Edvard Munch, cel mai cunoscut pictor de origine norvegiana, se lasa incadrat in categoria

pionierilor artei moderne, capatand conturul unui precursor al expresionismului, dar si al

simbolului suferinţelor psihice pe care le-a transpus în opera sa de-a lungul timpului.
Lucrarea sa „Strigătul” i-a raspandit numele peste hotare, continuand să intrige şi astăzi prin
mesajul simtirilor pe care le transmite.
Prin natura sa solitară, reprezentant al anxietăţii şi totodată interesat de cunoaşterea
relaţiilor interumane, toate acestea se vor marca drept definitorii în esenţa creaţiei sale.
„Vrem mai mult decât o simplă fotografie a naturii. Nu vrem să pictăm imagini frumoase
pentru a fi atârnate pe pereţii unor camere. Vrem să creăm sau cel puţin să punem bazele
unei arte care să ofere ceva omenirii. O artă care se atestă şi se angajează. O artă creată
din inimă în cel mai intim mod cu putinţă”, afirma Edvard Munch.
Astfel, pictorul isi face cautarile ghidat de patosul fata de esenta bruta a naturii. Ochii
privitorului isi asuma aparenta afisata, trecand prin propiul filtru al sensibilitatii vibratia
tabloului. Aceste unde pot atinge cele mai fragile corzi, spulberand iluzia unei fericiri efemere
si starnind cugetul sa sparga granite ce i-au fost straine pana atunci.
Prinsa in sinteza unui discurs profund personal, opera se observa evident marcata de
experienţele şi trăirile lăuntrice ale artistului. Asa cum indragostitul isi asterne sufletul in
palmele iubirii sale, pictorul pateaza sevaletul cu ramasite din vopseaua inimii sale. In ciuda
temelor vehiculante in epoca, respectiv imaginea femeii, imaginea de sine, aspecte ale
deadenţei, acestea reusesc sa fie transpuse intr-o maniera ce iese din rutina obisnuita
adaugand eleganta si rafinament. Sunt mai degrabă imagini formate in spectrul mental,
conturate de propriile sale trăiri, de amintiri sau de experienţe personale.

Lasand in spate o copilarie marcata de evenimente tragice si purtatoare de socuri, moartea

mamei si a surorii bolnave de tuberculoza, la care se adauga in consecinta bigotismul
exagerat al tatalui, perspectiva asupra lumii a artistului se confunda intr-o realitate dura cu
nuante pesimite. Sentimentele sunt duse la superlativ odata cu intensitatea si delicatetea
emotionala a lucrurilor ce ne fac umani.

Trecutul isi lasa amprenta in aceeasi maniera in care firele pensulei isi lasa urma pe panza.
Reflectand tumultul trairilor anterioare, aduse in prezent iau forma gandirii celui ce
manuieste tempera in ulei.

Numele tabloului - in norvegiana "Skrik" - a fost tradus fie ca "Tipatul", fie ca "Plansetul" sau
"Strigatul". Prin intermediul acestuia Edvard Munch reuseste sa se integreze in expresia
cromatica a fricii, disperarii si singuratatii. In acest fel, omul se gaseste in raport direct cu
natura ce ajunge sa empatizeze cu fiecare respiratie sacadata a acestuia.

Avand ca subiect principal anxietatea omului modern, autorul marturiseste istoria tabloului "Mă
plimbam cu doi prieteni la apus de soare. Cerul a devenit roșu ca sângele. M-am oprit și m-am
sprijinit de un gard, simțindu-mă, în mod inexplicabil, extrem de obosit. Limbi de foc și sânge se
întindeau pe fiordul albastru. Prietenii mei au continuat să se plimbe, în timp ce eu am rămas în
urmă, tremurând de spaimă. Atunci am auzit țipătul enorm, infinit al naturii"

Tabloul „Strigătul” este cel prin care Edvard Munch a reuşit să pătrundă într-o lume
puţin abordată de pictorii de până atunci, o lume a fricii şi a singurătăţii. Tabloul se
poate descrie ca având în prim-plan un om care ţipă, al cărui trup contorsionat
convulsiv şi gestul mâinilor care cuprind capul transmit spaima nemăsurată pe care
personajul o trăieşte.
Chipul de culoare gălbuie pare să se armonizeze foarte bine cu
craniul cadaveric, dar şi cu culorile mediului, simbolizând aceeaşi stare psihică
anxioasă a personajului.
Tabloul epatează prin hidoşenia personajului de prim-plan şi prin sinceritatea
dezarmantă a gestului: urletul acelei fiinţe este autentic şi parcă îl şi auzim. Este
reacţia unui om care este martorul unui cataclism şi care, cu acea ocazie, îşi
descoperă vulnerabilitatea şi iminenţa morţii.
Tabloul a stârnit numeroase controverse, fiind deseori comparat ca şi notorietate cu
Mona Lisa, pictată de Leonardo da Vinci. Obsesia lui Munch pentru personajul care
îşi strigă disperarea a dus la crearea mai multor versiuni ale tabloului, deţinute de
Munch Museum, de Galeria Naţională Norvegiană, dar şi de către un colecţionar
particular belgian. Se pare că prima versiune datează din anul 1893, fiind intitulată
„Strigătul naturii”.
În 2 mai 2012, o variantă a tabloului a fost licitată la cel mai mare preţ din lume,
119.922.500 de dolari.