Arheologia unei şindrile din 1479

Cuvinte-cheie: şindrilă, arheologie, biserică, Breb, Copăciş

Rezumat
Ultimele lucrări de consolidare ale Bisericii ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Breb au fost
făcute acum mai bine de 100 de ani. În acest răstimp ea a păstrat tainic unele valori istorice şi
artistice, pe care ni le redă încetişor pe măsură ce ridicăm vălurile timpului aşternut peste ele. Aşa
se întâmplă şi cu şindrilele de pe ciudatul acoperiş interior, datate unele dintre ele în secolul al XV-
lea. Făcând arheologia uneia dintre aceste şindrile, analizându-i fiecare urmă lăsată de unelte,
fiecare degradare şi fiecare strop păstrat pe suprafaţa ei, reuşim să creăm un periscop virtual către
acele vremuri îndepărtate şi să aflăm mărunţişuri despre viaţa rurală în vechiul Maramureş. Aflăm
că şindrila noastră datată dendrocronologic în 1479 a făcut parte dintr-o altă construcţie înainte
de a fi montată pe acoperişul interior şi încercăm să conturăm câteva ipoteze pentru istoricul său
anterior anului 1623, al construirii bisericii din Breb.
Scurtă prezentare a bisericii
Cu siguranţă, biserica bătrână din Breb nu face parte dintre cele mai frumoase biserici
maramureşene, mai cu seamă dacă o comparăm cu cele falnice, cu poală dublă, cu structuri elansate
şi turnuri înalte. Are proporţii mai degrabă butucănoase ce contrastează cu turnul subţire şi destul de
înalt (foto 1).

Însă istoricul bisericii este este fascinant: a fost construită în 1622-16231 ca fiind a doua biserică a
satului Breb, urmaşă a unei biserici despre care părintele Nicolae Doroş scria în 1913 în inventarul

1 Olafur Eggertsson – Alexandru Baboș, ”Dendrochronological dating in Maramures with special emphases on
objects from the Maramures museum in Sighetul Marmatiei - Romania”, în Tradiţii şi Patrimoniu, nr. 2-3, Sighetu
Marmaţiei, 2002, pg.44
parochiei că ar fi fost construită înainte de anul 15312, probabil de părintele Vasile, primul preot al
satului Breb3. Pentru construirea bisericii, meşterii au reciclat unele elemente din biserica din satul
vecin Copăciş: turnul şi căpriorii acoperişului interior datate în 1529, şi o parte însemnată din
şindrilele acoperişului interior, datate în 1529 şi 1479. Acestea din urmă vor fi detaliate în articolul
de faţă, nu înainte de a enumera încă 2 etape constructive importante ale bisericii din Breb. Cea din
18644 cuprinde extinderea neobişnuită către est, prin desfacerea absidei altarului, adăugarea unui
mic transept cu abside rectangulare realizate din materialul lemnos rezultat din desfacere şi
adăugarea unei abside a altarului, poligonală şi deosebit de generoasă a dimensiuni. Cea de-a doua
etapă constructivă importantă a fost la începutul secolului al XX-lea, când structura bisericii a fost
consolidată cu stâlpii vizibili la exterior şi cu cel central din turn.
Istoricul bisericii este intricat cu povestea satului şi probabil că nu este o coincidenţă dezvoltarea
băilor din Breb, foarte căutate în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, care ar fi putut să dea un
impuls economic şi social satului Breb, în mod natural reflectate în evoluţia bisericii, suprapuse cu
nevoia de spaţiu suplimentar datorită creșterii populaţiei satului Breb din acea vreme5. Apoi
consolidările structurale din prima parte a secolului al XX-lea sunt datorate probabil părintelui
Nicolae Doroş, păstrător asumat al istoricului bisericii, dar şi a corpului său fizic.
Mai rămâne să amintesc în treacăt câteva dintre provocările pe care biserica din Breb le avansează
cercetătorilor din diverse domenii. Pentru pictorii-restauratori bolta naosului păstrează o pictură
ascunsă sub un strat ulterior de vopsea şi depuneri de fum şi praf de-a lungul a aproape 200 de ani
(foto 2).

