ISTORIA MOBILIERULUI

( Antichitate – Renaștere)

Spaţiul interior şi mobila care-l echipează sunt consecinţele dezvoltării istorice a unor
necesităţi. Produse autonome, realităţi în sine, purtătoare de multiple valori materiale şi
spirituale, ele reprezintă în acelaşi timp trăsături esenţiale ale unor epoci, expresia unor
existenţe.
Stiulurile se succed din epocă în epocă cu variate individualizări geografice, urmărind
traiectorii ascendente şi inevitabile decadenţe.
Continuitatea nu înseamna conservatorism şi nu are înţelesuri statice. Dimpotrivă, ea
este un factor de progres, de necontenite depăşiri. Creatorul contemporan înţelege că
opera sa socotita astăzi modernă va aparţine mâine istoriei.
Primele locuinţe create de mâna omului datează din paleoliticul superior; trecerea de la
vânătoare, pescuit şi cules la producţia agricolă a legat pe om de pământ. La sfârşitul
perioadei mezolitice şi la începutul neoliticului, în mileniile VIII – V î.e.n., triburile din
regiunile fertile ale mesopotamiei, palestinei, iranului şi vaii nilului ridică primele construcţii
pe care le putem numi locuinţe.

CIVILIZAŢIA MARILOR FLUVII ŞI REVOLUŢIA

URBANĂ

EGIPTUL ANTIC

Mobila pentru şedere, taburete şi scaune, se rezuma adesea la forme simple, rezultate
direct din structură; componentele se îmbină în unghiuri drepte, picioarele robuste sunt
consolidate cu puternice legături, iar spatarul, de asemenea ortogonal, este alcătuit dintr-un
cadru prevăzut cu montanţi intermediari. Totul este riguros logic şi constructiv. Materialul
din care se lucra era lemnul de măslin, mochin sălbatec, sicomor, tisă, dar mai ales cedru.

GRECIA ANTICĂ

În epoca apogeului artei greceşti (sec V – sec III) şi apoi în epoca elenismului, mobila
părăseşte treptat atitudinile distante ale artei arhaice şi se modelează, suplu, după formele
corpului omenesc.
Formele libere şi îndrăzneţe ale creaţiilor mesterilor au supravieţuit veacurilor şi au
constituit surse de inspiraţie pentru producerea de mobilă din alte epoci. Acest progres a
fost posibil şi datorită perfecţionării vechilor unelte de lucru şi utilizarea unor unelte noi:
burghiul, strungul pentru lemn, rindeaua.
 Forma paturilor (kline sau krabbatos) este mai rigidă, amintind la început înrâuriri
orientale. Patul era înalt, pentru a se putea urca în el se întrebuinţa un taburet. Divanul, de
origine orientală, era în întregime îmbrăcat în stofe şi se găsea în camere rezervate femeilor.
Mesele nu erau socotite printre mobilele permanente de interior. Erau introduse în
camere gata încărcate de mâncăruri şi dupa ospeţe scoase afară, aşa cum sunt şi astăzi în
orient şi aveau forma variate: pătrate, rotunde, dreptunghiulare, ovale.
Obiectele casnice şi îmbrăcămintea se păstrau în lăzi (hibotos). Erau piese, importante,
mari şi adesea bogat împodobite cu motive colorate viu pe fond albastru. Motivele
ornamentale erau fie geometrice, fie vegetale stilizate. Frizele de palmete şi de meandre
erau motivele preferate.
Scaunul (klismos) era folosit cu precădere de femei. Curbarea către exterior a picioarelor
ne lasă parcă impresia ca au cedat elastic, sub influenţa sarcinilor pe care le are de purtat.
Spătarul se curbează şi el spre exterior, pentru a cuprinde mai bine spatele persoanei care
șade pe scaun. Liniile suple ale acestuia vor servi ca model, după mai bine de 2000 ani ,
mobilierului epoci empire.
Interioarele nu erau încărcate cu multe piese de mobilă. Stăpânul casei stătea , la
ceremonii, pe un scaun înalt, reprezentativ, denumit thronos. Avea spătarul împodobit
bogat, iar şezutul cu perne şi blănuri.
Prin formele sale suple, prin armonia neegalată a proporţiilor, prin perfecţiunea
execuţiei, mobila greacă a însemnat un important salt calitativ şi a avut o uriaşă însemnătate
în evoluţia stilurilor epocilor următoare.

ROMA ANTICĂ

Dintre toate genurile de artă, arhitectura ilustrează cel mai bine spiritul romei antice,
caracterul său practic şi unitar. La începutul dezvoltări sale, înrâuiri etrusce i-au dat un
caracter greoi, dar original; apoi după cucerirea greciei, arhitectura romei s-a supus celei
greceşti, care a dominat-o în tot cursul existenţei sale.
Meşterii romani cunoaşteau aproape toate uneltele de prelucrare a lemnului pe care le
foloseşte tâmplarul contemporan: rindele cu cuţite de diferite forme, care permit să se
creeze o mare varietate de profile; burghie lingură, burghie spirală, ferăstraie de mână
perfecţionate şi altele. Realizau placarea lemnului cu foi subţiri şi cunoşteau tehnologia
curbării lemnului. Esenţele mai des utilizate erau: tuia, frasinul, ulmul, paltinul şi altele.
Romanii au preluat tipurile de mobilier pentru şedere de la greci. Taburetul cu patru
picioare (sella) repetă formele taburetului grecesc, scaunul pliant (sella curulis sau
faldistorium) era folosit de oficialităţi – consul, pretor etc. Jilţurile din bronz sau de marmură
(solium) primesc adesea forma preţioase. Elemente de susţinere, tratate ca animale
înaripate, lei monopozi şi sfincşi preluaţi din orient, devin atributele retorice ale demnităţii şi
forţei.
Reîntâlnim şi elegantul klismos grecesc, care şi-a pierdut însă fineţea liniilor arcuite cu
atâta bun gust de meşterii greci.
Patul trebuie să răspundă şi mai multor necesităţi decât patul din locuinţa greacă, el
capatand astfel iteratii folosite drept locuri de stat la masa de exemplu.
 Multe paturi se confecţionează din bronz, urmărind formele şi ornamentele mobilei din
lemn. Picioarele sunt strunjite ca în epoca pătrund în ramă cu un cep pătruns.
Mesele (mensa), neglijate până la romani, devin piese principale ale interiorului.
Interpretările lor sunt multiple. Se utilizau piese pe un singur picior, mese rotunde sau
trapezoidale pe trei picioare, mese pe patru picioare sau mese pe doua elemente portante
(capre). Influenţate de elenism, picioarele au adesea forme suple, reprezentând diverse
animale, sfincşi, himere, satiri, etc. Uneori mesele erau confecţionate din marmură sau
bronz. Mobilele pentru păstrare se rezumau la lăzi (acra) pentru îmbrăcăminteşi diverse
tipuri de cutii. Alături de lăzi se întâlnesc dulapuri, adesea lipsite de ornamente, alteori
împodobite bogat, care au înfăţişarea exterioară asemănătoare unui templu.
Arta romană a continuat realizările artei greciei antice şi în special ale elenismului. Prin
răspândirea sa în toate ţările bazinului mediteranean, ea a făcut cunoscute europei
medievale operele artei eline, pătrunse de ideile umanismului grecesc. Mobila romana a fost
imitata în toata europa, începând cu renaşterea pănă în primele decenii ale secolului al xix-
lea.

MOBILA ŞI ARHITECTURA INTERIOARELOR ÎN

PERIOADA PREFEUDALĂ ŞI FEUDALĂ

IMPERIUL ROMAN DE RASARIT

Arhitectura bizantină îşi ridică cele mai valoroase monumente în timpul împăratului
iustinian (527-565), perioadă în care arta bizantină se conturează într-un stil închegat.
Meşteri veniţi din orient, unde se construiseră încă din veacurile al IV-lea şi al XV-lea o serie
de biserici, ridică în constantinopol construcţii cupole largi, sprijinite pe arce şi bolţi de mari
deschideri.
Mobilierul nu mai pastreaza formele elegante şi constructive ale celui clasic, pe care
bizantinii au căutat să il imite. Multe din tehnicile cunoscute de meşterii romani sa-u pierdut,
astfel încât execuţia pare să fi fost mai rudimentară.
Scaunele şi băncile din veacurile al XI-lea şi al XII-lea au părţile portante strunjite
cilindric, cu uşoare proeminenţe sau tratate în sculpturi reprezentând animale.
Valorile mobilei bizantine constau în deosebi în decorul său ornamental. S-au adoptat
multe din motivele elenismului: frunze de acantus, palmete şi altele, alături de rozetele
orientale. Suprafeţele au fost acoperite cu picturi şi cu mozaicuri. Indicând predilecţie pentru
geometrizări, sau stilizări ale motivelor florale. Încrustaţii de fildeş, de ceramică policromă,
pietre semipreţioase sau preţioase, metalul (chiar aurul) completează decorul fastuos al
mobilei bizantine, îmbrăcată în stofe şi covoare care amintesc de arta imperiului persan al
sasanizilor.
Cultura bizantină a exercitat importante influenţe asupra dezvoltări artelor în europa.
Arta evului mediu, stilurile roman şi gotic au crescut pe fundamente paleocreştine şi
bizantine.

