Cuvintele mele-s țârâie

De lacrimi și sânge.
Cine-n adâncul lor plânge,
Că plânsul alină, nu taie?

Focul în ele s-ar stinge

De n-ar fi așa vâlvătaie
Și dorul, de doruri, e claie.
Nici vremea nu-l frânge.

În versuri tot vie mi-ai mas,

Ca inima urcată-ntr-o stea
Lângă tristețe de veghe să stea,

De când fără tine-am rămas.

Cu durere și grijă te cânt
Și-aș vrea să te-ncui în cuvânt.