderii penale

Cursul termenului de prescripție este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o
împrejurare de neprevăzut sau de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau
continuarea procesului penal.
Cauze:
- datorită unei dispoziții legale care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea
procesului penal. - lipsa autorizării prealabile a procurorului în cazul infracțiunilor contra statului român.
- datorită intervenției unor cazuri de forță majoră, cum sunt: epidemiile, inundațiile, starea de război.
Efecte:
- o anulare a curgerii termenului de prescripție, termen care se prelungește cu durata cât a existat
împierdicarea.
- produce efecte in personam.

7. Lipsa plângerii prealabile

- în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de
introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură
răspunderea penală.
- dacă o persoană a cauzat vătămarea mai multor persoane, prezența unei plângeri prealabile este
suficientă.
- în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, ori cu capacitate de
exercițiu restânsă sau o persoană juridică, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu.
Plângerea prealabilă este încunoștiințarea organelor judiciare de către persoana vătămată cu privire la
fapta săvârșită și vătămarea suferită prin aceasta.
- este o condiție pentru tragerea la răspundere penală și pentru pornirea procesului penal.
- poate fi introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea
infracțiunii.
- lipsa plângerii prealabile apare ca o cauză care înlătură răspunderea penală.
- nu trebuie să fie confundată cu plângerea (încunoștiințarea despre săvârșirea unei infracțiuni a cărei
victimă a fost însăși cel care face plângerea).
Efectele plângerii prealabile:
- produce efecte in rem;
- în caz de participație fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților.
- plângerea are caracter indivizibil (în raport cu efectele pe care le produce) și caracter personal (nu
poate fi introdusă de alte persoane decât victima infracțiunii).
Consecințele lipsei plângerii:
- lipsa plângerii înlătură răspunderea penală.
- se consideră că lipsește plângerea prealabilă ori de câte ori aceasta nu a fost introdusă în termenul legal
sau deși a fost introdusă în termen, aceasta a fost făcută de o altă persoană decât victima.

8. Retragerea plângerii prealabile

Retragerea plângerii prealabile echivalează cu lipsa acesteia, conducând la înlăturarea
răspunderii penale. Retragerea plângerii prealabile reprezintă manifestarea de voință a persoanei
vătămate printr-o infracțiune, care, după ce a introdus plângerea prealabilă necesară pentru punerea
în mișcare a acțiunii penale, revine și renunță, în condițiile legii, la plângerea făcută, mai înainte de
soluționarea cauzei printr-o hotărâre definitivă.
- act juridic unilateral, care are caracter irevocabil.
- poate fi făcută personal sau prin mandatar.
Condiții:
a) să aibă loc în cazurile prevăzute de lege;
b) să existe o manifestare de voință neechivocă de retractare;
c) să fie totală și necondiționată;
d) să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii;
e) în cazul în care sunt mai multe persoane vătămate prin aceeași faptă, retragerea plângerii să fie făcută
de toate victimele;
- retragerea plângerii atrage atât răspunderea penală cât și cea civilă.

9. Împăcarea
Împăcarea părților constituie un act bilateral, o înțelegere intervenită între partea vătămată și
infractor cu privire la încetarea procesului penal și înlăturarea răspunderii penale.
- aceasta poate interveni și dacă a fost pusă în mișcare din oficiu;
- înlătură atât răspunderea penală cât și acțiunea civilă;
- împăcarea produce efecte doar între persoanele între care a intervenit;
- în cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restânsă, împăcarea
se realizează de reprezentanții lor legali sau cu încuviințarea acestora.
- în cazul persoanei juridice, împăcarea este realizată de reprezentantul desemnat în locul acesteia,
Condiții:
- împăcarea se poate realiza doar în cazul acelor infracțiuni anume prevăzute de lege care prevede această
modalitate de înlăturare a răspunderii penale.
- este un act bilateral care intervine între două părți;
- împăcarea este personală ;
- împăcarea nu operează decât dacă a intervenit până la citirea actului de sesizare;
- împăcarea trebuie să fie totală și necondiționată:
- împăcarea este definitivă.
Efecte:
- împăcarea operează in personam - înlătură răspunderea penală numai față de inculpatul cu care persoana
vătămată s-a împăcat.
- împăcarea are caracter personal.
- dacă se dispune asistența juridică obligatorie, încetarea procesului penal se face numai în prezența
apărătorului ales sau al celui din oficiu.

10. Grațierea: definiție, natură juridică, efecte

Este un act de clemență sau de renunțare din partea statului la dreptul său de a impune
executarea pedepsei, condamnatul fiind iertat de executarea pedepsei – fie in total, fie in parte –
sau pedeapsa i se comută într-una mai ușoară .
- instituția grațierii are o dublă natură, fiind atat o instituție de drept constituțional, cât si o instituție de
drept penal.
- se acordă de către Președintele României, la cererea condamnatuluo și de către Parlament, atunci când se
acordă din oficiu, prin lege.
Obiectul gratierii
- îl constituie pedepsele principale aplicate de instantele judecătorești a căror executare este înlăturată în
total sau în parte.
- dacă grațierea individuală privește numai pedepse de condamnare rămase definitive, cea colectivă poate
avea ca obiect și pedepse aplicate pentru infracțiuni săvârșite anterior actului de clemență (nu și în ziua
adoptării actului, pentru care s-au pronunțat hotărâri de condamnare ulterior apariției legii de grațiere).
- grațierea se aplică și pedepselor pronunțate cu suspendarea executării, precum și în caz de concurs de
infracțiuni, când actul de clemență se aplică în funcție de fiecare pedeapsă stabilită de instanță și nu în
raport de rezultanță.
Efectele gratierii
Asupra pedepselor principale.
= înlăturarea totală sau parțială a executării pedepsei principale sau comutarea acesteia într-o
pedeapsă mai ușoară.
- de la data acordării grațierii pedeapsa se consideră executată (când este totală sau când privește restul
de executat al pedepsei).
- de la data grațierii curge termenul de reabilitare.
- în cazul grațierii condiționate, pedeapsa se consideră executată numai dupa expirarea termenului fixat în
actul de clemență.
Asupra pedepselor accesorii si complementare.
= produce efecte asupra pedepselor accesorii, acestea însoțind pedeapsa principală și executându-se o
dată cu aceasta.
- în ce privește pedepsele complementare, grațierea nu are efecte asupra acestora, cu excepția cazului
cand actul de grațiere prevede și înlăturarea pedepselor complementare.

11. Felurile grațierii

- în raport de caracterul pe care îl are: grațiere individuală (care produce efecte in personam și care se
acordă unor persoane determinate în mod nominal) și grațiere colectivă (care are caracter mixt, operand nu
numai in personam, dar și in rem, în raport de natura infracțiunii comise sau de natura infractiunii și
cuantumul pedepsei aplicate);
- în raport de condițiile de acordare: grațiere necondiționată (sau pură și simplă – cand beneficiul ei nu
este subordonat îndeplinirii vreunei condiții) sau grațiere condiționată (când sunt impuse condamnatului
anumite obligații);
- în raport de întinderea efectelor sale: grațiere totală (când înlătură în întregime executarea pedepsei),
grațiere parțială (când înlătură numai o parte din pedeapsa aplicată) și comutarea (când se schimbă însuși
genul pedepsei aplicate de instanța de judecată).

Înlocuirea răspunderii penale

1. Renunțarea la urmărirea penală
În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel
mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmarirea penală când constată că nu există un interes public în
urmărirea faptei.
Interesul public se analizează în raport cu:
a) conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei;
b) modul și mijloacele de săvârșire a faptei;
c) scopul urmărit;
d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin raportare la
gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia;
f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;
g) existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și
gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârsirea infracțiunii.
- când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere și persoana
suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii;
- când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunțarea la urmarirea penală;
Nu se poate dispune renunțarea la urmarirea penală pentru infracțiunile care au avut ca urmare
moartea victimei.
Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să îndeplinească
una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să înlăture consecintele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o
modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceară public scuze persoanei vătămate;
c) sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în
afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă;
d) să frecventeze un program de consiliere.
- în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor, procurorul poate revoca ordonanța.
- ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală este verificată sub aspectul legalității și
temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă
Curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior.
- judecatorul de cameră preliminară verificaă legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea
penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și,
prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror.
- în cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:
a) desfiintează soluția de renunțare la urmarire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a
completa urmărirea penala ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea
penală;
b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

