CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................1
ZIDIREA BISERICII SFĂNTA TREIME...........................................................2
PICTURĂ ȘI LUCRĂRILE DE RENOVARE....................................................4
CONCLUZII.........................................................................................................5
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................7
INTRODUCERE

Monumentele istorice din Transilvania oferă celor ce le trec pragul clipe de rememorare a
trecutului, a unor vremuri de neimaginat pentru oamenii modernității și care, odată cu
schimbarea generațiilor, devin din ce în ce mai puțin cunoscute. 
 
Un astfel de monument istoric și de spiritualitate ortodoxă este și Biserica „Sfânta Treime“
din Făgăraș, lăcaș de închinare ce păstrează trecutul viu prin rugăciunile de aici, înălțate
duminică de duminică și pentru sufletele vrednicilor înaintași. 
  
Documentele nu menționează prea multe lucruri despre existența lăcașurilor de cult ortodoxe
în Făgăraș până la 1625, când principele Gabriel Bethlen emitea un act pe 13 aprilie, prin care
comunității ortodoxe din vechea cetate transilvană i se permitea să aibă un preot. Trebuie
menționat că la acea vreme Făgărașul avea o puternică comunitate calvină, iar românii
ortodocși erau lipsiți de prea multe drepturi.
După moartea Mariei Tereza și cu venirea pe tron al lui Iosif al II-lea, ortodocșii reușesc să
deschidă, la 1 februarie 1782, o capelă, pe terenul căpătat de la familia Borșoș, unde este și
astăzi locașul din strada Grecilor (Ioan Codru Drăgușanu). 1

1
Valeriu Literat, BISERICI VECHI ROMĂNEȘTI DIN ȚARA OLTULUI, EDITURA DACIA, CLUJ NAPOCA, 1996, Pag. 99

1
ZIDIREA BISERICII SFĂNTA TREIME

Pentru zidirea capelei menționate, românii au primit aprobare chiar din 1781, dar comunitatea
săsească a protestat împotriva dimensiunilor mari și a turnului prevăzut în proiect. Se spune
că sașii îi considerau pe români „schismatici“ și din acest motiv nu ar trebui să li se permită
zidirea de biserici mari, cu turn. Autoritățile au interzis ridicarea turnului, dar au permis
zidirea lăcașului cu dimensiunile propuse inițial.2

Abia în 1783 se construiește o Biserica. Piedicile erau departe de a se fi terminat.

Comunitatea săsească a continuat să obiecteze la ridicarea turnului Bisericii: s-ar fi depășit în
înălțime lăcașurile celorlalte culte; astfel încât zidirea s-a construit doar până la acoperiș
(1783), prin eforturile comunității ortodoxe ce numărau 251 de familii. Abia după 9 ani s-a
ridicat și turnul clopotniță al Bisericii, așa cum îl vedem și astăzi. În globul de sub crucea din
vârful turnului au fost depuse două documente care îi nominalizează pe cei care au contribuit
la ridicarea așezământului: Enache Arpășeanu în numele negustorilor români și greci, și
Domul Țării Românești Mihail Șuțu. Pentru acoperirea cheltuielilor apreciabile, s-a convenit
și vânzarea din dotarea locașului a Cazaneilui Varlaam (1643), către Biserica din Văleni. 3

Locașul de cult al ortodocșilor din Făgăraș are dimensiuni generoase. La început era
încăpător pentru credincioșii care se adunau chiar și la sărbătorile mari. În primele zile ale
săptămânii și mai ales iarna, Biserica nu beneficia de încălzire deoarece aceasta nu a fost
prevăzută în acest scop. Acest fapt, acest aspect a adus la scăderea numărului de participanți
la slujbă pe timpul iernii.

S-a zidit și un paraclis, la 1832, lângă zidul de miazănoapte al lăcașului, căruia i s-a făcut și
criptă, în care au fost depuse rămășițele pământești ale câtorva notabilități.
Clopotele au fost donate în anul 1791, cel mare și cel mijlociu, au fost realizate prin
strădaniile jupânului, Gheorghe Corodi și ale lui Pană Nergeș, pe când cel mai mic în 1841,
prin contribuția credincioșilor parohiei.

