Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CIVILIZAŢIA GREACĂ - I
Civilizaţia greacă s-a dezvoltat în:
• Peninsula Balcanică
• Insulele din Marea Egee
• Litoralul Asiei Mici
• Ţărmul Mării Negre
• Sudul Italiei şi Sicilia - Marea Grecie ( Magna Graecia)
mil. 2 î.Chr.
Începe migraţia treptată a triburilor indoeuropene ale grecilor
dinspre nordul Peninsulei Balcanice.
AHEII se stabilesc:
- în Argolida – civilizaţia miceniană
IONIENII se stabilesc:
- în Attica, de unde s-au răspândit în zona centrală a
litoralului egeean al Asiei Mici denumită ulterior IONIA
- în fâşiile de mijloc şi de nord ale Arhipeleagului Egeean
EOLIENII se stabilesc:
- în întreaga Peninsulă Balcanică
- în zona de nord-vest a litoralului Asiei Mici
Religia:
Temple, Oracole / Purificare, Mistere
PANTEONUL GREC
Generaţia I:
Din CHAOS apar GEEA (GAIA) şi TARTARUS care au
diverse progenituri: TYPHON, PONTOS, URANOS
Generaţia a II-a:
Generaţia divină a uranizilor din hierogamia incestuoasă,
a Geei cu Uranos:
• 6 Titani
(CRONOS, OKEANOS, CRIOS, CEOUS, IAPET,
HIPERION)
• 6 Titanide
(RHEIA, THEMIS, TETHYS, PHOEBE, MNEMOSYNE,
THEIA)
• 3 Ciclopi
• 3 Hecatoncheiri
SEMINŢIILE PRIMORDIALE:
Perioada lui CRONOS:
• Rasa de aur – numai bărbaţi care trăiau în preajma zeilor
Periodizare:
PERIOADA HOMERICĂ: 1200 - 650 î.Chr.
PERIOADA ARHAICĂ: 650 - 480 î.Chr.
PERIOADA CLASICĂ: 480 - 323 î.Chr.
PERIOADA ELENISTICĂ: 323 - 31 î.Chr.
sec.8 -7 î.Chr.
Epoca Marii Colonizări – promotori Athena, Corint, Megara, Milet,
Sparta
Se fondează oraşe pe coasta Mării Negre şi a Mării Mediterane
(nordul Africii, sudul Italiei şi Spaniei)
DISPAR:
• aşezările fortificate
• palatele regale
• mormintele de tip tholos
• finisajele preţioase
• pavimentele de alabastru
• frescele
• prispele de piatră policromă
APAR:
• primele aşezări greceşti cu caracter protourban
• tipuri de construcţii derivate din arhitectura creto-miceniană:
megaronul cu stâlpi de lemn la mijloc şi vatră deasupra căreia
acoperişul avea un gol pentru evacuarea fumului
Sistem de construcţie:
• fundaţii de piatră brută legată cu argilă, căteodată cu soclu
• schelet de lemn şi umplutură din argilă compactizată sau
cărămidă nearsă
• stâlpi de lemn cu bază din lespezi de piatră
• despărţirea tavanului de învelitoare
• apariţia podului şi a frontonului
Arhitectura locuinţei:
Locuinţe de plan:
• oval (sec. 10 î.Chr.)
• dreptunghiular (sec. 9 î.Chr.)
• absidial (770- 670 î.Chr.)
Distincţia locuinţei căpeteniei legată de un spaţiu liber
Arhitectura de cult:
• arhitectura templului grec, derivată din megaronul micenian,
devine programul cel mai reprezentativ al arhitecturii antice
greceşti
• apariţia porticului
• apariţia pteromei – galeria perimetrală (peristatis)
• împărţire interioară în nave cu unul sau două rânduri de stâlpi
Decoraţia:
coloane şi ancadramente de uşi îmbrăcate cu foi de aramă
Sculptura:
- mici statuete din bronz, fildeş, teracotă
- personaje umane şi zoomorfe
- stilizare până la forme esenţializate
Ceramica:
- de tip protogeometric şi geometric - cu preferinţă pentru
MEANDRU
- de tip narativ
480 î.Chr.