2. Renunțarea la aplicarea pedepsei

- nu este o cauză de nepedepsire.
- pentru a se ajunge la această soluție, este necesar să se parcurgă toate fazele și etapele procesuale
urmând ca la final, după stabilirea faptelor și împrejurărilor privitoare la acestea sau la persoana
inculpatului, să se ajungă la una dintre modalitățile de indvidualizare reglementate, respectiv la renunțarea
aplicării pedepsei.
- este un mijloc de rezolvare a acțiunii penale.
Condiții:
a) aprecierea gravității este făcută de către legiuitor, concret de instanța de judecată, ținând seamă de
împrejurările legate de faptă, respectiv natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și
împrejurările în care a fost comisă.
b) conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii.
Nu se poate dispune renunțarea la răspunderea penală:
- infractorul a mai suferit anterior o condamnare, excepțiile fiind reabilitarea precum și condamnările
săvârșite din culpă.
- față de același infractor s-a mai dispus anterior renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori
datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat.
c) infractorul s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată sau a încercat zădărnicia aflării adevărului ori
a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului.
d) pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 5 ani.
Advertismentul
Constă în prezentarea motivelor care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și
atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va
mai comite infracțiuni.
- advertismentul nu va fi consemnaat în niciun act juridic.
- executarea advertismentului are loc în șeedința în care s-a pronunțat hotărârea.
Efecte:
- vizează atât renunțarea la pedepsele principale cât și la cele accesorii și cele complementare.
- persoana față de care s-a dispus renunțarea nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapaccități.
- renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de sguranță și a
obligațiilor civile.
Pedepse
1. Pedeapsa penală: noțiune, scop, funcții
- constituie cea de-a treia instituție fundamentală a dreptului penal, alături de infracțiune și
răspundere penală.
Pedeapsa este o formă de contrângere juridică proprie a dreptului penal; constituie termenul
tehnic pentru a denumi sancțiunea care se aplică în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
- se poate folosi sintagma de sancțiune penală pentru a defini pedeapsa.
Scopul:
- scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de
noi infracțiuni.
- se urmărește formarea unei atitudini concrete față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire
socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.
- asigurarea echilibrului între protecția societății prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de
noi infracțiuni și menținerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de
legea penală.
Funcțiile:
a) funcția de constrângere și represiune - reprezintă echivalentul pe plan sancționar al gravității pe care o
prezintă fapta săvârșită.
- represiunea nu reprezintă scopul pedepsei, dar ea reprezintă un element deosebit de important pentru
eficiența acesteia, trebui să fie inclusă în mod necesar în ideea de pedeapsă, fiindcă exprimă gravitatea
faptei și severitatea sancțiunii.
b) funcția de reeducare - decurge din caracterul de mijloc de reeducare pe care îl are pedeapsa.
- funcția de constrângere trebuie să se completeze cu funcția de reeducare.
- executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnatului.
c) funcția de exemplaritate - influența pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra altor
persoane.
- pedeapsa constituie o funcție de intimidare a celor ce ar fi ispitiți să comită infracțiuni.
d) funcția de eliminare - eliminarea temporară sau definitivă a condamnatului din societate.

2. Felurile pedepselor
A. Pedepsele persoanelor fizice
1. Pedepse principale
a) detențiunea pe viață;
b) închisoarea;
c) amenda.
2. Pedepse complementare
a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotătârii de condamnare.
3. Pedepse accesorii - interzicerea exercitării unor drepturi, fie din momentul rămânerii definitivee a
hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de
libertate.
B. Pedepsele persoanelor juridice
1. Pedepse principale - amenda;
2. Pedepsele complementare
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea actvității persoanei juridice pe o durată de la 3 ani la 1 an;
c) închiderea unor puncte de lucru pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
d) interzicerea participării la achiziții publice pe o durată de la 1 la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afișarea sau difuzarea hotărârii judecătorești.

3. Pedepsele aplicabile persoanelor fizice

Pedepsele principale snt acelea ccare pot fi aplicate singure pentru faptele penale săvârșite.
Ele pot fi însoțite de altă pedeapsă (accesorie sau complementară).
1. Pedeapsa detențiunii pe viață
- constă în privarea de libertate pe o durată nedeterminată și se execută.
- este prevăzută pentru infracțiunile cele mai grave (prevăzute în partea speccială a Codului: infracțiuni de
genocid, contra umanității, de război).
- pentru aceste infracțiuni pedeapsa detențiunii pe viață este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii
până la 25 ani.
- atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea ce s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul
general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută
de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață.
- dispozițiile de mai sus se aplică și în cazul recidivei.
- pedeapsa detențiunii pe viață nu s-ar putea aplica minorilor sau persoanelor care au împlinit vârsta de 65
de ani.
2. Pedeapsa închisorii
- constă în privarea de libertate pe o durată determinatăcuprinsă între 15 zile și 30 de ani.
- regimurile de executare trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității
persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și
nici să înjosească persoana condamnată.
A. Regimul de maximă siguranță
- se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii mai mare de 13 ani.
- persoanele sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regul,
individual, prestează munca și desfășoară activitățile educative, culturale în grupuri mici, în spații anume
stabilite, sub supraveghere continuă.
Categorii cărora nu se aplică regimul:
- persoanelor condamnate care au împlinit 65 ani și și femeilor care au împlinit vârsta de 55 ani.
- femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an.
- persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate , precum și cele cu afecțiuni locomotorii.
B. Regimul închis
- se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
- persoanele sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activitățile educative,
culturale în comun, în interiorul penitenciarului.
- persoanele pot presta munci în afara penitenciarului, sub pază, cu aprobarea directorului penitenciarului.
C. Regimul semideschis
- se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3
ani.
- persoanele sunt cazate, de regulă, în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului,
prestează muncă, și desfășoară activitățile educative, culturale în comun, în interiorul penitenciarului care
rămân deschise în timpul zilei.
- persoanele pot presta munci în afara penitenciarului, activități culturale și în afara penitenciarului, sub
supraveghere.
D. Regimul deschis
- se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.
- persoanele sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, prestează muncă,
și desfășoară activitățile educative, culturale în comun, în interiorul penitenciarului, fără supraveghere.
Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
- se stabilește de către comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de
libertate.
- în cazul în care condamnatului nu dorește să efectueze perioada de condamnare conform regimului de
executare ales, el poate face o plângere, în termen de 3 zile de la data comunicării deciziei iar, în termen
de 10 zile judecătorul de supraveghere a privării de libertate va soluționa cererea : admite plângerea și
dispune modificarea regimului de executare sau respinge cererea.
- condamnatul poate introduce o contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
- schimbarea se dispune de către comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor
privative de libertate.
- comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligația ca o
dată la 6 ani și 6 luni , în cazul detențiunii pe viață sau o cincime din durata pedepsei închisorii să analizeze
conduita persoanei condamnate + întocmește un raport.
- împotriva hotărârii, condamnatul poate formula o plângere în termen de 3 zile de la data comunicării
hotărârii precum și contestație. Hotărârea instanței este definitivă.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Se ține seamă de:
- desfășurarea de activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială.
- instruireaa școlară;
- formarea profesională.
Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse neprivative de libertate
- munca este remunerată, cu excepția activităților cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului și
a celor desfășurate în caz de calamitate.
Munca se realizează:
- în regim de prestări de servicii pentru persoanele fizice sau persoanele juridice;
- în regie proprie;
- pentru activități cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului;
- în caz de calamitate;
- în caz de voluntariat;
- în alte cazuri.
3. Amenda penală
- are caracter pecuniar care constă într-o sumă de bani pe care condamnatul este obligat să o
plătească în contul statului.
- caracterul ei represiv rezultă din micșorarea silită a patrimoniului celui condamnat.
- amenda penală se înscrie în cazierul judiciar al condamnatului.
- amenda poate apărea ca pedeapsă unică sau alternativ cu pedeapsa închisorii, ori ca pedeapsa
complementară, care se comulează cu pedeapsa privativă de libertate.
Cumulul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor amendă. Suma corespunztoare unei zile-amendă,
cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și
400 de zile.
Limitele speciale ale zilelor- amendă sunt curpinse între:
a) 60-180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativă cu pedeapsa închisorii de cel
mult 2 ani.
c) 180 și 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai
mare de 2 ani.
- în cazul circumstanțelor atenuante, limitele se reduc cu o treime o singură dată;
- în cazul circumstanțelor agravante, limitele se majorează cu o treime o singură dată.
Numărul zilelor-amendă = gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului;
Valoarea unei zile-amendă = suma de bani corespunzătoare unei zile-amendă ce se determină ținând seama
de situația matrială a condamnatului și de obligațiile legale ale acestuia față de persoanele aflate în grija sa.
A. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii
- dacă persoana condamnată, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte,
numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare
- dacă amenda neexecutată a însoțit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește
cu un număr corespunzător de zile de închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii.
- condamnatul trebuie să achite în termen de 3 luni integral amenda, iar dacă este cu bună credință și nu
plătește se dispune eșalonarea acesteia în rate , pe o perioadă care nu poate depăși 2 ani. Dacă nu achită
nici în acest timp, acesta va presta muncă neremunerată în folosul comunității.
- dacă este de rea-credință, pedeapsa amenzii va fi înlocuită cu numărul corespunzător de zile de închisoare.
Pentru fiecare zi-amendă se stabilește o zi de închisoare.
B. Condiții pentru modificarea amenzii neexecutate cu o muncă neremunerată
a) pedeapsa amenzii să nu fi fost în tot sau în parte executată;
b) persoana condamnată să își dea consimțământul că dorește ca în schimbul amenzii neplătie, să presteze o
muncă neremunerată în folosul comunității;
c) instanța trebuie să verifice dacă este aptă din punct de vedere medical.
C. Încluirea amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii cu obligația de a presta muncă
- aceleași condiții ca mai sus.
D. Înlocuirea cu zile de închisoare a zilelor-amendă neexecutate prin muncă
a) persoana obligată nu execută obligația de muncă în folosul comunității;
b) persoana săvârșește o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrală a obligației de muncă
în folosul comunității.