POPOARELE NOMADE DIN EUROPA

APUSEANĂ ŞI CENTRALA
 Popoarele nomade locuiau în corturi sau in colibe din lemn, grupate în mărunte aşezări,
fortificate cu valuri de pământ şi palisade. Arta lor se rezuma la împodobirea corpului
omenesc şi la prelucrarea metalelor, îndeosebi a celor nobile.
Motivele podoabelor, inspirate probabil, din vechi stravechi tradiţii scito-sarmatice şi
persane, erau pline de mişcare; printre împletituri complicate şi zigzaguri decorative aşezau
câte un cap de om sau de animal fantastic, reprezentânt personaje mitologice. Acelaşi gen
ornamental l-au folosit desigur şi pentru împodobirea obiectelor din lemn. Corăbiile
vikingilor din secolul al ix-lea au terminaţii cioplite sub forma unor păsări sau altor animale
legendare.
Arta caroligiană a luat fiinţă prin contactul dintre arta mediteraneeană cu puternice
rădăcini bizantine şi aceea a popoarelor nordice, purtătoare a unor sănătoase infuzii de artă
populară.

STILUL ROMANIC

Mobilierul din această perioadă este rudimentar. Elementul principal al interiorului era
vatra, în jurul căreia se grupau cateva taburete, jilţul seniorului şi masa; de-a lungul pereţilor
erau înşiruite bănci cu spătar înalt, lăzi şi dulapuri. Forma scaunelor romanice este simplă, cu
piesele îmbinate în unghi drept, unele dintre ele (spătarul) fiind strunjite cilindric. Planul de
şedere şi braţele au o serie de montanţi în forma de colonete.
Taburetele pliante şi simple au picioarele terminate în labe de leu; jilţurile episcopale şi
senioriale sunt înalte şi împodobite cu aplice din argint şi cupru, cele din biserici având un
acoperiş baldachin sprijinit pe coloane şi arcade subţiri. Mesele sunt formate din tăblii
groase aşezate pe capre. Lăzile, mobila principală de depozitare, sunt decorate cu aplice din
fier forjat. Unele au picioare înalte, altele capac în două pante. Dulapurile, cu arcade şi
colonete se foloseau numai in biserici.

STILUL GOTIC

Mobilierul are un aspect auster. Decoraţia este sculptată în relief plat. Elementele de
rezistenţa ale mobilelelor formează ub sistem de cadre rigide, in câmpurile cărora se
montează tăblii uşoare de umplutură, ornamentate în relief plat sau în ajur.
Motivele decorative caracteristice mobilierului gotic sunt, pe lângă cele arhitecturale (arce
frânte, profile, colonete, grupaje de străpungeri), cele vegetale (frunzişuri, flori) şi cele
figurative (himere, capete omeneşti, dragoni).
Ornamentaţia din fier forjat ca: platbande, broaşte cu paftale, zăvoare grele (la uşi şi cufere)
se practică alături de celelalte tehnici decorative. În ornamentarea bogata a mobilierului
spaniol şi a celui veneţian se pot distinge şi unlele influenţe orientale.
Lăzile rămân, până în secolele XVII-XVIII, cele mai frecvente mobile pentru depozitare. Ele
sunt alcătuite pe principiul unor rame-tăblii, cu sau fără soclu. Tăbliile sunt împodobite fie cu
arcaturi frânte, care încadrează personaje sau animale fantastice, fie cu casete, sau elemente
de forma plisata.
Dulapurile apar numai in locuinţele celor bogaţi şi provin din două lăzi suprapuse, unele
având chiar două corpuri distincte. Unele aparţin stilului gotic, sunt înalte şi prevăzute cu
picioare, altele au sertare in partea de jos, iar altele, scunde, sunt destinate păstrării
argintariei. Mobila este terminată în partea superioară cu o cornişă masivă, prevăzută uneori
cu creneluri; tăbliile sunt întărite şi decorate cu balamale, broaşte şi aplice din fier forjat.
Scaunele sunt formate din rame şi tăblii. Pe lângă destinaţia lor obişnuită ele au şi o funcţie
de depozitare. Foarte frecvent se întânesc taburete cu spătar din stinghii dispuse în foarfecă.
masa devine una din principalele piese ale interiorului, dar nu este încă aşezată în centrul
incăperii. Blatul masiv al mesei este aşezat pe o ramă puternică acoperind adesea un corp
sertar care se deschidea prin glisarea sau ridicarea lui. Elementele purtătoare sunt
constituite din doua capre, consolidate prin legături longitudinale, sau din patru picioare
două câte două. De fapt, masa propriu zisă nu exista în evul mediu; blatul susţinut din capre
era o piesa demontabilă fară loc fix în interior.
Paturile sunt formate dintr-o rama simplă de lemn care suportă salteaua pe chingi; uneori
ele sunt aşezate pe estrade şi au baldachin drept sau boltit, fiind închise de jur împrejur cu
draperii.

ISTORIA MOBILIERULUI 2
( Renașterea - Baroc)

RENASTEREA (SEC XVI – XVII)

RENASTEREA ITALIANA

Interioarele sunt amenajate mai confortabil faţă de perioadele precedente. spaţiul de locuit
este caracterizat printr-o mai liberă distribuţie a pieselor de mobilier, care se detaşează de
pereţi, lăsând suprafeţe libere pentru picturi, ţesături sau decoraţii în stuc. Şi în celelalte ţări
ale europei, în special în Franţa, renaşterea înseamnă o perioadă de progres în amenajarea
interioarelor, o diversificare şi o îmbunătăţire a mobilierului.
MOBILIERUL:
- repetă prin structură, forme şi ornamentaţie caracteristice arhitecturii din această
perioadă.
- sistem constructiv cu rame şi tăblii ia forme arhitecturale în care se evită scheletul aparent,
caracteristic mobilierului gotic.
- reproduce compartimentările fatadelor cu soclu, cu zidul decorat cu pilaştri şi cornişe
- se studiaza atent proportiile si armonia, se cauta echilibrul, alegând ca dominantă linia
orizontală
Secolul XVI însemană triumful scuplturii reliefate puternic în mobilier. Sunt utilizate motivele
decorative inspirate din antichitatea greco romană (cartuşe, medalioane, vrejuri vegetale,
lire, dragoni, himere, grifoni, cariatide) alături de alte elemente decorative imprumutate din
sculptura monumentală contemporană (coloane, arcaturi, pilaştri, arabescuri, ghirlande,
volute etc.).
Decorul plastic se dezvoltă în mod excesiv ascunzând structura şi funcţiunea mobilei, ale
cărei suprafeţe sunt tot mai abundent încărcate cu ornamente sculptate reprezentând scene
alegorice şi mitologice.

Mobilier tipic:
Bufetul:
- dulap scund bogat ornamentat, cu doua usi executate in sistem rama cu tablie
Dulapul
- folosit în secolele precedente, numai în biserici, pătrunde în locuinţele italiene, nlocuind,
treptat, lada.
- în general, este constituit din două corpuri şi patru uşi, corpul superior fiind supraînălţat. În
partea de jos sau de mijloc, sunt prevăzute cu sertare.
- apare şi dulapul birou, cu o uşa rabatabilă, care poate sa fie folosită ca plan de scris, dulapul
birou folosindu-se astfel atât pentru studiu cât şi pentru păstrarea obiectelor preţioase.
Masa:
- formată dintr-un blat robust cu cadru sculptat, aşezat pe două tălpi late, bogat
ornamentate, terminate în labe de leu (după modelul romei antice) şi legate printr-un
element longitudinal de forme puternic reliefate, cuprinzand o colonadă cu arcade pentru a
împiedica încovoierea blatului
- desi se dezvolta diverse tipuri de mese (rotunde cu patru, sase sau opt picioare, picior
central), masa specifică renaşterii italiene se caracterizează prin sistemul blatului aşezat pe
capre cufarul
- au functie de depozitare si sedere, sunt decorate uneori cu picturi, alteori cu intarsii
(lamele de lemn colorat incluse în placa mobilei) si cu ornamente heraldice, cu scene redate
în perspectivă si au contururi convexe , imitând forma sarcofagelor etrusce
Cabinetul:
- creaţie a renaşterii italiene, acesta a fost la început o simplă casetă cu sertare, închisă cu o
uşa decorativă cu motive simetrice, formate din tije şi lamele de lemn, sau cu intarsii.
- in a doua jumătate a secolului xvi cabinetul devine o mobilă cu două corpuri, forma ce va
constitui în întreaga europă, modelul cabinetelor stilului baroc. În secolele xvi şi xvii, întreaga
europă a fost influenţată de mobilierul italian din perioada renaşterii.

