Relativismul cultural

de Bugheanu Dănuț

Motto: „A ne vedea pe noi înşine aşa cum ne văd alţii poate fi revelator.
A-i vedea pe alţii ca având aceeaşi natură cu a noastră este o minimă decenţă.
Este, însă, o realizare mult mai dificilă să ne vedem pe noi înşine printre alţii,
ca un exemplu local al formelor pe care le-a luat acolo viaţa omenească,
un caz între alte cazuri, o lume între alte lumi, astfel încât să ne apară
deschiderea aceea a minţii fără de care obiectivitatea e doar auto-gratulare,
iar toleranţa e o amăgire. Dacă antropologia are o anumită menire în
această lume, atunci aceea e de a ne învăţa mereu acest adevăr fugar.”
(Clifford Geertz, Local Knowledge)

(Despre relativism în general)Relativismul este un concept cu multe semnificații. Din

perspectiva filozofică relativismul este acea atitudine intelectivă care declară că nicio percepție, nicio reprezentare, nicio
descriere lingvistică de realitate, nicio interpretare de descriere, nicio măsurătoare, de stare, nicio modelare fenomenală,
nicio evaluare de caracteristică structurală sau procesuală a realității, nu este unică și absolută, că există o infinitate de
sisteme referențiale care pot prelua și caracteriza într-un fel determinat realitatea sau individul.
Relativismul în concepție științifică afirmă că putem introduce nenumărate sisteme referențiale în care putem
măsura coordonatele, vitezele și alți parametrii de stare ai obiectelor și proceselor naturale, iar măsurătorile dau valori
diferite funcție de particularitatea sistemului referențial în care se fac măsurătorile.
Relativismul fizic mai afirmă că se pot stabili anume corelații între parametrii de stare măsurabili în diferite
sisteme, corelații funcționale care explicitează cantitativ felul în care se schimbă valorile parametrilor, când se trece de
la un sistem referențial la altul.
Relativismul raportat la persoana umană extinde relativismul fizic, introducând sisteme referențiale
individualizante, distinct primitoare și interpretante de mesaj, adică subiecți. Există atâtea perspective constructive,
descriptive și evaluante de realitate câți indivizi sunt, acționează și atribuie valori. Fiecare individ este un sistem
referențial activ, intelectiv și afectiv cu propriile coordonate ale implicării, realizării și valorizării faptelor.
Pentru referențialii umani, pentru subiecți, nu există o unică caracterizare modală, o unică descriere sau unică
interpretare de descriere la indiferent ce observație, acțiune sau situație, nu există o unică valoare atribuită la ceva.
Fiecare subiect, fiecare om tratat ca sistem operant și evaluant distinct, își construiește propria perspectivă
fenomenalizantă, explicantă cauzal, valorizantă și utilizantă a realității sau societății, necesar diferită de lumea și
valorile atribuite lumii, obiectelor și evenimentelor, ale restului subiecților.
Relativismul referențialului uman poate fi descris ca relativism cultural, ca multitudine de puncte de vedere
asupra realității și societății. De-a-lungul timpului oamenii au realizat și dezvoltat sisteme religioase, științifice,
tehnologice, politice și artistice diferite, fiecare cuprinzând având o anume caracteristică constructivă, utilizantă și
valorică distinctă.În orice interval istoric de timp societatea posedă o diversitate de nevoi și moduri de satisfacere, de
credințe, de teorii științifice sau filozofice, de sisteme morale, curente artistice și de metode creative în artă.
Fiecare ansamblu închegat și individualizant de acțiuni creative, de teorii asupra realității sau societății și moduri de
viață distincte, definește o macrocultură, un ansamblu unitar de criterii observante, interactive, intelective, metafizice,
etice și valorizante.Indivizii din interiorul fiecărei culturi au tendința să își considere propria cultură ca prioritară creativ,
etic și valoric, ca superioară celorlalte, ca o cultură exemplară, capabilă să dea lecții și să încerce să schimbe alte culturi.
Relativismul neagă legitimitatea acestui punct de vedere, anume că propria cultură este mai bună ca altele, iar
de aici convingerea că persoana ta este superioară altor persoane pentru că participă la o cultură ipotetic superioară.Din
diferențierea valorică absolută a culturilor decurge că membrii acelei culturi care a realizat mai multe descoperiri
științifice, tehnologice sau artistice, sunt posesorii unor adevăruri superioare, unor cunoștințe fenomenale și tehnice mai
evoluate, unor credințe mai complicate sau mai coerente, unor strategii culturale și opere de artă mai
rafinate.Consecințele diferențierii valorice absolute între culturi, din care rezultă și ipotetice diferențe valorice absolute
între subiecți, pot duce la conflicte majore și îndelungate între mari grupuri de indivizi, fiind bine cunoscute
numeroasele războaie sau confruntări locale permanente, care marchează traseul istoric al umanității și care se
prelungesc și în prezent, mai ales determinate de diferite credințe religioase și sisteme valorizante, uneori
antagonice.Apartenenții culturii științifice și tehnologice își supraevaluează propriile moduri de viață, obiceiuri,
posibilități de satisfacere a nevoilor, informații disponibile, credințe și valori, depreciindu-le pe ale semenilor de altă
credință sau altă caracteristică socio-culturală.