Pedepsele complementare sunt întotdeauna alăturate pedepsei principale. Ele nu pot fi pronunțate
singure, de sine stătătoare.
- sunt pronunțate de instanță.
- aplicarea lor este obligatorie sau facultativă, atunci când sunt aplicate funcționând cumulativ cu pedeapsa
principală.
A. Pedeapsa interzicerii unor drepturi
- are ca obiect principal de reglementare privarea condamnatului de exercițiul drepturilor a căror
interzicere poate constitui coonținutul pedepsei.
- reprezintă o pedeapsă restrictivă de drepturi deoarece presupune interzicerea temporară a exercițiului
drepturilor la care se referă pedeapsa, fără însă a pierde definitiv capacitatea de a dobândi aceste
drepturi.
- are carcterul unei pedepse determinate - legea stabileșște obiectul asupra căruia se exercită
constrâmgerea juridică
1. Dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții - de a candida la alegerile
parlamentare, prezidențiale și ale administraației publice locale.
2. Dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat - ale organelor puterii legislative,
executive și judecătorești.
3. Dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României - străin = cetățeni ai unui stat membru UE ori al
Spațiului European sau al Confederației Elvețiene.
4. Dreptul de a alege;
5. Dreptul de a fi tutore sau curator;
6. Interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator;
7. Dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a
folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
8. Dreptul de a deține, purta sau folosi orice categorie de arme;
9. Dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
10. Dreptul de a părăsi teritoriul României;
11. Dreptul de a ocupa funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;
12. Dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță;
13. Dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori alte adunări
publice, stabilite de instanță;
14. Dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis
infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță ori de a se apropia de acestea;
15. Dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară
activități sociale, în condițiile stabilite de instaanțele judecătorești.
Condiții:
- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi se aplică dacă pedeapsa principală
stabilită este închisoarea sau amenda.
- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi nu se poate aplica dacă pedeapsa
principală este detențiunea pe viață.
- nu se poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi persoanei care a
săvârșit infracțiunea atunci când era minor.
- aplicarea pedepselor complementare poate fi obligatorie sau facultativă.
Executarea pedepsei complementare:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de codnamnare prin caare s-a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
c) după executării pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau după împlinirea
termenului de prescripțție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării
condiționate.
B. Dregradarea militară
- poate fi aplicată numai condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere, constând în
pierderea gradului militar și a dreptului de a purta uniforma de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare.
- degradarea poate fi obligatorie sau facultativă;
- este obligatorie atunci când pedeapsa aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe
viață.
- este facultativă atunci când pedeapsa aplcaată este închisoarea mai mare de 5 ani și de cel mult 10 ani.
- degradarea militară operează imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
C. Publicarea hotărârii definitive de condamnare
- este o pedeapsă de natură să exercite o presiune morală asupraa condamnatului persoană fizică
spre a-l descuraja și determina să se abțină de la săvârșirea de infracțiuni.
- pedeapsa va exercita o puternică influență și asupra celorlalți destinatari ai legii penale prin mediatizarea
hotărârilor de condamnare și pe cale de consecință, un rol educativ, fiind o reparație de ordin moral al
persoanei vătămate.
- aplicarea acestei pedepse este facultativă;
- pedeapsa se poate aplica indiferent de natura pedepsei principale;
- publicarea hotărârii de condamnare se face pe cheltuiala persoanei condamnate;
- se va aplica imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Pedepsele accesorii constau în interzicerea executării unor drepturi, din momentul rămânerii
definitive de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de
libertate.
- ele decurg din voința legii și nu a instanței.
- dacă instanța nu a hotărât aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi,
atunci nu poate aplica nici pedeapsa accesorie.
- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive
de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca
executată.
- pedeapsa accesorie există atâta timp cât durează executarea pedepsei principale. (în caz de suspendare a
pedepsei principale se va suspenda și pedeapsa accesorie).

3. Pedepsele aplicabile persoanelor juridice (societățile comerciale cu capital de stat, privat sau mixt,
fundațiile, partidele politice, asociațiile)
Condiții:
- Personalitatea juridică - persoana juridică este o entitate cu drepturi și obligații.
- Capacitatea juridică (capaitatea de folosință și capacitatea de exercțiu) - abilitatea unei persoane
juridice de a exercita drepturi și obligații pe care persoana juridică și statutul lor îl presupune. (aptitudinea
de a răspunde penal și de a suporta consecințele săvâșirii unei infracțiuni).
- Săvârșirea infracțiunilor în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice - săvârșirea acelor infracțiuni ce exced cadrului activităților legate de obiectul de activitate, dar
care sunt menite să aducă un beneficiu persoanei juridice, obținerea unui profit ori împiedicarea producerii
unei pierderi.
A. Pedepse principale - amenda
B. Pedepse complementare
- dizolvarea persoanei juridice;
- suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- închederea unor puncte de lucru pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
- interzicerea de a participa la procederuile de achiziții publice pe o durată de la 1 la 3 ani;
- plasarea sub supraveghere judiciară;
- afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
A. Amenda
= suma de bani pe care o persoană juridică este condamnată să o plătească statului.
- se stabilește conform sistemului zilelor-amendă.
- suma totală care urmează să fie plătită rezultă din înmulțirea numărului de zile de pedeapsă stabilite de
instanță în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite, cu suma reprezentând evaluarea în bani a fiecărei zile
de pedeapsă, ținându-se seamă de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de
valoarea activului patrimonial, în cazul persoanei juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei
juridice.
- amenda este cuprinsă între 100lei și 5000lei iar numărul zilelor amendă este cuprins între 30-600 zile.
Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ
cu pedeapsa amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani sau detenţiunea
pe viaţă.
- atunci când persoana juridică urmărește obținerea unui folos patrimonial, limitele se pot majora u o
treime, fără a depăsși maximul general al amenzii (600 de zile).
B. Dizolvarea persoanei juridice
- poate interveni când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârșirii de infracțiuni, iar
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este inchisoarea mai mare de 3 ani.
Deturnare = obiectul licit al unei persoane juridice nu este respectat în totalitate, fiind vorba de o
schimbare a obiectului real.
- o condiție pentru existența acestei pedepse complementare o constituie existența elementului intențional
în săvârșirea infracțiunii.
- are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar acestă pedeapsă va fi comunicată de îndată instanței
civile competente, care va proceda la desemnarea lichidatorului.
- lichiarea nu poate fi aplicată partidelor politice, sindicatelor, patronatelor și organziațiilor religioase și din
domeniul presei.
C. Suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice
= constă în interzicerea activității sau a aceleia dintre activitățile persoanei juridice în exercitarea
căreia a fost săvârșită infracțiunea.
- această pedeapsă este facultativă, cu o excepție.
- în caz de neexecutare a pedepsei, cu rea-credință, instanța dispune suspendarea activității sau a uneia
dintre activitățile persoanei juridce până la punerea în executare a pedepsei ccomplementare, dar nu mai
mult de 3 ani.
- dacă în termen de 3 ani, pedeapsa nu a fost executată, instanța dispune dizolvarea persoanei juridice.
- suspendarea este aplicabilă și în caazl infracțiunilor din culpă.
Excepții: pedeapsa suspendării nu poate fi aplicată: partidelor politice, sindicatelor, patronatelor,
organizațiilor religioase, activitatea din domeniul presei.
D. Închiderea unor puncte de lucru
- cconstă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparținând persoanei juridice
cu scop lucrativ, în care s-a desfășurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârșită infracțiunea.
- nu se aplică activităților din domeniul presei.
- închiderea punctelor de lucru se dispune pe o perioadă de la 3 luni la 3 ani.
E. Interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice
- constă în interzicerea de a participa direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea
contractelor de achiziții publice prevăzute de lege.
- constă în interzicerea de a participa la un contract încheiat de către stat, autoritățile sau
instituțiile publice, colectivitățile teritoriale ori alte întreprinderi controlate de către stat.
- se interzice atât participarea directă cât și simulația prin interpunere de persoane.
 F. Plasarea sub supraveghere judiciară
- constă în desemnarea de către instanță a unui mandatar judiciar care va supraveghea, pe o perioadă
de la 1 la 3 ani, desfășurarea activității ce a ocazionat săvârșirea infracțiunii.
- dacă persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea ccomiterii de noi infracțiuni, instanța va
dispune înlocuirea acestei pedepse cu suspendarea activității persoanei juridice.
Excepții: plasarea sub supraveghere nu poate fi aplicată: partidelor politice, sindicatelor, patronatelor,
organizațiilor religioase, activitatea din domeniul presei.
G. Afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare
- se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
- prin afișare nu poate fi dezvoluită identitatea victimei, afară de cazul când există acordul acesteia.
- afișarea se realizează în extras, în forma și locul stabilit de instanță pe o perioadă cuprinsă între 1 lună și
3 luni.
- dacă se stabilește prin presa scrisă sau audiovizuală se stabilște că aparițiile nu pot fi mai multe de 10.
Măsurile educative
1. Măsurile educative: noțiune, caracteristici
Reglementări Cod Civil:
- capacitatea deplină de exercițiu începe de la data când persoana devine majoră, iar persoana devine
majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
- minor = persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
- minorul care se căsătorește dobândește capacitate de exercițiu deplină.
Reglementări Cod Penal:
2 categorii:
- una a minorilor care au capacitate penală și răspund penal;
- una a minorilor lipsiți de capacitate penală și care nu răspund penal.
Categoria minorilor care nu răspund penal cuprinde două subcategorii: acea a minorilor care nu au
împlinit vârsta de 14 ani și aceea a minorilor în vârstă de 14-16 ani care beneficiază de o prezumție relativă
de vinovăție.
Categoria minorilor care răspund penal curpinde: minorii cu vârsta între 16-18 ani precum și monorii
în vârstă de 14-16 ani față de care se dispune prezumția relativă a vinovăției.
Cu privire la minorii care răspund penal, Codul Penal a prevăzut un sistem sancționator special,
format din măsuri educative neprivative de libertate sau măsuri educative privative de libertate.
- minorului i se aplică de regulă măsurile neprivative de libertate;
- în cazul în care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată înainte de comiterea infracțiunii
pentru care este judecat sau atunci când pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, i se va aplica măsura privativă de libertate;
- serviciul de probațiune va întocmi un referat de evaluare care va conține propuneri cu privire la natura și
durata programelor de reintegrare socială pe care minorul le urmează.
- în cazul măsurilor educative privative de libertate, minorilor li se va aplicaa numai internarea într-un
centru educativ pe o durată de la 1 la 3 ani sau internarea într-un centru de detenție, pe o durată de la 2
la 5 ani, în mod excepțional de la 5 la 15 ani. (pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de cel puțin 20
ani)
- condamările pronunțate pentru fapte comise în timpul minorității nu atrag interdicții, decăderi sau
incapacități.