RENASTEREA FRANCEZĂ

Structurile traditionale gotice primesc ornamentatia renasterii italiene. Motivele decorative

principale (coloane, pilaştri, capitele, nişe, statui, cariatide, motive florale şi arabescuri) sunt
preluate din italia. În secolul xvi arcul frânt gotic se îmbină cu vrejuri vegetale specifice
renaşterii.
Stilul mobilierului francez rămâne totuşi „arhitectural”, având piese de mobilier organizate
dupa principiul faţadelor mesele se inspiră din arhitectura clasică, împrumutând coloane şi
pilaştri. Blatul masiv din stejar sau de nuc, mai rar din marmură, se sprijină pe picioare destul
de înalte, masive şi sculptate (cariatide, statui mitologice, lei), legate, uneori printr-o traversă
puternică, ornată cu motiv sculptural. Mesele sunt acum piese principale in amenajări.
Scaunele repetă tipurile italiene, cu un plus de preocupare pentru comoditate, care se
reflectă în căutarea unor linii modelate după formele corpului omenesc: braţele sunt uşor
curbate, planul de şedere este tapiţat. Se fac în continuare jilţuri cu spătare înalte, decorate
cu profile arhitecturale, pilaştrii şi intarsii.
Dulapurile au patru uşi şi corpul superior mai înalt şi mai îngust decât cel inferior; formele
sunt delimitate şi încununate de pilaştri, cornişe sau frontoane (elemente arhitecturale).

RENASTEREA SPANIOLĂ

Mobilierul spaniol se caracterizează prin sobrietate şi conturarea clară a formelor, în

contradicţie cu gustul pentru desfăşurările de ornamente bogate şi de materialele preţioase.
Intarsii de lemn exotic, aurărie, catifele, fier forjat, piele colorată şi aurită îmbracă pereţii şi
mobilele.

RENAȘTEREA ÎN ȚĂRILE DE JOS

În provinciile reformate din nord, care vor alcătui ulterior olanda, se va dezvolta un stil de
mobilier cu caracter aparte, ale cărui trăsături sunt următoarele: construcţia solidă,
sobrietatea, echilibrul şi ornamentaţia reţinută, constructivă. Mesele, scaunele şi paturile au
picioarele fie în formă de baluştri puternic evazaţi, fie galbate (cu conturul arcuit spre
exterior) în forma de vase. Unele scaune au planuri de şedere şi spătarul îmbrăcate cu piele
presată după moda spaniolă.

RENAȘTEREA GERMANĂ

Datorită contextului politic destructurat, în numeroase state, arta decorativă a renaşterii în

germania nu este omogenă, suferind influenţe din italia, franţa şi alte ţări europene.
Mobilierul renaşterii germane este mai abundent decorat cu sculpturi decât cel francez,
supraîncărcarea cu ornamente fiind însă echilibrată de aspectul masiv al elementelor
structurale. Principiile arhitecturi clasice s-au integrat destul de greu în formele mobilierului
german ca urmare a persistenţei tradiţiei gotice. De-abia secolul XVII impune construcţia
intensivă a lăzilor, credenţelor şi dulapurilor cu elemente ornamentale clasice preluate din
arhitectură.

RENAȘTEREA ENGLEZĂ
Renaşterea engleză se dezvoltă în perioada domniei reginei elisabeta (jumătatea a doua a
sec. XVI) şi este caracterizată atât prin persistenţa stilului gotic, cât şi prin împruuturi târzii
de elemente decorative din germania, ţările de jos şi italia. Stilul elisabetan, în mobilier se
distinge printr-o ornamentaţie mai simplificată şi mai austeră exprimată prin compoziţii
inspirate din motivele renaşterii continentale.

BAROCUL (SEC XVII – XVIII)

Se reamarcă preocupări de sporire a confortului: deschiderile se măresc, locuința devine mai

luminoasă. În casele confortabile încăperile încep sa se diversifice după destinația lor:
saloane, dormitoare, sufragerii, budoare, cabinete de toaletă, cabinete de lucru etc.
De-a lungul perioadei in care se desfășoară, barocul definește dispunerea functiunilor
noapte/zi pe verticala , camerele din zona de noapte devenind treptat tot mai mici,
generand piese de mobilier mici şi uşor manevrabile, în vederea obţinerii unui interior
plăcut, intim şi confortabil.
Formele, în general, regulate şi masive, sunt supraîncărcate cu ornamentaţii. Se caută
curburi şi contorsionări, efecte cromatice bazate pe contraste de culori, jocuri violente de
lumină şi umbră, linii şi suprafeţe frământate.
Manifestându-se iniţial în italia, barocul cunoaşte o înflorire deosebită în spania, portugalia,
germania şi flandra. În anglia nu a fost niciodată asimilată în întregime, iar în franţa a fost
adoptat sub o forma mai echilibrată cea ce a permis ca stilul ludovic al xiv-lea sa fie numit
„clasic”.
De fapt, stilurile franceze ludovic al xiii-lea, ludovic al xiv-lea şi regence reprezintă fuziunea
dintre stilurile baroc şi clasic, iar stilul ludovic al xv-lea pe cea dintre stilurile baroc şi rococo.
Suprafeţele mobilei se îmbracă în furniruri de lemn preţios, cu încrustaţii de fildeş, sidef şi
porţelan, iar elementele portante din lemn masiv, corinşele şi soclurile sunt abundent
decorate cu reliefuri, cu motive mai puţin riguros echilibrate decât formele de factură
arhitecturală, folosite în renaştere.

BAROCUL ITALIAN

Prezintă ornamentație luxurianta, piesele fiind executate în lemn masiv sau în stuc vopsit,
ornamentate cu încrustații de pietre colorate și motive puternic reliefate. Multe din piesele
de mobilier din Italia sunt comandate in toata Europa. Mobilierul Venețian se caracterizează
prin aurirea lemnului şi aplicarea unor încrustații de ceramică şi sticlă colorată. Pe la sfârșitul
secolului sunt utilizate, sub influența chinezească, lăcuirea şi aurirea lemnului.
Însecolul xviii mobilierul şi decoraţia interioară din italia vor fi puternic marcate de influenţa
franceză, atât în forme cât şi în ornamentaţie, aceasta din urma fiind în italia adesea
excesivă, în dauna eleganţei şi a funcţionalităţii.

STILURILE BAROCE ALE FRANTEI

STILUL LUDOVIC AL XIII-LEA (PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XVII)

Mobilierul ludovic al xiii-lea, are forme şi suprafeţe sobre, de linii drepte inspirate din
arhitectură. Aspectul general este de masivitate austeră, iar decoraţia este dispusă în
compoziţii geometrice, guvernate de simetrie.
Se întrebuinţează foarte mult lemnul masiv, dar se impun şi noi tehnici: placajul de abanos
realizat din foi sculptate în relief, încrustaţiile cu lame din lemn colorat sau cu marmură,
marcetăria din mici bucăţi din lemn care compun un decor. Pe ramele planurilor de şedere şi
ale spătarelor se fixează garnituri de piele, catifea sau tapiţerie.
Principalele motive ornamentale sunt: arabescurile, torsadele, colonetele, baluştri, motivele
florale, ghirlandele şi cartuşele, pe uşile dulapurilor apar ornamente cu tăieturi în forma de
diamant.
Mobile pentru şedere (scaune fără braţe, scaune pliante în forma de x, taburete, banchete şi
fotolii) sunt mai puţin înalte şi mai confortabile decât în secolul precedent. Spătarele şi
planul de şedere sunt acoperite cu garnituri de piele, ţesături, catifele, tapiţerii sau matase.
Braţele sunt galbate şi se sprijină uneori pe un bust de femeie, pe un cap de animal sau o
frunza de acant cabinetele sunt puternic decorate cu marchetărie, încrusaţii şi reliefuri si
devin pretioase. Unele sunt formate dintr-un corp superior închis cu două sau mai multe uşi
şi sprijinit pe un soclu (prin intermediul unor coloane subţiri torsionate) sau pe cariatide;
altele sunt masive şi monumentale, rezultând prin suprapunerea a două corpuri.
Dulapurile se fac din nuc sau din stejar masiv şi sunt de două tipuri: fie înalte, cu două uşi şi
cu sculpturi în forma de diamant sau decorate cu simple panouri şi colonete, fie cu patru uşi,
formate din două corpuri suprapuse, şi având între ele sertare.
Paturile sunt adosate la perete şi acoperite cu un baldachin, care se sprijină pe patru coloane
din lemn strunjit sau acoperit cu stofă. Deasupra montanţilor în cele patru colţuri ale
baldachinului, sunt plasate sculpturi decorative.

