Sunteți pe pagina 1din 8

Conacul Marghiloman din Hagiesti

Conacul Marghiloman a fost construit, pe două niveluri, între anii 1869 - 1874, înglobând
porţiuni din zidăriile unui ansamblu rezidenţial boieresc datând de la sf. sec. al XVII-lea.
Clădirea este tipică pentru arhitectura reşedinţelor boiereşti din secolul al XIX-lea.
Conacul este amplasat în satul Hagieşti, localitate aflată la cca 35 de km faţă de centrul
capitalei. Este accesibil din drumul european E 85 care leagă Bucureştiul de Moldova. Este
amplasată autor: Petru Mortu pe un promontoriut al văii Mostiştea, într-un peisaj dominat de
lacurile Cătruneşti, Boteni şi Hagieşti. Legătura cu drumul comunal 402 care străbate satul se
face printr-un drum de pământ aflat în domeniul public al comunei Sineşti. În dreptul conacului
se remarcă o declivitate de aproximativ 1,2 m care se accentuează pe măsură ce se înaintează
spre lacul Hagieşti, diferenţa de nivel înregistrată fiind de cca 15 m.
Configuraţia volumetrică şi plastica arhitecturală exterioară

În linii mari volumul conacului este generat de o prismă dreptunghiulară căreia i se


adaugă pe toate laturile decroşuri, trei dintre acestea (laturile de nord, vest şi sud) fiind
transformate la etaj în terase generoase. Volumul principal are în plan formă pătrată, lungimea
laturii fiind de cca 18,5 m, iar înălţimea la cornişă este de 9,2 – 10,4 m26. Acoperirea se face cu
o şarpantă pe scaune cu o pantă de aproximativ 200 (40%), structura din lemn fiind sprijinită pe
o carcasă din beton. Înălţimea maximă a acoperişului este de 4,3 m. Volumul învelitorii este
străpuns de lucarne dreptungiulare şi coşuri de fum, unele dintre coșuri având doar rol decorativ.
Terasa nordică, cea mai generoasă a casei, împreună cu cea vestică sunt protejate de un acoperiş
susţinut de stâlpi turnaţi din fontă. Soluţia accentuează calităţile arhitecturale ale volumului,
generând o siluetă deschisă spre peisajul văii Moştiştei.

\
Faţadele refăcute în 1887 de Ion Margiloman se raportează la elementele de limbaj specifice
arhitecturii academiste, curent bine văzut de reprezentanţii marii boierimi. Evidenţierea socului,
a cornişei, separarea registrelor celor două niveluri, simetria, ritmul şi pilaştrii angajaţi sunt
elemente care definesc liniile compoziţionale ale faţadelor. Acestora li se adaugă structura
bosajului care subliniază colţurile şi golurile volumului.
Configuraţia spaţial-planimetrică

Subsolul, partea cea mai vechea a casei, are formă dreptunghiulară (13,3 x 8,2 m) şi este
accesibil printr-o scară, într-o singură rampă, amplasată de-a lungul laturii vestice. Acoperirea
spaţiului se face cu o boltă semicilindrică ranforsată de trei arce dublouri cu o grosime de o
cărămidă şi jumătate (cca 50 cm). Pe pereţii de vest ai pivniţei şi ai culoarului de acces sunt
vizibile două firide, decorate la partea superioară cu o arhivoltă. Înălţimea maximă a spaţiului
este de 5,3 m, aerisirea fiind posibilă prin patru răsuflători poziţionate la nord şi la sud. În
momentul de faţă aerisirile dinspre nord au fost obturate, cel mai probabil la sfârşitul secolului al
XIX-lea, de extinderea terasei dispuse spre lacul Hagieşti. Coridorul de acces, aeste acoperit cu o
boltă cu arc plat (săgeata este de cca 70 cm), iar spre latura sudică, în apropierea intrării, ultima
travee a fost acoperită cu o „bolţişoară” care sprijină pe un profil metalic cu dimensiuni
aproximative de 10x20 cm. Pe latura de nord, corespunzător terasei, subsolul a fost extins, în
momentul de faţă acesta fiind accesibil printr-o scară balansată construită cu ocazia intervenţiilor
realizate în anii ’90 ai secolului trecut.