Apartenenții unor culturi mai puțin tehnologizate, dar cu o îndelungată istorie culturală disprețuiesc și ei pe
indivizii numitei 'societăți de consum', afirmând că modul de viață și valorile vechi, tradiționale sunt cele mai bune și
trebuiesc păstrate.
Relativismul referențialului uman și alternativelor personalității, încearcă să înlăture convingerile considerate
false, că ar exista valori absolute, realizări culturale superioare și inferioare, că ar exista variante de individ de calitate
bună sau rea, din care rezultă atitudini rasiste, conflictuale, depreciante ale creațiilor și valorilor celorlalți.
Relativismul cultural nu implică standarde nici pentru un individ şi nici pentru societatea căreia îi
aparţine. El cere ignorarea prejudecăţilor atunci când se abordează grupuri sau societăţi diferite de cea proprie.
Trebuie să se gândească serios înainte de a se aplica normele unei persoane, ale unui grup sau ale unei societăţi unui
alt grup sau unei alte persoane. Informarea asupra naturii diferenţelor culturale dintre societăţi, cauzele lor şi
consecinţele lor trebuie să preceadă raţionamentul şi acţiunea.
Chiar după o informare amănunţită, este destul de posibil ca observatorul străin să nu accepte unele aspecte ale altei
societăţi. Dacă el este implicat profesional în altă societate, el poate să dorească să introducă modificări. În perioada
colonială, adesea, străinii au exercitat o putere absolută în alte societăţi în care puteau impune regulile lor. În perioada
postcolonială, străinii care doresc să schimbe ceva în altă societate vor trebui să-şi negocieze intervenţiile. Din nou
negocierea are mai multe şanse de reuşită atunci când părţile implicate înţeleg motivele privind diferenţele între
punctele lor de vedere (G. Hofstede, 1996, p.32).
În ultimele decenii, promovarea diversităţii culturale a luat forma unei tendinţe aproape ideologice, cu toate
că ar trebui să aibă o natură mai mult axiologică, şi anume multiculturalismul: demersul de a descoperi, observa,
descrie, preţui, conserva şi respecta diversitatea culturală.
În zilele noastre, antropologia pare să fi jucat un rol de avangardă în dezbaterile privind relativismul (cultural) încă din
2000, aşa cum preciza C. Geertz în cartea sa, Available Light. El stabilea o listă de câteva contribuţii
generale ale antropologiei în istoria noastră culturală, toate acestea sub forma unor concluzii cu caracter empiric. În
acelaşi timp, el oferă astfel nişte replici ironice susţinerilor euro-centrice pe care el le reperează sub eticheta de
raţionalism sau neo-raţionalism. Lista cuprinde următoarele:
· ordinea politică este posibilă şi fără o putere centralizată;
· justiţia bazată pe principii este posibilă şi în absenţa regulilor înscrise în coduri;
· lumea nu se împarte doar în evlavioşi superstiţioşi;
· există sculpturi în jungle şi picturi în deşerturi;
· normele raţiunii nu au fost instituite în Grecia antică;
· evoluţia moralităţii nu s-a definitivat în Anglia.