prădarea Athenei de către perşi
ORGANIZARE
SOCIALĂ, ADMINISTRATIVĂ, POLITICĂ, RELIGIOASĂ
ETHNE (ETHNOS)
• organizare mai veche decât polisul – Grecia de nord şi de vest
• cadru de viaţă colectivă adaptată populaţiilor care se ocupă cu
creşterea animalelor şi care practică transhumanţa
• agricultura intervine doar ca complement indispensabil
supravieţuirii
• defineşte organizarea statului în jurul unei dinastii regale
TIRANIILE
• rezultate din contradicţiile dintre aristocraţia gentilică şi păturile
clasei dominante legate de meşteşugari şi comerţ
• formă de guvernare îndreptată împotriva aristocraţiei gentilice
• desfiinţează privilegiile aristocraţiei şi împărţirea societăţii pe ginţi
• stabileşte drepturile cetăţenilor pe criterii censitare
• Tiranii erau preocupaţi de legiferarea noilor raporturi sociale şi de
sprijinirea culturii
AMPHIKYTONIA
• unirea statelor tribale sau a oraşelor-stat în vederea unei
comunităţi de cult, în jurul unui sanctuar comun, având însă şi
colaborări politice
• Exemplu:
Alianţa celor 12 state ioniene
SYMMACHIA
• comunitate militară
• unirea punctuală sau de durată, în scopuri războinice
• Exemple:
Liga peloponeziacă (550 - 371 î.Chr.)
Liga atică (478 – 404 şi 378 – 338 î.Chr.)
Liga panelenică (338 î.Chr.)
EVOLUŢIA ORAŞELOR
• La sfârşitul sec. al VII-lea, se intensifică procesul de formare a
oraşelor
• Poziţionare:
- pe baza vechilor aşezări ale obştilor
- pe locul vechilor aşezări miceniene
• Exemple:
- ATHENA
- CORINT
TIPURI DE ORAŞE:
ORAŞE DEZVOLTATE SPONTAN
• Exemple:
- ATHENA
TEMPLUL GREC
COMPONENTELE PLANULUI:
1. IN ANTIS – cu 2 coloane
2. TETRASTIL - cu 4 coloane
3. HEXASTIL - cu 6 coloane
4. OCTOSTIL – cu 8 coloane
5. DECASTIL – cu 10 coloane
6. DODECASTIL – cu 12 coloane
2. Templu PROSTIL:
• templu la care porticul de coloane era în faţa naosului
3. Templu AMFIPROSTIL:
• templu cu 2 porticuri de câte 4 coloane identice
aşezate la cele două faţade frontale
• templu pe platforme descoperite
4. Templu PERIPTER:
• temple înconjurate de coloane pe toate
laturile
• NAOSUL peripterului păstrează forma
templului cu ante – prostil sau
amfiprostil
• vestibulul de intrare – PRONAOSUL, în
partea frontală
• un vestibul posterior – OPISTODOMOS
5. Templu PSEUDOPERIPTER:
• templu cu porticurile închise
• au aceeaşi lăţime ca templele periptere
6. Templu DIPTER:
• templu înconjurat de 2 rânduri de coloane
7. Templu PSEUDODIPTER:
• templu cu porticurile având aceeaşi lăţime ca la
templele diptere, dar fără rândul interior de
coloane exterioare
8. Templu MONOPTER
Templu circular înconjurat de un portic închis de coloane
9. Tolos
• Templu înconjurat de o colonadă închisă sau liberă.
MULURI GRECEŞTI
LISTEL - plintă sau placă
LĂCRIMAR DORIC
Etape de dezvoltare
DUSINA
CIMASĂ DORICĂ
a - dreaptă
b - inversă
TALON
CIMASĂ DIN LESBOS
a - dreaptă
b - inversă
CAVETĂ
curbe apropiate de cerc
SCOTIE
Cavetă asimetrică, cu profilul un arc cu 2 centre sau o curbă mai
complicată
Zidurile naosului, executate din pietre perfect cioplite şi bine fixate între
ele, aveau la partea exterioară un soclu din plăci mari, aşezate pe
muchie – ORTHOSTATE.
ORDINUL DORIC
• în Grecia peninsulară
• în colonii siciliene şi italiene
STILOBAT:
• platformă superioară a
STEREOBATULUI / KREPIS, baza pe
care se înălţa edificiul.
