Octavian Goga

Plugarii
La voi alearg totdeauna Truditu-mi suflet s se-nchine; Voi singuri strjuii altarul Ndejdii noastre de mai bine. Al vostru-i plnsul strunei mele, Cretini ce n-avei srbtoare, Voi, cei mai buni copii ai firii, Urzii din lacrimi i sudoare. Cu mila-i nesfrit, cerul Clipirii voastre-nduioate I-a dat cea mai curat raz Din sfnta lui senintate. El v-a dat suflet s tresar i inim s se-nfioare, De glasul frunzelor din codru, De opot tainic de izvoare. n coapsa gritoarei miriti Devreme plugul vostru ar; E primvar pe cmpie, i-n ochiul vostru-i primvar. Blnd tainele vi le desface Din snu-i milostiva glie, Cci toat floarea v cunoate i toat frunza ei v tie. Purtai cu braele-amndou A muncii rodnic povar, Sub strlucirea-nlcrimat A dimineilor de var. i nimeni truda nu v-alin, Doar bunul cerului printe, De sus, pe frunte v aaz Cununa razelor lui sfinte. A voastr-i jalea cea mai mare,

A voastr-i truda cea mai sfnt, Stpnul vitreg v lovete, Cnd cerul bine-v-cuvnt. Dar dac-n schimbul pinii voastre, Piticul v pltete fiere, ndurtor v-ascult Domnul i v trimite mngiere. Cnd doarme plugul pe rotile, n pacea serilor de toamn, La voi coboar Cosnzeana, A visurilor noastre doamn. Vin crai cu argintate coifuri i-n aur znele blaie: Atta strlucire-ncape n bietul bordeia de paie. Frai buni ai frunzelor din codru, Copii ai mndrei boli albastre, Sfinii cu roua suferinii rna plaiurilor noastre! Din casa voastr, unde-n umbr Plng doinele i rde hora, Va strluci odat vremii Norocul nostru,-al tuturora. A mea e lacrima ce-n tremur Prin sita genelor se frnge, Al meu e cntul ce-n pustie Neputincioasa jale-i plnge. Ci-n pacea obidirii voastre, Ca-ntr-un ntins adnc de mare. Triete-nfricoatul vifor Al vremilor rzbuntoare.