2. Fragment de pictură de secol XVII păstrată în podul de peste tindă,

în partea superioară a peretelui dintre naos şi pronaos
2 Nicolae Doroș, Inventarul parochiei greco-catolice din Breb, 1913, consultată în Arhiva parohiei Ortodoxe din
Breb
3 Alexandru Baboș, ”Maramureș, medieval wooden churches”, în Revista monumentelor istorice, an LXV, nr. 1-
2/1996, pg.52
4 Nicolae Doroș, Inventarul parochiei greco-catolice din Breb, 1913, consultată în Arhiva parohiei Ortodoxe din
Breb
5 Laura Zaharia, Dumitriţa Filip, ”Călătorie îm timp prin cercetarea unei biserici de lemn din Maramureş: Biserica de
lemn Sfinţii Aehangheli Mihail şi Gavril” în Caietele Restaurării, nr. X, 2021, pg. 316
Din cercetarea de teren din anul 2020 a echipei formate de arhitectul-cercetător Alexandru Baboş şi
de pictorul-restaurator Mihai Covaci, pictura pare să fi fost făcută de pictorul-zugrav Grigoryi din
Colomeea6, foarte activ în Ţara Maramureşului în acea perioadă.
Pentru arheologi provocările sunt multe: amplasamentul din Copăciş, neatins de sute de ani, care
ne-ar putea reda incinta bisericii din acest sat dispărut la finele secolului al XVI-lea, împreună cu
multe informaţii despre prima biserică ridicată în acest sat maramureşean, în secolul al XV-lea.
Tot de arheologie ţine şi finalizarea datărilor dendrocronologice, pentru care a mai rămas de revelat
vârsta galeriei turnului provenit de la biserica din Copăciş, neobişnuit de decorate precum cea a unei
prispe (foto 3), şi păzită cu cerbicie de un cuib de viespi uriaşe la ultima campanie de prelevare de
probe din anul 2021, astfel încât a devenit necesară o nouă campanie de prelevare probe.

3. Decoraţia galeriei turnului, greu vizibilă de la sol

Foto: Graphein Maramureş

Apoi biserica din Breb ascunde amprenta sa originală de la începutul secolului al XVII-lea, alături
de fragmente în istoricul său, dacă biserica anterioară de secol XVI s-a aflat pe acelaşi
amplasament. Şi nu în ultimul rând osemintele preotului Popa Petru îngropat în ”biserica femeilor”
în 1702. Însă aceste cercetări se vor putea face pe îndelete doar în timpul viitoarelor lucrări de
restaurare a bisericii.

6 Alexandru Baboș, Mihai Covaci, ”Raport de cercetare al unor picturi din bisericile de lemn maramureșene”
www.academia.edu/44800189/Raport_de_cercetare_a_unor_picturi_din_bisericile_de_lemn_maramureșene_Resear
ch_report_of_some_paintings_from_the_wooden_churches_of_Maramureș, accesat în septembrie 2022, pg.14
Până atunci ne vom orienta curiozitatea către acoperişul interior şi vârsnicele sale şindrile cu o
vechime între 400 şi 550 de ani.

Acoperișul interior

4. Sarpanta acoperişului interior (1530) şi şarpanta acoperişului exterior (1623),

Şindrilele acoperişului interior, datate în 1479, 1530 şi 1623,
văzute din podul de peste pronaos
Un element neobişnuit, care generează o serie de întrebări, este acoperișul interior, vizibil din pod și
care acoperă jumătatea superioară a bolții, protejat fiind la rândul său de acoperișul bisericii (foto
4).
Este realizat din căpriori fixați simetric, pe câte o grindă supradimensionată a bolții, acoperind
calota sa superioară. Susține câte 4 rânduri de șindrilă pe fiecare parte. Învelitoarea de șindrilă
continuă pe partea inferioară a bolții, urmărind curbura sa, cu încă 3 rânduri de șindrilă, până ce
ajunge în dreptul golului dintre boltă și cunună (grinda răsturnată de streașină) astfel încât
eventualele ape meteorice să ocolească bolta bisericii şi să picure în exteriorul său. Dimensiunile
șindrilelor depășesc cu mult dimensiunile draniței folosite în ziua de azi, şi sunt corelate cu etapele
în care au fost realizate: unele mai înguste (14cm – 17cm) şi mai scurte (70-90cm) aflate în
jumătatea superioară a acoperişului interior; unele mai late (26cm – 36cm) şi mai lungi (120-
140cm) aflate în jumătatea inferioară a acoperişului interior, şi pe partea inferioară, curbată, a
bolţii.La ora actuală mai există un asemenea acoperiş interior la biserica din Sârbi Susani, montat
aici independent faţă de structura bolţii (foto 5) descărcându-şi greutatea pe câte o grindă montată
special în acest scop7. Din păcate aici învelitoarea originală a fost înlocuită în timpul ultimelor
lucrări de restaurare, cu draniţă contemporană.

