„Melancolie”

Edvard Munch
 „Noapte de vară pe plajă”

Date biografice:

Edvard Munch (n. 12 decembrie 1863, Løten, Norvegia – d. 23 ianuarie 1944, Ekely, Oslo) a fost un pictor norvegian,unul dintre
pionierii artei moderne, considerat precursor al expresionismului, mai cu seamă un reprezentant al tradiției artistice europene
decât a celei norvegiene. A fost prin natura sa un solitar, dar, paradoxal, l-au interesat foarte mult relațiile interumane, care vor
reprezenta esența creației sale.
Edvard Munch se naște la 12 decembrie 1863 la Løten, Pleacă în 1885 la Paris, unde rămâne timp de patru
în județul norvegian Hedmark. În 1881 intră la Școala săptămâni, și ia contact cu cercurile artistice pariziene,
Regală de Desen din Christiania (astăzi Oslo) și se fiind uimit de pictorii impresioniști. În 1889 organizează
formează sub îndrumarea sculptorului Julius la Christiania prima sa expoziție personală iar în 1892
Middelthun. În 1882 frecventează atelierul lui Christian participă la expoziția Asociației Artiștilor Berlinezi. În
Krohg și cursurile în aer liber conduse de Fritz Thaulow. Berlin, realizează primele gravuri și litografii. În timpul
Thaulow, apreciind talentul lui Munch, se hotărăște să-i următoarei călătorii la Paris (1896) își expune lucrările la
finanțeze o călătorie la Anvers și Paris. Salonul Artiștilor Independenți și la galeria Bing.
Munch se îndepărtează de limbajul artistic impresionist,
fiind mai interesat de valorile decorative și de expresivitatea
liniilor. În cadrul expoziției Secesiunii din Berlin (1902)
expune 22 tablouri din ciclul Frize de viață.

La Berlin, face primii pași în domeniul graficii și execută în

special acvaforte și litografii. În toamna anului 1908 se
internează într-o clinică din Copenhaga din cauza unei
accentuate depresiuni afective. În 1910 începe lucrările de
decorare a Universității din Christiania. Timp de șapte ani
pictează 11 pânze monumentale care ilustrează forțele
eterne, dătătoare de viață: Soarele Istoria, Alma Mater
(Universitatea, simbolul Științei). Între timp, - după 1933 - în
Germania, autoritățile naziste îi consideră operele drept
"degenerate" și sunt retrase din muzeele germane. În
perioada de ocupație a Norvegiei, Munch trăiește retras pe
moșia sa Ekely din Oslo, unde moare la 23 ianuarie 1944, la
o lună după ce împlinise 80 de ani.

„Autoportet cu o țigară”
Opera lui Munch:
Educația artistică a lui Munch în Norvegia se desfășurase în spiritul tradiției naturaliste.
Mai târziu, intrând în contact cu arta europeană și mai ales cu cea franceză și germană,
artistul își elaborează propriul stil distinct. Atât picturile sale cât și lucrările grafice se
evidențiază printr-un îndrăzneț caracter inovator în sfera mijloacelor de realizare
a operelor și printr-o expresivitate
abstractă a formelor.
În general, în pictură, există o distincție clară între simbolism inteligibil/ comprehensibil
publicului general al pictorilor din trecut și simbolismul personal al pictorilor moderni,
însă, în cazul operlor lui Munch, li se pot atribuii un sens fie că suntem sau nu conștienți
de temele personale care le-au motivat și modelat .
Acest fapt nu înseamnă că arta lui pare cu atât mai convingătoare cu cât este separată mai
mult de condiţiile pur personale care au adus la crearea acesteia; deşi este cu siguranţă
adevărat că o mare parte din puterea sa constă în invoncarea sa a unor probleme mai largi
decât cele ale sale. Totuși o parte încă mai mare din semnificațiile artei sale depinde de
alinierea meticuloasă între sensul personal și general, munca lui pare să fie cea mai
eficientă atunci când își păstrtează farmecul indiferent de adaptarea, fie în termeni
biografici, fie în termeni simbolici universali, a acesteia.

„Plajă din Asgardstrand”

Picturile sale cu simbolism personal sunt descrise de Reinhold Heller ca o imagine
a propriei familii a lui Munch „reacţionând izolat şi nedumerit la procesul morţii!”,
celelalte lucrări putând fi interpretare ca transpuneri ale aceleiași teme dintr-un
cadru de referință privat într-un public. Orașul, în arta lui Munch, este reprezentat
atât ca sursă de șoc prin modernitatea sa, dar și agent al bolilor transmisibile de
care suferă toți locuitorii săi astfel fiind, de fapt, singura formă de comunicare între
ei. Acest lucru nu înseamnă deloc negarea faptului că picturile respective transmit
în mod acut emoțiile abstracte - frica, teroarea și așa mai departe - asupra cărora
Munch a atras adesea atenția și prin titlurile sale. Ideea este că frica și teroarea
urbană sunt exprimate în metafore fiziologice și că puterea artei lui Munch are
mare legătură cu modul în care stările pur abstracte sunt întruchipate în imagini
care evocă fragilitatea și vulnerabilitatea fizică a corpul uman.
În sine, figurile umane redate de pictor sunt aproape întotdeauna trunchiate,
tăiate brusc de marginea de jos a imaginii și adesea (chiar și atunci când figura este
în prim-plan) îi este definit doar capul ca o mască.  Corpurilor lor lipsesc orice simț
al substanței, ascunse sub haine neutre și inexpresive.  Se observă frecvent că
decorurile imaginilor lui Munch întruchipează psihologia figurilor lor; suprafețele
dense și fizice care înconjoară figurile exprimând un sentiment de corporalitate,
mai mult decât corpurile umane.  Bazinele închegate și înghețate de vopsea uscată
care formează cerul în „Țipătul” și pe care Munch însuși le-a asemănat cu sângele; 
spațiul solidificat și claustrofob care apasă în jurul figurilor din „Pe patul de
moarte”;  fundalul agitat al peisajului din „Cenușă” —toate sunt mai reale și mai
prezente fizic pentru privitor decât corpurile figurilor înseși.
 „Țipătul”

Pictând tabloul „Țipătul”, Edvard Munch pătrunde în lumea fricii și a

singurătății. În prim plan țipă un om, al cărui trup contorsionat
convulsiv și gestul mâinilor care cuprind capul trădează o spaimă
nemăsurată. Chipul gălbui se aseamănă cu un craniul cadaveric.
Culorile mediului simbolizează starea psihică a personajului,
albastrul întunecat reține glasul sfâșietor și-l reflectă cu ecou într-un
golf larg, până sub cerul strălucitor , de un roșu sângeriu.

Acest tablou este cunoscut drept cea mai centrală operă de artă a lui
Edvard Munch și este considerată a fi o expresie puternică a
existenței pline de anxietate a omului modern. Pictura creează un
impact puternic atât prin utilizarea intensivă a liniilor ondulate și
ritmice, cât și prin includerea benzii drepte contrastante, specifice
Art Nouveau. Podul cu balustrada, care se îndreaptă în diagonală
spre stânga, creează o puternică înclinare de perspectivă în spațiul
pictural, în timp ce formele moi, curbe ale peisajului dau un
sentiment de prăpastie în imagine. Figura bizară din prim-plan este
redată ca o formă concretă, chiar dacă personifică o experiență
generală de angoasă.