Relativismul cultural în viziunea tradiţională De la bun început, precizez că intenţionez să mă refer la

relativismul cultural ca un principiu, recunoscând ştiinţelor sociale şi, mai ales, antropologiei prioritatea în a-l
transforma într-un aspect util al metodei de cercetare. Astfel, considerându-l nu ca teorie, ideologie, sau un anume
cumul de opinii, ci ca un principiu eficient în explorarea altor culturi, voi încerca să urmăresc consecinţele sale la nivel
pragmatic, în unele cazuri de aculturaţie; anume, în situaţia a două culturi care interacţionează şi se modifică reciproc
într-o anumită măsură, în funcţie de forţa lor de influenţă. Aşa cum Andrei Marga, în una din lucrările sale dedicate
acestei teme, prezintă diversele tipuri de relativism, înţelegem că relativismul cultural poate fi caracterizat sintetic în
două fraze: a) faptele culturale au un context de geneză şi, în consecinţă, o semnificaţie în raport cu contextul, care nu
este transferabilă; b) orice perspectivă asupra lumii este una dintre cele posibile, astfel încât nu este cu putinţă o
perspectivă mai presus de toate celelalte.2  Lect. univ. dr. – Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti. 1 Trad. n., C. M. 2
A. Marga, Relativism and Its Consequences. Relativismul şi consecinţele sale, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2007,
p. 93. 36 Vol. III, nr. 1/martie, 2011 În cartea sa introductivă, The Elements of Moral Philosophy, James Rachels arăta
ceea ce poate fi învăţat din relativismul cultural, care sunt cele două principale beneficii ale sale pentru viaţa şi gândirea
noastră etică, precum şi pentru societăţile şi culturile noastre. (Desigur, ambii autori se referă în lucrările lor, pe larg, şi
la inconsistenţele şi inconvenientele sale, însă intenţia mea aici este să mă concentrez asupra celor mai bune aspecte ale
sale, pentru ca apoi să arăt cum tocmai acestea sunt ineficiente în cazul unor probleme ale aculturaţiei.) - Primul
beneficiu al relativismului cultural: ne previne asupra pericolului de a presupune că toate preferinţele şi practicile
noastre sunt bazate pe nişte standarde raţionale, universale, trans-culturale, în timp ce multe dintre ele (dar nu toate) sunt
doar aspecte specifice societăţii noastre, sunt convenţii sociale. - Al doilea beneficiu al relativismului cultural: ne fereşte
de aroganţă sau de dogmatism şi ne menţine mintea deschisă, în măsura în care realizăm că unele dintre convingerile
noastre, dobândite prin creştere, ar putea fi rezultatul prejudecăţilor din societatea şi cultura noastră, sau doar nişte
percepţii condiţionate cultural. După sublinierea scăderilor de natură logică ale argumentelor relativismului, apoi a
consecinţelor de a-l lua ca atare, precum şi a presupuselor valori comune tuturor culturilor, Rachels conchide prin a
arăta de ce relativismul a reprezentat un subiect atât de influent în dezbaterile filosofice: „Putem înţelege atracţia
relativismului cultural, chiar dacă teoria are serioase neajunsuri. E o teorie atrăgătoare pentru că e bazată pe o viziune
autentică – aceea că multe din practicile şi atitudinile pe care noi le considerăm atât de naturale sunt, în realitate, doar
nişte produse culturale. [...] Însă putem accepta aceste puncte de vedere fără a accepta întreaga teorie.”1