7 Alexandru Baboş, Tracing a Sacred Building Tradition. Wooden Churches, Carpenters and Founders in
Maramures until the Turn of the 18th Century, Lund, Lund University, 2000, pg.93
Arhitectul-cercetător Alexandru Baboş aminteşte bisericile din Valea Stejarului şi Poienile Izei care
au avut asemenea acoperişuri interioare: la Valea Stejarului se pot identifica urme de căpriori în
grinzile bolţii, iar la Poienile Izei tradiţia locală păstrează memoria unui asemenea acoperiş acoperit
cu paie8.
În Breb, ne întrebăm cu toţii care a fost rolul acestui acoperiş interior în conceptul static original al
bisericii. Pentru a începe căutarea unui răspuns, apelăm la ştiinţă, la datările dendrocronologice care
au fost făcute în 1996, 20199 şi 202110. Iată rezultatele clare:
-1479 (vara) şindrilele pe acoperişul interior, rândurile inferioare, mai puţin partea dinspre est,
aduse tot de la Copăciş (?);
-1529-1530 (iarna), 1530 (vara) câteva şindrile pe acoperişul interior, rândurile inferioare din partea
estică, aduse de la Copăciş;
-1530 structura acoperişului interior, folosind corni aduşi de la Copăciş;
-1530 structura turnului adus de la Copăciş;
-1622 (vara) butea bisericii;
-1622-1623 (iarna) şindrilele acoperisului interior – rândurile superioare;
-1623 (vara) bolta, inclusiv închiderile sale laterale (est-vest);
-1623 (vara) structura şarpantei mari;
Ştiind că lemnul se fasonează mai uşor când este verde, mai cu seamă dacă se foloseşte lemn de
stejar, putem socoti că meşterii au doborât stejarii în 1622 şi au ridicat imediat butea bisericii în
Breb. Apoi în iarna dintre 1622 şi 1623 au doborât câţiva molizi din care au fasonat şindrile
asemenea celor aduse de la Copăciş, iar în vara anului 1623 au doborât alţi stejari pentru boltă şi
pentru şarpanta mare a acoperişului, aşezâdu-le peste butea care s-a uscat şi s-a aşezat bine peste
iarnă. Probabil că tot în 1623 au montat turnul adus din Copăciş, şi au construit peste boltă
5. Secţiuni transversale prin naosul bisericilor din Breb şi Sârbi­Susani,
unde se văd cele 2 acoperişuri de protecţie a bolţii şi modul diferit în care au fost concepute.
Desene de Alexandru Baboş, publicate în 1996 în Revista Monumentelor Istorice
8 Alexandru Baboș, Hans Linderson, ”Datările bisericilor de lemn din Apșa de Mijloc, istorii recuperate”, în
Memoria Ethnologica, 2020, nr. 74-75, pg. 21
9 Botár Istvan, Boglárka Tóth, Raport de analiză dendrocronologică la Biserica ortodoxă de lemn din Breb 2019
10 Botár Istvan, Boglárka Tóth, Raport de analiză dendrocronologică la Biserica ortodoxă de lemn din Breb 2021
acoperişul de protecţie. Rolul lui, aşa cum îl înţelegem la ora actuală,
este de a apăra naosul bisericii, ”biserica” propriu-zis, de pătrunderea
accidentală a apei, care este un accident uzual în cazul învelitorilor
fragile şi uşor perisabile din lemn sau paie.
Arheologia unei şindrile din 1479
O şindrilă de pe acoperişul interior al bisericii din Breb, a fost găsită
desprinsă din ansamblul învelitorii şi a fost dusă în atelier pentru
cercetare (foto 6). Din păcate capătul superior a fost tăiat ca probă
pentru datarea dendrocronologică a laboratorului DENDROLAB din
anul 2019. Datarea în vara anului 1479 a acestei şindrile de lemn de
brad este certă pentru că în secţiune este prezent ultimul inel anual de
creştere.
Prima observaţie care stârneşte uimirea pentru starea excepţional de

