Bucură-te țară, bucură-te țară.

C-a trecut peste tine și urgia asta amară.

Şi iată-te la capăt de drum,
Istovită ce-i drept dar cu sufletul bun,
Cu inima un izvor de tristeți
De atâtea moaște, după-atâtea vieți.
Ci bucură-te țară: azi e sărbătoare,
Şi Pacea te-ntâmpină cu pită și sare,
Poeții şi-au ascuțit uneltele lor,
Să-ți lecuiască rănile ce sângeră şi dor,
Să-ți coasă-n plete şi în ie
Toate livezile de bucurie,
Ce-au înflorit în pogoanele inimilor noastre,
Cum înfloresc mușcatele-n ferestre.
Bucură-te că de dimineața până seara
Nu ne slăvim decât Poporul, Voevozii drepți şi Tara!

Bucură-te țară şi nu mai suspina,

Praznicul de astăzi nu-l mai întina
Cu steaguri de doliu, cu lacrimi cernite,
Sus pe cer privește stelele ivite,
Nu-s mai multe oare, nu ard mai fierbinte,
Nu-s mai mulți luceferi ca mai înainte?
Sus pe cer veghează suflet de viteji,
Suflet de voievozi, de voievozi şi cneji,
Care pentru tine şi pământul tău,
S-au aprins pe ceruri lumânări de său.
Bucură-te țară că mai ai holtei.
Cu brațul de stei,
Bătrâni înțelepți
Şi la fapte drepți,
Cumpăniți la vorbă, ca într-un sobor :
Iată ce-s bătrânii din al meu popor!

Bucură-te țară, nu mai suspina,

Praznicul de-acuma nu-l mai întina,
Ci să cugetăm
Şi să ne uităm
În care țară-i un țăran mai zdravăn,
Cu suflet mai fierbinte, cu suflet mai reavăn,
Mai de omenie, vorbind omenește,
Dar şi-mpăratului pe care-l slujeşte?
În care țară-i un țăran mai dârz, mai tenace,
Ca-n plaiurile noastre ortace?
E drept că mănâncă prost, și decum se naște
Până la moarte gustă carnea doar la Crăciun şi Paște,
Dar uite-l așa, hrănit cu mămăligă şi praz
Are jar în sânge şi sori în obraz,
Când e vorba să lupte pentru țară,
Şi scoate, rumânul din pumni, foc şi pară.
Şi mai are rumânul o mare calitate:
Când se bate, se bate cât trei şi jumătate.
Pentru țară se face catâr, bou sau zmeu,
Se ia de piept chiar cu Dumnezeu.
în care țară-i un țăran mai stup de-nțelepciune,
Cu graiul de tămâie ca-n cărțile de rugăciune?
Cine mai vorbește în pilde pentru norod şi gloată?
Vie orice străin învățat să-l audă, socoată
Dacă am dreptate, dacă-l alint;
Eu sunt tot țăran ca şi ei, şi de aceea nu mint!

În tara țăranului meu, România,

Substantive ca bunătatea şi-omenia
Nu cresc în grădini cultivate, în palate,
Ci-n mii de colibe, din zeci de mii de sate.
Coborâți voi ortaci de peste hotare, învățați
Şi puneți degetul de vă-ncredințați
Că fiecare țăran luat din norod,
Este un jude, este un voevod,
Poate de aceea știe să moară
Atât de simplu pentru țară;
Şi cum nu s-ar bate şi cum n-ar muri,
Când pe plaiurile lui, acasă, aci,
De-atâta liniște, de-atâta odihnă
Şi Dumnezeu cu divanul lui își caută tihnă
Şi-şi petrece ceasurile de răgaz,
Sfătuind cu ei, să uite de năcaz.

Bucură-te țară de țărani,

Cu milioane de Solovăştri şi Ioani,
Că ei sunt aceia ce s-au răstignit,
Pentru că te-au iubit şi nu te-au mințit;
Ei sunt sarea pământului tău, gloata
Peste care au trecut urgia şi rugul şi roata,
Cu ei stă cerul, ziua şi noaptea, la sfat,
Cum nu stă şi cu nimeni n-a stat,
Că cine altul slujeşte ca ei
Şi cine știe mai limpede ce-i
Omenia, iubirea de frate, dreptatea
Şi setea cu care şi-au smuls libertatea?

Bucură-te țară roditoare,

În care fiecare zi de robot, e sărbătoare,
Pentru că pământul tău darnic
Face din orice zi caznă un praznic;

De aceea te râvnesc toți,

Şi prinți și împărați şi hoți
Şi din mustul bunătății tale ar vrea să s-adape
Toți pismaşii de peste țări şi ape.