După Robert D. Edgerton , conceptul de relativism cultural este unul dintre principiile cele mai
„venerabile” şi mai valoroase. Conform acestui principiu, în cercetarea antropologică nu există un standard universal
valid prin intermediul căruia să poată fi analizate credinţele tradiţionale sau practicile altor culturi; acestea pot fi
evaluate numai în contextul în care apar şi se manifestă. Această axiomă, totuşi, nu îşi are originea în antropologie,
chiar dacă a fost promovată de un antropolog de talia lui Franz Boas. Se poate afirma că variante de relativism cultural
putem întîlni chiar şi la Rousseau, Montaigne, Hume sau Herodot. Prima formulare a principiului a aparţinut
sociologului american William Graham Sumner, în 1906. Apoi, în anii ’20 şi ’30 ai secolului trecut, relativismul a căpătat
importanţă fundamentală datorită eforturilor întreprinse de Ruth Benedict, Margaret Mead şi Melville Herskovits,
dominînd discursul antropologilor pînă prin anii ’50, cînd a survenit o modificare de perspectivă şi relativismul cultural
a fost supus reevaluării (Alfred Kroeber, Ralph Linton, Robert Redfield, Eliseo Vivas, Clyde Klukhohn). Adversarii
relativismului susţineau că relativismul este un „nonsens sentimental” şi că societăţile primitive vor renunţa la
practicile tradiţionale atunci cînd guvernările coloniale îşi vor demonstra superioritatea (George Peter Murdock) . De
asemenea, demnă de reţinut este deplasarea accentului dinspre un relativism „etic”, „evaluativ”, aplecat asupra
diferenţelor culturale, înspre o antropologie „aplicată”, preocupată de similitudini culturale şi valori universale . În
pofida disputelor pe marginea validităţii relativismului cultural, se poate decela un consens în ceea ce priveşte refuzul
ideii că societăţile civilizate sînt superioare etic celor primitive, antropologii insistînd chiar asupra faptului că termenii
„civilizat” şi „primitiv” nu sunt deloc adecvaţi.

Relativism cultural: tot adevărul este Locale

Relativismul cultural este de părere că sistemele morale sau etice, care variază de la cultura la cultura, sunt toate la fel
de valabile si nici un sistem nu este cu adevărat "mai bine" decât oricare alta. Aceasta se bazează pe ideea că nu există
nici un standard suprem de bun sau rău, astfel ca fiecare judecata despre bine şi rău este un produs al societăţii. Prin
urmare, orice aviz cu privire la moralitate sau etică este supusă perspectiva culturală a fiecărei persoane. În cele din
urmă, acest lucru înseamnă că nici un sistem moral sau etic pot fi considerate "cele mai bune," sau "cel mai rău," şi nici
o poziţie special morale sau etice poate fi considerat "drept" sau "greşit".

relativism cultural este o poziţie pe scară largă a avut loc în lumea modernă. Cuvinte ca "pluralismul", "toleranţă" şi
"acceptare" au luat pe noi semnificaţii, ca limitele de "cultură" s-au extins. Modului vag în care societatea modernă
defineşte aceste idei a făcut posibilă pentru aproape nimic pentru a fi justificată pe motive de umbrelă de "relativism",
"relativism". Include o gamă destul de largă de idei, toate de care introduc instabilitate şi incertitudine în zone care au
fost anterior considerate rezolvate.
 Intensificarea la marginea unei stanci vă oferă o perspectivă bună a terenului de mai jos. Având un pas prea departe, ca
relativism cultural nu, este pur şi simplu un dezastru.

Evident, perspectiva este important pentru înţelegerea noastră de istorie, psihologie, şi politică. perspectivă culturală ne
poate ajuta să înţelegem de ce anumite acţiuni sunt considerate corecte sau greşite de către o anumită cultură. De
exemplu, o societate vechi ar putea fi luate în considerare vopselele de păr cuiva verde să fie o infracţiune pedepsită.
Cele mai multe societăţile moderne ar găsi ciudat că, dacă nu opresive. Cu toate acestea, perspectiva bun cultural-ar
putea să ne spuneţi mai multe. Dacă am fost să aflu că părul verde a fost un semn de o prostituată, ne-ar înţelege că nu a
fost culoarea parului în sine, dar prostituţia, care a fost considerat cu adevărat "greşit".