2
Ibidem, pag 100-101
3
Revista Sfânta Treime din Făgăraș, 2013, pag 3

2
În 1856, când s-a refăcut acoperișul, au fost descoperite câteva documente care îi
menționează pe meșterul Johann Muller, pentru ridicarea edificiului, și pe meșterul Jupan
Martin din Brașov, pentru ridicarea turnului. 

Naosul a fost zugrăvit în anul 1832, prin stăruința protopopului Simion Jinariu, care printr-o
colectă printre enoriași și cu o contribuție însemnată a lui Hagi Anastasie Silviu și a soției
sale. Deși nu cunoaștem numele zugravilor, putem reliefa faptul că există o diferență vizibilă
între pictura altarului și cea a naosului. Există mari probabilități, ca pictura din Naos să fi fost
realizată de către Sava. Desenul și zugrăveala aveau calități de precizie, dar figurile erau
disproporționale comparativ cu dimensiunile Bisericii, din acest motiv această pictura nu se
armoniza cu cea din altar. Pictura a fost realizată în tempera, care la 1949 n-a rezistat la
spălare. Zugrăveala din paraclis s-a păstrat mai bine, deoarece era ferită de razele soarelui, și
de alți factori care puteau contribui la degradarea acesteia (precum fumul, praful etc). Pictura
din paraclis aparține cu totul altui pictor comparativ cu cei care au zugrăvit naosul și altarul.
 
La 1794, Jupan Ioniţă Isari a donat catapeteasma originală, care a fost dăruită la 1950
bisericii din Feldioara. Catapeteasma actuală datează de la 1950-1951 și a fost realizată de
sculptorii Iosif și Gheorghe Popa și de pictorul Vasile Gheorghe de la atelierele Patriarhiei
Române.

În primii ani de la apariția acestei Biserici, a fost zugrăvit numai altarul Bisericii și interiorul
arcului din fața catapetesmei. Restul lăcașului a rămas nezugrăvit. Ctitorul picturii din altar a
fost preotul și protopopul Gheorghe Petrașcu. Inscripția care îl pomenește, de la proscomidie,
a început să se șteargă. Ea, a fost însă copiată de către Nicolae Iorga, atunci când încă se mai
putea citi. În 1949, această pictură a fost curățată și s-a constatat că este o lucrare în frescă în
toată frumusețea, astfel încât s-a cerut pictorului să execute pictura în toată Biserica, în
același stil.

De la 1949, Biserica întreagă a fost zugrăvită de către pictorul Iosif Vasu. Cripta a fost zidită
de către negustorul Ioan Zamfir, în anul 1824, pe când zugrăveala foișorului fusese executată
în 1828; în 1849, s-a tocmit zugrăvirea Bisericii, această construcție a fost trecută cu
vederea, ea s-a ridicat spre pomenirea negustorului Ioan Zamfir și a soției sale Ana.

3
PICTURĂ ȘI LUCRĂRILE DE RENOVARE

La 1820, protopopul Simeon Jenariu nota pe o Evanghelie că a găsit biserica „nespoită“ și că

a adunat bani pentru pictură, la care a contribuit esențial „Mărirea Sa D. Aramdasul Hagi
Anastasie Sivu de la curtea împărătească“. Se pare că naosul a fost pictat de Sava Budoi, dar
a fost repictat la 1949 de Iosif Vasu. 

 „Se mai păstrează în Sfântul Altar și pe arcade o parte din pictura originală, de o valoare
inestimabilă. Acestea au fost restaurate în 1950 de Iosif Vasu, iar în perioada 1999-2003, a
mai avut loc o restaurare completă a picturii interioare, de Ioan Zărnescu-Munteanu“, a
afirmat unul dintre preoții parohi, părintele Nicolae Lie. 

 Pictura bisericii păstrează și portretele a doi însemnați Mitropoliți ai Ardealului, Sfântul

Andrei Șaguna și Nicolae Bălan, imagini cu o valoare documentară, legată de istoria
monumentului istoric.

