UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific,
Prof. dr. Petronel ZAHARIUC
Absolvent,

IAŞI
2012
 UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE ISTORIE

LUCRARE DE LICENŢĂ
MÂNĂSTIREA GALATA

Coordonator ştiinţific,
Prof. dr. Petronel ZAHARIUC
Absolvent,

IAŞI
2012
Cuprins:

Introducere................................................................................................................ 4
Capitolul I ................................................................................................................. 7
A.Contextul istoric în care a domnit Petru Şchiopul, ctitorul Mânăstirii
Galata ............................................................................................................ 7
1.Situaţia economică şi politică a Moldovei ...................................... 7
2.Personalitatea ctitorului Mânăstirii Galata................................. 10
B. Biserica “Înălţarea Domnului” ........................................................... 14
1.Istoric ............................................................................................... 14
2. Aşezare geografică ........................................................................ 17
3. Arhitectura bisericii ...................................................................... 19
a. Evoluţia arhitecturii bisericeşti din Moldova până la zidirea
Mânăstirii Galata.......................................................................... 19
b. Cristalizarea sintezei arhitecturale româneşti prin influienţele
arhitecturii din Muntenia ............................................................. 23
4. Iconografia ...................................................................................... 32
5. Odoare şi obiecte de cult ale Mânăstirii Galata .......................... 37
Capitolul II .............................................................................................................. 41
A.Anexe ....................................................................................................... 41
1.Casa domnească din incinta Mânăstirii Galata ........................... 41
2.Turnul clopotniţă cu zidul de incintă ............................................ 44
B. Mânăstirea Galata - reşedinţă domnească .......................................... 46
Capitolul III ............................................................................................................ 48
A. Mânăstirea Galata în conştiinţa vremii .............................................. 48
1. Relatări ale unor călători străini despre Mânăstirea Galata si
ctitorul ei ............................................................................................. 48
2.Egumeni, călugări şi preoţi care au slujit de-a lungul timpului la
Mânăstirea Galata ............................................................................. 50
B. Restaurarea mânăstirii ......................................................................... 52
Concluzii ...................................................................................................... 58
Bibliografie .................................................................................................. 62
 Introducere

Vizitând de mai
multe ori acest lăcaş de cult,
am rămas impresionat de
arhitectura interioară, de
aspectul exterior, fapt care m-
a determinat să cunosc
îndeaproape istoria acestei
mânăstiri şi a contextului
istoric în care a fost
construită.
Decizia mea se bazează şi pe aceea, că istoricii s-au aplecat mai puţin
asupra acestei etape din istoria poporului nostru, domnia lui Petru Şchiopul,
guvernarea căruia părea neînsemnată.
Într-un veac de pasiuni vulcanice, de viţii răspicate, în acest veac al XVI-
lea, aşa plin de viaţă şi de culoare, această figura palidă, fără relief nu e la locul ei.1
Venirea lui la tronul Moldovei a însemnat un moment fară precedent în
istoria noastră, prin faptul că, pentru întâia oară un reprezentant din familia
domnitoare a Basarabilor din Ţara Românească ajunge domn in Moldova.
Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie, a avut însă multa omenie şi
bunătate, o aleasă concepţie morală, calităţi pe care - de la înalta poziţie pe care o
ocupa în stat - le-a răsfrânt, ori s-a străduit să le răsfrangă asupra întregii ţări.2
Observând însă că biserica mânăstirii Sf. Sava care, faţă de ceea ce a fost,
astăzi e de nerecunoscut, despre Galata putem afirma că este monumentul

1
Nicolae Iorga, O familie domnească în exil, în Evocări istorice, Bucureşti, 1983, (culegere îngrijită de Ion Rotaru),
p. 92.
2
Gheorghe David, Petru Şchiopul, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 8.
4
bisericesc după care putem cunoaşte caracterele şi evoluţia arhitecturii
moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea.3
Cele două Ţări Române au fost conduse de doi fraţi făcând parte din
aceeaşi familie domnitoare: Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petre
Şchiopul în Moldova, realizându-se astfel o uniune dinastică.
Lui Petru Şchiopul îi datorăm folosirea pentru prima dată a limbii române
în cancelarie, lăsându-ne multe documente în acest sens.
Conştiinţa latinităţii limbii noastre a determinat încercări, timide, de
adoptare a alfabetului latin atât de necesar în ridicarea culturală şi consolidarea
sentimentului naţional.
Aşezată pe unul din dealurile care încojoară Iaşul, biserica ofera o
imagine impunătoare şi pitorească, care se integrează armonios în complexul
arhitectural al oraşului Iaşi.
Noutatea pe care o arată în concepţia adoptată la această mânăstire,
reflectă evidentele trăsături ale domnitorului, privind intelegerea culturii şi a artei, a
rolului pe care trebuie să-l îndeplinească în arhitectură.
Această ctitorie reprezintă un moment de cotitură în arhitectura
bisericească, fiind prima operă de sinteză, ca rezultat al relaţiilor politice şi
culturale între cele două Ţări Române, contribuind astfel şi prin artă la cristalizarea
conştiinţei naţionale a poporului român.
La baza noii orientări a meşterilor care au lucrat la începutul acestei
epoci au stat pe de o parte elementele împrumutate din experienţa arhitecturii din
Ţara Românească, iar pe de altă parte unele forme decorative cu totul noi de
provenienţă orientală sau de origine occindentală.
Departe de a constitui o ruptură cu dezvoltarea anterioară a arhitecturii,
biserica Mânăstirii Galata preia din arhitectura moldovenească anterioară, tocmai
acele elemente de plastică monumentală care s-au născut în cadrul procesului de
3
Nicolae Grigoraş, Mânăstirea Galata, Tipigrafia “Liga Culturală” Str. Lăpuşneanu 37, Iaşi, 1943, p.9.
5
interacţiune dintre arhitectura de lemn şi cea de zid. Totodată sunt continuate
tradiţiile decorative ale goticului transilvănean împletit cu Renaşterea, tradiţii
împământenite în Moldova.
Dacă în acea perioadă realizările în domeniul arhitecturii edificiilor civile
au fost modeste, arhitectura edificiilor religioase este aceea care dă principalele
repere ale dezvoltării arhitecturii medievale.
La aceasta a contribuit, fara îndoială şi rolul important pe care îl juca
biserica în rândul instituţiilor statului medieval, care a făcut, ca o parte însemnată a
fondurilor destinate contrucţiilor monumentale să fie dirijată către construirea şi
restaurarea de edificii religioase. Spre finele secolului al XVI-lea arhitectura din
Moldova a atins limita unei evoluţii unitare realizată pe baza experienţei acumulate
de meşterii locali ai vremii lui Ştefan cel Mare.
Dorinţa domnitorului Petru Şchiopul de a-şi consolida poziţia, de a lăsa o
urmă demnă de predecesorii săi Muşatini, se materializează prin cel mai evident
simbol al personalităţii sale, biserica Galata, prin care se împlineşte astfel una din
primele faze ce duce in mod direct la sinteza culturala, artistică şi arhtecturală,
proprie poporului român.
Dintre toate construcţiile bisericeşti ale lui Petru Vodă Şchiopul,
Mânăstirea Galata este cea mai măreaţă şi impunătoare construcţie din timpul
domniei lui. Această mânăstire, faţă de celelalte ctitorii ale blăndului domn este cea
mai bine păstrată, adică mai aproape de forma ei originală.4
Monumentul pune în evidenţă pentru prima dată trăsăturile caracteristice
ale acestei noi orientări a arhitecturii locale. Biserica aşa cum o avem astăzi
prezintă caractere speciale ne mai întâlnite până la dânsa la nici una din bisericile
zidite în Moldova.5

4
Ibidem p. 9.
5
Ibidem.
6
 Capitolul I
A.Contextul istoric în care a domnit Petru Şchiopul, ctitorul
Mânăstirii Galata
1.Situaţia economică şi politică a Moldovei

În istoria Ţărilor Române, secolul al XVI-lea se caracterizează prin

accentuarea dominaţiei otomane. Haraciul plătit Porţii sporeşte necontenit, precum
şi celelalte obligaţii, inclusiv daruri de tot felul faţă de demnitarii de la
Constantinopol.
Prevederile stabilite prin acele acte speciale, numite Capitulaţii, care
asigurau autonomia Ţărilor Române şi chiar angajamentul Porţii de a le apăra
împotriva atacurilor străine, în schimbul plăţii unui tribut, numai erau respectate.
Domnii încep să fie numiti direct de către Poartă, iar prestigiul domnilor
prin care ţara işi menţinea deplina autonomie scade, otomanii încercând să
modifice acest echilibru prin transformarea Principatelor Române în paşalâcuri.
Accentuarea dominaţiei turceşti se manifestă şi în pierderi teritoriale suferite de
Moldova.6
Bugeacul este anexat în întregime de turci, iar Tighina devine raia
turcească. Dreptul de a bate monedă proprie este treptat suprimat, comerţul exterior
este orientat spre piaţa otomană. În relaţiile externe voievozii trebuind să urmeze
adesea poruncile primite de la Constantinopol.
În decursul secolelor scurse de la întemeierea celor doua Ţări Române,
Moldova şi Ţara Românească, au existat între ele diferite forme de colaborare, de la
tratate comerciale şi alianţe militare cu caracter defensiv, la legături matrimoniale
şi alte forme de înrudire. Nu au lipsit nici tentativele de a influienţa direct politica

6
Pr. I. Cârciuleanu, Mânăstirea Galata, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1991, p.16.
7
unuia dintre principate prin impunerea pe tron a unui voievod devotat protectorului
său.
În secolul al XVI-lea legăturile de rudenie prin căsătorie între cele două
familii dinastice au devenit aproape un obicei. Există însă un obstacol ce împiedică
realizarea unui pas înainte pe calea înfăptuirii unităţii românilor.
Era vorba de principiul dinastic deosebit de puternic atît în Moldova cît şi
în Ţara Românească, care potrivit tradiţiei, pe tronul lor puteau fi aleşi fii legitimi
sau nelegitimi ai unui voievod, fraţi buni sau vitregi ai acestuia îndeplinind doar
două condiţii: integritatea fizică şi dovada descendenţei domneşti, asigurarea că
erau „os sau mădular domnesc”.
La mijlocul secolului al XVI-lea acest principiu începe să se clatine,
Despot Vodă mânat de ambiţiile sale susţinute oarecum şi de curţile europene se
voia domn muntean, aşa cum ajunsese şi pe tronul moldovenesc.
După sfârşitul tragic a lui Ion Vodă, 14 iunie 1475, Poarta otomană a
căutat să-i găsească un urmaş supus, care să-i respecte suzeranitatea.
Turcii deaca ş-au dostoit inimile sale şi omorâră pre Ion Vodă, dederă
domnîia lui Pătru Vodă, pre cariile l-au poreclit Şchiopul şi ei s-au întorsu înapoi.7
În aceste împrejurări politice urmează la tronul Moldovei Petru Şchiopul,
fiul lui Mircea Pribeagul şi al soţiei acestuia Despina.
Instalarea noului domn s’a făcut intr-o ţară în care se vedeau urmele
focului şi jafului si, în care se auzeau suspinele mulţimii jefuite şi prădate.8
El nu era şchiop, ci avea numai un beteşug, care-l împiedica să meargă
călare, şi totuşi el a rămas sub numele acesta de „Petru Şchiopul”.9
Avea ca fraţi pe Alexandru al II-lea ajuns domn al Ţării Romîneşti în
1568 şi cu ajutorul căruia Petru a ocupat tronul Moldovei în 1574, pe Miloş, o
personalitate apropiată de Patriarhul Constantinopolului.
7
Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti 1978, p. 163.
8
Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 4.
9
Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin Călători, Editura Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 147.
8
 A urcat pe tronul Moldovei la vârsta de 40 de ani, ca şi fratele său
Alexandru pe tronul Ţării Româneşti. Ei au trăit departe de ţară pînă la această
vârstă, în Imperiul otoman.
Petru Şchiopul a stat în închisoare la Constantinopol zece ani, între
sfârşitul lui 1557 si 1568, ca, de altfel, şi fraţii săi, desigur, pentru a nu deranja
domniile lui Mircea Ciobanul şi a fiului său Petru cel Tânăr, din alta ramură a
urmaşilor lui Basarab I10.
De cel mai mare folos le-a fost însă celor doi fraţi prietenia cu Mihail
Cantacuzino, supranumit Şeitanoglu (fiul diavolului) pentru iscusinţa cu care trăgea
sforile diplomatice la Poartă, şi datorită relaţiilor sale pe lângă marele vizir
Mehmed Sokoli.11
Petru Şchiopul s-a căsătorit înainte de a ajunge domn cu Maria Amirali,
iar fratele său Alexandru cu Ecaterina Salvareesse. Ei şi-au asigurat avuţia
necesară, sprijinul neguţătorilor genovezi din Pera şi a unor familii greceşti
influiente la Poartă, având astfel posibilitatea procurării sumelor necesare
dobândirii tronurilor.
Petru Şchiopul a avut un fiu din prima căsătorie cu Maria Amiralli, care
se numea Vlad, mort la vârsta fragedă, pe domniţele Maria şi Despina moartă de
mică. Li se mai născuse încă un fiu Ştefan în 1584 care la numai 5 ani este numit
ca asociat la domnie.
El spera că înscăunarea sa va decurge paşnic fără luptă, lucru care nu s-a
întâmplat. Oştile venite să-l instaleze au fost înfrânte de Ion Vodă la Jilişte, însă a
doua ofensivă otomană la care participau tătarii şi muntenii fratelui său Alexandru
al II-lea înfrange rezistenţa eroică a moldovenilor.
Întreaga domnie a lui Petru Vodă s-a desfaşurat în spiritul respectării
suzeranităţii otomane, explicată într-un fel şi de faptul că familia domnului trăise
10
Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc, Documunte privitoare la istoria oraşului Iaşi, Vol I, Acte Interne (1408-1660),
Editura “Dosoftei”, Iaşi, 1999, p. 708.
11
Gheorghe David, Petru Şchiopul, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 28.
9
multă vreme la Constantinopol şi cunoştea îndeaproape puterea din acel moment al
otomanilor. Venirea lui la tronul Moldovei a însemnat un moment fără precedent în
istoria noastră prin faptul că, pentru întîia oara un reprezentant din familia
domnitoare a Basarabilor ajunge domn in Moldova.
Acest eveniment a fost favorizat şi de faptul că familia domnitoare a
muşatinilor traversa o perioadă de decădere care îi va determina şi ieşirea de pe
marea scenă a istoriei.
Cu Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu se încheie dinastia seculară a
muşatinilor.
Cele doua Ţări Române fiind cîrmuite de doi fraţi făcând parte din
aceeaşi familie domnitoare: Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petru
Şchiopul în Moldova, realizîndu-se şi o uniune dinastică. A avut două domnii în
Moldova – prima între anii 1574-1579 şi a doua între anii 1582-1591.