ANTABLAMENTUL DORIC:
ARHITRAVA – fără ornamente, netedă
- este o grindă de susţinere a extremităţilor grinzilor transversversale şi face legătura
între coloane şi friză
- se desfăşoară de jur-împrejurul edificiului
- are deasupra o baghetă – TENIA.
- sub aceasta, în locul de aşezare a fiecărui triglif, este dispusă o baghetă suplimentară
– REGULA, sub care stau picăturile – GUTTE.
CORNIŞA:
Deasupra frizei se aşeza placa de
cornişă.
Pe faţa inferioară a cornişei se prindeau
plăci dreptunghiulare – MUTULI, care
imitau probabil căptuşeala feţeler
inferioare ale capetelor proeminente ale
căpriorilor de lemn.
Pe mutuli, erau dispuse picături –
GUTTE, de obicei 3 rânduri de câte 6 bucăţi.
La faţadele laterale, în cima erau tăiate orificii pentru scurgerea apelor, gurile de
scurgere având forma unor capete de lei. În cazul în care cima lipsea, pe faţadele
laterale se puneau PALMETE.
Exemple:
OLYMPIA, PELOPONEZ, perioada arhaică - Templul HEREI
SYRACOUSA, MAGNA GRAECIA, SICILIA - Templul lui APOLLO
ORDINUL IONIC
- În Ionia se cristalizează tipologia templului dipter, cu
caracter gigantic
- Apare ordinul ionic
BAZA:
- tipul asiatic
Baza este formată din Tor şi Placă circulară cu profil
concav. Sub bază se află o plintă.
- tipul attic
Baza are profil format din Toruri separate de o Scotie.
Elementele principale ale bazei sunt precis separate
prin listeluri.
Uneori torurile sunt decorate cu şănţuleţe sau cu motiv
în formă de împletitură
tipul attic
Are capitelul mai bogat decorat decât tipul asiatic, iar volutele sunt formate din spire
mai complexe.
ANTABLAMENTUL IONIC:
ARHITRAVA
• este împărţită în 3 părţi suprapuse, cu înălţimi
descrescătoare
• se desfăşoară de jur-împrejurul edificiului
• are deasupra o baghetă – TENIA.
FRIZA
tipul asiatic – NU ARE FRIZĂ
tipul attic – FRIZĂ DECORATĂ CU
PERSONAJE
CORNIŞA:
tipul asiatic
- cornişa este compusă din OVE şi DENTICULI
- se termină cu un LĂCRIMAR decorat
tipul attic
- cornişa NU ARE DENTICULI
Temple dorice – PELOPONEZ, SICILIA, ITALIA MERIDIONALĂ (GRECIA
MARE)
EXEMPLE:
Paestum / Poseidonia – 600-400 î.Chr.
Italia meridională – GRECIA MARE
Templul HERA I, 550 î.Chr.
ATHENAIONUL - Templul DEMETREI, 500 î.Chr.
Templul lui POSEIDON, Templul Hera II, 460-470 î.Chr.
ABSÍDĂ, abside, s.f. Nişă semicirculară sau poligonală care închidea nava centrală a unei bazilici
romane. ♦ Încăpere semicirculară destinată altarului în bisericile creştine. – Din fr. abside, lat. absida.
ACROTÉR s.n. (Arhit.) Soclu aşezat pe un fronton pentru a susţine statui, vase sau alte ornamente; (p.
ext.) statuie sau elemente ornamentale aşezate pe acest soclu. [Var. acrotéră s.f., acrotériu s.n. / < fr.
acrotère].
ASTRAGÁL, astragale, s. n.
1. Primul dintre oasele mari ale tarsului; talus.
2. Element decorativ de secţiune semicirculară, care separă fusul coloanei de capitel; Mulură rotunjită
care împodobeşte extremitatea superioară a unei coloane la baza capitelului.
3. Plantă din familia papilionaceelor, care produce o gumă lipicioasă.
– Din fr. atragale, lat. astragalus.
CAPITÉL, capiteluri, s. n. Partea superioară, mai groasă (şi ornată), a unei coloane, semicoloane sau
a unui pilastru, care face legătura între fusul coloanei şi arhitravă; Partea de sus (ornamentală) a unei
coloane pe care se sprijină arhitrava.– Din it. capitello, lat. capitellum.
