Acoperită de rouă,

Ţară a frunzelor fragede,

Câte milenii încă

Nu vei obosi să te naşti?

Leagăn de nenorocire

Atât de frumos încât nimeni

Nu are timp să renunţe

La verdele tău cimitir,

Ţărână bogată în sare

Depusă din lacrimi pe care

Albii de râuri le duc

Şi le umplu cu peşti;

Şi plânsul îţi e roditor,

Mamă fără odihnă

Şi negândită, crescând

Mieii în oi spre jertfire,

Din morţi extrăgând ierburi vii

Şi din suferinţă iubire.

Pace şi linişte ţie,

Dăruitoare nebună,

Sub cerul de sânge uitat

Şi vânăt de frig, noapte bună.

Ana Blandiana – Acoperită de rouă