Mahalaua Mantuleasa si Mircea Eliade

Mahalaua Mantuleasa, aparuta inainte de strada cu acelasi nume, an de nastere

1707 si care avea sa devina nucleul in jurul caruia se va dezvolta
orasul Bucuresti. Se spune ca Manta,un negustor se casatoreste cu Stanca ce
avea proprietati aici. Manta este unul dintre primii negustori ce au reusit
sa faca o calatorie in Tara Sfanta.

Dupa ce moare negustorul, vaduva fiind, doamna Stanca hotaraste construirea

unei biserici, initiata inca din timpul in care traia boierul Manta,
biserica ce primeste numele de Mantuleasa, desi putine sunt bisericile care iau
numele ctitorilor sai. A existat o controversa in epoca, vizavi de acest
aspect, daca numele nu ar fi fost luat de la sora negustorului, Maria, nu de la
sotie, isa verdictul final a fost de la sotie, tinand cont ca aceasta avea
terenul pe care se construise biserica. Aceasta se sfinteste in 1733, pe vremea
domnitorului Grigore Ghica.
O buna parte din vechea mahala Mantuleasa, asa cum am vazut ca se intindea la
inceput de secol XX in cele de mai sus, dar si strada Popa Soare, limitele strazii
Mantuleasa- bulevardul Pache Protopopescu si Calea Calarasilor, precum si
strada Calomfirescu alcatuiesc, in economia prozelor eliadesti, pamanturile
boierului Calomfir, cautatorul pe sub pamant. In nuvela Pe strada Mantuleasa
doua momente-cheie se petrec pe o banca aflata undeva pe strada Popa Soare.
Scoala Mantuleasa, de pe strada omonima, era cea mai veche din Bucuresti.
Cladirea de la nr. 7-9 fusese fondata in anul 1826. Aici a invatat scriitorul
Mircea Eliade si de aceste locuri este legata actiunea nuvelei Strada
Mantuleasa. Scoala si cladirile adiacente au fost demolate in 2002.

Strazi
Strada Sfantul Stefan

Colt cu Calea Calarasilor, aici se afla biserica Sfantul Stefan a carei zidarie
a inceput in timpul domniei lui Stefan Racovita, fiind terminata de Stoica
Cluceru in 1768. Biserica, in stil brancovenesc, are o frumoasa pictura
exterioara, alcatuita din 30 de medalioane cu portrete de patriarhi ai
vechiului testament, sibile si filozofi antici.
Calea Calarasilor

Fosta portiune a podului Vergului, Calea Calarasiolor era podita cu barne

doar pana in dreptul bisericii Lucaci. In apropierea intersectiei Caii
Calarasilor cu Calea Vacaresti, s-a aflat biserica Sfanta Vineri-Hereasca,
ridicata in 1645. Biserica a cazut victima planului de sistematizare urbana
si a fost demolata. Aceasta portiune a podului Vergului a primit denumirea
actuala de Calea Calarasilor in 1878, dupa Razboiul de Independenta, de la
Corpul Calarasilor din Armata Romana, adica al Cavaleristilor. Pe Calea
Calarasilor la nr. 238 a copilarit Barbu Stefan Delavrancea, casa ce ulterior
a fost demolata.
Strada Plantelor
Numele acestei frumose strazi bucurestene dateaza de prin anul 1880 si
se datoreaza unei case in fata careia erau numeroase plante ornamentale
si arbusti: ficusi, leandri, rodii. Pe aceasta strada s-a aflat sanatoriul de boli
mintale al doctorului Alexandru Sutu. In seara zilei de 3 februarie 1889 aici
a fost internat Mihai Eminescu. Imobilul actual de la numarul 13 este fostul
pavilion central al sanatoriului.

Biserica Popa Soare

Asezata in zona centrala a Capitalei, intr-un frumos parc de trandafiri, la

intersectia strazilor Dr. Burghelea,
Stefan Mihaileanu si Popa Soare, biserica si-a pastrat, in cei peste 250 de
ani de existenta, liniile arhitectonice initiale,
cu plan treflat. Initial, biserica avea doua turle de lemn, cea de pe naos
fiind indepartata in anii 1940 1942,
in timpul lucrarilor de consolidare. Cum era si firesc, de-a lungul timpului,
datorita vitregiilor, biserica a cunoscut
mai multe reparatii si imbunatatiri. O renovare importanta si totodata o
infrumusetare a avut loc in anul 1791, fiind
realizate de jupaneasa Calina si de fiii ei. Acestia, pe langa numeroase
reparatii, au pardosit biserica si au donat
icoanele imparatesti, ferecate in argint in anul 1833. Daca cutremurele
din 1802 si 1804 nu au afectat sfantul locas,
cel din anul 1838 a dus la inchiderea lui si la reparatii capitale, implinite
cu sprijinul enoriasilor. Alte lucrari importante
au mai avut loc in anii 1902 (s-a adaugat porticul de la intrare), 1924
(consolidari si reparatii), 1940 (din nou consolidari)
si 1977 (reparatii dupa seism).