CAVÉTĂ s.f. (Arhit.) Mulură concavă având ca profil un sfert de cerc. [Var. caveu s.n. / < fr. cavet].
CORNÍȘĂ, cornişe, s. f.
1. Partea superioară, ieşită în afară şi ornamentată, a zidului unei construcţii, având rolul de a sprijini
acoperişul şi de a împiedica scurgerea apei de ploaie pe faţa clădirilor; Partea de sus a pereţilor unei
clădiri, de obicei decorativă, care susţine acoperişul şi împiedică prelingerea apei de ploaie pe
suprafaţa pereţilor.
2. Mulură proeminentă care înconjoară un antablament, o mobilă etc., având rol decorativ; Profil liniar
decorativ care încadrează în partea superioară o uşă, o fereastră, un dulap, etc.
3. Drum paralel cu curbele de nivel pe marginea superioară a unei pante abrupte, a unei faleze etc.
4. Drum paralel cu marginea unei pante abrupte.
5. Partea superioară, ieşită în afară, a unui versant sau a unui perete stâncos; pantă abruptă. ◊
acumulare de zăpadă depusă de vânt în formă de streaşină, care prelungeşte o pantă sau chiar
acoperişul diverselor construcţii.
Din fr. corniche.
DEMOCRAŢÍE, democraţii, s. f.
• Formă de organizare şi de conducere a unei societăţi, în care poporul îşi exercită (direct sau
indirect) puterea.
• Formă de organizare și de conducere politică a societăţii, care proclamă suveranitatea poporului.
• Formă de guvernare a statului, bazată pe separaţia puterilor şi pe votul universal.
• Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare.
• Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea
deciziilor importante.
• Formă de organizare politică a societăţii care proclamă principiul deţinerii puterii de către popor.
~ sclavagistă = tip de democraţie în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi;
~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea şi
egalitatea generală a cetăţenilor în faţa legilor;
~ populară = formă de democraţie apărută într-o serie de ţări din Europa şi Asia, după cel de-al
doilea război mondial, în care puterea aparţine clasei muncitoare în alianţă cu ţărănimea şi alte
categorii de oameni ai muncii;
~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toţi
membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica
partidului şi de viaţa internă de partid;
~ economică = democraţie care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanţi
(inclusiv manageri), liber şi expres aleşi ai poporului, la conducerea şi realizarea procesului de
producţie, repartiţie şi schimb la toate nivelurile economiei.
(< fr. démocratie, gr. demokratia)
DUSÍNĂ s. f. mulură cu dublă curbură, concavă la partea de sus şi convexă la bază, la cornişe şi
socluri. (< fr. doucine)
ECHINĂ, echine, s. f.
1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele procesuale.
2. Mulură convexă, în sfert de cerc, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă; Ornament al
capitelului coloanei ionice; ovă. – Din fr. échine, it. echino.
ENTÁSIS s. n. (arhit.) partea îngroşată a fusului unei coloane galbate. (< fr. entasis)
FRÍZĂ1, frize, s. f.
1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă şi cornişă, de
obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu
picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc.
2. Piesă îngustă de cherestea, folosită la fabricarea lamelor de parchet, a chenarelor de uşi, a
lambriurilor. ♦ Chenar care înconjoară o pardoseală de parchet în lungul pereţilor, făcut din piese mai
mari decât lamele parchetului.
3. Ramă masivă de lemn, cadru, în care se prind tăbliile unei uşi.
[Var.: friz s. n.] – Din fr. frise.
FRONTÓN, frontoane, s. n.
1. Element de formă triunghiulară, mărginit de o cornişă, care încoronează faţada unui edificiu
2. Element de arhitectură, alcătuit dintr-o cornişă curbă sau frântă, care se găseşte deasupra intrării
unui edificiu, deasupra unei uşi, etc.
3. Element arhitectonic situat deasupra intrării unei clădiri, deasupra unei porţi ieşinde a construcţiei, a
uşilor, ferestrelor sau între cele două pante ale acoperişului.
– Din fr. fronton.
GALB, (1) galburi, s. n. (Arhit.) 1. Curbură a unui capitel, a unei console, a unui vas, etc.; p. ext.
contur graţios, profil, al unui element de arhitectură, de sculptură al unei mobile sau a corpului uman.