Parterul, refăcut şi extins de mai multe ori de-a lungul timpului, are o formă pătrată căreia
i-au fost alăturate extensii pe fiecare latură. Accesul principal se face printr-un vestibul amplasat
pe latura de vest. În continuarea acestuia, definind un ax compoziţional se găsesc două încăperi
generoase (cca 45 mp şi 37 mp). Prima este acoperită cu o boltă cilindrică, iar a doua (spre est)
este caracterizată de o boltă cu muchii intrate și penetrații. Continuitatea vizuală a celor două
încăperi se realizează prin intermediul unei uşi şi a doua ferestre, buiandrugul acestora fiind
realizat dintr-un profil metalic similar celui care se găseşte deasupra rampei subsolului. Acestă
observaţie subliniază ideea intervenţiilor semnificative realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea,
dar şi faptul că pictura a fost adăugată după aceste transformări. Afirmaţia este susţinută de
continuitatea stratului de vopsea regăsită pe feţele pereţilor perpendiculari.
De o parte şi de alta a acestui ax sunt dispuse camere cu suprafeţe mai mici27. Două dintre ele,
aflate pe latura nordică a încăperii ce face legătura cu vestibulul accesului principal, sunt
acoperite cu bolţi semicilindrice, iar celelalte cu bolţi cu penetraţii. Sistemul diferit de acoperire
a spaţiilor sugerează ideea unor etape constructive distincte, cea mai veche fiind asociată bolţilor
în plin cintru.
Zonele corespunzătoare teraselor de la etaj sunt acoperite de planşee drepte, realizate din beton
armat. Spre nord se găsesc mai multe spaţii anexă. Colţul de nord-vest este compartimentat
pentru mai multe grupuri sanitare, iar spre est se află un spaţiu de tranziţie care conduce spre
subsolul tehnic şi spre grădină, legătura cu curtea fiind posibilă printr-o scară din beton armat.
Celelalte două spaţii, de pe vest şi sud sunt folosite ca zone de acces, intermediind trecerea dintre
exterior şi interior.

La nivelul etajului modificările


realizate în urmă cu două decenii au generat
transformări substanţiale. Dacă spre exterior
imaginea a rămas aporape similară celei de
la sfârşitul secolului al XIX-lea, la interior
schimbările au fost însă drastice. Dorinţa
realizării unor spaţii de cazare cu suprafeţe
echivalente şi afirmaţia inginerului N. Gospodinov care nota că la etaj „...40% din pereţi prezintă
zone de colaps şi precolaps” şi că „la intersecţile pereţilor exteriori cu cei interiori se observă
desprinderi însoţite de deplasări”28 au generat decizia demolării pereţilor interiori şi
recompartimentarea în funcţie de noile cerinţe. A rezultat o împărţire atipică structurilor istorice,
fără legătură cu vechea configuraţie a spaţiilor, dar care oferea un răspuns plauzibil intenţiilor pe
care DMASI le avea la acea dată.
Accesul la etaj se face printr-o scară lată, în două rampe, amplasată în colţul de sud-vest.
Aceasta ajunge într-un hol larg, care în linii mari se suprapune spaţiului principal de la nivelul
parterului. În axul spaţiului, spre vest se află o scară mică, închisă într-o carcasă de beton, care
leagă etajul de mansardă. Perimetral zonei centrale sunt dispuse celulele de cazare (suprafaţa
curentă a camerelor este de14-18 mp, iar camera cea mai mare, orientată spre sud are 26 mp),
băile (cca 3 mp) fiind alipite spaţiului principal. Acoperirea spaţiilor se face cu o placă de beton
armat, susţinută de grinzi dese care sunt indiferente zidurilor de compartimentare.

Terasa de nord, cea mai importantă a casei, are o suprafaţă de 34 mp, susţinerea
acoperişului făcându-se prin intermediul a 6 stâlpi de fontă, elemente structurale şi decorative
specifice sfârşitului de secol XIX. Parapeţii de protecţie montaţi probabil în 1887, realizaţi tot
din metal, au dispărut în ultimele decenii. Spre exterior terasa se închide cu un profil înalt de cca
20 cm realizat din piatră de calcar fasonată.
Terasa vestică (17 mp) este caracterizată şi ea de doi stâlpi metalici încadraţi de o pereche
de stâlpi rectangulari din zidărie de cărămidă tencuiţi şi compuşi dintr-o bază, un fus decorat cu
nuturi orizontale şi un capitel simplu. Balconul sudic (13 mp), neacoperit, are un un soclu
(montant) de secţiune pătrată realizat din piatră de care era fixată balustrada metalică. Cel de-al
doilea soclu a căzut, fiind vizibil în faţa intrării de pe latura sudică.

Situatia actuala

După moartea lui Alexandru Marghiloman, conacul i-a rămas moştenire Suzanei
Marghiloman şi a fost apoi lăsat în custodia familiei Capră. După 1950 a fost utilizat ca magazie
de către CAP Hagieşti. Din 1996 se a intrat în restaurare.

Conacul a fost introdus într-un program comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene,
program menit să contribuie la salvarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi siturilor
arheologice din Europa de Sud Est. Aflat în proprietatea Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC),
conacul Marghiloman a beneficiat de fonduri importante din partea acestei instituţii, pentru
restaurare, însă, nealocându-i-se o funcţionalitate exactă, în timp s-a distrus şi ce s-a restaurat.

Deşi listat ca monument istoric, conacul Marghiloman de la Hagieşti a ajuns o ruină ce serveşte
ca loc de adăpost pentru turmele de oi ale ciobanilor din apropiere.