2.Personalitatea ctitorului Mânăstirii Galata

Şi-a început domnia în condiţii grele,

ţara fiind ruinată în urma jafurilor pe care le-au
făcut oştile tătărăşti şi turceşti, foametea era
prezentă peste tot, atât în palate cât şi în bordee.
La 24 iulie 1574, o însemnare cu slove
de aur pe peretele de sud al naosului bisericii
Sfântul Gheorghe din Suceava arată data la care
s+a desfăşurat, chiar în acel loc ceremonia ungerii
şiSursa:http://istoriculzilei.blogspot.com/
încoronării lui Petru Şchiopul.12
2010_07_01_archive.html

12
Caproşu şi Petronel Zahariuc, op. cit., p. 710.
10
 Domnindu Pătru Vodă ţara Moldovei, mare secită s-au tâmplatu în ţară,
de au secat toate izvoarăle, văile, bălţile şi unde mai nainte prindea peşte, acolo ara
şi piatră prin multe locuri au căzut, copacii au secat de secită, dobitoacile, n-au
fostu avându ce paşte vara, ci le-au fostu dărâmând frunza.13
Pe lângă tribut şi plocoane pe care domnitorul le avea de plătit, se mai
adăuga şi dorinţa de înavuţire proprie, toate având urmări grele asupra populaţiei.
Cei ce voiau să ajungă domni trebuiau să recurgă la anturajul sultanului,
la intrigile femeilor din harem şi a funcţionarilor superiori cari nu erau
binevoitori decât dacă li se făceau plocoane dese care constau din mari sume de
bani.14
Totodată, acţiona şi nevoia de afirmare a personalităţii sale, dorinţa de
inobilare a etapei pe care o reprezenta domnia sa, prin înscrierea în strălucitul şir al
Muşatinilor marcate de însemnate ctitorii, unde se evidenţiază Mânăstirea Galata.
Era instruit, familiarizat cu monumentele şi cultura bizantină, având
relaţii cu societatea aleasă, greacă şi otomană, soţia sa era descendenta unei familii
cu mare influienţă în cercurile înalte din Constantinopol.
Bun gospodar, Petru Vodă a reuşit să redreseze starea economică precară,
fiind sprijinit mai ales de boerime, iertându-i şi pe cei care au fost apropiaţi lui Ion
Vodă.
A fost salvat însă de sprijinul neprecupeţit al boerimii captată de
bunătatea lui şi de marile avantajii materiale pe care i le-a acordat.15
Nici în a doua domnie el nu a debutat cu mai mult noroc, din cauza unei
mari secete din anul 1585, situaţie care se agravaseră in 1588 prin ravagiile făcute
de o ciumă îngrozitoare, care a secerat mii de vieţi omeneşti. Domnul însuşi şi-a
aşezat curtea în corturi în afara reşedinţei domneşti.16

13
Grigore Ureche, op. cit. 174.
14
Nicolae Grigoraş, Mânăstirea Galata., p. 3.
15
Ibidem, p. 5.
16
Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 18.
11
 Trebuiau recuperate sumele enorme cu care fusese “cumpărat” scaunul
domnesc de la Poartă. În pofida acestor dificultăţi interne şi externe, politica
chibzuită a domnului a asigurat Moldovei o oarecare stabilitate.
Politica economică a domnului, bine condusă de postelnicul de origine
italiană Bartolomeo Brutti, a făcut ca atenţia cercurilor de afaceri engleze să se
îndrepte spre Moldova, care prin poziţia ei geografică oferea comercianţilor o piaţă
avantajoasă şi posibilităţi de tranzit pentru mărfurile destinate Poloniei şi ţărilor
germane.
Printr-o politică prudentă şi abilă, el s-a străduit să conserve pacea
contribuind şi la menţinerea stabilităţii relaţiilor polono-otomane. Dupa ce a reuşit
să stabilizeze viaţa internă şi să redreseze economia ţării, domnitorul Moldovei a
creat condiţiile necesare dezvoltării culturii.
Domnul, însuşi, a contribuit în acest sens, fiind un om cult interesat de
mai multe domenii. Dar cea mai importantă realizare a domniei lui pe plan cultural
o reprezintă triumful limbii române în cancelarie, atât cea particulară cât şi cea
oficială. El şi-a făcut toate însemnările personale în româneste, fiind intâiul voievod
de la care ne-au rămas multe documente de acest fel: catastife de averi, testamente,
itinerarii de călătorie etc. Tot în timpul lui, Luca Stroici scrie cu alfabet latin textul
rugăciunii “Tatăl nostru”.Atunci s-a redactat pentru prima dată în Moldova în
româneşte “Pravila”, culegere de norme juridice alcătuită de retorul Lucaci de la
Mânăstirea Putna.
Chiar dacă a fost considerat mult timp, ca o personalitate lipsită de
valoare, pus pe căpătuială, supus total boierilor şi turcilor cu ajutorul cărora a venit
pe tronul Moldovei, faptele pe care le-a realizat dovedesc, că această apreciere s-a
făcut pe nedrept, în pripă, şi fără o analiză temeinică a contextului în care a domnit.
El şi-a iubit poporul, încât atunci cînd nu a mai putut suporta exploatarea
turcească, pentru că i s-a cerut să sporească tributul, a preferat să renunţe la domnie
autoexilîndu-se, deşi boierii insistau să rămână.
12
 „El era domnu blându, ca o matcă fără ac, la judecată dreptu,
nerăsipitoriu, putem să-i zicem că toate spre izvod, le-au ţinut ca să nu se
zmintească”17
Cronicarii timpului l-au apreciat pozitiv scoţîndu-i în evidenţă
personalitatea.
Dorinţa domnitorului de a-şi consolida poziţia, de a-şi lăsa o urmă demnă
de predecesorii săi muşatini, se materizalizează prin cel mai evident simbol al
personalităţii sale, chiar dacă destinul i-a rezervat un mormânt în pribegie.
Petru Şchiopul a fost un bun creştin ortodox zidind şi reparînd biserici,
îngrijindu-se de impodobirea şi înzestrarea lor cu odoare de cult, cărţi sfinte şi
moşii.
Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie, conjunctura istorică fiind potrivnică
acestei afirmări. “Născut şi crescut la Constantinopol, trăind atîta vreme în
atmosfera şi cu sentimentul atotputerniciei Imperiului Otoman, el nu credea, nu
putea crede,în izbanda unei lupte împotriva turcilor”18.
A deschis însă uniunea dinastică a Ţărilor Române, Muntenia şi
Moldova, ce a permis şi pregătit unirea lui Mihai Viteazul din 1600. Domnia lui a
însemnat o perioadă de mare inflorire culturală în care studiile juridice şi cele
istorice s-au împletit, în care arta şi arhitectura din cele două ţări şi-au căutat o
formă originală de expresie comună.
Istoriografia a constuit un domeniu predilect pentru domnitor, astfel că la
sugestia lui călugărul Azarie a reluat cronica Ţării Moldovei din locul unde o lăsase
Macarie ducând relatarea evenimentelor pînă spre sfârşitul anului 1574.
Preocupările istoriografice ale lui Petru Vodă au inclus şi istoria
universală. Din însărcinarea sa şi sub supravegherea ginerelui său Zotu Tzigara,
Ierotei al Monembaziei a copiat cronograful lui Dosoftei al Monenbaziei,

17
Grigore Ureche, op. cit., p.178.
18
Gheorghe David, op. cit., p. 139.
13
adăugîndu-i la sfârşit o parte ce cuprinde evenimentele de la 1570 la 1591,
cuprinzînd mai ales date culese de copist la Constantinopol. Efortul de sprijinire a
ortodoxiei în grelele înfruntări pe care creştinismul oriental le avea pe de o parte cu
autoritatea otomană şi pe de altă parte cu ofensiva catolică şi reformată s-a
materializat şi în activitatea arhitectonică pe tărâm religios.
El va rămâne legat de pământul Moldovei prin biserica Galata, prin care
se împlineşte una din primele faze ce duce în mod direct la sinteza culturală
artistică şi arhitecturală proprie poporului român. Unii istorici i-au recunoscut
meritele aşezându-l la locul cuvenit alături de domnii români luptători pentru unire.
Tenacitatea voievodului în ridicarea acestui edificiu era justificată şi prin
dorinţa de a-şi asigura un adăpost sigur, împotriva primejdiilor de tot felul, în
condiţiile în care curtea domnească din Iaşi, nu era întărită decît cu un gard din
bîrne, pe alocuri prevăzute cu zidărie, neoferind în acest fel o protecţie
satisfăcătoare.
Mânăstirile erau exceptate de la decizia turcilor, ele fiind înconjurate de
ziduri de piatră, la adăpostul cărora voievozii au construit şi case domneşti, unele
dintre ele adevărate palate în care se simţeau ca la adăpostul zidurilor unor cetăţi.19
Celelalte cetăţi fusese şi ele distruse din dispoziţia otomanilor, astfel că
voievozii au găsit în mînăstiri soluţia originală pentru a eluda această interdicţie a
turcilor.

B. Biserica “Înălţarea Domnului”

1.Istoric

Biserica Galata este un monument care reflectă voinţa de reprezentare a

personalităţii domnitorului, voinţa sa de a ilustra domnia prin ceea ce înseamnă
preocupări spirituale, culturale şi artistice şi nu în ultimul rând economice.

19
Ibidem., p. 199.
14
 Arhitectura moldovenească
din secolul al XVI-lea este în linii mari
o continuare a celei din secolul
precedent.20
Arhitectura reuşeşte adesea
să mărturisească gândirea şi
apartenenţa spirituală, năzuinţele celui
care o concepe. În cazul de faţă
arhitectura marturiseşte dorinţa domnitorului de a-şi consolida poziţia, de a lăsa o
urmă demnă de predecesorii săi Muşatini pe pământurile Moldovei.
În prima sa domnie (1574-1579) Petru Vodă construieşte o biserică la
poalele dealului Galata, cunoscută sub denumirea de “Galata din vale”.
Într-aceşti ani au zidit Pătru vodă mânăstirea Galata în vale şi nu după
multă vreme s-au răsipit, care loc şi până astăzi să cunoaşte.21
Această biserică
“s-a risipit” după terminarea
şi zugrăvirea ei, din cauza
unei alunecări de teren. Nu
s-a păstrat pisania bisericii,
aşa încît nu ştim cînd s-au
terminat lucrările.
Arhitectul care a
Sursa:http://arch5.okr.ro/auctions.v3/215_300/2011/10/03
/2/6/621478967813302827537485-174548-215_300.jpg condus lucrările sau cel puţin
meşterii care au zidit biserica mânăstirii, n’au fost fost Moldoveni, ci Ardeleni, sau
Munteni.22

20
Gheorghe Curinschi, Monumente de arhitectură din Iaşi, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967, p. 22.
21
Grigore Ureche, op. cit., p. 170.
22
Gheorghe Balş, Bisericile moldoveneşti din sec. XVII-XVIII, în “Buletinul Comisiei Monumentelor istorice”,
Bucureşti, 1933, p. 17.
15
 S-au păstrat o dveră brodată, găsită la Episcopia Buzăului şi clopotul care
are inscripţionată data 7087 (1579) luna lui martie 25. Acesta este decorat în trei
registre, al treilea avînd un desen cu capete de bour.
Eremia Tranos, patriarhul Constantinopolului afirma că: “ a făcut şi
Mânăstire la locul ce se zice Galata, în faţa cu Iaşul, şi meşterii erau nestatornici şi
au pus temelia ei într-un loc rău şi au aşezat temeliile bisericii şi ale zidului ei de
jur; şi s-a stricat atîta munca, atîta cheltuială, atîta zugraveală şi alte lucruri
frumoase”.
În a doua sa domnie, Petru Şchiopul a construit “Galata din Deal” în anul
1582, după lupta de la Bogdăneşti, sfinţită în 1584. Ctitoria a fost construită ca o
cetate, fiind înconjurat de un zid puternic din piatră, care împreună cu turnul
clopotniţă prin poziţia sa strategică a asigurat un loc de refugiu pentru domn şi
familia sa.
„Într-acestaş an, dacă s-au aşezat Pătru Vodă la domnie, nu vru să lase în
deşert pomana sa carea o zidisă intâi, mânăstirea Galata din vale, care apoi să
răsipisă, ci cu toată nevoinţa au silit şi cu toată osârdia au zidit Galata în deal, carea
trăieşte şi până astăzi.23
Politica de fortificare a mînăstirilor şi crearea prin ele a unui sistem de
apărare nedeclarat, a determinat pe Petru Şchiopul să apeleze la exemplele
anterioare ale cetăţilor distruse din Moldova.
Numele de Galata este probabil adoptat, dupa numele cartierului Galata,
unde erau primiţi domnii din Moldova care mergeau la Poartă şi unde Petru
Şchiopul a locuit mai mulşi ani înainte de a fi domn.