STILUL LUDOVIC AL XIV-LEA (A DOUA JUMĂTATE A

SECOLULUI AL XVII-LEA)

În istoria artelor această epocă este cunoscută sub numele de „clasică”, datorită structurii
echilibrate şi a compoziţiilor de mare amploare. Antichitatea redevine sursă principala de
inspiraţie. André charles boulle (1642 – 1732), cel mai mare creator de mobilier al timpului,
introduce in franta tehnica italiană a marchetăriei cu baga, cupru şi cositor. Colţurile
mobilierului boulle sunt protejate şi decorate cu elemente din bronz aurit. Motivele
ornamentale, de o mare bogăţie, executate cu mare grijă pentru detalii, sunt grupate în
compoziţii riguros simetrice.
Principalele elemente decorative: scoica plată sau reliefată, frunza de acant, palmete, iniţial
regală (două litere l înlănţuite) şi emblema apolinică a regelui (soarele, adesea cu un cap de
femeie în centru); ramuri cu frunze şi fructe încolăcite în vrejuri, reţele de romburi şi pătrate
presărate cu perle şi mici motive florale.
Fotoliile au picioarele galbate, spătar înclinat şi braţe arcuite în formă de curbe şi
contracurbe, terminate într-o volută. În punctul de îmbinare al traverselor în x se găsesc în
relief pronunţat volute sau alte motive ornamentale. Braţele sunt continuate în două
„urechi” capitonate ale spătarului pentru sprijinirea comodă a capului. Fotoliile sunt tapisate
cu catifea roşie sau verde, cu brocart, damasc sau satin cu franjuri. Mesele sunt încărcate cu
decoraţii încărcate şi preţioase; ele au blaturi furniruite sau marchetate cu încrustaţii de
pietre colorate, baga sau cupru; contururile, unghiurile şi picioarele sunt subliniate de
bronzuri aurite. Consolele se sprijină în faţă pe doi portanţi în forma de cariatide sau de bust
de femeie, cu bogate ornamente de ghirlande şi vrejuri curbate.
Birourile, de provenienţă italiană, sunt formate din două corpuri cu sertare, sprijinite pe câte
patru picioare marchetate şi legate prin traverse diagonale comodele, create de boulle, sunt
o mobilă nouă care ia locul cuferelor. Scunde, având de la două pâna la patru sertare,
sprijinite pe picioare scurte, ele poartă deasupra o placă de marmură savant marchetată şi
sculptată. Motivele decorative sunt subliniate prin aplicarea lacurilor şi a bronzului.
Dulapurile rectangulare, sunt mobile ample, executate din lemn masiv, uneori marchetate,
având panouri simple sau decorate cu motive vegetale, cu tăieturi în formă de diamant şi cu
aplice de bronz terminate, în partea superioară, cu o cornişă proeminentă şi se sprijina pe
picioare în formă de sferă aplatizată sau de labă de leu. Paturile comportă mari volume
paralelipipedice, fiind complet acoperite de un baldachin suspendat sau susţinut pe poatru
stâlpi.

STILUL REGENCE (PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI XVIII).

Liniile curbe înlocuiesc pe cele rectangulare, caracteristice stilului precedent. Mobilele

pentru şedere sunt desenate cu supleţe, având rotujiri şi arcuiri continue care trec fără
întreruperi de la un element al structurii la altul. Picioarele devin mai cambrate, traversele
de legături tind să dispară, iar centurile au frecvent un profil în dublă acoladă. Se foloseşte
lemnul de esenţă nobilă (trandafir, lămâi etc.) Sub forma unor lamele de furnir dispuse astfel
încât să urmeze direcţiile fibrelor de lemn, sau să compuna un joc de fond în forma de
romburi,tabla de şah şi alte desene geometrice.
Decorul echilibrat al stilului evolueaza către o artă mai graţioasă şi mai plină de fantezie. Cu
toate că se păstrează unele reguli de simetrie, motivele, compuse după un desen sinuos,
devin mai aerate. Motivele preferate sunt: scoici pentalobate, frunze de acant asimetrice şi
vrejurile curbe alături de capete de faun sau de femei cu diademe, iar fondurile sunt
cadrilate sau presărate cu puncte.
Scaunele au spătare mai joase şi sunt mai rar tapiţate, iar portanţii sunt galbaţi în forma de
„picior de căprioară” sau în s. Se renunţă la traverse de legatură, iar centurile sunt galbate în
acoladă şi au ca motiv central scoica. Fotoliile se modifică prin plasarea în retagere a braţelor
capitonate care nu mai sunt în prelungirea picioarelor. Deşi structura generala devine
dreaptă cadrele şi partea de sus a spătarului se arcuiesc în curbe şi contracurbe.
Mesele şi birourile au ramele decorate sinuos, racordate în portanţi, în aceeaşi forma în de
„picior de căprioară”, prin muluri continue. Bronzurile nu se mai aplică numai înscop
decorativ, ele protejează marginile blatului şi ale sertarului, broaştele şi extremitătile
picioarelor.
Comodele sunt mobile ample, conturate de curbe şi contracurbe, cu picioare scurte şi
cambrate, cu aplicaţii de bronz şi suprafeţe bogat marechetate. Paturile sunt din lemn
aparent, neascunse de draperii. Au două sau trei spătare capitonate, încununate de
frontoane arcuite şi sculptate.

STILUL ROCOCO (LUDOVIC AL XV-LEA, ROCAILLE,

POMPADOUR, PRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL XVIII-LEA)

Apare o preocupare sporita privind confortul utilizatorului, in paralel cu dezvoltarea

rafinamentului formelor si al decorurilor, a finetii liniilor şi jocul curgător, asimetric, al
ornamentaţiei.
Mobilierul rococo se prezinta fie lăcuit cu roşu şi negru, fie pictat cu alb, roz, verde şi
albastru deschis, fie marchetat. Liniile se arcuiesc în curbe şi contracurbe elegante, formele
sunt cambrate, iar ornamentaţia este delicată şi asimetrică. Se folosesc speciile de lemn
preţios, se practică marchetăria şi furniruirea. Panourile mobilelor sunt lăcuite cu roşu sau
negru (lacul „cromandel” printr-o limitare o a procedeelor japoneze şi chinezeşti), pictate
policrom sau patinate cu aur pe fond roşu.
Motivele ornamentale principale sunt: scoica asimetrică, frunza de acand, ramuri înlănţuite,
cascade de flori, păsările, buchete, fructele. Definitorii sunt motivele denumite de francezi
„rocaille”, extravagante şi asimetrice, inspirate dupa forma unor scoici.
Mobilele pentru şedere sunt mai uşoare şi confortabile decât cele aparţinând stilului
precedent. Picioarele zvelte şi cambrate se leagă în linii fluente cu rame; traversele de
legătură dispar. Fotoliile au braţele ornamentate şi spătarele arcuite în formă de vioară şi
prezintă adâncituri dupa forma trupului. Mesele devin uşoare şi lesne de manevrat fiind
lipsite de traverse de legătură, putand fi categorisite dupa destinatia specifica: masă pentru
lucru de mână, masă de scris cu sertare şi tablete mobile, masă de cafea cu platou de
marmură sau porţelan, servantă rotundă sau pătrată, noptieră, măsuţele de joc, măsuţa de
toaletă (coiffeuse) marchetata având oglindă mobila şi tablete rabatabile.
Birourile au diverse tipologii: biroul plat, de forma rectangulară cu colţurile rotunjite, cu
picioare cambrate şi ornate cu frunze din bronz aurit şi având trei sertare (cel din mijloc
retras pentru a face loc picioarelor celui care stă). Se dezvolta preocupari privind securizarea
si ingeniozitatea pieselor de mobilier.
STILUL GEORGIAN (ANGLIA , MIJLOCUL SECOLULUI AL XVIII-LEA)

Cunoscut în domeniul mobilierului şi sub denumirea chippendale, dupa numele celui mai
important creator de mobilă al epocii, reprezintă o interpretare engleză a rococoului,
îmbinând forme franceze ale stilului ludovic al xv-lea cu elemente de tradiţie gotică şi cu
unele influenţe chinezeşti.
Scaunele au picioare drepte sau uşor arcuite în s terminate în ghiare de animal. Braţele sunt
curbate în spiritul liniei şerpuite a barocului francez, iar spătarele au forme delicate, lucrate
în jocuri de baghete, bare şi panglici îmbinate. Vitrinele şi dulapurile sunt ornamentate cu
motive chinezeşti, iar paturile au acoperişuri cu marginile ridicate (gen pagodă). Se creează
cabinete cu numeroase sertare.

BAROCUL IN GERMANIA, TARILE DE JOS SI SPANIA

Creatorii de mobilier germani dinsecolul al viii-lea sunt renumiţi în toată europa pentru
compoziţiile savante executate în tehnica marchetăriei. La acesta se adugă bornzuri cizelate
cu mare fineţe şi porţelanuri picate, montate în panourile mobilelor sau în medalioane.
Importate de întreaga europă, renumitele cabinete olandeze pentru scris şi pentru păstrarea
obiectelor de preţ sunt aşezate pe picioare torsionate, pe coloane sau pe cariatide. Ele sunt
formate din corpuri cu numeroase compartimente şi sertăraşe, având panoul din faţă lăcuit
cu motive chinezeşti. Unele cabinete sunt marchetate cu baga şi fildeş, altele cu placuţe de
marmură de diferite culori. În această perioadă se crează şi o mobilă combinată formată
dintr-un birou cu două corpuri suprapuse, un sertar şi un dulăpior.
În secolul al xvii-lea, sub ultimii regi ai dinastiei de habsburg, arta spaniola cunoaşte o epocă
de apogeu. Dintre mobile, ca şi în flandra, cabinetele cunosc o dezvoltare deosebită.
Prevăzute cu numeroase sertare şi sprijinite pe coloane, ele sunt executate din abanos sau
din alte esenţe exotice cu încrustaţii de fildeş sau de pietre preţioase. Unele cabinete sunt
decorate cu motive geometrice de tradiţie maură, altele sunt picate în aur şi încrustate cu
fildeş având şi ornamente orientale în culori calde, sau aplicaţii de metal.