Cu toate acestea, problema cu mutarea din punct de vedere cultural la relativism cultural este eroziunea de motivul
pentru care o cauzează. Mai degrabă decât pur şi simplu spune, "avem nevoie să înţelegem moralei de alte culturi", se
spune, "nu putem judeca morala de alte culturi," indiferent de motivele pentru acţiunile lor. Nu mai există nici o
perspectivă, şi devine literalmente imposibil să susţină că ceva o cultură nu este bine sau rău. Holding a relativismului
cultural strict, nu este posibil să spunem că sacrificiul uman este "greşită", sau că respectul pentru persoanele în vârstă
este, după toate "dreapta"., Acestea sunt produse ale culturii. Acest lucru ia orice vorbire de drept moralitate peste
stâncă, şi în gebreasca sens.

Relativism cultural: absolut imposibil

Contradicţie de relativism cultural devine imediat evident. O societate care îmbrăţişează ideea că nu există nici un
ultim "drept" sau "greşit" pierde capacitatea de a face orice judecăţi, la toate. Modul în care relativism, inclusiv
relativism cultural, a pătruns în societatea modernă este demonstrată în moduri bizare în care vom încerca să se ocupe
cu această contradicţie. "Toleranta" a suferit o mutaţie a implica sprijin necondiţionat şi de comun acord pentru toate
avizele sau un stil de viaţă. Cu toate acestea, cei care aleg sa fie "intolerant" nu trebuie să fie susţinute sau convenite
cu. Toleranţă, prin urmare, devine un "final bun" în sine, care este în contradicţie cu ideea de întreaga relativism. În
acelaşi mod, crime atroce, cum ar fi violul şi uciderea unei hotărâri cererea moral - dar stricte de relativism cultural nu
se poate spune că astfel de lucruri sunt întotdeauna greşit.

Relativism în pauze general în jos atunci când a examinat dintr-o perspectivă pur logică. Premisa de bază este că
"adevărul este relativ." Dacă fiecare declaraţie adevărul este valabilă, atunci afirmaţia "sunt unele adevăruri absolute"
trebuie să fie valid. Afirmaţia "nu există adevăruri absolute" este corect, în conformitate cu relativismul - dar este un
adevăr absolut în sine. Acestea contrazic conceptul de relativism, în sensul că relativismul este absolut auto-
contradictoriu şi imposibil.

Relativism cultural: mărunţire Away

În practică, relativism cultural nu poate depăşi limitele de logica, nici nu poate suprascrie simţ al moralităţii inerente
omenirii. Noi ştiu instinctiv că unele lucruri sunt greşite, relativişti astfel cultural încerca să tweak filozofia lor pentru a
se potrivi care au nevoie. Declararea anumite acţiuni "cea mai mare parte" greşit, sau "cea mai mare parte" dreapta este
nimic mai mult decât a face regulilor cu o merge. Spunând că unele morala sunt "mai bine", chiar dacă acestea nu sunt
"cele mai bune," implică încă unele standard final că fiind folosit pentru a face această hotărâre. Cum stii care nor este
mai mare, dacă nu ştiu în ce fel "up" este? Pentru a stat ferm că nimic, la toate este întotdeauna greşit este de a respinge
relativism în sine. În final, cei care insistă asupra agăţându-se de relativism cultural Trebuie să abandonăm logica,
deoarece nu există loc pentru ambele. Este literalmente imposibil pentru o persoană raţional să creadă că nu există
absolute morale, sau cel puţin să trăiască credinţa că, în orice mod semnificativ.

Deoarece această filozofie este lipsită de sens, trebuie să existe unele absolute fundamentale de drept şi greşit,
indiferent de opiniile de orice societate dat. Deoarece există dezacorduri între diferite culturi, nu putem presupune că
aceste adevăruri sunt dezvoltate de către un grup special de oameni. De fapt, singurul loc logică pentru aceste concepte
să provină de la universal este ceva mai mult, sau cel puţin mai fundamental, decât cultura.