23
Grigore Ureche, op. cit., p. 174.
16
 2. Aşezare geografică

Mânăstirea Galata este situată în partea de sud-vest a oraşului Iaşi, pe

dealul cu acelaşi nume, Dealul Galata, care are forma unui platou ce se ridică în
pantă lină către sud-vest.
Partea dinspre nord este
abruptă şi domină şesul larg al văii
Bahluiului pînă departe. Acesta
fiind şi unul din elementele care au
determinat pe ctitor să aleagă locul
pentru o biserică fortificată, având
o largă perspectivă şi posibilităţi de

Sursa: http://romaniancoins.org/iasi/html/imagini9.html
observare asupra oraşului pe care
pare să-l străjuiască. Spre est este
desparţită de Dealul Cetăţuia, prin pârâul Nicolina, care îşi varsă apele în Bahlui
chiar în dreptul mânăstirii.
Între 1579-1584, pe dealul situat la sud de oraş se construieşte
Mânăstirea Galata, iar între 1668-1672, pe dealul situat în faţa celui dintâi,
Mânăstirea Cetăţuia. Cele două ansamble fortificate străjuiau accesul către Iaşi
dinspre sud.24
Aşezată pe unul din dealurile care înconjoară Iaşul, biserica oferă o
imagine personalizată, puternică, cu valenţe care i-au asigurat prezenţa ăn
specificitatea siluetei oraşului până în zilele noastre.25

24
Gheorghe Curinschi, op. cit., p. 13.
25
Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 7.
17
 Sursa: http://romaniancoins.org/iasi/html/imagini9.html

Este primul monument de arhitectură bisericească din Moldova ridicat

pe o înălţime dominantă, care aminteşte de cetăţile bizantine moştenitoare a
tradiţiilor elene, acropolice.
Pe culmea dealului ce face faţă Iaşului înspre apus se află vechea
Mânăstire numită Galata în comuna şi târguşorul purtând acelaşi nume. 26
Condiţiile climaterice ale acestei regiuni se caracterizează prin variaţii
mari de temperatură în timpul anului şi precipitaţii moderate. Vegetaţia din
împrejurimile Galatei este specifică regimului de silvostepă cu ierburi şi pîlcuri de
pădure.
Amplasamentul Galatei o diferenţiază de mînăstirile anterioare aşezate în
văi ocrotite de dealuri.
Actuala sistematizare a oraşului deschide o privelişte spre biserica
Galata, care în felul acesta participă la alcatuirea imaginii acestui nou complex al
arhitecturii ieşene. Petru Şchiopul alegând greşit locul primei mânăstiri „Galata din
vale”, a ales de data aceasta un loc tare, spinarea de deal a Miroslavei, pe sub care
curge domol Bahluiul şi afluientul său Nicolina. 27
„Mânăstirea Galata se percepe într-o perspectivă favorabilă din interiorul
oraşului. Urmărind păstrarea acestei situaţii caracteristice, sistematizarea actuală a
26
N.A. Bogdan, Oraşul Iaşi, Monografie istorică şi socială, ilustrată, Editura Tehnopress, 1997, p. 449.
27
Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 8.
18
pieţei Unirii a fost rezolvată în aşa fel încît, fiind în pantă, de pe gradenele sale
superioare se deschide perspectiva spre Mînăstirea Galata.”28

3. Arhitectura bisericii
a. Evoluţia arhitecturii bisericeşti din Moldova pînă la zidirea
Mânăstirii Galata

Biserica Galata este un monument reprezentativ al arhitecturii

moldoveneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea, care a avut un rol important în
realizarea unităţii naţionale, prin contopirea elementelor de arhitectură din Moldova
şi Ţara Românească, pe lîngă cele gotice, transilvănene deja integrate tradiţiei.
Evoluţia arhitecturii
religioase din Moldova nu
poate fi înţeleasă fără să
ţinem seama de forma de
origine a fondului autohton
prezentă la vechile biserici
de lemn şi la casele
ţărăneşti care au structurat
spaţiul architectural
specific moldovenesc.
Bisericile de plan dreptunghiular îşi au originea în casa ţărănească
preluată la început prin bisericile arhaice de lemn din Moldova, azi dispărute, dar a
căror amintire s-a perpetuat prin bisericile de piatră, chiar dacă la constituirea cultă
a tipului s-au adăugat şi experienţele contemporane europene ilustrate prin biserica
Bogdana din Rădăuţi. Această biserică constituie o sinteză reuşită între arhitectura

28
Gheorghe Curischi, op.cit, p.25.
19
 populara autohtona, arhitectura romano-gotica si traditia bizantină, prin
compartimentarea spaţiului şi centralizarea lui în naos.
Pornind de la Bogdana, cît şi de la biserica Sfînta Treime din Siret – pe
plan treflat sud-dunărean preluat prin filiera Ţării Romîneşti se dezvoltă lungul şir
al bisericilor lui Ştefan cel Mare. Ctitoriile lui evoluînd ca tipologie, între simplul
lăcaş de la Pătrăuţi, pînă la deosebitele ctitorii, Mînăstirea Putna şi Mînăstirea
Neamţ, care reprezintă perioada de formare şi închegare a unui stil propriu de o
profundă originalitate.
Influienţa bizantină, sau mai bine zis cea sârbească, se observă la însăşi
procedeul de construcţie a zidurilor, care au fost construite din piatră frumos
cioplită şi cărămidă.29
Începând cu această epocă concepţia spaţială proprie Moldovei se
exprimă cu maturitate.
Dacă ne referim la spaţiu, planul autohton dreptunghiular şi fondul
bizantin al planului trilobat şi al boltirilor rămîne cel fundamental, dar cu o tendinţă
spre verticalitate moderată pe care o are arhitectura bizantină. La bisericile cu plan
trilobat alungirea planurilor prin adiţionare crează o ritmare spaţială dezvoltată în
sensul parcurgerii monumentului, care prin analogie cu ritmul deal-vale-deal
ondulează spaţiul, condensîndu-l şi dilatându-l atât pe înăltime cât si pe orizontală
prin pulsaţii laterale.30
Efectele arhitecturale, daca ne referim la plastică, sunt obtinute prin
punerea în valoare a spaţiului şi a materialelor. Alături de materiale ca piatra de
talie, piatră brută şi carămidă, discurile ceramice şi cărămizile smălţuite aduc
discreta bucurie a culorilor. Se modelează arhitectura cu ajutorul luminii, planuri
-galata ieşite sau intrânde, subliniate de umbre, sculptează simplu şi sobru volumele.

29
Nicolae Grigoraş, op cit., p. 10.
30
Pr. I. Cârciuleanu, op. cit., p.30.
20
 În analiza evoluţiei arhitecturale din Moldova, în epoca lui Ştefan cel
Mare, un capitol distinct îl constituie arhitectura civilă şi militară, cea din urmă
constituind un pivot al politicii de rezistenţă la expansiunea turcească, un adevărat
sistem de apărare al cetăţilor de piatră la nivelul exigenţelor contemporane.
Această linie arhitecturală, a
continuat şi în prima domnie a lui
Petru Rareş, care reprezintă totuşi
o curbă de creştere deşi climatul şi
condiţiile istorice ale domniei lui
nu mai erau aceleaşi ca ale lui
Ştefan.
El va reuşi pentru un timp
să garanteze în continuare,
existenţa şi independenţa Moldovei cu toate dificultăţile create de noul dezechilibru
din estul şi centrul Europei, datorat conflictului turco-habsburgic în care se va
implica.
Contopirea cu năzuinţele de independenţă şi libertate ale poporului din
Moldova i-au asigurat lui Petru Rareş şi preluarea creatoare a mesajului cultural,
mai cu seamă în ceea ce priveşte arhitectura. În căutarea unei rezolvări arhitecturale
noi, stilul devine mai pitoresc, deşi mereu cumpătat.
Suprafeţele, planurile ieşite şi intrate sunt acoperite de frescele
multicolore. Iconografia işi arată şi în exterior înţelesul educaţional care uneori
depăşeşte limitele religioase tinzînd a lămuri sensurile istorice şi a activa dragostea
de glie ca un adevărat îndemn în lupta antiotomană.
Decoraţia, pe langă valoarea sa artistică deosebită, a dat rezultate
deosebite din punct de vedere tehnic, păstrându-se secole de a rândul, în bună stare.
Exemple în acest sens sunt oferite de biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău şi de
biserica Înălţării din Neamţ.
21
 În epoca lui Petru Rareş şi în cea imediat următoare, se poate vorbi de
existenţa unui stil închegat şi matur în care forţa tradiţiei pune în evidenţă o
profundă originalitate. Acest stil este ilustrat prin mânăstirile Probota, Humor,
Moldoviţa şi bisericile Sfântul Dumitru din Suceava şi Sfântul Dumitru din
Zăhăreşti.31
Secolul al XVI-lea, în a doua sa jumătate, prin caracterul său politic
economic şi social a dat un ritm încetinit şi arhitecturii bisericeşti.
În vremea lui Lăpuşneanu cetăţile de apărare ale Moldovei sunt distruse
din ordinul turcilor, fapt care determină găsirea unor noi forme de rezistenţă şi
apărare prin fortificarea mînăstirilor. Exemple în acest sens apar chiar sub domnia
lui Alexandru Lăpuşneanu, apoi sub Aron Vodă şi Petru Şchiopul, cînd se
conturează un adevărat sistem de apărare.
Sfîrşitul secolului al XVI-lea, caracterizat prin accentuarea atît a asupririi
turceşti cît şi cea a boerimii locale a determinat schimbări şi în arhitectură. Un
exemplu al acestei etape istorice îl constituie mînăstirea Suceviţa, a cărui biserică
încheie şirul celor mai de seamă monumente ale arhitecturii moldoveneşti, legate
de epoca lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş.
Executată concomitent cu mînăstirea Galata, Suceviţa, ctitoria
Movileştilor, este un monument de sinteză a experienţelor acumulate în cursul
dezvoltării tipului mînăstiresc început la Neamţ şi continuat ulterior.
Concepţia spaţială este cea care determină caracterul unitar şi armonios
al Suceviţei. Frescă îmbracă fatadele în întregime în epoca lui Rareş, pentru ultima
oară în arhitectura romînească.

31
Ibidem, p. 31.
22
 b. Cristalizarea sintezei arhitecturale româneşti prin
influienţele arhitecturii din Muntenia

După etapa lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, primul fenomen nou în
esenţa arhitecturii, cu repercursiuni de mare importanţă va fi reprezentat de
preluarea unor influienţe din Ţara Romînească, deşi se păstrează trăsăturile
principale ale arhitecturii moldoveneşti.
Legăturile întreţinute
de domnitorii moldoveni cu
Ardealul favorizează aducerea
de meşteri ardeleni, în special
pietrari precum şi transferul de
experienţe, renascentiste, de
factură sobră specifice
Transilvaniei. Venirea la tronul
Moldovei a unor domni de
origine munteană favorizează un transfer direct din experienţa culturală a Ţării
Româneşti.
Dacă analizăm monumentele de arhitectură din Moldova secolului al
XVII-lea se poate observa că domeniul arhitecturii religioase este dominat în mare
parte de cele două modele reuşite, care se reiau şi se perfecţionează, Galata şi
Aroneanu. În concepţia adoptată la realizarea Mânăstirii Galata, pe lângă gândirea
novatoare se simte şi prezenţa mâinii de lucru a unor meşteri de formaţie bizantină
din Ţara Românească.