2. Măsurile educative neprivative de libertate

- stagiul de formare civică;
- supravegherea;
- consemnarea la sfârșit de săptămână;
- asistarea zilnică.
Măsurile vor fi aplicate în funcție de persoana și conduita minorului și de specificul infracțiunii
comise.
- trebuie să fie respectat interesul superior al copilului, să se țină cont de vârstă, sănătatea mintală și
fizică, de dezvoltare, de capacitățile personale.
- măsurile se execută în comunitate, asigurându-se menținerea și întărirea legăturilor minorului cu familia și
comunitatea, precum și implicarea acestuia în programele derulate, în scopul formării sale în spirit de
responsabilitate și respect pentru drepturile și libertățile celorlalți.
- organizarea executării măsurilor educative se desfășoară sub coordonarea serviciului de probațiune.
A. Stagiul de formare civică
= constă în obligația minorului de a participa la anumite programe civice cu o durată de cel mult 4 luni
pentru a-l ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de
infracțiuni și pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
- toate activitățile sunt supravegheate de serviciul de probațiune, care asigură participarea minorului la
acțiunile de formare civică.
- această măsură se aplică faptelor extrem de ușoare sau faptelor care deși nu sunt socotite ușoare,
făptuitorul este un minor care se află încă sub influența subdezvoltării psihice specifice vârstei sale.
- în cazul în care minorul nu se îndreaptă, instanța poate prelung măsurile educative, fără a depăsși maximul
de 4 luni sau înlocuirea măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă.
B. Supravegherea
= controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic. Măsura este temporară și
durează între 2-6 luni.
- se realizează sub coordinarea serviciului de probațiune, pentru a asigura participarea la cursurile școlare
sau de formare profesională și prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu anumite
persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare al minorului
- trebuie să marticipe la cursuri de pregătire școalară, de formare profesională, la programe de consiliere
saau alte programe de reintegrare socială, să nu frecventeze anumite locuri sau să participe la anumite
manifestări sportive, culturale, să se supună tratamentului sau îngrijirilor medicale.
- dacă în cursul intervalului în care minorul se află sub supraveghere continuă să aibă purtări rele sau
săvârșește o altă faptă preăzută de legea penală, instanța va revoca măsura supravegherii și o va înlocui cu
altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă.
C. Consemnarea la sfârșit de săptămână
= constă în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică.
- această măsură se aplică minorilor care au săvârșit fapte penale de o anumită gravitate, dar funcționează
și ca măsură interlocutorie în cazul în care măsurile aplicate inițial nu au dat rezultat.
- alte obligații = participarea la un curs de pregătire școlară sau profesională; interdicția de a depăși limita
teritorială stabilită de instanță, interdicția de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări
sportive, culturale; interdicția de a se apropia de victimă sau de membrii familiei acesteia, cu participanții la
săvârșirea infracțiunii; obligația de a se prezenta la serviciul de probațiune la date fixe; obligația de a se
supune măsurilor de control.
- supravegherea este realizată de părinți sau de persoana cu care locuiește minorul.
- consilierul de probațiune controlează procesul de supraveghere atât cu privire la executarea măsurii de
către minor, câ și cu privire la împlinirea atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea.
- măsurile se aplică pe o perioadă de 4-12 săptămâni, dar în cazul în care minorul nu respectă cu rea-
credință condițiile, instanța poate dispune prelungirea măsurii educative sau înlocuirea acesteia cu
măsura educativă a asistării zilnice.
D. Asistarea zilnică
= constă în obligața minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probațiune, care
conține orarul și condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului.
- se dispune minoului care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală cu un grad de pericol social scăzut,
fiind cea mai severă măsură.
- măsura poate fi aplicată pe o perioadă de 4-6 luni, iar supravegherea se va face sub coordonarea
serviciului de probațiune.
- serviciul de probațiune întocmeiște programul zilnic al minorului, incluzând orice activitate necesară
realizării scopului măsurii educative.
- instanța poate dispune încetarea obligațiilor impuse dacă apreciază că menținerea acestora nu mai este
necesară.