Pictura bisericii in stil realist - a fost realizata, pe la 1880, de Anton

Serafim. A fost restaurata in mai multe randuri (1906, 1948, 1967 si 2003).
Din nefericire nu cunoastem amanunte despre prima pictura a bisericii.
Desi mica ca dimensiuni, biserica Popa Soare impresioneaza prin
armonia formelor exterioare si interioare, prin vitraliile confectionate in
anul 1937 la Viena, prin mobilierul din stejar sculptat, in aceeasi
perioada, de maestrul Grigore Dumitrescu. Tot in vremea respectiva a fost
construita si casa parohiala.

Intre anii 1998 si 2004, biserica parohiei Popa Soare a cunoscut o noua
perioada de lucrari (consolidari, reparatii exterioare si interioare,
restaurarea picturii, inlocuirea instalatiei electrice, a celei termice, a
acoperisului etc.) care au repus in valoare frumusetea acestui sfant locas.

Din anul 2003 biserica se bucura duhovniceste de prezenta unei particele

din sfintitele moaste ale Sf. Teodosie de la Brazi, daruite de
IPS Arhiepiscop Epifanie al Buzaului si Vrancei, in semn de pretuire pentru
contributia PC. Pr. Grigore Popescu (paroh la Popa Soare
intre anii 1964 si 1998) la alcatuirea sfintelor slujbe ale Sfantului Ierarh si
Martir vrancean.

Dintre slujitorii mai insemnati, mentionam: viitorul mitropolit al Olteniei,

Nifon Criveanu (paroh intre 1922 si 1924),
preotul Atanasie Paraschivescu, ctitorul bisericii in secolul XIX (paroh intre
1924 si 1964).

Despre Bucuresti
Traditia spune ca intemeierea orasului s-a realizat in vremea lui Bucur, pe
care unii il cred cioban, altii pescar, boier, haiduc. Prima consemnare in
scris a acestei traditii este cea din 1761, a calugarului franciscan Blasius
Kleiner. O alta traditie, din secolul al XVI-lea, vorbeste despre Negru Voda
ca intemeietor al Bucurestiului. Primul care scrie despre acest lucru este
raguzanul Luccari, dupa o calatorie prin Tara Romaneasca in timpul lui
Mihai Viteazul. Printr-un document al domnitorului Mircea cel Batran din

1410 Bucurestiul este numit Cetatea noastraPrima atestare

documentara certa a Bucurestiului dateaza din 1459, cand prin hrisovul
din 20 septembrie, domnitorul Vlad Tepes scuteste de dari si intareste
dreptul de proprietate al unor locuitori [4]. Documentul, foarte deteriorat,
a fost descoperit in jurul anului 1900 [4]. Vlad Tepes petrece patru din cei
sase ani de domnie in cetatea Bucuresti, preferandu-l resedintei
Targoviste.In timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, 18
din cele 25 de documente care au inscris pe ele locul de unde au fost
emise sunt din Cetatea de Scaun Bucuresti [5].Mircea Ciobanu in timpul
domniei sale ridica un palat domnesc numit mai tirziu Curtea Veche; in
1558-1559 in curtea domneasca se construieste o biserica, cea mai veche
constructie pastrata in forma sa originala iar in 1562 se ridica si biserica
Sf. Gheorghe cunoscuta ca Sf. Gheorghe-Vechi sau cel romanesc dupa ce
Constantin Brancoveanu construieste in 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau cel
grecesc.Orasul se dezvolta continuu iar din secolul al XVII-lea se intinde si
pe malul drept al Dambovitei; in partea de vest se intinde pana in zona
Cismigiu iar in est pana la intersectia Caii Mosilor cu Hristo Botev de astazi
[6]. In 1563 este mentionat pazarul (de la turcescul bazar), piata
Bucurestiului situata in apropierea Curtii domnesti. Zece ani mai tirziu, in
1573 Alexandru al II-lea Mircea infiinteaza la manastirea Plumbuita prima
tipografie cunoscuta din Bucuresti.