23
 Mânăstirea Galata, zidită către sfârşitul secolului al XVI-lea a beneficiat
de întreaga dezvoltare a plasticii monumentale din Moldova şi Ţara Românească
pînă la acel moment.
Ea păstrează din arhitectura moldovenească ideea creşterii dinamice şi
gradate a volumelor. Din arhitectura muntenească preia silueta mai bogată cu două
turle, o legatură mai strînsă între spaţiile interioare, tratarea faţadelor cu şiruri
alternative de piatră şi cărămidă aparenţa peste care se suprapun două registre de
arcaturi.
Este construită din
blocuri de piatră cioplită şi rînduri
de cîte trei cărămizi, este masivă şi
impunătoare.
Deşi în unele privinţe
constructorii Galatei au rupt cu
vechea tradiţie a arhitecturii
moldoveneşti, ei au respectat totuşi
ca şi în alte părţi dispoziţia
planului în întregime32. Acesta este specific moldovenesc, trilobat, cu absidele
circulare şi discret conturate, împartit în pridvor, pronaos, gropniţă, naos şi altar.
Spre jumătatea secolului al XVII-lea se introduc în arhitectura
moldovenească şi alte elemente noi, împrumutate din arhitectura italiană prin
intermendiul polonez, elemente care vor marca trecerea de la arhitectura Renaşterii
la Baroc.33
Spaţiul interior este amplu, care dă un sentiment de măreţie, calm, şi
bucurie. Armonia este cea care uneşte într-o singură rezultantă structură tuturor

32
Constantin Ciuhodaru, Gheorghe Platon, “Istoria oraşului Iaşi”, Editura Junimea, Iaşi, 1980, op. cit, p. 323
33
Ibidem, p. 324
24
compartimentelor bisericii. Intrarea este puternic luminată de înaltele goluri ale
pridvorului, care creeza o subtilă trecere între spaţiul exterior şi cel interior.
Acoperit cu o calotă, pridvorul devine un spaţiu pregătitor în trecerea de
la obişnuit la ceva deosebit.
Pridvorul este lărgit,
boltit semisferic şi are trei
deschideri terminate în arc frînt.
Întrarea se putea face prin două
uşi plasate în pereţii de nord şi
sud, decorate cu chenare în
segment de cerc, deasupra. În
prezent uşa din partea de nord
este zidită din cărămidă.
Frîngerea axului din transversal pe sensul longitudinal se realizează prin portalul
înalt al intrării din pridvor în pronaos încadrat printr-un chenar de piatră cioplită în
patru mururi cu baze colorate şi terminate în arc frînt.
Odată ajuns în pronaos
privirea este atrasă de două directii,
cea a desfăsurarii logitudinale care
duce spre altar şi cealaltă directie spre
înălţime între coroanele de arce
suprapuse, bine armonizate pînă la
izbucnirea verticală a primei turle de
peste pronaos.
Acesta este separat de gropniţă printr-un zid străpuns de o uşă, ca şi la
bisericile anterioare. Prin cea de a doua turlă de peste pronaos, s-a căutat să se
impună un echilibru a siluetei edificiului, oarecum disproportionată prin adaugarea
gropniţei. La bolta pronaosului trecerea de la planul pătrat la cel circular al turlei se
25
face prin intermediul unor trompe de colţ sferice, procedeu unic pînă la Galata în
arhitectura bisericească din Moldova. Îngustarea diametrului se operează prin caturi
de cîte patru arce în consolă, decoltate ca poziţie, primul cat pieziş, al doilea cu
laturile paralele cu zidurile bisericii.
Gropniţa este
marcată de bolţile mai joase
transversale prin care se
realizează trecerea în
sepulcral, motivaţie
arhitecturală care a urmărit
sporirea capacităţii
interioare a bisericii prin
înglobarea spaţiului
gropniţei.
Această cameră sepulcralul, întâlnit în Moldova pentru prima oară, la
bisericile lui Petru Vodă Rareş, însă procedeul de sprijinire al bolţii pe trei arcade e
unic la noi.34
Printr-o uşă fixată în
peretele despărţitor nordic se
poate urca pe trepte din piatră
într-o încăpere-tainiţă deasupra
bolţii sepulcrale. În camera
mormintelor din biserică, se
găseşte mormîntul Mariei, soţia
lui Petre Şchiopul şi cele ale
fiilor Despina şi Vlad.

34
Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 10.
26
 Una din inovaţiile pe care le conţine biserica Galata constă în
amplificarea spaţiului interior prin înlocuirea zidului dintre gropniţă şi naos cu trei
arcade sprijinite pe două coloane angajate, inovaţie ce va fi preluată la bisericile
Aroneanu şi Hlincea, construite la scurt timp după Galata.
O astfel de
schimbare importantă, nu
este întîmplătoare, ea
situîndu-se pe o anumită
treaptă a evoluţiei
concepţiilor generale, mai
puţin închistate în formule
rigide, o eliberare de modul
de gîndire medieval.
Noutatea este reflectată şi în
nevoia de lumină pe care o marchează deschiderea celor trei ferestre la absidele
laterale şi chiar la absida altarului.
Acest procedeu este de origine munteană,întîlnit la biserici precum
mitropolia din Târgovişte, biserica Tutana, etc.
Interes, prezintă şi cea de a doua turlă, cea de peste pronaos. Adoptarea ei
are un rol echilibrator în silueta alungită a monumentului de tipul mînăstiresc şi
este precedată în Ţara Românească, doar de cîteva biserici cum sunt cele de la
Snagov, Tismana şi biserica episcopală de la Argeş.
O altă noutate o constituie adoptarea unor trompe de colţ sferice în
rezolvarea boltirii, ca soluţie în trecerea de la planul pătrat la cel circular, procedeu
oriental existent în Muntenia anterior la biserica mînăstirii Argeş.

27
 Naosul, ca o împlinire roteşte şi înalţă privirea,cu zborul larg înaripat al
arcelor etajate şi încrucişate pînă sus, în săgeata turlei”35
Acesta are absidele rotunjite şi discret conturate, iar deasupra o turlă
zveltă înalţată pe doua baze, una pătrată şi alta stelată. În ocniţele de pe cele
douăsprece laturi ale bazei stelate sunt montate discuri ceramice smălţuite de
culoare verde. Naosul este luminat de două grupuri a cîte trei ferestre.
De asemenea acelaşi spirit nou, este reflectat şi în nevoia de lumină pe
care o marchează deschiderea celor trei ferestre la absidele laterale, şi chiar la cele
ale altarului, care astfel este scăldat, în timpul slujbei de lumina răsăritului
procedeu de influienţă munteană.
Uşile sunt cuprinse în
chenare dominate de un arc turtit de
marmură; uşa ce dă din pridvor în
pronaos, şi care un profil gotic şi baze
ornate la colonete are o formă de arc
frânt care nu mai este gotică, ci mai
curînd orientală fiind şi foarte uşor în
acoladă.36 Ferestrele sunt
dreptunghiulare în afara de acelea de la pridvor care sunt în arc frânt.
Dacă ne referim la turlă de pe naos, aceasta se menţine pe un sistem de
arce în consolă, dar se intercalează între tambur şi arcele piezişe formînd o coloană
de opt arce în consola care scot şi mai mult în relief tendinţa spre înălţare şi
dinamica spaţiului monumental al naosului.
Bazele turlelor sunt tradiţionale, compuse din două rînduri de baze
stelate, suprapuse pe o bază prismatică.

35
Pr. I. Cârciuleanu, op. cit. p. 37
36
Dan Bădărău, Ion Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p. 148.
28
 Absida altarului este
boltită, semisferică, pereţii sunt
netencuiţi cu apareiaj de piatră
cioplită, alternate cu cîte trei rînduri
de cărămizi, procedeu de tradiţie
bizantină preluată din arhitectura
muntenească.
Biserica este construită pe
un soclu înalt, în special în dreptul naosului şi altarului unde înălţimea se
accentuiază datorită şi terenului în pantă. Este alcătuit din blocuri masive de piatră,
păstrîndu-şi o parte din profilul original cu caracter gotic.
În dreptul zidurilor transversale şi al altarului, sunt amplasaţi nouă
contraforturi de piatră alcătuiţi în trepte pînă la jumătatea zidului, care susţin
trunchiul monumentului. Trecerea de la acesta la cele două turle se face prin
intermediul a cîte trei baze, cele inferioare pătrate, celelalte stelate cu 12 colţuri.
Masivitatea trunchiului, înălţimea mare a bazelor, turlele subţiri şi
elegante fac ca dezvoltarea gradată în înălţime să fie deosebit de evidentă.
Această creştere dinamică şi treptată a volumelor îi conferă bisericii
trăsăturile unui monument de tradiţie moldovenească cu toate că silueta se
complică printr-o a doua turlă, idee preluată din arhitectura bizantină.
Apar elemente noi şi în modul de decorare a paramentului. Aici nu s-a
mai recurs la decorul de ceramică aparentă, nici la pictura exterioară, procedee
specifice arhitecturii timpurilor lui Ştefan cel Mare şi respectiv Petru Rareş.
La Galata, piatra şi cărămida sunt aşezate în şiruri alternative în tocmai
cum se întamplă în arhitectura muntenească din secolul al XVI-lea.
Paramentul lor este alcătuit tot din piatră alternate cu şiruri de cărămizi.

29
 Ferestrele bisericii
sunt toate la fel cu chenare
dreptunghiulare, similare cu
cele din Ţara Românească.
Arhivoltele sunt retrase faţă
de suprafaţa zidului potrivit
tradiţiei bizantine preluate
prin filiera munteană.
Pentru prima oară
la construcţiile bisericeşti din
Moldova, la abside se găsesc trei ferestre în loc de una.37
Brîul torsadă, aşezat între două rînduri de cărămizi profilate, dispuse în
zig-zag, cuprinde faţada, rezultînd o împarţire în doua registre.
Se părăseşte astfel plastica devenită tradiţională a firidelor oarbe pe
înălţimea absidelor şi a şirului dublu sau simplu de ocniţe în friza de la partea
superioară a zidului. De o parte şi de alta a brîului, paramentul exterior este decorat
cu firide oarbe, intrate în raport cu faţa zidului. Registrul superior este subîmpărţit
pe înaltime inegală, dînd naştere unui şir mic de ocniţe cu streaşină. În dreptul
pronaosului brîul se frînge şi menţine numai un şir de arcade.
În unele cazuri se remarcă o lipsă de corespondenţă privind poziţia
firidelor între registrul de peste brîu şi registrul inferior, lipsa de corespondenţă
întalnită frecvent în Ţara Romînească de exemplu la Bucovăţ. Daca o arcadă nu
încape întreagă pe faţa unui zid, ea este continuată dupa colţ, soluţia adoptată la
Mînăstirea Dealu de lîngă Tîrgovişte.
Însă elementul muntenesc ce va lăsa urme puternice în arhitectura
perioadei următoare este pridvorul deschis la origine, cu arce sprijinite pe stâlpi de

37
Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 10
30
cărămidă, având arhivoltele intrate în raport cu faţa zidului, asemenea pridvoarelor,
răspândite în arhitectura Ţării Româneşti.38
Dimensiunea cărămizilor este mult mai mică decît cea obişnuită în
perioada anterioară, iar rosturile dintre rînduri sunt modificate, devenind mai mare,
pînă la trei-patru centimetri.
Policromia discretă a zidului apareiat din piatră şi cărămidă, este
îndulcită în plus şi de mortarul colorat deschis, care în acele timpuri era făcut cu
cărămidă pisată.
Soclu înalt în special în dreptul naosului şi al altarului, unde înălţimea se
accentuează datorită terenului în pantă este alcătuit din blocuri masive de piatră şi
şiruri de cărămizi păstrîndu-şi şi o parte din profilul original cu caracter gotic.
Contraforţii se menţin, cu toate că paramentul lor este din piatră alternată
cu şiruri de cărămizi. Alcătuiţi în trepte înalţimea lor se ridică în jurul jumătăţii
zidului, iar amplasarea lor se face în dreptul zidurilor transversale, încadrînd cele
două abside laterale sub fereastra din mijloc a absidei altarului şi la colţurile
exonartexului.
Referitor la ferestre, acestea sunt mici cu chenare dreptunghiulare,
influienţa gotică se împleteşte aici cu cea a renaşterii transilvănene în profilatura
lor.
După obiceiul bizantin arhivoltele sunt retrase faţă de suprafaţa zidului.
Se remarcă apariţia unor discuri smălţuite de culoare verde aşezate la bazele
înstelate ale turlelor în ocniţele de pe cele două laturi.
Acoperişul care iniţial avea o pantă închisă a fost înlocuit la restaurare cu
un acoperiş avînd o pantă mai înaltă cu o structură deosebită în zona pridvorului şi
a absidelor laterale.
Biserica mânăstirii Galata şi bisericile Aroneanu, Hlincea şi Barnovschi,
ilustrează într-un fel sau altul modificarea orientării stilistice petrecute în
38
Gheorghe Curinschi, op. cit., p. 26.
31
arhitectura Moldovei. Monumentele care duc până la capăt această cotitură şi, în
parte, îi modifică sensul, sunt bisericile Trei Ierarhi (1639) şi Golia (1650-1660),
ctitoria lui Vasile Lupu.39

4. Iconografia

După cum rezultă din relatările lui Paul de Alep, care în 1653 a vizitat
Mânăstirea Galata, ctitorul n-a reuşit să termine de pictat în întregime biserica pînă
în 1591, cînd s-a autoexilat în Tirol. Acelaşi călător afirmă, că la data respectivă
erau zugrăvite altarul, naosul şi o parte din pridvor aspect confirmat cu ocazia
restaurării monumentului (1961-1971), când au fost recuperate prin îndepărtarea
repictărilor ulterioare, fragmente din frescele originale.
Biserica a fost pictată al fresco, dar din această pictură n’a mai rămas
nimic, ci doar resturi abia vizibile în unele părţi ale bisericii. Toate, atât mobilierul
cât şi pictura au fost distruse de incendiul din 1762.40
Pictura originală a
bisericii a fost distrusă într-
un incendiu din anul 1762
odată cu catapeteasma şi alte
obiecte bisericeşti. Unele
fragmente din pictura
originală s-au păstrat
acoperite de picturile
ulterioare. Pe peretele nordic
al naosului se mai poate