3. Măsurile educative privative de libertate

Minorului care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta curpinsă între 14 și 18 ani, se poate
lua ca măsură educativă cea privativă de libertate în următoarele cazuri:
a) dacă a săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei
executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat.
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai
mare ori detențiunea pe viață.
A. Internarea într-un centru educativ
= constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor.
- măsura se poate dispune pe o perioadă cuprins între 1 și 3 ani;
- această măsură poate fi luată și ca măsură interlocutorie, în cazul în care minorul nu respectă cu rea-
credință condițiile de executare și obligațiile impuse;
- minorul va trebui să participe la programe de pregătire școlară și formare profesională în scopul conturării
unor deprinderi și abilități practice pentru o viitoare ocupație.
- dacă pe parcursul internării, minorul săvârșeștee o nouă infracțiune, instanța poate dispune prelungirea
duratei acesteia, dar fără depășirea maximului prevăzut sau înlocuirea măsurii cu internarea înt-un
centru de detenție.
- dacă minorul respectă obligațiile, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța
poate dispune înlocuirea acestei sancțiuni cu măsura educativă a asitării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni sau poate dispune liberarea din centrul educativ în
cazul în care persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
B. Internarea într-un centru de detenție
= constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de
pază și supraveghere, unde vor urma programe intensive de integrare socială, precum și programe de
pregătire socială și formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
- se aplică minorilor care au comis o infracțiune gravă.
- internarea se dispune pe o durată de la 2 la 5 ani sau, în mod excepțional de la 5 la 15 ani (infracțiune
pentru care se dispune pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa îmchisorii de cel puțin 20 de ani).
- dacă pe parcursul internării, minorul săvârșește o nouă infracțiune, instanța poate dispune prelungirea
duratei acesteia, dar fără depășirea maximului prevăzut.
- dacă minorul respectă obligațiile, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța
poate dispune înlocuirea acestei sancțiuni cu măsura educativă a asitării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni sau poate dispune liberarea din centrul de detenție
în cazul în care persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
- dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile
impuse ori săvârșește o infracțiune, instanța va reveni asupa înlocuirii sau liberării și dispune executarea
restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție ori prelungirea duratei
acestei internări.
- în cazul în care cel internat a împlinit vârsta de 18 ani și are un comortament prin care influențează
negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța
poate dispune continuarea executării măsurii educative întru-un penitenciar.
- dacă pe durata termnului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere
ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul
minorității, pentru care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, amânarea, suspendara sau
liberarea se anulează.
- în caz de concurs de infracțiuni săvâșite în timpul minorității. se stabilește o măsură educativă pentru
toate faptele.
- în situația în care un minor a săvârșit mai multe infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una
după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă iar
pentruinfracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, se va aplica:
a) numai pedeapsa, dacă măsura educativă este neprivativă de libertate;
b) pedeapsa închisorii care se majorează cu o durată egală cu cel puțin 1/4 din durata măsurii educative ori
din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat, dacă măsura
educativă este privativă de libertate iar pedeapsa este închisoarea.
c) dacă pedeapsa aplicată pentru pedeapsa săvârșită după majorat este detențiunea pe viață, se execută
numai această pedeapsă;
d) dacă măsura educativă estee privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura
educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de lege pentru
aceasta.
Prescripția executării măsurilor educative
- măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care au fost luate, pe când cele privative de libertate se prescriu într-un termen
egal cu durata măsurii educative luate, da nu mai puțin de 2 ani.
Măsurile de siguranță
1. Măsurile de siguranță: noțiune, scop, clasificare
- au caracter preventiv și sunt destinate înlăturării unei stări de pericol și preîntâmpinării săvârșirii
faptelor prevăzute de legea penală.
- aceste sancțiuni pot fi luate numai dacă s-a săvârșit o faptă nejustificată, prevăzută de legea penală.
- nu este necesar ca fapta să fie și imputabilă, astfel că măsurile de siguranță pot fi dispuse în prezența
unei cauze de neimputabilitate, dar NU și în prezența unei cauze justificative.
= sancțiuni de drept penal menite să contribuie la prevenirea săvârșirii de noi fapte prevăzute de
legea penală.
- aceste stări de pericol fiind puse în evidență prin săvârșirea de fapte prevăzute de legea penală sau
descoperite cu ocazia urmăririi unor astfel de fapte și implicate în antecedente penale, adică în cauzalitatea
unei fapte prevăzute de legea penală, devin obiect de preocupare pentru legea penală.
- inaptitudinea pedepsei de a asigura apărarea societății împotriva faptelor periculoase comise ca urmare a
unor stări de pericol a impus necesitatea luării și aplicării unor măsuri de siguranță, menitesă înlăture
stările de pericol care ar putea determina comiterea pe viitor de noi fapte prevăzute de legea penală.
- starea de pericol se referă la o situație sau un lucru, pericolul pe care-l prezintă acestea este
raportat direct la persoana celui care a săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
- măsurile de siguranță se iau față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală,
nejustificată.
- au caracter de mijloace de prevenire precum și unul de măsuri de constrângere;
- măsurile de siguranță sunt numai sancțiuni de drept penal.
- măsurile au o durată nedeterminată, adică vor dura cât durează starea de pericol, putând fi
revocate atunci când starea de pericol a încetat.
Scopul:
- înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.
înlăturarea unei stări de pericol = îndepărtarea stării de pericol existente, crearea unei atmosfere de
liniște, de siguranță, în stării anterioare de incertitudine și pericol.
preîntâmpinarea săvârșirii faptelor = realizarea unor obtacole în calea realităților din care ar recurge
starea de pericol, mergându-se până la suprimarea definitivă a acestora, făcând imposibilă săvârșirea în
viitor a unor fapte prevăzute de legea penală.
- măsurile de siguranță pot fi luate față de orice persoaană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea
penală, indiferent dacă este adult sau minor cu răspundere penală.
În timp ce starea de pericol privește persoana, făptuitorul sau anumite lucruri având legătură cu
fapta săvârșită de el, constituind o amenințare pentru viitor, pericolul social al faptei privește
acțiunea sau inacțiunea prin care se realizează fapta respectivă și constituie un aspect al gravității
sale concrete.
- numai prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, făptuitorul devine subiect de drept penal în
acțiunea de prevenire pe care trebuie să o exercite acțiunea penală.
Excepție: minoritatea făptuitorului
Măsurile de siguranță:
- obligația la tratament medical;
- internarea medicală;
- interzicerea ocupării unei funcții sau exercitării unei profesii;
- confiscarea socială;
- confiscarea extinsă.
Cauze care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării (amnistia, grațierea, prescripția) nu
produc efecte asupra măsurilor de siguranță, acestea neputând fi ridicate cât timp persistă starea de
pericol.
Condiții:
- făptuitorul să fi comis o faptă prevăzută de legea penală;
- făptuitorul să prezinte pericol pentru societate;
- combaterea stării de pericol să nu fie posibilă doar prin aplicarea pedepsei, ci prin luarea măsurilor de
siguranță.
2. Obligarea la tratament medical
Măsura privește starea de pericol pentru societate, care decurge din starea psihofizică
anormallă a făptuitorului generată de boslă, consumul cronic de alcool sau alte substanțe psihoactive.
- provoacă temerea că va săvârși și alte fapte prevăzute de legea penală;
Condiții:
- persoana să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracțiune;
- persoana să prezinte pericol pentru societate din cauza unei boli, cconsumul cornic de alcool sau alte
substanțe psihoactive;
- instanța de judecată să aprecieze că, prin tratament medical, făptuitoul se va însănătoși și va înlătura
pericolul pe care îl reprezintă acesta.
Aplicarea măsurii este facultativă. Este obligatorie în cazul infracțiunii de contaminare venerică.
- obligarea la tratament medical poate fi dispusă și în mod provizoriu, ca măsură procesuală, în cursul
urmăririi (judecătorul de drepturi și libertăți), cursul procedurii de cameră preliminară (judecătorul de
cameră preliminară), sau al judecății ( instanță).
- nerespetarea obligației atrage înlocuirea acestei măsuri cu măsura internării.
- dacă făptuitorul a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, tratamentul
medical se efectuează în unități sanitare speciale ale locului de deținere.

3. Internarea medicală
= constă în internarea , într-o unitate sanitară de specialitate, a persoanei care, fatorită
faptului că este bolnavă psihic sau consumatoare cronică de sustanțe psihoactive ori suferă de o boală
infectocontagioasă, a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală existând pericolul ca ea să mai
săvârșească alte asemenea fapte.
- această măsură se ia atunci când boala psihică, toxicomania sau boala infectocontagioasă au căpătat
forme grave, în care capacitatea de a înțelege și de a-și dirija voința sunt complet alterate.
- durata măsurii este nedeterminată, ea încetând la însănătoșire care ar duce la înlocuirea internării cu
măsura obligării la tratament medical.
- sustragerea de la executarea măsurii internării medicale constituie infracțiunea de neexecutare a
sancțiunilor penale.
- obligarea la internare medicală poate fi dispusă și în mod provizoriu, ca măsură procesuală, în cursul
urmăririi (judecătorul de drepturi și libertăți), cursul procedurii de cameră preliminară (judecătorul de
cameră preliminară), sau al judecății ( instanță).

4. Interizicerea unor funcții sau profesii

- se întemeiază pe starea de pericol care decurge din incapacitatea, nepregătirea sau alte cauze
persoanei care a săvârșit o faaptă prevăzută de legea penală de a efectua activitatea în exercițiul
căreia a săvârșit acea faptă.
- incapacitatea de poate datora: lipsei de pricepere (confuzii, erori), unor incapacități psihice ( boală,
informitate, intoxicație) sau altor stări care fac ca persoana să fie inaptă pentru executarea funcției,
profesiei, meseriei sau ocupației sale.
Condiții:
- să se fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
- fapta să fi fost săvârșită în timpul exercitării funcției sau profesiei, meseriei sau ocupației făptuitorului;
- fapta săvârșită să se datoreze incapacității, nepregătirii sau altor motive care îl fac inapt pe făptuitor
pentru ocuparea unei funcții, exercitarea unei profesii;
- exercitarea profesiei, funcției, meseriei crează un pericol prin posibilitatea comiterii unor fapte în viitor;
Făptuitorul trebuie să se abțină să exercite acea activitate pe toată durata de funcționare a
sancțiunii.
- în caz de sustragere de la executarea măsurii interzicerii unei funcții sau profesii, organul însărcinat cu
executarea are obligația să sesizeze organul de urmărire penală.
- măsura interzicerii se ia pe o durată nedeterminată, însă poate fi revocată la cerere după trecerea unui
termen de cel puțin un an.