ISTORIA MOBILIERULUI 3
( Art Nouveau, Art Deco - Modernist )

ART NOUVEAU (JUNGENDSTIL, SECCESION)

In ciuda contextului social si politic tulbure de la sfarsitul secolului al xviii -lea, a angoaselor
create de diferenta mare dintre paturile sociale, anticiparea potentialului imens pe care
viitorul si evolutia tehnologica il prevesteau reuseste sa triumfe in final, inceputul secolului
xix fiind momentul nasterii unor directii valoroase in arhitectura si designul de mobilier.
Inspirata de manifestarile generate de miscarea arts&crafts (marea britanie, 1880), reactia
tot mai clara la plastica anosta si tehnicizata generata de procesul de industrializare si
contureaza in forme fluide, naturale si rafinate definind in 1890 curentul art nouveau.
Stilul devine extrem de prezent in toate formele de exprimare plastica, oferind un contrast
revigorant si vizibil in comparatie cu contextul greoi si grandios specific inceputului de secol
XIX.
Un stil european prin excelenta, Art Nouveau capata o multitudine de reiteratii si denumiri
specifice zonelor de manifestare. Nascut din initiativa unor artisti extrem de talentati ce
doresc sa reactioneze la existentul nesatisfacator, curentul se doreste generator de frumos,
functional si, mai ales, nou.
Stilul decorativ al timpului este o pastisa de reinterpretari reproduse in masa, o imagine
confuza si lipsita de caracter care este inlocuita cu ajutorul unei gandiri unitare a spatiului,
de la arhitectura la decoratiuni in cel mai mic detaliu.
Extrem de diversificat, stilul se inspira din asimetria si atentia la detaliu a rococo-ului,
pastrand silueta feminina si reinterpretand motive ale arhitecturii japoneze, naturale, suple
si rafinate. forta creativa, determinarea aplicarii si puterea imaginilor generate de art
nouveau ii sunt in final fatale, ajungand la manierism dupa doar 15 ani de existenta, final
facilitat si de energia adusa de inceperea primului razboi mondial, in 1914.
Elemente definitorii si influente:

 Natura este principala sursa de inspiratie, iar materialele folosite sunt o gama
impresionanta de esente exotice de lemn, metale pretioase, fildes si bronz.
Manufactura este incurajata de designerii art nouveau in detrimentul pieselor
industiralizate.
 Scoala de la Glasgow isi simte resimtita influenta prin reinterpretarea motivului
capului de femeie cu bucle sculpturale si geometrizate pe care mackintosh il
foloseste adesea in compozitiile sale.
 Stilul rafinat de compunere folosind linii lungi si usor curbate pe care Mackintosh il
foloseste este regasit adesea in art nouveau, mai ales in detaliile de marchetarie.
 Reliefurile accentuate sunt caracteristice in volumetria pieselor iar liniile sinuoase
domina compozitiile. Rafinarea motivelor decorative si infuzarea lor cu un spirit nou
duc la o tendinta de abstractizare a desenelor ce apar pe piesele caracteristice.
 Atentia la detaliu este desavarsita, fiecare piesa avand accesoriile gandite si
executate individualizat.
 Se experimenteaza cu reinterpretarea abstracta a volumetriilor naturale, rezultand
imagini surprinzatoare, cu elemente de suport in contracurbe spectaculoase.
 Lucratura in metal este extrem de detaliata, caracteristica fiind si combinarea
acesteia cu materiale exotice lucrate minutios.
Mese:

 Masa ca piesa functionala este transformata in opera de arta, capatand o multitudine

de interpretari. Proportiile sunt tot timpul suple, elansate si fluide, indiferent de
 registrul formal (sinuos, specific scolii belgiene sau rectangular specific celei
britanice).
 Masa de tip cuib (succesiune de mese cu dimensiune modular variabila ce se pot
depozita unele sub altele).
 Mesele simple cu patru picioare evolueaza capatand fie mai multe suprafete
orizontale de depozitare, fie forme geometrizate de tipul hexagonului, fiind
executate uzual din lemn masiv de nuc.
 Blatul mesei este adesea executat din materiale contrastante cum ar fi ceramica,
sticla sau alte esente de lemn exotic marchetat.

Depozitari:

 Dulapul si cabinetul continua sa ramana cele mai scumpe si luxoase piese de

mobilier, dezvoltand diverse variante, clasificabile in functie de zona sau
intrebuintare, devenind astfel prilej de demonstrare a maiestriei designerilor si a
mesterilor.
 Cu dimensiuni reduse, piesele devin pretioase si inglobeaza o multitudine de
materiale (lemn de esenta nobila, sticla, bronz, piatra) influentele art nouveau
reusesc sa revigoreze stilul auster al marii britanii, germaniei si austriei unde
imaginea ramane una masiva si sobra. Multe din piese deservesc depozitarilor de
obiecte pretioase ca vesela, avand mari portiuni transparente realizate adesea din
vitralii miniaturale.
 Influentele art nouveau reusesc sa revigoreze stilul auster al marii britanii, germaniei
si austriei unde imaginea ramane una masiva si sobra.
 Multe din piese deservesc depozitarilor de obiecte pretioase ca vesela, avand mari
portiuni transparente realizate adesea din vitralii miniaturale.

Scaunele:

 Mijloc propice de exprimare a creativitatii, scaunele difera ca interpretare. Charles

renee mackintosh influenteaza prin stilul sau geometrizat si suplu curentul german si
austriac, in timp ce francezii dezvolta o plastica organica si sinuoasa, contrastanta,
prin louis majorelle si hector guimard.
 Elementele structurale sunt extrem de subtile, executate din lemn ale carui
proprietati materiale sunt explorate si exploatate la maxim (lemn curbat cu sectiune
extrem de mica), rezultand o plastica aerisita cu o aparitie aproape imateriala.
 Confortul este un factor crucial acum, aproape toate piesele fiind tapitate folosind fie
piele si detalii metalice, fie textil plușat pentru un contrast revigorant de textura.
 Geometria variaza, observandu-se tendinta curbarii spatarului atat in vedere verticala
cat si in cea orizontala.

ART DECO
Exponent al unei perioade de recapatare a curajului in exprimare, al entuziasmului
experimentarii, al descoperirii si al viitorului promitator, Art Deco se dezvolta in Statele unite
concomitent cu BauHaus-ul unei europe interbelice , plina de energie si curaj, limbaj rafinat
si surprinztor prin utilizarea materialelorcontrastante de impact (inox cromat, piele etc.).
Art Deco ramane emblematic pentru cultura americana prin imaginea dinamica si sintetica
pe care o ofera, fiind adesea asociata cu stilul de viata al anilor ‘20-’30, rapid, colorat si
definitor al sintagmei visului american intr-o perioada unde totul pare posibil cu ajutorul
creditelor acordate facil.
Decorand cazinouri, mijloace de transport in comun, cinematografe si o multime de alte
functiuni publice care imprima un anumit stil de viata, Art Deco este reactia fireasca la
atmosfera apasatoare si austera din timpul razboiului.
De origine traditionalista, curentul este contemporan cu miscarea modernista si cunoaste
doua mari etape, identificate abia in 1968 : perioada feminina (conservator, chic, elegant si
bogat in manufacturi pretioase) si reactiunea masculina (perioada guvernata de reactiunea
masinista ce indeamna la folosirea noilor materiale ca plasticul si cromul.
La origini derivat din art nouveau-ul francez, art deco stilizeaza formele fluide ale primului
dand nastere unei imagini mai retinute, geometrizate, cu proportii gratioase si decoratiuni
stilizate. Traditional, acesta foloseste materiale luxoase pentru a innobila un stil simplu si
geometrizat, cu juxtapuneri surprinzatoare de textura (lemn esenta nobila finisat
lucios,fildes, imitatie de piele de sarpe etc.)
Curentul se dezvolta intr-un curent modernist in a doua jumatate a vietii sale, imprumutand
din materialele si eficienta functionalista a bauhausului si generand imagini iconice ce
definesc compozitiile plastice de la masini, zgarie-nori, interioare , mobila si design de obiect,
imaginea dinamica, elongata in stil “torpila” fiind foarte des asociata cu stilul american,
exponent al fanteziilor, opulentei stralucitoare si nonconformismului pe toate planurile.