39
Ibidem, p. 29.
40
Nicolae Grigoraş, p. 28.
32
observa un fragment din tabloul votiv, în care apar portretele ctitorilor: domnitorul
Petru Şchiopul, soţia sa Maria şi fiica sa Despina într-o atitudine solemnă, purtând
coroane princiare pe cap.
Se mai păstrează în afară de tabloul votiv şi frescele reprezentînd Sfânta
Treime, un sobor de îngeri, medalioane de sfinţi pe arce şi motive decorative
florale. Stadiul avansat de degradare a picturii originale executată în frescă i-a
determinat pe urmaşi să o refacă parţial sau în totalitate.
Biserica a fost pictată în ulei după 1811 de către zugravul Vasile
Dubrovschi care a încercat să imite pictura orginală, fără însă a reuşi să o egaleze
calitativ.
Armonia suprafeţelor decorative, grafismul liniilor de contur cît şi gama
restrînsă a mijloacelor tehnice care redă psihologia personajelor reprezentate, atestă
priceperea de care au dat dovadă zugravii timpului cînd au pictat scenele care se
pot vedea pînă astăzi.
Nu este întămplător faptul, că biserica Galata prin calităţile ei a constituit
la timpul respectiv sursa de inspiraţie pentru alte ctitorii la care pictura în frescă s-a
păstrat în condiţii mai bune.
Impresionează la prima vedere, gama cromatica de o acurateţe deosebită,
tonurile calde de ocru roşu şi gri puse în lumină prin asocieri valorice cu umbra
naturală şi negru, fac din gama tabloului o pictură deosebită.
Tabloul votiv a fost repictat ulterior, iar la restaurarea din secolul trecut a
fost montat peste acest tablou un amvon care a distrus şi mai mult pictura afectînd
zona cu îngeri şi Sfînta Fecioară.
În naos s-au mai descoperit fragmente de frescă pe cele patru timpane
mari reprezentînd următoarele scene: Sfînta Treime, cu un Sobor de îngeri şi
liturghia cerească.
Pe intradosul arcelor încrucişate sunt reprezentaţi heruvini, pe timpanele
mici, îngeri, iar pe arce sunt medalioane cu sfinţi şi motive decorative florale.
33
 În pridvor s-au
descoperit două fragmente din
frescă originală; în partea stîngă
a uşii de intrare este reprezentat
Sfîntul Arhanghel Mihail, iar
deasupra aceleiaşi uşi este
reprezentată Fecioara Maria cu
Pruncul.
Legendele frescelor
sunt scrise în limba greacă. În pronaos există un fragment de pictură ce constituie o
problemă aparte41.
Pictura în ulei a fost executată atît peste suprafeţele pictate în frescă cît şi
în restul bisericii ce nu conţinea o pictură prealabilă. Din punct de vedere
iconografic, pictura în ulei reprezenta pe arcele absidelor medalioane cu sfinţi şi
motive decorative geometrice, pe intradosul bolţilor arcelor încrucişate, motive
decorative florale, iar pe pandantivi evanghelişti.
Din vechea pictură în fresca originală s-au păstrat doar resturi şi din
această cauză, lipseşte posibilitatea de a fi judecată în ansamblu,. Se pare, totuşi că
pictorii mai noi au copiat şi reprodus, cu alte mijloace pictura mai veche.42
Legendele scenelor erau redate în limba romînă, utilizîndu-se caractere
de tranziţie dintre alfabetul chirilic şi cel latin, fapt caracteristic epocii domniei lui
Mihail Sturdza.
Se presupune, ţinînd seama de valoarea compoziţiei tabloului votiv din
pronaos, a calităţilor plastice în general, că pictorul a văzut această reprezentare
înainte de a fi realizată lucrarea sa în ulei. De asemenea se observă din schema
compoziţională, colorit, şi din grafismul liniilor că la baza acestui tablou votiv a

41
Pr. I. Cârciuleanu, op. cit., p.52.
42
Constatin Cihodaru, Gheorghe Platon, op. cit., p. 326.
34
stat ca sursă de inspiraţie o altă pictură cu aceeasi reprezentare executată aproape
sigur în tehnica fresco.
Se observă acelaşi aspect şi la tabloul votiv din paraclisul cu hramul
Sfîntului Apostol Iacov aflat la parterul casei domneşti din incinta mînăstirii.
De la înfăţişarea documentată a detaliilor de vestimentaţie, pînă la
asemănarea sau redarea cu multă măiestrie a chipului şi psihologiei lor,
reprezentarea ctitorilor nu s-ar fi putut realiza după atîţia ani fără să fi existat un alt
tablou deteriorat în mare parte, ca sursă de inspiraţie pentru pictorul ce a refăcut
ulterior pictura în tehnica uleiului.
Cu aceeaşi minuţiozitate este reprezentată şi macheta bisericii oferită prin
intermediul Maicii Domnului, Mîntuitorului Iisus Hristos, detaliu care a fost
deteriorat din cauze încă neclare.
În urma analizei acestui detaliu în cadrul procesului de restaurare s-a
putut observa că acoperisul bisericii Galata trebuie să fi fost asemănător cu al celor
construite anterior, adică fiecare compartiment inclusiv absidele aveau înveliş
separat pentru a etala bazele stelate ale turlelor.
Atrage atenţia pictura executată deasupra uşii de la intrare în paraclis.
În adâncimea zidului, ce constituie un spaţiu ideal pentru protecţie este
pictat Sfântul Iacov, ocrotitorul acestui sfânt lăcaş creştin.
După îndepărtarea picturii în ulei în procesul de restaurare s-a scos la
lumină stratul de pictură original care are asemănări evidente cu pictura în frescă
din biserica Galata.
Din documentele vremii cunoaştem faptul ca locuinţele domneşti de la
Galata au fost dărîmate şi refăcute succesiv, fiind grav deteriorate. Există în acest
sens un ordin dat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica la 25 iulie 1765.
Se presupune, că nu toate zidurile au necesitat să fie dărîmate şi refăcute
şi că o parte din ele, inclusiv zidul de la intrare în paraclis au avut o stare bună de

35
conservare şi nu au fost dărîmate. Se poate afirma că şi paraclisul a fost pictat în
frescă în aceeaşi perioadă în care a fost pictată biserica mare.
Această remarcă este importantă pentru că poate sta la baza concluziei că
şi paraclisul a fost pictat în frescă în aceeaşi perioadă în care a fost pictată biserica
mare.
Spre deosebire de
tablourile votive mai vechi,
acesta de la Galata aduce ca
element nou, un sporit interes
pentru modelajul local,
diferenţele de saturaţie,
coloristică sugerînd cu
subtilitate volumele, procedeu
întîlnit în cadrul picturii
italiene.
Gama cromatică şi desenul reuşit contribuie la efectul de calitate al
picturilor în frescă de la Galata, în care trebuie să vedem o anticipare a valorosului
ansamblu ce avea să fie realizat cîţiva ani mai tîrziu la Suceviţa.
În prezent mai există pe pereţii bisericii fragmente de pictură în ulei ce
acoperă în mari suprafeţe pictura în frescă, considerăm necesar executarea unor
lucrări de restaurare a picturii în ulei adăugate ulterior şi punerea în valoare a ceea
ce s-a mai păstrat din fresca originală. De asemenea analizele de mortare ale
acestor fragmente, ar putea aduce unele lămuriri în a stabili dacă pictura în frescă
aparţine unei singure etape sau nu. Prin această operaţiune ar putea fi reconstituită
cel puţin o parte din atmosfera de epocă a domniei lui Petru Şchiopul în ceea ce
priveşte măiestria şi nivelul cunoaşterii tehnice de a picta în frescă.

36
 5. Odoare şi obiecte de cult ale Mânăstirii Galata

Petru Şchiopul, dorind să marcheze domnia sa printr-o ctitorie demnă de

epoca pe care a reprezentat-o, a dăruit încă de la început Mânăstirii Galata
numeroase şi valoroase odoare, obiecte de cult şi veştminte, a înzestrat-o cu sate şi
domenii. Puţine din obiectele dăruite initial s-au păstrat, avînd în vedere condiţiile
grele care au urmat marcate de incendii, jaf, epidemii, cutremure, războaie.
Din documentul lui Radu Vodă Mihnea, din 25 martie 1618, se constată
că dintre toate obiectele preţioase care fuseseră dăruite mânăstirii nu se mai găsea
decât o tipsie de argint.43
Constatăm la Petru
Şchiopul, un obicei curios poate şi
anume acela de a reîntări danii mai
vechi făcute chiar de el.44
Mânăstirea a fost
reînzestrată în repetate rânduri, dar
aproape totul s-a pierdut ori s-a
rătăcit.
Un domn care s’a interesat foarte mult de mânăstirea Galata, a fost
Gheorghe Duca Vodă. De la el sunt patru documente de întărire pentru proprietăţile
Galatei.45
Deosebit de important sub acest aspect este catastihul mânăstirii, alcătuit
chiar de voievod la 25 noiembrie 1588.46

43
Nicolae Grigoraş, op. cit., p. 8
44
Ibidem, p. 17.
45
Ibidem, p. 37.
46
Gheorghe David, op. cit., p. 201.
37
 Din relatările secretarului patriarhului Macarie al Antiohiei si ale lui Paul
de Alep, aflăm ca la data vizitelor acestora, biserica era impodobită cu mai multe
icoane, printre care se remarcă în mod deosebit cele ale Sfinţilor Mucenici
Gheorghe şi Dimitrie.
De asemenea se mai găseau obiecte de mobilier mai deosebite : tronul
aurit al domnitorului care avea deasupra o cupolă cu o cruce şi doi vulturi şi
scaunul arhieresc amplasat la dreapta tronului.
Sfânta masă era acoperită cu un baldachin din lemn aurit sprijinit pe
colonete decorate cu flori de crin, frunze şi alte elemete de detaliu.
S-a remarcat existenţa a patru sfeşnice din lemn sculptate de o mare
valoare artistică.
Fragmente ale unuia din cele două sfeşnice descoperite de către
profesorul Tafrali aruncate într-o magazie în curtea mînăstirii, s-au păstrat pînă
astăzi.
Artistul a trebuit să imite un sfeşnic bizantin imperial de pe vremea
ultimilor paleologi cînd renaşterea începuse să imite candelabrele antice.
În actuala incintă a Mânăstirii Galata se păstrează cel mai vechi clopot
dăruit de Petre Şchiopul bisericii „Galata din Vale”. Are o formă deosebită şi
încântă la o examinare mai atentă prin splendidă decoraţie în trei registre, care
împodobeşte partea superioară.
Două registre sunt formate din inscripţia gravată cu simţ decorativ, avînd
următorul cuprins: „Acest chimval l-a făcut Io Petru Voievod şi l-a dat mânăstirii
unde este hramul Înălţării în anul 7087 (1579), luna lui martie 15”. Al treilea
registru este alcătuit dintr-un desen cu capete de bour.
Recent s-a descoperit la episcopia Buzăului o dvera (draperie brodată)
care se aşează în dreptul uşilor împărăteşti mai ales ale iconostasului), ce a
aparţinut Mînăstirii „Galata din vale” căreia i-a fost dăruit de Petru Şchiopul.

38
 Dvera este lucrată cu fir de aur, argint şi mătase în culori gri verzui şi roz
repartizate armonios, iar personajele sunt corect reprezentate.
Inscripţia în limba slavonă este amplasată sub scena brodată a Coborîrii
Mîntuitorului Iisus Hristos în iad. Compoziţia centrală este încadrată de un chenar
marginal brodat cu flori de crin şi cruci în medalioane lobate.
Scena îl reprezintă pe
Mântuitorul care ridică din
mormînt trăgîndu-i pe Adam şi
Eva. În jurul Mîntuitorului la stînga
şi la dreapta sunt reprezentate mai
multe personaje bine conturate şi
individualizate, iar la picioarele
Mîntuitorului se pot distinge două
bucăţi din crucea pe care a fost
răstignit, zale, lacăte şi o cheie, simbolurile deschiderii raiului.
Se presupune că această opera de artă religioasă a fost realizată în
atelierul Mînăstirii Putna în a doua jumătate al secolului al XVI-lea.
Dintre cărţile de cult cu care Petru Şchiopul şi-a dotat ctitoria
menţionăm, un Tetraevanghel ferecat, trei psaltiri, un Ceaslov, şapte Liturghii, două
Tetraevanghele neferecate, un Penticostar, două cărţi de cântare s.a.
Se remarcă două chivote, un talger, o tipsie, toate de argint, două cupe,
două sfetnice mari de aramă, numeroase veşminte. În catastihul întocmit de Petru
Şchiopul cu prilejul predării averii mânăstirii, de egumenul Anastasie lui Gervasie,
constatăm că acest bogat patrimoniu cuprindea un inventar voluminos alcătuit din
multe odoare, vesminte bisericeşti, icoane ferecate şi neferecate, multe cărţi de cult.
După autoexilarea sa, Mânăstirea a decăzut datorită proastei administrări
a egumenilor, astfel că după douăzeci şi şapte de ani nepotul lui Petru Şchiopul,
Radu Mihnea se hotărăşte să închine mînăstirea Sfantului Mormant de la Ierusalim.
39
Spera ca situaţia se va îmbunătăţi, însă şi călugării greci trimişi de la Ierusalim au
avut aceeaşi atitudine ca şi predecesorii săi, exploatînd în continuare toate resursele
mânăstirii.
În decursul
timpului mînăstirea a fost
supusă la numeroase
evenimente devastatoare
cum a fost incendiul din
1762, cînd a fost distrus
iconostasul împreună cu
toate odoarele şi obiectele
de cult. Mobilierul distrus
de incendiu a fost refăcut,
iar biserica a fost dotată
din nou cu cărti, veşminte, şi obiecte de cult trebuitoare de către domnitorul
Grigore Calimachi, însă nici aceste obiecte de preţ nu s-au păstrat.