7. Prelucrarea draniţei cu cuţitul de tragere,

în Budeşti, 2022
bună de conservare a şindrilei pe parcursul celor 543 de ani, este faţa
sa interioară, şi segmentul superior al feţei exterioare: culoarea şi
textura sunt aproape nemodificate, ceea ce înseamnă că nu au fost
niciodată expuse în exterior.
Aceste suprafeţe au un grad înalt de finisare, potrivit pentru un
element finit pentru interior, nicidecum ca element de învelitoare.
Urmele abia vizibile ale uneltelor de lucru arată că finisarea piesei a
fost făcută cu un cuţit de tragere (foto 7), cu mare atenţie.
Se observă că fibrele timpurii (de primăvară) sunt mai proeminente
decât cele târzii (de toamnă), aşa cum se întâmplă în cazul debitării
prin despicare (foto 8).

6. Şindrila datată în 1479

8. Crăpatul draniţelor în 9. Realizarea canalului
Hărniceşti, surprins de Francisc de pe cantul lat al unei şindrile,
Nistor în anul 1962. cu ajutorul unui horj
Fotografie din arhiva de imagine a
Muzeului Maramureşean din
Sighetu Marmaţiei
Canturile sunt diferite, fasonate în sistem ”lambă şi uluc”. Cantul mai lat este horjit, cu un traseu al
canalului care nu este perfect drept şi indică realizarea sa cu un horj de mână (foto 9).

Segmentul de pe faţa interioară (foto 10) pe care culoarea s-a păstrat aproape nemodificată
păstrează urmele unui cui fin fără cap, destinat pentru a împiedica alunecarea lemnului, mai puţin
acţiunea forţelor de smulgere. Forma acestui segment, orificiul cuiului, şi urmele de frecare de pe
extremităţile acestui segment, sugerează că piesa noastră de lemn a fost montată în plan orizontal,
pe un element structural masiv, cu laţimea de ~11cm.
Urma lăsată de cuiul de la partea inferioară, prin formă şi dimensiuni arată că acest cui a fost similar
cu cel păstrat în partea de sus. Este clar că meşterii au fixat şindrilele pe acoperişul interior de la
Breb cu două cuie, unul la partea superioară şi altul la partea inferioară – sistem de montaj vizibil
dealtfel la exemplarele rămase în biserică.
Faţa exterioară (foto 11) prezintă urme de degradare: modificarea culorii înspre gri ce ar fi putut să
apară în cel puţin de 6 luni de expunere în exterior la factorii climatici, şi erodarea fibrelor timpurii
estimată la mai puţin de un milimetru ce ar fi putut să apară în ~2-3ani.
Este evident că această degradare a apărut după ce piesa a fost montată în actuala poziţie pe
acoperişul interior al bisericii din Breb, cu capătul putred în sus, cu segmentul ne-degratat acoperit
de următoarea şindrilă, în anul 1623 şi că a fost expusa în exterior pentru o perioadă scurtă: între 6
luni şi 2-3 ani.
Grija cu care meşterii au ascuns capătul putrezit arată că acest acoperiş a fost vizibil pentru o
perioadă scurtă de timp, şi că ei au dorit ca ceea ce ochiul credincioşilor putea să vadă de la nivelul
terenului, să fie acceptabil din punct de vedere vizual.
10. Faţa interioară a şindrilei din 1479
(intradosul acoperişului interior)
cu evidenţierea urmelor lăsate de unelte şi
cuie, a degradărilor,
a depunerilor şi a inelelor anuale de creştere
11. Faţa exterioară a şindrilei din 1479
(extradosul acoperişului interior)
cu evidenţierea urmelor lăsate de unelte şi cuie,
a degradărilor,
a depunerilor şi a inelelor anuale de creştere