 Unii cercetători atribuie zugravului Pantelimon din Tara Românească realizarea unei picturi
murale chiar imediat după finalizarea zidirii. Aceștia se bazează pe scena Deisis din axul
absidei exterioare, care pare să fie opera marelui zugrav, creator de școală de pictură în Sudul
Transilvaniei, din secolul al XVIII-lea. Un alt lucru interesant legat de pictura interioară este
și felul în care a fost realizată scena Maicii Domnului oranta cu Iisus din calota absidei. O
scenă asemănătoare a fost pictată la ctitoria brâncovenească din anul 1721, de fii zugravului
Preda din Câmpulung.

 Alături de pictură, biserica deține și alte lucruri de patrimoniu, cu o valoare foarte mare.
Menționăm aici un amvon de lemn cu imaginile celor 12 Sfinți Apostoli, câteva icoane din
secolele XVIII-XIX și ușile intrării în pronaos, care păstrează feroneria originară

De-a lungul vremii, lăcașul de cult a fost supus unor lucrări de renovare și de restaurare,
menite să redea și să conserve frumusețea edificiului. Sunt amintite lucrările din 1982 și
1986, când s-au înlocuit tabla turnului, s-a realizat un drenaj de-a lungul pereților din naos, s-
a schimbat instalația electrică și s-a înlocuit pavimentul. În 2004 și 2005 au mai avut loc și
alte lucrări de renovare și de înfrumusețare, când s-a înlocuit pardoseala din pronaos și antreu
și s-au schimbat ferestrele.

4
Înalt preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat
amplele lucrări de renovare a bisericii efectuate în acest secol.

Biserica „Sfânta Treime“ este locul unde au loc mai multe manifestări duhovnicești și
culturale din viața comunității făgărășene. În fiecare duminică, la biserica făgărășeană au loc
programe de cateheză pentru credincioși. Aceste cateheze au loc după slujba de seară, chiar în
biserică.

5
CONCLUZII

Istoria Bisericii „Sfânta Treime“ este strâns legată de trecutul zbuciumat al Făgărașului. Cu
toții știm că cetatea din centrul țării a fost de-a lungul existenței sale un important centru
administrativ, politic și religios pentru Transilvania Evului Mediu. 

Arhitectura bisericii este o sinteză a tradiției transilvănene cu specificul lăcașurilor de cult din
Tara Românească. Este evident că modelul meșterului Johan Mullers a fost chiar Biserica
„Sfântul Nicolae“, ctitoria brâncovenească din Făgăraș. Elementele apusene, unele chiar
baroce, sunt îmbinate armonios cu cele specifice Transilvaniei medievale. Decorul exterior,
cu firide în partea superioară este presărat de elemente din tehnica vestică, din care nu lipsesc
capiteluri și pilaștri.

Dar biserica nu a devenit un simbol al orașului Făgăraș doar datorită frumuseții sale, ci mai
ales datorită locului ce l-a ocupat în viața spirituală și culturală a românilor ortodocși din
cetatea transilvană : „Este o biserică ce a jucat un rol important în trecutul orașului nostru.
Până la revenirea fraților greco-catolici la Ortodoxie, lăcașul de cult a fost singura biserică ce
a deservit nevoile spirituale ale românilor din Făgăraș. Aici au slujit poate cei mai de seamă
preoți din Tara Făgărașului, foarte mulți având și funcția administrativă de protopop. Ca și
urmași ai acestor mari preoți, vrednici de pomenire, am simțit alături de părintele Marcel
Greavu, împreună slujitor cu mine la acest Sfânt Altar, datoria impetuoasă de refacere a
bisericii și îngrijirea fată de bunul mers al lucrurilor atât din perspectivă duhovnicească, cât și
administrativă“, a spus părintele Nicolae Lie. 

6
BIBLIOGRAFIE

 Iustin Marchis, Mânăstiri și biserici din Romania. Vol.III : Transilvania, 2005

 Nicolae Iorga, Sate și preoți din Ardeal, București, 1902
 Revista Sfânta Treime din Făgăraș, 2013
 Valeriu Literat, Biserici vechi românești din țara Oltului, Editura Dacia, Cluj Napoca,
1996