40
 Capitolul II
A.Anexe
1.Casa domnească din incinta Mânăstirii Galata

În urma studierii
documentelor epocii reiese că
Petru Şchiopul a conceput ctitoria
sa de la Galata ca o cetate întărită,
care cuprindea pe lîngă biserică şi
celelalte construcţii anexe care fac
parte din complexul mînăstiresc,
aceastea sunt: corpul de chilii
destinat locuirii individuale a
călugărilor, stareţia destinată ca locuinţă a stareţului mînăstirii, trapeză (sala de
mese), cuhnea (bucătăria), arhondaricul, destinat oaspeţilor, casa domnească şi
ziduri de incintă cu turnuri de intrare.
Urmând tradiţia înaintaşilor săi, Petru Şchiopul a construit casa
domnească cu un program de palat pe care să-l folosească pentru petrecerea
timpului liber, iar in vremuri dificile ca loc de adăpostire pentru el şi familia sa.
Ea nu s-a păstrat şi a fost înlocuită de Grigore Matei Ghica în prima
domnie (1726-1733) cu o nouă construcţie care a durat până la 1765, când fiind
grav avariată şi ameninţând să se prăbuşească, a fost dărâmată din ordinul
domnului Grigore Alexandru Ghica.47

47
Constantin Cihodaru, Gheorghe Platon, op. cit., p. 327.
41
 După cum menţionează cronicării, în timpul epidemiilor, al răscoalelor
sau războielor care au avut loc, familia domnitorului părăsea palatul domnesc din
oraş, şi se adăpostea la locuinţa amenajată în incinta mînăstirii.
Locuinţa domnească a fost mărită de către Grigore II Matei Ghica despre
care se scrie că „ a făcut şi casele cele prea frumoase de la Mînăstirea Galata pentru
odihnă şi petrecere” după cum este menţionată în Cronica Ghiculeştilor.
Domnitorul Constantin Ipsilanti a construit la Mînăstirea Galata „curţi cu
două rînduri de case” şi pentru a scurta drumul spre Galata a construit şi un pod de
lemn peste Bahlui.
Incendiul din 1814 a distrus din nou casele domneşti rămînînd pînă la
1874, doar porţiuni de zidărie afumate. Fiind bolnavă şi avînd nevoie de aer curat,
sora domnitorului Mihail Sturdza, Ruxandra a refăcut palatul adăugînd un sir de
case mici dar frumoase în care a locuit pînă la sfîrşitul vieţii sale.
Prin legea secularizării din 1863, Mînăstirea Galata a fost scoasă de sub
tutela patriarhiei Ierusalimului, iar călugarii greci au plecat. Mult timp ea a fost
biserică parohială, aici slujind un preot odata pe lună.
Palatul şi casele, odată cu decăderea accentuată a mânăstirii, au devenit
închisoare militară pînă în anul 1923, apoi penitenciarul principal Iaşi, pînă în anul
1944. După această dată clădirile păstrate în incinta mînăstirii au primit destinaţia
de locuinţe.
În perioada restaurării s-au analizat cu mare atenţie probele materiale
păstrate, în încercarea de a reda monumentului atmosfera sa originală. Însă această
nu a fost posibilă din lipsă de informaţii şi s-a optat pentru îndepărtarea clădirilor
construite în timp, considerîndu-le fără o valoare deosebită. S-a rezidit o parte din
casa domnească apelîndu-se la restaurarea de inovaţie pentru a asigura atmosfera
iniţială.

42
 Este de presupus că nu toate zidurile au fost distruse şi o dovadă în acest
sens este faptul că în paraclis a fost descoperit un fragment din fresca iniţială,
relativ bine cunoscută sub stratul de pictură în ulei cu care a fost acoperită.48
A fost integrat în planul casei paraclisul, conceput de către ctitor ca o
capelă particulară a familiei domneşti. În paraclis a fost descoperit un fragment din
frescă iniţială, relativ bine conservată sub stratul de pictură în ulei cu care a fost
acoperită, şi care ne conduce la concluzia că acesta a fost pictat în aceeaşi perioadă
cu biserica Galata.
Aceasta fiind un argument în favoarea afirmaţiei, că domnitorul a
conceput ansamblul Mînăstirii Galata, ca un complex cu toate funcţiunile specifice
acestor lăcaşuri de închinăciune. Un alt argument în sprijinul acestei afirmaţii este
unitatea structurală şi compoziţională a pivniţelor păstrate în subsolul casei
domneşti din construcţia iniţială.
Domnitorul intenţiona ca aceasta să fie necropola sa, chiar dacă timpurile
zbuciumate l-au silit să se autoexileze49. În casa domnească din incinta mînăstirii s-
au organizat în perioada recentă o colecţie care cuprinde obiecte de cult vechi, copii
fotografice după unele documente referitoare la Mînăstirea Galata, stampe vechi,
peceţi etc.
Pe casa scărilor sunt expuse fotografii referitoare la Galata şi texte cu
citate din călători străini despre această mânăstire.
Camera cu fereastră spre paraclis de la etaj cuprinde o strană cu icoane
din 1837, fotografii ale mitropoliţilor Anastasie Crimca, Dosoftei, Veniamin
Costache, Leon Gheucă şi Iosif Naniescu, precum şi peceţile Mitropoliei Moldovei
din timpurile lui Dosoftei şi Veniamin Costache ca şi peceţile episcopiilor
Romanului din 1650 a Huşilor şi Rădăuţilor.

48
Pr. Ion Cârciuleanu, op. cit., p. 64.
49
Ibidem.
43
 De asemenea sunt expuse fotografii cu tabloul votiv, Petru Şchiopul cu
familia, Petru Şchiopul cu fiul său Ştefan, Zotu Tzigara – ginerele lui Petre
Şchiopul, actul de căsătorie al domnitorului cu Irina Botezat, inventarul Mînăstirii
Galata din anul 1588 şi documente de la Petru Şchiopul legate de mînăstiri.
Încăperea mai cuprinde fotocopii după stampe vechi din secolul XVIII-
XIX reprezentînd Iaşul. Mai sunt expuse pecetea oraşului din 1652 şi harta acestuia
din secolul XVIII precum şi portretele domnitorilor Moldovei care aveau legaturi
cu Mînăstirea Galata, documente emise de aceşti domnitori referitor la daniile lor.

2.Turnul clopotniţă cu zidul de incintă

Există opinii
diferite printre istorici cu
privire la zidul actualei
incinte mînăstireşti a Galatei
şi turnul clopotniţă de la
intrare.
Unii istorici susţin
că zidul nu ar fi fost construit
de către Petru Şchiopul,
opinie care pleacă de la
afirmaţia lui Paul de Alep care în 1653 cînd a vizitat mînăstirea a găsit-o
înconjurată de un gard de lemn.
Se presupunea că actualul zid de incintă a fost construit în timpul
domniei lui Grigore al II-lea Ghica începînd cu anul 1735.
Recent această presupunere a fost infirmată. În Istoria oraşului Iaşi
editată în 1980 de către Institutul de istorie şi arheologie „A.D.Xenopol” şi

44
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi se precizează: „Zidul incintei ca şi turnul de la
poartă au fost construite tot atunci (1582-1591).
Afirmaţia că zidul ar fi fost construit mai tarziu în secolul al XVIII-lea pe
locul unui gard are la bază o traducere eronată a textului sirian al lui Paul de Alep „
În sprijinul acestei ipoteze se pronunţă şi Gheorghe David autorul carţii
„Petru Şchiopul”, care face menţiunea că în urma distrugerii de către turci a
cetăţilor, singurele construcţii exceptate de la decizia turcilor au fost mînăstirile, ele
fiind înconjurate de ziduri de piatră, transformîndu-le în adevărate cetăţi fortificate.
Alt argument poate fi şi faptul că încă din primele sale domnii 1574-1577
şi 1578-1579 cînd a construit „Galata din Vale” el a înconjurat-o cu zid de piatră în
ciuda greutăţilor pe care le-a întîlnit în acele vremuri, după cum afirma patriarhul
Constantinopolului Irimia II Tranos.
Zidurile actualei incinte mînăstireşti a Galatei, de formă ovală şi fără
turnuri de apărare, dar cu turnul clopotniţă de intrare, prevazute cu drum de strajă şi
metereze au fost refăcute începînd cu anul 1735.
În interiorul zidului se găseşte şi azi un mic palat, refăcut în ultimile
vremuri ce servise odinioară atît ca locuinţă pentru călugării mînăstirii cît şi unor
mitropoliţi şi înalţi prelaţi. Văzută din Iaşi, Galata are aspectul unei mici cetăţi.
Turnul clopotniţă
ar fi fost construit tot de
Petru Şchiopul, avînd şi
rolul de loc de intrare în
mînăstiri, susţin unii istorici,
chiar dacă nu există surse cu
privire la anul înălţării.
Iniţial construcţia
avea la parter o intrare

45
boltită pe unde se intra în curtea mînăstirii, o cămăruţă la primul etaj unde se
ajungea printr-o scără în spirală şi o cameră a clopotelor la al doilea etaj.
Turnul de la intrare a fost refăcut de la brîu în jos utilizîndu-se piatra de
talie regulată, în timpul domniei lui Mihail Sturdza cînd s-a executat şi decorul cu
chenar şi stema ţării amplasată deasupra intrării.
Clopotele vechi au fost topite şi returnate în mai multe rînduri, ele
aflîndu-se actualmente în incinta mânăstirii.

B. Mânăstirea Galata - reşedinţă domnească

Urmând tradiţia, Petru Şchiopul a construit case domneşti în care şi-a

petrecut o bună parte din timpul cît a domnit, folosite apoi şi de alţi domni ai
Moldovei, nevoiţi să părăsească uneori palatul domnesc, din cauza epidemiilor
războaielor şi a revoltelor. De aici domnul trimitea ordine slujbaşilor ţării şi redacta
diferite documente.
În 1591, tot aici s-a cununat în taină cu Irina Botezat. Petru Şchiopul se
afla la Galata şi atunci cînd a pus la cale cu boierii săi credincioşi autoexilarea, ne
mai putînd suferi ruinarea ţării şi sărăcia locuitorilor. În casele domneşti de aici s-a
instalat în anul 1653 Timuş Hmelniţchi, care a venit cu oaste în ajutorul socrului
său Vasile Lupu. Timuş a ucis aici pe Cotnarovschi, secretarul domnului pentru
motivul că acesta l-ar fi sfătuit să nu-şi mărite fiica cu el.
Un eveniment deosebit are loc la Galata în decembrie 1659, cînd tătarii
au primit ordin de la turci să aşeze domn în Moldova pe Ştefăniţă, fiul lui Vasile
Lupu. Aflînd despre aceasta, Constantin Şerban şi-a ridicat oastea din tîrg mutîndu-
se la Galata unde îşi organizează tabăra de apărare. Aici este atacat de tătari care
simulînd retragerea, atrag oastea domnitorului care părăseşte şanţurile de apărare
ajungînd în lunca Bahluiului unde este înfrîntă de tătari. Năvălitorii au pătruns apoi
în mînăstire şi au aruncat din clopotniţă pe ultimii apărători.
46
 Dupa cum pomeneşte cronica Ghiculeştilor tot el „a făcut şi casele cele
frumoase de la Mânăstirea Galata, pentru odihnă şi petrecere”.
În timpul molimii de ciumă 1675, cînd domnea în Moldova Dumitraşcu
Vodă, acesta s-a mutat împreună cu boierii „în deal la Galata şi acolo şedea” după
cum arată cronicarul Ion Neculce în Letopiseţul său.
Grigore al II-lea Ghica în a doua sa domnie (1735-1739) a locuit cîtva
timp la Galata şi unde a construit case pentru odihnă şi petrecere.
În timpul războiului turco-ruso-austriac 1736, tot el, de frica armatei
austriece şi-a organizat o tabără de apărare la Galata, locuind toata vara acolo. În
iulie 1765 Grigore Alexandru Ghica a poruncit egumenului Mînăstirii Galata să
dărîme vechile case domneşti care ameninţau să se prăbuşească. Constantin
Ipsilanti a construit la Galata în anul 1799 „curţi cu două rînduri de case” care au
ars în 1814.
În timpul revoluţiei de la 1821 conducătorul Eteriei, generalul Alexandru
Ipsilanti, fiul fostului domn Alexandru Ipsilanti, a locuit un timp la Mînăstirea
Galata, unde se instalase cu statul său major.
Fiind la marginea drumului Ţarigradului, ce trecea peste Bordea,
Mînăstirea Galata a servit uneori de popas domnilor Moldovei cînd veneau să se
aşeze în scaun la Iaşi.
Înainte de a intra în oraş în octombrie 1818, Mihai Şuţu, noul domn se
opreşte întîi la Galata şi merge apoi pe neaşteptate la curtea din Iaşi.
La 1822 Ioan Sandu Sturdza fiind în drum spre Iaşi, cîrmuirea a hotărît
ca mînăstirea să fie orînduită drept conac în vederea alcătuirii alaiului cu care noul
domn urma să intre în capitala sa. Multe fapte istorice s-au petrecut în această
mînăstire. Atît letopiseţele Moldovei, colecţia Hurmuzache cît şi alte documente şi
scrieri vechi pomenesc de nenumărate ori numele Mînăstirii Galata.50

50
N.A. Bogdan, op. cit., Iaşi.
47
 Capitolul III
A. Mânăstirea Galata în conştiinţa vremii
1. Relatări ale unor călători străini despre Mânăstirea
Galata si ctitorul ei

Această mânăstire a atras atenţia şi admiraţia multor călători străini care

în drumul lor prin Moldova cu diferite ocazii, vizitînd Iaşul, au remarcat prezenţa
acestei mînăstiri.
Iezuitul Giulio
Mancinelli care a vizitat
Moldova între anii 1582-1586,
spunea, referindu-se la Petru
Şchiopul că „avea o gardă de
400 de trabanţi şi 500 de
Sursa:http://www.ziarullumina.ro/articole%3B1606%3B0%3B4
7362%3B0%3BManastirea-Galata-din-Iasi-la-1900.html
albanezi care erau catolici şi au
făcut o biserică de piatră frumoasă (Galata)”.
Negustorul englez John Newberie ne-a lăsat o relatare despre Moldova
din mai 1582, vizitînd curtea lui Petru Şchiopul afirma următoarele: „La nord-
vestul oraşului este un lac mare şi pe ţărmul cel mai îndepartat al lacului se afla o
mînăstire mare (Galata din Vale)”.
Ieremia al II-lea Tranus, patriarhul Constantinopolului a călătorit în
Moldova în 1588 fiind primit de către domnitorul Petru Şchiopul pe care îl descrie
că era „om dulce la cuvînt, sever la purtări, îndemînatec la fapte. Ii plăcea de
oamenii învăţaţi, de cîntăreţi şi era îndemanatic la toate celelalte”51.