5. Confiscarea specială
= este condiționată de starea de pericol pe care o prezintă anumite bunuri.
- trecerea silită și gratuită în proprietatea statului a anumitor bunuri ce aparțin persoanei caare a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deținere, datorită naturii lor ori datorită
legăturii acestora cu săvârșirea faptei, prezintă pericolul săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea
penală.
Condiții
a) făptuitorul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
- deținerea unor bunuri care lăsate maid eparte în mâinile făptuitorului, prezintă pericolul de a fi folosite
sau pot ajuta pe făptuitor să săvârșească alte infracțiuni;
- pentru ca un bun să fie confiscat, trebuie ca față dee inculpat să se fi dispus trimiterea în judecată
pentru o faptă ce relevă starea de periccol ce rezultă din deținerea lucrului.
b) făptuitorul să prezinte pericol pentru societate, în sensul căpoate săvârși din nou o faptă prevăzută
de legea penală;
- starea de pericol în cazul dispunerii măsurii de siguranță a confiscării nu este legată de faptă, ci de
prezența unor lucruri care au legătură cu fapta săvârșită de acesta.
- existența pericolului trebuie să fie indubitabilă, iar intensitatea acestuia să aibă un grad ridicat pentru
lucrurile vătămătoare sau primejdioase prin natura lor și a căror deținere este interzisă de lege. (monede
falsificate, mărfuri contrafăcute);
c) combaterea stării de pericol nu poate fi luată decât prin luarea măsurii de siguranță a confiscării
speciale.
- dispunerea măsurii se face de către organele judiciare ori de câte ori sunt descoperite lucruri care fac
parte din cele care pot crea un pericol.
Categorii de bunuri
a) bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală;
- pentru confiscarea acestora este necesar să se fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent
dacă a intervenit o cauză justificativă sau de neimputabilitate.
- este important ca bunul să fie produs prin săvârșirea unei infracțiuni (monede falsificate, arme
confecționate ilicit, alimentele sau băuturile alterate).
- bunurile dobândite prin săvârșirea infracțiunilor de furt sau înșelăciune, nu se confiscă, ci se restituie
persoanelor care au fost deposedate de acestea.
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, acesta a
cunoscut scopul folosirii lor;
- confiscarea acestor categorii de bunuri se poate dispune doar dacă acestea au fost găsite (dacă bunurile
nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani sau alte bunuri până la concurența valorii acestora).
- este necesar ca bunul să fi servit efectiv la săvârșirea unei infracțiuni (adică să fi constituit un mijloc de
comitere a acestuia).
- obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează și se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui
custode.
c) bunurile folosite, imediat după săvârșirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau
păstrarea folosului ori produsului obținut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacp, aparținând altei
persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
- bunurile care au fost utilizate la comiterea infracțiunii să fi fost în prealabil produse, modificate sau
adaptate în acest scop.
- dacă bunurile au aparținut altei persoane, conficarea se dispune dacă producerea, modificarea sau
adaptarea a fost efectuată de proprietar sau de infractor cu știința proprietarului. (o cheie confecționată
de o persoană pentru a pătrunde într-o încăpere pentru a sustrage obiecte).
d) bunurile au fost date pentru a determina săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală sau
pentru a răsplăti pe făptuitor;
- se dispune conficarea bunurilor în cazul în care persoana care remite aceste bunuri are calitatea de
instigator, bunurile date consstituind un stimulent pentru luarea și executarea hotârârii infracționale.
- bunurile ar fi servit pentru a răsplăti pe făptuitor ca o recompensă după comiterea faptei, neavând
relevanță dacă bunurile au fost remise la inițiativa celui care le-a dat sau la cererea făptuitorului.
- dacă bunurile nu au intrat efectiv în posesia acestuia ori dacă bunurile au fost date sub presiunea unor
constrângeri, nu poate fi dispusă confiscarea.
- se va dispune măsura confiscării chiar dacă fapta a rămas în forma tentativei sau dacă s-a constituit o altă
faptă decât ceaa pe care o dorea făptuitorul.
e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite
persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc în despăgubirea acesteia;
- bunurile dobândite direct de infractor prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală sunt restituite
persoanei vătămate, iar dacă acestea nu sse găsesc la făptuitor, atunci acesta va fi obligat la plata unor
sume echivalente.
- în cazul în care bunul a fost înstrăinat unui dobânditor de bună-credință, bunul nu mai poate fi confiscat,
dar infractorul va fi obligat la plata bunurilor obținute prin amenințare, șantaj, înșelăciune.
f) bunurile a căror deținere este interzisă;
- se înțeleg acele bunuri care pot fi deținute doar dacă se îndeplinește condiția existenței unui regim de
autorizare pri care se creează posibilitatea organelor de stat competente să poată verifica dacă persoanele
care solicită autorizarea necesară oferă ssuficiente garanții asupra utilizării fiecărei categorii de bunuri în
parte (deținerea de arme și muniții, deținerea de stupefiante).
- intervine confiscarea chiar dacă bunurile nu aparțin făptuitorului, dar și în cazul decesului acestuia.
Limitări ale măsurii de siguranță a confiscării speciale
- în cazul bunurilor care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă valoarea bunurilor
supuse confiscării este vădit disporporțională față de natura și gravitatea infracțiunii, se dispune
confiscarea, în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea infracțiunii și de contribuția bunului
la producerea acestuia (o infracțiune de distrugere a gardului unei persoane de către infractor care a
folosit un utilaj aflat în proprietatea sa la săvârșirea infracțiunii).
- când infracțiunea comisă nu este susceptibilă de nicio evaluare bănească, directă sau indirectă, caa în
cazul în care autorul folosește un autoturism de valoare foarte ridicată pentru a vătăma sau ucide o
persoană, nu se mai poate pune problema comparării a două valori patrimoniale, deoarece rezultatul produs-
vătămarea corporală sau moartea victimei- este incompatibilă cu o asemenea abordare.
 Confiscarea specială prin echivalent
- dacă bunurile nu se găsesc din cauză că au fost distruse de infractor, pentru a șterge urmele infracțiunii
sau au fost valorificate pe piață, fiind imposibil de identificat dobânditorii, în locul lor se vor confisca
bani și bunuri până la concurența valorii acestora.
- de asemenea se va confisca echivalentul în bani și în cazul în care bunurile care au fost folosite în orice
mod laa săvârșirea faptei aparțin altei persoane care nu a cunoscut scopul folosirii lor de către infractor.
Exemple: luarea de mită, darea de mită, cumpărarea de influență.
Executarea confiscării speciale
- procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din
oficiu sau la cererea proccurorului în procedura de cameră preliminară ori în cursul juddecății, poate lua
măsuri asiguratorii, prin ordonanța sa sau printr-o încheiere motivată, atunci când există o suspiciune
rezonabilă cu privire la existența unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrâinare sau stragere de
la urmărire a unor bunuri care fac obiectul confiscării speciale.
- nu pot fi sechestrate bunuri care aparțin unei autorități sau instituții publice ori unei alte persoane
de drept public și nici bunurile exceptate de lege.
Măsura de siguranță se execută astfel:
- dacă lucrurile confiscate se află la păstrarea organelor de poliție sau a altor instituții, instanța de
executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care se află. - apoi bunurile se predau
organelor de drept.
- atunci când confiscarrea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare, instanța de
executare trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, respectiv administrației finanțelor
publice, în vederea executării confiscației.
- când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezența judecătorului delegat cu
executarea, întocmindu-se un proces verbal care se va depune la dosarul cauzei.

