Ansamblul Bisericii Stavropoleos

Monument istoric

Student: uclea Anamaria Daniela

Anul de studiu: IV
Activită i practice
2017-2018
Biserica Stavropoleos este o biserică ortodoxă, aflată în centrul municipiului București.
Numele Stavropoleos este forma românească a cuvântului grecesc Σταυρούπολη (Stauropolis),
care se poate traduce prin „Orașul Crucii”.
De dimensiuni reduse, fără faima unor cunoscute zidiri domneşti, este mărea ă prin frumuse ea
desăvârşită a liniilor arhitecturale.
Biserica Stavropoleos este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de
clasificare B-II-a-A-19464.
Numele bisericii, precum și al străzii care îi poartă numele vine de la arhimandritul Ioanichie
Stratonikeas, ales în 1726 mitropolit al Stavropolei și exarh al Cariei, cel care a ridicat lăcaşul de
cult în anul 1724, în timpul celei de-a doua domnii în ara Românească a lui Nicolae
Mavrocordat (1719-1730).
La data de 6 aprilie 1722, arhimandritul Ioanichie a cumpărat, de la jupâneasa Despa, locul pe
care avea să zidească un han și biserica. În incinta hanului cu două niveluri ce se afla în
proprietatea lui, Ioanichie a construit actuala biserică - ce urma să fie susținută economic de către
han. Din ansamblul bisericii mai faceau parte și treiprezece "prăvălii”, cele mai multe dintre
ele “cu etaj”, situate pe străzile Stavropoleos, Lipscani şi pe strada Germană.
Ini ial bisericu a nu avea o cupolă, așa cum se poate vedea într-o gravură de la mijlocul secolului
al XIX-lea.
Stilul bisericii este
postbrâncovenesc. La
exterior există cele două
elemente caracteristice
stilului brâncovenesc:
ancadramentul ferestrelor cu
motive florale și brâul.
Stilul brâncovenesc se
distinge prin expresivitatea
conferită de volumele
arhitectonice ale scărilor
exterioare, ale foișoarelor sau
loggiilor, care variază în mod
pitoresc aspectul fațadelor.
Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar ornamentica
bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele vegetale
compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, ele
dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de
coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un
element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole
semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În
decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip
oriental.
Deşi de propor ii reduse biserica are monumentalitate, pictura interioară impresionează prin
amploarea şi totodată concentrarea programului iconografic. Peretele vestic al pronaosului este
rezervat tabloului votiv şi portretelor ctitorilor.
Iconostasul, păstrat în întregime, apar ine aceleiaşi ambian e stilistice brâncoveneşti; există de
altfel o unitate cromatică şi decorativă între pictura naosului şi cea a icoanelor. Icoanele
prăznicare şi cele ale apostolilor, de factură post-brâncovenească, sunt realizate de meşteri locali,
iar icoanele împărăteşti constituie o noutate în peisajul artei bisericeşti din a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea, prin influen a rusească pe care o cunosc.

Sculptura exterioară a pridvorului reuneşte un bogat repertoriu: coloane în torsadă, capiteluri

compozite şi parapeturi cu vrejuri ce înconjoară scena centrală, Samson şi leul. Pictura exterioară
se îmbină armonios cu decora ia sculpturală şi relieful în stuc. Împletitura de vrejuri care
înconjoară medalioanele cu sfin i a fost realizată la începutul secolului al XX-lea şi această
decora ie se continuă şi pe arcadele porticului, ridicat tot atunci.

Gravură reprezentând biserica Stavropoleos, publicată de presa britanică în 1853.

O interesantă carte postală
reprezentând o fotografie a
bisericii
Stavropoleos, publicată la
sfârșit de secol XIX, arată
împrejurimile și câteva figuri
ale localnicilor, în sânga,
grilajul bisericii care sta să
cadă, în dreapta un gard de
lemn. Strada era traversată de
șinele pe care treceau
tramvaiele trase de cai.

Ultima lucrare a
arhitectului Ion
Mincu, restaurarea
bisericii
Stavropoleos și
completarea incintei
(1903-1912),
reprezintă un fel de
testament. Este,
probabil, momentul
de cunoaștere
aprofundată, din
punct de vedere
arhitectural, al unui
monument al
trecutului.
Atașamentul față de această biserică este cu totul particular pentru Mincu: el considera că acesta
este ultimul monument al arhitecturii tradiționale și de aici trebuie „reluat firul tradiției”.
Se poate spune că arhitectura lui Ion Mincu are caracterul de inovație, prin preluarea și
interpretarea unor diferite surse istorice, naționale, filtrate însă prin propria sensibilitate. Această
perspectivă asupra valorilor tradiționale a făcut ca arhitectura lui Mincu să fie atât de personal și,
de fapt, să nu poată fi imitată de urmași.
Biserica Stavropoleos a fost înzestrată cu o turlă în timpul lucrărilor de renovare conduse de Ion
Mincu.
În partea dreaptă, pe locul vechiului han, a fost construită clopotnița, casa parohială și muzeul
bisericesc, într-o incintă de tip claustru.

Incinta numită lapidarium a fost ridicată la începutul secolului XX, iar arhitectura sa e o
prelungire stilistică a bisericii. Aici sunt păstrate decora iuni şi cruci din piatră, lespezi de
mormânt, provenite de la diverse biserici bucureştene care au dispărut din zona centrului istoric,
pe măsură ce aici au început, la sfârşitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX, să fie
construite clădiri moderne, precum clădirea Băncii Na ionale și palatul CEC.
Construcția anexă adăpostește în prezent și o bibliotecă, o sală de conferințe, o colecție de icoane
vechi (de la începutul sec. al XVIII-lea) și obiecte de cult.

Restaurarea bisericii a fost

încheiată după Primul
Război Mondial. În 1940 a
fost redeschisă ca biserică
de parohie, nu ca mănăstire.

Biserica a traversat anii

comunismului cu o via ă
liturgică foarte restrânsă.
Începând cu 1996, au fost
ini iate lucrări de restaurare
pentru toate componentele.
Elementele decorative din
piatră prezentau numeroase
forme de degradare produse
de noxele din atmosferă,
fenomenul de inghet-dezghet, atac biologic, interventii realizate cu materiale incompatibile cu
structura originală, ceea ce a dus în timp, la numeroase eroziuni, rețele de fisuri, pierderea
coeziunii și adeziunii cu pierdere de materie precum și cruste negre. Părțile superioare ale
reliefurilor pietrei prezentau numeroase depuneri aderente (praf, dejectii animale).
În concluzie, biserica Mănăstirii Stavropoleos se impune prin originalitate şi pitoresc, realizând o
unică sinteză de elemente şi repertoriu brâncovenesc cu influen e orientale şi occidentale ale
timpului. Ansamblul Stavropoleos apar ine stilistic epocii post-brâncoveneşti, fiind prin decorul
în piatră, mobilier, pictura murală interioară şi exterioară, expresia unitară a acestei perioade
originale din istoria artei româneşti.
 Bibliografie:

www.stavropoleos.ro
Dilema veche, nr. 410, 22-28 decembrie 2011
www.duct.ro
Curs Arhitectura Modernă și Contemporană în România 2017-2018

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)