51
Pr. I. Cârciuleanu, op.cit., p. 76
48
 Referindu-se la Galata acelaşi patriarh spunea : „a făcut deci şi mînăstire
la locul şi ce se zice Galata, în faţă cu Iaşul. Şi meşterii erau nestatornici şi au pus
temelia ei într-un loc rău, şi au aşezat temeliile bisericii şi ale zidului ei de jur
împrejur şi s-a stricat atîta munca, atîta cheltuiala, atîta zugraveală şi alte lucruri
frumoase. El nu s-a lăsat ci a făcut altă mînăstire în loc tare şi au făcut-o minunată
şi a sfinţit-o şi a dăruit pe Mitropolit, pe arhierei ce se aflau acolo şi pe toţi preoţi
după rîndul lor.”52
Însă cel care o descrie amănunţit este Paul de Alep, însoţitorul
patriarhului Macarie şi al Antiohiei care o vizitează în 1653. Potrivit acestuia
mînăstirea era foarte mare şi înconjurată cu un zid de lemn. De aici se vedea curtea
şi palatul domnesc iazul şi întregul oraş cu toate mînăstirile lui. Paul de alep afirma
că biserica fusese construită din piatră şi din cărămidă şi avea două cupole înalte,
două uşi de intrare una pe la nord şi alta pe la sud.
El a văzut că înaintea coloanei din dreapta se afla tronul lui Petru Vodă
cu acoperămînt în formă de cupolă, cu o cruce şi doi vulturi încoronati. Pe peretele
din faţă erau pictaţi ctitorii, adică Petru Şchiopul, soţia şi fiica sa, toţi avînd pe cap
diademe. Ei ţin biserica în mînă şi oferă Domnului Iisus Hristos.
Între colonetele din spatele tronului princiar se găseau două icoane
ruseşti ce reprezentau Sfinţii Dumitru şi Gheorghe. Paul de Alep a văzut pictate
altarul, naosul şi o parte din pridvor. Târziu, pe la 1842 călătorul prusian
Ifneigebauer făcea o descriere sumară a mînăstirii: „ Galata este o mînăstire foarte
pitorească aşezată pe malul drept al Bahluiului în faţa oraşului Iaşi.”

52
Idem
49
 2.Egumeni, călugări şi preoţi care au slujit de-a lungul
timpului la
Mânăstirea Galata

Cel dintîi egumen al mînăstirii atestat în documentele emise de către

ctitorul ei Petru Şchiopul, este Anastasie care apare în hrisovul de la 28 ianuarie
1588 prin care domnul Moldovei „... dă slobozenie Mînăstirii Galata unde este
egumen Anastasie, ca satul Voroveşti să nu lucreze nimic domniei, în schimb să
plătească iliş 50 de aspri mânăstirii”.
În timpul egumeniei sale Mânăstirea Galata a avut o perioadă de înflorire
după cum reiese din inventarul mînăstirii din 15 noiembrie 1588.
Nicolae Iorga credea că acesta ar fi plecat cu Petru Şchiopul în Tirol şi că
ar fi murit în exil. Într-un document de la Simion Movilă din 21 octombrie 1606
apare tot un Anastasie ca „arhimandritul de la Galata”.
Dintre egumenii Galatei s-au mai remarcat Nectarie, care pe la 1735 s-a
străduit să strîngă ceva bani pentru refacerea zidurilor înconjuratoare ale mânăstirii,
dar suma nefiind suficientă a fost nevoit să vîndă şi moşia Prisăcani.
Un alt egumen al Galatei, Procopie este atestat într-un document din
1762 dat de Grigore Vodă Calimachi care s-a străduit să refacă mînăstirea în urmă
unui incendiu, înglodandu-se în datorii.
Dintre egumenii Mînăstirii Galata, care apar în documentele vremii
amintim pe Paisie, din timpul lui Vasile Lupu, care după moartea lui Teofan,
patriarhul Ierusalimului a fost ales în locul acestuia53. De asemenea aici a lucrat în a
doua jumătate a secolului al XVII-lea un călugar talentat numit Gherasim, meşter în

53
Ibidem, p. 72.
50
confecţionarea diferitelor veşminte preoţeşti, odăjdii comandate şi de ctitorii unor
mânăstiri din Ţara Românească.
Prima lucrare mai cunoscută a lui Gherasim este un omofor brodat cu fire
de aur, argint si mătase. Tot el a executat în 1681 o poală de icoană la comanda lui
Şerban Cantacuzino.
Aici s-a remarcat călugarul Macarie, cînd în anul 1760 a avut loc la
această mînăstire un mare sfat unde s-a pus problema legăturii bisericeşti cu
populaţia satelor din împrejurimi.
Macarie l-a propus pe dascălul mînăstirii, Dumitrache, singurul
moldovean de aici, să facă legătura cu mirenii şi să fie hirotonit preot, ca unul care
cunoaşte regulile slujbei bisericeşti.
Din documentele de familie ne este
cunoscută spita preoţilor din familia preotului
Dumitrache, care apare şi sub numele de „popa
Dimitrie cel bătrân”.
Acesta a păstorit parohiile Galata,
Vişani, Valea Adîncă pînă pe la 1780 singur,
apoi împreună cu fiul său Dimitrie. Popa
Dimitrie cel tînăr era un om învăţat şi respectat
chiar de călugarii greci, care pentru prima dată
se uitau cu admiraţie la un preot moldovean,
impunător prin cultura şi prin curăţenia vieţii.
Un alt preot care s-a remarcat la
Sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8
%99ier:Anastasie_Crimca_-_tablou.JPG această mînăstire a fost părintele Fabian
Botnărescu care a depus o muncă deosebită în timpurile cele mai grele ale primului
razboi mondial, cînd biserica a avut mult de suferit fiind în zona operaţiunilor
militare, îngrijindu-se de mînăstire şi luînd toate măsurile de păstrare şi conservare
pînă în momentul restaurării.
51
 Dacă la plecarea sa în exil mînăstirea avea o stare materială bună şi o
viaţă călugărească activă, cu timpul aceasta a decăzut, în special după închinarea ei
de către Radu Mihnea în anul 1618 Sfântului Mormânt de la Ierusalim. De la
aceasta dată călugării şi egumenii ce se vor instala în mînăstire vor fi greci, care la
plecarea lor înapoi, au luat cu ei din odoarele şi manuscrisele mînăstirii ajungându-
se la golirea şi sărăcirea ei.

B. Restaurarea mânăstirii

În perioada 1961-1971 s-au efectuat lucrări de restaurare a bisericii cu

sprijinul Mitropoliei Moldovei şi a Sucevei şi al statului. Cu această ocazie au fost
consolidate zidul de incintă, turnul clopoţniţă şi cele două turle ale bisericii, a fost
curăţat paramentul bisericii de tencuielile adăugate în decursul timpului şi a fost
reconstituit acoperişul.
De asemenea, a
fost reconstruit din
imaginaţie, o parte din
palatul domnesc,
păstrîndu-se unele ruine
conservate la nivelul
parterului şi pivniţa.
În cadrul
acţiunilor de restaurare a
monumentului au existat
mai multe etape. În primul rînd s-a plecat de la considerarea acestuia ca operă de
artă, ca expresie a idealurilor estetice ale unei epoci. Cea dintîi sarcină a
restauratorului a fost aceea de a stabili critic valoarea artistică a diverselor sale

52
componente, obiectivul restaurării a fost acela de a păstra valoarea artistică a
monumentului.
Metoda prin care s-a realizat acel obiectiv a fost aceea de a înlătura fără
ezitare acele suprapuneri sau adăugiri, care chiar dăcă aveau o anumită valoare
stilistică documentară sau un prestigiu moral erau în dauna perceperii expresiei
unitare a operei de arhitectură, alterînd imaginea sa.
Restauratorul a trebuit să acorde prioritate obiectivului atingerii unităţii
plastice a monumentului luînd în considerare toate celelalte caracteristici ale sale,
numai în dependenţa de valoarea sa artistică.
Anticipînd asupra ceea ce va trebui să devină monumentul, restauratorul
suprima mai întîi în mod imaginar, iar apoi în mod practic suprapunerile şi
recompune parţile lipsă sau ascunse ale edificiului reintegrandu-le pentru a reface
unitatea formei sale.
Cercetările, fundamentate pe bază de documente, întreprinse în zona
ansamblului au avut ca punct de pornire documente iconografice.
Amintim în acest sens tabloul votiv pictat pe peretele dinspre nord al
naosului bisericii în care se poate analiza reprezentarea machetei bisericii.
Acest tablou a fost descoperit în timpul lucrărilor de restaurare, în anul
1967, sub stratul de pictură în ulei şi corespunde descrierilor făcute de Paul de
Alep. O atenţie deosebită a fost acordată şi tabloului votiv din paraclisul aflat la
parterul casei domneşti.
Modul de reprezentare al figurilor ctitorilor, detaliile de vestimentaţie, cît
şi a machetei bisericii sugerează faptul că acest tablou votiv a fost executat avînd ca
sursă de imaginaţie tabloul original. Imaginea machetei bisericii, din păcate, a fost
deteriorată în timp prin montarea unui amvon.
Această imagine a fost reconstituită prin analogie cu alte monumente
executate în perioada respectivă.

53
 Se presupune că acoperişul bisericii ar fi putut fi similar cu al celorlalte
construite anterior, în sensul că fiecare compartiment avea structura acoperişului
distinctă pentru a pune în valoare frumuseţea deosebită a bazelor stelate ale turlelor.
Importante au fost sondajele şi săpăturile care s-au făcut în depozitele din
poduri şi de peste extradosul bolţilor unde s-au găsit urme ale vechilor materiale de
acoperit, probe certe privitoare la natura şi aspectul lor.
Cercetările arheologice, colaborarea între arhitectul restaurator şi
arheolog au furnizat informaţii cu privire la tipologia construcţiei, la tehnica de
execuţie şi la unele aspecte de plastică. Aceste cercetări au condus la concluzii
corespunzătoare privind restaurarea în sensul de a reda componentelor ansamblului
imaginea lor originală.
În acest sens s-a înlocuit acoperişul cu panta redusă, cu un acoperiş cu
panta mai înaltă avînd o structură distinctă în zona pridvorului şi a absidelor
laterale. De asemenea a fost reconstruită cornişa din cărămizi zimţate.
Cercetarea monumentului a continuat cu sondaje pentru a studia starea
fundaţiilor, a zidăriei, a bolţilor a paramentului, a elementelor decorative ceea ce a
condus la o primă părere referitor la etapele de construcţie ale ansamblului
mînăstiresc.
S-a recurs la
îndepărtarea straturilor
depuse în jurul
construcţiilor ca urmare a
demolărilor succesive. O
problemă deosebită a fost
aceea a stabilirii nivelului
original de călcare a tuturor
componentelor
ansamblului ceea ce a permis în acelaşi timp precizarea succesiunilor cronologice.
54
 Soclu bisericii înalt în special în zona naosului şi a altarului bisericii,
determinat şi de panta terenului este alcătuit din blocuri masive de piatră, orizontale
alternate cu rînduri de cărămizi. Se păstrează la partea superioară porţiuni din
profilul original cu caracter gotic.
Sondajele făcute în zona pridvorului prin decapare parţială, cît şi prin
cercetări fundamentate, pe bază de analogie cu alte monumente, s-a descoperit că
acesta a fost deschis iniţial, aşa cum se obişnuia şi la alte monumente construite
anterior.
Iniţial intrarea în pridvor se făcea pe la sud şi nord pe direcţia
transversală a axului longitudinal al bisericii, astfel încît în parcurgerea traseului,
înainte de frîngerea axului spre dreapta pentru a intra în pronaos se putea vedea
poarta de acces în cimitir practicată în zidul de incintă pe latura nordică.
Golul de la intrare practicat în peretele nord a fost obturat ulterior din
necesităţi de cult.
Pe latura de vest a pridvorului au fost prevăzute iniţial trei deschideri
terminate în arc frînt care au fost reduse în timp la proporţiile unor ferestre
obişnuite prin construirea de parapeţi.
De asemenea s-au făcut sondaje asupra paramentului şi în urma
rezultatelor obţinute s-a procedat la înlăturarea tencuielor adăugate în decursul
timpului asupra paramentului original, în scopul scoaterii acestuia la lumină şi a
întregirii imagini iniţiale a monumentului cu alternanţa de piatră şi cărămidă,
tehnica de construcţie preluată din Ţara Românească.
Au fost analizate în laborator gradul de păstrare a materialelor, cauzele
degradărilor, a umezelii produse asupra zidăriei care au condus la pătarea
paramentului.
S-au elaborat materiale noi înlocuitoare cu calităţi de durabilitate şi
aspect corespunzător.