6. Confiscarea extinsă
Confiscarea se numește extinsă pentru că se extinde și asupra altor bunuri decât cele pentru care s-
a dovedit legătura cu infracțiunea, precum și la bunurile altor persoane decât cea condamnată.
Condiții
a) făptuitorul să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;
- dacă se constată existența unei cauze justificative sau a uneia dde neimputabilitate, nu se va putea
dispune confiscarea extinsă.
b) făptuitorul să prezinte un pericol pentru societate;
c) exisența unei hotărâri de condamnare definitivă pentru comiterea uneia dintre următoarele
infracțiuni:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
 k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de
import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului,
precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva
intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
d) prin săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate, să se fi produs un folos material;
e) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie de 4 ani sau mai mare;
-infracțiunea de spălare de bani - pedeapsa de cel puțin 4 ani;
f) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte și după
momentul săvârșirii infracțiunii, și până la emiterea acctului de sesizare să depășească în mod vădit
veniturile obișnuite de acesteea în mod ilicit.
g) instanța are convingerea că bunurile supuse confiscării extinse provin din infracțiuni de natura celor
pentru care este condamnat infractorul;
h) pentru determinarea valorii bunurilor dobândite de către persoana condamnată se va stabili și
valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terț altor persoane;
Limitări ale măsurii de siguranță a confiscării extinse
- nu se va putea dispune măsura confiscării extinse, dacă valoarea bunurilor dobândite de persoana
condamnată într-o perioade de 5 ani înainte de data săvârșii infracțiunii, depășește veniturile obținute de
aceasta în mod ilicit.
- instanța va ține seamă și de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terț,
unui membru de familie, persoanelor cu care acesta are relații asemănătoare celor între soți, ori dintre
părinți și copii.
Confiscarea extinsă prin echivalent
- sunt vizate toate ipotezele în care bunul sau bunurile nu se mai găsesc în maaterialitatea lor, fie din cauză
că au fost distruse de infractor, pentru a șterge urmele infracțiunii, sau au fost valorificate pe piață, fiind
imposibil de a identifica dobânditorii, în locul lor se vor confisca bani și bunuri la concurența valorii acesteia.
Individualizarea pedepselor
1. Criterii generale de individualizare a pedepselor
Operația de adaptare a pedepsei în raport cu fiecare infracțiune și cu fiecare infractor, în
vederea realizării scopului de prevenție generală și specială, poartă denumirea de individualizare a
pedepsei.
- depinde de reușita procesului de îndreptare și recuperare a condamnatului - determinarea gradului de
răspundere penală a inculpaptului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa și modul de
executare a acesteia.
- dispozițiile privind individualizarea pedepselor sunt aplicabile și celorlalte sancțiuni de drept penal,
respectiv măsurilor educative și măsurilor de siguranță.
- dispozițiile se vor aplica și în cazul răspunderii persoanei juridice.
Forme de individualizare a pedepselor:
- individualizarea legală - de legiuitor în procesul elaborării legii penale:
a) stabilirea cadrului general al pedepselor;
b) stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune;
c) stabilirea cadrului și mijoacelor legale în care se va realiza individualizarea judiciară și administrativă.
- individualizarea judiciară - se realizează post delictum de către instanța judecătorească și constă în
adecvarea pedepsei la o anumit faptă concretă.
- individualizarea administrativă - se realizează în faza executării de către organele administrative de
executare.
Pentru a stabili mijloacele de individualizare, judecătorii sunt obligați să țină cont de mai multe
criterii prevăzute de lege.
- criterii generale - trebuie avute în vedere, fără excepție, la individualizarea oricărei pedepse
- crieterii speciale - trebuie avute în vedere doar în anumite cazuri prevăzute de lege.
Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi
cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
A Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii
- sunt acele stări, situații, întâmplări care influențează gravitatea concretă a infracțiunii într-o
măsură insuficientă pentru a putea determina stabilirea pedepsei sub minimul special sau deasupra
maximului special.
- noțiunea de împrejurări = locul și timpul săvârșirii faptei.
-locul = este important dacă infracțiunea a avut loc într-o încăpere sau dacă s-a comis în public
-timpul = în timpul zile sau în timpul nopții.
Modul de comitere - influențează gravitatea ei (procesul de premeditare; modul de procurare a
mijloacelor folosite, adaptarea lor, confecționarea lor, culegerea de informații despre victimă, despre
locuința acesteia.
Mijloacele folosite - pot oferi un tablou al gravității faptei și făptuitorului ( o faptă poate fi
săvârșită atât cu un băț, cât și cu o sabie, armă de foc, o cantitate de explozibil).
B Starea de pericol
= urmarea infracțiunii sub forma unei stări de pericol pentru valoarea socială care constituie obiect
de ocrotire penală. (siguranța circulației pe drumurile publice, pe calea ferată).
C Natura și gravitatea rezultatului produs
= în cazul majoritățții infracțiunilor se precizează atingerea ce se aduce uneia din valorile sociale, adică să
producă un rezultat care poate fi material sau nematerial.
- instanța trebuie să țină seamă de gravitatea rezultatului produs.
- în unele cazuri, pe lângă infracțiunea comisă mai are loc și producerea unor alte consecințe.
D Motivul săvârșirii infracțiunii
= inafară de vinovăție, există și alte elemente subiective care pot influența gravitatea concretă a faptei.
Vinovăția = ansamblul proceselor psihice care stau la baza relației dintre autor și fapta comisă.
Procese psihice = scopul , mobilul.
Mobilul - satisfacerea unor trebuințe personale de ordin materia sau spiritual sau a altor persoane decât
subiectul. ( mobilul ajută la stabilirea circumstanțelor atenunate sau agravante).
- pentru cunoașterea gravității faptei săvârșite, trebuie să se cerceteze toate elementele de fapt: modul în
care s-a realizat acțiunea sau inacțiunea (elementul material), împrejurările, natura obiectului juridic
specific, caracterul și importanța obiectului material sau nematerial, gravitatea urmărilor, raportul de
cauzalitate, forma și gradul de vinovăție, elementul subiectiv - mobilul + scopul.
E Natura și frecvența infracțiunilor
- se va cerceta dacă făptuitorul a mai săvârșit și alte infracțiuni (concurs, recidivă, pluralitate
intermediară) și la ce interval a săvârșit infracțiunea.
- antecedente penale = condamnările anterioare suferite de o persoană care pot atrage anumite consecințe
penale (starea de recidivă).
F Conduita după săvârșirea infracțiunii
- se va examina care a fost atitudinea infractorului după săvârșirea faptei - și-a recunoscut sau nu
vinovăția, s-a prezentat de bunăvoie sau a căutat să se sustragă de la urmărire, a manifestat regret sau a
adoptat o atitudine de indiferență, de sfidare, a încercat să ascundă fapta etc.
G Nivelul de educație
Nivelul de educație = studiile absolvite, operele științifice sau artistice etc.
- dacă are studii superioare prezintă o periculozitate mai mare decât cel cu studii medii.
Vârsta = persoanele care au o vârstă fragedă sunt mai influențabile față de cele aflate la vârsta
maturității.
Starea de sănătate = starea unui organism la care funcționarea tutoror organelor se face în mod normal și
regulat. Sănătatea poate fi alterată de boală sau alte cauze, cum sunt cele psihologice.
Starea de sănătate psihofizică = aptitudinea acestuia de a înțelege caracterul antisocial al faptei, de a
prevedea rezultatul vătămător sau periculos al acesteia și de a-și manifesta în mod liber voința în săvârșirea
infracțiunii.
- capacitatea de a răspunde penal;
- lipsa dicernământului înlătură caracterul peal al faptei și prin aceasta răspunderea penală și posibilitatea
aplicării vreunei pedepse.
Situația familiară și cea socială = mediul în care infractorul a crescut și a trăit, precum și relațiile sale pe
diverse planuri.

2. Circumstanțe agravante
Categoria cauzelor de atenuare cuprinde: stări de atenuare și circumstanțe atenuante; iar categoria
cauzelor de agravare cuprinde stări de agravare și circumstanțe agravante.
diferența dintre stări și circumstanțe = modul diferit în care acestea acționează asupra pedepsei.
- stările de agravare și atenuare acționează succesiv - fiecare producând efecte asupra pedepsei;
- circumstanțele - provoacă doar o singură atenuare sau gravare a pedepsei;
Stări de agravare = starea de recidivă, concursul de infracțiuni și infracțiunea continuată.
Stări de atenuare = tentativa și minoritatea făptuitorului.
Circumstanțele agravante pot fi definite ca fiind acele împrejurări prevăzute explicit de legea
penală, care influențează grvitatea faptei și periculozitatea infractorului prin sporirea gravității
acestei fapte.
- in funcție de intensitatea influenței pe care circumstanța agravantă o exercită, se impune stabilirea unei
pedepse mai severe.
- circumstanțele agravante au caracter general, putând fi aplicte în cazul oricăror infracțiuni
Constituie circumstanțe agravante:
a) săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvârșirea infracțiunii prin cruzimi sau spunerea victimei la tratamente degradante
acte de cruzime = producerea unor suferințe grele, prelungite victimei - procedee sălbatice, nemiloase și
nenecesare (expunerea la batjocoră, tunderea părului sau a sprâncenelor).
c) săvârșirea infracțiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane ori
bunuri - incendiul, exploziile, răspândirea de substanțe chimice vătămătoare, toxice ori radioactive,
infectarea surselord e apă sau rețelelor de apă.
d) săvârșirea infracțiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un
minor;
e) săvârșire infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate (poate
apărea atunci când este o vădită disporporție de forță între făptuitor și victimă), datorită vârstei (vârsta
foarte fragedă sau înaintată) , stării de necesitate, infirmității (temporare sau permanente) sau altor
cauze (administarea unor medicamente pot genera stări de somnolență).
f) săvârșirea infracțiunii în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau când a fost provocată în
vederea comiterii infracțiunii;
g) săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a profitat de situația prilejuită de o calamitate,
de starea de asediu sau de starea de urgență.
calamitate = starea de fapt prilejuită de un eveniment neașteptat sau inevitabil, păgubitoare fie peentru
întreaga colectivitate (cutremur, inundație, incendiu) sau pentru un număr de persoane (o catastrofă de cale
ferată, un naufragiu, prăbușirea unui avion).
stare de urgență = ansamblul de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică
aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale.
starea de asediu = ansamblul de măsuri excepționale de natură politică , militară, economică, socială și de
altă natură aplciabile pe întreg teritoriul țării ori în unele unități administrativ-teritoriale, care amenință
suveranitatea, independența, unitatea sau integritatea teritorială a statului.
h) săvârșirea infracțiunii pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă,religie, gen, orientare sexuală,
opinie, apartenență politică, convingeri, avere, vârstă, boală cronică necontagioasă, sau infecție
HIV/SIDA.
Efectele circumstanțelor agravante
= se poate aplica o pedeapsă specială până la maxim.
- majorarea limitelor se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor agravante reținute.

