ALEXANDRU

IOAN CUZA
de Laura Bugheanu
 Alexandru Ioan Cuza este unul dintre cei mai importanți
domnitori români, desăvârșind unirea Țării Românești și a
Moldovei și punând bazele României moderne prin reformele
profunde puse în aplicare de acesta.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut în Bârlad, la 20 martie 1820,
tatăl său fiind boierul Ioan Cuza. Mama lui, Soltana, provenea dintr-
o familie fanariotă.
Cuza a făcut școala în străinătate și la întoarcere avansează
până la gradul de colonel în armata moldovenească.
REVOLUȚIA DIN 1848 DIN
MOLDOVA
 În timpul "Primăverii Popoarelor", Cuza s-a implicat
activ în mișcarea revoluționară moldovenească. A fost alături
de Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo și
Costache Negri când a fost redactat, în august 1848,
programul "Dorințele partidei naționale din Moldova", în
Cernăuți.
Se cerea, în afară de împroprietărirea țăranilor și crearea
unui sistem de învățământ obligatoriu, unirea între Moldova
și Țara Românească. Pentru rolul pe care l-a avut a fost
arestat și dus la Viena, însă a fost eliberat.
ÎNTOARCEREA
 După revenirea în Moldova, sub domnia lui
Grigore Ghica, ocupă postul de ministru de Război.
Acesta continuă să susțină cauza unirii celor două țări
românești.
Șansa îndeplinirii acestui obiectiv a venit după
sfârșitul războiului Crimeei, la Congresul de Pace de
la Paris din 1856 când Marile Puteri doreau crearea
unui stat-tampon între Imperiul Tarist și Otoman,
pentru a stabiliza zona. În acest sens, sunt organizate
divanurile ad-hoc, cu rol consultativ, în Moldova și
Valahia, prin care majoritatea populației a cerut unirea
celor două țări.
UNIREA DIN 1859
 Marile Puteri au hotărât că unirea să fie,
totuși, una superficială permițând existența
doar a unor instituții în comun. Profitând de
greșeala textului care stipula condițiile de
alegere a domnitorului, Alexandru Ioan
Cuza, din partea Partidei Nationale, își
depune candidatura în ambele țări.
Pe 5 ianuarie este ales domnul
Moldovei și pe 24 ianuarie al Țării
Românești. Puse în fața faptului împlinit,
Marile Puteri acceptă alegerea lui Alexandru
Ioan Cuza.
DOMNIA
 S-a creat armata națională prin contopirea forțelor militare ale
celor două principate și Statul Major General al acesteia este înființat
în 1859. Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, numită în
cinstea domnitorului, a fost terminată în 1860 și este prima instituție
de învățământ superior din țară. În ciuda acestor reușite, Cuza a
întâmpinat o rezistență acerbă din partea boierilor, burgheziei, dar și
din partea Bisericii în aplicarea altor măsuri mult mai vitale.
În afara acestui lucru, trebuia să jongleze între cele două
capitale, Iași și București, și, desigur, între cele doua parlamente și
guverne. În cele din urma, reușește să fixeze capitala la București în
1862, dar și să creeze un singur parlament și un singur guvern.
Alexandru Ioan Cuza l-a avut alături pe Mihail Kogălniceanu,
care, în funcția de prim-ministru între 1863 și 1865, i-a permis
domnitorului să pună în aplicare reformele foarte necesare.
 În 1863, are loc secularizarea averilor mânăstirești. Aproximativ un sfert din întreaga
suprafață a țării aparținea Bisericii și a fost confiscată de domnitor, pentru a servi reformei
agrare din 1864. Prin aceasta din urmă au fost împroprietărite 400.000 de familii și s-au
desființat cu totul orânduirile feudale. Tot în 1864 a fost terminată Universitatea din
București, a doua din țară.
Se pun bazele unui cod civil și a Codului Penal, se instituie învățământul obligatoriu
de patru clase și încep să se aplice impozite pentru infrastructură.
Reformele lui Alexandru Ioan Cuza au schimbat din temelii societatea românească,
domnitorul dorind o apropiere cât mai rapidă de nivelul de dezvoltare al țărilor occidentale,
însă, împotriva domniei lui Cuza încep să se coalizeze liberalii radicali și conservatorii, ce
erau nemulțumiți de acțiunile domnului român.
În 1866, "monstruoasa coaliție", cum a fost denumită, formată în special din marii
latifundiari și oameni de afaceri, având și sprijinul unei părți a armatei, îl obliga pe Cuza să
abdice pe 23 februarie. Acesta părăsește Bucureștiul două zile mai târziu, în locul său
venind o locotenentă domnească formată din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul
Nicolae Haralambie.
ULTIMII ANI
 Alexandru Ioan Cuza și-a trăit restul vieții în exil în
diverse orașe europene. Permanent i s-a arătat că este
sprijinit din țară, existând petiții care cereau revenirea lui și
el însuși primește audiențe ale studenților români. Printre
aceștia s-a aflat, la un moment dat, și Mihai Eminescu. Mai
mult, Cuza este ales deputat, în lipsă, în Mehedinti și Turnu
Severin, dar el nu a putut accepta această funcție. Încă din
1867 îi scrisese lui Carol I pentru a reveni în țară, dar acesta
îl refuzase categoric.
 Alexandru Ioan Cuza a murit pe 3 mai în 1873 din cauza
unui anevrism în hotelul Europa din orașul german Heidelberg,
cu doar câțiva ani înainte ca România să își câștige
independența. Când trupul său a fost adus în țară cu trenul, mii
de oameni au așteptat în dreptul liniei ferate pentru a-și prezenta
pentru ultima oară recunoștința pentru faptele sale.
A fost înmormântat la Ruginoasa, unde Mihail
Kogălniceanu l-a elogiat pe Cuza, în lacrimile mulțimii. În
prezent, ramășițele domnitorului se află la Biserica Trei Ierarhi
din Iași, fiind mutate aici după al Doilea Razboi Mondial.