2. Parte a fusului unei coloane arcuite spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. [Var.: gálbă
(1) galbe s. f.] – Din fr. galbe.
GENTÍLIC, -Ă, gentilici, -ce, adj. Care aparține gintei, privitor la gintă. – Din lat. gentilicus.
GÍNTĂ, ginți, s. f.
• Grup de oameni care provin dintr-un strămoş comun, formând unitatea de producţie fundamentală
a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni;
Comunitate de oameni bazată pe rudenia de sânge, constituind principala formă de organizare
obştească în epoca primitivă; Grup de descendenţi ai unui strămoş comun, legaţi între ei prin
rudenie de sânge, care constituie unitatea de producţie fundamentală a comunei primitive.
• Livresc - Neam; origine.
• Juridic - Dreptul ginţilor = dreptul internaţional. – Din lat. gens, -ntis.
• Istoric - Apartenență etnică; origine.
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obţine prin
distilarea uscată a unor materii organice; Catran; Substanţă răşinoasă, de culoare brună sau neagră, cu
miros specific, obţinută prin distilarea uscată a unor materii organice (petrol, cărbune, lemn etc.),
având diverse întrebuinţări în industria chimică şi în construcţia drumurilor; Lichid uleios, negru sau
brun, prin distilarea uleiurilor minerale, ale lemnului etc. – Din fr. goudron.
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.
HIEROGAMÍE s. f. împreunare a unui zeu cu o zeiţă sau a două principii de sex opus, care figurează
într-un mare număr de religii. (< fr. hiérogamie)
LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale,
sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică ◊ Gen liric - gen literar care reflectă realitatea prin
prisma sentimentelor şi emoţiilor poetului. (1) genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea
operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparţine poeziei (sau
literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori;
adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv,
sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparţine muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦
(Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre
cântăreţi) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.
LÍRIC, 1. Caracter l., adjectiv preluat din domeniul literaturii pentru a desemna un specific expresiv
meditativ, sentimental al discursului muzical. Este antiteticul lui dramatic; alăturat cuvântului teatru,
dramă, poem, adjectivul indică prezenţa acestui caracter. 2. Gen. l., generic pentru totalitatea teatrului
muzical cu variantele și subdiviziunile sale [dar restrâns uneori la genul (I, 1) operei*].
LISTÉL s. n. 1. (arhit.) mulură cu aspect de bandă plată şi îngustă care încadrează o altă mulură (mai
mare). ◊ suprafaţă plană care separă canelurile unei coloane. 2. spaţiu dintre două chenare sau două
cercuri concentrice. ◊ cercul proeminent de la circumferinţa monedelor. [< fr., engl. listel, cf. it.
listello].
MEÁNDRU, meandre, s. n.
1. Buclă accentuată a unei ape curgătoare, mai ales în regiunile de şes. Loc de cotitură (a unui drum
sau a unui curs de apă); curbătură; sinuozitate. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitură (a unui drum).
2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor
valuri de apă. Ornament arhitectural sau desen, format din linii ondulate, care amintesc de cotiturile
unei ape curgătoare.
3. fig. Manevră iscusită prin care se maschează realitatea; şiretlic; truc; tertip; stratagemă.
– Din fr. méandre.
METÓPĂ, metope, s. f. Spaţiu dintre triglifele frizei unui templu doric, închis cu o placă de piatră
netedă sau decorată cu picturi sau cu basoreliefuri; Element decorativ constând dintr-o placă, de obicei
cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice; Interval între triglifele unei frize dorice, cu
basoreliefuri. – Din fr. métope, lat. metopa.
MUTÚL s.m. (Arhit.) Ornament în formă de consolă așezat sub cornișă, deasupra fiecărui triglif. [Var.
mutulă s.f. / < fr. mutule, lat. mutulus].
MÚZĂ, muze, s. f.
1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinităţi alegorice ocrotitoare şi inspiratoare ale artelor şi ale
ştiinţelor; spec. zeiţă a poeziei, care inspiră pe poeţi.
2. Inspiraţie poetică, evocată de o femeie considerată ideală.
3. (Livr.) Operă poetică (poezie, literatură).
– Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
În mitologia greacă, Muzele (greacă: Μουσαι, latină: Musae) erau cele 9 fiice ale lui Zeus şi ale
Mnemosynei (una dintre titanide, fiica lui Uranus şi a Gaiei) considerate drept inspiratoare ale
muzicii, ale dansului, ale poeziei şi patroanele artelor în general.
Ele îi desfătau pe zeii Olimpului cu cântecele lor la ospeţe şi serbări. S-au născut în Thracia, anume în
Pieria (de unde şi denumirea pe care o purtau de Pierides), şi sălăşluiau în pădurile umbroase ale
Heliconului şi ale Parnasului.
PALMÉTĂ, palmete, s. f.
• Motiv ornamental, sculptat sau pictat, reprezentând stilizarea unei frunze de palmier sau de acant
stilizată; Ornament având forma stilizată a unei frunze de palmier
• Formă artistică dată coroanei pomilor fructiferi ale căror ramuri, susţinute de spaliere, sunt îndreptate
să crească vertical sau oblic, într-un singur plan.
– Din fr. palmette.
PLÍNTĂ, plinte, s. f.
1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereţilor
unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor şi a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre
pardoseală şi perete; Piesă îngustă, mai ales din scândură, confecţionată special, care se fixează de-a
lungul peretelui unei încăperi pentru a acoperi deschizătura dintre perete şi podea; Pervaz.
2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieşită mai în afară şi formând un mic soclu.
3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal.
– Din fr. plinthe.
ÓVĂ, ove, s. f. Ornament arhitectural de forma unui ou folosit la decorarea în relief a mulurilor, a
cornişelor şi a capitelurilor şi în ornamentaţia mobilierului sculptat, în giuvaiergerie. – Din fr. ove.
SCÓTIE s. f. (arhit.) Mulură concavă între două toruri sau între două muluri proeminente; jgheab;
scobitură prelungă la baza unor coloane.. (< fr. scotie, lat. scotia)
STILOBÁT, stilobaţi, s. m. Suport, soclu, piedestal, de zidărie sau de piatră care susţine un şir de
coloane.
TALÓN, taloane, s. n.
1. Parte a unei foi dintr-un registru, dintr-un chitanţier, dintr-un bonier etc. care rămâne la cotor după
ce s-a rupt partea detaşabilă; Parte a unui document care rămâne după detaşarea părţii de bază
înmânate solicitantului; .
2. Foaie de control pentru obţinerea unui lucru sau pentru accesul undeva; Document eliberat
călătorilor cu avionul, sau cu vaporul care certifică existenţa biletului sau permite controlul trecerii lor
prin diversele servicii ale (aero)portului.
3. Parte a ciorapului care acoperă călcâiul, marcată printr-o ţesătură mai deasă.
4. Partidă la unele jocuri de cărţi.
5. Fiecare dintre cele două margini îngroşate şi întărite ale anvelopei unei roţi; Margine tare şi
îngroşată a unei anvelope care se introduce în janta roţii
Parte, piesă, de la capătul de jos al arcuşului.
6. (arhit.) mulură convex-concavă formată din două sferturi de cerc / două arcuri de cerc, care se
racordează.
TÉNIE, tenii, s. f.
1.Vierme parazit din genul Taenia, care trăieşte mai ales în intestinul subţire al omului şi al animalelor
carnivore; panglică.
2. Structură arhitecturală în formă de bandă, de panglică.
– Din fr. ténia, lat. taenia.
TIMPÁN, timpane, s. n.
1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmiţând prin
vibraţii undele sonore la urechea internă.
2. Instrument muzical de percuţie, asemănător cu toba, constând dintr-o membrană întinsă pe o
emisferă şi care poate fi acordat; Paucă, Iinstrument muzical de percuţie, acordabil, dintr-un cazan
emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibraţie prin lovirea cu două baghete din
lemn.
3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și
un arc de deasupra golului unei uşi sau al unei ferestre; Spaţiu triunghiular între cornişele unui fronton,
decorat cu sculpturi; suprafaţa între orizontală şi arcele unei bolţi.
4. Perete de lemn sau de beton armat, parţial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor
în aducţiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor.
5. (tehn.) pinion dinţat.
– Din fr. tympan, it. timpano.