Indiciile analizate mai sus conduc către ipoteza unui tavan al unei încăperi, cu structura din grinzi
de lemn şi închidere în partea superioară cu scânduri (foto 12). În ziua de azi scândurile cu care se
face acest tip de tavan sunt debitate prin tăiere mecanizată şi finisate cu maşina de rindeluit şi
grosime (”băgate la abricht” în grai local). Pentru ca acest plan să fie ermetic, pe grinzi este aşezat
un prim rând de şipci, echidistante astfel
încât al doilea rând de scânduri să se aşeze cu
interspaţiile dintre ele deasupra şipcilor. În
anul 1479 acest strat ermetic a fost realizat
dintr-un singur rând de scânduri debitate prin
despicare, finisate cu cuţitul de tragere şi
fasonate cu lambă şi uluc – un sistem foarte
eficient ţinând cont de modul de lucru
exclusiv cu unelte de mână.
Un argument în plus pentru această ipoteză ar
fi şi stropii fini, albi, vizibili pe faţa interioară
în capătul superior, care pot fi urme ale
vopsitoriei (probabil var) pereţilor interiori.
12. Tipologie contemporană pentru tavan, într-o casă
Datarea dendrocronologică din anul 2021
tradiţională maramureşeană,
aduce informaţia existenţei unor şindrile din
şi tipologie posibilă pentru tavan, într-o casă
lemn de brad şi molid, datate în vara anului
tradiţională din satul Copăciş, în secolul al XV-lea
1529 şi în iarna anilor 1529-1530. Prezenţa acestora ar putea marca o etapă constructivă
intermediară: fie lucrări de reparaţii şi înlocuire a elementelor degradare, fie o extindere a
construcţiei din 1479.
Observând halourile pigmentate de pe intradosul unora dintre şindrilele din 1479 lăsate de
pătrunderea accidentală a apei, înţelegem că pe acest sub-ansamblu al construcţiei de secol XV a
ajuns apa în mod accidental (foto 13).

13. Intradosul acoperişului interior unde se văd şindrilele datate în 1479 (probele 1 şi 4 din
datarea dendrocronologică din 2019) cu degradările severe de la capătul superior şi halourile
formate de pătrunderea accidentală a apei în construcţia din care aceste elemente din lemn au
făcut parte în perioada 1479-1623. În partea de sus se văd parţial indrilele din registrul
superior, datate în 1623.

Însă rămâne nerezolvată apariţia degradării severe, pentru că nu este o degradare specifică
învelitorilor de şindrilă, unde toată suprafaţa este expusă factorilor de mediu. Aici este degradat un
capăt, ca şi cum acea bucată de lemn ar fi stat în contact îndelungat cu apa sau cu umezeala, aşa
cum observăm la balustrada casei
parohiale de lângă biserică (foto 14).
Această degradare ar putea să aibă
legătură cu halourile pigmentate şi astfel
s-ar putea imagina un scenariu în care o
construcţie (o casă) construită în anul
1479 a suferit degradări ale învelitorii
astfel încât pentru o perioadă de câţiva ani
extremităţile scândurilor fasonate pentru
tavan au stat în umezeală, s-au degradat la
capete şi s-au pigmentat sub formă de
halouri în zonele în care a picurat apa prin 14. Balustrada casei parohiale din Ansamblul Sfinţii
acoperiş. Arhangheli din Breb: la partea inferioară se văd
degradări similare cu cele pe care le vedem la şindrilele
din acoperişul interior al bisericii
Pe scurt

