Sunteți pe pagina 1din 2

* LA MOARTEA PRINCIPELUI STIRBEY

Turnurile mic-n doliu a lor inimi de aram


i un nger cu-aripi negre, cu diadem de spini,
Cu cntarea-i plngtoare lumea mic, lumea cheam,
Precum mic vntu-n cntec faa mrii de senin:
i cu ochiul plin de lacrimi naiunea cea romn,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurnd,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacr divin
i aude-n cer un tunet i un gemet pe pmnt...
A-ntristrii neagr-arip peste lume se ntinde,
Totul tace, cci durerea este mut ca un gnd,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Dect curse-acelui astru ce se sparge p-un mormnt
Cine-i acvila ce cade? Cine-i stnca ce se sfarm?
Cine-i leul ce nchide cu durere ochii si?
Cine-i tunetul ce moare umplnd lumea de alarm?...
- Este domnul Romniei: Barbu Dimitrie tirbey!...
[1869]
* DE-A MURI ORI DE-AI MURI
C-o bucurie trist te in acum n brae.
Privire n privire i sn la sn trim,
i gura ta-mi surde, i ochii ti m-nva
Cnd inem fericirea pe sn cum s-o iubim.
Dar de-oi muri vreodat, copil gnditoare,
Crezi c-o s-ncet din stele mai mult a te iubi
-o s petrec n pace prin lumile de soare,
n care-oi dinui ?
Nu, nu, copil scump!... De-i auzi n noapte,
Cnd vei veghea n rug la candela de-argint,
De-i auzi cum trist aripa unei oapte
Te-atinge aiurind,
De-i auzi vreo arp sfrmat, plngtoare,
Vuind ca jalea neagr ce geme prin ruini,
S tii c prin a nopii de ntuneric mare,
La tine, nger, vin !

i s-mi deschizi fereastra, s trec o boare snt


Prin oalele uitate de vetejite flori,
S mngi cu suflarea-mi a ta fa plind,
Ochii ti gnditori.
Dar de-i muri tu, nger de palid lumin,
O, ce m-a face-atuncea, mrite Dumnezeu?
O s te plng cu vntul ce fluier-n ruin
n rece zborul su?
nger venit din ceriuri, oi plnge al tu nume,
L-oi smna-n flori palizi i-n stelele de foc,
Cnta-te-a ca i rul cel scuturat de spume
n nopi ce stau pe loc.
i a primbla durerea-mi pe mri necunoscute,
Prin stnci ce stau n aer, prin muni cu cap de fier,
Prin selbele btrne i prin pustii tcute
Prin nourii din ceriu.
Pn' ce btrn i palid, cu cap pleuv ca stnca,
A rumpe de pe lir-mi coarde ce nu mai sun'
i a culca n piatr inima mea adnc,
Cu dorul ei nebun.
[1869]