3. Circumstanțe atenunate
Circumstanțele atenuante = legale și judiciare.
Circumstanțe atenuante legale
a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare
din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau
printr-o altă acţiune ilicită gravă;
b) depăşirea limitelor legitimei apărări;
c) depăşirea limitelor stării de necesitate.
d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al
judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă
într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.
Provocarea = infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată
de o prvocare din partea persoanei vătămate.
Condiții:
a) să existe o faptă prevăzută de legea penală comisă cu vinovăție.
b) infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puterice tulburări sau emoții (încordare nervoasă,
mânie, indignare);
Dacă fapta a fost comisă după ce starea de tulburare și emoție a dispărut, făptuitorul va răspunde
fără să beneficieze de aceste circumstanțe atenunate.
Exemplu de infracțiunic are pot fi săvârșite sub stăpânirea unei puternice emoții sau tulburări
(intenționate sau praeterintenționate) = omorul, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, vătămarea
corporal, ultrajul.
c) starea de tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate. - se
urmărește stabilirea raportului de cauzalitate.
Dacă făptuitorul ripostează în timp ce actul provocator este în plină desfășurare, nu este provocare, în
acest caz riposta poate avea caaracterul unei legitime apărări.
- trebuie să existe un act provocator real, săvârșit de victimă.
- dacă făptuitorul ripostează datorită necunoașterii ori cunoașterii greșite a unor stări, situații, care i-au
alteraat capacitatea de a înțelege carcaterul faptei împotriva căreia ripostează - atunci va beneficia de
eroarea de fapt.
d) provocarea să fie produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau
prin altă acțiune ilicită gravă.
- atingerea gravă a demnității constituie de asemenea, o activitate care poate constiui un act de
provocare.
- demnitatea unei persoane poate fi lezată prin: insulte, calomnii menite să înjosească demniatea celui la
care se referă; sau violul, manifestări de rasisim, ultrajul etc.
- caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv și subiectiv, dar și sub
aspectul modului în car poziția provocatorului s-a reflectat în conștiința provocatului. (nu poate fi
considerat provocator actul săvâșit de un iresponsabil).
- între actul provocator și actul ripostă trebuie să existe o proporție, în sensul că reacția trebuie să fie
proporțională cu intensitatea tulburării sufletești sau emoției.
e) riposta infractorului la acțiunea provocatorie a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar
nu împotriva altei persoane.
Excepție: infractorul săvârșește fapta împotriva altei persoane, existând totuși provocare în sensul că a
acționat confundând-o cu provocatorul. (se va reține eroarea de fapt)
Depășirea limitelor legitimei apărări
= constituie o circumstanță atenunată legală, deoarece infractorul a comis infracțiunea pentru a
înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui
interes general și care a pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul general,
în condițiile în care comiterea faptei a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și
cu împrejurările în care s-a produs atacul;
- este vorba despre o apărare excesivă, disproporțională în raport cu gravitatea pericolului și cu
împrejurările în care s-a produs atacul, fără a fi justificată de starea de tulburare sau temere a celui
atacat.
Condiții:
a) fapta infractorului să fi fost săvârșită în stare de legitimă apărare;
b) fapta săvârșită în apărare să fi depășit limitele unei apărări legitime;
c) excesul de apărare să nu fi fost determinat de existența unei stări de tulburare sau temere a persoanei
care s-a aflat în apărare.
 Depășirea limitelor stării de necesitate
= există o depășire a limitelor stării de necesitate când infractorul săvârșește fapta pentru a salba
de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat în alt mod viața, integritatea corporală sau
sănătatea sa, ori altei persoane sau unui bun important al său sau a altei persoane sau în interes
general, dacă urmările faptei nu sunt sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă
pericolul nu este înlăturat.
Condiții:
a) fapta infractorului să fi fost săvârșită în stare de necesitate;
b) fapta săvârșită să fi cauzat urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce prin
neînlăturarea stării de pericol;
c) făptuitorul să-și fi dat seama de existența disproporției, în momentul comiterii faptei.

Prejudiciul material cauzat prin infracțiune să fi fost acoperit integral, în cursul urmăririi penale
sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această
circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.
Circumstanța anterioară nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni: contra persoanei, de furt
calificat, tâlhărie, piraterie, ultraj, ultraj judiciar, infracțiuni contra siguranței publice, contra persoanelor
decedate, contra securității naționale, infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război etc.
Condiții pentruexistența circumstanței:
a) cauza să se afle în faza urmăririi penale, în procedura camerei preliminare ori în cursul judecății, până la
primul termen de procedură legal îndeplinită;
b) suspectul sau inculpatul să fi acoperit integral prejudiciul material produs prin infracțiune;
c) suspectul sau inculpatul să nu fi beneficiat de această circumstanță atenuantu în ultimii 5 ani calculați de
la data comiterii faptei;
d) infracțiunea comisă să nu fie una dintre cele enumerate mai sus.
Circumstanța atenunate judiciare
= realități obiective, pe care instanța le poate constata, fără a fi totuși obligată să le rețină
caracterul atenuant.
Exemple de împrejurări care pot constitui circumstanțe atenuante:
- eforturile depuse de infractor pentru diminuarea sau înlăturarea consecințelor infracțiunii;
- împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea
infractorului - lipsa antecedentelor penale
Efectele circumstanțelor atenuante
- limitele speciale ale pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.
- reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face numai o singură dată.
- reducerea limitelor speciale este obligatorie în cazul circumstațelor atenuante legale sau facultative.

Minoritatea făptuitorului
1. Răspunderea penală a minorului
Efectele cauzelor de atentuare și agravare
- în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare și agravare sunt avute în
vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare
măsură educativă.
Pluralitatea de infracțiuni
- se va stabili o singură măsură educativă pentru toate faptele.
- în cazul în care făptuitoul a săvârșit o faptă în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea
comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se
stabilește o pedeapsă:
- dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
- dacă măsura educativă este privativă de libertate iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa
închisorii care se majorează cu o pătrime din durata măsurii educatve;
- dacă pedeapsa este detențiunea pe viață, atunci se execută acea pedeapsă;
- dacă măsura educativă este privativă de libertate iar pedeapsa este amenda, se execută măsura
educativă + majorare cu maxim 6 luni.
Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
- dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub
supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o
infracțiune în timpul minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură
educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează.
- dacă infracțiunea săvârșită în timpul minorității nu a fost descoperită înăuntrul termenului de
supraveghere, nu se va mai putea dispune anularea amânării pedepsei, a suspendării ori a libertății
condiționate. Se va aplica o măsură educativă chiar dacă făptuitoul a devenit major.
- nu se va mai dispune anularea amânării aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării
condiționate, dacă pentru infracțiunea comisă în timpul minorității și descoperită în termenul de
supraveghere s-a stabilit o măsură educativă neprivativă de libertate. - se va executa chiar dacă făptuitorul
a devenit major.
Prescripția răspunderii penale a minorilor
- termenele se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup
sau se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.
Prescripția executării măsurilor educative.
- măsurile educative neprivative de libertate se prescriu în termen de 2 ani de la data rămânerii definitive
a hotărârii prin care au fost luate;
- măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative
luate, dar nu mai puțin de 2 ani;
- termenele de prescripție se întrerup și se suspendă în condițiile prevăzute de lege pentru majori.
Efectele măsurilor educative
- măsurile educaative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.
Situația minorului devenit major
- când la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de libertate, infractorul
a împlinit vârsta de 18 ani, instanța poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.