Pe scurt, din arheologia unei şindrile din 1479 înţelegem că înainte de a deveni şindrilă pe
acoperişul interior al bisericii din Breb, ea a fost folosită într-o altă etapă constructivă al unei alte
construcţii. Coroborând datele ştiinţifice ale datărilor dendrocronologice, cu analiza arhitecturală a
bisericii din Breb, cu informaţiile scrise păstrate în arhiva parohiei şi cu tradiţia orală, am putea
imagina un scenariu în care o casă din satul Copăciş, construită în 1479 devine biserică, şi în 1530 i
se adaugă turnul. Aproape 100 de ani mai târziu biserica rămâne părăsită în satul depopulat, astfel
că elemente sănătoase din structura sa sunt refolosite la construirea bisericii din Breb: turnul folosit
ca atare, segmente din corni care ajung corni pentru acoperişul interior, şi scâdurile horjite de la
tavan care ajung şindrile pe acoperişul interior.
În această ipoteză ne bazăm pe de o parte pe ideea reciclării oricărui material lemnos prelucrat şi în
bună stare, pe care meşterii de odinioară (ba chiar şi cei de azi) o îmbrăţişau pentru a nu pierde
munca investită, de la doborârea arborelui, la transportarea, debitarea şi fasonarea lui şi până la
puterea în operă. Pe de altă parte avem mărturia scrierilor bisericeşti prin care se atrage atenţia că
atunci ”când va vrea să mute cineva vreo besérica, de la un loc la altul”, lemnele care ”putrezesc şi
se strică şi cad, iară să nu le arză sau să le facă de altă treabă, ci să le îngroape sau să le pue într-
un loc cinstit, să putrezească singure”11. Aşadar se considera că lemnele unei biserici aveau un grad
de sacralitate şi probabil că preluarea unor elemente vechi din structura unei biserici anterioare
aduceau o valoare spirituală suplimentară pentru biserica cea nouă, pe lângă faptul că astfel se
economisea timp, muncă şi material lemnos.
Totuşi nu putem să nu imaginăm şi o altă ipoteză în care şindrila noastră a făcut parte dintr-o casă
obişnuită, construită în 1479 care la data ridicării bisericii din Breb a donat părţi constructive pentru
realizarea acestui subansamblu secundar care este acoperişul interior. Şi nu este străină nici ideea că
această construcţie din 1479 să fi fost prima biserică din Breb, anterioară acesteia de acum.
Dacă această construcţie din 1479 a fost o casă transformată în prima biserică din satul Copăciş, sau
a fost prima biserică din Breb, sau ea a jucat rol de locuinţă până în 1623, rămâne de meditat până la
noi rezultate ale râvnitelor cercetări arheologice viitoare de la Copăciş, finalizarea datărilor
dendrocronologice la Breb şi unificarea lor într-un studiu complex, şi nu în ultimul rând analiza
arhitecturală detaliată a acoperişului interior şi a şindrilelor sale.

*****

Bibliografie

Cărţi
Baboș, Alexandru. Tracing a Sacred Building Tradition. Wooden Churches, Carpenters and
Founders în Maramures until the Turn of the 18th Century, Lund, Lund University, 2000
60 DE BISERICI DE LEMN un proiect de salvare a patrimoniului construit. Strămutarea bisericii
din Pojogeni, Editura Simetria, Bucureşti, 2010

11 60 DE BISERICI DE LEMN un proiect de salvare a patrimoniului construit. Strămutarea bisericii din Pojogeni,
Editura Simetria, Bucureşti, 2010, pg. 70, apud Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti BAR, vol. 4,
Bucureşţi 1992, pg.171, care face referire la un Molitvenic arhieresc din 1775-1790 provenit de la Mănăstirea
Neamţ, copiat după o ”Târnosanie, prepusă dă pre elineşte şi sloveneşte pre limbă proastă (simplă n.a.) rumâneşte”
tipărită la Târgovişte în 1652
Articole
Baboș, Alexandru. ”Maramureș, medieval wooden churches” în Revista monumentelor istorice, an
LXV, nr.12/1996
Baboș, Alexandru. Covaci, Mihai. ”Raport de cercetare al unor picturi din bisericile de lemn
maramureșene”
www.academia.edu/44800189/Raport_de_cercetare_a_unor_picturi_din_bisericile_de_lemn_mara
mureșene_Research_report_of_some_paintings_from_the_wooden_churches_of_Maramureș,
accesat în septembrie 2022
Eggertsson, Olafur. Baboş, Alexandru. Dendrochronological dating in Maramures with special
emphases on objects from the Maramures museum in Sighetul Marmatiei, disponibilă online la
https://www.researchgate.net/publication/268214568, pg.44, accesată în septembrie 2022
Zaharia, Laura, Filip, Dumitriţa. ”Călătorie îm timp prin cercetarea unei biserici de lemn din
Maramureş: Biserica de lemn Sfinţii Aehangheli Mihail şi Gavril” în Caietele Restaurării, nr. X,
2021

Arhive
Botár, Istvan. Tóth, Boglárka. Raport de analiză dendrocronologică la Biserica ortodoxă de lemn
din Breb 2019, Arhiva Asociaţiei R.O.S.T.
Botár, Istvan. Tóth, Boglárka. Raport de analiză dendrocronologică la Biserica ortodoxă de lemn
din Breb 2021, Arhiva Asociaţiei R.O.S.T.
Nicolae Doroș. Inventarul parochiei greco-catolice din Breb, 1913, consultată în Arhiva parohiei
Ortodoxe din Breb