Elemente definitorii si influente:

 Sunt utilizate frecvent motivele geometrice pentru decorarea suprafetelor mari

acoperite cu material textile (mochetele sunt preferate, insa pardoseala poate capata
si finisaj din mai multe tipuri de furnir pretios).
 Simplitatea geometrica este prezenta in compozitiile pieselor, intarsiile de fildes fiind
subtile, simple si rafinate.
 Reliefurile practicate pe elementele de mobilier sunt de suprafata, realizandu-se
astfel o imagine mai putin incarcata si lasand mai lizibila intentia structurala a piesei.
 Tehnicile decorative ale suprafetelor plane ca marchetaria sau lacuirea suprafetelor
pictate se pastreaza si perfectioneaza, dezvoltandu-se in acelasi timp o pasiune
pentru folosirea sticlei, acum decorate cu ajutorul sablarii mai degraba decat folosind
tehnica vitraliului.
 In cautarea unei plastici unitare si eliberate de sentimentul de aglomerare, piesele de
mobilier devin multi-functionale si incastrate, cu o imagine unitara si omogena, in
menajari folosindu-se ansamblurile de piese (colectii cu aceeasi regula
compozitionala, material si atmosfera).

Scaune:
  Generoase ca dimensiuni si foarte confortabile, scaunele sunt gandite ca piese
impunatoare ce se leaga adesea in ansambluri de canapele, formand un tot
compositional.
 Fotoliile sunt deseori interpretate geometric si chiar experimental, materializand linii
abstractizate ale reinterpretarilor imaginilor clasice. Se pastreaza si dimensiunea
clasica a interpretarii, lucrandu-se la proportii si materiale.
 Se prefera alaturarile cromatice ce denota opulenta si liniste, fara contraste
cromatice puternice (lemn de nuc cu piele beige, lemn de cires sau mahon si catifea
neagra, verde de china sau maro inchis) scaunele si fotoliile Art Deco fiind invariabil
tapitate).

Mese:

 Continuand maniera de interpretare Art Nouveau insa sintetizand-o la maxim si

geometrizand liniile compozitionale, mesele sunt reduse ca dimensiune si extrem de
pretioase, folosind combinatii indraznete de lemn pretios curbat, metal polisat sau
placari cu oglinda, cu blaturi din mahon, abanos sau piatra.

Depozitari:

 Dulapurile se dezvolta ca piese de dimensiuni mici, joase, dezvoltate pe orizontala si

predominant opace, exceptie facand piesele de expozitie a veselei ce devin
geometrice si surprinzatoare in sine.
 Lemnul de esenta nobila are un furnir vibrat si cu finisaj lacuit, cu elemente curbate
in plan si sectiune si decoratiuni rafinate, accente subtile din metal sau alte esente
contrastante de lemn. In functie de intrebuintare, acestea pot fi joase, cu picioare
scurte si masive, cu picioare mici ascunse de o gusta de lemn sau cu picioare inalte si
supple in cazul pieselor de dimensiuni reduse, cu sertare, ce fac parte din ansambluri
gandite unitar.

MODERNISMUL

Modernismul este poate cea mai puternica reactiune culturala la un context care a favorizat
un conflict de proportii mondiale, imprimand un spirit de curaj si speranta, avangardism si
regandire a valorilor si a stilului de viata ca reactie la atrocitatile socante ale primului razboi
mondial.
Valul de bunastare si fericire de a trai se resimte in poate cea mai infloritoare perioada a
culturii mondiale, industria avanseaza galopant si este integrata in societatea moderna prin
asumarea bunurilor realizate in serie.
Industrializarea sistemului de manufactura traditional, desi inca blamat de unele
personalitati ale vremii, permite scurtarea orelor de lucru si dezvoltarea unui stil de viata ce
dintr-o data inglobeaza mult mai mult timp liber. Creste cererea bunurilor ce fac acest timp
liber mai placut si eficient, telefoanele, automobilele si electricitatea devenind aproape
nelipsite.
Reversul medaliei este insa dur, viteza de dezvoltare tehnologica si modificarile socio-
culturale ducand la o perioada de criza economica, contextul dovedindu-se incapabil sa tina
pasul cu viteza si dorinta de a avansa a oamenilor timpului.
Industrializarea masiva duce la scaderea cererii de pe piata muncii, crescand alarmant rata
de somaj.
In contextul tulbure politic, speculand instabiitatea economica si animozitatea politica,
partidele extremiste cu discurs socialist, promitand schimbari drastice in viata omului de
rand luat prin surprindere de dezvoltarea tehnologiei.
Modernismul este o perioada de revolta fata de trecut, negand in totalitate decoratiunile si
elementele aplicate pieselor de mobilier (aceleasi principii vehiculate de altfel in “Ornament
si crima” cu aproape 25 de ani inainte de catre arhitectul german Adolf Loos) si raspunzand
astfel eficient nevoii acute de mobilier ieftin si durabil. Incercarile de a crea un stil sincer si
descarnat de elementele ce nu deservesc functionalitatii, scolile de design si arhitectura ale
vremii isi unesc fortele creative in cristalizarea unui stil global bazat pe uniformitate,
functionalitate si eficienta de productie.
1930 este un an marcant pentru designul de mobilier in particular, acesta introducand
materiale noi si curajoase care pana acum nu depasisera stadiul de prototip privit cu
scepticism, cum ar fi metalul (otelul tubular), sticla fara ornamente sau profilele laminate ce
permit curbarea usoara a elementelor intr-o incercare de a indulci stilul mecanizat, riguros,
calculat si rectangular ce devine imaginea caracteristica a perioadei interbelice.
Cu o latura de loisir si relaxare extrem de dezvoltata, stilul de viata interbelic dicteaza
dezvoltarea pieselor usoare, mobile si multifunctionale, durabile si practice, fara a renunta la
confort (chaise longue-ul si variatiunile sale dezvoltandu-se in aceasta perioada).

Elemente definitorii si influente:

 Suprafete simple (fara decoratiuni de suprafata – proces de productie optimizat)

otelul – material usor, durabil si usor de prelucrat (aspect ce il face preferatul
designerilor pentru gandirea mobilierului locuintelor temporare ce predomina stilul
de viata postbelic) suprafetele cromate sunt extrem de folosite, conferind un aspect
rafinat unui material de altfel anost din punct de vedere plastic.
 Lemnul masiv este inlocuit de placajul laminat curbat cu abur cald ce elimina nevoia
imbinarilor.
 Pielea este considerata durabila si usor de obtinut deci fezabila, cunoscand o
raspindire foarte mare in alegerile designerilor.
 Sticla masiva este folosita pentru blaturi clare pentru mese
 Liniile sinuoase predomina incercarile de design ce speculeaza continuitatea
compozitionala si unitatea structurala (fara imbinari)
 Materiale de provenienta naturala prind extrem de bine cand sunt folosite cu
ingeniozitate (impletituri de fibre vegetale de trestie)
  Se folosesc forme geometrice clare, de sinteza cromatic, modernismul este era
contrastelor, imprumutand din caracterul locului nasterii gestului dar vorbind acelasi
limbaj sincer si curajos.
 Gerrit Rietveld este unul din oamenii ce promoveaza culoarea primara, neprelucrata
si stridenta, contrastele mari ale miscarii de stijl) in timp ce scoala germana si cea
franceza propun nonculorile (in special negrul) asociate cu materialele
neconventionale ca otelul inoxidabil sau sticla clara. Zona scandinava prefera in
continuare lemnul ca material structural de baza, pentru proprietatile sale in climatul
aspru, dezvoltand un stil aparte, de un rafinament si o caldura specifice, continuand
crezul modernismului.

Scaune:

 Piesa preferata a designerilor interbelici, scaunul se dezbraca si el de orice motiv decorativ si

devine oda a simplitatii structurale, fiind cautate materiale usor de manipulat si prelucrat,
preferandu-se otelul tubular si compozitele lemnoase de tip placaj curbat, lemnul masiv
pierde teren fiind onsiderat un material greoi si inflexibil.
 Multifunctionalitatea este cuvant cheie, scaunul devenind si el extrem de ambiguu ca
entitate, fiind folosit la interior, la exterior, pentru stat la masa sau la birou, usor de mutat si
de depozitat.
 Incercarea de a perfectiona procesul de prefabricare si de a simplifica procesul de asamblare,
se cauta eliminarea elementelor de imbinare, un mare succes avand astfel scaunul in consola
care foloseste material continuu, curbat, incleiat.
 Rolul designerului are si el de suferit, acesta devenind preocupat de procesul tehnologic si
de atractia pentru functionalitate.
 Scaunul ramane totusi unul din piesele de desig preferate, acesta fiind personal si apropiat
utilizatorului, cu o clara dorinta de a inspira emotie, prestanta si rafinament.

Mese:

 Departe de obiectul de arta din perioada art nouveau, mesele perioadei interbelice par
aproape manifest impotriva obiceiurilor trecutului, simple si fara dorinta de a exprima
altceva decat functiunea sa.
 Cu toate acestea stilul interpretarii meselor difera in pofida uniformitatii pe care folosirea
acelorasi materiale la nivel global o confera modernismului.
 Inventive si dezvoltate tot mai mult spre sfera multifunctionalului, mesele designerului Eileen
Grey de exemplu surprind prin ingeniozitatea cu care se articuleaza cu piesele de mobilier
laturi de care coexista (in cazul acesta patul).
 Sticla clara, otel cromat , placi aglomerate si alte compozite dicteaza plastica meselor, lemnul
masiv facandu-si loc in aceasta lista doar daca este redus la forma lui sintetica, cu suprafete
clare clare si finisate impecabil.