TIRANÍE, tiranii, s. f.
1. Formă de conducere politică în Grecia antică; Formă de guvernământ a unor cetăţi greceşti
caracteristică epocii de trecere de la oligarhia aristocratică la democraţia sclavagistă.
2. Conducere politică, guvernare despotică sau obţinută prin uzurpare; Formă de conducere politică în
care puterea de stat se afla în mâinile unui tiran; despotism; Guvernare bazată pe puterea nelimitată a
unei persoane despotice; Stăpânire nedreaptă, bazată pe asuprire şi violenţă; domnie despotică.
3. Caracterul a ceea ce este tiranic. ♦ Comportare, atitudine de tiran (2); faptă de tiran; despotism,
samavolnicie, (înv.) despoţie – Din fr. tyrannie.
TITÁN, titani, s. m.
1. Fiecare dintre cei doisprezece fii ai lui Uranus şi ai Geei care s-au răsculat împotriva lui Zeus şi a
zeilor din Olimp, în lupta pentru supremaţie titanii sunt învinşi şi au fost aruncaţi în Tartar.
2. fig. Persoană înzestrată cu o forţă fizică sau spirituală extraordinară; Om cu puteri extraordinare;
uriaş, gigant; Om cu calităţi extraordinare, cu o putere de muncă ieşită din comun; Om de o putere
extraordinară, fizică sau spirituală; Personalitate care s-a impus într-un domeniu.
3. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, casant şi greu fuzibil, care se găseşte răspândit
în natură sub formă de compuşi şi care se foloseşte la fabricarea unor oţeluri şi aliaje speciale; Metal
dur, alb-argintiu, întrebuinţat la fabricarea oţelurilor speciale, iar, sub formă de oxid, ca pigment alb în
pictură.
– Din fr. titan, lat. Titan, -anis.
TRIGLÍF, triglife, s. n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei plăci dreptunghiulare din
piatră cu trei creste în relief (care se repetă la intervale egale); Element ornamental constând dintr-o
placă dreptunghiulară de piatră cu trei creste în relief, care se repetă la intervale egale şi care separă
metopele între ele. [Var.: triglífă s. f.] – Din fr. triglyphe.
TÓLOS s. n. 1. mormânt preistoric rotund, acoperit cu o cupolă. 2. (ant.) templu circular. (< fr., gr.
tholos)
TOR, toruri, s. n.
1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane.
2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care
nu trece prin centrul cercului.
3. arhit. Mulură rotundă cu profil convex, semicircular, situată la baza sau la capitelul unei coloane, la
ancadramente.
– Din fr. tore.
VOLÚTĂ, volute, s. f. (Arhit.) Ornament în formă de spirală, folosit la capitelurile coloanelor ionice,
corintice şi compozite; p. gener. ornament în spirală; Ornament în formă de spirală, folosit la decorarea
capitelului unei coloane, a unei console etc. în stilul ionic. – Din fr. volute, it. voluta.
ATENŢIE LA NOŢIUNILE NOI EXPLICATE ÎN CADRUL CURSULUI sau în
DICŢIONAR:
• NAOS / DOMOS /CELLA
• PRONAOS
• OPISTODOMOS
• PERISTIL / PTEROMA
• IN ANTIS
• TETRASTIL
• HEXASTIL
• OCTOSTIL
• DECASTIL
• DODECASTIL
• PROSTIL
• AMFIPROSTIL
• PERIPTER
• PSEDOPERIPTER
• DIPTER
• PSEUDODIPTER
• MONOPTER
• TOLOS
• LISTEL
• TOR
• LĂCRIMAR
• DUSINĂ / CIMASĂ
• TALON
• CAVETĂ
• SCOTIE
• ASTRAGAL
• ORTHOSTAT
• STILOBAT
• FUS
• ENTASIS
• TAMBUR
• CAPITEL
• ECHINĂ
• ABACĂ
• ANNULI
• ANTABLAMENT
• ARHITRAVĂ
• METOPE
• TRIGLIFE
• REGULA
• TENIA
• GUTTE
• LĂCRIMAR
• MUTULI
• CIMA
• FRONTON
• CORNIŞĂ
• TIMPAN
• ACROTER
• PALMETE
• VOLUTE
• OVE
• FRIZĂ