NTUNERICUL I POETUL

NTUNERICUL

Tu, care treci prin lume strin i efemer,

Cu sufletu-n lumin, cu gndurile-n cer,
Poet gonit de rsuri i ngheat de vnt,
Ce cni ca o stafie ieiii din mormnt,
Sfram-n stnca rece a ta nebun lir
Cci lumea este piatr i ea nu te admir.
Ci tu, nebun i palid, la poalele ei plngi
Ca valul care cnt trecutul unei stnci,
Ce veted, btrn se leagn prin nori,
Cnd stnca e etern i valu-i trector.

POETUL

i te crezi, geniu negru, c fr scop i int

A lumei und-amar m-neac, m frmnt?
Tu crezi c eu degeaba m-am scobort din stele
Purtnd pe frunte-mi raza a naiunii mele?
Voiu s ridic palatul la dou dulci sorori,
La Muzic i Dram... n dalbe srbtori,
Voiu s le-ngn viaa i-n cupa lor aurie
S torn zi i-ntuneric, dureri i bucurie,
S vd trecutu-n via, s vd romna dram,
Cum din mormnt eroii istoriei i cheam
i muzica romn chemnd din munii-n nouri,
Din stelele cznde, din vile-n ecouri,
Din brazii ce suspin 1-a iernei vijelie,
Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n cmpie,
Chemnd doina romn, a inimelor plngeri,
A sufletului noapte, a dorurilor stngeri.
Romnu-n trecut mare e mare-n viitor!
i tu vrei ca poetul s fie trector,
Pe-a rei sale rmuri s n-aib ce s cnte?
Dar nu-s colori destule n lume s-nvesmnte
A munilor Carpatici sublime idealuri
Ce-noat-n a lui suflet cum 'noat-n mare valuri
i-n creieri-i alearg de gnduri vijelii,
Cum ginii se sfaram-n ruinele pustii

[1869]