Mobilierul anilor ‘60

O noua perioada de optimism si belsug apare dupa cel de-al doilea razboi mondial, incurajand
speranta, consumerismul si emanciparea culturii tinere si nonconformiste.

Aproape neatinse de al doilea razboi mondial, Statele Unite ale Americii capata un avans tehnologic
imens.

Daca anii ‘40 aduc o atmosfera sobra ce impune liniste si regenerare, anii ‘50 si ’60 descopera o
Europă afectata de conflicte si distrugere ce reuseste totusi sa urmeze aceasta ascensiune galopanta
a cererii generate de piata, a tehnologiei si a stiintei intr-o epoca unde speranta si optimismul
domina din nou.

Varf de lance in arta, cultura si design, America ajuta Europa cu o infuzie de capital, redand speranta
statelor europene ca germania , italia si marea britanie, impingand si mai mult societatea moderna
spre apogeul de productie.

Generatiile crescute in prosperitatea anilor 50 se surprind incapabile sa infrunte problemele generate

de climatul zbuciumat din sfarsitul perioadei (asasinarea lui Kennedy, razboiul din Vietnam, miscarile
de rascoala din 1968 din Paris).

CLASIFICAREA SI PARTICULARITATILE
STRUCTURALE ALE PIESELOR
DE MOBILIER

Tendinte contemporane în mobilier, functionalitate si grupări functionale:

Viteza cu care creste frecventa experimentelor generate de dezvoltarea continua a

tehnologiei face din obiectul de mobilier un subiect al continuei schimbari, reinterpretari si
perfectionari. Latura artistica a mobilierului modern este reprezentata subtil si subordonat
procesului tehnologic generator, punand in evidenta materialul si potentialul sau si ridicand
simplitatea la nivel de simbol.
Clasificarea functionala se poate realiza doar partial, intrucat una din caracteristicile de baza
pe care mobilierul contemporan le exploreaza si perfectioneaza fiind multifunctionalitatea.
Pentru asumarea unui limbaj specializat, cunoasterea elementelor componente si facilitarea
studiilor ulterioare ce ar putea duce la optimizarea acestora, vom clasifica totusi piesele de
mobilier in functie de tipologia acestora structural de baza:

 Mobilierul de tip casetat

 Mobilierul de tip scheletic
Mobilierul casetat este construit in genere din elemente de tip panel (element al carei
grosime este considerabil mai mica decat latimea si inaltimea). Ca tipologie, aceste elemente
sunt grupate intre ele in asa fel incat sa delimiteze un spatiu inchis de cinci sau sase laturi
opace.
Mobilierul scheletic este definit de structura sa de rezistenta, supla si avand la baza sistemul
trilitic. Elementele componente sunt elongate si cu sectiuni mici iar spatial delimitat de
acestea este deschis (scaune, fotolii, mese etc.).

Mobilierul casetat:

Isi pastreaza rolul de depozitare inchisa total sau partial, elementele sale componente
putand fi de diverse tipuri (elementul principal ce defineste scopul finctional al piesei si
elementul sau elementele suplimentare ce adauga functiuni noi piesei sau le optimizeaza pe
cele existente) si produse din diverse materiale (placi agglomerate, paneluri lamelare sau
masive, MDF, HDF, placaj, materiale compozite etc.
Corpul sau piesa principala a unei piese de mobilier de tip casetat:

 compartiment unic,
 compartimentare ce raspunde unor cerinte functionale
Tipuri de picioare utilizate pentru sustinerea pieselor de acest tip: montate perpendicular pe
planul inferior inchis sau oblic.
Picioare tip rama din diverse materiale:

 lemn,
 metal sau plastic
Moduri de tartare a relatiei front / corp:

 insertie totala,
 aliniere la corp, cu lateralele vizibile,
 aplicare cu mascare a grosimii lateralelor.

Mobilierul scheletic:

Rezultat al imbinarii elementelor structural liniare si de suprafata, acesta poate fi la randul

sau definit de natura elementelor sale (elementul principal fara de care functiunea de baza e
obiectului nu poate fi atinsa precum blatul unei mese, spatarul unui scaun, picioarele unui
scaun, etc , elementul secundar ce extinde arealul de utilizare a obiectului si elementele
structural care imbunatatesc stabilitatea si comportarea piesei in timp).

Mobilierul tapitat:
Multifunctional prin natura, mobilierul tapitat poate apartine intr-o anumita masura
ambelor tipuri prezentate mai sus, acesta folosind caracteristici comune cu scopul rezolvarii
eficiente a exigentelor de confort dictate de stilul de viata contemporan. La fel ca in cazul
celor doua categorii precedente, acesta este format din parti principale, suplimentare si
elemente structurale ce pot define calitatea functionala si plastica a obiectului final.

TENDINTE CONTEMPORANE IN MOBILIER

( REVITALIZARE, REINTERPRETARE SI INOVARE)

1. Ambiantă interioară – directii agreate

 Minimalism si atentie la detaliu
 Morfologii spatiale deschise, adaptabile
 Linii clare si rafinate
 Contrast puternic de forma
 Minimalismul contextului in favoarea piesei de mobilier
 Juxtapuneri indraznete de texturi
 Contrast cromatic armonizat
 Caracter experimental si versatil

2. Context scenografic
 Finisaje, texturi:
 Finisaje naturale
 Texturi plușate, finisaje mate
 Materiale compozite
 Continuitatea texturilor din plan
 Vertical in plan orizontal
 Tipuri si corpuri de iluminat
 Iluminat local, scenografic
 Versatilitate si integrare
 Geometrie simpla, minimalista
 Lumina, actor principal
 Tehnologie integrata
 Rafinament minimalist
3. Obiecte de mobilier ( tipologie, morfologie, formă, materiale, contextualizare):
 Mobilier pentru șezut cu dimensiuni generoase
 Pozitie confortabila si relaxata
 Mobilier pentru depozitare mobil si versatil
 Piese cu profil jos
 Piese signature design, revitalizari si reinterpretari
 Forme geometrice simple
 Detalii rafinate
 Atitudine experimentala
 Functiunile spatiale ale locuintei
( Raportul lor cu decoratia interioara si mobilierul)

SENZATIA SPATIALA IN ARHITECTURA DE INTERIOR

Exista o serie de conditii ce trebuiesc respectate, in vederea realizarii unor piese de mobilier
cu un aspect vizual placut si de buna calitate.

Repartitia functiilor si a spatiilor.

In cadrul locuintei moderne, datorita mobilierului dar si a artei decoratiei, fuctiunile

incaperilor acesteia devin din ce in ce mai diversificate; astfel o incapere poate deservi sevirii
mesei, a primirii oaspetilor, studiului etc. Totusi unele spatii au rol fix si nu li se pot modifica
functiunea. Unei bai, de exemplu, nu i se pot deservi alte functiuni, de asemenea unei
camere de depozitare.
Fiecare incapere a unei locuinte trebuie sa permita desfasurarea a mai multor functiuni,
dintre care una sa aiba caracter predominant.
Buna rezolvare a unei locuinte nu este determinata de numarul de spatii prezente, ci de felul
in care aceste spatii sunt rezolvate. Astfel, prin intermediul arhitecturii de interior, spatiul
poate fi amenajat in asa fel incat sa elimine senzatia de limitare a cadrului. Prin manipularea
creativa a obiectelor de mobilier acesta poate fi redus, amplificat, inchis sau larg deschis.
Compartimentarea spatiului se realizeaza prin: delimitari interioare, circulatii, grupari de
mobilier, panouri mobile, draperii, jaluzele, biblioteci, canapele, paravane decorative, accese
spre alte incaperi sau exterior etc.

Echilibrul volumelor

Spatiul din cadrul locuintei poate fi determinat si prin modul de dispunere a volumelor,
succesiunea lor, sau raporturile dintre ele.
Exista diverse probleme care pot interveni intre decorator si obiectul de mobilier:
- acordul volumelor de mobilier intre ele si cu arhitectura (are ca scop echilibrarea
volumelor ''grele'' si a celor '' usoare'' );
- acordul volumelor dispuse pe lungime cu cele dispuse pe inaltime ( conduce la ruperea
ritmului si eliminarea uniformitatii);
- acordul volumelor pline cu volumele deschise, transparente.
- acordul volumelor arhitecturale intre ele (trebuie sa exprime o unitate armonioasa si sa se
incadreze in ambianta locuintei. Aceasta se poate realiza atat prin simetrie, unde
echilibreaza si dispune obiectele, cat si prin asimetrie,unde se realizeaza un echilibru printr o
dezordine voita ).

Distributia optima a suprafetelor incaperilor si a mobilierului.