55
 Cercetările arheologice făcute în zona monumentului au descoperit un zid
masiv executat în arc de cerc la aproximativ trei metri distanţa de absidă altarului
sub nivelul fundaţiei, cît şi bolovani de piatră aşezaţi sub zidul absidei.
Aceste măsuri au fost luate de către meşterii constructori pentru a
impiedica eventualele alunecări de teren într- o zona unde sunt frecvente astfel de
fenomene.
Cu prilejul săpăturilor arheologice executate de către Vlad Zirra au fost
descoperite în gropniţa bisericii în număr de şase morminte, dintre care trei aparţin
familiei lui Petru Şchiopul. Singura lespede funerară care s-a păstrat este cea de la
mormîntul fiicei lui Petru Şchiopul, Despina, născută în anul 1588 şi decedată
probabil în acelaşi an.
Pentru celelalte construcţii din incinta monumentului arhitectul
restaurator nu a avut informaţii suficiente pentru a le reda forma iniţială.
Astfel clădirile din apropierea zidului de incintă care fuseseră construite
ulterior şi primiseră diverse destinaţii fără a corespunde funcţional sau estetic
ansamblului mînăstiresc, s-au demolat.
Din clădirile vechi nu s-au păstrat decît turnul de intrare, supraînălţat
ulterior în timpul domniei lui Mihail Surdza şi palatul domnesc modificat în
decursul timpului în urma incendiilor prin adăugirile şi reconstrucţia sa in 1847.
Chiliile, zidurile împrejmuitoare, trapezăriile şi celelalte clădiri construite
în timpul lui Petru Şchiopul nu s-au păstrat.
Actualul zid de incintă a fost reconstruit în timpul lui Ipsilanti Vodă în
1799.
Procesul de restaurare a urmărit revenirea la demnitate a palatului
domnesc, devenit astăzi colecţie, chiar dacă structura planului, a bolţilor, a
intrărilor şi scării, cît şi aspectul exterior de altă data nu a putut beneficia de probe
materiale, de surse de informare posibil de prelucrat.

56
 Neavând suficiente repere obiective, restauratorul s-a orientat către
restaurarea de inovaţie bazată pe o oarecare subiectivitate. S-a rezidit o parte din
palatul domnesc lăsînd la nivelul parterului ruinele conservate, pentru a sugera că
planul palatului a fost mai complex.
Unitatea compoziţională a pivniţelor de sub zona reconstituită cu cea a
pivniţelor de sub ruine, arată claritatea unui plan care cuprindea pe de o parte,
locuinţa domnească cu intrare separată compusă din paraclis, săli de protocol şi
locuinţa intimă, iar pe de altă parte încaperile rezervate oaspeţilor cu acces la partea
de recepţie.
Arhitectul restaurator a făcut intervenţiile noi cu discreţie, cu detalii
arhitecturale de factură modernă realizate în relaţii de subordonare faţă de
arhitectura originală.
Turnul clopotniţă şi zidul de incintă s-au păstrat în condiţii bune şi au fost
necesare doar lucrări de consolidare.
Prin acţiunea complexă a direcţiei de restaurare, a direcţiei
monumentelor între anii 1961-1971 coordonată de arhitectul Nicolae Diaconu s-a
conferit ansamblului mînăstiresc de la Galata o unitate compoziţionala şi stilistică.
Lucrările de restaurare scot în evidenţă valoarea deosebită a acestui
monument de artă care a marcat o nouă etapă în istoria arhitecturii romîneşti.

57
 Concluzii

Secolul al XVI-lea a întărit considerabil sentimentul identităţii de neam şi

limbă a românilor din cele trei provincii.
Prin intermediul scrierilor unor cărturari apuseni, dar şi bizantini ei au
aflat de existenţa Daciei şi de faptul că principatele romîneşti fuseseră cândva părţi
ale acestei entităţi.
Venirea lui Petru Şchiopul la tronul Moldovei a însemnat un moment fără
precedent în istoria noastră prin faptul, că un reprezentant din familia domnitoare a
basarabilor din Ţara Romînească ajunge domn în Moldova; cele două ţări fiind
cîrmuite de doi fraţi, Alexandru al II-lea în Ţara Românească şi Petru Şchiopul în
Moldova realizandu-se şi o uniune dinastică.
Domnind într-o perioadă de maximă expansiune otomană, Petru
Şchiopul, ctitorul mânăstirii, a păstrat cu mijloacele pe care le-a considerat
eficiente, autonomia ţării precum şi largi atribuţii externe.
Chiar dacă a fost considerat mult timp, o personalitate lipsită de valoare,
supus total turcilor cu ajutorul cărora a venit pe tronul Moldovei, faptele pe care le-
a realizat dovedesc că această apreciere s-a făcut neţinîndu-se seama de contextul
în care a domnit.
El şi-a iubit poporul, încât atunci cînd nu a mai putut suporta exploatarea
turcească, pentru că i s-a cerut să sporească tributul, a preferat să renunţe la
domnie, autoexilîndu-se. Nu s-a remarcat prin fapte de vitejie imprejurările fiindu-i
potrivnice.

58
 A avut însă multă omenie şi bunătate, o aleasă concepţie morală, calităţi
pe care, de la înalta poziţie pe care o ocupa în stat, le-a răsfrânt, ori s-a străduit să
le răsfrângă asupra întregii ţări.54
A realizat însă lucruri deosebite în domeniul culturii şi a artei. Efortul de
sprijinire a ortodoxiei s-a materializat şi în activitatea arhitecturală unde Mînăstirea
Galata reprezintă monumentul reprezentativ al domniei sale.
Este o lucrare
impresionantă, care reflectă
însuşirile ctitorului privind
înţelegerea culturii şi a
artei, a rolului pe care să îl
îndeplinească împreună în
arhitectură.
Este primul
monument de arhitectură
bisericească din Moldova,
Sursa: http://www.bewed.ro/furnizori/126/manastirea-galata construit pe o înăltime
dominantă care veghează Iaşul şi împrejurimile sale.
Mânăstirea Galata este una din acele lucrări de artă, care au avut un rol
important în realizarea unităţii naţionale, prin contopirea elementelor de arhitectură
din cele două Ţări Române, pe lîngă cele gotice transilvănene integrate deja în
tradiţie. Deşi în unele privinţe constructorii Galatei au rupt cu vechea tradiţie a
arhitecturii moldoveneţti, au respectat totuşi dispoziţia planului în întregime care
este unul specific moldovenesc, trilobat cu absidele circulare, împărţit în pridvor,
pronaos, gropniţa, naos şi altar.

54
Gheorghe David, op. cit., p. 8.
59
 La construcţiile bisericeşti din Moldova, dar mai ales la cele din Iaşi,
după Petru Vodă Şchiopul, se constată inovaţiunile arhitectonice semnalate la
Galata.
Au fost introduse elemente noi, de origine bizantino-munteană cum sunt:
înlocuirea peretelui dintre gropniţă şi naos cu trei arcade susţinute de coloane,
iluminarea absidelor cu trei ferestre, adoptarea trompelor de colţ la trecerea de la
pătrat la cerc prin boltire, apariţia celei de a doua turlă peste pronaos, brîul median,
paramentul de piatră alternat cu şirul de cărămizi, utilizarea tipului de cărămidă
îngustă de mai mici dimensiuni decît în etapa anterioara, şi mărirea rostului de
mortar dintre şiruri.
Spaţiul interior este amplu caracterizat de o mare nobleţe şi armonie.
Dacă ne referim la pridvor acesta este supralărgit, boltit sferic şi are trei
mari deschideri terminate în arc frânt.
Ajunşi în pronaos privirea este captată de două direcţii, cea a desfăşurării
longitudinale a spaţiului şi aceea care ne îndeamnă privirea spre înălţimea verticală
a coroanelor de arce suprapuse, a turlei de peste pronaos.
Naosul ne face să rotim privirea şi totodată o înalţă spre arcele etajate şi
încrucişate pînă în săgeata turlei.
Una din noutăţile cele mai importante pe care le conţine biserica constă
în mărirea spaţiului interior, prin înlocuirea zidului dintre gropniţă şi naos cu trei
arcade sprijinite pe două coloane libere, şi două semicoloane angajate în zidărie.
Absida altarului este boltită semisferic. Pereţii chiar şi cei de la turle sunt
netencuiţi cu apareiaj de piatră cioplită alternate cu cîte trei rânduri de cărămidă.
În dreptul zidurilor transversale şi al altarului sunt amplsaţi nouă
contraforţi de piatră alcătuiţi în trepte până la jumătatea zidului, iar ferestrele sunt
mici cu chenare dreptunghiulare.
Dacă ne referim la pictura bisericii în frescă, aceasta nu a fost complet
terminată, pînă în 1591 cînd ctitorul ei s-a autoexilat în Tirol.
60
 Datorită gravelor degradări generate de incendiul din 1762, cît şi datorită
condiţiilor de mediu neprielnice, pictura originală în frescă s-a degradat, astfel încît
urmaşii săi au considerat necesar că în etape succesive să fie refăcută parţial sau
întegral.
Zugravul Vasile Dubrovschi, a repictat biserica în 1811, iar apoi ea a fost
refăcută probabil în timpul restaurărilor din vremea domniei lui Mihail Sturza din
secolul al XIX-lea.
Dintre anexele mînăstirii s-au mai păstrat până astăzi doar casa
domnească ce a fost concepută de Petru Şchiopul, pentru a se putea desfăşura aici,
un program de palat pentru petrecerea timpului liber, iar în vremuri grele să-i poată
servi ca loc de adăpostire pentru el şi familia sa.
În cadrul procesului de restaurare din 1961-1971, nu s-a putut reconstitui
arhitectura iniţială apelîndu-se la restaurarea de inovaţie pentru a asigura atmosfera
îniţială.
În schimb s-au păstrat şi conservat părţile de zidărie de la parter şi ruinele
alăturate cu pivniţele boltite de la subsol.
În interiorul casei domneşti se găseşte biserica paraclis cu hramul
Sfîntului Apostol Iacov, care a fost concepută ca o capelă particulară a familiei
domneşti a lui Petru Şchiopul.
Casa domnească adăposteşte în prezent o colecţie a mânăstirii, care
cuprinde obiecte vechi de cult stampe peceţi portrete ale familiei ctitorului şi a unor
domni ai Moldovei care au locuit sau au făcut donaţii mînăstirii.
Zidul de incintă cu turnul de clopotniţă fac din Mînăstirea Galata o
adevarată cetate de apărare.
Lucrările de restaurare a monumentului în perioada 1961-1971 au fost
efectuate pe bază de documente pornindu-se de la tabloul votiv pictat pe peretele
dinspre nord al naosului, unde se poate analiza reprezentarea machetei bisericii.

61
 Aceste lucrări au scos în evidenţă valoarea deosebită a acestui monument
de artă care a marcat o nouă etapă în istoria arhitecturii romîneşti, influientînd prin
noile forme şi concepţii structura principalelor monumente moldoveneşti din
secolul al XVII-lea.
În anul 1990,
Mânăstirea Galata a fost
reînfiinţată ca mînăstire de
maici.
Pe lângă faptul că
este monument istoric de
arhitectură bisericească,
îndeplineşte şi rolul de
biserică de parohie, pentru
enoriaşii cartierului Galata.
În prezent Mânăstirea Galata este un important obiectiv turistic pentru
vizitatorii.

62
Bibliografie

I. Izvoare
A. Documentare

Caproşu Ioan şi Zahariuc Petronel, Documunte privitoare la istoria

oraşului Iaşi, Vol I, Acte Interne (1408-1660), Editura “Dosoftei”, Iaşi,
1999

B. Narative
Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Editura Minerva, Bucuresti,
1981
Costin, Nicolae, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Junimea, Iaşi, 1979
Neculce, Ion, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Minerva Bucureşti,
1986
Ureche, Grigore, Letopiseţul Ţării Moldovei, Editura Tineretului, Ediţia a
II-a, îngrijită Panaitescu P.P., E.S.P.L.A., 1958

II. Lucrări generale şi speciale

Balş, Gheorghe, Bisericile şi mânăstirile moldoveneşti, în B.C.M.I.,
XXI – 1928
Bădărău, Dan, Caproşu, Ioan, Iaşii vechilor zidiri, Casa Editorială
Demiurg, Iaşi, 2007
Bogdan, N.A, Oraşul Iaşi – Monografie istorică şi socială, ilustrată,
Editura Tehnopress, Iaşi, 1997

63
Cihodaru, Constantin, Platon, Gheorghe, Istoria oraşului Iaşi, Editura
Junimea, Iaşi, 1980
Constantinescu-Iaşi, P., Evoluţia stilului moldovenesc, Iaşi, 1927
Curinschi, Gheorghe, Monumentele de arhitectură din Iaşi, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1967
David, Gheorghe, Petru Şchiopul, Editura militară, Bucureşti, 1984
Fecheci, Aurora, Monumente arhitectonice ieşene, Editura Cariatide
Giurescu, Costantin C., Giurescu, Dinu C., Istoria romanilor din cele
mai vechi timpuri si pana astazi, Editura Albatros, Bucuresti, 1971
Grigoraş, Nicolae, Biserici şi mânăstiri vechi din Moldova, Bucureşti
1968.
Idem, Mânăstirea Galata, 1943
Iorga, N., Istoria românilor, vol. V, Bucuresti, 1937.
Idem, Istoria Românilor prin Călători, Editura Eminescu, Bucreşti, 1981
Ionescu, Grigore, Arhitectura românească : tipologii, creaţii, creatori,
Bucureşti, 1986.
M., Berza, , Nicolescu, Corina, Voinescu, T., Muzicescu, Marica-Ana,
Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel
Mare, II, Bucureşti, 1958
Pr. Cârciuleanu I., Mânăstirea Galata, Editura Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei, Iaşi, 1991
Vătăşeanu, Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol I, Bucureşti
1959.

64
 III. Site-uri web consultate

http://arch5.okr.ro/auctions.v3/215_300/2011/10/03/2/6/6214789678133028
27537485-17454
http://istoriculzilei.blogspot.com/2010_07_01_archive.html 8-215_300.jpg
http://romaniancoins.org/iasi/html/imagini9.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Anastasie_Crimca_-_tablou.JPG
http://www.ziarullumina.ro/articole%3B1606%3B0%3B47362%3B0%3BM
anastirea-Galata-din-Iasi-la-1900.html

65