In urma amplasarii in interior a unei suprafete, acesteia i se poate accentua volumul prin
culoare sau prin felul in care aceasta este luminata. Prin proiectarea unei lumini puternice
asupra unui ansamblu de mobilier, in vreme ce restul incaperii este neiluminat, se va
accentua volumul respectiv. De asemenea ilumunarea uniforma a tuturor supravetelor va
oferi iluzia de micsorare a volumului, eliminand umbrele si reducand obiectul.
Volumele folosite, textura, culoarea,, felul in care lumina si umbra, plinul si golul
relationeaza si compun un spatiu, contribuie la o ambianta placuta sau din contra, una mai
sumbra.Prin acestea pot fi obtinute senzatii spatiale diferite. Evidentierea mobilierului prin
contrastul de culoare, si felul in care lumina este proiectata pe volume ofera stari diferite.
Astfel, daca avem
un fundal inchis la culoare si un mobilier deschis, obtinem un spatiu mai
intunecat/posomorat oferind senzatia de spatiu inchis, mic; in schimb, daca avem un perete
deschis la culoare si un mobilier contrastat prin culoarea inchisa, percepem un spatiu mai
liber, luminos si deschis.
Alternarea materialelor are si el un rol esential,fiecare aducand o poveste in spatiul
amenajat.Lemn- tapet, marmura- parchet, pardoseala din gresie-pereti din tapet lavabil,
fiecare combinatie poate pune in valoare un anumit spatiu sau obiect.
Pentru o mobilare placuta si armonizata stilistic, trebuiesc evitate elementele de arhitectura
sau mobilier foarte bine caracterizate stilistic si din epoci foarte apropiate. Alegerile cele mai
potrivite sunt alternarea si combinatiile dintre interior modern si mobilier vechi sau interior
veci, mobilier vechi si modern,si invers.
Spatiul este locul nostru de desfasurare, de invatare, de acumulare de noi experiente;toate
acestea se reflecta in aspectul utilitar al obiectelor.
Introducerea reflexelor in miscare, introducerea elementului natural, sau a diferitelor
moduri de iluminare si a obiectelor decorative, pun in evidenta miscarea si viata din acea
incapere.
Ambianta spatiului poate fi realizata prin culoare si materiale, si caracterul de stil. Ambianta
imbratiseaza calitatile artistice in insasi natura si fondul compozitiei interioarelor.Ea tine cont
de sublim si starea sufleteasca, realizand prin echilibrul volumelor armonie; pe cand decorul
este doar partea superficiala a aspectului plastic, compus din ornamentatie, textura si
culoare, care ajuta la crearea ambiantei.
Tehnica conceperii unei ambiante are la baza izolarea fonica, izolarea termica, ventilatia si
umidificarea, aparatura si estetica industriala, acestea asigurand un climat placut al
ambiantei.
Ambianta contemporana poate fi realizata prin diferite mijloace, cum ar fi ambianta prin
culoare( neutre sau colorate, prin care se reflecta personalitate).
Aspectul real al unei ambiante este determinat de: accentul caracterelor functionale,
folosirea justa a obiectelor, utilizarea logica a materialelor, utilizarea constructiva a
materialelor fara falsuri decorative, folosirea corecta a mobilierului, evitandu-se decoratia
lipsita de utilitate.
Stilurile clasice combinate cu cele moderne pot aduce valoare spatiului, in special daca se are
in vedere intrebuintarea pieselor care au avut si in trecut un rol functional, si daca este
ajustat/realizat la scara interioarelor contemporane.
Ambianta camerelor trebuie sa se integreze armonios in spatiu. Astfel, orice detaliu, pornind
de la dimensiunea si caracteristicile patului pana la proiectarea unor usi pliante sau punerea
unor dulapuri, trebuie sa se raporteze la marimea camerei.
Ambianta este influentata puternic si de factorii externi: prezenta naturii, orientarea, lumina,
factori de timp, factori de sezon.
Producerea in masa a obiectelor de mobilier si decor, duce la o standardizare a acestora,
insa pot fi integrate intr-un mod placut in spatiul propus.

O ambianta reusita este posibila datorita: posibilitatii de integrare a pieselor de mobilier in

structura constructiva( astfel oferind impresia de spatiu mai mare), multitudinea texturilor si
culorilor , dar si varietatea de obiecte decorative.

Amenajarea funcțiunilor locuinței.

Încăperile principale sunt: vestibul, camera de zi, dormitoare, grupuri sanitare, bucătăria,
sufrageria și anexele.
Vestibulul este printre cele mai mici încăperi și are rolul de primire și separare a spațiului
exterior de cel interior. Dimensionarea acestuia ține cont de mărimea locuinței, normele de
circulație ți prezența mobilierului. Deși pentru mult timp vestibulul nu exista sub forma
actuală, acum acesta reprezintă imaginea și caracterul atât al locuinței cât și al locatarilor.
Ușa principală trebuie pusă în evidență prin culori sau decorații, disimulând aspectul
celorlalte uși. Numărul pieselor de mobilier, iluminarea și materialele folosite pot corecta
dimensiunea redusă a încăperii.
Camera de zi are mai multe funcțiunii, acestea determinând la împărțirea încăperii pe 3
zone: de odihnă, de lucru, de distracție. Aceasta are legătură directă cu vestibulul și
exteriorul, aflându-se împrejurul bucătăriei, în același timp evitând circulația directă spre
camerele cu caracter intim. Dimensionarea depinde de numărul de membri ai familiei,
mărimea locuinței și sistemul constructiv. După secolul XIX, saloanele fastuase au fost
înlocuite cu un volum polivalent, care definește camerele de zi actuale. Ambianța camerei de
zi este realizată de distribuția pe zone distincte cuajutorul mobilierului, acesta delimitând
circulația pe diferite zone și de amenajarea interiorului astfel încât perspectiva să difere în
funcție de unde locul de unde sunt privite. Pentru ambianță mai personală se pot utiliza
elemente ce delimitează zonele unele de celelalte. Mobilierul trebuie să ofere confort atât
prin modul în care este distribuit cât și prin materialele folosite. Iluminatul este realizat
discret pentru a oferi condiții optime activităților desfășurate.
Sufrageria îndeplinește mai multe funcțiuni, principala fiind servirea mesei, urmată de
activități familiale, de destindere. Dimensionarea depinde de modul în care poate fi
amplasată, separat sau înglobată, cea din urmă fiind cea mai folosită, fiind extindere atât
pentru bucătărie cât și pentru camera de zi, ținându-se cont și de suprafața maximă de
extindere a mesei.
Camera de dormit

Dormitorul asigura conditii in legatura cu necesara si impotanta functiune bioclogica,

somnul. Astfel zona de noapte e separata de restul spatiilor si exista exigenta ca izolarea,
igiena si confortul, cu o orientare prolifica la est si vest. In trecut mobilierul era minimal ,rar
si tapet bogat, dar ulterior s au adaugat numeroase tipuri de mobilier, mai ales cu caracter
feminin.
Dimensionarea aceste camere depinde de o serie de factori precum numarul de persoane
care o folosesc, varsta lor, amplasarea si tipul patului, acesta fiind mobilierul principal.
Ambianta camerei depinde mult de gustul personal al locatarilor. Petru dormitorul parintilor,
caracterul predominant este refugiul, altfel spus izolare, liniste, in timp ce camera copilului
subliniaza jocul si depozitarea. In acest caz, ambianta este sugerata de functiunea de studiu
si primire a prietenilor, devenind un prototip in miniatura a camerei de zi. Cat despre camera
de dormit pentru oaspeti, ambiantase bazeaza pe un confort ce simuleaza o camera de
hotel cu un confort complex dar mai redus.
Mai târziu, după secolul XIX, aceasta dispare, funcțiunea ei fiind înglobată în cadrul camerei
de zi. Mobilarea și dotarea cuprinde piese strict necesare servitului mesei.
Iluminarea este de două feluri, naturală, care trebuie să fie amplă, și artificială, care trebuie
să fie generoasă și incandescentă.
Cand vorbim de camera de baie se sbuliniaza functia de igiena ce trebuie apropiata de zona
de noapte. Asadar acesta e un spatiu ce necesita o amplasare optima. Iluminatul natural nu
este obligatoriu.
Bucataria depinde in principal de prepararea alimentelor si de servirea mesei. Este necesar
accesul la diverse spatii de depozitare, obiecte de gospodarie. Instalatia ar trebui grupata cu
cea a baii . Cat despre ambianta, in cazul bucatariei depinde sw caracterul personal al
gospodariei poatre de asemenea rezulta din planul compozitional propriuzis si nu de
elementele pur decorative. Se poate compune din zona de gatit si cea de spalat, iar
iluminatul va fi general dar si local. Ar trbeui sa se asigure iluminare buna din stanga a locului
de munca, iar luminatul artificial asigura ambianta. In general este ideala o puternica
iluminare pentru a nu creea umbre nedorite, confuze, iar materialelel sa nu orbeasca prin
stralucire.
Anexele pot fi, in general, destinate depozitarii, precum camara, debaraua, baraua , panderia
si dulapul inzadit.